Fotografii cu sfârșitul lumii... Brexit, al echipei noastre de fotbal și al Cumințeniei pământului, făcute de un vierme cu colți de vampir și de un străjer beat

În filmul sud-coreean ”Poezie” al regizorului Lee Chang-dong ți se cerea să compui o poezie uitându-te la un măr. Am ales și eu unul spre a-l contempla. Virtual sau real? Care-i diferența? Poate doar că virtual e mai real. Așadar, mă holbez la măr să găsesc poezia: văd diavolul, văd ispita, o văd pe Albă ca Zăpada mușcând ca proasta și apoi așezată de piticii înlăcrimați în sicriul ei de cristal, de fițe (eu sunt mai proastă ca ea, dau nu din gropi în gropi, ci din abis în abis și nu o să am niciodată o înmormântare așa de frumoasă și nici nu-mi doresc, de altfel). Văd contrastul între coaja roșiatică, netedă și lucioasă și miezul putred, colcăind de viermi. ”Roșu aprins, colorează-mi tăcerea”. Văd invadatorii, viermii de invadatori, împuțiții de teroriști și trădători, dușmanii poporului, mă văd și pe mine un vierme de invadator cu colți de vampir, Fata lui Dracula și aș invada chiar acum Marea Britanie. Ce, n-ați mai auzit de viermi invadatori cu colți de vampir?

Dar am pierdut șirul și firul etichetelor și epitetelor (deși m-am chinuit o vreme să țin listă, măcar pentru cele mai importante). Desigur, adică probabil (căci nimic nu e sigur), sunt și eu un vierme invadator, mișcându-mă brownian, bezmetic, fără țintă în miezul dulce-grețos până paralizez complet. Simt apoi gustul acidulat care-mi provoacă arsuri la stomac și reflux gastroesofagian (un gust amărui în gură) și văd colții mei de vampir înfigându-se lacom, nesățios în miezul putred și rămânând acolo, implantați ca steagurile marilor exploratori la Poli ori lipiți ca Ponta, Dragnea, Corlățean și alți penali de scaunele lor imperiale. Oare îmi pierd și colții de vampir? Bizar, încă mai am dinți și măsele de pierdut la vârsta mea (unii chiar de lapte, pe care nu i-am schimbat anterior, poate că a venit momentul). Sincer, nu mă interesează prea mult dinții și măselele, sufletul să nu-l pierdem, nu-i așa? Promy (titanul Prometeu, prietenul și eroul meu) știe ce vreau să spun: și-a prăpădit, mai rău decât dinții, organele, de nu știu câte ori, drept răsplată a zeilor pentru faptele sale bune, iar viața i-a fost redusă la o agonie și descompunere fără sfârșit, din care nu mai înțelegea nimic. Însă colții de vampir sunt o marcă de identitate la care nu pot renunța.

Mai bine aș chema un străjer al Domnului să-mi caute, să-mi găsească și să-mi vegheze dinții, vreau să spun, colții de vampir, apoi să aibă grijă să nu mai cad în ispită. Dulce cădere! O să încerc să mă inspir din cartea lui Harper Lee,”Du-te și pune un străjer!”, care analizează subtil, cu multe detalii revelatoare, în stil satiric, rasismul și, totodată, conformismul din sudul Statelor Unite. Acestea îți intră în sânge, ajungi să te obișnuiești și să te complaci, asumându-le ca parte a identității tale. ”Așa mi-a vorbit Domnul: du-te și pune un străjer ca să dea de veste despre ce va vedea!” Străjerul conștiinței. Însă conștiința (dacă există) reprezintă frecvent produsul familiei și al societății, nu numai al confruntării cu sistemul (și al luptei interioare). Astfel, o fată dintr-un oraș mic sudist, Jean Louise, descoperă lucruri grave și șocante despre cei dragi. În dorința de a se integra și de a nu-și pierde privilegiile, prietenul ei, Henry și tatăl ei, Atticus (modelul ei în viață), au devenit membri ai unor consilii locale rasiste, scuzându-se că nu împărtășesc ideile, dar vor să apere vechiul stil de viață și bruma de independență locală de interferențele gurvernului central și ale unor organizații de negri care bruiază sistematic acest lucru. Fata respinge valorile rasiste, respinge lumea ei, îl respinge pe prietenul ei, îl respinge chiar pe tatăl său pe care-l adora și admira, însă nu se poate desprinde complet. Face totuși eforturi să-l înțeleagă și să-l reaccepte pe tatăl ei (începutul adaptării!) care i-a zis: ”Nu văd de ce nu poți să trăiești cu un ipocrit. Ipocriții au dreptul să trăiască pe lumea asta la fel ca oricare altcineva”. Buni și ipocriții la ceva, logic, nu? Străjerul îi păzește și pe ei. Uneori parcă exclusiv pe ei.  

Să punem un străjer și în Siria să vegheze și să vestească adevărul lumii întregi (ipocrite sau nu). Hm, poate că străjerul e mangă sau doarme în guvern, parlament (ori la ONU) pentru că masacrele continuă: în spiritul postului, în primele două săptămâni de Ramadan, au fost uciși 464 civili, dintre care 200 copii. Și nu doar atât, în ultimele două luni (22 aprilie – 21 iunie), au existat 670 victime printre civili, dintre care 242 copii și femei în bombardamentele asupra orașului Aleppo, conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). Pe ansamblu, în ultimele două zeci de luni au fost exterminați mai mult de 11.000 civili (dintre care peste 4.000 copii) de bombardamentele regimului și cele rusești. Iar atacurile aeriene ale Coaliției au produs 466 victime-civili, inclusiv 200 copii, de la începutul operațiunii, septembrie 2014. Dar operațiunile de salvare merg mai departe și ele: în mod miraculos, un băiat de 11 ani a supraviețuit bombardamentelor și a fost scos dintre ruinele din Aleppo.

