Troli, fantome și penali care știu doar să bată recordul pentru cel mai mare mic, rămași fără semnal și manele la maxim, în vacanță în Siria

Știe cineva ce gândește Țarul și ce mai pune la cale? Să o chemăm pe mama Omida ori pe Cristian Tudor Popescu să ghicească ce surprize, surprize mai pregătește Țarul? Ce vrea Rusia în Siria în momentul de față? Ce vrea Țarul, mai exact? Rusia acceptă acum, teoretic, opoziția la negocieri, dar încă îl susține pe teroristul-șef din Siria (ceea ce nu reprezintă o soluție viabilă de stabilizare a țării pe termen lung și pe care opoziția o respinge, de altfel, vehement). Țarul a izbutit să întărească regimul sirian, devenind frate de sânge al acestuia... sângele medicilor, jurnaliștilor, activiștilor, femeilor însărcinate și al bebelușilor, pentru care merită să-și acorde singur premiul Nobel pentru pace. Bun și premiul Nobel pentru pace la ceva! Se poate spune că armata siriană cu suport rusesc a obținut unele succesuri militare, însă nu a reușit să elibereze, de pildă, Aleppo, controlat dominant de rebeli ori alte victorii decisive. Unii apreciază chiar că progresul armatei siriene nu se datorează Rusiei, Iranului sau Hezbollahului, aliate regimului, cât presiunilor asupra Turciei de a-și închide rutele de aprovizionare pentru grupările armate rebele (asta a avut un impact negativ și asupra rebelilor moderați, FSA (Armata Siriană Liberă), de exemplu).

Interesant, în ciuda avansului armatei siriene, opoziția (mai mult sau mai puțin) moderată încă ocupă aproximativ o treime din teritoriul Siriei. La fel, regimul și jihadiștii de la Statul Islamic – fiecare circa o treime. Iar recent, Rusia a înregistrat o nouă lovitură: a pierdut arme (inclusiv elicoptere) în atacurile jihadiste de la bazele sale (de pildă, la T4, pe drumul dintre Homs și Palmyra), deși, în ”dulcele stil clasic”, respinge vehement acest lucru. Rusia neagă orice incidente apărute pe parcursul implicării sale militare oficiale în Siria (piloți dispăruți, elicoptere distruse, atacuri la spitale, școli, piețe sau tabere de refugiați etc.). Putem prevedea asemenea declarații, spre deosebire de surprizele Țarului. Mai mult, acesta se folosește de noul război rece cu Statele Unite și de cel cald din Siria ca să distragă atenția populației ruse de la prăbușirea economiei și de la excesele măreților și glorioșilor conducători precum Țarul și regimul său. La rândul său, Iranul, suporter devotat al regimului sirian, cu toate că aprobă formal prezența opoziției în guvernul de tranziție, își urmărește propriile obiective geostrategice, căutând să-și mențină influența în Siria, Liban și Irak.

Și, acum, noi surprize, surprize din partea regimului sirian: a oprit bombardamentele, a eliberat prizonierii, a ridicat blocadele și a permis ajutoarele, iar teroristul-șef și-a dat demisia. Aș vreau eu să fie așa, dar, din păcate, nu, nu e. Regimul sirian a încălcat noul deadline convenit pentru 1 iunie în ce privește distribuirea ajutoarelor umanitare în zonele sub blocadă. Logic, nu? Ah, știam dinainte că le respectă la fel de mult ca politicienii noștri și ca ONU. Nu aveam nevoie de ajutorul mamei Omida sau al lui Cristian Tudor Popescu pentru a ghici. Ca să lase impresia că fac ceva, pe principiul revoluționar ”Mircea, fă-te că lucrezi” sau al combinațiilor ingenioase ale muncitorului Dorel, Statele Unite, Marea Britanie și Franța au presat ONU, Rusia și Iran pentru livrarea aeriană a ajutoarelor umanitare în zonele sub blocadă. Într-un final, au ajuns convoaie umanitare la Muadamiyat al-Sham (Ghouta de Vest) – 17 camioane cu 4.500 pachete cu mâncare și 1.200 saci de făină. Au fost trimise și la Daraya, însă, din nefericire, iar nu conțineau mâncare, ci doar lapte pentru bebeluși și medicamente. În Daraya, copiii încă beau apă mlăștinoasă și savurau prăjituri din noroi. Mult mai sănătoase și nutritive decât propaganda pe care n-o mai gustă nimeni!

