Examen cu BIG BROTHER (XIX): Execuția... legală a timpului

Alegerile sunt, în sfârșit, validate, voturile noastre au fost recunoscute, așadar putem să sărbătorim! Bebe ne invită la o plimbare deasupra Olimpului, incredibil, se oferă să transporte chiar el câțiva yahoo-i... pardon, umanoizi. Îl ajută Pegas și Rocinante, prietena lui Pegas, proaspăt dotată cu aripi și cea care a încălcat flagrant legea circulației a lui Her și a stabilit un nou record de viteză în zbor (întrecându-l, astfel, pe Pegas). Mai întâi, ne urcăm eu și Promy pe Rocinante, Alex și Jill pe Bebe, iar Her și Don Quijote pe Pegas. Ne înălțăm deasupra Olimpului, până aproape de nori. E frig și bate vântul, dar e un aer așa de curat! Inspirăm adânc. Să avem rezerve pentru mai târziu. Dedesubt, se zărește marea de un albastru intens, uniform, atât de ispititor că, la un moment dat, Her sare de pe Pegas și plonjează în valuri. Noi restul (mai ales eu) abia ne ținem pe caii zburători, nu mai încercăm alte experimente.

După un zbor destul de solicitant, facem un scurt popas pe insula Skiathos, lângă pădurile de pini, pe plaja cu nisip fin, argintiu, într-un golf în care apa e de un albastru-turcoaz, orbitor și... foarte curată cel puțin la mal, mai încolo nu se mai aplică, e Poseidon, frățiorul lui Știi tu cine, contracandidatul lui Chiron și stăpânul apelor. Alex și Don Quijote rămân la mal (Alex nu se simte prea bine, iar Don Quijote, mai de modă veche, se jenează să se dezbrace), dar eu și Jill înotăm cât putem (undeva puțin mai departe de geamandură), iar Promy face scufundări. Ne întoarcem fericiți, râzând, stropindu-ne și scuturându-ne părul ud. Promy iar și-a stricat coafura, dar de data asta nu regretă. Urmează seria a doua: Epimeteu și Pandora pe Bebe, Deucalion și Pira pe Pegas, iar Meneceu și Mi Ko pe Rocinante. Atlas rămâne jos: pe el nu-l poate transporta nimeni. Oricum, nu-și ridică ochii de pe consola de jocuri video.

Scuturându-și stropii de apă din păr, Promy se așează lângă mine, mă ia de mână și mă privește zâmbind, cu ochi mari și strălucitori, albaștri fosforescenți ca ai extratereștrilor rebeli de pe Dune sau precum coralul din presse-papierul de pe Gliese:
– Ile, ce zici, te mai excită politica, te mai joci de-a Promy?
– O, da, e un joc periculos, dar îmi place. Nu regret nimic. ”Je ne regrette rien”. Cred însă că Her nu o să se mai joace, cel puțin pentru o vreme, de-a ”Bahmu și Prigo” cu puterea.
– Ai grijă totuși la temperatură... măcar la ”aia dintre picioare”, să n-o depășești pe Antenuța.
– O las pe ea să bată toate recordurile, știu că are alergie la orice competiție. Ai grijă însă să nu te vadă cu trei muritoare odată, o blondă, o brună și o roșcată, parc-am fi armata ”amazoanelor” lui Gaddafi, știi că el avea gardă personală de femei. Turbează Antenuța, o să spună că ești un porc mai mare decât credea ea și, eventual, c-ai lăsat-o însărcinată pe Mi Ko. Și mai bine nu te apuci să-mi testezi temperatura, s-ar putea să ți se strice termometrul.
– Termometrele sunt protejate prin lege, așa a zis Her. Nu știai de legea termometrelor?
– Dacă s-o aplica la fel de mult ca și celelalte ale lui Her!... Oricum, să știi că te iubesc din ce în ce mai mult. Nu până la Lună, la Soare, la Gliese, la VJ45 sau până la SPP1001, ci infinit de mult și la un nivel de intensitate insuportabil nu doar pentru tine, ci și pentru Malraux... ăla care zice că singurul lucru insuportabil e că nimic nu e insuportabil.
– Ba nu, știi care e singurul lucru insuportabil?
– Să-ți lipsească Maretti și iPhone 7?
– Nu, Ile, indiferența. Asta chiar e insuportabilă. Indiferența e insuportabilă, crede-mă, Malraux!
– Cred că ai dreptate. Sunt pe punctul de a consuma ambrozie și nectar, ca sî fiu și eu nemuritoare și să rămân cu tine, deși îmi vine să vomit numai când mă gândesc la ele ca Meneceu.
– Să-ți dau puțină ambrozie și nectar? O să fac pe mine de râs când o să le iei.
– Cred că mai aștept un pic. Oricum, te iubesc prea mult și mi-e teamă. Mai mult poate fi prea mult, nu ziceai chiar tu? Parcă ai fi numai tu peste tot.
– Lasă, Ile, asta nu-i rău. Și nu trebuie să analizăm tot în detaliu. Unele lucruri mai bine le lăsăm așa cum sunt, să nu le stricăm. Să nu se piardă magia....
– Păi, ce-ai pățit? Tu crezi în magie? Parcă erai cu tehnologia!...
– Nu mă refer la magia aia gen ”vrăjitoarele Melissa și Vanessa” care papă milioane de parai de la vedete și fotbaliști! Dar, Ile, ”a kind of magic” trebuie să existe.
– OK, voi încerca să prezerv această magie, orice-ar fi. Știi ce, mi se pare că, în ultima vreme, cu toate evenimentele astea tensionate, arăți mai fericit.
– Nu doar arăt, ci sunt. Dar și tu pari. Cred că te simți mai bine printre titani... măcar printre unii dintre ei.
– Probabil că de-aia am ales să locuiesc în Titan la București.
– Vezi? Nu e predestinare, ci o alegere liberă. Rămâi atunci în Titan, ești binevenită. Îți priește. Nu m-am referit la nenea Cronos!
– Îmi explici și mie, te rog, dacă nu cumva se strică misterul, de ce îmi acorzi atenție tu mie, o biată muritoare? Tu ești perfect.
– Mai mult ca perfect! Aș vrea eu. O dovadă că nu e așa sunt chiar oamenii pe care i-am creat și i-am înzestrat fizic, psihic și intelectual. Ți se pare că sunt perfecți? râde Promy.
¬– Indiferent de asta, tu ești un super-erou, un VIP, nici nu ar trebui să mă bagi în seamă.
– Aș fi preferat să vorbesc cu Bebe. Dar, dacă Bebe mă consideră un yahoo și nu vrea ”să vorbesc cu mine” cum zice EBA, ce să fac? Și ce super-erou și VIP sunt eu? Un VIP fără drept de vot. Natural born chained.
– Lasă vrăjeala, Promy! Ai grijă că eu nu te aștept mai mult de o sută de mii de ani.
– Cuuum?! Așa puțin?
– Asta e, sunt o biată muritoare, mai mult nu-mi permit. Până și Penelopa voastră l-a așteptat pe Ulise numai douăzeci de ani.
– OK, fac tot posibilul să mă încadrez. ”I’m doing my best”.
Când se întoarce ”seria a doua” de la plimbare, Deucalion propune să mergem cu toții pe planeta VJ45 unde locuiește el în prezent împreună cu soția, Pira. Acceptăm toți cu entuziasm. Chiar de la intrarea pe VJ45 ne întâmpină o lumină proaspătă și vie ca după o ploaie ușoară de aprilie. Stația orbitală, foarte modernă și elegantă, din sticlă, cu o arhitectură futuristă, dinamică, e amplasată lângă ocean. Deucalion ne arată biroul său, tot din sticlă, spațios și stilat, cu vedere la ocean. Dacă tot suntem la malul ocanului, de ce să nu facem și o baie, măcar ca să ne udăm la loc? Toată lumea aruncă toate hainele (mai puțin Alex și Don Quijote) și plonjează în valuri. Înotăm destul de departe, pentru că apa are o salinitate ridicată și ne ține la suprafață. Unde e Her? L-am pierdut pe drum? A, a ajuns undeva, departe, în larg, mai are un pic și traversează oceanul, era cât pe-aci să nu-l vedem. Caii sunt pe mal, tropăie prin valuri și se stropesc fericiți. La un moment dat, apele se dau în lături și se deschide o punte până departe, în zona lui Her. Bebe a făcut asta? Nu, Bebe nu. Nici Promy. Caii pășesc pe punte și se îndreaptă spre Her. La mal apare o barcă cu motor care parcă îi așteaptă pe Alex și pe Don Quijote să se urce. Bebe? Promy? Nu, niciunul nu are nimic de-a face cu asta. Alex și Don Quijote se urcă în barcă și avansează și ei în viteză spre Her. Promy se bălăcește un pic, mă stropește, apoi, surprinzător pentru cineva care se teleportează și la toaletă, iar în apă se rezumă de obicei la sărituri și scufundări, începe să înoate în viteză spre Her și-l depășește.

