AMICI. PONTA ŞI UNGUREANU

Ponta şi Ungureanu păreau buni amici la instalarea guvernului Ungureanu. Ca Lache şi Mache din Caragiale. După câteva săpătmâni bune de urlete disperate „Jos Dictatorul! Jos Băse!”, odată cu nominalizarea lui Ungureanu ca premier, Ponta s-a calmat brusc. La învestirea guvernului Ungureanu, liderul USL a prezentat în Parlament un discurs destul de echilibrat, bine articulat, constructiv şi s-a angajat că va susţine noul cabinet pe anumite proiecte incluse în programul de guvernare. Astfel, Ponta şi-a exprimat suportul faţă de cabinetul Ungureanu în ce priveşte tratatele de Guvernanţă fiscală, integrarea în spaţiul Schengen, depolitizarea administraţiei, consolidarea DNA şi ANI: „Aveţi colaborarea opoziţiei privind Tratatul de Guvernanţă fiscală. Oamenii trebuie să ştie care sunt avantajele şi dezavantajele acordurilor. Aveţi colaborarea opoziţiei la nivel european faţă de intrarea în spaţiul Schengen, Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV). Justiţia nu e făcută pentru cifre sau instituţii europene, ci pentru cetăţeni, e important să gândiţi în acest sens. Aveţi sprijinul opoziţiei pentru solidizarea DNA şi ANI. Aveţi sprijinul opoziţiei în combaterea corupţiei. (...) Veţi avea sprijinul Opoziţiei pentru depolitizarea instituţiilor din teritoriu. Dacă nu începem acest proces, proiectul va rămâne blocat.” (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/ponta-opozitie-vot-investitura-discurs-cabinet-yahoorss_0_643135899.html)

Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, nu a apreciat prea mult discursul subit prea prietenos faţă de putere al lui Ponta şi l-a descurajat să mai aibă pe viitor astfel de iniţiative: „Cred că, din dorinţa de a avea o atitudine cât mai echilibrată, domnul Ponta s-a îndepărtat cam mult de discursul firesc al unui lider al opoziţiei. Este o greşeală pe care trebuie să ne-o asumăm, dar pe care nu ne permitem să o mai repetăm. (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Dragnea-_Discursul_lui_Ponta-o_greseala_care_trebuie_asumata-dar_nu_repetata_0_643735848.html ) Unii membri ai PNL au declarat, de asemenea, că discursul lui Ponta a enervat liberalii, fiind picătura care a umplut paharul, PSD-iştii nedemonstrându-se nici până atunci la fel de virulenţi anti-putere precum Antonescu şi PNL.

Dacă opoziţia nu ştiuse să aprecieze frumuseţe de discurs din Parlament, iată că puterea ştia. Ungureanu fusese de-a dreptul încântat de discursul amicului Ponta şi îl elogiase în diverse intervenţii, inclusiv în direct la celebra emisiune a lui Gâdea de pe Antena 3, „Sinteza Zilei”, din fatidica dată de marţi 13 martie, când premierul reuşise să îmblânzească fiara turbată anti-Băse şi anti-putere... adică pe moderatorul Gâdea. Incredibil, Gâdea arăta şi se purta în prezenţa lui Ungureanu precum şarpele hipntozat de fachir, şobolanul fermecat de cântăreţul din fluier, Bestia îmblânzită de Frumoasă, Cerberul înduioşat de muzica şi vorbele mieroase ale lui Orfeu, vulpea domesticită de Micul Prinţ etc.

