Ne arde de schimbare: aghiasma rock și anti-sistem pentru posedații de la Antenuțe și Patriarhie, ieșirea din hybrisul unor ”maimuțoi implementați” și... dorul de Coposu

Protestele anti-sistem din România au scos la lumină, din flăcările și cenușa de la Colectiv, o dorință disperată de schimbare (similară manifestărilor de anul trecut, apărute din solidaritate cu votanții din diaspora). Să fie o altfel de politică și de societate (ah, deja m-am săturat și de cuvântul ăsta, utilizat excesiv, ritualic, până s-a demonetizat, deși am încercat mereu să fiu ”altfel”, nu ”another brick in the Wall”). ”Ne schimbăm doar atunci când durerea de a rămâne ca mai înainte este mai mare decât durerea de a ne schimba” (Dr. John Townsend). Credeți că ”ne-ați ars pe toți”? Ne-ați ars, dar nouă ne arde de schimbare. Pasărea Phoenix trebuie să renască din cenușa de la Colectiv. Se insistă că trebuie să dăm restart/reset întregii clase politice. Însă, în același timp, se înțelege și se transmite nevoia de schimbare interioară: ”Dacă noi nu ne schimbăm, nici pe ei nu îi schimbăm”. ”Singura soluție / Propria evoluție”. Revoluția este, de fapt, propria evoluție.  

În ce mă privește, dacă am reușit să schimb ceva pe lumea asta, a fost chiar faptul că m-am străduit tot timpul să nu mă las schimbată. Am luat supradoză de: ”asta-i politica, ăsta-i sistemul, ce e corect? Ce ne învață sociologia? Să ne adaptăm. Ce ne învață comunicarea? Negociem, nu spunem niciodată NU. Las-o baltă, Madame Dezastru! Merge și așa. O să te obișnuiești. Toate sunt la fel. Tu ești de vină. Moarte intelectualilor și dușmanilor poporului!” Am avut (și am) nenumărate căderi, cedări, (auto)negări, crize de conștiință, oscilații, dar m-am chinuit mereu să mă regăsesc, să nu-mi pierd identitatea (și odată cu ea și sufletul). Am fost (și mai sunt) tot felul de zombie, fantome, legume, animale și gunoaie, de nu mai știu cu care lighioană anume sau mizerie să mă identific. Am pierdut șirul etichetelor și epitetelor, amintesc doar câteva... ”nebună”, ”maimuță posedată”, ”femeie născută la sindrom premenstrual”, ”catastrofă”, ”dezastru”, ”cățea turbată”, ”vacă proastă”, ”băsistă”, ”intelectual de-al lui Băsescu”, ”sclavă obraznică”, ”băgăcioasă”, ”Vampi”, ”Fata lui Dracula”, ”golancă”, ”ciumpalacă”, ”homosexual” (care critică mari filosofi, deținuți politici și martiri creștini ca Gigi Becali), ”teroristă”, ”trădătoare”, ”jegoasa de la nouă”, ”curvă” finanțată din diaspora etc.

Uneori, m-am transformat în monștri: m-am confruntat cu tentative și începuturi de rinocerizare din neatenție și din incapacitatea de a gestiona o stare de șoc. Când nu am simțit nimic (nici că vreau să dispar complet, căci m-am săturat de abandonul pe cruce și comunicarea imposibilă cu Zidurile interioare și exterioare), m-am prefăcut că-mi pasă (inclusiv acum). Am mințit că-mi pasă și nu-mi pare rău. ”Je ne regrette rien”. Așa era corect. Așa era normal. Ce e corect? Ce e normal? Noi înșine atâta timp cât facem eforturi (sistematic, fără să renunțăm, indiferent de ce se întâmplă) să sfidăm legea lui Big Brother și să calculăm ”2+2=4”. Adică să respectăm și să aplicăm lucrurile simple, de bun simț (foarte greu în practică, într-adevăr).