În larg, Promy se oprește să-și tragă sufletul. Se întâmplă ceva, cerul și oceanul încep să-și schimbe culoarea. Simt o presiune în aer și un miros ciudat... de sânge. Cerul se înroșește, apele clocotesc, vânturi fierbinți mă izbesc cu putere în față. Apoi, brusc, totul îngheață și încremenește. Încerc să avansez cu orice preț, dar mă simt blocat, nu mai pot face nicio mișcare. Mă zbat, dar nu reușesc să mă eliberez, iar zvârcolirile sunt din ce în ce mai slabe. Îmi pierd puterile, respirația mi se stinge încet-încet. Captiv într-un sicriu de gheață purpuriu. Nu pot face nimic. Aud uvertura la ”Tristan și Isolda” – Wagner . Poate că e sfârșitul. Mai bine. Deodată, simt un parfum de trandafiri în aer. Gheața începe să se crape și se transformă în petale de trandafiri roșii care curg în valuri peste mine și mă acoperă. Acum pot să înaintez, aș putea traversa tot oceanul de trandafiri roșii. Dar nu vreau. O să mă las în plută. Să alunec în voia valurilor. Nu mai fac niciun efort. Fie ce-o fi. Plutesc, nu-mi pasă unde voi ajunge... Deodată, aud un fâlfâit de aripi și văd pescăruși apropiindu-se de mine tot mai mult... Nu suport păsările. Cărați-vă, lăsați-mă în pace! Se așează pe mine, unul pe piept, altul pe mâna dreaptă, altul pe piciorul stâng. Altul îmi vâră ciocul în ficat. Dispăreți, lăsați-mă în pace! Tresar puternic și înghit apă cu gust de sânge. Întreg corpul mi se contorsionează sălbatic în încercarea disperată de a scăpa de ele. Dar nu reușesc, parcă ar fi niște excrescențe naturale ale corpului meu. Mă vor sfâșia. Mă vor devora. Nu va mai rămâne nimic din mine. Dar, bizar, ghearele lor sunt moi și pufoase ca de catifea și se preschimbă în petale de trandafiri. Parfumul de trandafiri mă învăluie, petalele curg în cascade. Apa are gust de dulceață de trandafiri. Liniște, ca atunci când îi privesc noaptea pe cei dragi dormind... Aud Studiul op. 10, nr. 3 în mi bemol major - Chopin și mă las să plutesc în voia valurilor. Nu mai mi-e frică.

***

Ca de obicei, fericirea e de scurtă durată. Promy a apucat totuși să ”asculte” liniștea două nopți la rând și să-i privească vrăjit pe cei dragi dormind. Asta e acum plăcerea lui cea mai mare, de când i s-a reunit familia. Se bucură de fiecare secundă petrecută cu frații și cu fiul lui, chiar și când ei dorm (mai puțin Mi Ko, secretara din China a lui Meneceu și Atlas care nu se poate opri din jocul ”Plante vs. Zombie”, mai avem un pic și-l hrănim forțat ca la Guantanamo). La următoarea ședință cred că o să propun o normă minimală de liniște și fericire: minim 5 minute pe săptămână pentru Promy.

Deși alegerile în Olimp sunt oficial validate (cu toate că, practic, numai noi le recunoaștem), soarta Startarului continuă să ne facă nopți albe... mai exact negre ca Bebe inorogul. Nu mai sunt bani de la buget pentru finanțarea proiectului, am putea spune că ”nu tot ce zboară se mănâncă” sau ”nu tot ce zboară te mănâncă”, în termenii lui Promy: chiar așa și e, nu tot ce zboară e horror, ce, Bebe și Pegas, mai nou și Rocinante, caii zburători, sunt horror? Din ce în ce mai mulți (începând cu Her, inclusiv Deucalion care e pe punctul de a-l repudia pe ta-su, Promy) sunt absolut revoltați de Startar pentru modul în care sunt ”recompensați” ticăloșii cu genocide la activ, puterea lui Bebe scade tot mai mult, și-a consumat aproape toată energia, e aproape străveziu, mai are puțin și se va volatiliza, în timp ce forța lui nenea Cronos crește neîncetat (în închisoarea de lux din Startar), iar acesta amenință să spargă scuturile lui Bebe și ale lui Promy. Scuturile din Olimp și de la casa lui Promy au fost deja dezactivate, dar a rămas cel mare din ”Startar” al lui Bebe. Trebuie să-l oprim și pe ăsta cât de curând ca Bebe să se poată reface.

Promy se frământă cumplit (iar cade din pat și de pe scaune, dărâmă tot în cale și sfărâmă orice obiect atinge): știe că ”Startarul” trebuie închis (era, oricum, o strategie de a-i ține acolo pe olimpieni până la alegeri), dar se teme de potențialele complicații rezultate din eliberarea zeilor. Oricând situația se poate răsturna: azi pe tron, pe Mytikas, stăpân al Olimpului, mâine în Tartar. Bahmu și Prigo. Telenovela continuă și nu știm dacă am găsit-o pe Elodia. Mai mult, nenea Cronos e din ce în ce mai periculos și amenință întreg universul: ar putea oricând sparge scutul și hăpăi tot ce-i iese în cale. N-a avut milă nici de proprii copilași. Va înghiți tot: Olimpul, Pământul, Gliese, VJ45, poate ajunge și pe SPP1001 să-și revadă fiul pe care era gata să-l mânânce când era doar un bebeluș (Știi tu cine... Zeus a fost singurul care i-a scăpat). Acum, Zeus a ajuns, într-adevăr, cam mare și scârbos: s-ar putea să-l vomite. În Olimpul ăsta toți îți produc silă. Dar, să nu uităm, chiar și Știi tu cine... Zeus a fost un copil traumatizat. Ce să ne mai mirăm de cum se poartă apoi! O țară de traumatizați. Unul mai traumatizat ca altul. Cu Promy în frunte.

Să ne facem talibani ca să salvăm lumea? Să salvăm copilașii din Siria, electrocutați de al-Assad și cu unghiile smulse, intoxicați cu gaze sarin prin intermediul rachetelor și... eventual cu bomba atomică? Să salvăm lumea de dictatori prin războaie... cu mici ”pagube colaterale” cum se zice la NATO (asta se traduce prin ”copilași, femei, bătrâni etc.”)? Salvăm copilașii ucigându-i prin alte metode? Poate că ale noastre sunt mai prietenoase, oricum, n-aveau nicio șansă, de ce să se mai chinuie? Pentru salvarea mea, eu nu am vrut ca Promy să se transforme în taliban. La fel și Meneceu.

Chiar dacă vrea și el să trăiască, Promy nici nu clipește când vine vorba de propriul sacrificiu, deși i-e greu să le accepte pe ale familiei și ale prietenilor. Dar poate expune întregul univers? Bine, nu face el direct răul, dar își va reproșa, îl va chinui conștiința mai mult decât torturile de pe Elbrus și din Tartar. Și cum să procedeze? Să-l pună în lanțuri pe nenea Cronos și să-l tortureze până când va ajunge și el ca o bacterie probiotică – cum era când noi l-am eliberat din Tartar – și n-o să-i mai ardă de conspirații? Cum era... Mene? Cum era chiar el, Promy? Eventual și pe Antenuța, prietena din copilărie, fata căreia i-a pus mâna pe țâțe prima oară? Sau pe Hermes?

Binele e surprinzător, imprevizibil (gestul lui Promy de a dărui civilizația oamenilor pentru a-i ajuta nu doar să supraviețuiască, ci să și evolueze, salvarea lui Promy de către Her etc.), dar răul poate fi prevăzut, e anticipabil însă, din păcate, nu în toată amploarea sa (Cutia Pandorei, pedeapsa lui Promy, potopul etc.). Răul este în mod (mai mult sau mai puțin) evident identificabil ca rău și trebuie nu doar respins, ci și condamnat public, sub aspect juridic, ca balanța lui Temis, mama lui Promy, să-și găsească echilibrul măcar pentru o secundă.

Nu trebuie să folosim orice metode, dar nici să ne fie prea milă de ticăloși: l-am eliberat pe nenea Cronos, iar el s-a întors împotriva noastră așa cum Ștefan Cantacuzino l-a vândut pe Brâncoveanu turcilor, după ce acesta din urmă l-a iertat pentru trădare. Ticăloșii trebuie să fie pedepsiți, nu să primească ”pensii nesimțite” de milioane ca Vișinescu, securistul torționar de la închisoarea Râmnicu-Sărat din timpul comunismului ori ca Marin Pârvulescu, unul dintre cei care l-au ucis pe disidentul Gheorghe Ursu. Nici să-i punem pe dictatori pe prima pagină în revista Vogue, așa cum a apărut doamna al-Assad, prima doamnă a Siriei, englezoaică la origine: cea mai frumoasă, cea mai șic (doar se îmbracă la Channel), cea mai modernă, mai deschisă, mai bună, mai caritabilă (implicată în educația copiilor și schimbarea mentalităților), gata să spargă Zidul împreună cu Roger Waters la nevoie, că ține la PR. Trebuie să pară caritabilă dacă așa e trendul. Fac pariu că are și cauze pe Facebook și-și colorează pagina de Facebook (la care numai ea are acces) în roz, în ziua luptei anti cancer la sân. Păi de-aia a și ordonat masacrarea copiilor din Siria, îi era milă de ei, când i-a văzut așa neajutorați: singuri, fără părinți, fără o mângâiere, morți de foame și fără adăpost.