În cele din urmă, au sosit la Daraya, pe 10 iunie, primele camioane cu mâncare (orez, linte, năut, fasole, bulgur, ulei și zahăr). După patru ani de așteptări! Nici nu le-a mai așteptat nimeni: puținii locuitori rămași sunt fie prea slăbiți și bolnavi ca să se deplaseze, fie s-au îngrijorat de noi bombardamente fix la împărțirea ajutoarelor, fie nu mai așteaptă nimic. Ce să mai aștepte? Au fost abandonați, lăsați singuri pe cruce (iar eu sunt împreună cu ei și nu mă pot elibera fără să fie salvați și ei, copiii și frații noștri din Siria). Numai Dumnezeu le-a rămas alături. Și noi, cei care împărtășim cu ei. Hm, bine au procedat oamenii prevăzători din Daraya care s-au temut de noi bombardamente la distribuirea ajutoarelor. Da, era predictibil. Chiar în momentul livrării coletelor, au avut loc, într-adevăr, noi bombardamente cu bombe-butoi (cel puțin 68 și o să mai fie, e deja o rutină). Astea da ajutoare! Regimul e generos. Dar locuitorii din Daraya se încăpățânează să-și învingă frica, mizeria și umilințele, să mai reziste o zi măcar și să nu-și îndoaie genunchii, orice ar fi. Încerc și eu, urmându-le exemplul, căci sunt, oricum, prea înțepenită să mi-i îndoi (cu excepția rugăciunii... deși uneori am senzația că mă târăsc în genunchi și cerșesc la Ziduri, nu la Dumnezeu).

Iar Daraya nu e unica localitate rămasă sub blocadă. Circa un milioan de sirieni trăiesc (mă rog, vorba vine, trăiesc, mai curând supraviețuiesc, deși nici măcar asta nu se întâmplă de multe ori) sub blocade, marea majoritate guvernamentale, impuse de regim (oficial, ONU nu recunoaște decât vreo 600.000 de sirieni sub asediu). Ca să recupereze la capitolul imagine (dovedind o minimă credibilitate) și să câștige timp, regimul a aprobat distribuirea ajutoarelor către localitățile sub blocadă până la sfârșitul lui iunie. Pentru 19 asemenea localități. Cine mai crede ceva? Cine mai așteaptă ceva? Un înalt oficial ONU, Ramzi Essedine Ramzi, emisar special, adjunctul lui Staffan de Mistura în Siria, admite că ajutoarele trimise aerian (din avion) nu sunt ”iminente”, vor fi utilizate doar dacă vor eșua livrările pe cale terestră. ONU a mai expediat aerian cu succesuri astfel de colete la Deir al-Zour (oraș sub blocada Statului Islamic): din 21 de palete lansate din avion 10 nu au fost deloc înregistrate, 7 au ajuns într-un ”no man’s land” și 4 au fost avariate. Până la urmă, au reușit să transporte la Deir al-Zour, 44 încărcături (orez, fasole, năut), apoi încă 10. Mult peste așteptări.

În ciuda măruntelor succesuri, apoca...lipsurile domină. Bilanțul rămâne tragic: aproape 5.000 uciși în luna mai, dintre care 917 civili și 185 copii, după datele Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). În particular, au rezultat circa 3.000 morți sau răniți numai din bombardamentele de la Aleppo (oraș și împrejurimi),  în perioada 22 aprilie – 5 iunie, dintre care mai mult de 500 civili masacrați, inclusiv 105 copii, conform OSDO. A fost lovit și spitalul al-Bayan din Shaar (Aleppo), unul dintre ultimele care oferea servicii pediatrice, iar cel puțin 15 persoane au murit în acest atac. Medicii au trebuit să scoată bebelușii din incubatoare ca să-i salveze. Șase spitale au fost bombardate în ultimele două săptămâni în țară, au precizat doctorii de la spitalul al-Bayan. În orașul Aleppo, la scurt timp după bombardarea spitalului  al-Quds pe 27 aprilie, a fost atacat și spitalul al-Hakim, tot unul dintre ultimele care mai avea departamente de pediatrie, iar peste 10 persoane au fost ucise. Statisticile sunt sumbre: 740 de medici/personal medical exterminați în 360 atacuri asupra spitalelor de la începutul războiului, potrivit organizației Physicians for Human Rights. Regimul continuă să se lupte (cu ajutorul Rusiei) cu viermi de trădători și câini turbați de teroriști ca medicii, intelectualii, jurnaliștii, activiștii, femeile însărcinate și bebelușii.

Ce mă mir eu nu e că suferă și mor atâția (și eu cu ei, în sufletul meu), ci că mai sunt doctori (ruine și ei) care operează dintre ruine, din peșteri sau din subterane, acoperiți cu straturi groase de praf, cu cuțitul de bucătărie la nevoie, fără anestezic, la lumina telefonului mobil (dacă reușesc să-l încarce, că nu e curent). Aș vrea eu politicienii noștri și din alte părți să aibă măcar o fărâmă din curajul, responsabilitatea, devotamentul și profesionalismul lor. Însă cei din Occident se limitează și ei la vorbe, nu la fapte. Astfel, Statele Unite au cerut Rusiei să nu mai atace al-Nusra, pentru a nu mai fi bombardați și ceilalți rebeli moderați (ca la Aleppo). Și, totodată, să-și exercite influența de care dispune asupra regimului pentru a respecta acordul de încetare a ostilităților. Senin, Serghei Lavrov susține că Rusia a solicitat rebelilor moderați să părăsească zonele ocupate de al-Nusra, pentru a evita incidentele. Iar Rusia nu s-a oprit la regiunea Aleppo: 23 de civili uciși în Idlib, lângă un spital și 17 în Ashara (Deir al-Zour), la piață, conform OSDO. Și regimul a exterminat 41 de civili în Idlib (în orașul Idlib și Maarrat al-Nu’man), de data asta fără suport rusesc.

