Examen cu BIG BROTHER (XIX): Execuția... legală a timpului

Alegerile sunt, în sfârșit, validate, voturile noastre au fost recunoscute, așadar putem să sărbătorim! Bebe ne invită la o plimbare deasupra Olimpului, incredibil, se oferă să transporte chiar el câțiva yahoo-i... pardon, umanoizi. Îl ajută Pegas și Rocinante, prietena lui Pegas, proaspăt dotată cu aripi și cea care a încălcat flagrant legea circulației a lui Her și a stabilit un nou record de viteză în zbor (întrecându-l, astfel, pe Pegas). Mai întâi, ne urcăm eu și Promy pe Rocinante, Alex și Jill pe Bebe, iar Her și Don Quijote pe Pegas. Ne înălțăm deasupra Olimpului, până aproape de nori. E frig și bate vântul, dar e un aer așa de curat! Inspirăm adânc. Să avem rezerve pentru mai târziu. Dedesubt, se zărește marea de un albastru intens, uniform, atât de ispititor că, la un moment dat, Her sare de pe Pegas și plonjează în valuri. Noi restul (mai ales eu) abia ne ținem pe caii zburători, nu mai încercăm alte experimente.

După un zbor destul de solicitant, facem un scurt popas pe insula Skiathos, lângă pădurile de pini, pe plaja cu nisip fin, argintiu, într-un golf în care apa e de un albastru-turcoaz, orbitor și... foarte curată cel puțin la mal, mai încolo nu se mai aplică, e Poseidon, frățiorul lui Știi tu cine, contracandidatul lui Chiron și stăpânul apelor. Alex și Don Quijote rămân la mal (Alex nu se simte prea bine, iar Don Quijote, mai de modă veche, se jenează să se dezbrace), dar eu și Jill înotăm cât putem (undeva puțin mai departe de geamandură), iar Promy face scufundări. Ne întoarcem fericiți, râzând, stropindu-ne și scuturându-ne părul ud. Promy iar și-a stricat coafura, dar de data asta nu regretă. Urmează seria a doua: Epimeteu și Pandora pe Bebe, Deucalion și Pira pe Pegas, iar Meneceu și Mi Ko pe Rocinante. Atlas rămâne jos: pe el nu-l poate transporta nimeni. Oricum, nu-și ridică ochii de pe consola de jocuri video.

Scuturându-și stropii de apă din păr, Promy se așează lângă mine, mă ia de mână și mă privește zâmbind, cu ochi mari și strălucitori, albaștri fosforescenți ca ai extratereștrilor rebeli de pe Dune sau precum coralul din presse-papierul de pe Gliese:
– Ile, ce zici, te mai excită politica, te mai joci de-a Promy?
– O, da, e un joc periculos, dar îmi place. Nu regret nimic. ”Je ne regrette rien”. Cred însă că Her nu o să se mai joace, cel puțin pentru o vreme, de-a ”Bahmu și Prigo” cu puterea.
– Ai grijă totuși la temperatură... măcar la ”aia dintre picioare”, să n-o depășești pe Antenuța.
– O las pe ea să bată toate recordurile, știu că are alergie la orice competiție. Ai grijă însă să nu te vadă cu trei muritoare odată, o blondă, o brună și o roșcată, parc-am fi armata ”amazoanelor” lui Gaddafi, știi că el avea gardă personală de femei. Turbează Antenuța, o să spună că ești un porc mai mare decât credea ea și, eventual, c-ai lăsat-o însărcinată pe Mi Ko. Și mai bine nu te apuci să-mi testezi temperatura, s-ar putea să ți se strice termometrul.
– Termometrele sunt protejate prin lege, așa a zis Her. Nu știai de legea termometrelor?
– Dacă s-o aplica la fel de mult ca și celelalte ale lui Her!... Oricum, să știi că te iubesc din ce în ce mai mult. Nu până la Lună, la Soare, la Gliese, la VJ45 sau până la SPP1001, ci infinit de mult și la un nivel de intensitate insuportabil nu doar pentru tine, ci și pentru Malraux... ăla care zice că singurul lucru insuportabil e că nimic nu e insuportabil.
– Ba nu, știi care e singurul lucru insuportabil?
– Să-ți lipsească Maretti și iPhone 7?
– Nu, Ile, indiferența. Asta chiar e insuportabilă. Indiferența e insuportabilă, crede-mă, Malraux!
– Cred că ai dreptate. Sunt pe punctul de a consuma ambrozie și nectar, ca sî fiu și eu nemuritoare și să rămân cu tine, deși îmi vine să vomit numai când mă gândesc la ele ca Meneceu.
– Să-ți dau puțină ambrozie și nectar? O să fac pe mine de râs când o să le iei.
– Cred că mai aștept un pic. Oricum, te iubesc prea mult și mi-e teamă. Mai mult poate fi prea mult, nu ziceai chiar tu? Parcă ai fi numai tu peste tot.
– Lasă, Ile, asta nu-i rău. Și nu trebuie să analizăm tot în detaliu. Unele lucruri mai bine le lăsăm așa cum sunt, să nu le stricăm. Să nu se piardă magia....
– Păi, ce-ai pățit? Tu crezi în magie? Parcă erai cu tehnologia!...
– Nu mă refer la magia aia gen ”vrăjitoarele Melissa și Vanessa” care papă milioane de parai de la vedete și fotbaliști! Dar, Ile, ”a kind of magic” trebuie să existe.
– OK, voi încerca să prezerv această magie, orice-ar fi. Știi ce, mi se pare că, în ultima vreme, cu toate evenimentele astea tensionate, arăți mai fericit.
– Nu doar arăt, ci sunt. Dar și tu pari. Cred că te simți mai bine printre titani... măcar printre unii dintre ei.
– Probabil că de-aia am ales să locuiesc în Titan la București.
– Vezi? Nu e predestinare, ci o alegere liberă. Rămâi atunci în Titan, ești binevenită. Îți priește. Nu m-am referit la nenea Cronos!
– Îmi explici și mie, te rog, dacă nu cumva se strică misterul, de ce îmi acorzi atenție tu mie, o biată muritoare? Tu ești perfect.
– Mai mult ca perfect! Aș vrea eu. O dovadă că nu e așa sunt chiar oamenii pe care i-am creat și i-am înzestrat fizic, psihic și intelectual. Ți se pare că sunt perfecți? râde Promy.
¬– Indiferent de asta, tu ești un super-erou, un VIP, nici nu ar trebui să mă bagi în seamă.
– Aș fi preferat să vorbesc cu Bebe. Dar, dacă Bebe mă consideră un yahoo și nu vrea ”să vorbesc cu mine” cum zice EBA, ce să fac? Și ce super-erou și VIP sunt eu? Un VIP fără drept de vot. Natural born chained.
– Lasă vrăjeala, Promy! Ai grijă că eu nu te aștept mai mult de o sută de mii de ani.
– Cuuum?! Așa puțin?
– Asta e, sunt o biată muritoare, mai mult nu-mi permit. Până și Penelopa voastră l-a așteptat pe Ulise numai douăzeci de ani.
– OK, fac tot posibilul să mă încadrez. ”I’m doing my best”.
Când se întoarce ”seria a doua” de la plimbare, Deucalion propune să mergem cu toții pe planeta VJ45 unde locuiește el în prezent împreună cu soția, Pira. Acceptăm toți cu entuziasm. Chiar de la intrarea pe VJ45 ne întâmpină o lumină proaspătă și vie ca după o ploaie ușoară de aprilie. Stația orbitală, foarte modernă și elegantă, din sticlă, cu o arhitectură futuristă, dinamică, e amplasată lângă ocean. Deucalion ne arată biroul său, tot din sticlă, spațios și stilat, cu vedere la ocean. Dacă tot suntem la malul ocanului, de ce să nu facem și o baie, măcar ca să ne udăm la loc? Toată lumea aruncă toate hainele (mai puțin Alex și Don Quijote) și plonjează în valuri. Înotăm destul de departe, pentru că apa are o salinitate ridicată și ne ține la suprafață. Unde e Her? L-am pierdut pe drum? A, a ajuns undeva, departe, în larg, mai are un pic și traversează oceanul, era cât pe-aci să nu-l vedem. Caii sunt pe mal, tropăie prin valuri și se stropesc fericiți. La un moment dat, apele se dau în lături și se deschide o punte până departe, în zona lui Her. Bebe a făcut asta? Nu, Bebe nu. Nici Promy. Caii pășesc pe punte și se îndreaptă spre Her. La mal apare o barcă cu motor care parcă îi așteaptă pe Alex și pe Don Quijote să se urce. Bebe? Promy? Nu, niciunul nu are nimic de-a face cu asta. Alex și Don Quijote se urcă în barcă și avansează și ei în viteză spre Her. Promy se bălăcește un pic, mă stropește, apoi, surprinzător pentru cineva care se teleportează și la toaletă, iar în apă se rezumă de obicei la sărituri și scufundări, începe să înoate în viteză spre Her și-l depășește.