Nu trebuie să-i încurajăm să tortureze și să ucidă. Pentru că ei nu se pot opri singuri. Vișinescu la 88 de ani a bruscat un reporter, Știi tu cine... Zeus ar da orice să-l vadă iar în lanțuri, cu pironul în piept și sfâșiat de vultur pe Promy, să mai azvârle o Cutie a Pandorei în lume sau să mai trimită un potop. Mulți nu au nicio conștiință. Nu sunt nici măcar Dorian Gray-s. Ăla era măcar hăituit de Portretul său. Nu le pare rău, dimpotrivă. Se bucură de ce au făcut. Cel mult, singurul lor regret e că le-au rămas supraviețuitori. Cum a fost Deucalion – singurul supraviețuitor al potopului lui Știi tu cine.

Din ce în ce mai revoltat de Startar, Her îi face mereu scene lui Promy:
– Promy, îmi vine să te omor! Cum? Îți pasă mai mult de nenorociții ăștia decât de frații tăi și de ”prietena” ta care te-a salvat de jde mii de ori, am pierdut șirul deja?... Din două în două minute, ”Help, Her, help!”. Dar acum, gata: eu o să fiu primul azvârlit în Tartar... Tartarul real pentru Startarul tău fantasmatic pe care îl urăsc!
– Omoară-mă, dacă poți! Ce bine ar fi! Nici nu știi cât invidiez muritorii! Ce n-aș da să mor de cancer de la sex oral, cum zicea Michael Douglas! Cum să nu-mi pese, Her?! Mi se rupe inima. Tu nu doar că ți-ai asumat sacrificiul puterii, dar ai fost mereu lângă mine, la orice oră din zi și din noapte. Ai ucis monștri pentru mine. M-ai vegheat, m-ai încurajat, m-ai făcut să râd, mi-ai spus o vorbă bună când toți mă scuipau și mă împroșcau... cu epitete și etichete stupefiante și absurde. M-ai îngrijit... m-ai uns și cu cremă cu nectar și ambrozie la fund... Mi-ai dat un sărut gay salvator când abia ieșisem din portal și eram în comă. Ai făcut mult pentru mine. Prea mult... necuantificabil. Dar nu știu dacă ne putem salva pe noi sau universul cu orice mijloace. Iartă-mă, te rog! Știu că ți se pare revoltător și injust.
– Și tu îi tratezi pe ticăloșii care merită fiecare pedepse eterne mai mari ca a ta... în special pe nenea Cronos, apoi pe Hermes și pe Antenuța, ca să nu zici că generalizez, ca și cum ar fi niște ființe obișnuite. Nu, Promy, nu sunt așa! Sunt niște monștri pe care tu îi lași să distrugă totul, inclusiv pe noi. Îmi vine să te scuip, să te fac bucăți și apoi să-ți teleportez resturile pe SPP1001 ca să se ocupe tăticuțu’ de ele... cred că abia așteaptă.
– Scuipă-mă, tu ești la rând. Exilează-mă pe SPP1001. Fă-mi ce vrei, Her. Te înțeleg. Iartă-mă!
Promy se zbuciumă în continuare... Și-a pierdut dintr-o dată tot cheful de viață. Nu mai vrea să facă baie în Mediterana sau în Ataraxia de pe Gliese, nu mai vrea să mănânce nici măcar Maretti, nici să se joace ”de-a Bill și Monica”. Corpul încordat, îmbrobonit de o sudoare rece, are din când în când tresăriri bruște, foarte puternice. Buzele îi tremură și are iar privirea rătăcită. Stă mai mult pe jos, ghemuit, ca să nu mai cadă din pat și de pe scaune.

Unghii murdare și însângerate, înfipte în Zid, râcâindu-l cu disperare, la nesfârșit. E zgrunțuros, masiv și rece. Vreau să-l sfâșii. Vreau să se facă lumină. Dar unghiile mi se rup, degetele mi se frâng, oasele îmi sunt strivite. Mai toate imaginile mele (fie în literatură ori în arte plastice) sunt așa: eu pe Elbrus, în lanțuri, cu pironul în piept, cu ficatul sfâșiat de bestie. Mă uit la ele mereu, năucit și înspăimântat. Nu pot să mă obișnuiesc. Iisus e și el reprezententat mai tot timpul pe cruce. Iar Mene săracu’ nu are nici măcar o statuie la Luvru. Poate ar trebui să i-o facem. Nu e nimic eroic, înălțător, nimic solemn, nimic tragic ca-n muzica lui Wagner. E doar o glumă proastă. Nu sunt Tristan, nu sunt Siegfried. Nu sunt un luptător german care râvnește la o moarte eroică și așteaptă să se deschidă porțile Walhallei. Nu am cultul morții, ci pe al vieții. Nu cred în ideologiile care glorifică moartea, de multe ori sunt doar stimuli și justificări ale violenței (inclusiv de stat). Nu vreau războaie. Nu sunt un supraom, un Zarathustra străin și distant, un deus otiosus superior, retras în sferele lui inaccesibile muritorilor de rând. Am coborât alături de oameni și am trăit la fel ca și ei. Aș vrea să-mi semene mai mult mie decât lui Știi tu cine. Aș vrea să nu fie bestii și ei. Nu am căutat cu orice preț sacrificiul. Nu e un scop în sine, ci doar un mijloc. L-am acceptat ca atare. Dar lanțurile sunt mult prea grele. Mă strâng prea tare. Zidul rămâne inalterabil și surd. Cu un ciot de mână, continui să râcâi, ritmic, din inerție.

***

Simțind tensiunea și pericolele, înțeleptul Chiron centaurul, noul stăpân al Olimpului, liber ales, vine împreună cu Bebe ca să discute cu Promy. Bebe are ochii stinși și aproape că se poate vedea prin el. Tace. Chiron izbucnește în schimb:
– Băi, Promy, să știi că nu te las așa nici pe tine, nici Olimpul, nici universul. Tu ar trebui să mă asculți pentru că eu sunt pe de o parte ”stăpânul” tău, liber ales (chiar cu votul tău), iar pe de alta pentru că sunt pe jumătate cal, adică semi-houyhnhnm. Te rog, ascultă-mă! Tu ții mai mult la principii decât la soarta ta, OK asta se poate accepta. Ții la principii mai mult decât la soarta mea, a lui Her, a părinților, fraților și prietenilor tăi. Asta se poate înțelege, de asemenea. Dar să ții la principiile astea mai mult ca la soarta universului! ”Intelectualii doar scuipă, nu mănâncă coaie”, ziceați voi. Bine, nu te fă taliban. Lasă-i să-ți mănânce ție coaiele. Sau mie sau lui Her sau lui Meneceu. Ori poate lui Deucalion. Nu contează. Dar nu o să se oprească la coaiele tale... sau ale noastre, o să mănânce și copilașii de pe Gliese cu tot cu florile lor albastre de cactus. O să devoreze inimioare de copilași de pe VJ45, la un grătărel pe malul oceanului. Iar tu o să fii fericit că ți-ai respectat principiile.
Promy sparge paharul de votcă între degete. Sângele i se scurge încet pe mână. Se uită pierdut la cioburi și la sânge, dar lasă totul așa și nu zice nimic.
– Ascultă-mă, Promy! Trebuie să terminăm odată cu Startarul: o să facem o închisoare mai simplă, fără fițe, mai mică, fără atâtea facilități, cu un simplu scut energetic (pe ale lui Bebe le eliminăm chiar azi), să ne încadrăm în buget. O să-i ținem acolo, fără privilegii. Ancheta va continua. Eu am anunțat evident că sunt liberi... să aleagă între privilegiile închisorii și eliberare. Ai văzut pentru ce au optat majoritatea. Sunt încă acolo. Mingea e în terenul nostru. Încă. Tu mi-ai făcut scandal public și în particular că am desfășurat o anchetă rapidă și superficială. Așa e, ne grăbeam că erau alegerile, iar puterea lui Cronos creștea. Minunat. Este un lucru minunat că ne-am certat și toată lumea știe. Acum vei face scandal oficial încă o dată, chiar când voi spune că închid Startarul din lipsă de fonduri și că-i voi elibera: vei contesta rezultatele anchetei și vei solicita reluarea ei. Nimeni nu va fi surprins de o astfel de atitudine din partea ta. Eu, deși nu sunt de acord cu tine, în mod democratic, pentru a risipi orice suspiciuni, voi aproba redeschiderea anchetei, făcută de altcineva, nu de mine (pot fi și Minos și Ninos ca să fim credibili). Iar ancheta poate să dureze... și mai mult ca la București, și mii de ani, cât vrem noi. Măcar să mai câștigăm timp. Iar pe Cronos, dacă-l mai tratezi cu menajamente, să știi că te teleportez chiar eu pe SPP1001. Cronos trebuie anihilat, puterea lui e prea mare. Sau vrei să-ți numeri la nesfârșit minutele și secundele... ție și alor tăi? Trebuie să învingem timpul, să-l oprim. Sine die. Dacă nu vrei să recurgem la mijloace prea neelegante, am putea să-l criogenăm. Știi cum e cu Duhul din lampa lui Alladin... trebuie să rămână în lampă. Dacă te prind c-o freci...
– Promy, ascultă-l pe Chiron, că altfel îți beau tot sângele cu riscul de a intra în comă alcoolică sau de a face diabet! sar și eu.

