Cine nu e cu noi e cu Băsescu, Ștefane!

Cum unii (hipsteri sau nu, cu tricouri și accesorii inscripționate ”mă piș pe el de vot”) refuză să voteze că așa e cool sau au oboshit să o facă la vârsta de 18 ani, după atâtea experiențe traumatizante, au apărut spoturi de motivare civică pentru a stimula partciparea la alegerile prezidențiale din 2014 (  Vino la vot!  ). Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu sau Dracula, rămași singuri, fără armată, ne cheamă să nu ne pișăm pe el de vot și să mergem să alegem președintele țării. Eu nu mă piș pe el de vot: indiferent cât sunt de dezamăgită, când mă gândesc câți mor pentru dreptul la vot în alte părți și că, practic, democrația nu poate funcționa fără voturile noastre, mi se face rușine, mă târăsc până la cabina de vot și trântesc o ștampiluță pe partidul/personajul cel mai puțin toxic pentru Românica (în concepția mea). Și mi-e teamă că, dacă nu mă duc, vine muma lui Ștefan cel Mare cu furcoiul după mine!

Hm, nu știu dacă apelul lui Ștefan cel Mare a funcționat, dar mulți din diaspora au vrut să voteze, însă n-au mai apucat, după ce guvernul a modificat numărul și amplasarea secțiilor de votare. Au fost cozi ca-n vremea comunismului. Și numai Băsescu e de vină. În țara mea, Stracciatella (pe care mi-am instalat-o în cadă, umplând-o cu iaurt cu straciatella, pentru ca să fiu și eu la modă, căci în ziua de azi fiecare își face țară, pretutindeni pe glob) nu se întâmplă așa ceva, e totul impecabil organizat, observatorii OSCE pot confirma. Și să vedem dacă muma lui Ștefan cel Mare ar fi stat ore în șir pe drumuri și la coadă, în frig și zloată, ca să pună o șampilă. I-ar fi înțepat frumușel cu furcoiul pe toți. Ce să mai vorbim de tatăl nostru, Dracula! Cred că el i-a inspirat pe cei din echipa de campanie a lui Ponta să arunce cu 58 de găini moarte în curtea lui Iohannis, la sediul ACL. Doar nu o fi fost părintele Arsenie Boca, guru lui Ponta (cu care acesta se identifică potrivit ”icoanelor” electorale), la originea acestui gest creștinesc.

Din păcate, nu au lipsit atacurile la persoană, mizeriile de campanie negativă (ex. Iohannis nu e bun de președinte pentru că nu-i ”om complet” (n-are copii), e ”lucru”, neamț sau protestant). Dacă temele votului din diaspora (de mare actualitate), corupției, independenței justiției, plus unele aspecte economice (ținând mai curând de guvernare decât de președinție) au fost amplu discutate în dezbaterile TV dintre Ponta și Iohannis, tocmai subiectele legate de politica externă și afacerile europene (principala ocupație a președintelui), foarte fierbinți în contextul ascensiunii partidelor extremiste și tendințelor secesioniste în UE și al crizelor din Ucraina și din Orientul Mijlociu, nu au fost abordate corespunzător (la B1 TV – absență completă, iar la Realitatea TV (aproape la fel de amețită ca pe vremea când ”omora” protestatarii) – o singură întrebare referitoare la politica externă).