În larg, Promy se oprește să-și tragă sufletul. Se întâmplă ceva, cerul și oceanul încep să-și schimbe culoarea. Simt o presiune în aer și un miros ciudat... de sânge. Cerul se înroșește, apele clocotesc, vânturi fierbinți mă izbesc cu putere în față. Apoi, brusc, totul îngheață și încremenește. Încerc să avansez cu orice preț, dar mă simt blocat, nu mai pot face nicio mișcare. Mă zbat, dar nu reușesc să mă eliberez, iar zvârcolirile sunt din ce în ce mai slabe. Îmi pierd puterile, respirația mi se stinge încet-încet. Captiv într-un sicriu de gheață purpuriu. Nu pot face nimic. Aud uvertura la ”Tristan și Isolda” – Wagner . Poate că e sfârșitul. Mai bine. Deodată, simt un parfum de trandafiri în aer. Gheața începe să se crape și se transformă în petale de trandafiri roșii care curg în valuri peste mine și mă acoperă. Acum pot să înaintez, aș putea traversa tot oceanul de trandafiri roșii. Dar nu vreau. O să mă las în plută. Să alunec în voia valurilor. Nu mai fac niciun efort. Fie ce-o fi. Plutesc, nu-mi pasă unde voi ajunge... Deodată, aud un fâlfâit de aripi și văd pescăruși apropiindu-se de mine tot mai mult... Nu suport păsările. Cărați-vă, lăsați-mă în pace! Se așează pe mine, unul pe piept, altul pe mâna dreaptă, altul pe piciorul stâng. Altul îmi vâră ciocul în ficat. Dispăreți, lăsați-mă în pace! Tresar puternic și înghit apă cu gust de sânge. Întreg corpul mi se contorsionează sălbatic în încercarea disperată de a scăpa de ele. Dar nu reușesc, parcă ar fi niște excrescențe naturale ale corpului meu. Mă vor sfâșia. Mă vor devora. Nu va mai rămâne nimic din mine. Dar, bizar, ghearele lor sunt moi și pufoase ca de catifea și se preschimbă în petale de trandafiri. Parfumul de trandafiri mă învăluie, petalele curg în cascade. Apa are gust de dulceață de trandafiri. Liniște, ca atunci când îi privesc noaptea pe cei dragi dormind... Aud Studiul op. 10, nr. 3 în mi bemol major - Chopin și mă las să plutesc în voia valurilor. Nu mai mi-e frică.

***

Ca de obicei, fericirea e de scurtă durată. Promy a apucat totuși să ”asculte” liniștea două nopți la rând și să-i privească vrăjit pe cei dragi dormind. Asta e acum plăcerea lui cea mai mare, de când i s-a reunit familia. Se bucură de fiecare secundă petrecută cu frații și cu fiul lui, chiar și când ei dorm (mai puțin Mi Ko, secretara din China a lui Meneceu și Atlas care nu se poate opri din jocul ”Plante vs. Zombie”, mai avem un pic și-l hrănim forțat ca la Guantanamo). La următoarea ședință cred că o să propun o normă minimală de liniște și fericire: minim 5 minute pe săptămână pentru Promy.

Deși alegerile în Olimp sunt oficial validate (cu toate că, practic, numai noi le recunoaștem), soarta Startarului continuă să ne facă nopți albe... mai exact negre ca Bebe inorogul. Nu mai sunt bani de la buget pentru finanțarea proiectului, am putea spune că ”nu tot ce zboară se mănâncă” sau ”nu tot ce zboară te mănâncă”, în termenii lui Promy: chiar așa și e, nu tot ce zboară e horror, ce, Bebe și Pegas, mai nou și Rocinante, caii zburători, sunt horror? Din ce în ce mai mulți (începând cu Her, inclusiv Deucalion care e pe punctul de a-l repudia pe ta-su, Promy) sunt absolut revoltați de Startar pentru modul în care sunt ”recompensați” ticăloșii cu genocide la activ, puterea lui Bebe scade tot mai mult, și-a consumat aproape toată energia, e aproape străveziu, mai are puțin și se va volatiliza, în timp ce forța lui nenea Cronos crește neîncetat (în închisoarea de lux din Startar), iar acesta amenință să spargă scuturile lui Bebe și ale lui Promy. Scuturile din Olimp și de la casa lui Promy au fost deja dezactivate, dar a rămas cel mare din ”Startar” al lui Bebe. Trebuie să-l oprim și pe ăsta cât de curând ca Bebe să se poată reface.

Promy se frământă cumplit (iar cade din pat și de pe scaune, dărâmă tot în cale și sfărâmă orice obiect atinge): știe că ”Startarul” trebuie închis (era, oricum, o strategie de a-i ține acolo pe olimpieni până la alegeri), dar se teme de potențialele complicații rezultate din eliberarea zeilor. Oricând situația se poate răsturna: azi pe tron, pe Mytikas, stăpân al Olimpului, mâine în Tartar. Bahmu și Prigo. Telenovela continuă și nu știm dacă am găsit-o pe Elodia. Mai mult, nenea Cronos e din ce în ce mai periculos și amenință întreg universul: ar putea oricând sparge scutul și hăpăi tot ce-i iese în cale. N-a avut milă nici de proprii copilași. Va înghiți tot: Olimpul, Pământul, Gliese, VJ45, poate ajunge și pe SPP1001 să-și revadă fiul pe care era gata să-l mânânce când era doar un bebeluș (Știi tu cine... Zeus a fost singurul care i-a scăpat). Acum, Zeus a ajuns, într-adevăr, cam mare și scârbos: s-ar putea să-l vomite. În Olimpul ăsta toți îți produc silă. Dar, să nu uităm, chiar și Știi tu cine... Zeus a fost un copil traumatizat. Ce să ne mai mirăm de cum se poartă apoi! O țară de traumatizați. Unul mai traumatizat ca altul. Cu Promy în frunte.

Să ne facem talibani ca să salvăm lumea? Să salvăm copilașii din Siria, electrocutați de al-Assad și cu unghiile smulse, intoxicați cu gaze sarin prin intermediul rachetelor și... eventual cu bomba atomică? Să salvăm lumea de dictatori prin războaie... cu mici ”pagube colaterale” cum se zice la NATO (asta se traduce prin ”copilași, femei, bătrâni etc.”)? Salvăm copilașii ucigându-i prin alte metode? Poate că ale noastre sunt mai prietenoase, oricum, n-aveau nicio șansă, de ce să se mai chinuie? Pentru salvarea mea, eu nu am vrut ca Promy să se transforme în taliban. La fel și Meneceu.

Chiar dacă vrea și el să trăiască, Promy nici nu clipește când vine vorba de propriul sacrificiu, deși i-e greu să le accepte pe ale familiei și ale prietenilor. Dar poate expune întregul univers? Bine, nu face el direct răul, dar își va reproșa, îl va chinui conștiința mai mult decât torturile de pe Elbrus și din Tartar. Și cum să procedeze? Să-l pună în lanțuri pe nenea Cronos și să-l tortureze până când va ajunge și el ca o bacterie probiotică – cum era când noi l-am eliberat din Tartar – și n-o să-i mai ardă de conspirații? Cum era... Mene? Cum era chiar el, Promy? Eventual și pe Antenuța, prietena din copilărie, fata căreia i-a pus mâna pe țâțe prima oară? Sau pe Hermes?

Binele e surprinzător, imprevizibil (gestul lui Promy de a dărui civilizația oamenilor pentru a-i ajuta nu doar să supraviețuiască, ci să și evolueze, salvarea lui Promy de către Her etc.), dar răul poate fi prevăzut, e anticipabil însă, din păcate, nu în toată amploarea sa (Cutia Pandorei, pedeapsa lui Promy, potopul etc.). Răul este în mod (mai mult sau mai puțin) evident identificabil ca rău și trebuie nu doar respins, ci și condamnat public, sub aspect juridic, ca balanța lui Temis, mama lui Promy, să-și găsească echilibrul măcar pentru o secundă.

Nu trebuie să folosim orice metode, dar nici să ne fie prea milă de ticăloși: l-am eliberat pe nenea Cronos, iar el s-a întors împotriva noastră așa cum Ștefan Cantacuzino l-a vândut pe Brâncoveanu turcilor, după ce acesta din urmă l-a iertat pentru trădare. Ticăloșii trebuie să fie pedepsiți, nu să primească ”pensii nesimțite” de milioane ca Vișinescu, securistul torționar de la închisoarea Râmnicu-Sărat din timpul comunismului ori ca Marin Pârvulescu, unul dintre cei care l-au ucis pe disidentul Gheorghe Ursu. Nici să-i punem pe dictatori pe prima pagină în revista Vogue, așa cum a apărut doamna al-Assad, prima doamnă a Siriei, englezoaică la origine: cea mai frumoasă, cea mai șic (doar se îmbracă la Channel), cea mai modernă, mai deschisă, mai bună, mai caritabilă (implicată în educația copiilor și schimbarea mentalităților), gata să spargă Zidul împreună cu Roger Waters la nevoie, că ține la PR. Trebuie să pară caritabilă dacă așa e trendul. Fac pariu că are și cauze pe Facebook și-și colorează pagina de Facebook (la care numai ea are acces) în roz, în ziua luptei anti cancer la sân. Păi de-aia a și ordonat masacrarea copiilor din Siria, îi era milă de ei, când i-a văzut așa neajutorați: singuri, fără părinți, fără o mângâiere, morți de foame și fără adăpost.