Coaliția internațională împotriva Statului Islamic, la rândul ei, se poate lăuda cu mărețe realizări: 30 civili uciși (dintre care 11 copii) în confruntările pentru recucerirea Manbij de la Statul Islamic, un teritoriu de graniță strategic, punct-cheie de aprovizionare pentru Statul Islamic, situat lângă granița cu Turcia, ultima bucățică deținută de jihadiști în zonă. Rebelii  implicați în operațiune, susținuți de Statele Unite, sunt dominant arabi, zic americanii, dar, de fapt, sunt mai mult kurzi de la YPG/Forțele Democrate Siriene, trupe compuse în special din kurzi, plus câteva mii de arabi. Kurzii de la YPG/Forțele Democrate Siriene au fost foarte eficienți în lupta cu Statul Islamic, însă sunt priviți cu reticență, ca o amenințare, atât de turci (care-i asimilează cu PKK și se tem de instaurarea unui stat kurd), cât și de rebelii din opoziție (care-i acuză de colaboraționism cu regimul). Deja au fost uciși 150 de jihadiști, au fost recuperate mai multe orașe și sate din nordul Aleppo, a fost tăiată ultima rută de aprovizionare a Statului Islamic din Turcia prin Manbij și încercuită această localitate, dar și dislocate peste 20.000 de persoane, iar zeci de mii rămași în Manbij se află acum sub blocada Forțelor Democrate Siriene.

În prezent, Statul Islamic trece prin momente dificile. Din cauza distrugerii câmpurilor sale petroliere și a reducerii fluxului de bani (pensii, salarii etc.) dinspre guvernul irakian spre zonele ocupate de Statul Islamic, jihadiștii nu prea mai au cu ce plăti luptătorii. Totuși, deși se strânge lațul în jurul său, Statul Islamic își continuă mărețele sale realizări (chit că rămâne clar la mare distanță în urma regimului sirian la atrocități). De pildă, în Irak de această dată, a răpit 100 de tineri din Fallujah pentru că... nu purtau barbă și nu vroiau să se alăture trupelor Statului Islamic! Din fericire, forțele speciale britanice care asistă acum, din Iordania și Siria, rebelii moderați de la Noua Armată Siriană (proveniți din trupe speciale din vechea armată siriană) au găsit o armă suficent de puternică pentru a distruge Statul Islamic: muzica din filmele indiene îi scoate din minți (ce-or fi alea la ei?) pe jihadiști. Să încerce și cu manele la maxim (pentru noi asta e tortură de nesuportat).

Nicio muzică (în afară de cea lină și mângâietoare a valurilor Mediteranei) nu mai alină trupurile și sufletele celor înghițiți de mare: peste 10.000 din 2014 încolo, după datele ONU. Creștinii merg pe valuri, musulmanii pe sub ele. Și anul acesta, în ciuda acordului dintre UE-Turcia pentru a opri fluxul de refugiați și, totodată, a măsurilor de protecție/salvare luate, s-au înecat 2.800 de oameni, în perioada ianuarie-iunie 2016 (dominant pe ruta Egipt-Italia). Chiar dacă numărul refugiaților ajunși în UE pe ruta balcanică s-a redus, aceștia au folosit alte căi de acces... la Marea Mediterană și unii continuă să încerce să acceseze fundul mării via Grecia: astfel, 330 au fost dați dispăruți în Creta, în ultimele zile. Concret, în cazul Siriei, dacă pierderile de vieți au ajuns la peste 400.000, refugiații ating 6,5 milioane dislocați intern, respectiv aproape 5 milioane extern (și sute de mii rămași în închisori/centre de detenție pe care îi căutăm și acum, din care nu vom mai găsi o unghiuță smulsă să îngropăm).