În schimb, băsismul a rămas o temă de campanie. Cine nu e cu noi e cu Băsescu. Puțin surprinzător și contradictoriu pentru un președinte care ”unește” România ca Ponta. Sau România nu e pentru băsiști? Ponta nu vrea să fie și președintele lui Băsescu? Ori al băsiștilor? Iohannis, la rândul lui, și-a subminat imaginea de neamț ”serios”, omul ”lucrului bine făcut” și exponentul unei Românii ”normale”: a venit cu răspunsuri improvizate, a părut nepregătit, paralel cu subiectele (mai ales la Realitatea TV, dezbaterea de la B1 TV fiind mai echilibrată, iar Iohannis ceva mai ofensiv). Nu că ”veverița Scrat”-Ponta-”Copy Paste” ar fi capabilă să producă altceva serios în afară de atacuri grave la adresa democrației și statului de drept din România, cum au fost cele din 2012. Pentru mine una, Iohannis a devenit uman și și-a recâștigat demnitatea când a cântat prima strofă din imnul României, la provocarea jurnaliștilor (  Klaus Iohannis a cantat imnul national intr-o conferinta de presa  ) și când a apărat discursul civilizat, în spiritul respectului față de adversar, cu orice riscuri: ”Decât să fiu mârlan, mai bine pierd”.

Indiferent de prestație, cei doi candidați s-au acuzat reciproc de băsism: Ponta pe Iohannis fiindcă e aliat cu oamenii lui Băsescu (ex. Blaga, Videanu, MRU) și are stilul lui Băsescu, Iohannis pe Ponta pentru că a semnat pactul de coabitare cu Băsescu în calitate de premier, iar Băsescu l-a acceptat pe Ponta ca prim-ministru, nu pe Iohannis. Băsismul e încă de actualitate și naște reacții virulente la televizor. Pământul arde și băsiștii se piaptănă în direct. Și numai Băsescu e de vină. Băsiștilor, treziți-vă!

P.S. Știe cineva, domnitorii din spotul de mobilizare la vot sunt și ei băsiști?

Examen cu Big Brother (XVI). Un vot democratic pentru reforma justiției în Olimp

Cum majoritatea zeilor olimpieni sunt în Tartar, captivi în lanțurile lui Bebe și trebuie luată rapid o decizie în privința lor ca și în problema reasumării puterii, Promy se frământă foarte mult și e iar pe punctul să explodeze. Sunt multe variante și toate aparent la fel de satisfuckătoare. Dacă-i lăsăm acolo pur și simplu (cum zice Her, stăpânul alungat, care condamnă vehement lovitura de stat împotriva lui, deși el însuși a ajuns la putere prin mijloace similare), ar însemna că tratăm în bloc, omogenizator problema, cu toate că ar putea fi grade diferite de vinovăție, iar unii dintre zei chiar nevinovați. Și oricine îi poate elibera (pe toți sau pe unii dintre ei), oricând, chiar și acum, răsturnând situația iar. Mereu provizoratul ăsta nenorocit, planurile anulate, viața futută. Entropia. Principiul II al termodinamicii. Dacă îi teleportăm pe SPP1001 (cum susține Don Quijote și chiar Promy înclină, asta e fix ce și-ar dori), înseamnă să rămână Olimpul fără zei (nu știm dacă e mare pagubă), și, de asemenea, să aplicăm pedeapsa globală, nediferențiată a exilului pentru toți, indiferent de gradul de vinovăție. Dacă îi ducem la închisoare și începem o anchetă ca să aflam cine e vinovat și în ce măsură, teoretic trebuie să folosim mijloacele lor... foarte delicate, evident. Promy nu se încumetă ușor să acționeze așa, știe foarte bine ce înseamnă lanțurile și tortura. Nu suportă să-l vadă în lanțuri nici măcar pe Zeus. Și nu mai vrea să dea ochii cu niciunul, niciodată, își dorește cu disperare să-i știe pe toți la o distanță igienică de o sută de mii de ani lumină, pe SPP1001 sau în altă parte, undeva, cât mai departe. Ar face stop cardiac și ar reintra în comă dacă ar trebui să-i reîntâlnească la anchetă. Să le facem atunci tuturor o închisoare cu jacuzzi, grădină, izvorașe de ambrozie și nectar și, eventual, plasmă, iPhone 7 și Tonciuri cum are Zeus pe SPP1001? Sau numai celor care se demonstrează cooperanți? Parcă nici așa nu merge. Oricum, mama lui Promy, Temis, zeița justiției (al cărei spirit l-a moștenit și el), se pronunță ferm împotriva unei pedepse nediferențiate și arbitrare.

