Se afișează postările cu eticheta Capatos. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Capatos. Afișați toate postările

joi, 26 iulie 2012

NU VOTĂM! „WE’RE NOT GONNA TAKE IT ANYMORE!”

NU VOTĂM duminică! De ce? Foarte simplu: pentru că nu vrem să legitimăm o mascaradă şi pentru că nu vrem să contribuim prin votul nostru la atingerea cvorumului necesar pentru validarea referendumului. Având în vedere că majoritatea tinde să opteze pentru demiterea preşedintelui, chiar dacă noi ne-am pronunţa anti-demitere, votul nostru ar putea ajuta la întrunirea cvorumului şi la victoria USL, indiferent de alegerea noastră. O strategie mai prgamatică, mai sigură (chiar dacă nu tocmai elegantă) este boicotul. Şi, luând în considerare procedurile anti-democratice şi destabilizatoare la adresa statului de drept ale guvernării actuale (din păcate, apropiate de loviturile de stat), nu putem fi alături de USL în demersul său de demitere a preşedintelui. La urma urmei, preşedintele a făcut greşeli (declaraţii belicoase, discriminatorii, autosuficiente, arogante la adresa diverselor categorii sociale şi profesionale, reacţii deplasate, jenante în raport cu regele Mihai sau cu Arafat, comunicare defectuoasă a măsurilor de austeritate, imixtiuni mai mult sau mai puţin discutabile în programul de guvernare, eşecuri în exercitarea rolului de mediator între instituţii şi între stat şi societate, susţinerea unor baroni corupţi şi neperformanţi din PDL etc.), dar nu a încălcat grav constituţia, singurul motiv real de demitere: Decizia CCR cu privire la suspendarea Preşedintelui ; Semnificaţia constituţională a referendumului ; Pentru ce a fost suspendat Traian Băsescu . Eu nu am lipsit niciodată de la vot în ultimii 16 ani: am făcut chiar sacrificii, m-am învoit de la serviciu, mi-am întrerupt vacanţe doar ca să-mi exprim opţiunea pentru... un rău mai mic sau mai mare. Am fost şi implicată activ în politică: membră a PNL în studenţie. Vroiam să contribui la consolidarea democraţiei în România. Acum sunt îngrozită şi dezgustată de modul în care a evoluat PNL, marele partid istoric, constructor al României moderne şi democratice: o cârpă murdară a PSD-ului, manipulată de un personaj cu reacţii de babă isterică, posedată care se sinucide în direct la OTV (din cauza lui Băse, normal!), ANAListul CURios care a comentat cu CURaj şi aCURateţe, live, la HandiCapatos în emisiune, iarna aceasta, imaginile despre fundul lui Boc (cu un limbaj sărac şi vulgar ca-n „Idiocracy”, mai nociv şi mai limitat ca „nouvorba” („Newspeek”) din „1984”). Acesta e preşedintele interimar al României. Îl merităm, nu? Reînviind discursul găunos naţionalist, populist, ne promite o Românie izolată de Europa, după exemplul Ungariei, că doar nu vrem să fim „colonie”, nici (prin vocea lui Tudor Chiuariu) să avem de-a face cu „politruci” ca Barosso ori cu alţi politicieni europeni incompetenţi care nu corespund nici pe departe modelului lui Putin, cum a zis Marga (mă uimeşte constant comportamentul lui Marga, s-a antenizat şi el?!) Declaraţiile care au speriat Vestul ; Barroso politruc . Cred că bieţii Brătieni se zvârcolesc în mormânt. Iar fanteziile demolatoare ale „maimuţicii” plagiatoare, ale premierului „Copy-Paste”, ale veveriţei „Scrat” din Ice Age, campionul dezastrelor neasumate, au depăşit orice limită: începând cu scandalurile de la formarea guvernului Ponta (doi miniştri plagiatori la Educaţie (!), câţiva incompatibili), continuând cu scandalul ICR, scandalul „Grăjdan” de muşamalizare a dosarului „Trofeul Calităţii” pentru a evita condamnarea lui Adrian Năstase, susţinerea suspectă a „sinucigaşului” Năstase, scandalul de plagiat, scandalul Monitorului Oficial, scandalul reducerii atribuţiilor CCR, scandalul de reprezentare la Bruxelles (unde Ponta a mers încălcând decizia CCR), presiunile asupra CCR şi DNA (inclusiv ameninţări la adresa judecătorilor), schimbarea Preşedintelui Avocatului Poporului, uselizarea televiziunii publice (până la absenţa oricărui reprezentant PDL în Consiliul de Administraţie), adoptarea votului uninominal pur pentru alegerile locale şi proiectul de lege electorală pentru alegerile parlamentare care avantajează USL (ultimul declarat deja neconstituţional de CCR), garantarea demiterii Preşedintelui prin OUG 41 (inclusiv renunţarea la criterul cvorumului la care s-a revenit sub presiunea UE), revocarea intempestivă a Preşedinţilor Camerei şi Senatului, suspendarea fără respectarea procedurilor a Preşedintelui etc. Sunt atât de multe că nici nu mai încap pe listă, aproape că ne le mai putem ţine evidenţa. Făcusem şi o listă de a rezultatelor spectaculoase ale guvernului Ponta (eficienţa constructivă de tip „blitzkrieg copy-paste”!), desigur incompletă, într-un articol anterior de pe blog: Mineriada Copy-Paste prin ochii unui Dr. Ciumpalac . Iar plagiatul l-a „rezolvat” nu cerându-şi scuze cu lacrimi în ochii şi cu obrajii arzând de ruşine, demisionând şi apucându-se să-şi refacă teza, ci restructurând în interesul său CNATDCU şi Consiliul Naţional de Etică, acceptând doar decizia Consiliul Naţional de Etică (favorabilă lui) şi sfidând hotărârea Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti şi a CNATDCU sub pretextul că au fost politice (că doar Băse e eternul vinovat pentru tot şi toate!). Pentru mine, în acest conext, diploma de doctor (obţinută prin muncă de cinci ani – master + doctorat cu frecvenţă) nu mai are nicio valoare. Mă gândesc să o returnez sau, pur si simplu, să o ard. Nu mă mai onorează, mă face să intru în pământ de ruşine. Eu nu sunt pro-Băse, sunt doar anti-Ponta şi anti-Antonescu. Mai bine zis, că să nu rămân în registrul ăsta fatalist, mioritic al negaţiilor, sunt pro-democraţie şi stat de drept. Am fost şi în Piaţa Universităţii în iarnă, timp de 11 zile (pe viscol şi pe ger siberian, la minus 18 grade, chiar când aveam febră), cu mesaje de reformă a întregii clase politice şi anti-ACTA. Dacă asta e „reforma”, nu vreau să mai ştiu nimic de ea! Haideţi să o boicotăm împreună şi să apărăm România europeană! Hostis Băse, amicus USL, sed magis amica România. Et Europa.WE’RE NOT GONNA TAKE IT ANYMORE!” We’re not gonna take it