Nu trebuie să-i încurajăm să tortureze și să ucidă. Pentru că ei nu se pot opri singuri. Vișinescu la 88 de ani a bruscat un reporter, Știi tu cine... Zeus ar da orice să-l vadă iar în lanțuri, cu pironul în piept și sfâșiat de vultur pe Promy, să mai azvârle o Cutie a Pandorei în lume sau să mai trimită un potop. Mulți nu au nicio conștiință. Nu sunt nici măcar Dorian Gray-s. Ăla era măcar hăituit de Portretul său. Nu le pare rău, dimpotrivă. Se bucură de ce au făcut. Cel mult, singurul lor regret e că le-au rămas supraviețuitori. Cum a fost Deucalion – singurul supraviețuitor al potopului lui Știi tu cine.

Din ce în ce mai revoltat de Startar, Her îi face mereu scene lui Promy:
– Promy, îmi vine să te omor! Cum? Îți pasă mai mult de nenorociții ăștia decât de frații tăi și de ”prietena” ta care te-a salvat de jde mii de ori, am pierdut șirul deja?... Din două în două minute, ”Help, Her, help!”. Dar acum, gata: eu o să fiu primul azvârlit în Tartar... Tartarul real pentru Startarul tău fantasmatic pe care îl urăsc!
– Omoară-mă, dacă poți! Ce bine ar fi! Nici nu știi cât invidiez muritorii! Ce n-aș da să mor de cancer de la sex oral, cum zicea Michael Douglas! Cum să nu-mi pese, Her?! Mi se rupe inima. Tu nu doar că ți-ai asumat sacrificiul puterii, dar ai fost mereu lângă mine, la orice oră din zi și din noapte. Ai ucis monștri pentru mine. M-ai vegheat, m-ai încurajat, m-ai făcut să râd, mi-ai spus o vorbă bună când toți mă scuipau și mă împroșcau... cu epitete și etichete stupefiante și absurde. M-ai îngrijit... m-ai uns și cu cremă cu nectar și ambrozie la fund... Mi-ai dat un sărut gay salvator când abia ieșisem din portal și eram în comă. Ai făcut mult pentru mine. Prea mult... necuantificabil. Dar nu știu dacă ne putem salva pe noi sau universul cu orice mijloace. Iartă-mă, te rog! Știu că ți se pare revoltător și injust.
– Și tu îi tratezi pe ticăloșii care merită fiecare pedepse eterne mai mari ca a ta... în special pe nenea Cronos, apoi pe Hermes și pe Antenuța, ca să nu zici că generalizez, ca și cum ar fi niște ființe obișnuite. Nu, Promy, nu sunt așa! Sunt niște monștri pe care tu îi lași să distrugă totul, inclusiv pe noi. Îmi vine să te scuip, să te fac bucăți și apoi să-ți teleportez resturile pe SPP1001 ca să se ocupe tăticuțu’ de ele... cred că abia așteaptă.
– Scuipă-mă, tu ești la rând. Exilează-mă pe SPP1001. Fă-mi ce vrei, Her. Te înțeleg. Iartă-mă!
Promy se zbuciumă în continuare... Și-a pierdut dintr-o dată tot cheful de viață. Nu mai vrea să facă baie în Mediterana sau în Ataraxia de pe Gliese, nu mai vrea să mănânce nici măcar Maretti, nici să se joace ”de-a Bill și Monica”. Corpul încordat, îmbrobonit de o sudoare rece, are din când în când tresăriri bruște, foarte puternice. Buzele îi tremură și are iar privirea rătăcită. Stă mai mult pe jos, ghemuit, ca să nu mai cadă din pat și de pe scaune.

Unghii murdare și însângerate, înfipte în Zid, râcâindu-l cu disperare, la nesfârșit. E zgrunțuros, masiv și rece. Vreau să-l sfâșii. Vreau să se facă lumină. Dar unghiile mi se rup, degetele mi se frâng, oasele îmi sunt strivite. Mai toate imaginile mele (fie în literatură ori în arte plastice) sunt așa: eu pe Elbrus, în lanțuri, cu pironul în piept, cu ficatul sfâșiat de bestie. Mă uit la ele mereu, năucit și înspăimântat. Nu pot să mă obișnuiesc. Iisus e și el reprezententat mai tot timpul pe cruce. Iar Mene săracu’ nu are nici măcar o statuie la Luvru. Poate ar trebui să i-o facem. Nu e nimic eroic, înălțător, nimic solemn, nimic tragic ca-n muzica lui Wagner. E doar o glumă proastă. Nu sunt Tristan, nu sunt Siegfried. Nu sunt un luptător german care râvnește la o moarte eroică și așteaptă să se deschidă porțile Walhallei. Nu am cultul morții, ci pe al vieții. Nu cred în ideologiile care glorifică moartea, de multe ori sunt doar stimuli și justificări ale violenței (inclusiv de stat). Nu vreau războaie. Nu sunt un supraom, un Zarathustra străin și distant, un deus otiosus superior, retras în sferele lui inaccesibile muritorilor de rând. Am coborât alături de oameni și am trăit la fel ca și ei. Aș vrea să-mi semene mai mult mie decât lui Știi tu cine. Aș vrea să nu fie bestii și ei. Nu am căutat cu orice preț sacrificiul. Nu e un scop în sine, ci doar un mijloc. L-am acceptat ca atare. Dar lanțurile sunt mult prea grele. Mă strâng prea tare. Zidul rămâne inalterabil și surd. Cu un ciot de mână, continui să râcâi, ritmic, din inerție.

***

Simțind tensiunea și pericolele, înțeleptul Chiron centaurul, noul stăpân al Olimpului, liber ales, vine împreună cu Bebe ca să discute cu Promy. Bebe are ochii stinși și aproape că se poate vedea prin el. Tace. Chiron izbucnește în schimb:
– Băi, Promy, să știi că nu te las așa nici pe tine, nici Olimpul, nici universul. Tu ar trebui să mă asculți pentru că eu sunt pe de o parte ”stăpânul” tău, liber ales (chiar cu votul tău), iar pe de alta pentru că sunt pe jumătate cal, adică semi-houyhnhnm. Te rog, ascultă-mă! Tu ții mai mult la principii decât la soarta ta, OK asta se poate accepta. Ții la principii mai mult decât la soarta mea, a lui Her, a părinților, fraților și prietenilor tăi. Asta se poate înțelege, de asemenea. Dar să ții la principiile astea mai mult ca la soarta universului! ”Intelectualii doar scuipă, nu mănâncă coaie”, ziceați voi. Bine, nu te fă taliban. Lasă-i să-ți mănânce ție coaiele. Sau mie sau lui Her sau lui Meneceu. Ori poate lui Deucalion. Nu contează. Dar nu o să se oprească la coaiele tale... sau ale noastre, o să mănânce și copilașii de pe Gliese cu tot cu florile lor albastre de cactus. O să devoreze inimioare de copilași de pe VJ45, la un grătărel pe malul oceanului. Iar tu o să fii fericit că ți-ai respectat principiile.
Promy sparge paharul de votcă între degete. Sângele i se scurge încet pe mână. Se uită pierdut la cioburi și la sânge, dar lasă totul așa și nu zice nimic.
– Ascultă-mă, Promy! Trebuie să terminăm odată cu Startarul: o să facem o închisoare mai simplă, fără fițe, mai mică, fără atâtea facilități, cu un simplu scut energetic (pe ale lui Bebe le eliminăm chiar azi), să ne încadrăm în buget. O să-i ținem acolo, fără privilegii. Ancheta va continua. Eu am anunțat evident că sunt liberi... să aleagă între privilegiile închisorii și eliberare. Ai văzut pentru ce au optat majoritatea. Sunt încă acolo. Mingea e în terenul nostru. Încă. Tu mi-ai făcut scandal public și în particular că am desfășurat o anchetă rapidă și superficială. Așa e, ne grăbeam că erau alegerile, iar puterea lui Cronos creștea. Minunat. Este un lucru minunat că ne-am certat și toată lumea știe. Acum vei face scandal oficial încă o dată, chiar când voi spune că închid Startarul din lipsă de fonduri și că-i voi elibera: vei contesta rezultatele anchetei și vei solicita reluarea ei. Nimeni nu va fi surprins de o astfel de atitudine din partea ta. Eu, deși nu sunt de acord cu tine, în mod democratic, pentru a risipi orice suspiciuni, voi aproba redeschiderea anchetei, făcută de altcineva, nu de mine (pot fi și Minos și Ninos ca să fim credibili). Iar ancheta poate să dureze... și mai mult ca la București, și mii de ani, cât vrem noi. Măcar să mai câștigăm timp. Iar pe Cronos, dacă-l mai tratezi cu menajamente, să știi că te teleportez chiar eu pe SPP1001. Cronos trebuie anihilat, puterea lui e prea mare. Sau vrei să-ți numeri la nesfârșit minutele și secundele... ție și alor tăi? Trebuie să învingem timpul, să-l oprim. Sine die. Dacă nu vrei să recurgem la mijloace prea neelegante, am putea să-l criogenăm. Știi cum e cu Duhul din lampa lui Alladin... trebuie să rămână în lampă. Dacă te prind c-o freci...
– Promy, ascultă-l pe Chiron, că altfel îți beau tot sângele cu riscul de a intra în comă alcoolică sau de a face diabet! sar și eu.

