Legile INjustiției și feisbucul stabilizator

      

      Legile 303, 304 și 317, denumite la pachet legile justiției, reglementează câteva probleme sensibile pentru cei cercetați sau condamnați de fapte de corupție. Aceste legi au fost modificate în așa fel încât să politizeze justiția, pentru ca aceasta să își piardă independența. Spre exemplu, potrivit acestor legi, instituția denumită Inspecția Judiciară trebuia să treacă în subordinea ministerului Justiției. Inspecția Judiciară este singura care poate cerceta procurori sau judecători. Imaginați-vă ce se întâmplă dacă o astfel de instituție raportează și primește ordine pe linie de partid, prin intermediul ministerului.

      Până acum peste 4.000 de magistrați s-au poziționat împotriva legilor justiției. S-au alăturat lor CSM (Consiliul Superior al Magistraturii), ICCJ (Înalta Curte de Casație și Justiție), DNA, DIICOT, Președintele României și chiar Comisia Europeană și Departamentul de Stat din Statele Unite (of, băgăcioșii ăștia care nu lasă penalii să-și vadă de ciorditul lor liniștiți).

  Am semnat și eu o petiție împotriva legilor justiției din România (https://facem.declic.ro/campaigns/toti-pentru-justitie). Au fost și proteste. Senatorul UDMR Marton Arpad a pus paie peste foc (care nu e cel sacru, ci cel care face scrum), considerând protestatarii de la Parlament comparabili cu minerii care au spart capete, au bătut și au ucis în anii ’90: ”Mi-am amintit de 1990, când, deşi nu i-a chemat, Iliescu le-a mulţumit minerilor pentru că au venit.” (era vorba de mulțumirile unor senatori de la USR către protestatarii de acum). O nouă etichetă de adăugat pe listă cu mândrie revoluționară: șarpe cu clopoței (și cu ochelari), nebună, maimuță posedată, bețivă, pupăză, femeie născută la sindrom premenstrual, catastrofă, dezastru, cățea turbată, vacă proastă, șobolan împuțit, băsistă, intelectual de-al lui Băsescu, sclavă obraznică, băgăcioasă, Vampiruță, Fata lui Dracula, golancă, ciumpalacă, bulangiu / homosexual (care critică mari filosofi, deținuți politici și martiri creștini ca Gigi Becali), teroristă, trădătoare, jegoasa de la nouă, indian, fantomă, curvă finanțată din diaspora, animal nazist și o mutantă. 
După mărturia a zeci de persoane ca de exemplu Florin Bădiţă, unul dintre administratorii paginii de Facebook ”Corupţia Ucide”, nu s-a putut posta pro-proteste vreme de 48 de ore, deoarece sistemul platformei denunţa mesajele ca fiind spam. Florin Bădiță a oferit o listă cu alte 90 persoane care nu au putut posta, inclusiv filosoful centenar Mihai Șora. Facebook a fost, se pare, atât de atent și vigilent la stabilitatea sistemului și a guvernului încât a blocat conturi care invitau la proteste. Bineînțeles, Facebook neagă, susține că a fost doar o eroare, logic, nu? Rămâne să se facă o anchetă serioasă de tip ”merge și așa” și ”feisbuc, fă-te că lucrezi”, cum mai sunt multe în România.

      Iată și mărturia lui Mihai Șora: ”Dragi prieteni, am fost „raportat“ (se pare că acesta este verbul corespunzător). În alte vremuri, sub alte stăpâniri, exista turnătoria: foarte lucrativă pentru unii și, în orice caz, menită să țină sub control orice fir de păr care ar fi avut apucături rebele, turnătoria devenise, la un moment dat, în anii ceaușismului târziu, un reflex condiționat pentru mulți oameni, – de la vecinul din bloc, șeful de birou ori colegul de serviciu, la amicul ocazional, prietenul „de nădejde“ sau – în chip dramatic (căci spulbera toate resorturile familiale) – la fiul care își turna tatăl, tatăl care își nenorocea copilul. (....) Așa am aflat, de pildă, că niciodată Anei Pauker și acoliților săi nu le-ar fi trecut prin minte să mă sechestreze în România, în anul 1948, când am revenit din Franța într-o excursie, după zece ani de absență, să-mi văd părinții, dacă nu ar fi existat o scrisoare-turnătoare semnată „un grup de români patrioți“, expediată chiar de la Paris. Așa am aflat (negru pe alb) despre „Angajamentul“ fiului meu, recrutat de Securitate pe când era minor: avea 14 ani. Și tot așa am aflat (și retrăit) răul pe care Securitatea poate să-l facă unui copil, iar copilul poate să-l facă părinților săi. Prin urmare, dragii mei, am trecut prin multe, am văzut multe. Trebuia, de bună seamă, să trăiesc, să văd, să înțeleg și noile tehnologii, începând cu feisbucul. Ieri am trimis o copie după buletinul meu undeva, în eter, și iată că s-au redeschis porțile, iar contul meu a fost deblocat. Este marți, 28 noiembrie 2017: cer negru deasupra României.”

      Ce ne facem cu feisbucul ăsta? Poate că a luat măsuri de a evita știrile false (cu care ne tot bombardase) prin blocarea conturilor protestatarilor. Dar să trecem acum la legile INjustiției. Până la urmă, în varianta parlamentară văd că nu mai se subordonează Inspecția Judiciară ministerului, , dar tot nu rămâne independentă, ci subordonată CSM și sunt alte probleme serioase: revocarea membrilor CSM se face netransparent, iar CSM este segregat pe secții complet separate pentru judecători și procurori. 
Pe ultima sută de metri a mai apărut un amendament trimis la ora 00.30 (se știe, la PSD, au mai fost nopți ale minții la propriu și la figurat și cu legile grațierii ori cu alte amendamente de la noul Cod Penal): Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) vrea o Secţie specială de investigare a magistraţilor, care elimină DNA din anchetarea procurorilor și judecătorilor. În același timp, condițiile de admitere la DNA devin mai dificile (de exemplu, vechimea crește de la 6 la 8 ani), iar activitatea DNA se restrânge: nu va mai putea înfiinţa servicii teritoriale, servicii, birouri şi alte compartimente de activitate fără avizul CSM.

      Mai mult, referitor la pragul privind abuzul în serviciu, când CCR a solicitat prag valoric, societatea civilă a cerut atunci unul simbolic, de 1 leu. Apoi, după ce ziarul Adevărul a obținut din partea Comisiei de la Veneția că aceasta nu a solicitat niciun prag, iar societatea civilă a cerut un aviz oficial de la Comisia de la Veneția, în dulcele stil clasic al sistemului, responsabilitatea consultării Comisiei de la Veneția a fost pasată de la unii la alții. Deși, inițial, ministrul justiției Tudorel Toader a anunțat că va solicita chiar el un aviz din partea Comisiei de la Veneția, mai apoi s-a răzgândit.