Indiferent de soluția aleasă, pentru început trebuie să facem investigații. Vom merge din nou în Tartar să vedem exact cine a rămas acolo, în locul destinat trădătorilor. Prima oară n-am observat mare lucru (noi ăștia care eram atunci bacterii probiotice), iar Promy, Her și Pegas nu-și amintesc nici ei – au fost mai mult leșinați. Her i-ar abandona pe toți acolo, fără nicio judecată: ”Sunt trădători, acolo e locul lor, au vrut să mă răstoarne pe mine. Cine sapă groapa altuia cade singur în ea. Și, oricum, indiferent ce au făcut acum, merită să rămână acolo”. Promy vrea totuși să investigăm, chiar dacă îi e groază și silă să mai calce acolo. Iar în infern, în Tartar? Toată lumea sare ca arsă. Promy e primul care ar refuza să se ducă, dacă s-ar lăsa călăuzit de afecte și nu de rațiune. Totuși, trebuie să luăm o decizie rapid și s-o aplicăm, așa că Promy insistă să mai coboare o dată în Tartar împreună cu Her cel puțin. Bebe vine și el, nu se teme el de Tartar, dar, de data asta, nu va interveni, îi va lăsa pe Promy și Her să se descurce; doar dacă va fi absolut necesar, îi va scoate de acolo imediat. La fel în ce privește decizia, nu e treaba lui, dar își rezervă dreptul de a evalua hotărârile umanoizilor. Și eu ce fac? În Tartar a doua oară? Păi, dacă Promy a fost de două ori cu mine la fuckultate, pot să merg și eu cu el de două ori în Tartar.

Alegem ca formă de acces în Tartar chiar focul sacru (simbolic și destul de practic în condițiile date). Vom face impresie. Și eu, și Promy, și Her, și Bebe vom fi scântei din focul sacru. Vom intra pe gaura uriașă făcută de Bebe în zidurile infernului la ieșire. Promy bea nu o votcă, ci o ceașcă de cafea neagră, tare, fără zahăr, Her – suc bio de roșii, eu – o bere, iar Bebe mănâncă jăratic, ca să se obișnuiască puțin cu focul. În cinci minute, suntem deja în fundul infernului, la ultimul subnivel. Ce frumos cred că se vede foculețul nostru în beznă! Parcă ar fi ”luminița de la capătul tunelului”.  

Când ajungem pe scenă, Promy, Her și eu ne recăpătăm forma umanoidă, iar Bebe se arată în toată splendoarea lui de inorog negru, uriaș, mândru, cu ochi de foc și cornul strălucitor ca o sabie de lumină a unui cavaler Jedi. Promy se uită năucit la scena amfiteatrului: în dreptul stâncii de care a fost înlănțuit sunt pete mari de sânge. Al lui. Nimic neobișnuit... De ce trebuie să fie mereu așa? Deși leșinase, la un moment dat, scuipatul lui Hermes îl arsese mai puternic decât fulgerașele lui Știi tu cine și-l trezise. Îl simțise pe Hermes trăgându-l de păr și-l văzuse ca prin vis înfigându-i mai bine pironul în piept, să nu cadă. Apoi leșinase din nou. ”Un coșmar din care tot încerc să mă trezesc”. Promy se clatină. Îi vine să vomite și i s-au tăiat picioarele. Aruncă o privire spre zeii olimpieni din sală: l-au recunoscut, își zornăie lanțurile, urlă, se tăvălesc, scuipă spre scenă, își agită pumnii în aer. E și Hermes, undeva aproape, chiar lângă scenă. Nu zice nimic, dar îl țintește pe Promy cu privirea sa. Săgeți de foc mai fierbinți și mai tăioase ca cele îmbibate în veninul otrăvit al Hidrei. Cum poate să existe atâta ură? Promy s-ar întoarce cu spatele, dar nu are cum pentru că scena e înconjurată de public, așa că închide ochii și inspiră adânc. Eu mă lipesc de el. Ne susținem reciproc. Her face o piruetă ca să-i vadă pe toți, apoi izbucnește în râs: ”E tot Olimpul acolo, inclusiv Pan, soțul Antenuței. Ăsta e un noroc sau un ghinion pentru noi? Ia te uită, au ajuns ei acum în sala trădătorilor, ce baftă pe ei! Așa le trebuie dacă au vrut să-mi uzurpe tronul. Până mâine dimineață suntem noi acolo, în locul lor.” Numai Bebe rămâne drept, semeț, dominând scena și publicul cu aerul lui superior și aruncând flăcări din priviri. Promy își revine un pic cât să poată face o fotografie și un scurt filmuleț pe iPhone 7, ca să-i avem pe toți înregistrați, apoi îi șoptește lui Bebe: ”Să plecăm! Te rog!”.