Cu toate că se aflau în fruntea relocării și primirii refugiaților (50% din total), Statele Unite au acceptat doar 10.000 și au luat efectiv numai 2.192 anul trecut. Comparativ, Canada a admis 27.580, Germania a procesat un milion de aplicații și a preluat 447.336, Liban are deja peste 1 milion (un sfert din populație), Iordania peste 655.217 (unii zic și peste un milion, tot circa un sfert din populație), iar Turcia peste 2,7 milioane. Populația americană a fost întotdeauna reticentă în ce privește primirea refugiaților, începând cu cei evrei din al doilea război mondial. Jurnalistul Fareez Zakaria de la Washignton Post condamnă nu atât absența intervenționismului american în Orientul Mijlociu în timpul administrației Obama (care s-a uitat și nu a văzut mai nimic, deși ne citește toate mailurile și postările pe Facebook și a rămas un președinte-fantomă din punctul meu de vedere), cât lipsa de spirit umanitar: ”Unde e Bernie Sanders atât de preocupat de americanii care nu pot plăti taxele de școlarizare la colegiu, dar parcă destul de indiferent în legătură cu sirienii care nu reușesc să rămână în viață? Unde sunt starurile rock care au cântat odată “We Are the World” și au pus în secenă un concert live umanitar pentru a lupta cu sărăcia din Africa? Milioane de sirieni, bărbați, femei și copii, își părăsesc casele, trăiesc în mizerie și își pierd viața. Unde suntem noi toți?”

Unde suntem noi? Am impresia că nu prea ne dăm seama nici de noi înșine, darămite de ceilalți. Cred că avem toți nevoie de ceva din spiritul medicilor de război din Siria pentru a ne regăsi umanitatea. Și, fiindcă tot vorbeam de doctorii din Siria care lucrează în condiții inimaginabile și își sacrifică viața, la noi, în România, ne confruntăm cu alte lucruri de neconceput (chiar dacă par lucruri comune, cotidiene, obișnuit nu înseamnă normal). După scandalul dezinfectanților diluați din spitale și cel al infecțiilor cu E-coli la bebeluși, 77 de oncologi, un sfert din medicii de această specialitate din România, au fost puși sub urmărire penală. Pentru participarea la un congres... vacanță în India. Sau poate au căutat iluminarea, cunoașterea și pacea (pe care eu nu le voi găsi niciodată). Ia să-i trimit eu la fostul meu șef, guru cred acum în India, să-i învețe asceza într-un ashram, să-i pună la muncă și să scoată și untul din ei! Iar colegii lor (care nu au plecat încă la lucru afară, nici în vacanțe prelungite, nici n-au fost anchetați de DNA) amenință cu greva. În România, deși nu e război, nici dictatură, ne putem lăuda cu un deficit de 42.000 de cadre medicale. Bolnavii rămân desigur, adică probabil, ai nimănui și sunt plimbați de colo colo până mor ca Domnul Lăzărescu din filmul lui Cristi Puiu. Și Domnul Lăzărescu e fiecare dintre noi. La fiecare confruntare cu sistemul sanitar.

De asemenea, să nu o uităm pe Delia Marina Podea, șefa secției de psihiatrie a spitalului din Arad, un român model, tipic pentru o țară-fantomă (și nu, nu e vorba de Transnistria, republicile Lugansk și Donețk, Oseția de Sud, califat, ci de însăși România). Doamna Podea e o maestră autentică și inegalabilă a falsificării, la competiție cu fostul premier Mickey Mouse Copy-Paste: pensionări false pe caz de boală (cu șpăgi), racolare falși pacienți (sub pretextul pensionării pe caz de boală) și utilizarea lor pe post de cobai pentru falsa testare a unor false medicamente (firmele sponsor ale studiului îi solicitau un număr cât mai mare de pacienți și rezultate favorabile, indiferent de realitate sau dacă pacienții chiar se prezentau la doctor). Acordul de participare la studiu era obținut fie prin minciuni, fie prin falsificarea semnăturii. Mulți bolnavii nu sufereau de afecțiunea pentru care se testa medicamentul. Dacă starea pacienților se agrava în urma experimentului, se prelevau probe de la alte persoane care confirmau un impact pozitiv al medicamentului. Sunt implicate și alte 50 cadre medicale și spitale din toată țara. La fel, merită pomenită șefa ATI, Laura Constantinescu de la spitalul Pantelimon care făcea o economie nejustificată la sondele de aspirație,            cerând să fie refolosite și primejduind viața bolnavilor (prin infecții nosocomiale). Ori Dan Straja, managerul Institutului Oncologic Bucureşti şi Bogdan Păltineanu, fostul manager de la „Ana Aslan” (actualmente la spitalul Bagdasar-Arseni) care primeau şpăgile ascunse în reviste, mita fiind negociată pe bileţele distruse ulterior.