În stilul unic și inegalabil, autentic și original al Țarului, după ce au declarat că susțin un armistițiu pe termen lung în Aleppo, sub pretextul că rebelii nu s-au disociat de al-Nusra (al-Qaida), rușii au bombardat din  nou ultima rută de aprovizionare pentru rebeli din partea estică a orașului (Castello). Și apoca...lipsurile continuă. Episodul 345.218 al telenovelei unde nu o găsești niciodată pe Elodia: după atacurile sinucigașe cu explozibili asupra grănicerilor iordanieni de lângă o tabără improvizată de refugiați, Rukban (6 militari uciși), Iordania a închis granițele cu Siria și Irak. Mai mult de 50.000 de refugiați așteaptă în condiții extreme în această zonă pentru a trece în Iordania. Supraviețuirea lor depinde de ajutoarele livrate din Iordania. Similar, la granița cu Libanul (al-Qaa), unde sunt amplasate alte tabere de refugiați, au avut loc o serie de atentate sinucigașe (8) care au condus la moartea a 5 persoane și rănirea a 15. Iar la aeroportul din Istanbul au fost masacrate cel puțin 42 persoane și peste 140 rănite în atentate teroriste (nerevendicate încă, dar probabil efectuate tot de Statul Islamic). Cine suferă? Oamenii de rând sau or fi cumva politicienii? Și străjerul ăsta mangă ce face? Trezirea!

Hei, străjerule, vezi cumva ceva suspect sau îngrijorător și în Marea Britanie sau ai adormit de tot? Cred că trebuie să preiau cuvântul în locul tău deși, sincer, m-am săturat de toate și nu mai pot nimic, nici să mai donez o ultimă flegmă intelectuală și aș emigra pe altă planetă, dar nu mă pot desprinde nici eu, ca fata aia sudistă, Jean Louise ori ca Promy, Pământul ăsta putred ne-a intrat în sânge și limfă, ne-a contaminat iremediabil, dovada că mai scuipăm din când în când câte un firicel de nămol, mai bine ne dădeam cu el la curul gol, în sforăiturile străjerului (ca în cântecul ăla vechi de la Timpuri Noi). Chiar dacă străjerul mangă nu a observat, votul la referendumul Brexit reflectă o țară polarizată: 52% s-au pronțat pro, în timp 48% au optat împotrivă. Mobilizarea de amploare și campaniile intense au condus la o participare largă la vot, de 72% (cu toate acestea, unii au contestat votul ca fiind nereprezentativ, solicitând o prezență la urne de minim 75% și un procentaj pro de minim 60%). Oamenii mai săraci, mai puțin educați, mai în vârstă, fără joburi sau cu posturi slab plătite, care s-au simțit abandonați de politicienii britanici și de UE, au ales dominant pro-Brexit.  

La nivelul regiunilor, Scoția, Irlanda de Nord și Londra au votat împotriva ieșirii din UE, iar Anglia și Țara Galilor pentru Brexit. Scoția și Irlanda de Nord (pro-europeane) s-ar putea desprinde din Marea Britanie. Deocamdată, Scoția încearcă să blocheze juridic rezultatul referendumului.  Oricum, acesta nu este obligatoriu constituțional vorbind. În timp ce laburiștii au optat majoritar anti-Brexit (deși liderul Jeremy Corbyn s-a confruntat cu o moțiune de neîncredere din partea colegilor laburiști din cauza implicării reduse în campanie!), conservatorii au manifestat opinii divizate (unii pro-Brexit ca Boris Johnson, alți contra, de pildă, inițiatorul referendumului și premierul Cameron pronunțându-se anti-Brexit). La Londra (pro-UE) au avut loc deja proteste anti-Brexit, cu pancarte care arată că londonezii tânjesc să îmbrățișeze un european sau ”Nu ne mai spuneți să plecăm acasă. Suntem acasă”. În mod ironic, unul dintre susținătorii Brexit, William Oliver Healey, autorul unei petiții online pentru reluarea referendumului, lansată pentru a contesta un eventual rezultat negativ, a strâns peste 4 milioane de semnături (inclusiv peste 20.000 din Coreea de Nord unde accesul la internet e limitat... spre zero!).