      Probabil declarația lui Liviu Dragnea a cântărit greu: “Legile Justiției vor fi adoptate în această sesiune parlamentară cu sau fără avizul Comisiei de la Veneția”. Prin urmare, Toader a abandonat pachetul privind legile justiției în brațele unei alte comisii, cea a lui Iordache, fost ministru al Justiției și inițiatorul OUG 13. Parlamentarii patronați de Iordache au respins imediat propunerea sesizării Comisiei de la Veneția. Altă întrebare cumva sau numai niște minciunele nedigerabile?

      Nu, nicio întrebare, ci un răspuns: salvați legile INjustiției, penalii și apreciați rolul stabilizator al feisbucului! Feisbuc, fă-te că lucrezi! Bun și feisbucul la ceva, vorba lui Hagi! Nu uitați să pierdeți vremea pe el și să vă intoxicați cu știri false... când nu aveți conturile blocate.

Altă întrebare: mult-iubiți și stimați conducători, master-chefi la minciunele, mă lămuriți cum se face plata pentru câinii protestatari?

”Yeah, yeah, am câștigat, am câștigat”, facem și noi ca Geoană când țopăia fericit că reușise să câștige alegerile prezidențiale (numai că era vorba de Băse atunci): ordonanța 13/2017 a fost abrogată. Nu-i ca la Geoană, e pe bune. Am câștigat ceva, dar trebuie să rămânem treji și vigilenți pentru a continua lupta cu sistemul (și lupta interioară, propria (r)evoluție). România, trezește-te! Pământule, trezește-te! Eu mă duc să dorm. Dulce răzbunare! Pot să dorm liniștită acum (nu, mai niciodată, sunt genul de boșorog terminat ”tânăr și neliniștit”, nu ”tânăr și liniștit” ca Hrușcă, ăsta care cântă ”ler-i ler” și vara, la mare, în Vamă).

Dar de ce-mi fac atâtea griji? Încă înainte de abrogarea ordonanței, se deschisese o fereastră pentru a opri legea grațierii și a proteja statul de drept: mai întâi sesizările la Curtea Constituțională, apoi, la nevoie, referendumul, propus de Santa Klaus. Să nu zboare pe fereastra din zidurile pușcăriilor tocmai marii penali și torționari de treabă, să le oferim o șansă să-și continue operele literare și științifice, mi-e teamă că altfel nu vor avea inspirație și nu vor fi stimulați suficient. Bune și (unele) ziduri la ceva! Că tot vorbeam de plângeri la CCR, CSM și Santa Klaus sesizaseră deja Curtea Constituțională, iar DNA o anchetează. Până și Avocatul Poporului, Victor Ciorbea (dubios în alte demersuri pro-penali), declarase că va ataca ordonanța la CCR. În plus, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) îi retrăsese de la conducerea Ministerului Justiției pe secretarii de stat Constantin Sima şi Oana Schmidt Hăineală, la cererea procurorului general Augustin Lazăr. Tot procurorul general a spus că va ataca ordonanța în instanță. Miercuri, CCR a respins sesizările primite de la Santa Klaus și CSM (pe motiv că nu e conflict între instituții (guvern vs. parlament), guvernul nu s-a băgat peste parlament și are dreptul constituțional să emită OUG-uri), iar joia asta o dezbate pe cea de la Avocatul Poporului. Dacă nu va fi respinsă joi, ordonanța ar putea fi adoptată, în ciuda protestelor și a abrogării ordonanțelor de către guvern. Să vedem ce se mai întâmplă.

Între timp, pe plan internațional, reacțiile au fost prompte. Ca de obicei, băgăcioșii de la Consiliul Europei și Departamentul de Stat al SUA își manifestă îngrijorarea față de subminarea statului de drept. Oare de ce s-or băga ei, de ce nu lasă sărmanul guvern și sărmanii parlamentari (”săraci și cinstiți” cum zicea odată Iliescu) să-și vadă liniștiți de treabă? Da, fac multă treabă, într-adevăr. Ordonanțe pe ascuns, noaptea și minciunele pe bandă rulantă. Master-chefi doar la minciunele. Potrivit stenogramelor aferente ședințelor de guvern, Iordache, ministrul ”altă întrebare”, l-a mințit pe Grindeanu că ordonanța are toate avizele necesare (nu-l avea pe cel CSM). Hm, asta era o constatare, un enunț afirmativ sau o interogație... altă întrebare fără răspuns? Să nu uităm, întrebarea este la baza gândirii și a filosofiei, și nu răspunsurile. Nu o să vedeți niciun răspuns de la politicieni. Altă întrebare? Niciun răspuns. Altă întrebare? Niciun răspuns. Altă întrebare? Niciun răspuns.

Ne-am obișnuit cu master-chefii de minciunele și non-răspunsurile și ne surprind o reacție și un gest de normalitate cum au fost protestele anti-legea grațierii (cu o participare uluitor de mare). Susținute și de cântăreți ca Tudor Chirilă, trupa Voltaj (care a compus un imn), formația Robin and the Backstabbers, de polițistul Marian Godină ori de centenarul Mihai Șora, protestele au continuat, ajungând la sute de mii pe străzi (duminica trecută peste 600.000 în țară, respectiv 300.000 în Piața Victoriei). În ciuda gerului, a imprecațiilor și acuzațiilor absurde de la Antena 3 și România TV (animale naziste plătite mai mult decât câinii lor de rasă, net superiori stăpânilor (nu am înțeles deloc cum se face calculul pentru stăpâni și câini), să dea o lovitură de stat) și a obstrucțiilor Ministerului de Interne care a pregătit o listă a persoanelor publice implicate în promovarea protestelor pe Facebook: Mircea Marian, Ovidiu Vanghele, Robert Turcescu, Emilia Şercan, Lucian Mândruţă, Nicuşor Dan, Clotilde Armand, Cătălin Tolontan sau Andrei Gheorghe. Lista e mică, vă rog să o completați cu numele care lipsesc. Vă rog să-i includeți pe toți, cu copii, câini, pisici, papagali și hamsteri. Stați un pic, cred că papagalii erau la Antena 3, RTV și Ministerul de Interne.

Centenarul Mihai Șora a ieșit și el la proteste, în numele statului de drept la care visează animalele naziste, după cum se știe: „Nu în 1990 ne întoarcem, ci în 1947. Ceea ce au făcut guvernanții în această noapte pot face oricând, în orice moment, cu orice lege, nu doar în Justiţie. Dacă acum pui lacăt pe independenţa Justiţiei, mâine poţi interzice circulaţia persoanelor, poţi suprima internetul, presa liberă; poţi închide graniţele, poţi trimite oamenii în lagăre, la munca silnică ori îi poţi, pur şi simplu, extermina. Iar toate acestea în numele votului democratic care te-a adus la Putere, în numele „democraţiei“, al poporului… În numele „democraţiei populare“. Mecanismul de atac la statul de drept este predictibil şi îşi dovedeşte, iată, ciclicitatea implacabilă. A fost noaptea minţii guvernanţilor. Este prea mult şi prea periculos pentru a-i lăsa să-şi facă în continuare de cap!“, a postat acesta pe Facebook. Apoi, animalul ăsta nazist de filosof, Șora, ne-a făcut o confidență: „Bietul domn Soros: încă nu a aflat că sunt tatăl lui.” Mihai Şora şi-a pregătit și o „pancartă“ pentru mitinguri și marșuri: „Biblioteca pentru toţi / Nu îi publică pe hoţi“. Umorul popular e, la rândul său, savuros: pancarte cu ”Dragnea – connecting people”,”we don’t beLIVIU”, ”ţi-am adus lumină, Dragnea / să lucrezi mai bine noaptea” (o pancartă cu beculețe) etc. Apropo de focul sacru, un moment sublim de iluminare: Piața Victoriei luminată de telefoanele mobile. Arză-v-ar focul sacru să vă arză până vă treziți și vă iluminați!