Dar să revenim la Lache şi Mache, adică la Ponta şi Ungureanu. Premierul apreciase din plin discursul lui Ponta şi-l recomandase tuturor politicienilor ca un discurs model, „proba revelatorie a unui tip de comportament politic dezirabil". (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Ponta -o_relatie_speciala__cu_Ungureanu_0_663534132.html) De asemenea, Ungureanu se arătase mai mult decât respectuos şi admirativ la adresa lui Ponta, ci chiar apropiat, intim, familiar: „Mă va ierta domnul preşedinte Ponta şi vă fac o confidenţă, chiar dacă n-am avut această înţelegere cu Domnia Sa. Noi ne-am auzit la telefon şi în această după-amiază. A fost un telefon pe care am considerat că este normal să-l dau. Nu e vorba de o consultare", a mărturisit Ungureanu. (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Ponta-o_relatie_speciala__cu_Ungureanu_0_663534132.html) Întrebat dacă a avut o astfel convorbire telefonică şi cu Crin Antonescu, primul ministru a răspuns că nu a apucase încă. Discuţia telefonică din după-amiaza de 13 martie dintre Ungureanu şi Ponta nu era o premieră. În urma numirii sale ca prim-ministru, Ungureanu îi telefonase şi atunci lui Ponta, solicitându-i acestuia o întrevedere legată de formarea noului Guvern.

Se putea ca Lache şi Mache să rămână buni amici în ţara lui Caragiale şi în Bucureştii lui Mitică?! Au intervenit alţi amici şi, în cele din urmă, Lache-Ponta şi-a scos colţii. Președintele PSD a ajuns chiar să declare la Timișoara că premierul Ungureanu este absolut minunat, doar că are un singur cusur: este „mai arogant" decât jucătorul Barcelonei, Lionel Messi şi chiar decât Năstase pentru că, inevitabil, s-a molipsit de la Băse: „Eu nu m-am uitat la emisiune, m-am uitat la meciul Barcelonei. Dar nici măcar Messi nu era atât arogant ca Ungureanu, deși cred că Messi avea argumente să fie arogant. Dar e stilul Băsescu, de ce vă miră. (...) Ungureanu îl are ca mentor pe Băsescu care, atunci când nu are răspunsuri, atacă, jignește și e arogant. (...) Eu nu am niciun fel de încredere în dl. Ungureanu şi nu spune absolut nimic. Şi, pentru că tot i-a pomenit pe domnii Năstase şi Tăriceanu, după patru ani buni în care a fost prim-ministru, dl. Năstase era de zece ori mai puţin arogant decât este dl. Ungureanu în primele două luni şi asta nu ştiu dacă este un semn bun. Nici a suta parte aroganţă nu avea Năstase". (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Ponta-Ungureanu-arogant-Adrian-Nastase_0_676732336.html )

Apoi, Lache-Ponta a mai găsit un cusur amicului Mache-Ungureanu, pervertirea sa certă din cauza asocierii cu clica pedelistă coruptă şi autoritară: „Am văzut aseară că suntem colegi de generaţie. Eu nu sunt coleg de generaţie cu domnul Ungureanu decât poate biologic. În rest, domnia sa este cu doamna Anastase, cu domnul Boc, cu doamna Udrea. Eu sunt cu Crin Antronescu şi cu Daniel Constantin". (...) Unii sunt cu Steaua, alţii cu Dinamo. Domnul Ungureanu şi-a ales tabăra, nu ştiu dacă se simte bine sau nu. Cu mine nu e coleg şi nici nu cred că va fi". (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Mihai_Razvan_Ungureanu-Steaua-Dinamo-Victor_Ponta-USL-PSD-Crin_Antonescu-Parlament-yahoorss_0_663533956.html ) C-aşa e-n fotbal...