Liderii UE avertizează că Marea Britanie trebuie să respecte principiul liberei circulații (bunuri, lucrători, servicii și capital), precum și al contribuțiilor la bugetul UE, dacă (mai) vrea acces la piața comună. Piața comună? Mai e ceva comun? Mare victorie pentru politica diviziunii și a fricii, pentru presa tabloidă anti-imigrație și pro-Brexit, pentru prietenul vampirilor, Nigel Farage, liderul Partidului Independenței (UKIP), și chiar pentru rățoiul Donald Trump ori pentru Țarul (deși rubla și schimburile comerciale, deja intrate în declin, pot fi afectate suplimentar și, în plus, el nu poate concepe decât un referendum/alegeri unde votează fiecare cum vrea și din urne iese cine trebuie). Uau, a venit ”ziua independenței”. În schimb, pentru Cameron, inspiratul inițiator al proiectului referendumului pentru desprinderea din UE (alt potop, altă Cutie a Pandotrei), a sosit ziua demisiei. Spaima de migrație, asociată cu ideea identitară, a fost, de altfel, o temă dominantă în campanie (pe lângă ideea contribuțiilor nejustificate la bugetul UE). S-a creat totodată un precedent pentru alte state să o apuce pe o asemenea cale. Calea regăsirii, doar nu a pierzaniei! Unitatea Uniunii Europene s-a spart. Când a existat ea vreodată? Sau unitatea Regatului Unit al Marii Britanii? Și totuși, acum, mai mult ca oricând, ar trebui să luptăm pentru unitate. Cu toate că s-ar putea să apară contrareacții la o nouă inițiativă ”more Europe” (”mai multă Europă”).

Piața răspunde deja alarmant: lira a scăzut chiar de la anunțarea rezultatelor cu 9% față de dolar, Marea Britanie ar putea intra în recesiune. Sectorul bancar, domeniul construcțiilor, imobiliar și auto, transporturile și turismul sunt afectate. Doar producători de băuturi alcoolice precum Diageo (Johnnie Walker, Guiness) și BAT (Lucky Strike, Pall Mall și Dunhill) vor fi probabil avantajați la exporturi de o liră mai slabă. Marea Britanie va dori probabil să-și păstreze accesul la piața comună, având în vedere că aproximativ jumătate din exporturi sunt direcționate spre UE și jumătate din importuri provin din UE. Dar nu e vorba numai de economie și de cifre, nu putem reduce totul la ele. Partidele eurosceptice, extremiste (de exemplu, Frontul Național din Franța) pot profita de eveniment, discursul partidelor mainstream din sistem se poate radicaliza în stil populist, iar UE își pierde impactul global (și așa redus). La nivel european, niște cetățeni iluminați din Olanda au avut o revelație și și-au exprimat ideea (prin afișe) că România ar trebui exclusă din UE, nu Marea Britanie. Noi vrem să iasă România, nu Marea Britanie! Ideile lor iluminate mă illumirează și pe mine, dacă nu eram illumirată destul (altfel nu-mi denumeam blogul așa).  

În ce ne privește, România poate fi afectată în primul rând prin pierderea fondurilor europene și apoi prin deprecierea leului (nu foarte mult). Românii aflați la lucru în Marea Britanie ar putea rămâne fără dreptul de ședere, de muncă și beneficiile sociale (acestea din urmă se acordă acum după minim 4 ani), deși pentru angajatori ar fi mai ieftin să-și plătească salariații fără contribuțiile sociale la șomaj, sănătate sau pensie. Băncile au refuzat deja să deschidă conturi pentru cetățenii străini (fără de care nu te poți angaja). Depinde și de stabilitatea jobului fiecăruia și de numărul de ani petrecuți în Marea Britanie. Unii s-ar putea reorienta spre Franța și Germania. Interpelat de liderul laburiștilor, Corbyn, în parlament, Cameron a declarat că va face totul pentru a opri actele discriminatorii la adresa imigranților din estul Europei (români, polonezi sau alții): ”atacurile sunt îngrozitoare şi trebuie să înceteze”. ASAP. I’m doing my best. Vom face totul, tovarăși. Au fost peste 100 asemenea atacuri imediat după anunțarea rezultatelor pro-Brexit (o româncă a găsit fecale în cutia poștală!). Ei, lasă, față de căcatul din sistemul universitar românesc privat (unde m-am murdărit ireversibil și era să-mi pierd nu numai viața, ci și sufletul când mi s-a cerut să trec note-fantomă unor studenți-fantomă care nu se prezentaseră nici la examen), cred că e totuși mai bine. Oricum, procesul de divorț al Marii Britanii din UE va dura cel puțin doi ani, iar autoritățile din România vor trebui să aibă mare grijă pentru renegocierea statutului românilor care muncesc în Marea Britanie.

Reacția unui imigrant român, Bogdan Cronț, care lucrează la Londra în construcții, redă foarte bine situația românilor de acolo, precum și divizarea societății britanice: ”Întâlnesc, tot mai des, două tipuri de reacţii în relaţia cu străvechii locuitori ai insulei. Fac precizarea că nu trebuie să fii antropolog, ca să-ţi dai seama că nu-s englez, aşa că se prind rapid că au de-a face cu un imigrant.  Prima reacţie, cea dragă mie, e de o politeţe reală şi chiar o uşoară jenă. Doamna de la care cumpăr mă priveşte în ochi, îmi mulţumeşte pentru cumpărături şi strânge din buze, într-un mesaj nonverbal care ar vrea parcă să zică: îmi pare rău, ştiu că sunteţi oameni ok, e o tâmpenie ce se întâmplă. În cea de a două reacţie, doamna vânzătoare, care tocmai se hlizise copios cu clientul din faţa mea, mă scanează preţ de o secundă, realizează că nu suntem de pe aceeaşi nobilă genă, evită, pe cât posibil, să mă privească, împachetează, ia banii şi îmi mulţumeşte formal. Mă simţ că atunci când am locuit cu ea în aceeaşi casă, am muncit amândoi să punem lucrurile în ordine, iar într-o noapte furtunoasă, de vară, Boris i-a apărut în vis şi i-a zis: "Johana, asta e casa ta şi a strămoşilor tăi. N-are rost să mai împarţi nimic, rămâi singură, să te bucuri de tot! Trage-l de picioare şi scoate-l afară. E slab şi nu simte. Dă-i şi câteva tigăi în cap, aşa, de control. Să nu se mai scoale!".  Zis şi făcut, dar în seara următoare m-am întors, plouat şi plin de cucuie, în patul meu. Nu-mi plăcea, dar nu aveam în altă parte unde să mă duc. Amândoi ştim ce s-a întâmplat, dar evităm să vorbim despre asta. Şi, totuşi, e bine să vorbim. Nici o casă, fie înăuntru, fie în afară UE, nu va rezista dacă ascundem problemele sub preş, prefăcându-ne că nu s-a întâmplat, de fapt, nimic grav. Johana are motivele ei, întemeiate, să fie supărată, iar eu pe ale mele. Dar eu locuiesc în casa ei, aşa că avantaj Johana. Ea serveşte prima. Nu-mi rămâne decât să sper că ce ne apropie e mai puternic decât toate cele câte ne despart.”