***

O nouă șansă de a face o ”plimbare” în Tartar, doar n-o s-o ratez! Promy și Deucalion trebuie să coboare în Tartar pentru a face planurile noii închisori ”după buget” și pentru a pregăti transferul olimpienilor în aceasta. Poate că nenea Cronos rămâne acolo, e mai sigur să fie criogenat la fața locului. Închisoarea va fi una foarte dură: cu bibliotecă și sală de sport, cu mâncare bio, fără pizza și ketchup, fără ambrozie și nectar și fără mall. Așa da pedeapsă! Promy e foarte agitat ca întotdeauna când trebuie să viziteze Tartarul, dar acum se străduiește să pară cât mai calm și încrezător în fața fiului său. De Bebe nu mai știm nimic, s-a retras de câteva zile să se odihnească și e necontactabil.

După câțiva pași în Startar, Promy tresare și se oprește brusc. A observat niște fluctuații ale scutului (bio)energetic care-l ține blocat pe nenea Cronos. Chiar și scutul cel mare din jurul Startarului are niște vibrații suspecte. Dacă e așa, nenea Cronos poate oricând să treacă de scuturi și să iasă. Mai mult, înseamnă că a depășit deja mental scuturile Startarului și știe tot ce gândim noi, mai ales eu și Deucalion care nu am pus niciun fel de bariere în calea lui. Promy trebuie să ne evacueze imediat din Startar. Apasă dispozitivul de teleportare. Ne trezim undeva, afară din Startar, pe drum spre casă. De ce nu direct acasă? Era Promy prea stresat și a calculat greșit? Ne-a deviat cineva traiectoria? Promy face o eroare o dată la o mie de ani și asta doar în situații limită.

Acasă, ne trezim cât de cât din șoc și ne întrebăm ce s-a întâmplat. Mai mult ca sigur, nenea Cronos ne-a citit gândurile, a înțeles ce planuri avem pentru el și e, astfel, și mai motivat să evadeze și să preia controlul. Promy nu ne-a teleportat pentru că am fi putut divulga informații lui Cronos (le știe deja și poate sparge singur scuturile (bio)energetice de la închisoare), ci pentru că s-a temut pentru noi. A vrut să ne știe cel puțin pe noi în siguranță. Pentru următoarele cinci minute măcar. În plus, l-am fi încurcat dacă stăteam acolo, nu se putea concentra în confruntarea cu nenea Cronos, mai avea și grija noastră. Și totuși, eu nu vreau să-l lăsăm singur acolo, în Startar, cu Cronos.

Îi chemăm pe Her, Don Quijote, Jill, Alex, Rocinante și Pegas. Deocamdată păstrăm discreție față de frați (Meneceu, Atlas și Epimeteu) și față de părinți, ca să nu-i speriem. Her știe foarte clar că nu o luptă fizică se impune în acest caz, așa că el și Atlas nu prea au ce să facă. Cu siguranță, Bebe ar fi mai potrivit. Încercăm să-l contactăm pe Bebe, dar nu răspunde. Nici măcar lui Don Quijote (parțial ”domesticit” de el) sau lui Pegas, singurul lui prieten. Continuăm procedurile de contactare. Nimic, niciun semn de la Bebe.

Eu sunt atât de obosită că nu mai simt nimic, nu mai sunt capabilă să-mi fac griji, dar anunț că voi pleca în Startar singură, dacă ei nu se hotărăsc odată. Her izbucnește în râs: cum să mă duc singură? Nu voi găsi nici măcar drumul spre Startar, darămite să trec de Cerber. Ba da, îl voi găsi și-i voi da Cerberului prăjituri cu caise de la mama (trei – câte una pentru fiecare cap) ca să mă lase să trec. A mai fost ispitit și în trecut cu asemenea dulciuri. Cerberul e înnebunit după dulciuri, așa sunt toți în Olimp. Her se prăpădește de râs: e convins că vine sfârșitul lumii până voi identifica eu drumul spre Startar. Iar Cerberul nu merită să primească prăjituri cu caise de la mama, mâine-poimâine o să împart cu el și Maretti din proviziile secrete ale lui Promy.

Există totuși cineva care ne-ar putea teleporta acolo, în Startar și care ar putea instala și scuturi energetice (acasă la Promy, la palat la Chiron și la Her), chiar dacă nu are experiență: Deucalion – a văzut la tati cum procedează, e posibil să se descurce. Deucalion acceptă să instaleze scuturi. Mai întâi însă va merge la Chiron la palat pentru a cere aprobarea scrisă (cu ștampilă și semnătură) pentru o acțiune în forță și ”execuția” lui nenea Cronos. Deși se pare că o să fie exact invers. Deucalion obține foarte repede aprobarea stăpânului liber ales cu voturile noastre mai mult sau mai puțin recunoscute, Chiron centaurul. Incredibil, dacă era la București, demersurile birocratice ar fi durat zeci de ani. Deucalion se întoarce cu formularul semnat și ștampilat într-o jumătate de oră, îl predă lui Her și apoi se apucă de instalat scuturile energetice.

