Bună și lămuia la ceva! Greva foamei: zilele 1-3

Încă nu au scăpat de mine tovarășii zei de pe pământ, talibanii și Big Brotherii. Madame Dezastru, sclava obraznică și băgăcioasă, catastrofa, femeia născută la sindrom premenstrual, cavalerul castrat și fără vise, bulangiul degenerat, cea mai proastă vacă, maimuța posedată, Vampi, fata lui Dracula, golanca, ciumpalaca, terorista (cu reclamații!), trădătoarea și băsista împuțită vă mulțumește, mult iubiți și stimați tovarăși zei de pretutindeni, pentru răul pe care (i) l-ați făcut (pentru că, astfel, ați stimulat-o să facă bine) și promite că o să vă mai enerveze un pic.

Da, chiar așa. I'm doing my best. Duminca trecută, de ziua mea, am început greva foamei pentru a primi cadou oprirea crimelor împotriva umanității în Siria și pretuntindeni în lume. Într-o primă fază, am crezut că nu mai fac față maratonului filmărilor, pozelor și mesajelor trimise către prieteni, autorități, media și ONG-uri. Și trebuia să încep să mă obișnuiesc cu ”meniul”, limonade cu miere/sirop de arțar, ceaiuri și electroliți (ah, urăsc expresia asta ”o să te obișnuiești”, m-a marcat cel mai mult în viață și încă refuz să mă obișnuiesc). Dacă inițial consumam 2-3 limonade odată cu câte 2-3 linguri miere/sirop de arțar per limonadă, cu ochii sticlind de poftă și salivând ca un câine pavlovian, la a 11-a limonadă deja eram full, simțeam că explodez, nu mai puteam nici să respir. M-am străduit să hăpăi 10-12 asemenea  limonade pe zi, plus ceaiuri de urzică (bogate în minerale) și electroliți (cu clorură de potasiu, bicarbonat de sodiu și sare) pentru acoperirea funcțiilor vitale ale organismului.

Dacă în prima zi am fost furată de iureșul activităților, a doua zi, luni, mă simțeam de parcă mă călcase Țarul cu tancul sau rămăsesem paralizată printre dărâmături în Aleppo, Douma sau Yarmouk, pălită de o bombă-butoi. Dormisem doar 3-4 ore (cu somniferul!). Da, pot să mă laud, am reușit performanța să dorm foarte puțin și prost în ultima vreme (adică în ultimii ani... multe nopți albe și zile negre în care fiecare secundă a durat un milion de ani). Prietenul meu, Promy (titanul Prometeu) îmi tot zice: ”Pământule, trezește-te, Ile, culcă-te!”, dar, deocamdată, nu am recuperat prea mult. Așadar, luni, epuizată de pregătiri, emoții și insomnie, aveam o stare de leșin și de-abia puteam să mă țin pe picioare, astfel că drumul până la budă mi se părea o odisee. M-am băgat în pat, mi-am luat poezii de Eminescu să mă relaxez, însă n-am izbutit să procesez nici ”Somnoroase păsărele”. Am fost binecuvântată și cu grețuri ca în timpul sarcinii (din fericire, numai pentru o zi, cele din perioada sarcinii au durat circa 9 luni, fiind și mai accentuate în primele 3-4). Când eram însărcinată, nu puteam să consum decât ouă (eventual cu puțină pâine prăjită) și... filme horror. Mă uitam la filme horror și, fiind anemică, mestecam în gol. A fost unica perioadă când am degustat filme comerciale hollywoodiene. Acum nu mai devorez filme horror, e suficient să mă uit la știri. Am renunțat la televizor din 2012, de când Handicapatos a expus fundul premierului în emisiunea sa, dar continui să accesez știrile online (uneori și reportaje) și, de fiecare dată, îmi jur că nu supraviețuiesc. Ah, am tot spus, aș fi dat orice să fie un exercițiu de imaginație sau o forțare a limitelor, însă, din păcate, întotdeauna realitatea depășește orice ficțiune. În ridicol și atrocitate.