Probabil că refugiații și imigranții din Marea Britanie se simt precum ”Cumințenia pământului”: ”Azi am trecut să-i dau binețe. O știam doar din fotografii. Nu mi-am imaginat că o să trezească în mine atâtea stări. I-am simțit spaima și m-am gândit cum se simt copiii abandonați. I-am simțit rușinea și mintea mi-a fugit la tinerele abuzate. I-am văzut ezitarea și mi-am spus că suntem atât de mulți ca ea. Iar spre final i-am auzit strigătul. Nu, nu e o piatră fără suflet. E un amalgam de trăiri, așa cum suntem toți. Și, da, suntem înconjurați în fiecare zi de copii abandonați, tinere abuzate, adulți care n-au curaj - fiecare are nevoie de ajutor - de la stat dar și de la noi. Să nu mai taci când vezi nedreptatea, să întinzi o mână celui ce se teme, să nu te retragi la primul obstacol!” (Melania Medeleanu).  

Nedreptatea... Era drept ca marii savanți și scriitori penali, martiri din închisori, să scrie și să publice cărți (fie și plagiate precum ale lui Copos) fără număr, fără număr, pentru a scăpa de pedeapsă? Potrivit datelor transmise de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, 188 de deţinuţi au scris şi publicat peste 400 de cărţi în ultimii doi ani (nu știu cum reușesc unii precum Motanul Felix, patronul Antenuțelor, să scrie și să publice o carte într-o lună, mie îmi ia ani să o scriu și ani să o public, dar poate o să mă inspir și eu de la ei... adică dau copy-paste). În sfârșit, pentru lucrările științifice și literare din pușcărie se va acorda o scutire de pedeasă de numai 20 zile, indiferent de numărul lucrărilor publicate. Și încă o veste bună: securiştii acuzaţi că l-au torturat până la moarte pe disidentul Gheorghe Ursu, maiorul în rezervă Marin Pîrvulescu şi colonelul în rezervă Vasile Hodiş, foşti ofiţeri în Cadrul Direcţiei a VI-a a Departamentului Securităţii Statului, sunt cercetaţi pentru infracţiuni contra umanităţii (și nu doar pentru omor), slavă Domnului. 

Nu e suficient să-i acuzăm numai pe alții, ci trebuie să descoperim zeii sfidători, impostori și corupți, securiștii torționari,  teroriștii și talibanii din noi înșine și să-i înfruntăm: ”Carevasăzică, „nasc şi la noi” terorişti… Nu ne trebuie mult ca să dăm de pămînt cu europeni de-ai noştri, cu străvechi „concetăţeni”, dacă nu chiar cu membri ai propriei familii. Violuri? Avem. Necrofilie? Avem. Copii abuzaţi, sau abandonaţi fără milă? Avem. Tîlhărie la drumul mare? Avem. Crimă? Este! Nu ne lipsesc dovezile că pasiunea sinistră de a face rău fizic „aproapelui” este larg răspîndită şi ar trebui să se adauge, ca temă de introspecţie, culpabilizării „creştine”, „europene” a „străinilor”. Cain nu e arab. E primul fiu al cuplului primordial şi e prezent, ca atare, în gena tuturor seminţiilor. Sigur, există, uneori, diferenţe de amploare, de acceleraţie, de grad, între crimele unora şi ale altora. Uneori, ocupă scena albii, alteori coloraţii. Uneori roşii, alteori verzii. Dar nu vom avea nicio şansă de a controla terorismul „alogen”, cîtă vreme nu vom avea înţelepciunea de a reflecta cît de cît şi la terorismul din noi înşine şi din imediata noastră vecinătate. Începînd, ca s-o luăm de jos, cu bătaia pe care i-o poate administra un politician liberal unei concitadine, supărate că era s-o calce cu maşina. Sau cu preotul care îşi cotonogeşte un enoriaş în curtea bisericii, sau (altul) care sare să-i dea cu crucea-n cap unui „recalcitrant”. E plin, în jurul nostru, de ură, violenţă verbală extremă, chef de bătaie şi porniri ucigaşe. „E ceva şubred” în alcătuirea fiinţei căzute care suntem. Măsuri imediate? Prudenţă, milă, grija de a nu provoca. Restul e ideologie.” (Andrei Pleșu)