Bebe îi face pe plac lui Promy: ne întoarcem imediat la masă, acasă la Promy, unde familia ne așteaptă cu un grătărel în grădină. Nu vrem să întârziem. Bebe verifică scuturile din jurul casei, le mai încarcă puțin și îl roagă pe Promy să le dubleze cu propriile lui scuturi energetice. Ce bine e să lucrezi în echipă! Ne așezăm la masă (unde ne întâmpină un souvlaki delicios de miel, vițel, pui și porc, cu garnitură de pâine prăjită cu usturoi și lămâi), iar Bebe (care stă la o distanță nu tocmai igienică, de numai 3 metri în raport cu noi) deschide discuția:

– Ce-aveți de gând, yahoo-ilor?

– Păi, ai văzut ce ne-nghesuim să preluăm iar puterea și să pedepsim, zice Promy, cu glas înăbușit. Her, vrei să-ți reiei tronul?

– Până o să-mi reiau eu tronul, o să fim înapoi în Tartar, spune Her. O să-i elibereze cineva.

– Asta nu-i chiar așa de simplu, intervine Bebe. Lanțurile mele nu pot fi desfăcute decât de mine. Iar oricine vrea să-i elibereze, fie și unul dintre voi, va ajunge el însuși în lanțuri. Așa e formula. Tare, nu?

Promy rămâne cu gura căscată. Îi cade souvlaki din gură la propriu. ”Cum așa? Face mișto? Sau formula e reală? Și eu de ce n-o știu? Nu că n-aș putea s-o învăț... Dar, în cazul ăsta, se schimbă lucrurile.”

– Acum, măcar un lucru e clar, rostește Bebe, privindu-ne cu un aer hieratic. Depindeți toți de mine. Numai eu pot să desfac lanțurile. Și le voi desprinde sau nu, în funcție de decizia voastră. Îmi rezerv dreptul de a analiza și a evalua hotărârile voastre de yahoo. Și voi acționa în consecință.

– Bebe, ce naiba e asta? zice Promy, încă foarte șocat și bulversat. Faci mișto? E un test ca să vezi dacă merită să încerci să ne împr... să mă domesticești?

– N-ai decât să te întrebi, deși nu prea cred că tu poți fi domesticit. Mă dau în vânt după yahoo-ii care-și pun întrebări. Procesele voastre de gândire și de conștiință sunt distracția mea preferată. Cam puțină, din păcate, în ultima vreme... Din ce în ce mai puțină.  

– Atunci mă bucur că ai dat peste mine, probabil că sunt destul de distractiv. Nici eu nu prea cred că pot fi domesticit. Te rog însă să nu ne mai zici ”yahoos”. Nu e politically correct. Ori ne spui pe nume ori, nu știu, ”umanoizi”. Ce ziceți, fraților, se acceptă ”umanoizi”?

Lumea pare să fie de acord. ”Umanoid” e un termen acceptabil comparativ cu ”yahoo”, deși s-ar putea ca Bebe să nu fie foarte departe de adevăr.