Recunosc, pentru mine a fost și este foarte dificil (am impresia că trebuie să fac mereu imposibilul). Sunt alții care calculează ”2+2=4” cu grația și dezinvoltura specifice tinereții (fizice și mai ales spirituale). Și reușesc să-i inspire și pe ceilalți (pe mine, de pildă). Astfel, Kinga Hadi, o fetiță de 16 ani, elevă de liceu, a izbutit să strângă mii de oameni la protestele din Oradea (cei mai mulți ieșiți vreodată în acest oraș la o manifestație). De asemenea, o tânără româncă aflată în Marea Britanie, Andra Lucia Marinescu, a luat avionul de la Londra și a venit să protesteze alături de românii din București. Nu știu dacă a apucat să-l întâlnească pe Iohannis. Interesant, Iohannis a ”convocat” la consultări o parte din societatea civilă, exclusiv din București și după criterii nu tocmai clare și transparente. ”Ideea consultării societății civile de către președintele Klaus Iohannis este bună în sine și ține de esența democrației. Modul în care a fost transpusă în practică a fost lamentabil. Mai întâi e fără rost împărțirea în societate civilă (înțelegând prin asta socieatea civilă instituțională, cea cu acte) și protestatari, de parcă primii n-ar fi și ei în stradă, iar cei din urmă n-ar fi tot societate civilă. Cine are interes să creeze un fals conflict aici? Apoi, a fost formularea conform căreia președintele ”convocă”, în loc să ”invite”. Felicitări tuturor celor care, ca răspuns, l-au invitat (nu l-au convocat) pe domnul președinte în Piața Universității”, comentează Mihai Goțiu. Iohannis a ajuns în Piață abia duminică seara. Reacțiile protestatarilor au fost divizate: unii l-au huiduit, cerându-i demisia, alții l-au implorat să scape țara de hoți, întrebându-l în același timp de ce nu au fost invitați la Cotroceni, chiar dacă au trimis petiții.

Nu știu cât citește și răspunde Iohannis petițiilor (mie nu mi-a oferit niciun feedback la cea privind stoparea crimelor împotriva umanității în Siria de mai bine de jumătate de an, deși am făcut greva foamei și am revenit cu nenumărate mesaje), în schimb Antenuțele și-au plecat urechile și microfoanele la vocea străziii, definită ca un alter-ego și oglindă a publicului și a jurnaliștilor înșiși. ”Box populi, box dei”. Gâdea invită protestatari în studio (acest lucru se întâmpla și în 2102-2013, dar, de regulă, erau dintre cei care urlau cu spume la gură ”Jos Băsescu! Jos dictatorul!”, altfel erau omniprezenții, omniscienții și omnipotenții jurnaliști de-ai casei (Badea, Ciutacu, Oana Stancu, Radu Tudor etc.) care înfierau în continuu, cu ”mânie proletară” și cu forța implacabilă a unei justiții divine pe ”dictatorul” Băsescu și ”băsiștii” lui). Mai mult, într-un simulacru de participare democratică, moderatorul Gâdea cheamă publicul la o consultare pe Facebook pentru desemnarea celui mai potrivit premier. Pagina lui de Facebook are și o cover photo cu #Colectiv și o lumânare pe fond negru.  

Uluitor, Antenuțele își dau și ele cu aghiasmă și mir anti-sistem. Și cu o spoială de decență. La câtă mizerie s-a adunat acolo, nu cred că mai au vreo șansă să curețe ceva. Trebuie să admit, am renunțat la TV din 2012, de când Handicapatos a realizat o proFUNDă ANALiză, arătând fundul premierului Boc  în emisiunea lui (iar Căcărău Antenescu a comentat evenimentul cu CURaj și aCURatețe). Mai deschid televizorul o dată pe an câteva minute (și îl închid apoi imediat pentru că mă apucă frisoanele, mă ia cu leșin și-mi vine să vomit). Uau, a devenit Gâdea anti-sistem! Am trăit, ă, am murit s-o văd și pe-asta (că tot mor, mă tot omoară politica asta, bine că sunt fantomă și eu acum, însă altfel de fantomă, Don Quijote-fantomă castrat și fără vise!). Bravo, Gâdea s-a adaptat, a învățat ceva din sociologie, nu ca Madame Dezastru.