Un asemenea exemplu creștinesc de milă și grijă față de aproape sunt angajații orfelinatului ”Sfânta Maria”. Ca dovadă: îi sedează pe copii (mai mult de jumătate) ca să nu se revolte, îi trimit la spitale psihiatrice ca să se linișteasscă (ei, nu copiii săracii), se complac în mizerie (ploșnițe, hm, dar cea mai mare mizerie e chiar comportamentul îngrijitorilor) şi îi bat crunt pe copii ca să le fure mâncarea, medicamentele, hainele și produsele de igienă/cosmetice (primite prin donație). Poate că sărmanii copii nu s-au revoltat, însă noi ar trebui. Eu le recomand să învețe cum să procedeze cu copiii orfani de la echipa națională de fotbal: aceasta nu bate pe nimeni niciodată. Circulă și bancuri pe seama ei: ”după un accident de autocar, întreaga echipă de fotbal a României ajunge la porţile Raiului. - Doamne, zice Sfântul Petre, eu zic să-i primim pe toţi. - Cred că glumeşti, i-am auzit permanent înjurând. - Au înjurat, Doamne, aşa e, dar n-au bătut pe nimeni.”

Poate că e mai bine așa. Unii știu să joace fotbal numai cu capete ca Statul Islamic și regimul sirian. Și, dacă tot e meci mare, bătaie pentru sau împotriva Brexit, pentru și anti-sistem, dacă nu se mai termină vreodată telenovela de apoca...lipsuri de succesuri și ne izbesc noi potopuri de bombe-butoi și de flegme divine (până uită și să ne scuipe, ah, indiferența e și mai devastatoare ca ura), iar străjerul e mangă și sforăie de se cutremură pământul, păi atunci să-mi ascut și eu bine colții de vampir (rătăciți la un moment dat în mărul putred) și să mi-i scot (ca să nu-mi  pierd cumva identitatea... de vierme cu colți de vampir, logic, nu?). Vorba lui Florian Pittis, ”ține minte, sfârșitul nu-i aici”. Închei (provizoriu, că n-ați scăpat încă de mine, voi mai mușca zdravăn zeii și voi roade Zidurile, na, uite, vă mai enervez un pic) cu versurile poetului Adrian Suciu, ”Fotografie de la sfârțitul lumii”: ”sfârşitul lumii nu vine în carne, chiar dacă / ochii slabi văd gunoieri cum deşartă / pe străzi tomberoane de narcise mirosind a ţărână. / Mulţi nu ştiu asta, dar / sfârşitul lumii a fost deja de câteva ori. / Eu am mai multe fotografii cu el.”

O complicație minoră: martirii jihadiști care și-au pierdut zâmbetul telegenic vor fi coafați precum toarșu’ Kim

În filmul ”Brazil” al lui Terry Gilliam, o femeie în vârstă, din înalta societate, pricopsită după o operație estetică cu o simplă zgârietură (și ceea ce numea, împreună cu doctorul, ”o complicație minoră”), ajunge complet în ghips (”o complicație minoră”) și apoi moare (tot ”o complicație minoră”, desigur, adică probabil). Războiul din Siria a fost un lanț nesfârșit de asemenea ”complicații minore”. Și iată una nouă, să nu ne plictisim cumva: un avion rusesc, care a pătruns în spațiul aerian turc, a fost doborât de turci. Oops, Țarul și Erdogan împărtășesc stilul autoritar, naționalismul și credința în teoriile conspirației (Vestului), dar nu și poziția privind situația din Siria (Rusia – pro-regim, Turcia – anti-regim). În cazul de față, trebuie precizat că, în ciuda avertismentelor repetate ale Turciei, anterior incidentului, s-au produs nenumărate alte încălcări ale spațiului aerian turc de către ruși, precum și bombardarea sistematică și curățarea etnică a comunităților de turkmeni din nordul Siriei și din Latakia. Există dovezi (de la un pilot civil) că avionul a fost avertizat să-și schimbe cursul. Unul dintre piloți a fost ucis de rebeli turkmeni, pentru celălalt se încearcă recuperarea (a murit și cel care efectua operațiunea de salvare). Pentru prima oară, sunt anunțate oficial morți în rândul militarilor ruși.

Rusia răspunde în stilul cunoscut. Purtătorul de cuvânt al Țarului, Dmitri Peskov, consideră atitudinea Turciei ”nebunie absolută”, iar gestionarea probelor și a comunicării de către turci -”teatru absurd” și ”desen animat”. Țarul insistă că avionul se afla în Siria și că Rusia bombardează Statul Islamic, acuză Turcia de susținerea Statului Islamic (cam adevărat, ce-i drept, oficial sau nu) și promite răzbunare economică (în planul turismului și comerțului, apoi al proiectelor energetice – poate suspendarea realizării gazoductului Turkish Stream și a centralei atomice de la Mersin). Un nou șoc economic ar afecta și mai mult Rusia și Turcia (ambele cu economii fragile, puternic interconectate în proiecte energetice și turistice). Deocamdată au încetat zborurile charter din Rusia în Turcia şi vânzarea de pachete de vacanţă care includ sejururi în Turcia, iar cetățenii turci care lucrează în Rusia nu-și pot prelungi contractul de muncă. Au fost întrerupte și comunicațiile militare ceea ce ar putea contribui la noi incidente și esacaladări, iar Rusia și-a dublat bombardamentele în nord, reușind să distrugă o brutărie a IHH (un important ONG din Turcia) care producea pâine pentru 40.000 sirieni. Uniunea Europeană și Statele Unite au îndemnat la evitarea escaladărilor, în contextul și așa extrem de complicat din Siria. Ei, ce mai contează o nouă ”complicație minoră”?