Odată stârnit, amicul Lache-Ponta s-a apucat să descopere şi alte cusururi la amicul Mache-Ungureanu, ajungând să dea declaraţii veninoase, fundamentaliste, patriotarde, etatiste şi anti-capitaliste, în dulcele stil fesenist de odinioară, din anii ’90 şi să-l declare pe amicul Mache-Ungureanu „trădător şi vânzător de ţară” (la propriu): “Domnia sa (n.n.: Ungureanu) are câteva luni la dispoziţie şi, într-o frenezie extraordinară, vinde tot ce mai are statul român. Cred că dl. Boc a fost schimbat tocmai pentru că n-a vrut să dea autorizaţie pentru Roşia Montană şi n-a vrut să vândă cuprul. Cred că de asta a fost schimbat pentru că în rest nu s-a schimbat nimic, domnii Blejnar şi Duţă sunt tot pe funcţii. Iar dl. Ungureanu nu se gândeşte la România, dacă s-ar gândi, n-ar vinde cuprul României la o firmă obscură la licitaţie". (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Ponta-Ungureanu-arogant-Adrian-Nastase_0_676732336.html)

Amicul Mache-Ungureanu a fost surprins la început de provocările amicului Lache-Ponta, dar acum şi-a revenit şi a început să riposteze. Într-una din intervenţii, Ungureanu l-a trimis pe Ponta să pună mâna pe carte ca să înveţe înainte să vorbească: "Nu costă nimic să iei un sfat bun dintr-o parte şi dintr-alta, dacă tot ne pregătim undeva în viitor să administrăm nişte probleme, măcar să citim un pic", a spus Ungureanu, la Realitatea TV (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Ponta-Ungureanu-arogant-Adrian-Nastase_0_676732336.html). Ungureanu a făcut declaraţia în contextul în care Ponta l-a acuzat că programul său de guvernare nu are legătură cu interesele țării, ci apără interese străine României, legate de transferul către sfera privată a ce a mai rămas din resursele naturale ale patriei.

Ce se va întâmpla cu cei doi amici? Şi-au uitat berile pe masă şi s-au luat la bătaie. Şi cine plăteşte consumaţia când amicii Lache şi Mache se păruiesc? Tot populaţia?

PĂCĂLELI DE 1 APRILIE: BALADA INFRACTORULUI BOLDEA - MOTANUL DE CHESHIRE, SENZAŢIONALUL MARTIRAJ AL LUI DIACONESCU ŞI MILOSTENIA LUI ONŢANU

1. BALADA MARELUI INFRACTOR PEDELIST, BOLDEA – MOTANUL DE CHESHIRE
Cea mai tare păcăleală este, cu siguranţă, cazul marelui gangster Boldea, baron PDL de Galaţi, lup tânăr pedelist de marcă, promovat pe drept de liderul grupului PDL, Mircea Toader, politician de prestigiu care şi-a făcut datoria faţă de ţară prejudiciind-o cu 24 milioane bune de Euro, acuzat de mai mult de 10 infracţiuni grave (printre care incredibile înşelăciuni imobiliare), evazionist şi interlop de renume, asociat traficanţilor de droguri şi de persoane şi cel care a şocat bravii profesionişti ai DIICCOT-ului, dispărând subit şi lâsând în urmă doar rânjetul lui sfidător, lung şi inconfundabil întocmai ca Motanul de Cheshire din „Alice în Ţara Minunilor”.

Deşi putea fi dat în consemn la frontieră şi urmărit legal, marele escroc, aflat în procedură de ridicare a imunităţii), „băiat deştept”, a şters-o din ţară tot LEGAL, sub ochii scrutători ai procurorilor DIICOT, după ce declarase nonşalant la un post public de televiziune că va pleca din ţară. Sigur, bietul mafiot nu mai suporta atâtea persecuţii şi se plânsese şi mai înainte presei că, după terminarea dosarului, îşi va vinde întreaga avere şi va emigra în Papua Noua Guinee. Iar presa a făcut din marele gangster un supererou: cu cât părea mai de negăsit, cu atât apărea mai des (şi mai elogios) în media cu rânjetul lui de Motan de Cheshire.