Și că tot vorbim de media, sub valul schimbării, i s-a cerut demisia (de către colegi și protestatari) și Laurei Georgescu, ”mâncătoarea de coaie” de la CNA (cea care amenința colaboratorii că îi calcă pe părțile sensibile), judecată pentru abuz în serviciu și care nu pare să dea vreun semn că s-ar retrage. Pentru asemenea performanțe merită o majorare de salariu/șpăgi, logic, nu? Eu una subscriu la mesajul lui Mircea Cărtărescu: ”La fel de infestate de mafioţi şi de lichele ca şi lumea politică, aparţinând uneori unor securişti şi infractori dovediţi, televiziunile au fost permanent în slujba grupărilor politico-economice care-au confiscat România. Au servit ca instrumente de şantaj, de defăimare, de calomnie, de împroşcare cu noroi nu doar a adversarilor politici, ci a tot ce e valoros în această ţară. Au promovat un limbaj suburban, de o violenţă pamfletară fără limite. Au indus dispreţul pentru educaţie şi cultură prin promovarea unor emisiuni kitsch, la a căror vedere ţi se face ruşine că eşti om. Au propus ca modele «vedete» din cea mai joasă moral şi spiritual lume cu putinţă, indecentă din toate punctele de vedere. Această mocirlă în care s-au scufundat televiziunile nu mai poate continua. Nu sunt pentru cenzură, ci pentru o integrare a televiziunilor în planul unei societăţi mai bune. Căci, oricât de naivi ne-ar crede unii, e absolută nevoie să visăm acum la o lume mai bună. În definitiv, dacă nu acum, atunci când?”

Schimbarea ar trebui să vizeze și modul în care se predă religia la școală, precum și, mai larg, instituția bisericii. Din păcate, unii profesori de religie au continuat să susțină la ore că prin ascultarea muzicii rock intri sub influența duhurilor necurate, victimele incendiului au păcătuit și au ajuns posedate de demoni pentru că au mers la club și au ascultat rock, așa că acestea își merită soarta. Profesorul de religie Ioan Iscu de la Colegiul „A. D. Xenopol” (unde s-au înregistrat și victime ale incendiului de la club) a împărțit elevilor inclusiv nişte texte care pretindeau că muzica rock este satanică şi că scopul ei este acela de a-i îndepărta de religie pe adevărații creştini. Printre satanici, The Beatles, Eminem și Lady Gaga! La Şcoala Centrală din Bucureşti o profesoară i-a criticat pe cei care au ales să petreacă seara în clubul Colectiv şi a făcut aluzie că ar fi fost pedepsiţi de Dumnezeu. Unul dintre profesorii care predă religie la Colegiul de Informatică ”Tudor Vianu”, Leonard Ioan Prunoiu, i-a pus pe copii să facă un exerciţiu de imaginaţie şi să se gândească cum ar proceda Fecioara Maria dacă ar fi invitată la clubul Colectiv sau la protestele din Bucureşti. Eu cred că ar scutura din cap (plete) în timpul unui concert și, respectiv, ar flutura steagul la proteste, ar aprinde o lumânare și ar spune o rugăciune, dar de ce mă pun eu la mintea unor profesori de religie? Parcă ar fi și (unii dintre) ei posedați. Să le dăm un pic din aghiasma anti-sistem și rock (bună și pentru Antenuțe)?

Precizez, îmi place rockul (de la ”satanicii” The Beatles, The Doors, Pink Floyd, la Nirvana, Muse sau Rammstein), merg în Vamă cu cortul, sunt creștină, cred în Dumnezeu, sunt pentru transmiterea unui spirit creștin prin educație și predarea religiei în școli, dar nu așa. Spirit creștin înseamnă să asimilezi muzica rock/pop/hip hop cu Satana, să faci discriminare, să sperii copiii cu păcatul/pedeapsa/focul Gheenei/posedarea demonilor din dovlecii de Halloween (în loc să vii cu cu exemple de credință, fapte bune, gesturi de iubire și sacrificiu creștin)? Din păcate, B.O.R. ca instituție s-a decredibilizat nu doar prin modul de predare a religiei în școli și prin reacția la tragedia Colectiv, ci și prin implicare politică, alocare masivă și netransparentă de bani de la bugetul local/central pentru fantasmagorii neconforme cu spiritul creștin ortodox precum Catedrala Mântuirii Neamului (spre deosebire de bisericile maramureșene, bucovinene sau cele în stil brâncovenesc din Țara Ronânească), inflație de biserici (sunt sate unde există mai multe biserici decât locuitori!), corupție și lux orbitor... specific creștin, îndeosebi Domnului Iisus Hristos.

