”Yeah, yeah, am
câștigat, am câștigat”, facem și noi ca Geoană când țopăia fericit că reușise
să câștige alegerile prezidențiale (numai că era vorba de Băse atunci):
ordonanța 13/2017 a fost abrogată. Nu-i ca la Geoană, e pe bune. Am câștigat ceva,
dar trebuie să rămânem treji și vigilenți pentru a continua lupta cu sistemul
(și lupta interioară, propria (r)evoluție). România, trezește-te! Pământule, trezește-te!
Eu mă duc să dorm. Dulce răzbunare! Pot să dorm liniștită acum (nu, mai
niciodată, sunt genul de boșorog terminat ”tânăr și neliniștit”, nu ”tânăr și
liniștit” ca Hrușcă, ăsta care cântă ”ler-i ler” și vara, la mare, în Vamă).
Dar de ce-mi fac atâtea
griji? Încă înainte de abrogarea ordonanței, se deschisese o fereastră pentru a
opri legea grațierii și a proteja statul de drept: mai întâi sesizările la
Curtea Constituțională, apoi, la nevoie, referendumul, propus de Santa Klaus. Să
nu zboare pe fereastra din zidurile pușcăriilor tocmai marii penali și
torționari de treabă, să le oferim o șansă să-și continue operele literare și
științifice, mi-e teamă că altfel nu vor avea inspirație și nu vor fi stimulați
suficient. Bune și (unele) ziduri la ceva! Că tot vorbeam de plângeri la CCR,
CSM și Santa Klaus sesizaseră deja Curtea Constituțională, iar DNA o
anchetează. Până și Avocatul Poporului, Victor Ciorbea (dubios în alte
demersuri pro-penali), declarase că va ataca ordonanța la CCR. În plus, Consiliul
Superior al Magistraturii (CSM) îi retrăsese de la conducerea Ministerului
Justiției pe secretarii de stat Constantin Sima şi Oana Schmidt Hăineală, la
cererea procurorului general Augustin Lazăr. Tot procurorul general a spus că va
ataca ordonanța în instanță. Miercuri, CCR a respins sesizările primite de la
Santa Klaus și CSM (pe motiv că nu e conflict între instituții (guvern vs. parlament),
guvernul nu s-a băgat peste parlament și are dreptul constituțional să emită
OUG-uri), iar joia asta o dezbate pe cea de la Avocatul Poporului. Dacă nu va
fi respinsă joi, ordonanța ar putea fi adoptată, în ciuda protestelor și a
abrogării ordonanțelor de către guvern. Să vedem ce se mai întâmplă.
Între timp, pe
plan internațional, reacțiile au fost prompte. Ca de obicei, băgăcioșii de la Consiliul
Europei și Departamentul de Stat al SUA își manifestă îngrijorarea față de
subminarea statului de drept. Oare de ce s-or băga ei, de ce nu lasă sărmanul
guvern și sărmanii parlamentari (”săraci și cinstiți” cum zicea odată Iliescu)
să-și vadă liniștiți de treabă? Da, fac multă treabă, într-adevăr. Ordonanțe pe
ascuns, noaptea și minciunele pe bandă rulantă. Master-chefi doar la
minciunele. Potrivit stenogramelor aferente ședințelor de guvern, Iordache,
ministrul ”altă întrebare”, l-a mințit pe Grindeanu că ordonanța are toate
avizele necesare (nu-l avea pe cel CSM). Hm, asta era o constatare, un enunț
afirmativ sau o interogație... altă întrebare fără răspuns? Să nu uităm,
întrebarea este la baza gândirii și a filosofiei, și nu răspunsurile. Nu o să
vedeți niciun răspuns de la politicieni. Altă întrebare? Niciun răspuns. Altă
întrebare? Niciun răspuns. Altă întrebare? Niciun răspuns.