Dacă România s-a mai trezit și deschide ferestre în Ziduri (Zidurile exterioare, ale sistemului și Zidurile interioare ale fiecăruia dintre noi), din păcate, în Siria persistă Zidurile blocadelor (și blocajelor), iar în rest, dacă sunt ziduri prăbușite, acestea sunt dărâmăturile rămase în urma bombardamentelor (dărâmături-ziduri și... dărâmături-oameni). În pofida acordului de încetare a focului stabilit de ruși și turci și a discuțiilor de pace de la Astana, sunt încă motive de îngrijorare: armistițiul a (tot) fost încălcat (în special de regimul sirian), în prima lună de acord de încetare a focului (ianuarie 2017) au mai fost 645 victime civili (în luna precedentă – circa o mie, potrivit OSDO – Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului), iar negocierile de pace avansează cu dificultate. Totuși, în linii mari, armistițiul la nivel național este viabil (deocamdată), iar Țarul și regimul său par mai hotărâți să-l mențină de această dată.

Să nu uităm: pe ansamblu, Rusia a produs peste 4.750 victime civili de la începutul intervenției sale până în prima zi de armistițiu (cel coordonat de ruși și turci), conform OSDO. Regimul sirian se remarcă și mai departe prin mărețe și glorioase realizări: continuă să nu respecte armistițiul (respectă oare ceva... în afară de marele conducător și propriile funcții?) și să aresteze și să tortureze până la moarte. După imaginile (insuportabile) ale fotografului militar ”Caesar”, colectate cu mari eforturi și riscul vieții, apărute în 2014, care dezvăluiau uciderea prin tortură a 11.000 persoane, un raport Amnesty International recent semnalează 13.000 de victime ale torturii, violurilor, foametei, mizeriei, tratamentului degradant (de pildă, prizonierii nu au voie să scoată niciun sunet... tăcerea pumnului în gură, cutremurătoare ca un urlet) și ale spânzurătorilor de masă la închisoarea Saidnaya, în perioada 2011-2015. Dacă mai ieși vreodată de acolo (destul de improbabil), ești o legumă putrezită de maxim 40 de kile (bineînțeles, de nerecunoscut, nici măcar de maică-ta sau nevastă-ta), ai corpul redus la jumate sau o treime și sufletul complet distrus. La nivel național, după un raport Amnesty din august 2016, au fost exterminate în închisori 30.000 persoane - 17.000 ucise de torturi/tratamente și condiții inumane, iar 13.000 de execuții (în perioada 2011- august 2016). 

Dacă raportul Amnesty ne vorbește de închisori, noul raport Human Rights Watch a documentat 8 atacuri chimice cu clor în Alep și împrejurimi (numai în noiembrie și decembrie 2016). Clorul te arde pe dinăuntru și te face să te sufoci (și bine ar fi să fie focul sacru, dar nu, nu e cel sacru care iluminează, și nici arsurile mele de la rinită, ori focul Gheenei din conștiința celor vinovați (mă tem că nu au așa ceva, nici un portret al lui Dorian Gray care să-i urmărească), ci unul care te preschimbă în scrum). Aceste atacuri au rănit circa 200 de civili și au ucis 9 civili (inclusiv patru copii). ”Mirosul e ceva ce nu poți să suporți. În momentul în care ești expus, gâtul tău arde, este ca un ac de foc răsucindu-se. Nu te lasă să înghiți sau să respiri. Ți-e greață. Ochii îți ard și nu-ți poți controla lacrimile. În cele din urmă, nu mai poți respira. Nu e ca atunci când nasul și gura sunt blocate, ci mai curând corpul nu mai lasă aerul înăuntru”, spune un martor. ”Cei afectați au probleme de respirație, tușesc tare, simt o stare de greață, unii leșină, iar alții fac spume la gură”, mărturisește altcineva.

Elicopterele care au azvârlit bombe-butoi cu clor au decolat de la baza rusească Hmeymim la atacurile precedente, după cum arată Joint Investigative Mechanism – ONU, așa că rușii ar fi trebuit să-și supravegheze colaboratorii, susține HRW. Și, uimitor, pe 21 decembrie 2016 ONU a adoptat o rezoluție care stabilește un mecanism de investigare a crimelor împotriva umanității în Siria și solicită colaborarea tuturor părților în acest sens. Aceasta s-a votat în Ansamblul General cu majoritatea absolută, nu în Consiliul de INsecuritate unde Rusia și China dau, în mod obișnuit (însă, repet, e predica mea de Nana, cum îmi ținea mie mătușă-mea în copilărie, obișnuit nu înseamnă și normal) veto. Nici măcar nu e prima oară când s-a recurs la atacuri chimice cu clor (au mai fost în mai 2014, aprilie 2015, iunie 2015 și septembrie 2016). Asta după ce în 2013 regimul a utilizat gaz sarin în Douma, ucigând mii de persoane. Să le urăm și mai multe mărețe realizări?

La rândul său, raportul Atlantic Council ”Breaking Aleppo” de la începutul acestui an demonstrează performanțele regimului și ale rușilor în bătălia pentru Alep: peste 3.500 de civili uciși în perioada iunie 2016 – decembrie 2016, convoaie umanitare (Crucea Roșie) și spitale bombardate în mod sistematic (73 în Alep - 42% din cele 172 atacuri asupra spitalelor de anul trecut după datele Syrian American Medical Society, respectiv 400 atacuri la nivel național și peste 750 de medici exterminați de la începutul conflictului, marea majoritate de regim, conform Physicians for Human Rights). De asemenea, au utilizat și mai departe strategia blocadelor, politica ”îngenunchează  sau mori de foame” și nu numai în Alep – peste 1 milion se află sub asediu la nivel național. Astfel, copiii au ajuns să mănânce pisici, șobolani, gândaci, iarbă cu pământ cu tot și ziduri la propriu, sirop sau suc din fragmente de piatră. O banană costa 2 Euro la Douma (se vindea feliată), iar la Alep prețurile au crescut de 2-8 ori (o roșie era de 6 ori mai mult la sfârșitul lui iulie 2016). Clar, eu nu mi-aș fi permis nici o felie de banană sau de roșie și nici nu-mi permit. În plus, regimul a obstrucționat permanent livrarea ajutoarelor și a sustras până și laptele pentru bebeluși ori echipamente medicale vitale din convoaiele umanitare.