Dacă relațiile ruso-turce, odinioară bune, s-au tensionat din cauza incidentului actual și riscă să producă noi ”complicații minore” în Siria și în ce privește lupta globală cu Statul Islamic, să vedem cum este percepută Rusia în rândul românilor. Conform unui sondaj IRES recent, Rusia este principala țară identificată drept ”țară dușmană” (35%), urmată de Ungaria (17%). Dintre ”țările prietene”, se detașează Statele Unite ale Americii (24%) și Germania (20%). Mai mult de jumătate dintre români consideră Rusia o amenințare pentru securitate: 56% pentru securitatea globală, 58% pentru securitatea europeană, respectiv 57% pentru securitatea noastră, a românilor. În cazul unui conflict, opiniile sunt divizate: aproape jumătate optează pentru neutralitate (49%), însă există și 39% care cred că ar trebui să ne aliem de partea SUA/Occidentului. Țările prietene sunt și cele care ne-ar apăra cel mai bine la nevoie (în primul rând Statele Unite, 46%, apoi Germania, 24%).

Pentru români, Rusia reprezintă un pericol mai mare ca Statul Islamic. Pe plan global, prioritatea, definită și de ONU ca atare, rămâne Statul Islamic. În lupta cu acesta, Statele Unite au solicitat securizarea graniței Turciei (prin care fug copii noștri europeni de-acasă nu la club sau la prieteni, ci la Statul Islamic!) prin intermediul a 30.000 de militari turci, pe o porțiune de 98 km. YPG, armata kurdă, a închis deja jumătate din această graniță nordică și a apărat-o de Statul Islamic, cu suportul aerian al Coaliției, dar Turcia se opune fervent avansării YPG de teama formării unui stat independent kurd. Statele Unite nu mai tolerează ”toleranța” excesivă a Turciei față de Statul Islamic. Securizarea întregii granițe ar fi o lovitură decisivă pentru Statul Islamic, mai puternică decât bombardamentele Coaliției. Totodată, Obama cere Rusiei să accepte eliminarea teroristului-șef al regimului sirian (principalul responsabil pentru dezastru și factor perturbator în procesul de pace). În același timp, Obama cheamă Rusia și Turcia să colaboreze pentru a detensiona situația creată în urma prăbușirii avionului rus și le îndeamnă să se focuseze pe lupta cu Statul Islamic (nu pe rebeli moderați, respectiv pe kurzi).

În ideea de a adopta orice mijloace în confruntarea cu Statul Islamic, după ce Franța a acceptat deja să se coordoneze cu Rusia în ce privește atacurile aeriene din Siria, ministrul de Externe francez, Laurent Fabius, a propus o colaborare între trupele franceze și cele ale regimului sirian, sugestie primită deazprobator de opoziția siriană. Cum așa? Suntem dispuși să facem orice? Să colaborăm cu teroristul-șef care-și masacrează poporul, care nu a luptat niciodată cu Statul Islamic (ci numai cu poporul) și a avut (și încă mai are) un rol fundamental în stimularea radicalizării și a ascensiunii Statului Islamic? Să ne amintim și ce spunea Coposu, ”scopul NU scuză mijloacele”. Dacă procedăm astfel, devenim și noi teroriști-șefi și talibani-șefi. În Marea Britanie, Cameron nu a recomandat colaborarea militară cu regimul sirian, dar încearcă, în schimb, să extindă loviturile aeriene împotriva Statului Islamic din Irak în Siria. Cu toate că Jeremy Corbyn, liderul pacifist al laburiștilor, se opune oricărei intervenții, laburiștii vor fi lăsați să voteze după conștiință, mulți în acord cu Cameron și conservatorii. Având în vedere că loviturile aeriene nu sunt suficiente, Cameron se bazează pe colaborarea cu 70.000 de rebeli moderați. Însă ar trebui să fie conștient că aceștia nu sunt uniți (peste o sută de grupări) și au ca prioritate regimul sirian, nu Statul Islamic.

Între timp, Iordania a primit o sarcină imposibilă: trebuie să realizeze lista ”grupărilor teroriste” din Siria (singurele desemnate până acum de ONU fiind al-Nusra (al-Qaida) și Statul Islamic). În cazul Ahrar al-Sham, al-Sham Front și Jaish al-Fatah (Armata Cuceririi), sprijinite de țările din Golf, opiniile sunt împărțite, iar presiunile Arabiei Saudite și ale Turciei sunt mari... pentru a le elimina din listă (deși rușii cer asta). Mai mult, liderul Coaliției Naționale Siriene (opoziția politică recunoscută de Occident), Khaled Khoja, a propus delimitarea al-Nusra de al-Qaida, întoarcerea la adevărata revoluție... și la masa negocierilor. Similar, de partea regimului, luptă organizații susceptibile să fie încadrate ca ”teroriste”: Gărzile Revoluționare Iraniene, Brigada Ierusalim, Hezbollah și Forțele de Apărare Naționale. Să o chemăm pe mama Omida, pe guru Cristian Tudor Popescu sau Monica Tatoiu ori pe Garona, cățelușa străbunicii care prevedea cu precizie bombardamentele în al doilea război mondial, pentru a rezolva dilema?