În timp ce Deucalion instalează ultimul scut acasă la Promy, iar eu am pierdut deja șirul minutelor și secundelor, auzim un tropăit ușor. Bebe! Singur? Nu. Cu Promy. Răsuflăm cu toții ușurați. Promy ne îmbrățișează pe toți, dar Bebe păstrează o distanță ”igienică” față de yahoo-i ca noi (cu excepția lui Pegas). Promy e alb ca varul la față și din când în când tresare ca electrocutat. Cu vocea întretăiată, începe să ne povestească:
– Eram față în față cu el. M-a scanat dintr-o privire. M-am simțit iar singur, gol și neajutorat ca pe Elbrus. Știa tot. Nu avea nevoie de nicio informație. Nu își dorea decât controlul. Totul a început să se schimbe foarte rapid. M-am trezit iar în lanțuri, îmi intrau în carne, mă sfâșiau, oricât mă zbăteam. Hermes mi-a înfipt pironul în piept în râsetele sarcastice ale lui Știi tu cine. Am simțit scuipatul Antenuței, apoi al lui Hermes și al lui Știi tu cine care m-au ars și mi-au găurit fața, au generat cratere mai mari decât în locul unde era pironul. Apoi a venit bestia de vultur și mi-a sfârtecat iar ficatul. M-am străduit să nu scot niciun sunet, să nu le dau satisfacție. Am simțit apoi mâinile mari și păroase, mâinile calde și puternice ale lui Her, smulgându-mi lanțurile. Deucalion a apăsat dispozitivul de teleportare și ne-a propulsat pe Gliese, în apele oceanului Ataraxia. M-am cufundat în Ataraxia, vroiam să rămân acolo, să mă mângâie valurile, să-mi aline rănile. Am văzut recifurile de corali albaștri fosforescenți, pe Her și Deucalion înotând departe, în larg, pe Alex cu sirenele. M-am trezit apoi pe Olimp, pe Mytikas, jucându-mă ”de-a Bill și Monica” și ronțăind Maretti cu pizza. Apoi acasă. Vroiam să ajung acasă cu orice preț. La masă. Am simțit atingerea mătăsoasă a feței de masă, mângâierea lui mami pe obraz (nu pe frunte, ca să nu-mi strice coafura), mâinile prietenoase ale lui Her bătându-mă ușor pe spate, îmbrățișarea lui Deucalion, sărutul lui Ile și buzele ei ștergându-mi sângele... Atingeri ușoare, de catifea, pe care nu le-aș refuza niciodată. I-am zărit apoi pe toți cei dragi acasă, dormind liniștiți. Dar, deodată, Cronos m-a apucat de păr și m-a tras de el cu sălbăticie. Smocuri, smocuri au început să cadă. Am observat cu stupoare că era alb deja. Cu firul despicat și ars. Mâinile mi s-au pigmentat, pielea mi s-a uscat, corpul s-a zbârcit tot și s-a atrofiat, s-a strâns ca o smochină uscată. Cronos m-a aruncat în scutul energetic, izbindu-mă puternic de el de câteva ori, dar eram atât de bătrân și obosit că n-am mai simțit nimic. Toată puterea mea se risipise, înghițită de Cronos. Am zăcut o vreme lipit de scut, fără să simt electricitatea, oarecum resemnat. Am văzut apoi viermi ieșindu-mi din corp și m-am gândit că gata, ăsta chiar e sfârșitul. Deodată, am simțit ceva fierbinte alunecând asupra mea. Un nou scuipat? Nu, nu era un scuipat. Era o lacrimă. O lacrimă a lui Bebe care m-a trezit la viață.
– Totul a fost în imaginiația ta. Eu nu vărs lacrimi pentru tine, Promy, intervine Bebe.
– Indiferent dacă a fost sau nu în imaginația mea, lacrima asta a ta a avut puterea învierii.
– Crezi ce vrei, Promy. Nu e treaba mea. Eu n-o să-ți dau nicio explicație. Nu mă cobor la nivelul ăsta, spune Bebe cu aerul lui îndepărtat și ironic.
– Vai, Bebe, eu unul sunt atât de impresionat de ce ai făcut încât nu doar că-ți mulțumesc (ceea ce știi că se întmplă o dată la o mie de ani), dar cred că te voi servi cu Maretti.
– Taci, Promy. Nu comentez. Să continuăm povestea, atât cât vă interesează pe voi, că Promy, nici tu nu știi finalul, erai iar incapabil să procesezi. Ei bine, l-am transformat pe nenea într-un snop de trifoi cu patru foi și l-am înfulecat pur și simplu. Norocul lui. Așa-i trebuie dacă vrea să ne pape pe toți. Și-a găsit nașul. Nu mă întrebați ce gust avea nenea Cronos. De trifoi cu patru foi, evident. Cred că Rocinante e un pic invidioasă că nu l-a mâncat ea, e înnebunită după trifoi cu patru foi. Promy, tu nu l-ai fi hăpăit nici dacă ți-l serveam sub formă de Maretti. Și, apropo, să știi că am fost acolo de la început, chiar dacă tu și nenea n-ați observat.
– Cum?! Ai fost acolo și nu ai intervenit imediat?! sare Promy.
– Așteptam formularul de aprobare a ”execuției” de la Chiron, cu ștampilă și semnătură. Imediat cum i-a parvenit lui Her, l-am teleportat din mâinile lui și am intrat în posesia lui. Verifică, Her, te rog, să vezi dacă-l mai ai.
– Aoleu, nu e! Mi-ai furat formularul, Bebe! Ești mai rău ca Promy! se vaită Her.
– Cum, Bebe!? Ai stat și te-ai uitat până ți-a parvenit formularul? Pentru o hârțoagă?! Eu am crezut că mor.
– Nu ai zis chiar tu că trebuie să fie tot legal și să respectăm procedurile, Promy?
Mai e puțin și răsare soarele. Altă noapte albă... neagră pentru Olimp. Alba-neagra cu puterea. Telenovelă. ”Bahmu & Prigo”. Promy are nevoie urgent de o vacanță. Nu doar de zece minute pe Gliese ori pe VJ45, poate mergem câteva zile la mare, în Vamă. Promy nu e foarte încântat de viața la cort, dar o să vină să facă o baie măcar. La lumina lunii.
– O să traversez Marea Neagră, să nu mai zici că nu fac mișcare și doar mă teleportez peste tot. O să vezi, Ile, șoptește Promy.
– Promy, tu o să traversezi Marea Neagră într-adevăr, dar numai pe Google Maps.

Examen cu BIG BROTHER (XVIII). Primele alegeri libere din Olimp, cu participarea trădătorilor, muritorilor și vampirilor fără domiciliu stabil în Olimp

Totul decurge conform planului ”malefic” al lui Bebe și al lui Promy, iar nenea Cronos e arestat. Între timp, ancheta avansează, dăm și noi declarații, iar Chiron centaurul ne anunță că mai e puțin și va finaliza (într-o zi-două): bineînțeles, marea majoritate vor fi eliberați din lipsă de probe și își vor păstra privilegiile, gadgeturile și țoalele de fițe numai dacă rămân în închisoare... în Startar. O anchetă gata în 4 săptămâni? Nu-mi vine să cred. Eu n-am primit la București nici numărul de dosar după mai bine de 5 luni! Promy își face griji că vom cădea de pe vârful Mytikas direct în Tartar și ar fi dat orice ca ancheta să dureze ca în România, să mai câștige ceva timp, dar asta contravine chiar principiilor lui și ale maică-sii, Temis, zeița justiției. După anunțarea rezultatelor anchetei, se vor organiza alegeri în câteva zile. Chiron va candida. Probabil și Her, măcar ca să lase impresia de consecvență și, totodată, pentru a exista un contracandidat al lui Chiron. Noi (muritorii și Promy cu familia lui) aparent îl susținem pe Her (chiar dacă și noi vom vota tot cu Chiron).

Inspirat poate de ideile cu secretara asiatică ale lui Promy, după ce a învățat chineza într-o dimineață, în numai două ore, Meneceu dă anunț pentru a-și angaja o secretară din China. Din milioanele de aplicații o selectează pe Mi Ko, întâmplător sau nu, roșcată, exact ce ne lipsea. E foarte drăguță și politicoasă, dar Meneceu nu o poate opri din lucru înainte de încheierea unui interval de 16 ore în fiecare zi, oricât s-ar strădui și, deocamdată, îl strigă ”Stăpâne”. Iar el abia a ieșit din Tartar, trebuie să fie foarte bulversat. Săracu’ Meneceu, la fel ca și Promy, nu prea știe nici el cum să ia o pauză, darămite o zi liberă sau o vacanță, să sperăm că o să aibă timp să învețe. E posibil ca Mi Ko să fie și ea nemuritoare, Promy și Meneceu au dificultăți în a o clasifica, pentru că seamănă mai curând cu titanii decât cu muritorii obișnuiți: muncește aproape non-stop, nu comentează nimic (aici nu corespunde totuși: titanii, mai exact Promy, au inventat reclamațiile), nu mănâncă și nu doarme mai mult de o oră pe noapte. Acest ultim lucru o aduce aproape de pragul sinuciderii, căci ea se străduiește de multă vreme să-și reducă rația de somn la 10 minute, așa cum fac sute de milioane de alți chinezi în prezent. Se simte inferioară, cu toate că Meneceu și Promy o privesc admirativ, dar și ușor îngrijorați. Și Bebe are nevoie de o pauză: ochii sunt ușor injectați, pielea și coama lui și-au pierdut din strălucirea de dinainte, scuturile îi consumă foarte multă energie, așa că Promy dezactivează unul din scuturile lui Bebe de pe muntele Olimp (fără acordul unicornului), dar îl păstrează pe cel care înconjură Startarul.

În ziua finalizării anchetei, Promy e incredibil de agitat: patrulează înainte și înapoi, își suflă nu șuvița, ci tot bretonul cu furie, scapă orice obiect care îi cade în mână, îmi strânge degetele gata să mi le frângă, își înfige adânc unghiile în carne, făcând să țâșnească stropi de sânge în aer, tremură și izbucnește în crize de râs isteric. Este atât de neliniștit că e gata să aplice legea interzicerii circulației a lui Her și să facă parkour: adică să sară de pe munte, de pe Olimp. Primul și singurul care aplică legea! A luat-o complet razna? Mai bine ar face o terapie de tip ”Bill și Monica” pe Mytikas, tot vom preda tronul în curând, cu sau fără secretară asiatică...

Rezultatele anchetei sunt cele anticipate: rămân în Tartar doar Cronos, Atena, Hermes și Pan, iar restul vor fi eliberați din lipsă de probe. Așa cum aranjaseră în prealabil (ca să lase impresia unei opoziții autentice), Promy îl critică pe Chiron de față cu toți olimpienii pentru grabă, superficialitate și, totodată, pentru că îi subminează autoritatea lui Her, încercând să-și asigure suportul alegătorilor prin mijloace netransparente, destul de suspecte. Chiron își joacă rolul cu calm și detașare: nu se pune el la mintea lui Promy, alegerile vor fi peste două zile, organizate impecabil, iar orice cetățean al Olimpului poate participa. Tuturor olimpienilor li se va prezenta super-oferta ”Startar 2013”: doar dacă rămân la închisoare își vor păstra privilegiile și vor avea primii (înaintea muritorilor) cele mai tari gadgeturi și țoale. Într-o oră trebuie să se decidă. Ora asta trece incredibil de greu pentru Promy, aproape că intră în convulsii și-i vine să se tăvălească pe jos de emoție. Totul se va sfârși curând. Nu trebuie să fiu Casandra ca să prevăd sfârșitul Troiei. Sau vrăjitoarele Melissa și Vanessa sau Mama Omida. Apropo, ce vezi tu, Baba Promida? Anticipez... ca de obicei. Nu am nevoie să mă uit la ”Știrile de la ora 5” ca să prevăd dezastre. Ca să spun că totul va fi rău. Mult mai rău decât îmi pot eu imagina. Vinovat, câine rău, trădător, porc, ticălos. Târăște-te în genunchi, Promy și cerșește îndurare! Târăște-te în genunchi! Acum!