În același timp, regimul a continuat arestările (2.367 în Alep, inclusiv 89 femei și 64 de copii, din iulie până în decembrie 2016, conform Syrian Network for Human Rights), execuțiile (peste 100 în noiembrie-decembrie 2016), atacurile nediscriminate cu bombe-butoi (4.045 după SNHR), utilizarea armelor incendiare (13 în ultimele 4 luni ale lui 2016 după Syrian Archive), a bombelor cluster (cel puțin 22 din iulie până în decembrie 2016), a bombelor anti-bunker și a armelor chimice (minim 10 atacuri chimice cu clor în a doua jumătate a lui 2016). În paralel, au recurs la intoxicare media (până și White Helmets au fost acuzați de terorism și de propagandă/false salvări, iar Banei Alabed fie i se neagă existența, fie reprezintă ”un joc de propagandă teroristă” din punctul de vedere al teroristului-șef al regimului). Ce să mai zicem de evacuarea din Alep, mă rog, strămutarea forțată, agonizantă și ea (și pentru mine), cu atâtea emoții, suciri și răsuciri, blocaje fără număr fără număr...

Toate acestea (negate vehement de regim și ruși) au rămas nepedepsite, ba chiar au fost premiate cu acorduri de încetare a focului (încălcate repetat și de care au profitat atât politic, cât și militar). Faptele bune se condamnă, iar cele rele se premiază. Să-i recompensăm poate pentru lupta cu Statul Islamic (extremismul). Nu, din păcate, e numai lupta cu poporul. Staffan de Mistura, emisarul special ONU în Siria, a estimat luptătorii jihadiști de la al-Qaida, Jabhat Fateh al-Sham (fostul al-Nusra) în jur de 900 din 8.000 de luptători rebeli din Alep. Mai puțin de 10% dintre locuitorii Alepului estic erau, oricum, luptători. Înduioșător, raportul Atlantic Council (Statele Unite) conține, printre altele, și o poză realizată de Ismail Abdalrahman (fotograful și activistul media din Alep care-și azvârle camera foto pentru a căuta prin dărâmături, împreună cu cei de la White Helmets, cel care își păstrase pe timp de război pasiunea, înotul în piscină): băieți scăldându-se în apa unui puț dezafectat în august, anul trecut. Nici Ismail nu mai făcea baie în piscină atunci, ci doar în potopul de bombe-butoi, iar eu nu reușisem să plonjez în ea decât cu gândul. După aceea, regimul le-a confiscat camerele foto, dronele de filmat și laptopurile în timpul evacuării (sper că mai aveau salvate pe undeva documentele, eu nu suport nici ideea de a-mi dispărea un rând din ce am scris sau vreo poză, mi s-a întâmplat cândva să-mi șteargă cineva din greșeală o povestire (a fost îngrozitor, n-am putut uita și ierta și a trebuit s-o refac integral... în altă variantă), iar în Iran, când am vizitat țara, am trăit nu cu teroarea bicelor la curul gol pentru ținută inadecvată, ci cu groaza că îmi confiscă cineva laptopul cu materialele în lucru). Ceea ce îmi evocă și teroarea din anii comunismului în România. Dar poate că așa meritau ticăloșii ăștia de câini de teroriști, șerpi de trădători, șobolani de dușmani ai poporului – copii, medici, jurnaliști, voluntari și activiști, iar teroriștii-șefi din Rusia și Siria - premiul Nobel pentru pace.   

Așa meritau câinii de teroriști, șerpii de trădători și șobolanii de dușmani ai poporului. Este și atitudinea rățoiului Donald și a administrației sale în raport cu refugiații. Acesta începe să-și țină promisiunile (o, Doamne, speram așa, absurd, că nu și le va onora și că vor rămâne discurs de campanie pentru a atrage voturi): va restricționa accesul refugiaților din 7 țări (Siria, Irak, Libia, Yemen, Iran, Somalia, Sudan) și construiește Zidul la frontiera cu Mexic. Interesant, și Zidul (european, nu american) de la Calais (”Calais jungle”) costă mai mult decât construirea unei tabere decente pentru refugiați. Trebuie ridicate Ziduri fără porți și ferestre din motive de securitate, logic, nu? Să nu vină pe capul nostru teroriștii de bebeluși musulmani care ne vor capul. Dacă nu avem cap și ne pierdem capul... Din păcate, teroriștii de bebeluși musulmani ajung nu jihadiști care ne iau capul, nici pipăitori de funduri, ci de fund... fundul Mediteranei. Ori să se sufoce prin mijloace de transport aglomerate și improvizate ori să înghețe de frig prin tabere de refugiați.

Totuși, în Statele Unite, s-a reușit (temporar) blocarea inițiativei administrației Trump. O singură persoană și un singur gest fac diferența, spunea și Ellie Wiesel. Așa a fost și de această dată. După ce un prim judecător a fost de acord cu decretul administrației Trump, altul din Seattle (Washington), James Robart, a răspuns favorabil plângerii procurorului general al statului Washington, Bob Ferguson, care considera aceste măsuri neconstituționale pe motiv că afectează locuitorii și industriile și reprezintă ordine arbitrare (nu există o amenințare reală din partea refugiaților). James Robart a izbutit să blocheze decretul la nivel național (deocamdată). L-a urmat administrația din Minnesota care s-a opus și ea inițiativei rățoiului Donald. Yeah, yeah, am câștigat, am câștigat! În același timp, mai multe personalități (printre care John F. Kerry, Leon Panetta şi Madeline Albright, precum şi fostul director al CIA, Michael V. Hayde!) au condamnat măsurile printr-o petiție adresată Curții de Apel din Statele Unite. Până și fostul șef CIA consideră asemenea demersuri ca distructive pentru imaginea americanilor și pentru eforturile serviciilor de informații de a colecta date în țările respective. Din fericire, curtea de apel din San Francisco a respins joi ordinul rățoiului Donald pentru că guvernul nu a venit cu dovezi privind pericolul reprezentat de refugiați/călătorii străini.

La rândul ei, Bana Alabed, fetița de 7 ani, vocea Alepului asediat, actualmente refugiată în Turcia, deci, clar, o teroristă înrăită (prin mesajele ei mai ales), a încercat să-l sensibilizeze pe rățoiul Donald printr-o scrisoare (trimisă înainte de învestirea ca președinte): „Dragă Donald Trump, numele meu este Bana al-Abed şi sunt o fată de şapte ani din Alep. Am trăit în Siria toată viaţa mea, înainte să plec din estul Alepului asediat în decembrie, anul trecut. Mă aflu printre copiii sirieni care suferă din cauza războiului sirian. Însă acum am pace în noua mea casă din Turcia. La Alep eram la şcoală, însă a fost distrusă din cauza bombardamentelor. Unii dintre prietenii mei au murit. Sunt foarte tristă din cauza lor şi aş fi vrut să fie aici cu mine, pentru că ne-am fi jucat până acum. Nu mă puteam juca în Alep, era oraşul morţii. Acum, în Turcia, pot să mă duc afară şi să mă bucur. Pot să merg la şcoală, deşi nu am fost încă. De aceea este importantă pacea pentru toată lumea, inclusiv pentru dumneavoastră. Însă milioane de copii sirieni nu sunt ca mine, acum, şi suferă în diferite părţi ale Siriei. Ei suferă din cauza adulţilor. Ştiu că veţi fi preşedintele Americii, aşa că puteţi, vă rog, să salvaţi copiii şi oamenii din Siria? Trebuie să faceţi ceva pentru copiii din Siria, pentru că ei sunt ca şi copii dumneavoastră şi merită pacea ca dumneavoastră. Dacă îmi promiteţi că veţi face ceva pentru copiii din Siria, sunt deja noua dumneavoastră prietenă. Aştept cu nerăbdare ceea ce veţi face pentru copiii din Siria“.

