De acasă aveți timp pentru telenovela de ură de pe Antena 3

După legile justiției, o altă inspirată propunere (venită parcă din mințile luminate ale savanților și scriitorilor penali  din închisori), noul cod penal, aduce alte modificări inimaginabile, făcute, desigur, adică probabil că nimic nu e sigur, în interesul “celor mulți”. Așa a și spus Nicolicea: ”Punctul meu de vedere era acela că odată condamnat, toţi condamnaţii sunt egali şi au de ispăşit nişte pedepse”. Da, toți sunt egali, numai că unii sunt mai egali decât alții.

      Așadar, cu dedicație pentru toată lumea, sunt propuneri precum închisoarea de weekend (pentru cei cu pedepse de maxim cinci ani, condamnați pentru fapte fără violență și nerecidiviști:

·         închisoare doar în weekend și în rest acasă,

·         închisoare acasă  

·         o variantă mixtă – închisoare acasă plus muncă în folosul comunității),

apoi înjumătățirea timpului de executare a unei pedepse, amânarea la infinit a procesului dacă avocatul nu se prezintă sau transformarea prezumției de nevinovăție într-una de vinovăție (în numele prezumției de nevinovăție, ești condamnat tu dacă divulgi informații din anchetă despre o persoană suspectă / inculpată și așa ajungem doar la ode pentru măreții și glorioșii suspecți / inculpați). În total sunt 100 astfel de modificări care subminează statul de drept.           

            Avantaje doar pentru penali: acum vor avea timp să stea tolăniți în fotolii și să înghită telenovelele expectorate zilnic de canalele TV prieten(oas)e ca Antenuța Motanului Felix. Canalele ce ne oferă în mod obișnuit telenovele nu de dragoste, ci de ură. La nesfârșit. Am renunțat la TV de peste cinci ani, de când Handicapatos a arătat în emisiunea sa subtilă, cu mult CURaj, fundul premierului Boc, iar marele Crin Căcărău Antenescu a ANALizat cu multă aCURatețe imaginile. Și încă n-am găsit-o pe Elodia, vorba lui Senzaționescu. S-o mai căutăm atunci, deși, știm, suntem îndemnați mereu să nu mai fim băgăcioși și s-o lăsăm baltă. Tocmai de aceea, am plecat la proteste iar (împotriva codului penal și a legilor justiției). Și o căutăm pe Elodia justiției.

Protestele nu vizează doar codul penal (și legile justiției cu un statut încă neclarificat), ci și:

·         încercarea de a schimba în mod nejustificat conducerea Parchetului General și pe cea a Direcției Naționale Anticorupție

·         reprimarea dreptului la protest prin amenzi abuzive și acțiuni în forță ale Jandarmeriei

·         schimbarea legilor cu dispreț față de procedurile parlamentare firești și față de consultarea publică

·         sabotarea surselor de finanțare a ONG-urilor prin noul Cod fiscal

·         cauționarea televiziunilor care fac propagandă anti-justiție și calomniază pe cei care protestează împotriva abuzurilor PSD și intoxicarea cu bună știință a populației cu mesaje anti-europene

·         denigrarea instituțiilor europene, a ambasadelor străine și a reprezentanților României la Bruxelles care se opun abuzurilor PSD (of, câinii ăștia de trădători de neam și agenturili străini!)

·         proiecte precum Legea defăimării, adresate trădătorilor de neam și țară ca Monica Macovei care denigrează România (cum a spus explicit Dragnea), menite să limiteze libertatea de exprimare (pentru Antenuțe nu s-o aplica?).

            Vai, și mie mi se pare România țară mică și de căcat (asta o fi vreo defăimare?), de aproape oriunde aș veni din excursie, dar de ce mă mai întorc? Și de ce o iubesc cu atâta disperare? Ia uitați ce revelație am avut chiar acum legat de aceste lucruri. Aici am avut parte de cea mai mare durere și cea mai mare fericire, uneori în același timp. Și, după ce atâția au plecat (de prea mult bine, normal... (să) trăiți bine), eu voi rămâne, fie și singura, să-i savurez elixirul unic de abjecție și sublim.

De Crăciun ne-am luat CONSPIrația de injustiție

Moș Spurcăciun de la USL ne-a adus cel mai frumos și mai inspirat cadou de sărbători: modificarea salutară a noului Cod Penal. Sau, parafrazând un vechi slogan al Revoluției (că și așa am sărbătorit 23 de ani de atunci), ”De Crăciun ne-am luat rația de libertate”, de Crăciun ne-am luat CONSPIRația de injustiție.

Într-o manieră conspirativă demnă de Brutus sau Lucrezia Borgia, parlamentul (mai exact, Camera Deputaților) s-a reunit noaptea târziu sub bagheta magică a lui Zgonea pentru a dezbate și propune amendamente la noul Cod Penal. Grație noilor propuneri, politicienii (parlamentari, Președinte, cu statutul schimbat, excluși din categoria funcționarilor publici) devin practic intangibili pentru DNA și anchetele anti-corupție, inaccesibili ca zeii olimpieni. Practic, DNA, ”fă-te că lucrezi”!