– Bine... umanoizilor, să vedem ce-ați hotărât. 

– Încă nu am hotărât, răspunde Promy. Vom vota. Deci, avem decât două variante propuse (așa se zice la București, nu?): a. propunerea lui Her – îi lăsăm pe olimpieni acolo, în Tartar, așa cum sunt și ne băgăm picioarele; b. propunerea mea și a lui mami – îi ducem deocamdată la închisoare (una cât de cât confortabilă), facem investigații (Chiron și chiar eu, în măsura în care suport, să vedem, poate găsim totuși pe cineva mai neutru) și pedepsim diferențiat, în funcție de gravitatea vinei. Haideți să votăm! Alex...

– Stai puțin, frate, de ce votează Alex? Ce treabă are el? sare Epimeteu. Numai noi, ăștia de-aici, trebuie să avem drept de vot. 

– Frățioare, trăim într-o lume deschisă, multiculturală, a fluxurilor și rețelelor comunicaționale, a unei conștiințe globale, în ”societatea cunoașterii” și a solidarității comunității internaționale, zice Promy, gesticulând dramatic. Toată lumea trebuie să se implice și să voteze. Noi nu am intervenit în treburile lor? E, și ei trebuie să participe la acțiunile noastre, așa cum au și făcut până acum. Nu ne-au ajutat pe mine și pe Ile când eram pe Elbrus cu Știi tu cine, apoi să-l teleportăm pe tăticuțu’ pe SPP1001, să scăpăm de Antenuța și să cucerim Olimpul? Așa le mulțumim noi?

– Hei, Promy, lasă vrăjeala! Să știi că sunt de partea lui Epi de data asta, mai bine votăm noi, cei de-aici, intervine și Her. Noi știm mai bine cum stau lucrurile aici.

– Vă rog, votul trebuie să fie universal, nu facem discriminare, intervine mama lui Promy, Temis.

Cei prezenți continuă să se agite și să țipe. Cine-o ascultă pe Temis? Balanța ei, a justiției nu e niciodată în echilibru, ci se învârtește haotic, nebunește, în sensul acelor de ceasornic sau în sens trigonometric, după cum bate vântul. Oricât s-ar strădui Temis sau Promy, dreptatea e strâmbă și tocmai ei care tânjesc după un strop de justiție sunt primii pedepsiți. ”Vinovații fără vină”...

Cum lumea vociferează și lucrurile nu sunt tocmai clare și acceptate de toți, Bebe bate cu piciorul (mă rog, copita) în pământ, apoi suflă flăcări pe nas și aprinde lumânarea parfumată cu aromă de vanilie, în formă de flacără olimpică de pe masă.

– Toată lumea votează, spune Bebe grav. Toți. Sper că e clar. Altfel îmi retrag sprijinul.

Vocile amuțesc. Fără Bebe totul e pierdut, așa că votul se reia în liniște.

 

– Acum, că votul universal a fost... impus democratic, Alex, te rog să începi. Ești primul care va vota, spune Promy.

– Varianta mai puțin arbitrară, ceva mai corectă și mai individualizată, deși prezintă un grad mai ridicat de instabilitate... entropie, ca să nu spun că vom ajunge toți iar în Tartar, că și eu sunt acum ”prietena” ta, Promy. Varianta b.  

– OK, 1-0 pentru varianta b. Her... 

– Varianta a, evident. Promy, m-ai înnebunit, ai grijă, faci totul ca să nu mai fiu ”prietena” ta! După ce că mi-ai ridicat Olimpul în cap, acum nu mai vrei să scăpăm de ei, când avem, în sfârșit, ocazia. O să ajung să am aceeași relație cu tronul ca Bahmu cu Prigo. Her și tronul – Bahmu și Prigo. Încă un pic și o să mă însor cu Olimpul a 1243-a oară, după jde mii de scandaluri. Cred că încep și eu să mă pricep la cuantificat și la predicții, am învățat de la tine.