Ne-am obișnuit cu
master-chefii de minciunele și non-răspunsurile și ne surprind o reacție și un
gest de normalitate cum au fost protestele anti-legea grațierii (cu o
participare uluitor de mare). Susținute și de cântăreți ca Tudor Chirilă, trupa
Voltaj (care a compus un imn), formația Robin and the Backstabbers, de
polițistul Marian Godină ori de centenarul Mihai Șora, protestele au continuat,
ajungând la sute de mii pe străzi (duminica trecută peste 600.000 în țară, respectiv
300.000 în Piața Victoriei). În ciuda gerului, a imprecațiilor și acuzațiilor
absurde de la Antena 3 și România TV (animale naziste plătite mai mult decât
câinii lor de rasă, net superiori stăpânilor (nu am înțeles deloc cum se face
calculul pentru stăpâni și câini), să dea o lovitură de stat) și a
obstrucțiilor Ministerului de Interne care a pregătit o listă a persoanelor
publice implicate în promovarea protestelor pe Facebook: Mircea Marian, Ovidiu
Vanghele, Robert Turcescu, Emilia Şercan, Lucian Mândruţă, Nicuşor Dan,
Clotilde Armand, Cătălin Tolontan sau Andrei Gheorghe. Lista e mică, vă rog să
o completați cu numele care lipsesc. Vă rog să-i includeți pe toți, cu copii,
câini, pisici, papagali și hamsteri. Stați un pic, cred că papagalii erau la
Antena 3, RTV și Ministerul de Interne.
Centenarul Mihai Șora
a ieșit și el la proteste, în numele statului de drept la care visează
animalele naziste, după cum se știe: „Nu în 1990 ne întoarcem, ci în 1947. Ceea
ce au făcut guvernanții în această noapte pot face oricând, în orice moment, cu
orice lege, nu doar în Justiţie. Dacă acum pui lacăt pe independenţa Justiţiei,
mâine poţi interzice circulaţia persoanelor, poţi suprima internetul, presa
liberă; poţi închide graniţele, poţi trimite oamenii în lagăre, la munca
silnică ori îi poţi, pur şi simplu, extermina. Iar toate acestea în numele votului
democratic care te-a adus la Putere, în numele „democraţiei“, al poporului… În
numele „democraţiei populare“. Mecanismul de atac la statul de drept este
predictibil şi îşi dovedeşte, iată, ciclicitatea implacabilă. A fost noaptea
minţii guvernanţilor. Este prea mult şi prea periculos pentru a-i lăsa să-şi
facă în continuare de cap!“, a postat acesta pe Facebook. Apoi, animalul ăsta
nazist de filosof, Șora, ne-a făcut o confidență: „Bietul domn Soros: încă nu a
aflat că sunt tatăl lui.” Mihai Şora şi-a pregătit și o „pancartă“ pentru mitinguri
și marșuri: „Biblioteca pentru toţi / Nu îi publică pe hoţi“. Umorul popular e,
la rândul său, savuros: pancarte cu ”Dragnea – connecting people”,”we don’t beLIVIU”, ”ţi-am adus
lumină, Dragnea / să lucrezi mai bine noaptea” (o pancartă cu beculețe) etc. Apropo
de focul sacru, un moment sublim de iluminare: Piața Victoriei luminată de
telefoanele mobile. Arză-v-ar focul sacru să vă arză până vă treziți și vă
iluminați!
Dacă România s-a
mai trezit și deschide ferestre în Ziduri (Zidurile exterioare, ale sistemului
și Zidurile interioare ale fiecăruia dintre noi), din păcate, în Siria persistă
Zidurile blocadelor (și blocajelor), iar în rest, dacă sunt ziduri prăbușite,
acestea sunt dărâmăturile rămase în urma bombardamentelor (dărâmături-ziduri
și... dărâmături-oameni). În pofida acordului de încetare a focului stabilit de
ruși și turci și a discuțiilor de pace de la Astana, sunt încă motive de
îngrijorare: armistițiul a (tot) fost încălcat (în special de regimul sirian),
în prima lună de acord de încetare a focului (ianuarie 2017) au mai fost 645
victime civili (în luna precedentă – circa o mie, potrivit OSDO – Observatorul
Sirian pentru Drepturile Omului), iar negocierile de pace avansează cu
dificultate. Totuși, în linii mari, armistițiul la nivel național este viabil
(deocamdată), iar Țarul și regimul său par mai hotărâți să-l mențină de această
dată.
Să nu uităm: pe
ansamblu, Rusia a produs peste 4.750 victime civili de la începutul
intervenției sale până în prima zi de armistițiu (cel coordonat de ruși și
turci), conform OSDO. Regimul sirian se remarcă și mai departe prin mărețe și
glorioase realizări: continuă să nu respecte armistițiul (respectă oare ceva...