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea e un fel de consultant de imagine și life style al mai puțin conformistului coleg, Remus Cernea, pe care l-a apostrofat în repetate rânduri pentru că respectivul nu avea cămașă și cravată ( Zgonea te vrea tuns, rockere!) . Era cât pe-aci să suspende ședințele din acest motiv. Surprinzător, Zgonea e mare fan Pink Floyd, încă din adolescență. Urăște așa de mult Zidurile încât a dărâmat simbolic împreună cu Roger Waters Zidul din jurul Casei Poporului - Valeriu Zgonea şi Roger Waters au dărâmat zidul Parlamentului  (când a făcut-o (cu mult zel patriotic, de altfel), interesant, Zgonea nu purta cravată). Atunci de ce a organizat pe ascuns ședințe noaptea în Parlament pentru a ridica Zidul inexpugnabi al imunității absolute a politicienilor? Ce dovadă mai bună de deschidere, bunăvoință și transparență? Să-i cerem să-și dea demisia? Dacă nu pentru modificările aduse noului Cod Penal, măcar pentru că nu avea cravată când a dărâmat Zidul împreună cu Roger Waters.


De fiecare dată când descoperă o instituție cât de cât funcțională în România (și asta e ceva cu totul special care ar trebui încurajat și promovat... rara avis), clasa politică se înverșunează să o facă praf: nu e vorba doar de DNA, ci și de comasarea muzeelor Antipa, Muzeul Țăranului din România (MȚR) și Muzeul Satului. Reacțiile politicienilor sunt, ca întotdeauna, prompte și responsabile. Căcărău Antenescu s-a bâlbâit întâi că nu știa de noul Cod Penal și de întâlnirea conspirativă din Parlament, apoi că da, că e de acord, apoi că nu e (integral, cel puțin)(Declarații Antonescu ), iar Ponta Scrat Copy-Paste continuă seria dezastrelor, surâzător, calm și relaxat ca întotdeauna, atenționându-i pe cei care l-au tras de urechi pe bună dreptate (Ambasada SUA, Ambasada Olandei, Ambasada Marii Britanii, Comisia Europeană, Comisarul European pentru Justiție, Viviane Reding, ambasadorul american la OSCE, chiar și socialiștii europeni ai lui Ponta însuși, prin Hannes Swoboda etc.) să nu se mai bage și să-i blocheze drumul spre ghinda de aur (otrăvită, oricum, de cianURĂ). ”Să nu ne mai atragă atenţia niciodată! Nici Moscova nu o mai face”, spune halucinant Ponta: Declarații Ponta Chiar așa! Ce vă băgați? Cum vă permiteți? De ce vă luați în gură cu mine? Ce vă pasă vouă? Asta-i politica, ăsta-i șistemul, ce e corect, toată lumea face așa, o să vă obișnuiți.

Protestele din București au beneficiat de data asta și de ingrediente speciale, gen gaze lacrimogene, i-aș ruga pe politicieni să aducă și tancuri, bombe și gaze letale, ca să putem savura complet dragostea tandră și protectoare a conducătorilor noștri pentru popor. Mediatizarea a fost, ca de obicei, echilibrată și impecabilă: Antena 3 nu a observat nimic (deși carvana ei a fost scuipată), TVR e ocupată cu alegerea unui șef agreat de toți din USL (așa că nu a putut aloca mai mult de două minute la telejurnal pe 15 decembrie, fără comentarii), România TV, condusă de Sebastian Ghiță, apropiat al lui Ponta, nu a precizat motivele manifestațiilor (”rebeli fără cauză”, nu?). Jurnaliștii de la B1 TV au fost îmbrânciți de Jardarmerie. Realitatea a făcut iar gafe, un reporter i-a luat interviu unei jurnaliste protestatare cu care nu a căzut de acord asupra motivelor, iată ce spune ziarista respectivă: „Sunt jurnalist ca dumneavoastră, documentaţi-vă! Nu cerea nimeni demisia preşedintelui, se cere demisia Guvernului..."
Declarație jurnalistă protestatatară. 

Oricum, Realitatea a reușit performanța incredibilă de a nu mai omorî niciun protestatar. Deocamdată.


Încă o dată se demonstrează că realitatea mediatică e una construită, spectaculară, metonimică (parțială, selectivă, în acord cu interesele trustului și ale aliaților politici, inclusiv în cazul canalului public, din păcate), asta în cazul în care abordează subiectul și nu-l ignoră complet.
Cu alte cuvinte, în termenii lui Descartes, fan al Antenuțelor:
Vă condamn, deci gândesc.
Gândesc, deci exist.
Exist, chiar dacă nu apar la TV.


Dacă aveți timp, între două runde de shopping sau până vi se fac sarmalele, vă rog semnați petiția Avaaz:
Nimeni nu e mai presus de lege