În Alep, din nefericire, situația este, în continuare, foarte dificilă: 1,8 milioane de locuitori (din oraș și din împrejurimi - zona estică rurală) au rămas (iar) fără acces la apă (de la mijlocul lunii ianuarie). Sursele de apă sunt sub controlul Statului Islamic. Ca întotdeauna, O-NU (”united nothings”, INsecurity Council) și politicienii fie ignoră situația, fie rezolvă problemele prin discursuri (mai mult sau mai puțin) frumoase. Cu toate acestea, sunt alții care se implică. Și, în timp ce unii construiesc Ziduri (ca ”The Wall” din Pink Floyd), alții încearcă să deschidă porți și ferestre în ele. Astfel, românul Ionuț Ursu, un tânăr provenit de la orfelinat, face voluntariat la refugiații din Grecia. A fost vara trecută la ei, iar iarna asta îi găsește tot cazaţi în corturi, înghețând de frig, în taberele din Sindos şi Kalahori (lângă Salonic), Dradma, Halkidiki, Nyu Kavala, Kavala, Policastro sau Lesbos: „Mă bucur să îi ajut, dar mi se rupe sufletul să îi găsesc tot aici, în corturi“.

Ionuț a lansat o campanie umanitară, prin intermediul Asociației „Volunteer For Life“ (Voluntar pentru Viaţă), al cărei preşedinte este. „În perioada cât am stat acolo, în iulie şi august, am avut ocazia să aud poveşti îngrozitoare de viaţă spuse de cei care au fugit din calea războiului. Mulţi dintre ei proveneau din Alep, oraşul sirian distrus aproape în totalitate de bombardamente. Mi-au povestit cum s-au trezit în casă cu soldaţii ISIS, care le impuneau părinţilor să semneze hârtii prin care se angajau să respecte Sharia, legea islamică. Cei care nu acceptau erau ucişi pe loc în casă, în faţa copiilor. Aceşti copii mi-au povestit cum au asistat îngroziţi la scene de mutilare a părinţilor sau chiar la execuţii. Am dat de unul din aceşti micuţi, Mehmet, care îşi căuta mereu mama prin tabără, însă femeia murise în Siria“, povestește tânărul.

Și participanții la marșul pro-Alep și pro-refugiați (început din decembrie, prin ger și viscol, pe jos, din Germania, Berlin până în Siria, pe ruta refugiaților) se străduiesc să deschidă porți și ferestre în Ziduri. Acest marș fost comparat de o biserică din Cehia (țara unde au ajuns participanții în luna ianuarie) cu marșul biblic de la căderea Ierihonului: un mic grup (mic, dar hotărât și de neoprit) a încercat mereu să deschidă porțile cetății. Focul sacru nu s-a stins nici în potopul de discursuri sterile, nici în cel de știri false și minciunele mai mici sau mai mari (greu de înghițit), nici în cel de bombe-butoi: marșul Ierihonului continuă. Să ne alăturăm și să deschidem ferestrele și porțile Zidurilor!

Să urmăm chemarea dragostei, a renașterii și a (r)evoluției cum au făcut cei din Ghouta de est: după ce au tăiat copacii ca să se încălzească, oamenii din Ghouta de est (aflați încă sub blocadă guvernamentală) plantează acum o mie de arbori. Ori profesorul voluntar (Ahmad) din tabăra de refugiați din Ghouta de est care le predă copiilor fără cărți, caiete și stilouri, pe o tablă improvizată, cu un marker! Ori studenții care merg la facultatea de medicină Sham din Ghouta de est, în mijlocul blocadei și al bombardamentelor intensive! Ori voluntarii de le echipele de salvare ”White Helmets” și cei care au făcut filme documentare despre ei (unele nominalizate la Oscar ca ”The White Helmets” al regizorului olandez Orlando von Einsiedel sau ”Last men in Aleppo” al regizorului revoluționar sirian Feras Fayyad, câștigător al marelui premiu la Sundance).

Altă întrebare cumva? Da, din partea unui animal nazist și terorist, că tot nu m-am lămurit: mult-iubiți și stimați conducători și lideri de opinie, master-chefi numai la minciunele, cum se face plata pentru câinii protestatari? 

Salvați marii scriitori și savanți din pușcării!

Legea grațierii din România, propusă netransparent, fără să treacă prin Parlament, prin ordonanță de urgență, îi scoate de la închisoare  pe cei care au comis crime împotriva umanității, politicieni penali, violatori, traficanți de carne vie, ucigași etc. Scapă de condamnări cei cu pedepse până în 5 ani, inclusiv cu suspendare (de exemplu, Dragnea ar fi reabilitat, ar putea candida), cei peste 60 ani (de pildă, Motanul Felix, torționari comuniști, altminteri moșulici de treabă etc.). Se grațiază până și abuzul în serviciu și forme grave de evaziune fiscală, ceea ce afectează munca DNA. Așadar, salvați marii scriitori și savanți preacurați din pușcării! Legea grațierii curăță politicienii ca dezinfectanții diluați din spitale.

Ca de obicei (deloc surprinzător, însă, în continuare, revoltător pentru mine), manifestanții la protestele de miercurea trecută anti-legea legea grațierii au fost gratulați, în ”dulcele stil clasic”, cu denumirea de ”naziști”. ”Animalelor, mi-e scârbă de voi”, s-a zborșit vicepreședintele ALDE, Cătălin Beciu. Stilul lui Iliescu, de asemenea: ”măi, animalule”. Animalele naziste nu au cedat, ci s-au adunat să protesteze duminică, din nou, în țară și în București: în jur de 30.000 numai în București, mă bucur, nu-mi vine să cred. Evenimentul a fost bine distribuit și promovat pe rețelele de socializare, ajungând foarte popular. Eu am mers chiar dacă am paralizat de frig și mi-a înghețat urletul de revoltă și de durere (de circulație). Dar atmosfera a fost caldă și am avut în suflet flacăra schimbării. S-a scandat scurt și la obiect: ”DNA / Să vină să vă ia”, ”PSD / ciuma roșie”, ”Antena 3 / niște derbedei”. Santa Klaus s-a solidarizat cu protestele, străduindu-se să blocheze ordonanța prin participarea sa la ședința de guvern din 18 ianuarie, apoi la manifestații. Da, bune și animalele naziste la ceva, vorba lui Hagi.