După plecarea lui (căci nu se poate vorbi de evadare, fuga fiind perfect legală!), au circulat informaţii contradictorii, printre care şi că se afla exilat la safari în Kenya (chiar Băse ne informase!), dar, nu, marele mafiot a precizat el însuşi presei că era în Congo: „Nu sunt în Kenya, sunt în Congo. Am venit cu avionul în Kenya şi am plecat cu maşina în Congo. Am intrat pe internet acum şi am văzut declaraţiile lui Băsescu. Nu trebuie să mă caute ei pentru că vin eu", spunea marele escroc (http://www.adevarul.ro/actualitate/Fugarul_Boldea_a_dat_savana_din_Kenya__pe_jungla_din_Congo_0_670133288.html). Şi asta tocmai când misiunea Comisiei Europene venise la Bucureşti să vadă la faţa locului cum funcţionează instituţiile statului şi sistemul legislativ în lupta anti-corupţie!

Cum instituţiile statului nu făceau faţă, iar sărmanul infractor, de profesie jurist, nu voia ca nimic să se producă în afara legii, şi-a luat singur bilet de avion spre România şi s-a predat pe 26 martie la Nairobi. Interpol, oficial, nu ştia nimic. Să ne mai mirăm că nici DIICOT nu avea habar de nimic?!

2. SENZAŢIONALA MUTARE FĂCUTĂ DE CNA ÎN PARTIDA OTV ŞI SCORUL ELECTORAL AL PP-DD
A doua păcăleală tare este pedepsirea OTV de către CNA cu sancţiunea maximă, înjumătăţirea licenţei de emitere, pentru publicitate politică repetată... în afara campaniei, bineînţeles. Ceea ce înseamnă că OTV va putea difuza programe TV doar până pe 28 septembrie 2012. O nouă şi minunată ocazie (pe modelul victimizării gen Gigi sau Vadim) pentru Senzaţionescu de a se transforma într-un martir şi a mai capitaliza câteva voturi! Parcă nu erau de ajuns criza, erodarea şi decredibilizarea profundă a PDL, mai trebuia o măsură de suport pentru partidele naţionaliste populiste. PP-DD are deja 14%, iar PDL-ul numai 13%, în sondajul CSCI. Sunteţi pe val. Succesuri senzaţionaluri şi de acum încolo!

3. CUTREMURĂTORUL DIVORŢ PDL – UNPR: NECRUŢĂTOAREA UDREA VS. BUNUL ŞI MILOSTIVUL ONŢANU
Ajungem acum şi la a treia păcăleală. Protocolul de înfiinţare a Mişcării pentru Noul Bucureşti (alianţa PDL cu UNPR, PNŢCD şi PER) a fost amânat, ca să nu spunem anulat. Cu numai o zi înainte de semnare, cu toată gargara anti-traseim în politică din ultima vreme, candidatul susținut de UNPR și PDL pentru primăria sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, pur şi simplu s-a răzgândit și s-a întors în USL. A urmat probabil exemplul lui Sorin Frunzăverde. Atât PDL, cât şi UNPR vor avea candidaţi separaţi la alegerile locale.

Necruţătoarea Elena Udrea a declarat că le va propune colegilor din Biroul Permanent ca PDL să vină cu proprii cadidaţii la alegerile din iunie. Liderul UNPR, bunul şi milostivul Onţanu, primarul în funcţie al sectorului 2, a acuzat liderii PDL de „bâlbâieli şi indecizie” şi a atenţionat că politicile PDL au dus în ultima vreme la sărăcirea populaţiei, fără a lua măsuri compensatorii: "UNPR este un partid de centru–stânga, iar PDL se defineşte tot mai mult ca un partid de dreapta care, prin politicile sale, a dus în ultima perioadă la sărăcirea populaţiei, fără a lua măsurile necesare compensatorii, deşi UNPR a cerut acest lucru în nenumărate rânduri, mai ales pentru persoanele cu pensii şi salarii mici" (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/bucuresti-tensiuni_coalitie-pdl_unpr_colaborare-protocol_0_673732739.html?utm_term=nl-link&utm_source=nl-general&utm_content=307056%40hotmail.com&utm_medium=newsletter&utm_campaign=Adevarul-Newsletter-20120401).