– OK, 1-1 pentru varianta b. Pegas... 

– Varianta a. Trebuie să gândim raportat la Olimp și la noi. Varianta ta e prea exotică și riscantă deopotrivă.

– OK, 2-1 pentru varianta a. Epi...

– Varianta a. Ce mă mai întrebi?

– OK, 3-1 pentru varianta a. Atlas...

– Tot a. Nu am ce să comentez.

– OK, 4-1 pentru varianta a. Don Quijote...

– Aș spune varianta a, dar e Bebe de față. Așa că aleg b. Varianta b. 

– OK, 4-2 pentru varianta a. Meneceu...

– Frate, mi-e foarte greu. Pe de o parte, știu ce înseamnă lanțurile, la fel ca și tine, și nu sunt de acord cu ele. Pe de altă parte, vreau să trăiesc, să fie liniște, să stau acasă și să fiu alături de frații și prietenii mei. Iar ei acum înclină spre varianta a. Așa că mă abțin.  

– OK, 4-2 pentru varianta a, cu o abținere. Ile...

– Varianta b. Pare soluția cea mai democratică, deși știu că e cumplit de dureroasă pentru tine, Promy, și cu multe riscuri și incertitudini.

– OK, 4-3 pentru varianta b. Chiron...

– Mă abțin. Teoretic, aș fi pentru varianta b. Practic, pentru a. Nu corespund teoria cu practica, așa că mă abțin și eu. 

– OK, 4-3 pentru varianta b, cu două abțineri. Eu, c-am ajuns la mine... Oops. Votez b, cu riscul să spuneți chiar voi, ai mei, că sunt dușmanul vostru. Deci, acum avem egalitate 4-4, cu două abțineri. Continuăm, mami...

– Promy, nu, acum pe bune, ai votat împotriva ta și a noastră, intervine Pegas, spumegând de furie.

– Îmi pare rău că asta e percepția, dar e dreptul meu să aleg și cred că pe termen lung opțiunea mea se va dovedi funcțională. Trebuie să avem viziune. Mai știți, un pic mai devreme, am coborât în Tartar sub formă de foc sacru... Focul sacru trebuie să ne ilumineze, nu să ne ardă, să ne facă scrum. Asta-i și diferența între mine și Știi tu cine... Zeus, suspină Promy. Mami, te rog...   

– Varianta b. Chiar eu am sugerat-o. Cred că ăsta e spiritul justiției. Iar spiritul justiției trebuie să se detașeze de problemele personale, de fantasmele bovarice locale, de etnocentrismul îngust, precum și de diferențele de status socio-economic, spune Temis privindu-ne îmbujorată și cu ochi strălucitori.

– OK, 5-4 pentru varianta b, cu două abțineri. Tati...

– Varianta a. Ai înnebunit de tot, Promy? În ce căcat ne mai bagi? Dacă nu-ți pasă ce faci cu tine, ar trebui să te intereseze ce faci cu noi.

– OK, egalitate, 5-5 pentru varianta b, cu două abțineri. Pandora, te rog... 

– Păi, și eu știu ce înseamnă să fii condamnat fără vină. Multă lume m-a considerat pe mine vinovată pentru că am adus Cutia cu tot răul din ea pe pământ. Frecvent, femeile în bloc au fost culpabilizate pentru asta. Femeia e sâmburele răului din lume, nu-i așa? Stați puțin, eu am făcut Cutia cu tot ce era în ea sau Zeus? Eu am dăruit-o oamenilor? În spiritul unei justiții reformate, aș vota pentru b, dar, având în vedere instabilitatea permanentă și contextul de acum, pe de altă parte, mă solidarizez și cu cei care au votat a. Așa că, în cele din urmă, mă abțin.

– 5-5 pentru varianta b, cu trei abțineri. Bebe, tu votezi? Cred că e rândul tău, spune Promy.