Luni spre marți am reușit în sfârșit să dorm (chit că nici somnul de veci nu mi-ar ajunge) și acum mă simt de parcă am renăscut. Și sunt capabilă să mă felicit singură că m-am informat bine înainte de a începe greva foamei, printre altele și că am citit interviuri cu vedete precum Naomi Campbell sau Beyonce care au recurs la astfel de ”cure”  cu Master Cleanse Lemonade - limonade cu sirop de arțar și ardei de Cayenne (diete pentru slăbire, nu de purificare/detoxifiere sau în semn de protest). Sărmana Beyonce a slăbit într-un ritm năucitor: 1-2 kile pe zi. Cum nu intenționam să-i fac competiție și să-i bat recordul, eu am scos ardeiul de Cayenne din limonadă (că are efect laxativ și ajută la slăbit), am înlocuit (la majoritatea limonadelor) siropul de arțar cu miere de salcâm (are mai multe calorii) și am consumat 10-12 limonade cu câte 2-3 linguri de miere, uneori și cu sirop de arțar. Pentru variație. ”Sarmale, sarmale”, meniul lui Bulă de luni până duminică. ”Cartofi, cartofi” - meniul meu săptămâna trecută. ”Limonade, limonade”, meniul meu în aceste săptămâni. Vorba lui Hagi, bună și lămuia la ceva E marți, sunt încă entuziastă, abia duminica blestemi sarmalele/cartofii/limonadele!

Procedând astfel, am reușit să slăbesc numai 1 kil în două zile. De la 10% pierdere din masa corporală (5 kile la mine că am plecat de la 45) trebuie monitorizare medicală, iar de la 18-20% (8 kile la mine) pot surveni riscuri pentru sănătate. De regulă, slăbești 10% în două săptămâni, respectiv 20% într-o lună (în varianta totală de greva foamei, doar cu apă). Nu știu exact cum e pentru celelalte versiuni (cu limonade), cu excepția mărturiilor vedetelor. Depinde și de fiecare organism în parte. Să vedem. Eu nu vreau să bat niciun record, cu atât mai mult pe-al lui Beyonce, sunt o lady, o las să dețină supremația. În același timp, ca să nu mă anchilozez complet (la competiție nu cu Promy, ci cu Alex, fii-miu, cu jocurile lui video), mi-am programat plimbări după masă (adică după limonade), înainte și înapoi, prin cei câțiva metri din holocătăfrageria mea din Titan. Mie îmi place în Titan (într-unul anume, Promy).

În ce privește petiția, feedback-ul obținut pentru ea ”e admirabil, e sublim, dar lipsește cu desăvârșire”. Deocamdată... Mă rog, UE mi-a trimis după 3 zile un mesaj prin reprezentanții de la call center: au forwardat petiția către forurile competente cum ar fi European External Action Service. Sper să primesc un răspuns înainte de numărul de dosar de la Parchet. Mă refeream la dosarul meu de corupție de la fackultate, privind acordarea notelor-fantomă studenților-fantomă: e la Parchet de 2 ani și, în dulcele stil clasic românesc ”merge și așa”, continuă să se înregistreze. Aștept numărul de dosar ca pe Godot. Poate voi primi mai repede un feedback pentru oprirea crimelor împotriva umanității în Siria și peste tot în lume. Asta e o problemă mult mai gravă. ”Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!” (Sfânta Evanghelie după Marcu, 9, 24).

Je suis syrienne. Sper că și voi.

Când aveți câteva secunde libere, vă rog să-mi SEMNAȚI PETIȚIA pentru stoparea crimelor împotriva umanității în Siria la acest link (durează doar câteva secunde):

https://secure.avaaz.org/en/petition/Syria_UN_EU_United_States_of_America_Romania_Russia_Iran_Stop_the_crimes_against_humanity/?oXkwsib

Mulțumesc pentru susținere!