Așa cum era de așteptat, protestele sunt prezentate ca ”lovitură de stat” la Antenuțe (coincidență cu interpretarea lui Dragnea), iar prezentatoarea RTV a dezvăluit „pe surse“ că protestatarii au fost plătiți după cum urmează: 100 de lei de persoană, copiii „ceva mai puţin“ – 50 de lei şi pentru câine 30 de lei. Vreo amendă de la CNA pentru gentlemen și ladies de prezentatori și moderatori? Eu una (care nu mai știu ce legumă, animal, gunoi, zombie sau fantomă sunt) recunosc: sunt plătită, de cele mai multe ori, cu condamnări aberante (gen ai violat Leviathani și ai distrus Pământul și planeta Krypton a lui Superman), ger, ură și/sau indiferență. Și nu înțeleg cum anume s-a gândit și operat această plată de care zic prezentatorii RTV: de ce primește un câine de rasă numai 30 de lei, mai puțin ca stăpânii, părinții și copiii, în cel mai fericit caz, câini vagabonzi, turbați și răpănoși ori animale net inferioare câinilor (de pildă, șobolani)? Solicit răspuns la aceste întrebări, în numele drepturilor animalelor.

Toarșu’ Iliescu, disident comunist, ”bați din palme ca să rămâi în viață”?

Surprize, surprize... A, erai tu, Promy (titanul Prometeu, prietenul și eroul meu)? M-am săturat de surprizele Țarului și Califului. Și ale regimului sirian. Noi metode de tortură și execuție pentru copilași, femei însărcinate, medici, echipe de salvare, intelectuali, jurnaliști sau activiști, noi arme chimice, noi cutremure cu ajutorul bombelor-butoi (căci se pare că 50 pe zi sunt insuficente), noi blocade ale foamei. Stare de șoc, groază, paralizie, neputință, oroare, incertitudine, neliniște, frământare, neînțelegere, furie, frustrare, vinovăție, rușine, dezgust, coșmaruri, agonie (mi-a dat Dumnezeu să mă doară titanic ficatul lui Promy), depresie, mizerie (care nu se curăță oricâte dușuri faci), deznădejde. Apoi încerc să-mi adun bucățile împrăștiate de bombele-butoi sau rămase după festinul bestiilor antropofage care s-au înfruptat din mine. Sunt, ca tine, Promy, o legumă putrezită. Mâncați-mă (dar, vă rog, complet, nu mai lăsați nimic), tovarăși-zei, talibani și Big Brotheri, dacă nu vă e prea scârbă de mine să mă atingeți. Ne-am obișnuit să ne devorați, nu ne mai e atât de frică, dar ne doare, am obosit și ne-am săturat de showul ăsta.

Și, dacă mi-e frică uneori, ce dacă? Mi-e mai frică de conștiința mea care mă arde în focul Gheenei în fiecare zi și în fiecare noapte. De fapt, de ce să-mi fie rușine de frică? Și Her (Heracle, prietenul și salvatorul lui Promy) leșină când vede teste pozitive de sarcină sau când se gândește că ne-ar putea zdrobi, într-un acces de furie și nebunie, pe Promy și pe mine așa cum și-a ucis proprii copii, posedat de Madame Hera, fosta stăpână a Olimpului, din gelozie (de-asta, de multe ori, se teme să-l țină în brațe și să-l mângâie chiar și pe Pesi, motanul nostru, că Guru nu stă decât la mine și la Promy). Desigur că ar fi vrut să-și șteargă memoria, la fel ca Promy. A îndeplinit cele 12 munci ca să ispășească păcatul (da, el se simțea și se simte vinovat, nu Madame Hera!), a ucis monștri fără număr, fără număr (nu și monstrul din el de care se teme), iar 30 de ani din viață i-a petrecut alergând după o căprioară de-a lui Artemis, găsind în fuga asta amețitoare, epuizantă și disperată, dacă nu pacea și izbăvirea, măcar o alinare și un sens, precum Forest Gump. Doar că nu poți fugi de tine.

Promy, deși era primul care vroia să-și șteargă memoria și are coșmaruri tot timpul (pe care le împărtășesc, odată cu întreg coșmarul istoriei din care nu ne mai putem trezi), nu doar că s-a zbătut să se construiască Memorialul Holocaustului Olimpian (în vechiul Tartar, după Revoluția noastră din Olimp), ci a compus și dirijat o simfonie în memoria victimelor/martirilor holocausturilor (fasciste, comuniste, jihadiste etc.), în special a intelectualilor. Ba chiar, când am demisionat eu de la scris (de peste doi ani, deși, în mod stupid, mai fac voluntariat câteodată), a preluat tot el sărmanul crucea (după o scurtă grevă nud sub chador a tăcerii). Vrea să moară, dar mai mult vrea să trăiască. Și-a dat seama că e viu pentru că eu, altminteri complet confuză în ce privește identificarea viilor/morților, îi aprind totuși lumânare la vii, cu toate că el nu-mi aprinde, la rândul său, la morți... ca să păstreze și memoria lui Madame Dezastru.

O dovadă că mai mult vrea să trăiască decât să moară (el neavând până de curând parte de viață și aproape nici de supraviețuire... că era mereu să nu mai rămână nici stânca de care era înlănțuit din el) e că, de fiecare dată când îl vizitează fiul său, Deu (Deucalion), îngrozit că iar (i) s-a mai întâmplat ceva și că a ajuns din nou în lanțuri, cu piroane, furii, fulgerașe și bestii antropofage pe Elbrus ori în Tartar drept răsplată că a mai ajutat pe cineva, este că Promy îl roagă să-l aresteze. Haide, Deu, dacă mă iubești, arestează-mă! Însă Deu a pus piciorul în prag: îl arestează numai dacă îi dă șpagă Maretti cu pizza, iar Promy, bineînțeles, refuză, doar are principii și nu se coboară la nivelul ăsta. Dacă ar fi să aleagă o altă viață, Promy ar vrea să fie Dietrich Berger, bunicul lui Malraux (o persoană care s-a sinucis inexplicabil, în plină glorie și a zis înainte de moarte: ”dacă aș alege altă viață, aș alege-o pe a mea”). Ce tupeu, logic, nu? Dar eu, deși fantomă și nu nemuritoare blestemată acum, nu aș vrea să fiu bunicul lui Malraux, ci un android (poate chiar propriul meu androind, aflat în prezent în pivniță, zăcând în brațele androidului lui Promy, cufundat într-un somn liniștit, fără griji). Ce viață au androizii ăștia! Suntem amândoi invidioși.