***

O nouă șansă de a face o ”plimbare” în Tartar, doar n-o s-o ratez! Promy și Deucalion trebuie să coboare în Tartar pentru a face planurile noii închisori ”după buget” și pentru a pregăti transferul olimpienilor în aceasta. Poate că nenea Cronos rămâne acolo, e mai sigur să fie criogenat la fața locului. Închisoarea va fi una foarte dură: cu bibliotecă și sală de sport, cu mâncare bio, fără pizza și ketchup, fără ambrozie și nectar și fără mall. Așa da pedeapsă! Promy e foarte agitat ca întotdeauna când trebuie să viziteze Tartarul, dar acum se străduiește să pară cât mai calm și încrezător în fața fiului său. De Bebe nu mai știm nimic, s-a retras de câteva zile să se odihnească și e necontactabil.

După câțiva pași în Startar, Promy tresare și se oprește brusc. A observat niște fluctuații ale scutului (bio)energetic care-l ține blocat pe nenea Cronos. Chiar și scutul cel mare din jurul Startarului are niște vibrații suspecte. Dacă e așa, nenea Cronos poate oricând să treacă de scuturi și să iasă. Mai mult, înseamnă că a depășit deja mental scuturile Startarului și știe tot ce gândim noi, mai ales eu și Deucalion care nu am pus niciun fel de bariere în calea lui. Promy trebuie să ne evacueze imediat din Startar. Apasă dispozitivul de teleportare. Ne trezim undeva, afară din Startar, pe drum spre casă. De ce nu direct acasă? Era Promy prea stresat și a calculat greșit? Ne-a deviat cineva traiectoria? Promy face o eroare o dată la o mie de ani și asta doar în situații limită.

Acasă, ne trezim cât de cât din șoc și ne întrebăm ce s-a întâmplat. Mai mult ca sigur, nenea Cronos ne-a citit gândurile, a înțeles ce planuri avem pentru el și e, astfel, și mai motivat să evadeze și să preia controlul. Promy nu ne-a teleportat pentru că am fi putut divulga informații lui Cronos (le știe deja și poate sparge singur scuturile (bio)energetice de la închisoare), ci pentru că s-a temut pentru noi. A vrut să ne știe cel puțin pe noi în siguranță. Pentru următoarele cinci minute măcar. În plus, l-am fi încurcat dacă stăteam acolo, nu se putea concentra în confruntarea cu nenea Cronos, mai avea și grija noastră. Și totuși, eu nu vreau să-l lăsăm singur acolo, în Startar, cu Cronos.

Îi chemăm pe Her, Don Quijote, Jill, Alex, Rocinante și Pegas. Deocamdată păstrăm discreție față de frați (Meneceu, Atlas și Epimeteu) și față de părinți, ca să nu-i speriem. Her știe foarte clar că nu o luptă fizică se impune în acest caz, așa că el și Atlas nu prea au ce să facă. Cu siguranță, Bebe ar fi mai potrivit. Încercăm să-l contactăm pe Bebe, dar nu răspunde. Nici măcar lui Don Quijote (parțial ”domesticit” de el) sau lui Pegas, singurul lui prieten. Continuăm procedurile de contactare. Nimic, niciun semn de la Bebe.

Eu sunt atât de obosită că nu mai simt nimic, nu mai sunt capabilă să-mi fac griji, dar anunț că voi pleca în Startar singură, dacă ei nu se hotărăsc odată. Her izbucnește în râs: cum să mă duc singură? Nu voi găsi nici măcar drumul spre Startar, darămite să trec de Cerber. Ba da, îl voi găsi și-i voi da Cerberului prăjituri cu caise de la mama (trei – câte una pentru fiecare cap) ca să mă lase să trec. A mai fost ispitit și în trecut cu asemenea dulciuri. Cerberul e înnebunit după dulciuri, așa sunt toți în Olimp. Her se prăpădește de râs: e convins că vine sfârșitul lumii până voi identifica eu drumul spre Startar. Iar Cerberul nu merită să primească prăjituri cu caise de la mama, mâine-poimâine o să împart cu el și Maretti din proviziile secrete ale lui Promy.

Există totuși cineva care ne-ar putea teleporta acolo, în Startar și care ar putea instala și scuturi energetice (acasă la Promy, la palat la Chiron și la Her), chiar dacă nu are experiență: Deucalion – a văzut la tati cum procedează, e posibil să se descurce. Deucalion acceptă să instaleze scuturi. Mai întâi însă va merge la Chiron la palat pentru a cere aprobarea scrisă (cu ștampilă și semnătură) pentru o acțiune în forță și ”execuția” lui nenea Cronos. Deși se pare că o să fie exact invers. Deucalion obține foarte repede aprobarea stăpânului liber ales cu voturile noastre mai mult sau mai puțin recunoscute, Chiron centaurul. Incredibil, dacă era la București, demersurile birocratice ar fi durat zeci de ani. Deucalion se întoarce cu formularul semnat și ștampilat într-o jumătate de oră, îl predă lui Her și apoi se apucă de instalat scuturile energetice.

În timp ce Deucalion instalează ultimul scut acasă la Promy, iar eu am pierdut deja șirul minutelor și secundelor, auzim un tropăit ușor. Bebe! Singur? Nu. Cu Promy. Răsuflăm cu toții ușurați. Promy ne îmbrățișează pe toți, dar Bebe păstrează o distanță ”igienică” față de yahoo-i ca noi (cu excepția lui Pegas). Promy e alb ca varul la față și din când în când tresare ca electrocutat. Cu vocea întretăiată, începe să ne povestească:
– Eram față în față cu el. M-a scanat dintr-o privire. M-am simțit iar singur, gol și neajutorat ca pe Elbrus. Știa tot. Nu avea nevoie de nicio informație. Nu își dorea decât controlul. Totul a început să se schimbe foarte rapid. M-am trezit iar în lanțuri, îmi intrau în carne, mă sfâșiau, oricât mă zbăteam. Hermes mi-a înfipt pironul în piept în râsetele sarcastice ale lui Știi tu cine. Am simțit scuipatul Antenuței, apoi al lui Hermes și al lui Știi tu cine care m-au ars și mi-au găurit fața, au generat cratere mai mari decât în locul unde era pironul. Apoi a venit bestia de vultur și mi-a sfârtecat iar ficatul. M-am străduit să nu scot niciun sunet, să nu le dau satisfacție. Am simțit apoi mâinile mari și păroase, mâinile calde și puternice ale lui Her, smulgându-mi lanțurile. Deucalion a apăsat dispozitivul de teleportare și ne-a propulsat pe Gliese, în apele oceanului Ataraxia. M-am cufundat în Ataraxia, vroiam să rămân acolo, să mă mângâie valurile, să-mi aline rănile. Am văzut recifurile de corali albaștri fosforescenți, pe Her și Deucalion înotând departe, în larg, pe Alex cu sirenele. M-am trezit apoi pe Olimp, pe Mytikas, jucându-mă ”de-a Bill și Monica” și ronțăind Maretti cu pizza. Apoi acasă. Vroiam să ajung acasă cu orice preț. La masă. Am simțit atingerea mătăsoasă a feței de masă, mângâierea lui mami pe obraz (nu pe frunte, ca să nu-mi strice coafura), mâinile prietenoase ale lui Her bătându-mă ușor pe spate, îmbrățișarea lui Deucalion, sărutul lui Ile și buzele ei ștergându-mi sângele... Atingeri ușoare, de catifea, pe care nu le-aș refuza niciodată. I-am zărit apoi pe toți cei dragi acasă, dormind liniștiți. Dar, deodată, Cronos m-a apucat de păr și m-a tras de el cu sălbăticie. Smocuri, smocuri au început să cadă. Am observat cu stupoare că era alb deja. Cu firul despicat și ars. Mâinile mi s-au pigmentat, pielea mi s-a uscat, corpul s-a zbârcit tot și s-a atrofiat, s-a strâns ca o smochină uscată. Cronos m-a aruncat în scutul energetic, izbindu-mă puternic de el de câteva ori, dar eram atât de bătrân și obosit că n-am mai simțit nimic. Toată puterea mea se risipise, înghițită de Cronos. Am zăcut o vreme lipit de scut, fără să simt electricitatea, oarecum resemnat. Am văzut apoi viermi ieșindu-mi din corp și m-am gândit că gata, ăsta chiar e sfârșitul. Deodată, am simțit ceva fierbinte alunecând asupra mea. Un nou scuipat? Nu, nu era un scuipat. Era o lacrimă. O lacrimă a lui Bebe care m-a trezit la viață.
– Totul a fost în imaginiația ta. Eu nu vărs lacrimi pentru tine, Promy, intervine Bebe.
– Indiferent dacă a fost sau nu în imaginația mea, lacrima asta a ta a avut puterea învierii.
– Crezi ce vrei, Promy. Nu e treaba mea. Eu n-o să-ți dau nicio explicație. Nu mă cobor la nivelul ăsta, spune Bebe cu aerul lui îndepărtat și ironic.
– Vai, Bebe, eu unul sunt atât de impresionat de ce ai făcut încât nu doar că-ți mulțumesc (ceea ce știi că se întmplă o dată la o mie de ani), dar cred că te voi servi cu Maretti.
– Taci, Promy. Nu comentez. Să continuăm povestea, atât cât vă interesează pe voi, că Promy, nici tu nu știi finalul, erai iar incapabil să procesezi. Ei bine, l-am transformat pe nenea într-un snop de trifoi cu patru foi și l-am înfulecat pur și simplu. Norocul lui. Așa-i trebuie dacă vrea să ne pape pe toți. Și-a găsit nașul. Nu mă întrebați ce gust avea nenea Cronos. De trifoi cu patru foi, evident. Cred că Rocinante e un pic invidioasă că nu l-a mâncat ea, e înnebunită după trifoi cu patru foi. Promy, tu nu l-ai fi hăpăit nici dacă ți-l serveam sub formă de Maretti. Și, apropo, să știi că am fost acolo de la început, chiar dacă tu și nenea n-ați observat.
– Cum?! Ai fost acolo și nu ai intervenit imediat?! sare Promy.
– Așteptam formularul de aprobare a ”execuției” de la Chiron, cu ștampilă și semnătură. Imediat cum i-a parvenit lui Her, l-am teleportat din mâinile lui și am intrat în posesia lui. Verifică, Her, te rog, să vezi dacă-l mai ai.
– Aoleu, nu e! Mi-ai furat formularul, Bebe! Ești mai rău ca Promy! se vaită Her.
– Cum, Bebe!? Ai stat și te-ai uitat până ți-a parvenit formularul? Pentru o hârțoagă?! Eu am crezut că mor.
– Nu ai zis chiar tu că trebuie să fie tot legal și să respectăm procedurile, Promy?
Mai e puțin și răsare soarele. Altă noapte albă... neagră pentru Olimp. Alba-neagra cu puterea. Telenovelă. ”Bahmu & Prigo”. Promy are nevoie urgent de o vacanță. Nu doar de zece minute pe Gliese ori pe VJ45, poate mergem câteva zile la mare, în Vamă. Promy nu e foarte încântat de viața la cort, dar o să vină să facă o baie măcar. La lumina lunii.
– O să traversez Marea Neagră, să nu mai zici că nu fac mișcare și doar mă teleportez peste tot. O să vezi, Ile, șoptește Promy.
– Promy, tu o să traversezi Marea Neagră într-adevăr, dar numai pe Google Maps.