Din fericire, olimpienii preferă în majoritate super-oferta și rămân în Startar, dar zece optează totuși pentru eliberare: Apollo, Artemis, Poseidon, Hefaistos, Orfeu, doi fauni și trei muze. Apollo și în special Poseidon ne îngrijorează, au ceva susținere, poate că o să și candideze acum la alegerile ”prezidențiale” din Olimp. În două zile, într-adevăr, se confirmă candidaturile lui Apollo și Poseidon, pe lângă Chiron, Her și Thalia, muza comediei. Promy trebuie să amenajeze sala de votare sus, în Olimp: cabine de vot, urne (aurite, decorate cu cristale Swarovski), ștampiluțe, buletine de vot, mese și scaune împodobite ca la nuntă, liste electorale (aici e o problemă delicată, pentru că informațiile ori lipsesc, ori sunt eronate și se poate specula foarte mult ca la noi la referendumul pentru demiterea președintelui din 2012). Din comisia de votare vor face parte câte doi reprezentanți ai fiecărui candidat, iar președinte va fi Bebe unicornul. Eu și Promy vom fi reprezentanții lui Her. Dacă Apollo și Poseidon sunt periculoși și capabili să fraudeze rezultatele, ce să mai spunem de nenea Cronos! El nici măcar nu se va gândi la alegeri, pur și simplu va sparge la un moment dat scutul și ne va hăpăi pe toți.

Sus pe Olimp, în ultima seară înainte de vot, Promy se uită pierdut, în zare, la fâșiile de lumină roșiatică ale apusului. Fâșii fierbinți, uscate de lumină putredă, fluturând fantasmatic, brațe de foc, contorsionate sălbatic, care mă strâng până la sufocare, liniile încinse ale transpirației mele scurgându-se pe față, la început paralele, într-o simetrie perfectă, apoi curbându-se, apropiindu-se bizar și topindu-se împreună într-un șuvoi de lavă, lanțuri incandescente care mușcă din corpul meu, cascadă de fulgere orbitoare, dansând dezlănțuit un ultim tango. Dansez pentru tine, Olimp! Pentru ultima oară. Cu tălpile sfârâind în flăcări.. Focul care te pârjolește și te face scrum, în loc să te ilumineze. Pelicula unui film arzând, fără speranță. Nu există nicio Speranță în Cutia Pandorei. Trebuia, oricum, să o arunc în Styx. Pelicula se descompune lent. Un film prost... o telenovelă fără sfârșit. Mă sufoc. Pironul îmi intră adânc în piept: Știi tu cine îl verifică, împreună cu Hermes, Hefaistos și Antenuța. ”Bestia” e cu ciocul înfipt în ficat, degeaba încerc să-l smulg de-acolo, acum îmi înghite și mâna. Din nou gol, în lanțuri, sfâșiat și devorat. Natural born chained. Pe punctul de a mă prăbuși în abisurile leșinului, dar scuipatul lui Hermes și al lui Știi tu cine mă arde mai rău ca acidul sulfuric și mă trezește. Târăște-te în genunchi, porcule și cerșește îndurare! Târăște-te și cere-ți iertare!

În curând va fi întuneric. Nu voi mai asculta cântecul valurilor, nu voi mai face scufundări în Ataraxia, la recifurile de corali albaștri (că de înotat, asta-i treaba lui Her, eu pot să mă teleportez), nu voi mai proiecta iPhone 8 (în cazul în care nu l-a lansat deja nenea Cronos), nu voi mai avea orgasme cu Maretti, nu voi mai pune mâinile pe țâțele niciunei femei, nimeni nu mă va aștepta acasă, la masă... S-a stricat chiar și ambrozia. E  târziu. Prea târziu. Va fi întuneric. Și liniște. Ca-n filmul ”Nunta mută” atunci când nunta din sat a fost oprită și dizolvată în tăcere la moartea lui Stalin. Împușcături și arestări. Apoi, liniște. Adusă de tancuri. Încă mai dansez, disperat, cu o furie sălbatică, dar tancurile sunt aproape. Să le dau un iPhone 7 sau poate Maretti? Simt răsuflarea lor înghețată. Sunt tot mai mari, mai amenințătoare, în curând mă vor zdrobi. Nu va mai rămâne din mine decât o pungă ferfenițită de Maretti, dansând bezmetic în vânt, fără să știe unde se duce. ”The rest is silance”. E prea multă liniște, îmi vine să urlu. Asta nu e liniștea pe care mi-am dorit-o eu: liniștea nopților în care să mă uit la cei dragi cum dorm (chiar dacă joacă jocuri video sau lucrează până dimineață), liniștea mirosului de souvlaki, a clinchetului de pahare umplute cu vin de la Chiron și a feței de masă de satin foșnind, liniștea jocurilor de-a ”Bill și Monica” pe Mytikas, în Olimp când sperma mea avea gust de Cappuccino, de whiskey sau de Irish Coffee, liniștea ședințelor la care Bebe nu a venit niciodată și în care ironizam legile lui Her, iar el se pișa pe el de râs auzind ideile mele ”originale”... Liniștea voastră e diferită. E una a pumnului în gură. Mă simt iar în lanțuri, sufocat, înnăbușit. Cu pumnul în gură. Ascultați-mă! Am ceva de spus. Vreau să vorbesc, dar pumnul îmi strivește buzele.

Noaptea mă va înghiți. În câteva luni nu voi mai ști care e stânga și care e dreapta, nici cu ceasul sau brățara. Nu voi mai ști cine sunt. Nu voi mai recunoaște pe nimeni, nici pe mami, pe Her sau pe Ile. De fapt, nu va mai exista nimeni pe care să-l pot recunoaște. Îi voi trage și pe cei dragi, rude sau prieteni cu mine, în întuneric. Mene săracu’ abia începuse să trăiască, a stat mii de ani la închisoare, mi-aș da nu numai ficatul, ci toate organele ca el să rămână acasă. La fel și Atlas, și Epi. Și Her. Și toți muritorii. Nu vreau să împărtășească soarta mea. Vreau să-i duc pe toți pe Gliese, cel puțin pentru o vreme, să fie în siguranță. Iar eu mă voi întoarce.

– Știi cum zic eu, mai mult poate fi prea mult, rostește Promy cu glas înnăbușit. Mai târziu poate fi prea târziu. Ile, aș vrea să vă trimit pe toți pe Gliese. Acum. N-aș suporta să vi se întâmple ceva.

– Și tu?

– Eu mă întorc aici, în Olimp.

– Păi cum? TU hotărăști pentru noi? Faci atâta caz de liberul arbitru și tocmai tu dai un exemplu prost? Uite, eu vreau să rămân aici, cu tine, indiferent ce s-ar întâmpla. Îmi vei ignora decizia?

– Aș ignora-o, dar te iubesc atât de mult încât îți respect voința și te las să mori pentru mine, dacă așa vrei. Sunt destule oportunități, dacă ești hotărâtă să mori pentru mine.

– Sper să meriți, tâmpitule, nebunule, ticălosule, hoțule, mincinosule, trădătorule, porcule, câine rău și turbat, bulangiule și perversule, obsedat de muritori ce ești! Te urăsc, te urăsc, te urăsc!

Scurta ”Odă pentru Kim Jong Promy” nu reușește să aducă decât un zâmbet fugar și trist pe figura lui Promy. Poate, dacă i-aș cumpăra noul smartphone nord-coreean Arirang, aș reuși să-l distrez. Să vadă și el ce produce competiția! Dar nu se prea găsește. Her îl zărește și el pe Promy cu fața lungă și descompusă (nu aia încrâncenată de Harry Potter, ci moaca de ”zacuscă mucegăită”, de ”moluscă” sau de... ”bacterie probiotică”, că tot a încercat recent) și încearcă să-l mobilizeze, cu atât mai mult cu cât ”prietena” lui insistă să-l teleporteze pe Gliese ca să fie în siguranță. Ca stăpân interimar al Olimpului (încă), în preziua alegerilor, Her îi dă lui Promy sarcina de a actualiza listele electorale, dar nu reușește să-l entuziasmeze sau măcar să-i distragă atenția, indiferent cât de multe erori are de corectat Promy. Apoi încearcă să-l binedispună cu lista legilor lui ”tâmpite”:

– Au fost foarte tari legile mele, păcat că am fost singurul care le-a aplicat, se pare că sunt prea avansat pentru Olimp. La fel ca și tine. Nu poți face reformă și democrație cu niște bestii needucabile. Comunică tu cu ele și învață-le, dacă poți. I-ai văzut ce fac în Startar? Crezi că merg la conferințe, la teatru ori la bibliotecă? Sau măcar la sala de fitness ca mine? Nu vin la teatru nici dacă le dai un iPhone 7. Poate o să meargă în schimb la o conferință... de-a lui Cronos... nenea Cronos, dacă îi ispitește cu un iPhone 8, că al tău s-a perimat. Păcat, erau niște legi bune. A, stai puțin, Promy, o să mai dau acum o lege ca să fiu sigur că nu mă mai zăpăcești cu Gliese-ul: ”Interzisă teleportarea pe Gliese!” Aha! Cine va încălca legea, va fi exilat pe SPP1001 să-și petreacă următoarele milenii împreună cu Tăticuțu’, hohotește Her.