În legătură cu reformarea B.O.R. în sens restrâns, ca instituție și, în sens larg, ca unitatea credincioșilor, Andrei Pleșu, spirit creștin, însă critic (constructiv), recomandă: ”Dacă tot se vorbeşte de schimbare, ar fi, poate, momentul, să aşezăm şi Biserica, adică pe noi toţi, în acest orizont. Nu e vorba de reforme „revoluţionare“, de apostazii la modă, de gesturi mari. E de umblat, pînă una alta, la detalii, la o nouă stilistică a atitudinii. Îl invoc, iarăşi pe Nicolae Steinhardt, cu propunerea de a lua exemplu de la Duhul Sfînt însuşi, „carele nu grăieşte pilduitor, serafic şi preţios, Carele ne călăuzeşte modest şi sigur, după dreapta socotinţă şi nu apreciază în mod deosebit stilul voit onctuos, mâinile cucernic împreunate şi morala ostentativă“.”

Și, dacă vorbim de schimbare, de ce nu s-ar inspira societatea, instituțiile și politicienii de azi (și cei care vor să intre în partide noi sau nu) de la Corneliu Coposu, liderul țărănist creștin-democrat care a reușit să îmbine politica cu moralitatea? La instalarea comunismului, Coposu a fost etichetat ca ”dușmanul poporului”, ”terorist”, ”trădător”, ”bandit” și azvârlit 17 ani în închisoare (dintre care 8 la izolare), împreună cu nevasta (care a murit la scurt timp după eliberare) și șeful său, Iuliu Maniu (mort în pușcărie). Deși a fost torturat crunt, nu a depus mărturii mincinoase, de exemplu împotriva lui Lucrețiu Pătrășcanu, cum i s-a cerut. La fel ca zecile de mii torturați până la moarte din Siria, din fotografiile lui ”Caesar”, nu putea fi recunoscut când a fost eliberat (și să compari pozele înainte și după e mult prea dureros). Însă bustul său din Piața Revoluției reproduce imaginea de la ieșirea din închisoare, spun surorile: ”Este exact figura lui pe care o avea atunci când a ieşit din închisoare şi se chinuia să vorbească. Făcea ochii mari ca să se poată exprima. Noi am izbucnit în plâns când am văzut statuia, pentru că am revăzut scena când ne aştepta el la Valea Călmăţui după ce a fost eliberat. L-am anunţat că venim şi ne aştepta în staţia de autobuz. Cămaşa îi flutura pe el ca pe o sperietoare de ciori. Era ras în cap şi i se vedea ţesătura în dinţi de fierăstrău a oaselor din cap. Printre buzele supte, i se vedeau dinţii mari. Vorbea rar, de-abia nimerea cuvintele. Şi apoi glumea: „Gândurile îmi merg mult mai repede decât mă pot eu exprima“.” Surorile l-au primit cu drag, chiar dacă era un vierme de trădător, bolnav și traumatizat, și îi păstrează și acum memoria.