Asemenea români merită să fie promovați și în articolele din media oficiale siriene unde se vorbește ce bine și frumos e în țară, ce fericiți sunt copiii, ce mult îl iubesc pe mărețul și gloriosul conducător, ba chiar, recent, că turismul e în creștere! Poate au fost deja niște medici și politicieni-fantomă români în vacanță în Siria. Dacă nu, să nu rateze ocazia. De asemenea, personaje de prestigiu ca acestea ar trebui să apară în campaniile de propagandă rusești la adresa României. Trăiască trolii! Odată cu amplasarea scutului antirachetă de la Deveselu, criticile rusești la adresa României s-au amplificat. Într-un nou documentar de propagandă (”Capcana europeană”, filmat la Deveselu și într-un cartier sărac bucureștean și difuzat de canalul TV Rossia 1), România este prezentată ca o ţară din lumea a treia, fără semnal la telefoane mobile, fără gaze, unde situaţia s-a înrăutăţit după aderarea la Uniunea Europeană. Totodată, ne-am bucura dacă partidul anti-imigrație Alternativa pentru Germania ar include în campanie astfel de ”paraziți sociali” românești de top, nu doar imagini cu fotomodele din România. Și senatorul american John McCain și-a adus aminte de România recent. Analizând posibilitatea ca rățoiul Donald Trump să fie ales preşedintele Statelor Unite, acesta apreciază că statul de drept american nu va eșua indiferent cine va câștiga alegerile: „Avem un Congres. Avem o Curte Supremă. Noi nu suntem România”. Și totuși, noi l-am ales pe Iohannis, nu pe rățoiul Donald!

Apropo de Iohannis, acesta se arată îngrijorat de blocajele investigațiilor referitoare la crimele împotriva umanității comuniste și la cele de la Revoluție. Mai mult, Iohannis susține că, similar problematicii Holocaustului, ”avem nevoie de o legislaţie care să interzică orice negare a crimelor comunismului. O astfel de lege trebuie să sancţioneze şi tendinţele de articulare a cultului persoanelor care se fac vinovate de promovarea abuzurilor pe criterii politice în vremea comunismului.  Numai aşa arătăm că am înţeles drama trecutului totalitar şi că apărăm principiile după care se ghidează statul de drept.” Da, așa e, din nefericire, „românii se trag mai mult din comunism decât din daci şi din romani“, spune și Lucia Boia în cartea „Strania istorie a comunismului românesc (şi nefericitele ei consecinţe)“. Deocamdată, nu suntem capabili să ne asumăm complet trecutul și, încă bântuiți de fantomele și demonii comunismului, (re)alegem candidați penali (de exemplu, Cătălin Cherecheș – Baia Mare, Robert Negoiță – sectorul 3 București, Gabriel Mutu – sectorul 6 București, Mircia Gutău – Râmnicu-Vâlcea, Lia Olguța Vasilescu - Craiova, George Scripcaru – Brașov, Dorin Florea – Târgu Mureș, Mircia Muntean – Deva, Liviu Dumitru Voiculescu – Cungrea, Constantin Sava - Urziceni) și/sau ostili statului de drept, ne purificăm cu o mătură de paradă (ca la Gabi Firea... e în firea noastră) și mușcăm din micul electoral (până și Nicușor Dan, în speranța că va fi popular!). Să nu ne mirăm că rămânem mici și murdari, chiar dacă vom intra în Cartea Recordurilor pentru cel mai mare mic.

Plasă cu Cioran și cuvinte frumoase cu ”v” (viziune și verticalitate) pentru motanii hipsteri și zombie de la ONU/ambasada Rusiei și pentru românii care au inventat apa

Ce mă făceam dacă, atunci când lucram în cercetare de piață, aș fi pierdut vreun deadline? Cred că era mai important decât sufletul. Acum nu, dar un deadline e încă sfânt și nenegociabil. Din păcate, nu și pentru ONU. Acesta din urmă, laolaltă cu marile puteri, se încadrează în deadline-uri la fel de mult ca politicienii noștri (avem parte poate numai de dead, nu și de line). Astfel, în timp ce oamenii continuă să sufere și să moară în Siria, grupul de 17 țări care susțin procesul de pace din Siria s-au întâlnit pe 17 mai la Viena pentru revitalizarea acordului de încetare a ostilităților și relansarea negocierilor de pace. Însă, deși s-a cerut la unison revigorarea acordului de încheiere a ostilităților și facilitarea livrării ajutoarelor (containere cu apă, mâncare și medicamente, distribuite în zonele sub blocadă de Programul Alimentar Mondial (ONU) de la 1 iunie, în cazul în care mai este restricționată intrarea), marile puteri nu au putut cădea de acord pentru a stabili o dată a unor noi negocieri de pace, iar opoziția a plusat că nu va participa la discuțiile de pace de la Geneva fără îmbunătățiri concrete pe teren (implementarea acordului, ridicarea blocadelor, accesul convoaielor umanitare).  Deadline-ul pentru realizarea unui guvern de tranziție de uniune națională este pe 1 august. Facem pariu că îl vor respecta desigur, adică probabil (că nimic nu e sigur), logic, nu? Bune și deadline-urile la ceva!