în afară de marele conducător și propriile funcții?) și să aresteze și să
tortureze până la moarte. După imaginile (insuportabile) ale fotografului
militar ”Caesar”, colectate cu mari eforturi și riscul vieții, apărute în 2014,
care dezvăluiau uciderea prin tortură a 11.000 persoane, un raport Amnesty International
recent semnalează 13.000 de victime ale torturii, violurilor, foametei, mizeriei,
tratamentului degradant (de pildă, prizonierii nu au voie să scoată niciun
sunet... tăcerea pumnului în gură, cutremurătoare ca un urlet) și ale spânzurătorilor
de masă la închisoarea Saidnaya, în perioada 2011-2015. Dacă mai ieși vreodată
de acolo (destul de improbabil), ești o legumă putrezită de maxim 40 de kile
(bineînțeles, de nerecunoscut, nici măcar de maică-ta sau nevastă-ta), ai
corpul redus la jumate sau o treime și sufletul complet distrus. La nivel
național, după un raport Amnesty din august 2016, au fost exterminate în
închisori 30.000 persoane - 17.000 ucise de torturi/tratamente și condiții
inumane, iar 13.000 de execuții (în perioada 2011- august 2016).
Dacă raportul
Amnesty ne vorbește de închisori, noul raport Human Rights Watch a documentat 8
atacuri chimice cu clor în Alep și împrejurimi (numai în noiembrie și decembrie
2016). Clorul te arde pe dinăuntru și te face să te sufoci (și bine ar fi să
fie focul sacru, dar nu, nu e cel sacru care iluminează, și nici arsurile mele
de la rinită, ori focul Gheenei din conștiința celor vinovați (mă tem că nu au
așa ceva, nici un portret al lui Dorian Gray care să-i urmărească), ci unul
care te preschimbă în scrum). Aceste atacuri au rănit circa 200 de civili și au
ucis 9 civili (inclusiv patru copii). ”Mirosul e ceva ce nu poți să suporți. În
momentul în care ești expus, gâtul tău arde, este ca un ac de foc răsucindu-se.
Nu te lasă să înghiți sau să respiri. Ți-e greață. Ochii îți ard și nu-ți poți
controla lacrimile. În cele din urmă, nu mai poți respira. Nu e ca atunci când
nasul și gura sunt blocate, ci mai curând corpul nu mai lasă aerul înăuntru”,
spune un martor. ”Cei afectați au probleme de respirație, tușesc tare, simt o
stare de greață, unii leșină, iar alții fac spume la gură”, mărturisește
altcineva.
Elicopterele care
au azvârlit bombe-butoi cu clor au decolat de la baza rusească Hmeymim la
atacurile precedente, după cum arată Joint Investigative Mechanism – ONU, așa
că rușii ar fi trebuit să-și supravegheze colaboratorii, susține HRW. Și,
uimitor, pe 21 decembrie 2016 ONU a adoptat o rezoluție care stabilește un
mecanism de investigare a crimelor împotriva umanității în Siria și solicită
colaborarea tuturor părților în acest sens. Aceasta s-a votat în Ansamblul
General cu majoritatea absolută, nu în Consiliul de INsecuritate unde Rusia și
China dau, în mod obișnuit (însă, repet, e predica mea de Nana, cum îmi ținea
mie mătușă-mea în copilărie, obișnuit nu înseamnă și normal) veto. Nici măcar
nu e prima oară când s-a recurs la atacuri chimice cu clor (au mai fost în mai
2014, aprilie 2015, iunie 2015 și septembrie 2016). Asta după ce în 2013
regimul a utilizat gaz sarin în Douma, ucigând mii de persoane. Să le urăm și
mai multe mărețe realizări?
La rândul său, raportul
Atlantic Council ”Breaking Aleppo” de la începutul acestui an demonstrează
performanțele regimului și ale rușilor în bătălia pentru Alep: peste 3.500 de
civili uciși în perioada iunie 2016 – decembrie 2016, convoaie umanitare
(Crucea Roșie) și spitale bombardate în mod sistematic (73 în Alep - 42% din
cele 172 atacuri asupra spitalelor de anul trecut după datele Syrian American
Medical Society, respectiv 400 atacuri la nivel național și peste 750 de medici
exterminați de la începutul conflictului, marea majoritate de regim, conform
Physicians for Human Rights). De asemenea, au utilizat și mai departe strategia
blocadelor, politica ”îngenunchează sau
mori de foame” și nu numai în Alep – peste 1 milion se află sub asediu la nivel
național. Astfel, copiii au ajuns să mănânce pisici, șobolani, gândaci, iarbă
cu pământ cu tot și ziduri la propriu, sirop sau suc din fragmente de piatră. O
banană costa 2 Euro la Douma (se vindea feliată), iar la Alep prețurile au
crescut de 2-8 ori (o roșie era de 6 ori mai mult la sfârșitul lui iulie 2016).