Nici mama lui nu l-a recunoscut, dar el se gândise tot timpul la ea în acești 17 ani și nici nu ar fi putut s-o ignore având în vedere că era înjurat nonstop de mamă, după cum el însuși mărturisea ironic. Etichetele și epitetele nu poți să le iei decât la mișto și/sau ca titluri de glorie. Despre torționarii săi din închisorile comuniste, Coposu gândea că s-au dezumanizat prea mult pentru a mai fi judecați, coborând la un nivel subuman și devenind, astfel, iresponsabili, similar bolnavilor psihic. În prezent, acești torționari de treabă, bătrânei altminteri simpatici, au pensii speciale și afaceri mai mici sau mai mari, își plimbă liniștiți cățelul și joacă table cu vecinii, iar, când sunt intervievați, sparg camera/capul reporterilor (de exemplu, Vișinescu). Nu știu exact cât au fost de conștienți, ce traume și deficiențe educaționale avea fiecare, în ce măsură au executat un ordin (unii mai zeloși, depășind orice așteptări și imaginație ca la Pitești, alții mai puțin) și în ce măsură au crezut în el, cât a fost o obișnuință sau o practică (și probabil că au acceptat astfel de practici ca să nu fie respinși de sistem, asemenea sisteme produc asemenea personaje și practici) și nici cât le-a părut de rău (mai curând nu, cu mici excepții). Nu putem generaliza, nu putem judeca suflete ca Dumnezeu, ci numai fapte. Totuși, eu cred că acești torționari de treabă din România și de pretutindeni ar trebui judecați nu doar moral, ci și penal, împreună cu liderii lor, astfel încât să ne purificăm ca societate și să ne delimităm de trecut, asumându-ne și condamnând greșelile, iar crimele împotriva umanității nu ar trebui să se prescrie niciodată.

După eliberare, Coposu n-a putut să lucreze altfel decât ca muncitor, a rămas sărac și a locuit la surorile lui. În plus, a fost permanent hăituit și hărțuit de securiști. După revoluție, din păcate, situația lui nu s-a schimbat prea mult: a fost ținta ”minerilor” de peste tot, tratat ca ”fosilă”, ”piele pergamentoasă”, ”vânzătorul Ardealului”, ”amantul Doinei Cornea” (în opinia regretatului Vadim). Și totuși, Coposu și-a păstrat credința și a continuat lupta, refuzând compromisurile. Iar lumea a ieșit pe străzi cu zecile de mii la moartea sa, poate și cerând iertare pentru trecut. Moștenirea lui Coposu ”scopul nu scuză mijloacele” (atipică pentru noi, românii) l-a ajutat pe Emil Constantinescu să câștige alegerile din 1996 în fața lui Iliescu.  Personalitatea lui Coposu s-a înscris în istorie, pentru că a îndeplinit o triplă continuitate, după cum arată Radu Preda, președinte IICCMER: 1. continuitate fizică, apostolică, specifică foștilor deținuți politici prin simpla lor rezistență biologică 2. continuitate ideatică, politică prin dorința de democrație și orientarea pro-NATO și UE (mai modernă și mai actuală decât a liderilor postcomuniști de atunci) 3. continuitatea carcaterului, a liderului, a omului cu principii (deși a fost urât, disprețuit și respins de noua putere tocmai pentru că era altfel). Și chiar a profețit la începutul anilor ‘90 că peste 20-25 de ani România va fi condusă poate de fesenei de stânga și de dreapta. A fost un vizionar și a avut dreptate. Știm noi, dreptate și niciun drept. E valabil și pentru noi.

Prea multă mizerie materială, morală, culturală... Care nu se mai poate curăța oricâte dușuri faci sau oricâte găleți de gheață îți torni în cap... pentru campania Ice Bucket de strângere de fonduri pentru bolnavii de scleroză laterală amiotrofică, desigur, adică probabil. Dorin Tudoran reflectă inspirat hybrisul ”original” al clasei politice din Românoa: ”Așa cum România suferă încă de o “democrație originală”, clasa politică românescă este măcinată de un soi “original” de hybris, hamartia ori tragic flaw. Politicienii români nu sfidează zeii, căci ei sunt dumnezeii zilei. Clasa politică românească sfidează omul. Și un asemenea hybris nu poate fi pedepsit nici de Dumnezeu, nici de Diavol.” Eu nu am intenționat să devin o ”zeiță” dâmbovițeană ca Udrea & Co., dar am experimentat și doi ani de politică, la PNL, atunci când eram studentă, în ideea de a mă implica din interior și de a susține democrația fragilă din România (am tot povestit, am fost dezamăgită, deși nu îmi făceam mari speranțe). Acum, pe de o parte am toate motivele să nu am încredere și să manifest rețineri (nu vreau să mă murdăresc și mai mult), pe de altă parte nu doresc să-mi limitez libertatea de expresie prin înregimentare într-un partid fie și de Macovei sau Copoși (singura limită a libertății de expresie să rămână bunul simț al fiecăruia, în măsura în care îl deținem). Și nu aș primi automat eticheta de ”traseistă” (singura care-mi lipsea)? Poate că, dacă voi vedea mai mulți în politică în spiritul lui Coposu și mai puțini zei, din ăștia dâmbovițeni, nu olimpieni, ci ”maimuțoi implementați”, vorba lui Vanghelie, va fi, în sfârșit, o terapie eficientă de purificare pentru mine. Și pentru România.