De asemenea, la Viena s-a convenit asupra sancționării celor care încalcă acordul de încetare a ostilităților, precum și a celor care blochează ajutoarele, mergând până la excluderea de la negocierile de pace de la Geneva și armistițiu, aceștia fiind, în același timp, raportați la Consiliul de Securitate ONU. În plus, s-a discutat despre găsirea unor mijloace de separare între al-Nusra (al-Qaida) și ceilalți rebeli, pentru a nu mai fi cu toții bombardați ca la Aleppo. Însă teroriștii-șefi continuă să își privească adversarii ca ”teroriști” și încearcă să impună lumii viziunea lor îngustă. Înainte de meetingul celor 17 țări de la Viena, Rusia a solicitat la ONU ca două grupări rebele islamiste importante (Jaish al-Islam / Armata Islamului, finanțată de Arabia Saudită și Ahrar al-Sham, susținută de Turcia și țările din Golf), parte a acordului de încheiere a ostilităților, să fie trecute pe lista neagră a teroriștilor la ONU, dar Marea Britanie, Franța, Statele Unite și Ucraina au stopat acest demers (era necesar consensul a 15 țări). Aceasta ar fi agravat situația, într-o perioadă în care ar fi trebuit să se manifeste eforturi de detensionare.

În cazul concret al orașului Aleppo menționat mai sus, armistițiul de 48 ore decis de regim (început marți pe 4 mai), excluzând al-Nusra (al-Qaida) și Statul Islamic, a fost extins în zilele de marți-miercuri 10-11 mai. Au fost uciși peste 300 de civili până acum în Aleppo. Cu toate acestea, echipele de salvare își continuă misiunea, iar puținii rămași încearcă să reziste: unii savurează până și în aceste condiții viața, de pildă, merg la evenimente culturale ori fac baie în piscină (ca activistul media Ismail Abdalrahman)! Și, apropo de Aleppo, în Rusia ministrul apărării anunță că au ajuns camioane cu arme chimice la Aleppo, iar ambasada Rusiei tweetuiește că ”Extremists near Aleppo received several truckloads of chemical ammo.” (”Extremiștii de lângă Aleppo au primit câteva camioane cu arme chimice”). Toate false, desigur, adică probabil că nimic nu e sigur, logic, nu? O nouă campanie de dezinformare. Imaginea atașată de ambasadă face parte din jocul video ”Command and conquer” (unde americanii și chinezii se unesc pentru a lupta împotriva teroriștilor). Internauții au reacționat prompt, publicând fotografiile reale ale teroriștilor (păpușele, pisicuțe sau imagini din jocuri video). Vă ajutăm în lupta anti-terorism, tocmai l-am identificat pe jihadistul-șef cel mai periculos, motănelul ăsta lățos cu căciuliță, papion, vestă și ochelari falși de hipster eventual. Curând, ambasada Rusiei a recidivat, cu un tweet ”Russia will continue to fight nazism” (”Rusia va continua lupta cu nazismul”), însoțit de o imagine foarte inspirată din filmul cu zombie ”Dead Snow”. Bravo, așteptăm noi mărețe și glorioase dez...informări de la ambasada Rusiei!

În timp ce politicienii dezbăteau, iar amabasada Rusiei informa lumea... din jocuri video și filme cu Zombie, ajutoarele erau încă restricționate de regim în zonele sub blocadă (pentru sute de mii de oameni). Până în prezent, ONU nu a livrat ajutoare decât pentru aproximativ 160.000 de persoane (din circa un milion sub blocadă). Până și Stephen O’Brien, reprezentant ONU, secretar general adjunct pentru Afaceri Umanitare, recunoaște existența a peste 500.000 de oameni sub blocadă, precum și împiedicarea accesului la ajutoare pentru 40% din populația din Aleppo, Al Wa’er și Talbiseh în luna mai, anul curent. Astfel, convoaiele umanitare nu au intrat deocamdată în Daraya, Muadhamiya sau Al Wa’er. În Daraya, localitate aflată sub blocadă de aproape 4 ani, un convoi ONU a adus numai lapte pentru bebeluși, truse de igienă, medicamente și vaccinuri. Dar convoaiele au fost oricum oprite de armata regimului, pe motiv că acestea conțin lapte pentru bebeluși și nu sunt permise decât medicamentele. Soldații regimului au scotocit prin camioane și au sustras medicamente. Și acum, la urma urmei, să-i hrănim pe toți cu o aspirină (eventual a săracului)? Copiii sunt amețiți și leșină de foame (adulții, și ei). Apoi, probabil ca să uite de foame și de boli și să le dea altă preocupare, au fost bombardați (chiar dacă Daraya face parte din acordul de încetare a ostilităților).