Clar, eu nu mi-aș fi permis nici o felie de banană sau de roșie și nici nu-mi
permit. În plus, regimul a obstrucționat permanent livrarea ajutoarelor și a
sustras până și laptele pentru bebeluși ori echipamente medicale vitale din
convoaiele umanitare.
În același timp,
regimul a continuat arestările (2.367 în Alep, inclusiv 89 femei și 64 de copii,
din iulie până în decembrie 2016, conform Syrian Network for Human Rights), execuțiile
(peste 100 în noiembrie-decembrie 2016), atacurile nediscriminate cu bombe-butoi
(4.045 după SNHR), utilizarea armelor incendiare (13 în ultimele 4 luni ale lui
2016 după Syrian Archive), a bombelor cluster (cel puțin 22 din iulie până în
decembrie 2016), a bombelor anti-bunker și a armelor chimice (minim 10 atacuri
chimice cu clor în a doua jumătate a lui 2016). În paralel, au recurs la intoxicare
media (până și White Helmets au fost acuzați de terorism și de propagandă/false
salvări, iar Banei Alabed fie i se neagă existența, fie reprezintă ”un joc de
propagandă teroristă” din punctul de vedere al teroristului-șef al regimului).
Ce să mai zicem de evacuarea din Alep, mă rog, strămutarea forțată, agonizantă
și ea (și pentru mine), cu atâtea emoții, suciri și răsuciri, blocaje fără
număr fără număr...
Toate acestea
(negate vehement de regim și ruși) au rămas nepedepsite, ba chiar au fost premiate
cu acorduri de încetare a focului (încălcate repetat și de care au profitat
atât politic, cât și militar). Faptele bune se condamnă, iar cele rele se
premiază. Să-i recompensăm poate pentru lupta cu Statul Islamic (extremismul). Nu,
din păcate, e numai lupta cu poporul. Staffan de Mistura, emisarul special ONU
în Siria, a estimat luptătorii jihadiști de la al-Qaida, Jabhat Fateh al-Sham
(fostul al-Nusra) în jur de 900 din 8.000 de luptători rebeli din Alep. Mai
puțin de 10% dintre locuitorii Alepului estic erau, oricum, luptători. Înduioșător,
raportul Atlantic Council (Statele Unite) conține, printre altele, și o poză realizată
de Ismail Abdalrahman (fotograful și activistul media din Alep care-și azvârle
camera foto pentru a căuta prin dărâmături, împreună cu cei de la White Helmets,
cel care își păstrase pe timp de război pasiunea, înotul în piscină): băieți
scăldându-se în apa unui puț dezafectat în august, anul trecut. Nici Ismail nu
mai făcea baie în piscină atunci, ci doar în potopul de bombe-butoi, iar eu nu
reușisem să plonjez în ea decât cu gândul. După aceea, regimul le-a confiscat camerele foto,
dronele de filmat și laptopurile în timpul evacuării (sper că mai aveau salvate
pe undeva documentele, eu nu suport nici ideea de a-mi dispărea un rând din ce
am scris sau vreo poză, mi s-a întâmplat cândva să-mi șteargă cineva din
greșeală o povestire (a fost îngrozitor, n-am putut uita și ierta și a trebuit
s-o refac integral... în altă variantă), iar în Iran, când am vizitat țara, am
trăit nu cu teroarea bicelor la curul gol pentru ținută inadecvată, ci cu
groaza că îmi confiscă cineva laptopul cu materialele în lucru). Ceea ce îmi
evocă și teroarea din anii comunismului în România. Dar poate că așa meritau ticăloșii
ăștia de câini de teroriști, șerpi de trădători, șobolani de dușmani ai
poporului – copii, medici, jurnaliști, voluntari și activiști, iar
teroriștii-șefi din Rusia și Siria - premiul Nobel pentru pace.
Așa meritau
câinii de teroriști, șerpii de trădători și șobolanii de dușmani ai poporului.