”The day we give in is the day we die” (The Day We Die, Goodbye to Gravity). Și poate nici atunci.

https://www.youtube.com/watch?v=mtDHvKJYzhU

Corupția ucide! ”Zbor deasupra unui cuib de cuci”... oferiți șpagă împreună cu caltaboși, palincă ori cavouri

”Suntem în ţara din care Caragiale a fugit exasperat, ţara în care Eminescu şi-a pierdut minţile, ţara care a refuzat, iresponsabil, oferta făcută de Brâncuşi, la bătrîneţe: aceea de a-şi lăsa întreaga operă compatrioţilor săi. Ţara care şi-a omorît elitele în puşcărie, ţara în care n-au mai vrut să se întoarcă Mircea Eliade, Cioran, Eugen Ionescu, George Enescu. Ţara din care pleacă, mereu, tineri excepţionali şi nu doar ca să se căpătuiască, ţara care furnizează Europei milioane de muncitori cu ziua, prost utilizaţi şi prost plătiţi la ei acasă. Nu pot decît să sper că, sub această pojghiţă de mizerie, există şi o altă ţară, ţara unor oameni cuviincioşi şi cinstiţi, ţara celor care ştiu să se respecte între ei şi să nu se lase manipulaţi de cîteva trupe barbare de oameni stricaţi şi stricători de suflete.” (Andrei Pleșu)

În maniera lui unică și inegalabilă, autentică și originală (că doar la asta e, din păcate, original), îndată ce a fost prins cu Ghinda de Aur în sac de DNA, veverița Scrat din Ice Age, campioana dezastrelor neasumate, premierul Ponta Copy-Paste (Copy-paste la doctorate, facturi și rapoarte) s-a încurcat în minciuni ca de obicei. Dacă în decembrie anul trecut, declarase că demisionează (”voi demisiona dacă DNA cere urmărirea mea penală” http://www.gandul.info/politica/ponta-in-decembrie-voi-demisiona-daca-dna-cere-urmarirea-mea-penala-ce-a-spus-premierul-azi-14407120), a revenit ulterior, anunțând că nu demisionează, după ce Parlamentul a făcut scut în jurul lui pentru a evita începerea urmăririi penale (în cazul conflictului de interese, căci pentru dosarul Turceni-Rovinari a fost inițiată deja urmărirea penală).

Incredibil, în stilul lui subtil și bine organizat, Ponta a dat (sistematic) copy-paste și facturilor și rapoartelor de activitate! În plus, a confundat procesele civile de incompatibilitate și acționarea în justiție a ANI declanșată de Iohannis cu urmărirea penală. S-a victimizat că asupra lui s-a comis ”o lovitură de stat” și, captiv în continuare în discursul anti-băsist, a pasat responsabilitatea: numai Băsescu e de vină. Jos Băsescu, jos dictatorul! Și s-a plâns că guvernul ales prin vot e pe punctul să fie spulberat de un procuror: ”Dacă credeţi că este un bun precedent ca un Guvern să se schimbe prin voinţa unui procuror, este foarte grav” http://adevarul.ro/news/politica/gorghiu-domnule-ponta-veti-pierde-puterea-tariceanu-raspunde-cand-vorbiti-legitimitate-uitati-oglinda-1_557aa20ecfbe376e35350f71/index.html?utm_source=newsletter&utm_campaign=Guvernul+Ponta+r%C4%83m%C3%A2ne+%C3%AEn+func%C5%A3ie.+Mo%C5%A3iunea+de+cenzur%C4%83+a+PNL+a+fost+respins%C4%83&utm_content=Newsletter-220106-20150612