Examen cu BIG BROTHER (XVII): Nenea Cronos amenință să înghită universul, cu tot cu noua închisoare de fițe, STARTAR

Construcția noii închisori din Tartar, realizată de Bebe unicornul după planurile lui Promy, avansează în ritm rapid: în două zile va fi gata. Dacă s-ar construi și la noi cu aceeași viteză! Autostrada București-Constanța a durat circa un sfert de secol. Deocamdată, Chiron se ocupă de anchetă, Bebe supervizează, iar Promy monitorizează pe iPhone 7: nu a avut dreptate Antenuța, se vede bine și infernul cu tot cu Tartar pe mobil. Poate că imaginile au fost bruiate intenționat atunci când Promy, Her și Pegas erau captivi. Bebe l-a sfătuit pe Promy să stea la distanță: îi face rău să meargă acolo, nu e credibil și ar pune paie peste foc. Mai bine să se abțină o vreme să se joace cu focul. Fie el și sacru. Promy vrea să viziteze totuși închisoarea, moare de curiozitate să o inspecteze cu ochii lui, să vadă cum a ieșit. Mai e puțin până când vor fi eliberați aproape toți din lipsă de probe, poate chiar și Hermes care l-a torturat pe el. L-au văzut toți cu ochii lor când îl trăgea de păr, îl lovea, îl scuipa și îi fixa mai bine pironul. Dar cine ne crede pe noi chiar când suntem la putere?

Coborâm în infern la ultimul subnivel și ne izbește lumina primăvăratică din Tartar: cred că e de la terasa și părculețul plin de flori din noua închisoare. Aceasta nu are Ziduri care să o înconjoare, ci doar un scut energetic (dublat de unul mental) de protecție exterior de care nu pot trece decât anchetatorii. Deținuții pot circula liber în interior. E imensă, de mărimea unui orășel și cu un cer simulat de un albastru intens, fără nor, ce griji au ei? Poate de a nu rata ultima promoție de la mall, căci închisoarea e dotată cu hypermarketuri, malluri, hoteluri de fițe, parc de distracții (inclusiv acvatic), săli de sport, săli de conferințe, agora, amifiteatre/săli de spectacole, bibliotecă, părculeț cu lac și hidroscutere, cluburi și terase. Infractorii stau la hotel de 7 stele. Ăsta nu e Tartar, e STARtar. Cum o fi o anchetă la terasă, la un pahar de bere, vin sau nectar?!

Promy arde de nerăbdare să vorbească cu Pan, așa că mergem la terasă, unde zeul-țap bea un pahar de vin cu Hefaistos. Noroc că e aproape de scutul de protecție. Promy încearcă să ignore privirile prietenoase care-l tranșează mărunt și să discute doar cu Pan. Măcar 5 minute. Ne așezăm la masă, sub o umbreluță de Pepsi, dar nu apucă Promy să comande ceva, că cineva se repede asupra mea și îmi sfâșie hainele. Hermes! Promy îi dă brânci și îl azvârle cât colo, apoi activează dispozitivul de teleportare pe care-l luase, prevăzător, cu el. Ajuns acasă, se agită toată noaptea, fără a închide un ochi. Tremură de furie, se răsucește, se zvârcolește, îi vine să urle, dar își mușcă buzele și se abține. Cum e posibil?! Să încerce să te violeze în fața mea, la terasă, când noi suntem la putere?! În fața mea?!

Reacția lui Hermes și perspectiva eliberării Olimpului în bloc, îl fac pe Promy să caute iar soluții, fie și din cele mai originale. Să sperăm că nu la fel ca ”democrația originală” a lui Iliescu de pe vremuri. Așadar, Promy discută cu Chiron centaurul, cu Her, cu Bebe, apoi cu familia și muritorii. El consultă de obicei alte opinii, chiar dacă, în cele din urmă, decizia îi aparține. Astfel, încep să se contureze perspective noi. Ce-ar fi dacă zeii (cu excepția lui Hermes și a Antenuței împotriva cărora există probe și mărturii clare), cu perspective frumoase de eliberare din lipsă de probe, să nu mai vrea să plece din închisoare din noul Tartar? Sau mai bine zis Startar?

– Să le dăm olimpienilor două alternative, spune Promy, privindu-ne cu ochi săi mari, negri tot mai jucăuși și mai strălucitori. 1. rămâneți în Startar cu tot ce aveți (și veți mai primi în timp) și 2. plecați din Startar, sunteți liberi, dar renunțați la toate privilegiile din închisoare (hotel de 7 stele, iPhone 7 și alte gadgeturi, țoale de fițe din mall, cel mai tare parc de distracții din univers etc.). Dacă voi considerați că vă puteți procura singuri de pe pământ gadgeturile, hainele trendy și distracțiile, da, într-adevăr e posibil, dar nu veți beneficia de aceeași calitate (și voi vă dați seama de asta, că aveți simțurile fine), și, în plus, veți trăi umilința cumplită de a vedea că muritorii vor avea acces înaintea voastră la toate (o să mă asigur de asta, știți că prefer muritorii și o să le dau lor primii, abia aștept). Va trebui să vă cumpărați țoalele și gadgeturile din magazin, veți sta la coadă la casă, veți aștepta la rând, în urma muritorilor. Vă veți călca în picioare la Black Friday pentru o reducere și nu veți reuși să prindeți mai mult de 1% din ce v-ați propus.

Fraților, trebuie să facem închisoarea irezistibilă, continuă Promy, făcându-ne cu ochiul (cel stâng – care devine albastru-fosforescent ca al extratereștrilor rebeli din ”Dune” sau precum coralul din presse-papierul de pe Gliese). La cât de proști, șmecheri și fițoși sunt, ar trebui să meargă. Și respectăm, în același timp, justiția și dreptul individual de a alege. Iar apoi (imediat după anchetă) facem ”alegeri libere” (noi, cei care am rămas) și votăm pe cineva cel puțin la fel de bun ca Her, eventual cu și mai multă experiență, înțelepciune, încredere în sine și în viitor (nu ca mine care îmi număr mereu minutele și secundele de libertate și fericire), o persoană cu rețele sociale cât mai largi și, ”the last but not the least”, cu cea mai mare susținere sau, mă rog, cu cel mai mic potențial de respingere (pe Her, dar în special pe mine ne urăsc pentru că suntem mai apropiați de muritori și i-am sfidat mereu).

– Ai grijă, Promy, să nu numeri voturile ca Roberta Anastase! sar eu.

­

– Nu, că mă vede mami!

Între timp, trebuie să păzim și tronul de pe Mytikas, pe muntele Olimp de potențialii pretendenți inopinați. Într-o zi, îmi vine și mie rândul să stau de veghe pe Mytikas, în Olimp să păzesc tronul și sceptrul cu fulgerașe. N-am scăpat. Scaunul (ergonomic, rabatabil, reglabil, din piele) e așa de confortabil că adorm imediat, noroc că e Promy cu mine și prinde sceptrul căzut din mâna mea. Mai e și Rocinante de pază, dar acum mănâncă o porție de trifoi cu patru foi (preferatul ei), iar apoi se va odihni. De voie de nevoie, rămâne și Promy de veghe. El are obsesia confortului, după câte a suferit. Disconfortul fizic și pshic prelungit e devastator, dar și prea mult confort strică. Uite, dormi în sala tronului, la birou sau la Parlament.