Este și atitudinea rățoiului Donald și a administrației sale în raport cu
refugiații. Acesta începe să-și țină promisiunile (o, Doamne, speram așa,
absurd, că nu și le va onora și că vor rămâne discurs de campanie pentru a
atrage voturi): va restricționa accesul refugiaților din 7 țări (Siria, Irak,
Libia, Yemen, Iran, Somalia, Sudan) și construiește Zidul la frontiera cu
Mexic. Interesant, și Zidul (european, nu american) de la Calais (”Calais
jungle”) costă mai mult decât construirea unei tabere decente pentru refugiați.
Trebuie ridicate Ziduri fără porți și ferestre din motive de securitate, logic,
nu? Să nu vină pe capul nostru teroriștii de bebeluși musulmani care ne vor
capul. Dacă nu avem cap și ne pierdem capul... Din păcate, teroriștii de
bebeluși musulmani ajung nu jihadiști care ne iau capul, nici pipăitori de
funduri, ci de fund... fundul Mediteranei. Ori să se sufoce prin mijloace de
transport aglomerate și improvizate ori să înghețe de frig prin tabere de
refugiați.
Totuși, în
Statele Unite, s-a reușit (temporar) blocarea inițiativei administrației Trump.
O singură persoană și un singur gest fac diferența, spunea și Ellie Wiesel. Așa
a fost și de această dată. După ce un prim judecător a fost de acord cu
decretul administrației Trump, altul din Seattle (Washington), James Robart, a
răspuns favorabil plângerii procurorului general al statului Washington, Bob
Ferguson, care considera aceste măsuri neconstituționale pe motiv că afectează
locuitorii și industriile și reprezintă ordine arbitrare (nu există o
amenințare reală din partea refugiaților). James Robart a izbutit să blocheze
decretul la nivel național (deocamdată). L-a urmat administrația din Minnesota
care s-a opus și ea inițiativei rățoiului Donald. Yeah, yeah, am câștigat, am
câștigat! În același timp, mai multe personalități (printre care John F. Kerry,
Leon Panetta şi Madeline Albright, precum şi fostul director al CIA, Michael V.
Hayde!) au condamnat măsurile printr-o petiție adresată Curții de Apel din
Statele Unite. Până și fostul șef CIA consideră asemenea demersuri ca
distructive pentru imaginea americanilor și pentru eforturile serviciilor de informații
de a colecta date în țările respective. Din fericire, curtea de apel din San
Francisco a respins joi ordinul rățoiului Donald pentru că guvernul nu a venit
cu dovezi privind pericolul reprezentat de refugiați/călătorii străini.
La rândul ei,
Bana Alabed, fetița de 7 ani, vocea Alepului asediat, actualmente refugiată în
Turcia, deci, clar, o teroristă înrăită (prin mesajele ei mai ales), a încercat
să-l sensibilizeze pe rățoiul Donald printr-o scrisoare (trimisă înainte de
învestirea ca președinte): „Dragă Donald Trump, numele meu este Bana al-Abed şi
sunt o fată de şapte ani din Alep. Am trăit în Siria toată viaţa mea, înainte
să plec din estul Alepului asediat în decembrie, anul trecut. Mă aflu printre
copiii sirieni care suferă din cauza războiului sirian. Însă acum am pace în
noua mea casă din Turcia. La Alep eram la şcoală, însă a fost distrusă din
cauza bombardamentelor. Unii dintre prietenii mei au murit. Sunt foarte tristă
din cauza lor şi aş fi vrut să fie aici cu mine, pentru că ne-am fi jucat până
acum. Nu mă puteam juca în Alep, era oraşul morţii. Acum, în Turcia, pot să mă
duc afară şi să mă bucur. Pot să merg la şcoală, deşi nu am fost încă. De aceea
este importantă pacea pentru toată lumea, inclusiv pentru dumneavoastră. Însă
milioane de copii sirieni nu sunt ca mine, acum, şi suferă în diferite părţi
ale Siriei. Ei suferă din cauza adulţilor. Ştiu că veţi fi preşedintele
Americii, aşa că puteţi, vă rog, să salvaţi copiii şi oamenii din Siria?
Trebuie să faceţi ceva pentru copiii din Siria, pentru că ei sunt ca şi copii
dumneavoastră şi merită pacea ca dumneavoastră. Dacă îmi promiteţi că veţi face
ceva pentru copiii din Siria, sunt deja noua dumneavoastră prietenă. Aştept cu
nerăbdare ceea ce veţi face pentru copiii din Siria“.