Nu ridicarea imunității unui politician reprezintă ”lovitură de stat” în România, ci minciuna, impostura, lipsa de respect față de cetățean, corupția și atacurile la adresa statului de drept.

Scrat Copy-Paste ar fi trebuit să demisioneze pentru atâtea lucruri încât am pierdut șirul: atacurile la adresa statului de drept (Curtea Constituțională, ANI, DNA, Avocatul Poporului), încercările de demitere intempestivă și nejustificată a ”dictatorului” Băsescu în 2012, plagiat, corupție, apărarea penalilor, scandalul votului din diaspora (2014), tragedia de la clubul Colectiv (2015). A trebuit să curgă sânge ca să se dea la o parte, îmi pare rău, e o victorie amară, pe care cu greu o poți sărbători în acest context.

În România, totul pare haotic și impredictibil, cu excepția șpăgilor. Deși, și în cazul șpăgilor, există unele performanțe pe care eu nu mi le-aș fi putut imagina: șpăgi caltaboși și palincă (unicul și inegalabilul, autenticul și originalul, Decebal Traian Remeș), șpagă ceas cu cuc (cred că ceas avea, de fapt, dar cucul îi lipsea), ba chiar cineva a poftit la o șpagă cavou (cred că au încercat mai întâi să se-nțeleagă: Domne, nu vrei și mata niscai caltaboși de-ți lingi degetele, o palincă sau o țuiculiță de la mamaie, de la țară? Nu, domne, am deja. Sau un ceas cu cuc? Nu, am și ceas, și cuc. Sigur? Da. Am nevoie decât de un cavou. Și, culmea, l-a primit!).  Cele mai penibile spagi TOP 10

Deci decât, nici măcar șpăgile nu sunt întotdeauna predictibile. Avem parlament și guvern de penali, se redeschide dosarul Mineriadei, dar se clasează cel al Revoluției, condamnăm comunismul și mineriadele cu Iliescu președinte de onoare la PSD, ”disident” și ”martir” al comunismului, desigur. Internațional, suntem la fel de credibili precum Cafeneaua VIP-urilor din Iași, după incendiul din Colectiv, care se laudă că e cea mai „dotată“ cu stingătoare, deşi a fost amendată pentru risc de incendiu. Peste 90% dintre cluburi nu îndeplinesc standardele minimale de funcționare și prezintă riscuri pentru clienți. Nu pot să cred, în România, nu în Siria, puștii dispar în flăcări pentru că au avut imprudența să... meargă la un club. Aș fi vrut eu să fie focul sacru care iluminează, însă, din păcate, este cel care face scrum.