Stay human... and alive!

JE SUIS SYRIENNE. PETIȚIE GREVA FOAMEI

Către Siria (regimul al-Assad), ONU, UE, Statele Unite ale Americii, România, Rusia, Iran:

 “Hey you! Don’t help them to bury the live.

Don’t give in without a fight.”

                              (Pink Floyd, “The Wall”, “Hey you”)

După 4 ani de război civil, statisticile sunt șocante în Siria: peste 200.000 de morți, circa 4 milioane de refugiați extern, peste 10 milioane refugiați intern, după ce au fost alungați de la casele lor (aproximativ jumătate din actuala populație), peste 600.000 aflați încă sub blocadă guvernamentală (fără acces la apă, mâncare, energie electrică, încălzire, articole de igienă sau medicamente, „ajutați” de regim doar prin atacuri cu bombe-butoi (uneori cu arme chimice), dispariții forțate și arestări), sute de mii arestați, zeci de mii uciși în închisori/centre de detenție. Mulți copii au fost arestați/forțați să dispară, violați și torturați (uneori până la moarte) de forțele de securitate sau de milițiile proguvernamentale Shabiha.

Din păcate, nu e vorba de numere/statistici, nu sunt ”pagube colaterale”, ”deșeuri biologice”, ”dușmanii poporului”, ”spioni (americani)”, ”teroriști”, ”trădători” sau poate însuși ”diavolul”. Sunt oameni. Paralizați și sufocați de ”Zidul” ignoranței, indiferenței și al urii (ca în Pink Floyd, ”The Wall”). Coșmarul sirienilor a devenit și al meu, de mai bine de 4 ani (nu mă lasă nici pe mine să trăiesc și nici să dorm). La fel ca alți sirieni, am supraviețuit până acum. Oricum, simpla supraviețuire nu e viață. Viața nu poate exista fără pace, libertate, democrație, respectarea drepturilor omului, un minim nivel de trai. Viața înseamnă normalitate. 2+2 să facă 4, nu 5 sau minus 23 de milioane (populația siriană înainte de război în 2011) ori cât vrea Big Brother. ”Hunger Games” și lecția de supraviețuire? Nu, din nefericire, e mai mult lecția de abandon și disperare, agonia celor crucificați și lăsați singuri pe cruce. Ce facem? Așteptăm ca toți să ne stingem în tăcere... într-o tăcere cutremurătoare ca un urlet? „Istoria e un coșmar din care tot încerc să mă trezesc”, spunea Stephen Dedalus in romanul „Ulise” al lui James Joyce. Tot încercăm să ne trezim din coșmarul sirian, dar parcă suntem încă prizonieri în el. ”Is there anybody out there?”

CE ÎȘI DOREȘTE UN COPIL OBIȘNUIT: jucării, un iPad, un iPhone, un joc video, haine noi, rechizite de școală și poate… încă o pizza.

CE ÎȘI DOREȘTE UN COPIL SIRIAN (în special în zonele aflate sub blocadă guvernamentală): să topească zăpada ca să aibă apă de băut, să găsească ceva comestibil (fie și un șarpe, un șobolan sau un păianjen), să descopere o nouă mobilă de ars ca să se încălzească și să supraviețuiască următorului atac cu bombe-butoi.

Un om obișnuit își face PLANURI DE VIAȚĂ (unde să meargă în vacanță, cum să-și decoreze casa, unde să-și trimită copiii la școală etc.).

Un sirian își face PLANURI DE MOARTE: ar prefera să fie ucis de bombe butoi decât de atacuri cu arme chimice, răpiri, arestări sau foame.