În Alep, din
nefericire, situația este, în continuare, foarte dificilă: 1,8 milioane de
locuitori (din oraș și din împrejurimi - zona estică rurală) au rămas (iar)
fără acces la apă (de la mijlocul lunii ianuarie). Sursele de apă sunt sub
controlul Statului Islamic. Ca întotdeauna, O-NU (”united nothings”, INsecurity
Council) și politicienii fie ignoră situația, fie rezolvă problemele prin
discursuri (mai mult sau mai puțin) frumoase. Cu toate acestea, sunt alții care
se implică. Și, în timp ce unii construiesc Ziduri (ca ”The Wall” din Pink
Floyd), alții încearcă să deschidă porți și ferestre în ele. Astfel, românul
Ionuț Ursu, un tânăr provenit de la orfelinat, face voluntariat la refugiații
din Grecia. A fost vara trecută la ei, iar iarna asta îi găsește tot cazaţi în
corturi, înghețând de frig, în taberele din Sindos şi Kalahori (lângă Salonic),
Dradma, Halkidiki, Nyu Kavala, Kavala, Policastro sau Lesbos: „Mă bucur să îi
ajut, dar mi se rupe sufletul să îi găsesc tot aici, în corturi“.
Ionuț a lansat o
campanie umanitară, prin intermediul Asociației „Volunteer For Life“ (Voluntar
pentru Viaţă), al cărei preşedinte este. „În perioada cât am stat acolo, în
iulie şi august, am avut ocazia să aud poveşti îngrozitoare de viaţă spuse de
cei care au fugit din calea războiului. Mulţi dintre ei proveneau din Alep,
oraşul sirian distrus aproape în totalitate de bombardamente. Mi-au povestit
cum s-au trezit în casă cu soldaţii ISIS, care le impuneau părinţilor să
semneze hârtii prin care se angajau să respecte Sharia, legea islamică. Cei
care nu acceptau erau ucişi pe loc în casă, în faţa copiilor. Aceşti copii
mi-au povestit cum au asistat îngroziţi la scene de mutilare a părinţilor sau
chiar la execuţii. Am dat de unul din aceşti micuţi, Mehmet, care îşi căuta
mereu mama prin tabără, însă femeia murise în Siria“, povestește tânărul.
Și participanții
la marșul pro-Alep și pro-refugiați (început din decembrie, prin ger și viscol,
pe jos, din Germania, Berlin până în Siria, pe ruta refugiaților) se străduiesc
să deschidă porți și ferestre în Ziduri. Acest marș fost comparat de o biserică
din Cehia (țara unde au ajuns participanții în luna ianuarie) cu marșul biblic
de la căderea Ierihonului: un mic grup (mic, dar hotărât și de neoprit) a
încercat mereu să deschidă porțile cetății. Focul sacru nu s-a stins nici în
potopul de discursuri sterile, nici în cel de știri false și minciunele mai
mici sau mai mari (greu de înghițit), nici în cel de bombe-butoi: marșul
Ierihonului continuă. Să ne alăturăm și să deschidem ferestrele și porțile
Zidurilor!
Să urmăm chemarea
dragostei, a renașterii și a (r)evoluției cum au făcut cei din Ghouta de est:
după ce au tăiat copacii ca să se încălzească, oamenii din Ghouta de est
(aflați încă sub blocadă guvernamentală) plantează acum o mie de arbori. Ori
profesorul voluntar (Ahmad) din tabăra de refugiați din Ghouta de est care le
predă copiilor fără cărți, caiete și stilouri, pe o tablă improvizată, cu un
marker! Ori studenții care merg la facultatea de medicină Sham din Ghouta de
est, în mijlocul blocadei și al bombardamentelor intensive! Ori voluntarii de
le echipele de salvare ”White Helmets” și cei care au făcut filme documentare
despre ei (unele nominalizate la Oscar ca ”The White Helmets” al regizorului
olandez Orlando von Einsiedel sau ”Last men in Aleppo” al regizorului revoluționar
sirian Feras Fayyad, câștigător al marelui premiu la Sundance).
Altă
întrebare cumva? Da, din partea unui animal nazist și terorist, că tot nu m-am
lămurit: mult-iubiți și stimați conducători și lideri de opinie, master-chefi
numai la minciunele, cum se face plata pentru câinii protestatari?