„The show must go on”!

RINOCERII ŞI LEGEA PROSTRAŢIEI

Am aşteptat 22 de ani Legea lustraţiei în speranţa unei purificări a societăţii româneşti (nu luaţi cuvântul în sensul „nazzy”!) şi a revirimentului moral al clasei politice. După Revoluţie, o mulţime de securişti şi foşti activişti de partid au confiscat capitalismul şi politica, profitând din plin şi fără scrupule de noua situaţie. Azi, clasa politică arată precum „portretul lui Dorian Gray”: monstruoasă, coruptă, clientelară, distantă faţă de cetăţeni (ca să nu spun arogantă), lipsită de profesionalism, vulgară, preocupată doar de propriile interese.

Îşi mai aminteşte cineva de punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara, redactată de George Şerban, din martie 1990? Acesta susţinea: "Propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate (...) Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foştilor activişti comunişti candidatura la funcţia de preşedinte al ţării. Preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism". Poate că, dacă s-ar fi aplicat în anii ’90 „punctul 8 de la Timişoara”, imaginea ar fi fost diferită, iar noi, cetăţenii, nu ne-am fi pierdut încrederea în clasa politică şi în perspectivele noastre de viitor.

Aşteptarea e uneori absurdă... Aşteptau acuzaţii din „Procesul” lui Kafka la uşa avocaţilor, mai mult din convenţie sau din inerţie, fără mari speranţe. Alţii îl aşteptau pe Godot. Şi condamnaţii din „infernul lui Ferrante” (în „Insula din ziua de ieri”) aşteptau, sperau orbeşte, contradictoriu, fără ţintă, în absenţa lui Dumnezeu.

Lasciate ogne speranza? Nu e cazul! Iată că Legea lustraţiei a venit! Ce dacă după 22 de ani?! Mai bine mai târziu decât niciodată. A fost un drum lung şi foarte dificil. De pildă, acum doi ani, legea s-a lovit de Curtea Constituţională unde s-a descoperit cu surprindere că nu este constituţional să se limiteze dreptul de a fi ales, deci, potenţialii lustrabili îşi păstrau dreptul de a candida la primărie, Consiliu Judeţean ori în Parlament. În formula de anul acesta, într-adevăr, nu se lustrează candidaturile, ci doar funcţiile. Persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist nu vor putea fi numite în funcţii pentru cinci ani la rând, dar îşi conservă dreptul la candidatură.

PDL a fost la un pas de a-şi lustra proprii oameni: deputaţii din comisia juridică din Senat i-au inclus iniţial pe Ungureanu şi Boc (foşti lideri UTC), pe Meleşcanu (fost şef de misiune diplomatică şi proaspăt numit de Băse şef la SIE) şi chiar pe Monica Macovei (în calitate de fost procuror comunist) pe lista lustrabililor. Intraseră în lanul cu maci ca Dorothy din „Vrăjitorul din Oz” şi ameţiseră? Erau sub incidenţa legii prostraţiei?!

În cele din urmă, în Camera Deputaţilor, pedeliştii s-au trezit şi au adoptat câteva amendamente salvatoare. Pentru a nu perturba activitatea premierului Ungureanu sau a lui Boc, au fost eliminate dispoziţiile referitoare la tinerii şefi de UTC. Doar nu o să lustrăm şi şoimii patriei! De asemenea, foştii şefi ai misiunilor diplomatice par a fi exceptaţi, ca dovadă că Meleşcanu, actualul director SIE, nu este afectat. Au rămas în mod bizar sub ameninţare foştii procurori comunişti ca Monica Macovei, dar şi aici există clauze speciale – doar dacă au făcut poliţie politică. Şi s-o lustrezi tocmai pe Monica Macovei, „Femeia anului” în Europa (în 2008), care a activat pentru drepturile omului la APADOR-CH, şi-a sacrificat imaginea pe plan intern intrând în politică, a luptat împotriva corupţiei şi a început, cu mari eforturi, reforma în justiţie!