Totuși, chiar în acest context, mulți oameni încearcă să rămână umani, chiar dacă nu neapărat în viață (“stay human, not alive”, în termenii lui Orwell). De aceea, în memoria copiilor mei sirieni (îngeri acum) și în semn de solidaritate cu cei care continuă să sufere, străduindu-se, în același timp, să rămână umani, încep greva foamei de ziua mea (17 mai 2015), în speranța că voi primi cadou pace, libertate și democrație în Siria, precum și garanții solide pentru prevenirea pe viitor a oricărei crime politice, cu atât mai mult a crimelor împotriva umanității. Greva foamei e un disconfort fizic minor, nu înseamnă prea mult comparativ cu suferința sirienilor (și a mea din suflet – insuportabile). “Nimic nu e insuportabil în afară de faptul că nimic nu e insuportabil” spunea cândva Malraux. Îl asigur pe Malraux că durerea mea și a sirienilor este insuportabilă.

În acest sens, solicit:

•     Încetarea bombardamentelor aleatoare, inclusiv a atacurilor cu bombe-butoi, utilzând o zonă de excluziune aeriană dacă este necesar

•     Începerea imediată a unor negocieri de pace serioase între toate părțile implicate (inclusiv activiștii democratici nonviolenți) și susținătorii lor internaționali

•     Încheierea tuturor atacurilor cu arme chimice (gaz sarin, arme cu clor etc.)

•     Ridicarea tuturor blocadelor guvernamentale

•     Facilitarea distribuirii rapide și fără obstrucțiuni a ajutorului umanitar către cei în nevoie (în special în zonele aflate sub blocadă guvernamentală)

•     Stoparea detențiilor arbitrare și a disparițiilor forțate

•     Oprirea răpirilor, violurilor, torturilor și execuțiilor civililor, aplicate inclusiv copiilor; încetarea abuzurilor și crimelor comise fie de milițiile proguvernamentale Shabiha, fie de forțele de securitate ori de Statul Islamic

•     Eliberarea deținuților politici

•     Judecarea și condamnarea vinovaților pentru crime împotriva umanității (prin intermediul Curții Penale Internaționale, al unui tribunal internațional ad-hoc etc.)

•     Demararea reformei ONU asftel încât să fie stopate acum și pentru totdeauna crimele împotriva umanității (discutarea propunerii Franței în acest sens, lansarea unei dezbateri internaționale și adoptarea celei mai bune variante); Consiliul de Securitate ONU nu mai trebuie să fie blocat de vetourile Rusiei și Chinei în cazul crimelor împotriva umanității.

•     Iran, Rusia: încheierea susținerii politice și militare pentru regimul al-Assad, principalul responsabil pentru dezastrul curent din Siria.

     

În acest moment, mă simt crucificată pentru fiecare persoană care suferă în Siria și tânjesc să mă pot elibera (împreună cu toți ceilalți sirieni). Nu vreau să las oamenii singuri pe cruce. Refuz să fiu o altă ”cărămidă din Zid” (“another brick in the Wall”) și să asist pasiv la acest coșmar, amorțită confortabil (“comfortably numb”) la televizor sau pe internet. Sper că ne vom trezi din acest coșmar, vom dărâma împreună ”Zidul” ignoranței, indiferenței și al urii și vom face ”casa de copii”, Planeta Siria cea străină, să devină acasă pentru toți sirienii. Casa de copii nu e acasă. Copiii mei sirieni nu ar trebui să se predea când văd o cameră foto (crezând că e o armă), ci ar trebui să zâmbească. Planeta Siria, trezește-te! Pământule, trezește-te!

                             

Je suis syrienne.

      “Hey you! Don’t tell me there’s no hope at all

      Together we stand, divided we fall.”

                              (Pink Floyd, “The Wall”, “Hey you”)

Stay human... and alive!

VA ROG SEMNATI PETITIA AICI:

https://secure.avaaz.org/en/petition/Syria_UN_EU_United_States_of_America_Romania_Russia_Iran_Stop_the_crimes_against_humanity/?oXkwsib

Vă mulțumesc pentru susținere!