Să-i bombardeze și pe sărmanii refugiați palestinieni din tabăra Khan Eshieh ca să uite de foame și de boli! Aceștia, 12.000 de persoane (dintre care un sfert copii) au rămas fără mâncare și apă, conform unui raport ”Salvați copiii!” , din cauza închiderii rutelor de aprovizionare și a bombardamentelor. Din fericire, măcar la Harasta (localitate de 11.000 persoane), aflată sub blocadă guvernamentală, Crucea Roșie a adus mâncare, medicamente și truse de igienă, iar la Der-Ezzor (peste 100.000 locuitori, oraș sub asediul Statului Islamic), s-a reușit descărcarea din avion a 26 comtainere umanitare cu mâncare și medicamente. Și, pentru că tot vorbeam de Der-Ezzor și blocadele Statului Islamic, acesta din urmă se așteaptă și el la asediu la ”capitala” Raqqa, așa că a decretat stare de urgență, încercând să-și protejeze obiectivele strategice și relocând personal. E atât de disperat (a pierdut peste 22% din teritorii) încât s-a răzbunat cu atentate în teritoriul alawit, în zonele-cheie ale regimului sirian (Tartous și Jableh), a distrus o bază aeriană rusească (Tiyas, lângă Palmyra) și elicoptere la altă bază rusească (T4, pe drumul dintre Homs și Palmyra), a ajuns până la spitalul din Marea (gata să ia ostateci), vinde sclave sexuale pe Facebook cu 8.000 de dolari, își continuă execuțiile macabre (2.162 civili uciși după datele Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului) și, iată, culmea performanței jihadiste, a aruncat în acid azotic 25 de ”spioni” până li s-au dizolvat toate organele (la Mosul, în Irak).

Din nefericire, atitudinea față de refugiați se demonstrează uneori la fel de umană ca cea a Statului Islamic și a regimului sirian în raport cu prizonierii, chiar în țări care și-au asumat povara a milioane de refugiați (de exemplu, Turcia – 2,7 milioane). Astfel, grănicerii turcii continuă să împuște, să aresteze și să bată refugiații, iar poliția slovacă a tras asupra unei mașini cu refugiați, rănind o femeie din Siria. După închiderea rutei balcanice, Mediterana a înghițit circa 700 refugiați, pe drum spre Italia, numai în ultimele săptămâni (nu e marea, săraca, de vină, dimpotrivă, ea se arată mult mai blândă, prietenoasă și primitoare decât oamenii, să ne aducem aminte cum îl legăna și-l mângâia cu valurile sale pe băiețelul kurd înecat, Aylan, a cărui poză a ajuns viral). Autoritățile și ONU sunt, ca de obicei, în impas: Agenția ONU pentru Refugiați are nevoie de circa jumătate de miliard de dolari pentru a asigura condiții minimale pentru refugiați (deține doar 158 milioane dolari din 728 milioane necesare), altminteri milioane dintre aceștia riscă să devină fără adăpost. Iar Angelina Jolie, trimis special ONU pentru refugiați, solicită implicarea întregii planete și condamnă la rândul ei politica fricii și a diviziunii în legătură cu refugiații.

Potrivit lui Felippo Grandi, Înaltul Comisar ONU pentru refugiați, mai puțin de 1% din 20 de milioane de refugiați au fost relocați anul trecut. Problema nu poate fi rezolvată prin ignorarea ei ori prin expulzarea refugiaților. Numărul refugiaților a atins 60 de milioane la nivel global! De asemenea, ”Salvați copiii” a semnalat că doar unul din patru copii refugiați frecventează școala. Mai mult, refugiații proveniți din țări aflate în război cum e Siria, se luptă nu numai cu traumele fizice și psihice, cu condițiile precare de trai, cu accesul redus la educație și lipsa perspectivelor, ci și cu probleme grave de sănătate. De pildă, în Iordania (care adăpostește 1,4 milioane de refugiați), o treime dintre aceștia se confruntă cu o dizabilitate sau cu o problemă de sănătate gravă. Protezele, fizioterapia și medicamentele sunt scumpe, pentru mulți inaccesibile. Dar, fie și în asemenea condiții, refugiații cu dizabilități din taberele Zaatari și Azraq au voință, nu renunță la luptă, nu cerșesc mila nimănui, își păstrează simțul umorului, fac exerciții fizice, joacă jocuri și chiar participă la o cursă nebună cu cărucioarele, împreună cu Nikki Fox, corespondent BBC (tot o persoană cu dizabilități).