În sfârșit, Promy râde.

– Promy, mă bucur că te-ai înveselit, pentru că în curând o să ne înghețe râsul, continuă Her. Tuturor. Fără a coborî în Tartar. Uite, de pildă, dacă ne uităm un pic la investițiile pentru proiectul ”Startar” cu care n-am fost niciodată de acord. Ține minte, n-am semnat nimic, n-am ștampilat nimic. Și acum l-aș închide. De fapt, poate voi lichida Startarul azi, la final de mandat. O extravaganță de-a ta care ne-a lăsat cu o super-gaură în buget!

– Da, Her, dar cei care vor să rămână acolo își plătesc cazarea, masa, produsele, serviciile, așa că investiția se amortizează treptat. Am insistat să păstrăm deocamdată Startarul nu doar ca să oferim o alternativă, să arătăm că există și alte moduri de abordare, dar și din motive practice, ca să-i ținem acolo măcar până la alegeri. Dacă nu mai ai clienți, poți să-l privatizezi, nu știu, să-l faci atracție turistică. Și îmi asum eu tot, nu e răspunderea ta, nu sunt eu condamnat mereu pentru orice?

– Cum să-ți asumi tu singur răspunderea când eu sunt ”stăpânul” Olimpului? Toate se sparg în capul meu, dacă am așa o ”prietenă” extravagantă și cheltuitoare, ha-ha-ha... De ce nu ați investit voi din banii voștri, tu și Bebe?! Nu din bani de la buget. Iar ticăloșii ăia trebuia lăsați exact cum erau, în lanțuri, în fundul Tartarului, pentru totdeauna. Meritau o pedeapsă eternă mai mare decât a fost a ta. Turbez de furie din cauza asta, sunt pe punctul a-mi aplica propria lege a circulației, adică să mă apuc de parkour: îmi vine să sar din palat peste prăpastie. Și nu e doar părerea mea, Promy! Cred că asta a fost percepția tuturor... fraților și prietenilor tăi. Așteptam de la tine mai multă solidaritate cu comunitatea ta, am sperat orbește că ai învățat și tu ceva. Nu faci modernizare și democratizare cu forța. Știi bine că nu merge.

– Da, frate, așa e, îmi pare foarte rău, toate proiectele de schimbare socială eșuează fără un suport minimal din partea comunității și fără implicarea acesteia. Eu am sperat, la rândul meu, să găsesc această primă susținere... la voi, la cei de-acasă... la tine. Și eu am nevoie de înțelegere și de susținere de la voi, de la cei dragi, și eu sufăr când mă simt respins chiar de ai mei. Să nu avem o abordare îngustă și ultraselectivă, să evităm ”viziunea de tunel”... Să încercăm să devenim mai deschiși. Acum, ca să fim fair play, cine ne-a scos pe noi din Tartar și cine i-a pus în lanțuri la început pe... ticăloșii ăia?

– Cine? Bebe!

– Atunci și Bebe avea un cuvânt de spus în problemele Olimpului.

– Nu numai că avea, dar încă mai are, intervine Bebe. Gata, terminați cu Startarul, să ne focusăm pe pregătirea alegerilor.

În sfârșit, buletinele de vot, ștampiluțele, listele electorale, masa comisiei de votare și urnele sunt gata. Fiecare candidat are câte doi reprezentanți în comisie: eu și Promy din partea lui Her, doi centauri (Minos și Ninos) din partea lui Chiron, o sirenă (Melys) și o nereidă (Sophia) din partea lui Poseidon, două muze din partea Thaliei, un faun și o nimfă din partea lui Apollo. Materialele de campanie sunt interzise în secție și la o distanță mai mică de 300 de metri de aceasta. O comisie poate funcționa cu minim 5 membri: președintele și patru reprezentanți ai candidaților. Îi așteptăm cu sufletul la gură să se strângă, astfel încât votul să fie validat: eu și Promy am venit primii (de fapt tot stăm de pază pe muntele Olimp de mai bine de două săptămâni). Cu 10 minute înainte de vot, își fac apariția și centaurii lui Chiron, așa că putem răsufla ușurați: suntem minim 5. Pe ultima sută de metri, cu 9 minute înainte de vot, Thalia renunță la candidatură și-și anunță susținerea pentru Apollo. Cu 5 minute înainte de începerea alegerilor, Apollo ne comunică și el că nu mai candidează și că recomandă electorilor săi să-l voteze pe Poseidon. Așadar, urmează o luptă strânsă între Chiron și Poseidon. Her nu are nicio șansă, nici măcar noi, reprezentanții lui, nu-l vom vota, ca să nu risipim voturile.

 

Prezența la vot e destul de redusă, estimăm că o să voteze 15-20% din circa 2000 (pentru că o bună parte dintre olimpieni au rămas în Startar). Totuși, trebuie să supraveghem totul cu cea mai mare atenție. Timpul trece greu. Fiecare secundă pare un mileniu. Îndată ce intră frații lui Promy în sala de votare, sirena Melys, reprezentanta lui Poseidon, sare ca arsă:

– Bă, voi ăștia, titanii, Meneceu, Atlas și Prometeu, ce tupeu aveți! Nu puteți vota! Sunteți niște trădători vânduți... muritorilor și ați suferit condamnări. Oricum, locul vostru e la închisoare, nu înțeleg ce căutați aici. Ați reușit să vă inflitrați până și în comisie, jigodiilor. Dar ce mă mai miră la curva de Prometeu!

Promy se înroșește și începe să tremure, dar rămâne ferm pe poziție:

– Cetățenii din Olimp, eliberați de la închisoare au drept de vot, condamnările erau, oricum, politice și nu penale. Eu și frații mei suntem mândri de ele, onorați să fi fost deținuți politici. Iar noi figurăm și pe listele permanente, asta se poate verifica. Și te rog să vorbești frumos, Melys.

Bebe, președintele comisiei și Her (sunat de urgență la palat) confirmă: Promy, Meneceu și Atlas sunt pe liste și pot vota.

Când apare Deucalion, fiul lui Promy care lucrează pe o stație orbitală pe altă planetă (VJ45), într-o altă dimensiune, într-un univers paralel, împreună cu soția, Pira, Promy tresare de emoție și ochii i se umezesc. Nu știa că vine, i-a făcut o surpriză. Uite că există și surprize plăcute! Deucalion și-a întrerupt proiectele special ca să voteze. Primul vot din Olimp, primele alegeri libere! E foarte entuziast. Așa e la început: și eu fugeam de la job sau îmi întrerupeam vacanțe ca să votez. După aproape 20 de ani de vot (de la care n-am lipsit niciodată), acum sunt din ce în ce mai scârbită și, chiar dacă încă mă mai prezint, nu mai știu ce să aleg dintre variantele mai mult sau mai puțin rele. Deucalion și-a păstrat cetățenia din Olimp și vrea să voteze cu orice preț. Melys izbucnește iar: Deucalion și Pira nu pot vota nici ei pentru că nu au domiciliu stabil în Olimp. Promy tremură ușor, tâmplele îi pulsează, dar își păstrează zâmbetul, cu atât mai mult că e fi-su de față. Pașapoartele sunt în regulă, Deucalion și Pira au cetățenie olimpiană, figurează și pe listele permanente, care e problema? Bebe și Her își exprimă și ei acordul: Deucalion și Pira pot vota.

Ultima persoană care întâmpină probleme la exercitarea votului sunt chiar eu. Melys se opune cât poate de tare ca eu să votez:

– Nici nu se pune problema să votezi! Nu pune mâna pe buletine și pe ștampiluță! În primul rând, ești muritoare, n-ai ce căuta aici, printre noi. Apoi, nu ai nici domiciliul stabil în Olimp și, dacă stau să verific, ăsta se află undeva departe, într-o țară foarte suspectă, mai exact a lui Dracula, iar tu ești urmașa lui. Chiar acum poți să sari la mine, să mă muști de gât și să-mi bei sângele. Mai mult, toată lumea știe, ești olteancă, ceea ce agravează lucrurile. Ai ciocu’ mare ca Prometeu. Și oare de ce mă mai mir eu de ceva când tu, oricum, ești prietena curvei de Prometeu, a ticălosului ăstuia de trădător care, în stilul lui obișnuit, ne-a sfidat iar pe toți și și-a permis să voteze, cu tot neamul său de pușcăriași!