La urma urmei, de ce să mă zbat în deznădejde? De ce să nu apelez la Monica Tatatoiu și Cristian Tudor Popescu, guru universali care le știu pe toate și au idei geniale în orice problemă de la rețete de sărmăluțe, tratamente minune anti-cancer (inclusiv în politica românească) la salvarea leului Cecil (mai important, desigur, adică probabil, decât copiii și frații noștri din Siria, România sau din alte părți)? Sau la Mama Omida... că baba Promida ghicește numai de apocalipsuri, nu de succesuri (și mereu depășesc orice imaginație). Să-l (mai) chem pe Obama în ajutor? Ori vreun alt șef-fantomă de-al meu sau de-al planetei? Degeaba, Obama se uită și nu vede, oricât ne-ar spiona. La fel și ceilalți șefi-fantomă - în timp ce războaiele-fantomă, soldații-fantomă și torționarii de treabă-fantomă produc victime reale... ”pagube colaterale”. Nu, mai bine trântim un scuipat intelectual... Dacă suntem născuți din spuma balelor și nu a valurilor ca Afrodita, ce să facem, să răspundem cumva, chit că cerșim bezmetic la Ziduri, iar abandonul pe cruce, indiferența și comunicarea imposibilă ne îndurerează cel mai mult. Nimic nu e insuportabil în afară de faptul că nimic nu e insuportabil, Malraux? Ba da, asta e insportabil, și pentru mine, și pentru Promy, și pentru copiii și frații noștri din Siria, crede-mă, Malraux.

Nu avem chef de nimic, respingem (din vinovăție, rușine, oboseală sau exasperare) orice terapii (ca de exemplu jocul ”de-a Bill și Monica în Biroul Oval”), art-terapii (căci auzim doar urlete și tăcerea pumnului în gură) și aromo-terapii (când ne aducem aminte de fetițele Yazidi sclave sexuale ale Statului Islamic care nu pot îndepărta mirosul oricât s-ar spăla pe dinți) și nu ne mai arde nici de o baie cu spume.. ă, cu spumă (unde să zăcem ore în șir în cadă, să ne ținem în brațe și să ne sărutăm la nesfârșit, ca-n prima zi). Ah, Promy, poate că ar fi bine să umplem cada cu spumă (sau cu iaurt cu Stracciatella) și să ne sărutăm acum, până nu vin iar tovarășii-zei de pe pământ și din Olimp să ne mănânce, îl primim cu această ocazie în cadă și pe talibanul Jihadi John să dansăm un tango. Mai bine te devorez eu, nu mai vreau să dispari, ai fost absent, oricum, prea mult... nemotivat. O să te sărut ușor ca pe o petală de cactus de un albastru luminos și ireal sau ca pe un fulg de-al lebedelor mele (împușcate, odată cu visele mele, la Revoluția din Decembrie ’89), ești atât de bolnav și traumatizat, mi-e și frică să te ating, să nu te dezintegrezi instantaneu. Până atunci să lansăm măcar un scuipat intelectual. Bun și scuipatul intelectual la ceva! Să vedem ce mai scoate frustrarea din noi. Să nu uităm, sunt și surprize plăcute (care depășesc orice imaginație): descoperirea titanilor din Siria și din alte părți (pe care Promy îi recunoaște și care duc focul lui sacru mai departe, fie și în infern).

Titanii din Siria au nevoie multă putere, devotament și răbdare pentru a mai rezista provocărilor și a duce focul sacru mai departe, cu atât mai mult că se simt singuri pe cruce, abandonați și uitați de lume. Iar situația (și ei înșiși) continuă să se degradeze. Potrivit unui raport realizat de Syrian Observatory for Human Rights (subevaluat), au murit peste 250.000 persoane de la începutul războiului civil, printre care 74.426 civili, 12.517 copii și 8.062 femei. Circa 2 milioane au fost răniți și suferă de dizabilități permanente, în timp ce peste 11 milioane au fost dislocați de la casele lor.

Unul dintre factorii agravanți este chiar intervenția militară a Rusiei în Siria. Țarul își extinde colaborările din Orientul Mijlociu (în zona șiită/alawită - Iran, Irak, Siria), implicându-se potențial și într-o intervenție în Irak, nu doar în Siria. Deși se confruntă cu sancțiuni economice și descreșterea masivă a prețului barilului de petrol (care au condus la devalorizarea rublei și la o scădere economică de 5%), Rusia investește în aur (a cumpărat 55 tone pentru a avea rezerve și, totodată, pentru a submina dolarul, prin respingerea economiilor în dolari) și zone economice energetice strategice în Europa (de exemplu, preluarea de către Gazprom de la compania germană BASF a pachetului majoritar cu puţin peste 50% din acţiunile firmei Wingas, companie ce deţine o cincime din acţiuni pe piaţa de gaz a Germaniei şi, în plus, comercializează gazul în Austria, Belgia, Cehia, Olanda, Polonia şi Marea Britanie). Iar popularitatea Țarului a crescut cu 3.3%, atingând 90% după autointitulata ”cruciadă” din Siria. Merită, e un autentic spirit creștin care luptă pentru pace și democrație și face opere de binefacere prin intermediul ”omuleților verzi” și al bombelor, alături de un regim la fel de caritabil.

Însă rușii vor întâmpina probleme logistice din moment ce livările de echipamente se operează din Crimeea și transportul se desfășoară dificil, iar bugetul este limitat. De aceea, trebuie obținute rezultate rapid, prin eforturile susținute ale iranienilor, irakienilor, Hezbollah, sirienilor și rușilor, înainte de G20 din noiembrie (stabilizarea zonei din jurul Damascului și securizarea coridoarelor către Hama și coastă). Dovadă cele peste 50 atacuri pe zi, ajungând într-o zi la recordul de 86. S-au reunit toți șiiții în jurul talibanului-șef din Siria, inclusiv șiiții din Rusia și din Cuba! Cât de disperat să fie să apeleze la serviciile secrete și trupele cubaneze? Deocamdată, cu sprijin rusesc, regimul nu a reușit să recupereze semnificativ teritoriu (anul acesta a pierdut teritoriu în Hama și Latakia). Atât Statele Unite, cât și Rusia se tem de un potențial colaps al regimului. Dacă nu-i poate opri căderea talibanului-șef, Rusia vrea să-și demonstreze influența, înlocuindu-l cu cineva compatibil cu interesele Țarului. Totuși, unii experți americani precum Jeremy Shapiro continuă să parieze pe erorile strategice ale Rusiei (în ciuda aparentelor  victorii tactice) și citează din Napoleon: "Când dușmanul tău face o greșeală, nu-l întrerupe”.

Pe teren, rebelii se străduiesc să facă față asalturilor Rusiei și ale armatei siriene. Statele Unite nu furnizează rachete sol-aer pentru a doborî avioanele ruseşti (rachetele pot cădea în mâinile grupărilor teroriste şi pot fi folosite împotriva avioanelor de pasageri). În sfârșit, americanii (măcar unii dintre ei) au înțeles că eliminarea talibanului-șef din Siria (autorul principal al victimelor și al dezastrului curent) trebuie realizată înaintea distrugerii Statului Islamic, a cărui apariţie este în parte datorată nemulţumirii faţă de guvernarea alawită. Astfel, a fost inițiat un program CIA de a antrena şi finanţa 10.000 de rebeli sirieni care să lupte împotriva regimului, separat de noul program al Pentagonului pentru pregătire de comandanţi (în jur de 80) din rândul rebelilor în vederea derulării de operaţiuni militare împotriva Statului Islamic (după eșecul programului ”train and equip”... circa 60 de Superman răpiți a doua zi de al-Nusra).