Și totuși, sunt și altfel de români, să nu-i uităm: în loc să calce bezmetic peste cadavre în flăcări și să se împingă împreună cu ceilalți pentru a ajunge până la unica ușă asediată de tineri disperați, doi titani din România, Adrian Rugină şi Claudiu Petre au intrat înapoi în clubul Colectiv pentru a-i salva pe prietenii lor, sacrificându-se ei înșiși. Preotul ieşean Ioan Florin Florescu evocă emoționant sacrificiul lor: „M-am jucat toată copilăria mea, la ţară, cu bostani scobiţi, cărora le făceam din fasole dinţi de schelet. Fără să am habar că asta se chema „Halloween”. (... ) Nu am ştiut că le atrăgeam moartea, aşa cum, uite, aflu astăzi de la părintele Savatie, care ştie mai bine cum stă treaba cu bostanii şi simbolurile. (...) Am fost şi la concerte de rock când eram tânăr, apoi a trebuit să o las pe fiică-mea să meargă, ba i-am cumpărat chitară electrică şi tobe, până s-a plictisit de rock. (...) Băieţii aceştia (Claudiu și Adrian) nu au ştiut cât de periculoşi sunt bostanii şi muzica rock. Nu ştiau ei nimic despre moarte şi simbolurile ei, dar ne-au învăţat ceva despre viaţă şi dragoste. (...) S-au întors în foc de două ori pentru aproapele lor. Eu nu ştiu dacă m-aş fi întors măcar o singură dată. Ei au împlinit cea mai mare poruncă a lui Iisus: „nu este dragoste mai mare ca atunci când cineva îşi pune sufletul pentru aproapele lui”. Eu nu sunt în stare să o împlinesc nici pe cea mai mică. Nu s-or fi jucat ei de-a lumina, dar sufletele lor curajoase s-au făcut cu totul lumină. Mă plec cu cutremur în faţa jertfei lor, ca şi cum ar fi intrat în foc să-mi salveze copilul. Când m-or urmări să mă arunce în foc demonii bostanilor, aş vrea să am şi eu curajul şi dragostea lui Claudiu şi Adrian.”

La protestele din Piața Universității, apărute din solidaritate cu victimele și eroii de la Colectiv și pentru reforma clasei politice, atmosfera nu e numai civilizată, ci și surprinzător de liniștită, de parcă ar fi un moment de reculegere prelungit la nesfârșit (poate mai potrivit în acest context). Și când au venit pompierii la club și au găsit cadavre fumegânde, era liniște, se auzeau doar telefoanele sunând sau vibrând. Se scandează rar și puțin (comparativ cu celelalte manifestații): ”Colectiv”, ”România”, ”Libertate”. Unde sunt anti-băsiștii furibunzi, cu spume la gură, care urlau ”Jos Băsescu! Jos dictatorul”, indiferent de tema protestului? Din mărturiile participanților, am înțeles că au încercat și acum unii să se infiltreze și să deturneze protestul prin instigarea anti-Iohannis, dar, Slavă Domnului, au fost ignorați.

Mă uit în jur și văd foarte mulți tineri, marea majoritate (eu mă identific cu o babă inutilă, bacterie putrezită, mizerie frustrată și neînțeleasă și Don Quijote-fantomă castrat și fără vise), lume eterogenă, dar unită prin revolta anti-sistem. Nici pancarte nu mai sunt atât de numeroase ca altă dată, mai mulți tineri le-au împrumutat pe ale mele și s-au pozat cu ele: ”Corupția ucide!” – sloganul foarte inspirat și relevant al campaniei actuale, apoi ”Adio, dottore Copy-Paste, MANGa cum laude!”, ”Ponta minte, fură, plagiază, atacă statul de drept. Și numai Băsescu e de vină”, ”România lui Ponta = Ice Age. Ponta = Scrat = Campionul dezastrelor neasumate”, ”Ridicarea imunității = ”lovitură de stat”? Minciuna, impostura și corupția = lovitură de stat”, ”Vă condamn, deci gândesc. Gândesc, deci exist. Exist, chiar dacă nu apar la Antena 3”). Eu, de regulă, nu particip la proteste fără steagul României și pancarte. Astea sunt standardele mele minimale de protest.

Și cine a zis că protestele nu dau rezultate? În România, cel puțin, în 2012-2013 am reușit să demitem guvernul Boc din solidaritate cu Raed Arafat, apoi am stopat ACTA și Roșia Montana (2013), am întors rezultatul favorabil lui Ponta către Iohannis din solidaritate cu românii din diaspora, împiedicați să voteze (2014) și anul acesta am obținut înlăturarea guvernului Ponta, din solidaritate cu tinerii arși de vii la clubul Colectiv. Cele mai bune rezultate le-am realizat din solidaritate, așa că să continuăm, conștienți că persoanele se schimbă mai ușor din funcții decât sistemul. Și aș vrea să vedem și solidaritatea internațională, nu numai locală. De ce? Simplu, ”lumea nu se va sfârși din cauza celor care fac rău, ci din cauza celor care se uită la ei și nu fac nimic” (Einstein)”.