Parcă îmi vine să o las să experimenteze un pic ”ciocu’ mare de olteancă, prietenă a trădătorului” (deși până acum am auzit doar ciocu’ ei), dar mă abțin, nu vreau să pun paie peste foc. Sunt singura muritoare care încearcă să voteze (Alex e la o conferință în Tokio și a luat-o și pe Jill cu el, să viziteze Japonia, iar Mi Ko are pașaportul expirat) și nu vreau să pierd ocazia, cu atât mai mult că m-au preocupat întotdeauna problemele Olimpului. Bebe și Her intervin din nou și îmi certifică dreptul de vot pe listele suplimentare (nu permanente), fie și în calitate de reprezentantă al lui Her.

La numărarea voturilor, Promy e în pragul unui accident vascular... asta poate și din cauza colesterolului foarte mare, chiar necuantificabil, căci el continuă să sfideze legea lui Her (a alimentației bio) și să consume ambrozie și nectar. Numărăm voturile cu bruma de atenție care ne-a mai rămas cu o asemenea oboseală și consum nervos, iar Bebe supervizează procesul cu aerul lui distant și solemn. Aproape fără să respirăm (o dată fiindcă aerul din Olimp e foarte poluat, iar a doua oară din cauza emoțiilor) numărăm: 336 de buletine de vot în urnă – 11 anulate pentru că erau dublu ștampilate sau blank, 4 voturi pentru Her, 160 de voturi pentru Poseidon și 161 pentru Chiron. Ne ia cu leșin. Sigur?! Să mai numărăm o dată, poate reușim să ne mai calmăm un pic între timp. Dacă e adevărat, eu și Promy ar trebui să ne bucurăm discret, suntem, oficial, susținătorii lui Her. Da, 160 pentru Poseidon și 161 pentru Chiron.

”Ura, am câștigat!” sar în același timp Minos și Ninos, reprezentanții lui Chiron și Melys și Sophia, reprezentantele lui Poseidon. Melys și Sophia sunt absolut convinse de rezultatul favorabil, pentru că au calculat excluzând voturile lui Promy, Meneceu, Atlas (trădătorii evadați din închisoare), Deucalion și Pira (cu domiciliul stabil pe o altă planetă) și al meu (muritoare, din țara lui Dracula, olteancă și... prietena trădătorilor): deci, lor le ies 155 voturi pentru Chiron și 160 pentru Poseidon. Ca președinte al comisiei, Bebe intervine și tranșează problema: voturile noastre sunt valide, numărătoarea – corectă, rezultatul e de 161 la 160 în favoarea lui Chiron; dacă nu le convine, să se ducă să conteste alegerile la Her (încă stăpânul Olimpului până la depunerea jurământului de către cel ales astăzi). Melys și Sophia anunță oficial că au câștigat alegerile și că își mențin opinia că voturile noastre (cele 6) sunt frauduloase și trebuie invalidate. Spumegând de furie, Melys declară că noi am fraudat alegerile și că va face contestație. Promy e pe punctul de a izbucni în râs, dar se abține: era sigur că așa vor proceda, în caz de victorie. Acum am furat și alegerile!

Acasă, Promy ne cheamă să bem un pahar de vin (de la Chiron) cu Deucalion. Promy nu-și poate desprinde privirea de la el. Deucalion e înalt, bine făcut, solid, dar cu trăsături fine ca Promy, cu părul șaten deschis, ușor ondulat, cu reflexii aurii și cu ochi căprui-verzui strălucitori. Ne strânge mâinile și ne îmbrățișează la fel de tare ca Promy. Cu disperare. De parcă i-ar fi frică să nu ne volatilizăm și să-i scăpăm din brațe. Să rămână cu brațele goale.

Încântat că am făcut cunoștință, Deucalion îmi spune că a auzit de la unchiul său, Meneceu, de delicioasa plăcintă cu vișine a maică-mii și că i-ar plăcea să guste. El mănâncă de toate (mâncăruri ca noi oamenii, ambrozie, nectar, chiar și mâncare astrală foarte concentrată, sub formă de capsule de care noi, probabil, nu am fi foarte interesați), nu e mofturos ca tati (care consumă doar ambrozie, nectar și... Maretti). Din păcate, nu avem acum plăcintă cu vișine, dar poate cu altă ocazie... Promy abia așteaptă să-l mai vadă o dată, o să-l anunțăm când e gata plăcinta. Poate facem chiar noi. Deucalion promite să vină imediat: va simți, cu siguranță, mirosul de plăcintă proaspăt coaptă. Îi mărturisesc că-l iubesc așa mult pe tăticul lui (din copilărie) că sunt în stare și să mă apuc de gătit pentru el, frații sau copiii lui, să deschid chiar cuptorul meu de acasă, de la București, care se încinge mai rău ca Gheena și emite un abur fierbinte-înțepător mai asfixiant decât aerul din Olimp. Deucalion zâmbește înțelegător, știe, i-a povestit și tati, a citit și pe blog. Nu are prea mult timp (așa sunt titanii, viața lor personală le cam scapă printre degete), dar vrea să fie informat și să nu piardă legătura cu Pământul.

Deucalion conduce o stație orbitală pe planeta VJ45. Tot un fel de proiecte civilizatorii ca și tăticu’... poate cu mai mult succes. E destul de mulțumit, îi place ce face. VJ45 seamănă cumva cu Solaris: e o planetă vie, inteligentă și sensibilă, care încearcă să comunice cu locuitorii săi. La fel de expusă ca și Solaris, oricine ar putea s-o distrugă. Deucalion se teme pentru ea, ar vrea să o protejeze, dar știe că nu are totul sub control. Planeta e specială: se exprimă artistic. Fiecărei acțiuni a unei ființe de acolo planeta îi răspunde muzical (prin simfonii, concerte, opere sau simple melodii). Mai mult, planeta rezonează cu stările psihice ale celor de pe stația orbitală. Atmosfera și oceanul își schimbă culoarea (toate nuanțele curcubelui) corespunzător stărilor psihice ale locuitorilor, precum ”inelele sentimentelor” a căror piatră își modifică gradat culorile, în funcție de trăirile noastre (mai exact de temperatura corpului). Planeta trimite mesaje individualizate, particularizate pe care ceilalți nu le pot percepe. Când lui Deucalion i-a fost dor de Olimp și de familie (spre rușinea lui i se mai întâmplă, deși sentimentele sunt amestecate... ”Casa de copii Olimp nu e acasă”), cu toate că era ora prânzului, atomosfera și oceanul și-au schimbat aspectul și culoarea, de parcă ar fi fost apus de soare. Oceanul s-a făcut argintiu-metalizat, cerul – roz-violaceu, nisipul a căpătat irizări de curcubeu și Deucalion a auzit deodată Beatles – While My Guitar Gently Weeps .

Promy îl ascultă vrăjit, sorbindu-l din priviri. Și el are sufletul rănit... Oare de câte simfonii ar fi nevoie pentru a-i alina lui sufletul!? Poate că planeta s-ar dezintegra instantaneu, dacă ar percepe durerea lui. Promy nu vrea să-i facă rău. Și Deucalion a trecut prin multe. Prea multe... Începând cu înlănțuirea lui ta-su, apoi potopul lui Știi tu cine... El a fost singurul supraviețuitor, împreună cu Pira, cu ajutorul lui Promy care le-a spus cum să-și facă o barcă zdravănă și să se refugieze pe muntele Parnas. Nimeni dintre olimpieni nu a protestat împotriva deciziei stăpânului, toți au ascultat ordinul ăsta absurd al lui Zeus (cu excepția zeiței Temis, bunica lui Deucalion): să vină potopul! Asta pentru că Zeus îl ura pe Promy. Vroia să dispară oamenii lui. O singură zeiță din anturajul stăpânului și-a făcut griji. Antenuța! Pentru Promy? Pentru alți titani? Pentru oameni? Nici vorbă. Se temea că nu va putea trăi fără să fie venerată de muritori, se obișnuise cu sacrificiile rituale și cu odele.

Deucalion avea toate motivele să stea departe de Olimp și, totuși, a făcut tot drumul până aici ca să voteze. Pentru prima oară! Pentru toate există un început. Cam târziu, dar mai bine mai târziu decât niciodată.

– Am venit special să votez tocmai de pe VJ45. Am așteptat atâta!... Am toate actele în regulă, am și cetățenie, n-aș suporta să-mi anuleze votul, zice Deucalion, plecându-și genele negre, lungi și arcuite, moștenite de le Promy.

– Și eu am așteptat mii de ani să fie alegeri în Olimp și să votez, Deu. Dacă-mi invalidează votul, mă sinucid. Glumesc, o să-i omor pe ei și o să arunc Olimpul în aer. Nu, nici așa, dar o să-mi apăr votul meu de trădător mizerabil, condamnat a priori pentru tot răul din lume cu toate forțele mele!

– Eu am fost preocupată de problemele Olimpului de când mă știu! izbucnesc și eu. Înainte de cele ale României sau ale pământului. Cum?! Să-mi anuleze mie votul de muritoare, olteancă din țara lui Dracula, teroristă, golancă și ciumpalacă și, totodată, prietena trădătorilor? Nu le e teamă că o să le beau tot sângele?!