– Mai bine să dormi decât să faci porcării, zice Promy. Bine, eu aș prefera totuși altceva, continuă el, zâmbind cu subînțeles. Mai sunt și alte lucruri de făcut. Am o fantezie din copilărie, de când eram cu mâinile pe țâțele Antenuței: să mă joc de-a ”Bill și Monica în Biroul Oval” pe tronul lui Știi tu cine, pe Mytikas, în Olimp. Am și havane cubaneze, iar sperma mi-o pot face cu gust de whiskey (doar îi schimb aroma când am chef). Dacă nu mi-ar fi atât de scârbă de tot Olimpul, mai ales de locul unde a stat Știi tu cine... Compensația se anunță însă irezistibilă. Merită să fi așteptat mii de ani pentru asta, e ceva aproape la fel de bun ca Maretti. Și cred că mi-ar mai trebui o secretară permanentă, poate una asiatică. Am văzut niște spoturi XXX pe youtube foarte edificatoare care mi-au confirmat performanțele asiaticelor. Frate-miu, Meneceu a învățat deja chineza în dimineața asta: poate din același motiv.

– Zâna Speranță Made in China?

– Nu, e prea mică, doar nu sunt pedofil. Și e deja consumată de atâta muncă, în pragul sinuciderii. Sunt milioane care abia așteaptă. O să-i dau și un iPhone 7 de serviciu.

– Îmi vine să înnebunesc: când o să am nevoie de tine, o să o apelez pe secretara asiatică?! mă impacientez eu.

Într-o seară, îl luăm și pe Meneceu să stăm împreună de veghe pe Mytikas, în Olimp, în sala tronului. Avem la noi prăjituri cu vișine, cu mere, cu caise și pască cu brânză dulce și stafide de la maică-mea. Meneceu e în delir: îi place la nebunie prăjitura cu vișine și-i mulțumește maică-mii de milioane de ori pentru ea, cu lacrimi în ochi. Abia așteaptă următoarea porție. Eu mă bucur pentru el, arată din ce în ce mai bine, se reface într-un ritm ultrarapid cu ajutorul siropurilor revitalizante și energizante ale lui Bebe și ale lui Promy. Nu vreau să-i întrerupă nimeni procesul de recuperare, nici să mai strice liniștea lui Promy. Cum e târziu și scaunul mă îmbie la somn, ne hotărâm să ne uităm la un film. Mi-e deja atât de somn că n-aș mai putea procesa Tarkovski, Terry Gilliam, Woody Allen sau chiar Charlie Chaplin, așa că optăm.... adică optez pentru un film siropos cu vampiri, ”Twilight – Breaking Dawn 1”. Meneceu adoarme în timpul filmului, dar eu și Promy rezistăm eroic până la sfârșit. S-a făcut iar patru dimineața, iar Promy începe să-și pună întrebări dacă și-a valorificat timpul satisfăcător. Îl rog să nu se mai gândească. Locul ăsta nu e unul care să te predispună la așa ceva. Mai bine să-l ducă pe Meneceu la culcare, apoi să vină cu altcineva care să preia tura, poate Atlas, n-a mai fost de mult. Promy pleacă împreună cu Meneceu, iar eu rămân de pază, cu mâna încleștată pe sceptrul cu fulgerașe.

După nici zece minute, văd o ființă umanoidă în zona interzisă, înaintând implacabil spre tron. Am halucinații? N-am mai zărit pe nimeni de trei zile, credeam că toți sunt în Startar și că niciunul nu mai vrea să plece de acolo. Ființa umanoidă se apropie suspect de mult, așa încât îi văd îmbrăcămintea (clasică, olimpiană) și chiar fața (mai creol, cu părul șaten-roșcat, nu foarte înalt și solid, seamănă ciudat de mult cu Meneceu, doar că are barbă). Nu știu cine e. Îl avertizez verbal să se oprească și să se întoarcă, altfel voi folosi fulgerașele. Cum nu mă ascultă, ridic sceptrul și încep să arunc fulgerașe. În cele din urmă, pleacă, iar eu răsuflu ușurată pentru câteva secunde. În timp ce-l urmăresc cum se retrage, simt deodată gheare ascuțite, parcă metalice, înfigându-mi-se în spate. Fac o sforțare să mă întorc, cu sceptrul ridicat, aruncând întruna fulgerașe. Sceptrul e gata să-mi cadă, deși îl țin atât de strâns că am făcut deja febră musculară. Un ciclop! Face un pas înapoi când vede sceptrul și simte fulgerașele, dar, înainte să dispară, întinde o labă păroasă și-mi sfâșie pieptul cu ghearele, apoi se volatilizează.

Din fericire, Promy apare imediat cu Atlas, înainte de a apuca să-l strig. Îi explic ce s-a întâmplat, Promy mă felicită pentru reacția fermă, apoi verifică rănile, mă asigură că nu e nimic grav, mă unge cu cremă cu ambrozie și nectar de-a lui și mă trimite la culcare. Atlas se așează pe jos, lângă tron (că nu are loc) și începe să joace ”Plante vs. Zombie”. A doua zi, Promy mă întreabă din nou ce s-a-ntâmplat și mă roagă să-l las să se mai uite o dată la urmele ghearelor ciclopului. Ciudat! Nu doar că ciclopul avea gheare, dar acestea au lăsat parcă un mesaj, din păcate, prea șters, pe care nu-l poate descifra singur. O să-l cheme pe Bebe care, cu această ocazie, mă poate scana, să vadă dacă nu sunt și eu cumva intoxicată cu cine știe ce substanțe nocive. Ar putea să-mi preleveze sânge și să recurgă la analize de laborator obișnuite, dar asta durează. Bebe vine imediat și mai întâi mă scanează: totul e în regulă, pot să stau liniștită. Apoi, detectează mesajul, îl intensifică și-l luminează astfel încât să fie vizibil. Promy a avut dreptate, e un mesaj, ba chiar mai multe: pe spate, ”Ce căutași aici, olteanca lui Dracula? Cară-te!” (în română) și ”Your time is running out!” (în engleză), iar pe piept, ”vacă proastă” (în greaca veche, câte un cuvânt pe fiecare sân - βοῦς & ἀμαθής). Uau, un mesaj destul de subtil și de targetat, un avertisment și pentru Promy, nu doar pentru mine. ”Casa de copii Olimp nu e acasă!”.

Pentru o clipă, Promy se întunecă la față și capătă iar mutra acră de Harry Potter. Își ia iPhone-ul și mă roagă să verificăm în baza de date tridimensională persoanele rămase afară din Startar, inclusiv pe titanii din familia lui, proaspăt eliberați, poate reușim să identificăm agresorul. Când îl văd pe titanul mai slăbuț și mai tras la față (doar a stat mult în Tartar), cu barbă și care seamănă cu Meneceu, tresar ca electrocutată. Nu mai încape îndoială, el e! Cronos sau, mai exact... nenea Cronos, unchiul lui Promy, ăla care și-a devorat copiii ca să nu-i ia tronul. Bebe îi aruncă lui Promy privirea lui ironic-superioară ca de la houyhnhnm la yahoo, iar Promy se ia cu mâinile de cap. Atâta ne mai lipsea: să-l avem acum adversar pe nenea Cronos, parcă nu era destul că ne făcea de rușine cu purtarea lui de căpcăun. Cronos e isteț, abil, înșelător și foarte fluctuant (de-aia e și stăpânul timpului). A asimilat în câteva zile cunoștințe de IT la un nivel aproape de Promy. Îi place să întindă capcane, să vâneze, să facă farse, are un spirit ludic, investigator și-și bagă nasul peste tot la fel ca Promy, asta e moștenire genetică. Mai mult, e capabil de orice. Aici nu mai seamănă cu Promy. Și nici nu împărtășește dragostea lui Promy față de muritori, ba dimpotrivă. În fața lui Cronos, nu trebuie să dăm dovadă de slăbiciune, încă și mai mult decât în fața zeilor.

– Trebuie să apărăm tronul din Olimp, să-l sfidăm pe nenea Cronos și, în același timp, să comunicăm clar și consecvent poziția noastră favorabilă muritorilor și reformei, spune Promy, suflându-și bretonul. Din păcate, avem și noi, titanii, talibanii noștri. Nu că mănâncă coaie, dar pot să ne înghită pe toți dintr-o suflare. Nenea Cronos n-are milă nici de bebeluși, doar și i-a devorat pe ai lui fără să clipească. Și cred că zeii jubilează acum, că sunt conflicte chiar între noi, titanii. Și când te gândești că tocmai noi l-am eliberat din Tartar! Ce răsplată! Pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești. I-am dat drumul nemernicului ăstuia din Tartar cu toate că știam că e capabil de orice și că se poate întoarce oricând împotriva noastră. Îmi reproșez asta acum. Nici nu înțeleg cum a atras ciclopii de partea sa, înainte ciclopii au luptat de partea zeilor, contra titanilor, poate i-a captat cu noul iPhone 8, al meu s-o fi perimat deja. Avansul tehnologic cred că e acum de partea lui, ce întorsătură! E un șmecher și jumătate, ne întrece pe mine și pe Hermes la un loc. Ia te uită cum ni s-au dat peste cap toate planurile din nou! Iar îmi număr minutele și secundele? Dar nu renunțăm, vom continua să ne facem planuri. Singura șansă e să ne ținem ferm pe poziție, folosind toate mijloacele... admise. Tu trebuie să-ți reiei paza, instalată pe Mytikas, în Olimp. Pregătită să-ți reiei locul pe tron, măcar să facă spume nenea Cronos?