– Doar n-o să mă cobor la nivelul ăsta, comentează Bebe. Treci la Jill, să nu uiți de ea, e ultima și cred că are votul decisiv. 

– Jill, te rog...

– Varianta b. Dacă vreți într-adevăr o schimbare, trebuie să mergeți pe ea.

– Deci, 6-5 pentru varianta b, cu două abțineri.  

– Promy, nu trebuie să fac cine știe ce calcule ca tine ca să observ că voturile și opiniile sunt divizate: noi vs. muritorii, spune Her încruntat. Muritorii au înclinat balanța... lui mami a ta. Și, ca întotdeauna, ai fost de partea muritorilor, nu a Olimpului.

– Atunci nu e nicio surpriză, v-ați obișnuit deja. Yeah, a câștigat propunerea mea și a lui mami! Am câștigat! Am câștigat! Îmi vine să plâng de ciudă și să mă criogenez. Cât am sperat să iasă învingătoare varianta a!

NU VOTĂM! „WE’RE NOT GONNA TAKE IT ANYMORE!”

NU VOTĂM duminică! De ce? Foarte simplu: pentru că nu vrem să legitimăm o mascaradă şi pentru că nu vrem să contribuim prin votul nostru la atingerea cvorumului necesar pentru validarea referendumului. Având în vedere că majoritatea tinde să opteze pentru demiterea preşedintelui, chiar dacă noi ne-am pronunţa anti-demitere, votul nostru ar putea ajuta la întrunirea cvorumului şi la victoria USL, indiferent de alegerea noastră. O strategie mai prgamatică, mai sigură (chiar dacă nu tocmai elegantă) este boicotul. Şi, luând în considerare procedurile anti-democratice şi destabilizatoare la adresa statului de drept ale guvernării actuale (din păcate, apropiate de loviturile de stat), nu putem fi alături de USL în demersul său de demitere a preşedintelui. La urma urmei, preşedintele a făcut greşeli (declaraţii belicoase, discriminatorii, autosuficiente, arogante la adresa diverselor categorii sociale şi profesionale, reacţii deplasate, jenante în raport cu regele Mihai sau cu Arafat, comunicare defectuoasă a măsurilor de austeritate, imixtiuni mai mult sau mai puţin discutabile în programul de guvernare, eşecuri în exercitarea rolului de mediator între instituţii şi între stat şi societate, susţinerea unor baroni corupţi şi neperformanţi din PDL etc.), dar nu a încălcat grav constituţia, singurul motiv real de demitere: Decizia CCR cu privire la suspendarea Preşedintelui ; Semnificaţia constituţională a referendumului ; Pentru ce a fost suspendat Traian Băsescu . Eu nu am lipsit niciodată de la vot în ultimii 16 ani: am făcut chiar sacrificii, m-am învoit de la serviciu, mi-am întrerupt vacanţe doar ca să-mi exprim opţiunea pentru... un rău mai mic sau mai mare. Am fost şi implicată activ în politică: membră a PNL în studenţie. Vroiam să contribui la consolidarea democraţiei în România. Acum sunt îngrozită şi dezgustată de modul în care a evoluat PNL, marele partid istoric, constructor al României moderne şi democratice: o cârpă murdară a PSD-ului, manipulată de un personaj cu reacţii de babă isterică, posedată care se sinucide în direct la OTV (din cauza lui Băse, normal!), ANAListul CURios care a comentat cu CURaj şi aCURateţe, live, la HandiCapatos în emisiune, iarna aceasta, imaginile despre fundul lui Boc (cu un limbaj sărac şi vulgar ca-n „Idiocracy”, mai nociv şi mai limitat ca „nouvorba” („Newspeek”) din „1984”). Acesta e preşedintele interimar al României. Îl merităm, nu? Reînviind discursul găunos naţionalist, populist, ne promite o Românie izolată de Europa, după exemplul Ungariei, că doar nu vrem să fim „colonie”, nici (prin vocea lui Tudor Chiuariu) să avem de-a face cu „politruci” ca Barosso ori cu alţi politicieni europeni incompetenţi care nu corespund nici pe departe modelului lui Putin, cum a zis Marga (mă uimeşte constant comportamentul lui Marga, s-a antenizat şi el?!) Declaraţiile care au speriat Vestul ; Barroso politruc . Cred că bieţii Brătieni se zvârcolesc în mormânt. Iar fanteziile demolatoare ale „maimuţicii” plagiatoare, ale premierului „Copy-Paste”, ale veveriţei „Scrat” din Ice Age, campionul dezastrelor neasumate, au depăşit orice limită: începând cu scandalurile de la formarea guvernului Ponta (doi miniştri plagiatori la Educaţie (!), câţiva incompatibili), continuând cu scandalul ICR, scandalul „Grăjdan” de muşamalizare a dosarului „Trofeul Calităţii” pentru a evita condamnarea lui Adrian Năstase, susţinerea suspectă a „sinucigaşului” Năstase, scandalul de plagiat, scandalul Monitorului Oficial, scandalul reducerii atribuţiilor CCR, scandalul de reprezentare la Bruxelles (unde Ponta a mers încălcând decizia CCR), presiunile asupra CCR şi DNA (inclusiv ameninţări la adresa judecătorilor), schimbarea Preşedintelui Avocatului Poporului, uselizarea televiziunii publice (până la absenţa oricărui reprezentant PDL în Consiliul de Administraţie), adoptarea votului uninominal pur pentru alegerile locale şi proiectul de lege electorală pentru alegerile parlamentare care avantajează USL (ultimul declarat deja neconstituţional de CCR), garantarea demiterii Preşedintelui prin OUG 41 (inclusiv renunţarea la criterul cvorumului la care s-a revenit sub presiunea UE), revocarea intempestivă a Preşedinţilor Camerei şi Senatului, suspendarea fără respectarea procedurilor a Preşedintelui etc. Sunt atât de multe că nici nu mai încap pe listă, aproape că ne le mai putem ţine evidenţa. Făcusem şi o listă de a rezultatelor spectaculoase ale guvernului Ponta (eficienţa constructivă de tip „blitzkrieg copy-paste”!), desigur incompletă, într-un articol anterior de pe blog: Mineriada Copy-Paste prin ochii unui Dr. Ciumpalac . Iar plagiatul l-a „rezolvat” nu cerându-şi scuze cu lacrimi în ochii şi cu obrajii arzând de ruşine, demisionând şi apucându-se să-şi refacă teza, ci restructurând în interesul său CNATDCU şi Consiliul Naţional de Etică, acceptând doar decizia Consiliul Naţional de Etică (favorabilă lui) şi sfidând hotărârea Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti şi a CNATDCU sub pretextul că au fost politice (că doar Băse e eternul vinovat pentru tot şi toate!). Pentru mine, în acest conext, diploma de doctor (obţinută prin muncă de cinci ani – master + doctorat cu frecvenţă) nu mai are nicio valoare. Mă gândesc să o returnez sau, pur si simplu, să o ard. Nu mă mai onorează, mă face să intru în pământ de ruşine. Eu nu sunt pro-Băse, sunt doar anti-Ponta şi anti-Antonescu. Mai bine zis, că să nu rămân în registrul ăsta fatalist, mioritic al negaţiilor, sunt pro-democraţie şi stat de drept. Am fost şi în Piaţa Universităţii în iarnă, timp de 11 zile (pe viscol şi pe ger siberian, la minus 18 grade, chiar când aveam febră), cu mesaje de reformă a întregii clase politice şi anti-ACTA. Dacă asta e „reforma”, nu vreau să mai ştiu nimic de ea! Haideţi să o boicotăm împreună şi să apărăm România europeană! Hostis Băse, amicus USL, sed magis amica România. Et Europa. „WE’RE NOT GONNA TAKE IT ANYMORE!” We’re not gonna take it