Din partea opoziţiei, în special a PSD-ului, reacţiile au fost, bineînţeles, negative, contestând orice aplicabilitate a legii. Ponta a declarat pur şi simplu că legea e o „gogomănie” (care demonstrează că PDL nu are nici specialişti, nici gândire strategică), iar Iliescu a numit-o "discriminatorie, aberantă şi total inutilă", reamintind susţinerea populară imensă de care a beneficiat în anii ’90: “Eu am 82 de ani, mi-am îndeplinit toate misiunile de om ales prin scrutin popular fundamental şi decisiv, cu 85% în 1990, cu 60 şi ceva la sută în anul 2000. Care e chestiunea?". În stilul său caracteristic, Adrian Năstase a tratat subiectul ironic, calificând legea drept "un text bricolat fără nicio aplicaţie" şi punctând: “În felul acesta, vom fi siguri că domnul Ion Iliescu, în următorii cinci ani, nu va fi desemnat secretar de stat".

Atunci, cui prodest? Legea lustraţiei, amputată şi venită mult prea târziu, nu prea mai poate schimba ceva efectiv. Va fi, cel mult, un simbol (palid şi diform) al desprinderii de comunism şi al condamnării sale, măcar de jure, dacă nu de facto.

„Rinocerii” rămân. Şi noi, vorba lui Berenger din piesa lui Eugene Ionesco, nu putem decât să-i invidiem: „Ei sunt frumoşi. M-am înşelat. Oh, cât de mult aş vrea să fiu ca ei. Poftim: eu n-am corn! Ce urâtă e o frunte plată! Mi-ar trebui un corn sau două, ca să-mi mai rafinez chipul şi să-mi dispară ridurile. Dar uite că nu-mi creşte nici unul. Iar mâinile-mi sînt fine. Oare mi se vor face vreodată zgrunţuroase?”.

MIŞCAREA POPULARĂ: HANDICAPAŢI, POSEDAŢI DE DIAVOL ŞI SENZAŢIONEŞTI

Se conturează, într-adevăr, o „Mişcare Populară”? Şi, dacă da, sunt forţe politice credibile care o compun? PDL, PNG, PRM sau Partidul Popo(r)ului?

Deja, pentru alegerile locale din Bucureşti, Gigi Becali şi PDL au bătut palma pentru susţinerea candidatului PDL. Dar bulgărele de zăpadă nu se opreşte aici, ci continuă să se rostogolească. Imediat ce Vadim a aflat de negocierile lui Gigi cu PDL, a intervenit în direct la un post de televiziune şi i-a propus lui Gigi o alianţă politică. Uitaseră amândoi complet cum se gratulaseră reciproc cu un timp în urmă: Gigi îl făcuse pe Vadim „nebun” şi „posedat de diavol”, iar Vadim pe Gigi „handicapat”, drogat, „păduche”, „pigmeu”, „urangutan”, „slugă” şi „bişniţar de mahala”. Dar ce nu fac politicienii noştri pentru interesul naţiunii? Urmează la rând în mişcare Partidul Poporului?

Aliindu-se cu partide populiste de acest gen (PP, PRM, PNG), PDL poate contribui la crearea unei impresii de unitate pe partea dreaptă a eşichierului politic, la simplificarea şi polarizarea scenei politice (USL – „sânga”, mişcarea populară – „dreapta”) şi, automat, ar mai putea câştiga câteva voturi în plus. Dar, pe termen mediu şi lung, PDL va pierde la capitolul imagine prin alianţa cu partide populist-extremiste, lipsite de orice credibilitate pe plan intern şi extern. Îşi permite oare?