– Nu știu, Promy!

– Păi, eu zic să te instalezi comod pe tron, pe Mytikas, chiar cu riscul de a trece de la filme siropoase cu vampiri la telenovele ca Madam Hera! Să-i arătăm lui nenea Cronos că pe tronul din Olimp poate să stea... și, sincer, chiar are mai mult dreptul (comparativ cu nenorociții și ticăloșii ăștia, inclusiv din familie)... o femeie, muritoare, olteancă de-a lui Dracula, golancă, ciumpalacă și teroristă pe deasupra! Eu sunt mândru de tine și sunt alături de tine. Îl voi urmări permanent pe nenea Cronos, am capacitățile tehnologice necesare, va fi filat în continuu și înregistrat, oricâte măsuri de precauție și-ar lua. O să-l luăm și pe Atlas cu noi la pază, el e mai puternic decât Her și îi dăm jocul video ca să nu se plictisească. La nevoie, apelăm și la Her, cred că a rămas ”prietena” mea în străfundul sufletului. Iar Bebe ne va monitoriza pe toți non-stop (chiar dacă acum supervizează și ancheta din Startar). Bine că Bebe era negru deja când a venit, altfel se înnegrea în Olimp într-o oră și mă înjura pe mine.

Îi strâng mâna lui Promy: e fierbinte și umedă acum. Nu vreau ca ea să înghețe în Tartar sau pe Elbrus. Vreau ca Promy și Meneceu să trăiască, să nu mai fie în lanțuri, scuipați, sfâșiați și umiliți, să respire, să se bucure (fie și de o plăcintă cu vișine de la mama), să ciocnească un pahar de vin sau de nectar cu ai lor acasă, să se uite noaptea la cei dragi cum dorm (lui Promy îi place la nebunie asta), să țină în brațe femei, fie și pe afurisitele de secretare asiatice! E ca și cum aș vrea ca Bebe să fie alb din nou. În ce mă privește, mă voi ține cu dinții de tronul de pe Mytikas, mă voi lega de el (până la alegeri), îl voi apăra cu disperare, cu sângele meu dacă trebuie. La urma urmei, sunt o olteancă ciumpalacă, golancă și teroristă, urmașă a lui Dracula. ”Pe-aici nu se trece!”

– Ce nu fac eu pentru tine, Promy? Nu doar că mă lupt cu tot Olimpul și, mai nou, cu... nenea Cronos al tău, dar o să mă tâmpesc complet pe tronul ăla, chiar că ajung la telenovele.

– Ce nu fac eu pentru tine, Ile? Uite, mă fac și Big Brother acum pe bune, din dragoste pentru tine și pentru Olimp.

Așadar, îl luăm pe Atlas cu noi și plecăm din nou pe Olimp să stăm de pază. Eu pun filmul ”Twilight Breaking Dawn 2” pe căști, ca să nu-l deranjez pe Promy. E clar, de data asta mă voi uita singură: Atlas vrea să joace jocul video ”Plante vs. Zombie”, iar Promy trebuie să se concentreze să-l găsească pe nenea Cronos. Atlas e atât de absorbit de joc că nu aude nici dacă urli la el sau îl zgâlțâi. Am permisiune de la Promy să folosesc fulgerașele să-l trezesc la nevoie. Pe cât de insensibil (nereceptiv) e Atlas, pe atât de delicat e fra-su, Promy atât fizic, cât și sufletește. Are o acuitate perceptivă uluitoare: poate recepta cel mai mic zgomot, cel mai delicat miros, cea mai fină schimbare de nuanțe, dar și cea mai ușoară tristețe sau melancolie.

Așezat pe jos, lângă tron, pe o saltea, Promy se pregătește să-l intercepteze pe nenea Cronos. Începe surâzând cu ”Salut, Obama! Ai citit deja pe mail sau pe Facebook că mama lui Ile a făcut plăcintă cu vișine și că lui Meneceu i-a plăcut foarte mult, că tu știi că eu nu mănânc asemenea porcării, doar nectar, ambrozie și Maretti! Vrei și tu un pic de plăcintă cu vișine? Nu știu dacă meriți. Ajung imediat la tine să te servesc personal, cu nenea Cronos am ceva de furcă, ai cumva vreo sugestie?” Promy se chinuie să-l găsească pe Cronos, dar intervin mereu blocaje. Cronos parcă se joacă cu noi. La un moment dat, îl detectează pe Cronos în infern, în Startar, dar îl pierde în câteva secunde. ”Afurisita de tehnologie! Se întoarce împotriva mea, îmi scapă de sub control”. Își suflă bretonul cu furie, îi tremură buzele, bărbia și mâinile, e alb ca varul la față, încordat, iar corpul îi e acoperit de o sudoare rece. Nu reușește să treacă de filtre, blocaje și scuturi, oricât s-ar strădui, dar continuă. Nu-i asta toată filosofia până la urmă: să mergi mai departe, indiferent ce s-ar întâmpla? ”There must be an answer / Let it be” Beatles – Let It Be

După-amiază, Promy pleacă să vorbească cu Bebe și Chiron, să se intereseze de avansarea anchetei și să caute sugestii pentru spargerea blocajelor lui Cronos. După două ore, îl chem pe Promy. Necontactabil. Să o sun pe secretara asiatică? Mai încerc, dar fără rezultat. Intru și eu în panică și nu e bine. Mi-e teamă pentru Promy, e la marginea prăpastiei. Dar poate va sări peste ea. Parkour. E un ”sport” la modă. Deocamdată o să aștept, poate dă el un semn curând. Nu mi-a zis chiar el că trebuie să învăț să am răbdare?

Seara, ajung pe Mytikas, în Olimp Bebe cu Her, Rocinante și Pegas. Surpriză: Rocinante zboară. Bebe i-a dăruit o pereche de aripi ca să poată zbura cu Pegas. I s-au cam aprins călcâiele... copitele după Pegas. Nu-mi vine să cred că zboară. Doar că are mania vitezei, la fel ca și Pegas. Cu acordul lui Her (”stăpân” interimar până la alegeri), Bebe instalează scuturi mentale și energetice și în Olimp, pe Mytikas, astfel încât nimic să nu mai fie interceptat/înregistrat și numai noi să avem acces. De ce nu existau până acum? Păi, nu erau legale. Doar cu acordul explicit al lui Her se poate lua o decizie privind Olimpul și tronul. Măcar în problemele importante să respectăm legea.

Apoi mergem acasă la Promy, la ședință. Ce bine, Promy e acolo! Îmi făcusem atâtea griji. Stă la masă încruntat, cu corpul contorsionat bizar, așa că Alex îi amintește de fața de Harry Potter și de ”zâmbetul fals-autentic american”. Dar Promy nu-și mai găsește ”smiling face”-ul. Poate că nenea Cronos i l-a înghițit. Nenea Cronos l-a devansat deja sub toate aspectele (mental și tehnologic), pregătește probabil superoferte pentru cei din Startar, nu doar pentru ciclopi, inclusiv noul iPhone 8. Nu a reușit să-l detecteze și poate n-o s-o facă niciodată. Mai încearcă totuși. Îmi cere scuze: nu putea să vorbească, era cu Bebe, Chiron, apoi cu părinții și, la urma urmei, nu e întotdeauna indicat să simt ce simte el.  Nici pentru el, nici pentru mine. Poate că nu sunt pregătită, ori el nu e, ori nu e momentul. Acum puteam fi și interceptați. Aici acasă au fost amplasate scuturi energetice, pe muntele Olimp nu erau. Acum sunt.

Bebe ne privește cu o ușoară condescendență. Doar ușoară. E aproape prietenos. Ne încurajează să găsim soluții, el ne susține. Nu vrea să ne spună dacă l-a scanat bio-chimic și mental pe Cronos și știe acum lista ingredientelor din sânge sau din gânduri. Și astea se schimbă, oricum, mereu. Mai ales în cazul lui Cronos care e foarte alunecos și flexibil. Inspirat poate de propria experiență, Promy propune să-l provocăm pe Cronos astfel încât să-l aducem pe marginea prăpastiei, folosind psihologia titanilor. Ce ar fi insuportabil pentru el?

– Uite, de exemplu, ce a fost insuportabil pentru tine, Mene, în închisoare?

Meneceu se înroșește și tace îndelung. Apoi spune cu glas scăzut, înecându-se și tușind:

– Nimic nu e insuportabil.

– Da, asta o spune și Malraux, singurul lucru insuportabil e că nimic nu e insuportabil, totuși... insistă Promy cu glas întretăiat.