miercuri, 15 februarie 2012

IDIOCRACY: BEŢIVI ŞI PUTUROŞI DEZGHEŢAŢI DE FUNDUL LUI BOC, HANDICAPATOS ŞI VOYEURUL ANTONESCU

După ce premierul Ungureanu a chemat sâmbăta trecută românii puturoşi la „muncă patriotică” pentru deszăpezire („Este inadmisibil sa ajungi pe stazile unei localitati in Romania si sa-i vezi pe militari desfundand drumurile in timp ce beneficiarii directi, care sunt si concentatenii nostri, stau in casa la caldura. (...) In astfel de situatii, nu ne vaicarim, nu cantam prohodul la posturile de televiziune, nu vorbim de Apocalipsa. Haideti la munca!” - http://www.hotnews.ro/stiri-esential-11481476-premierul-ungureanu-este-inadmisibil-militarii-deszapezeasca-cetatenii-stea-caldura.htm), în „dulcele stil clasic” pedelist al etichetărilor gen „viermi”, „ciumpalaci”, „mahala ineptă”, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a depăşit luni toate aşteptările, declarând că aşa-zisele victime ale îngheţului au fost, de fapt, nişte beţivi, direct responsabili pentru moartea lor prin hipotermie: „Din 80 de oameni sau 64 câţi au murit (...) unul singur a murit în maşină, restul a baut şi a adormit acolo” (http://www.gandul.info/news/declaratie-socanta-a-pedelistului-mircea-toader-despre-victimele-frigului-unul-singur-a-murit-in-masina-restul-au-baut-si-au-adormit-acolo-9232315). Incredibil! Din nou, autorităţile ne demonstrează conexiunea puternică între clasa politică şi publicul larg, capacităţile de înţelegere aprofundată a situaţiilor limită, cunoaşterea detaliată şi precisă a evenimentelor, managementul eficient al crizei şi, nu în ultimul rând, solidaritatea şi empatia cu victimele zăpezii şi ale viscolului.