DOMNU’ PONTA, TRĂDARE SĂ FIE, DACĂ O CER INTERESELE PARTIDULUI, DAR S-O ŞTIM ŞI NOI!

Când am auzit la TV că Ponta a participat la învestirea guvernului Ungureanu cu un discurs de susţinere (fie şi ea condiţionată), am rămas, pur şi simplu, siderată. O fi vreo manipulare iar? Cum se poate aşa ceva? Nu urla Ponta, mă rog, ţipa sau, hai, vocifera (că de urlat urlă Antonescu, de-i acoperă pe toţi) de câteva săptămâni bune că vrea alegeri anticipate şi demisia Preşedintelui? Nu îşi asumase acest „program” al străzii? Nu reiterase ideea alegerilor anticipate la consultările de la Cotroceni de lunea aceasta? Nu se angajase să boicoteze guvernul, chiar şi după desemnarea lui M. R. Ungureanu ca premier?

Am verificat presa online şi, din păcate, s-a confirmat fericita veste. Ponta fusese în Parlament, în ziua învestirii guvernului Ungureanu (ieri) şi îşi oferise suportul (punctual, pe proiecte) pentru proaspătul cabinet. Participarea lui Ponta ieri, în Parlament, a arătat că opoziţia are o alternativă la discursul furibund şi găunos al lui Antonescu. Discursul lui Ponta s-a încadrat în alt registru stilistic mai prietenos şi mai deschis: un discurs echilibrat, calm, civilizat, destul de bine articulat şi argumentat, centrat pe conţinut (idei, proiecte, programe) şi nu prea personalizat (cu excepţia câtorva referiri negative la Boc (avertizându-l pe Ungureanu să nu urmeze politica guvernului Boc), Udrea şi Igaş (persoanje contestate vehement de opoziţie/presă/societatea civilă) şi Băse (carenţele de comunicare vizibile în dialogul formal, de 15 minute cu opoziţia la Cotroceni şi o atenţionare specială adresată lui Ungureanu cu privire la relaţia Preşedinte – premier, cu accent asupra separării clare a rolurilor instituţionale). În plus, a fost un discurs european, ancorat în problematica UE şi a situaţiei României în UE. Şi, cel mai important lucru (cel puţin din punctul meu de vedere), discursul lui Ponta a dat semnalul că poate exista dialog între putere şi opoziţie şi că promovează spiritul dezbaterii în spaţiul public, după ce strada, Piaţa, nenumăraţi oameni au reproşat calitatea extrem de slabă a comunicării politice, absenţa transparenţei şi a dezbaterii publice.

Până aici totul e minunat. Şi ar fi rămas aşa dacă atitudinea lui Ponta nu ar fi fost puternic discordantă cu tot ce făcuse şi declarase în ultimele săptămâni. După ce ai spus zile şi săptămâni în şir, chiar până în preziua învestirii guvernului, „Jos dictatorul!” şi ai declarat insistent că vrei anticipate şi demisia Preşedintelui, cum se poate, brusc, să susţii guvernul premierului propus de „dictatorul” Băsescu, chiar şi numai pe anumite proiecte? Prin prezenţa şi discursul său, Ponta a legitimat guvernul Ungureanu, taxat până atunci drept „ilegitim”, având în vedere că era o soluţie impusă de Băsescu, nu avea susţinerea populaţiei şi urma să fie avizat şi votat prin proceduri nu tocmai democratice (ex. lipsa de cvorum din comisii). Schimbarea bruscă de atitudine a lui Ponta denotă iresponsabilitate şi riscă să-l decredibilizeze pe el ca politician, dar şi PSD şi USL.

Vorba lui Farfuridi din „O scrisoare pierdută”: „Da, aşa, dacă e trădare, adică dacă o cer interesele partidului, fie!”, cu completarea lui Brânzovenescu: „Dar cel puţin s-o ştim şi noi!”