Statul Islamic e greu de oprit, fie și de guru mai sus menționați: are nu doar o armată puternică, bine trainuită, plătită, echipată și motivată (în ciuda pierderilor), ci și o armată media de succesuri. Statul Islamic utilizează atât aplicaţii foarte cunoscute precum WhatsApp, cât şi tehnici sofisticate. Potrivit unor experţi în contraterorism, jihadiştii au la dispoziție tehnici avansate de codificare a comunicaţiilor, apelând la canale închise şi protejate. Mai exact, experții jihadiști ştiu să creeze reţele virtuale proprii pentru a asigura securitatea comunicaţiilor. Benefeciază și de un „help desk“, disponibil 24 de ore din 24 şi şapte zile din şapte pentru a-i ajuta pe membrii săi să soluționeze orice problemă de natură tehnică. Una dintre aplicațiile folosite frecvent este Telegram: aceasta prezintă un grad înalt de protecție a informațiilor și a fost concepută de Pavel Durov, celebru pentru fondarea reţelei de socializare VKontakte, un fel de „Facebook rusesc“. El a deţinut societatea până când i-a fost confiscată de aliaţii Țarului... pentru că a refuzat să răspundă tentativelor Kremlinului de a spiona comunicaţiile utilizatorilor reţelei de socializare. În acest context, Durov a creat Telegram, pentru a oferi tuturor o protecţie sporită a vieţii private. După atentatele de la Paris, Durov nu mai acceptă jihadiști pe site, ceea ce a condus la un jihad anti-Durov și anti-Telegram din partea Statului Islamic.

O investigaţie de amploare a jurnaliştilor Greg Miller şi Souad Mekhennet, publicată de Washington Post, pe baza mărturiilor unor jihadiști aflați în detenție în Maroc, arată că în centrul departamentului media al Statului Islamic sunt circa o sută de persoane care lucrează într-un imobil cu acces protejat şi cu echipamente de ultimă generaţie. Șefii departamentului au rangul de „emir“, egal celui al principalilor şefi militari, iar membrii săi sunt foarte bine plătiţi, uneori de şapte ori mai mult decât un soldat de acelaşi rang, şi au la dispoziţie casă şi maşină. Execuțiile transmise sunt întotdeauna regizate: călăii trebuie să citească niște texte de propagandă de pe panouri și să ridice de mai multe ori sabia până se prinde cel mai bun unghi. Martirilor li se așază buzele de parcă ar zâmbi înainte să fie fotografiați. Revista oficială Dabiq glorifică masacrele pentru a înspăimânta dușmanii și a atrage noi jihadiști. Spre deosebire de al-Qaida (care recurge la filme lungi, obositoare, centrate pe lideri), Statul Islamic uzează de producții scurte, dinamice, focusate pe simplii luptători. Viața din califat este prezentată în cinematografe în aer liber în mod idilic: realizarea unor noi construcții, eficiența tribunalelor sharia și absența corupției, prin contrast cu regimul sirian. Se spune că însuși califul, după ce a blocat din greșeală mașina cuiva, a fost pus de tribunalul sharia să plătească amendă. Dar traficul de sclavi, organe, obiecte de artă (idoli!) și petrol când o să apară în filmulețele de propagandă?

Așadar, ca să oprim Statul Islamic, ar trebui mai întâi să stopăm atrocitățile regimului sirian, începând cu bombele-butoi (principalul ucigaș al civililor), fie și printr-o zonă de excluziune aeriană, apoi să securizăm complet granița Turciei cu Siria și să continuăm eforturile de demistificare a propagandei Statului Islamic.

  

Un pas important pentru demitizarea propagandei Statului Islamic îl face chiar cineva de pe teritoriul său, jurnaliștii/activiștii media de la Raqqa Is Being Silently Slaughtered, (puținii rămași) recompensați recent cu premiul ”Committee to Protect Journalists” International Press Freedom Award. Aceștia raportează din Raqqa despre decapitări, violuri și crucificări, cu toate că mulți dintre colegii lor au fost uciși de Statul Islamic, împreună cu unul dintre lideri (Mutaz billah Ibrahim, Ibrahim Abed al-Qader, Muhammad al-Mousa, tatăl co-fondatorului Hamoud al-Mousa). Jurnaliștii străini se bazează pe informațiile obținute de ei. Provincia lor s-a transformat în ceva de nerecunoscut: pe lângă decapitări, violuri, crucificări și biciuiri, Statul Islamic recrutează copii și îi duce în tabere religioase/de antrenamente și forțează fetele să se mărite cu jihadiști. ”Suntem prinși între două forțe brutale și agresive: prima este un regim criminal, obsedat de putere, care pretinde că luptă cu terorismul ucigând copii. A doua împrăștie răul și injustiția și prezintă o imagine neagră a națiunii noastre. Fiecare dintre aceste forțe ne consideră criminali pentru că noi destăinuim acțiunile lor lumii. (...) Haideți să vă ilustrez dimensiunea suferinței noastre: acest oraș frumos New York are o populație de circa opt milioane jumate. Imaginați-vă că două milioane au fost forțați să-și părăsească locuințele și orașul nu mai are profesor, doctor sau poștaș. Oamenii urmăresc suferința din Siria și cred că e departe de ei, dar distanța de la Damasc la Roma este aceeași ca de aici (New York) la Miami. Răul care a început în Siria nu se oprește acolo. Puterea binelui care ne este dată de Dumnezeu trebuie folosită pentru a lupta cu răul. Accept acest premiu în numele sirienilor reduși la tăcere și al acelora care suferă pentru a construi o societate liberă și democratică. Ei nu au nevoie doar de un premiu, ei au nevoie de ajutor.”