În toiul „coşmarului alb” (cum se spune pe la mai toate televiziunile) care persistă, din păcate, din cauza puturoşilor beţivi şi iresponsabili, a apărut şi o ştire „fierbinte”, menită să dezgheţe sufletele amorţite la televizor sau la crâşmă: în cadrul emisiunii „Un show păcătos”, moderat de Capatos, luni seara, Antena 1 a difuzat imagini cu fostul prim-ministru Boc dezbrăcat, filmat din spate, într-o sală de fitness. Din nou, incredibil! Dar oare ne mai miră ceva cu adevărat în România, ţara tuturor posibilităţilor? În stilul său caracteristic, orientat exclusiv spre audienţă, fără scrupule, fără un minimum de deontologie profesională, exploatând strict imagini lubrice şi/sau scandaloase, Capatos a depăşit şi el aşteptările prin mediatizarea filmului preluat de pe Youtube unde fostul premier apare nud.

Ce făcea bietul Boc la sala de fitness când a fost surprins de camera de filmat? Pur şi simplu, se schimba în vestiar, lucru absolut normal, pe care-l practică oricine merge la sala de sport. Absolut nimic compromiţător la adresa lui Boc, în afară de imaginile în sine şocante. Difuzarea imaginilor nud la Antena 1 nu era o dezvăluire politică, niciun flagrant delict de corupţie, niciun scandal obscen, Boc nu făcea nimic nelalocul lui în acel memont. Ce ar fi putut să justifice încălcarea aceasta teribilă a dreptului la viaţă privată?! Gestul lui Capatos nu a fost motivat de vreun interes public, ci numai de goana după audienţă facilă.

În emisiunea de luni a lui HandiCapatos, s-a dat cod roşu de stupiditate. Parcă erau cu toţii, mai mult ca oricând, actori în „Idiocrasy”, teleportaţi în viitorul distopic al consumerismului imbecil (inclusiv consum media), al incapacităţii de exprimare şi al limitării la urmărirea unor imagini lascive: nu câştigase premiul Oscar în „Idiocracy” un film care arăta cel mai popular fund, unde nu era nicio acţiune, niciun personaj şi singurul lucru prezent pe ecran era, de fapt, posteriorul respectiv? Şi care a fost reacţia CNA? Deocamdată, nu prea s-a văzut. Se pare că CNA încă procesează sesizările primite de la telespectatori, este, într-adevăr, dificil de luat o decizie şi de reacţionat ferm în acest caz.

Şi ăsta nu a fost sfârşitul! Bomboana de pe coliva lui Boc a fost pusă tocmai de un politician foarte inspirat şi vigilient, care nu doarme nopţile (ci doar ziua), revoluţionar de budoar, cu o retorică foarte acidă şi percutantă, foarte vocal, dar fără proiecte (că doar n-o să-şi piardă timpul cu aşa fleacuri), care a văzut amuzat filmul transmis de Antena 1 şi a intervenit în direct, la Capatos, pentru a comenta râzând situaţia, fără să fie în vreun fel deranjat de imaginile difuzate. Cine altul decât inegalabilul Crin Antonescu?! El s-a distrat şi şi-a dat cu părerea live: „omul nu are nicio vina, nu e nimic indecent sau compromitator"; „pedelistii l-au filmat, astia nu sunt de incredere nici intre ei” (http://www.revista22.ro/scandalos-antena-1-a-difuzat-imagini-cu-emil-boc-dezbracat-intro-sala-de-sport-antonescu-a-comentat-in-direct-rizind-13380.html). Nu conţinutul comentariilor lui Antonescu este important, ci atitudinea lui – de acceptare senină a situaţiei şi de amuzament în direct pe seama fundului gol al lui Boc. O atitudine, într-adevăr, demnă de un prezidenţiabil!

Nu mă mai miră că Sebastian Lăzăroiu l-a făcut pe Antonescu pe Facebook voyeur leneş, căci îşi desfăşoară obsesiv activitatea scabroasă doar noaptea, iar ziua se odihneşte. Probabil că Antonescu nu este capabil să proceseze astfel de informaţii şi să ia măsuri. Poate că tot răul e spre bine. Sper ca Antonescu să se decredibilizeze acum suficient (dacă înainte nu o făcuse) şi să iasă de pe scena politică. E şi meritul micuţului Boc pentru că, fără să vrea şi cu un preţ mult prea mare plătit pentru asta, l-a înFUNDat.