În legătură cu situația din Siria și intervenția Rusiei, Iohannis a declarat: ”faptul că în ultima vreme Rusia s-a angajat militar în Siria nu ajută la soluţionarea crizei, după părerea noastră, ci complică situaţia. Singura cale de ieşire din această criză este calea negocierii. Toate părţile implicate trebuie să fie aduse la masa negocierilor şi atunci se vor găsi soluţii. Acesta este punctul de vedere oficial al României şi acest punct de vedere îl facem cunoscut peste tot. Nu este un punct de vedere simplu teoretic. România este printre puţinele ţări care mai are personal la ambasada din Damasc. Nu suntem unul din marii actori, însă, prin faptul că suntem acolo, putem fi facilitatori în discuţii care pot duce spre pace în zonă.” Interesant, în ce privește reacțiile la intervențiile militare în Siria, au existat în Occident mai multe (și mai consistente) proteste împotriva intervenției americane în Siria decât a celei rusești, ceea ce atestă dublul standard al unor pacifiști.

Între timp, situația refugiaților continuă să se deterioreze. Anul acesta, au ajuns în Europa peste 600.000 refugiați dintre care mai mult de 3.100 s-au înecat. Sub avalanșa refugiaților, UE (tot mai) caută să se eschiveze. Recent, s-a încheiat un acord între Turcia și UE: în schimbul liberalizării vizelor și al reenergizării discuțiilor de aderare a Turciei la UE, Turcia se angajează să reducă fluxul refugiaților. Turcia a solicitat și 3 miliarde Euro ajutor pentru refugiați. 1 miliard a fost oferit deja, dar 3 ar putea dezechilibra bugetul UE. Turcia a început să întoarcă forțat în Siria pe cei pe care-i prinde că încearcă să plece spre Europa. Gesturi caritabile, să nu uite cumva, să nu se dezobișnuiască... Banca Mondială, la rândul ei, se străduiește să finanțeze Iordania și Libanul (unde, în prezent, unul din cinci e refugiat sirian) prin împrumuturi ale căror dobânzi să fie achitate măcar parțial de alte țări donatoare. Și unii politicieni din Europa plătesc deja pentru susținerea refugiaților: pentru Merkel s-a construit o spânzurătoare la un protest, iar candidata la primăria oraşului Koln, Henriette Reke, a fost înjunghiată în plină stradă (o dovadă în plus că, până și în Europa (deși nu la fel ca-n Siria), cei care ajută sunt primii care au nevoie de ajutor). Din fericire, a supravițuit și s-a revanșat prin câștigarea alegerilor locale din primul tur.

După noul sistem de relocare la nivel european, care înlocuiește sistemul de cote, România ar trebui să primească 3,9% dintre refugiați. Povara refugiaților ar trebui, totuși, împărțită echitabil nu numai în Europa, ci și la nivel global. Amnesty International propune 8 idei de rezolvare a crizei refugiatilor:

1. Deschiderea unor căi sigure de acces pentru refugiați (vize umanitare și reunirea cu familia)

2. Relocarea (în mod special pentru categoriile vulnerabile ca supraviețuitorii torturii și persoanele cu probleme medicale grave – peste un milion de persoane din care țările bogate primesc anual sub 10%)

3. Operatiuni de salvare (peste 7.000 persoane s-au înecat în Mediterana)

4. Permiterea accesului cu sau fără documente de călătorie

5. Investigarea și condamnarea traficanților

6. Combaterea discriminării și xenofobiei

7. Strângerea de fonduri ONU pentru refugiați

8. Recunoașterea dreptului la azil și constituirea unor sisteme corecte și funcționale de primire a refugiaților.

Apropo, pesedistul speriat de invazie care analiza refugiații după ceasuri și telefoane și-i suspecta de cele mai negre intenții, noul lider PSD (candidatură unică, ales în unanimitate!), Liviu Dragnea, a condamnat solemn comunismul în fața ”disidentului” comunist și a ”martirului” comunist Iliescu, un personaj mânjit de sânge la Revoluție și mineriade, care, trezit din somn de colegi, s-a ridicat în picioare și a păstrat un moment de reculegere, probabil pentru victima comunismului ce a fost chiar el. „N-am avut o declaraţie de atac la adresa domnului Iliescu. Sincer. Domnul Ion Iliescu a fost un disident în regimul trecut“, a precizat Dragnea, să nu planeze cumva vreo umbră de îndoială. Totuși, Dragnea l-a exclus din forurile de conducere pe Iliescu, din Biroul Permanent Național, păstrându-i funcția de președinte de onoare... pentru meritele de disident probabil.

Alt lider PSD, Marian Oprișan, nu a vrut să-și ceară scuze și pentru mineriadă: „Eu cred că nu trebuie să ne cerem scuze. Imaginaţi-vă că astăzi, în Piaţa Universităţii, când avem o ţară democratică sar nişte oameni cu sticle Molotov şi cu corturi, se aşază în faţa Guvernului neautorizat. Ce credeţi că ar face forţele de ordine. Îmi pare rău, felul în care au intervenit a fost cât se poate de natural. Vreau să înţelegeţi un singur lucru: niciodată, în nicio democraţie consolidată... Uitaţi-vă în Statele Unite ale Americii, la violenţă se răspunde cu violenţă“ Adică la câteva corturi ridicate în Piața Universității și ”Jos Iliescu/comunismul!” se răspunde cu împușcături, sedii de partide istorice și facultăți devalizate, sute de capete sparte de mineri și ”moarte intelectualilor”. Și minerii identificau intelectualii după ochelari și barbă, logic, nu? Slavă Domnului, în sfârșit, Iliescu a fost acuzat pentru crime împotrive umanității în dosarul Mineriadei, împreună cu Virgil Măgureanu, iar procurorii cer aviz pentru Victor Stănculescu.

Să nu uităm de mărețele realizări ale comunismului: uniformizare, teroare, control totalitar, minciună grosolană, vulgaritate, cultul (obscen) al personalității, cenzură, poliție politică, închisori politice și lagăre de muncă de exterminare, egalitate în mizerie... materială, morală și culturală. Și o mărturie din Coreea de Nord, alt paradis al crimelor împotriva umanității: „Când Kim Jong-un face ceva greşit dă vina pe alţii. Aşa că oamenii sunt pedepsiţi sau executaţi, cu toate că nu ei au greşit“ spune un fost soldat nord-coreean care a reușit, după nenumărate încercări, să fugă din țară (unde murea de foame, bătăi și umilințe), deși nu e nici el un refugiat, ci un ”gunoi”, ”dușman al poporului”, ”vierme de trădător” și ”câine turbat de terorist”. Adaugă apoi ceva simplu și tulburător care reflectă esența comunismului: ”Bați din palme ca să rămâi în viață!” Din păcate, asta nu e viață. Și, de multe ori, nici măcar supraviețuire.