– Păi, pentru un titan (din familia noastră îndeosebi) sunt foarte greu de suportat lanțurile și pironul, Promy, tu știi, zice Meneceu.

Promy se contorsionează și mai puternic și îi strânge mâna spasmodic lui Meneceu, aproape să i-o rupă. Apoi, își revine brusc și continuă tot mai hotărât:

– OK, Chiron o să îl aresteze pe nenea Ocean, fratele mai mare al lui nenea Cronos, la care chiar ține... pentru tolerarea exploatării gazelor de șist prin metoda fracturării hidraulice de pildă, nu știu, orice, îl punem în lanțuri cu un piron simulat, iar nenea Cronos va fi nevoit să spargă scutul închisorii ca să-l salveze și așa va exista pretextul legal să fie arestat. A dat deja târcoale închisorii, e curios, se gândește poate și la alte oferte mai tentante pentru zei și arde de nerăbdare să-și încerce forțele cu scutul.

– Voi slăbi și eu puțin scutul atunci când Cronos va ataca. Vreau să-l ajut, mi-e milă de el, spune Bebe. Până atunci, Promy, poate reușești să-l detectezi. Dacă nu, măcar îl înfurii și-l obosești un pic. În același timp, toți vom încerca pe diferite căi să-l extenuăm și să-l aducem pe Cronos la exasperare, să comită o greșeală gravă.  Uite, de pildă, Her... sper că vei interzice și mai multe lucruri, fie și pentru 3 zile...

– O, da, abia aștept, zice Her râzând. De exemplu, să nu poată să deschidă laborator/centru de cercetare fără licență de la Promy și să-și facă analizele zi de zi la laborator la Promy. Apoi, pe lângă pizza, ketchup și snackuri, vor fi interzise gogoașele ”înfuriate”, pateurile cu brânză, shaorma, iar rațiile de ambrozie și nectar vor fi reduse (că-s nocive pentru sănătate și e criză). Mai mult, e interzis consumul propriilor copii (pentru consumul copiilor compatrioților se va plăti o amendă foarte mare) și, de asemenea, interzisă violarea nimfelor minore. A, și interzisă viteza... ba nu, interzisă circulația complet, că riscul de accidente e prea mare. O să fiu aproape la fel de iubit ca Promy, iar Promy însuși o să organizeze proteste la mine la palat, ha-ha-ha!

– Cum, Her, ai înnebunit de tot? sare Promy. Interzisă circulația și pe sus în zbor, și pe jos cu mijloace de transport (fie și o tricicletă) sau cu picioarele, și pe apă, și sub pământ?

– Da, Promy, exact, riscul de accidente e prea mare.

– Nu se poate, Her. În cazul ăsta, olimpienii, inclusiv tu nu se vor putea deplasa decât prin parkour: prin sărituri de pe un munte/stâncă/palat pe altul, iar asta va spori numărul accidentelor. Cei mai norocoși vor ajunge șchiopi ca Hefaistos.

– Ba nu, Promy, accidentele se vor reduce.

– Ba vor crește. Facem pariu pe un pachet de Maretti, interzis evident, Her?

– Bine, Promy, te sparg. 

– Vezi că mai am un pic și o să-ți compun o ”Odă pentru Kim Jong Her” să mă ții minte.

Promy râde iar. Din păcate, îi îngheață râsul curând. Cronos devine din ce în ce mai puternic de la o secundă la alta, în două-trei zile ar putea ajunge pe altă planetă sau în alte dimensiuni, poate chiar pe Gliese, iar obsesia lui pentru control e tot mai mare. Promy nu a reușit încă să-l detecteze, dar continuă eforturile. E foarte dificil pentru că are niște programe de tip malware (mereu altele) care atacă, virusează și dezintegrează aproape instantaneu orice soft de detecție, iar apoi se autoneutralizează. De fiecare dată, apar alte astfel de programe, mereu noi și năucitoare pentru Promy. Nu poate să detecteze niciun pattern comun, nu există niciun model recurent, nicio amprentă personală. Și nu poate învinge softul de distrugere sub nicio formă, oricât s-ar strădui.

Dar poate că tocmai în asta constă stilul lui Cronos. După nenumărate încercări eșuate, când e pe punctul de a exploda, Promy realizează: dacă, în loc să se lupte disperat și absurd și să fie distrus întotdeauna, ar apela la altă tactică? Pur și simplu, să lase softul de tip malware să-i facă praf – aparent sau nu – softul de detecție, să-l convingă că e distrus, să aștepte ca programul lui Cronos să se autodezintegreze, iar apoi să resusciteze propriul soft, să atace brusc și să-l localizeze pe ”nenea”? Moarte și reînviere. (Auto)devorare. E mai în spiritul lui Cronos. Așa poate va învinge timpul. După două nopți și două zile de eforturi continue, Promy, palid, dar cu ochii strălucitori ca niște supernove, vine să ne anunțe că a reușit. A atacat, programul lui Cronos l-a ”ucis”, mai exact Promy s-a prefăcut ”mort” în mod foarte credibil, softul lui ”nenea” s-a autoanihilat, Promy a ”înviat”, a revenit și a câștigat. Cronos bântuia pe undeva prin Patagonia: poate căuta oase de dinozauri, titanii au gusturi mai excentrice. Yeah! ”We are the champions!” Queen – We Are the Champions . Promy e obosit, dar fericit. Dar și Cronos e extenuat și îl știe acum de adversar redutabil pe Promy, exact cum ne-am dorit.

– Sunt oboshit, suspină Promy.

Se așează cu picioarele pe masă și se întinde un pic. Tot timpul are impresia că nu are loc (la București se plânge și că nu-i încape scula în baie). Parcă totul îl strânge, îl apasă, îl sufocă. Obsesia lanțurilor și nevoia de a compensa?

– Obosit? Credeam că titanii nu obosesc niciodată, spune Bebe, aruncându-i lui Promy o privire caldă, protectoare, aproape părintească. Tocmai vroiam să-ți mai dau o mică sarcină, nimica toată pentru tine, Promy.

– Vai, Bebe, și tu mă chinuiești? Lasă-mă să respir o secundă.

– Nu, nu eu te chinuiesc, Promy. De data asta a fost chiar unchiul tău, nenea Cronos. Eu nu sunt Știi tu cine, nenea sau vreo muritoare enervantă, cu pretenții exagerate. Sunt un houyhnhnm. Și-așa m-am făcut destul de râs până acum. Toată lumea se întreabă: ”Ce mai caută și calu’ ăsta aici?”. Încă o dovadă pentru ei că Promy iubește mai mult animalele și muritorii decât zeii și chiar titanii. Iar aerul de aici e aproape irespirabil. Dar vreau să te ajut, chiar dacă asta îți depășește capacitatea de înțelegere. Așa că te rog să mă asculți. Totul merge perfect, nenea Cronos e pe cale să cedeze și să cadă în capcană. Vreau să-l arestăm mâine seară, așa că ne vom asigura că am pregătit totul cum se cuvine, cum îți place și ție, de altfel. Uite, acum, în seara asta, vreau să-ți instalezi un scut mental și să-l lași pe nenea Cronos să ți-l spargă. Nu imediat, în circa o oră, trebuie să te lupți cu el, să fie convingător. Să-l lași să-ți citească gândurile și viitorul... care ne interesează pe noi: până la arestarea lui Ocean inclusiv, fără restul, doar n-o să ne deconspirăm. Și mai bagi unu-două gânduri de putere, doar ești obsedat de control, Promy și vrei să-ți iei partea ta de ciolan... dacă nu pe tot. De-aia îl arestezi pe Ocean... nenea Ocean. Cred că poți fi credibil, ai talent dramatic... chiar și în softuri. Dacă nu știi cum să-ți izolezi gândurile și să arăți doar ce ne interesează pe noi, îți arăt eu imediat. Tu prinzi repede și reții pe termen lung, am văzut. Și te concentrezi bine. Eventual, mă voi conecta cu tine, la nevoie, și te voi ajuta să direcționezi fluxul gândurilor, păstrându-mi invizibilitatea pentru Cronos. După aia, nenea Cronos, fericit că te-a învins pe tine și că-ți știe intențiie, își va încerca puterile cu mine. Vom lupta până la răsăritul soarelui sau până la prânz, apoi o să-i permit și eu să-mi spargă scutul și să vadă același lucru. Minunat! Nenea Cronos va crede în planul nostru (mai ales dacă vede două versiuni similare), va fi și mai ahtiat după ciolan, se va simți mai puternic, mai sigur pe el și mai decis să acționeze: să ajungă în Startar și să dezactiveze scutul de la închisoare. Chiar dacă va fi epuizat. Titanii nu renunță niciodată, nu? Propria lui siguranță de sine, beția succesului, curiozitatea morbidă, dorința disperată de control și surmenajul îl vor pierde. Sunt convins.

– Vai, Bebe, m-ai șocat iar, nu știam că unicornii houyhnhnmi pot fi așa de machiavelici!

– Cine vorbea, Big Brother! zice, Bebe făcându-i cu ochiul lui Promy.

Un ochi albastru fosforescent ca al extratereștrilor rebeli de pe Dune ori precum coralul din presse-papier-ul de pe Gliese.