Cu puțin timp în urmă, activiștii media de la Raqqa Is Being Silently Slaughtered au descoperit că în atacurile împotriva Statul Islamic de la Raqqa a fost utilizat fosfor alb, interzis prin Convenția asupra Armelor Convenționale (1980). Majoritatea atacurilor aeriene în Raqqa sunt rusești și franceze. Activiștii din Idlib au menționat și ei fosforul alb în rapoartele lor din Idlib, referitoare la atacurile rusești. Fosforul alb seamănă cu Napalmul: acționează ca un incendiator, făcând pielea să se topească și să scurgă de pe oase. Atacuri cu fosfor alb, clor, gaz muștar sau sarin. Bombe-butoi aruncate din elicoptere la nesfârșit, 50 de cutremure pe zi. Răpiri/arestări, violuri, torturi până la moarte, execuții arbitrare, chiar și ale copiilor. Blocadele foamei. Monumente și case dărâmate. Oameni dărâmați. Toate acestea continuă. Ba mai apar și noi ingrediente ca fosforul alb în tortul ”Miresei moarte”.

Să ne mai mirăm că, zdrobiți între regim și Statul Islamic, dușmanii poporului, câinii turbați de teroriști, viermii de trădători, maimuțoii împuțiți, șerpii cu clopoței, ă... oamenii fug... ă, adică se refugiază? În Germania și Suedia (țări multvisate) sunt întâmpinați prietenește, atmosfera e civilizată și se simt exact ca acasă, mai ales când se dă foc taberelor de refugiați. În Suedia, au fost zeci de asemenea incidente, iar partidul ”Democrații Suedezi” (în plină ascensiune) a precizat ca să nu existe urmă de îndoială: ”Nu vrem să arătăm ca un român jegos”.  În filmul ”Aferim!” al lui Radu Jude, a cărui acțiune se desfășoară în secolul XIX, aflăm de la un popă ortodox că țiganii e oameni pentru că se trage din Egipt, dar i-a blestemat Noe să fie sclavi. Evreii, în schimb, nu e oameni că bea sânge de copil creștin. Întrebare: talibanii creștini și cruciații musulmani de azi e oameni sau nu?  Aștept răspuns. Nu, nu de la rățoiul Donald Trump care identifică tot felul de câini turbați și șerpi de teroriști pretutindeni, și printre copii orfani de doi ani. Dacă va ajunge președinte în State, voi fi probabil nostalgică după cel mai fantomă-președinte al lumii, Obama. Degeaba ne-a citit mailurile și postările pe Facebook. S-a uitat și nu a văzut și a făcut... numai gafe ca cea cu trupa de 60 de Supermen, trimiși să lupte cu Statul Islamic. Însă Donald Trump îl va întrece. Lasă, poate ne caută Marean Vanghelie, maimuțoiul ăla implementat, ejaculat de la PSD, răspunsul potrivit pe Goagăl.

Am o stare atât de bacoviană încât aș viziona și un film de Cristian Mungiu sau de Cristi Puiu. Deși poate optez pentru o poezie datorită duratei reduse. Nu mi-am mai luat de săptăluni rația de o poezie pe zi. Nu mai sunt capabilă nici să trântesc un scuipat intelectual, sarcasmul ar fi trebuit să fie ”ultimul refugiu al oamenilor modești și al celor cu sufletul curat atunci când intimitatea sufletului lor este grosolan și supărător invadată” (Dostoievski). Ah, coafa-v-aș pe toți Big Brotherii și talibanii ca pe toarșu’ Kim, mărețul și gloriosul conducător din Coreea de Nord, (ras pe lateral, deasupra urechilor, și cu un moț în cap). Ce stil, prestanță și atitudine! Frizură obligatorie pentru bărbați, altminteri ești executat. Cred că rățoiului Donald i-ar sta chiar bine, l-ar avantaja. Pe mine nu mă mai preocupă de mult trendurile, coafurile și vopsitul, nu-s în stare nici să mă pieptăn. Mă consolez doar cu faptul că îmi adaug la listă, cu mândrie revoluționară, eticheta de ”șarpe cu clopoței”, că cea de ”român jegos” era de mult. Deci decât: ”șarpe cu clopoței”, ”nebună”, ”maimuță posedată”, ”femeie născută la sindrom premenstrual”, ”catastrofă”, ”dezastru”, ”cățea turbată”, ”vacă proastă”, ”băsistă”, ”intelectual de-al lui Băsescu”, ”sclavă obraznică”, ”băgăcioasă”, ”Vampi”, ”Fata lui Dracula”, ”golancă”, ”ciumpalacă”, ”homosexual” (care critică mari filosofi, deținuți politici și martiri creștini ca Gigi Becali), ”teroristă”, ”trădătoare”, ”jegoasa de la nouă”, ”curvă” finanțată din diaspora etc. Buni și românii jegoși la ceva!