Interesant, a existat cineva care a semnalat problema crizei sistemului internațional pentru refugiați cu douăzeci de ani în urmă. Acest vizionar a fost James Hathaway, coordonator al Programului Juridic pentru Refugiați (Refugee Law Programme) de la Universitatea Michigan. El a arătat încă de atunci că responsabilitatea primirii refugiații ar trebui împărțită mai echilibrat între state și a propus un sistem ONU de cote pentru refugiați în acest sens. Convenția pentru Refugiați datează din 1951, de când s-a încercat protejarea refugiaților europeni din al doilea război mondial. Aceasta are însă nevoie de reformă: experții în drepturile refugiaților susțin că definiția refugiatului este mult prea îngustă (persoane care fug de persecuții) și, simultan, nu sunt clar delimitate obligațiile statelor unde ajung refugiați (se precizează doar că refugiații nu pot fi deportați într-o țară unde riscă viața sau libertatea). De asemenea, lipsesc mecanismele de aplicare a legii, acestea rămânând la bunul plac al statelor. Mai mult, repatrierea rapidă a refugiaților (prevăzută inițial) nu mai este de actualitate. De teama unui rău mai mare, ONU s-a opus reformei până acum. Totuși, agenția pentru refugiați ONU trebuie să facă eforturi de modernizare și implementare a drepturilor refugiaților, iar povara să fie distribuită mai echitabil între state. Oricum, chiar dacă va exista un sistem pentru refugiați reformat, acesta nu poate fi pus în practică fără o altfel de abordare a refugiaților, atenționează Roni Amit, cercetător senior la African Centre for Migration and Society din cadrul universității Witwatersrand Johannesburg. Aceasta apreciază că niciun sistem pro-refugiați, oricât ar fi de bun, nu poate fi aplicat câtă vreme refugiații sunt considerați ”imigranți economici” sau ”riscuri pentru securitate/teroriști”. De aceea, e necesară schimbarea discursului despre refugiați și discutarea despre beneficiile economice aduse de aceștia.

Situația refugiaților de astăzi seamănă cu cea a evreilor din al doilea război mondial. Și atunci, singura țară care și-a crescut cotele de evrei refugiați a fost... Republica Dominicană! O descriere nuanțată și subtilă a condiției evreilor în timpul celui de-al doilea război mondial apare în ”Bulevardul de centură”, romanul lui Patrick Modiano. Scriitorul abordează ingenios o temă altminteri cunoscută, căutarea tatălui și a identității și conturează o lume de fantome (cetățeni-fantomă evrei), fără perspective, fără speranță, cu drumuri înfundate, Ziduri, Auschwitzuri mai mult sau mai puțin evidente și Antigone de la Auschwitz (similar, Saul din filmul ”Fiul lui Saul (Son of Saul)”, Antigonele siriene, eu care îi caut pe cei dispăruți din toate epocile și de pretutindeni, inclusiv Antigonele astea). Impresionant sacrificiul băiatului, Serge Alexandre, de a ierta tatălui, Chalva, faptele rele și chiar absența, de a-l căuta neîncetat și de a se lăsa arestat împreună cu el (asta pe motiv că sunt diavoli și lepădături de evrei, tot așa cum sunt refugiații teroriști).

Și eu, și Promy (titanul Prometeu, prietenul și eroul meu), și refugiații, și voi, noi toți știm despre ce e vorba: o lume în care ești negat și abandonat, una în care te afli în lanțuri, pe Elbrus, devorat de bestii antropofage și, cu ultimele puteri, te rogi ca zeii să vină să te scuipe ca să te bage în seamă și, astfel, să-ți confirme existența. Cerșești să fii răsplătit măcar cu niște flegme divine (suntem născuți din spuma balelor, nu a valurilor ca Afrodita) ca o dovadă a existenței tale, dar nu se mai întâmplă nici asta, ești pur și simplu ignorat. Apoi, nimic nu mai contează, nu-ți mai dai seamna de nimic, nu mai înțelegi nimic, doar că se continuă coșmarul și ești redus la agonie și descompunere până nu mai rămâne din tine nici stânca/Zidul de care ești înlănțuit. Însă mai bine să lăsăm lucrurile astea deprimante și să ne gândim la viitor. Care viitor? Ăsta e cuvântul cu ”v” de care am și eu cea mai mare fobie (mai e și un cuvânt cu ”p” care mă înspăimântă și pe care nu-l voi găsi niciodată... ”pace”). Ce să (mai) facem? Jocurile sunt concepute ca să pierzi și, totuși, trebuie să pariem, asta am învățat când lucram la cazinou pe vremea studenției. ”Place your bets, please!” Un singur lucru să nu-l pierdem: sufletul.

Hm, hai acum să găsim alte cuvinte cu ”p” și cu ”v” mai simpatice. Cu ”p”: Promy / Prometeu, Piersicuță / Pesi (motanul, titanul și nepotul nostru, îngeraș păzitor acum), pisică, prietenie, părinte, previziune, putere (să fim la putere, dacă nu în putere, să ne luptăm să fim stăpâni pe noi înșine), pasiune, perseverență, probă, precizie, piruetă, partitură, penis, palincă. Și acum cu ”v”: vacanță, veselie, vitejie, virtute, valoare (îmi sună cam artificial, manelist), vis, vers, vertij, vernisaj, virtual, vindecare. Vindecare? Oare vrăjitorii ăștia ca Mama Omida, guru care le știu pe toate precum Cristian Tudor Popescu / Monica Tatoiu sau românii care au inventat apa (conform ”Vax populi”: ”Cine a inventat apa?” ”Păi, românii!”) or putea vindeca și boala puterii, cea mai grea boală? Mai bine iei plasă cu Cioran (la propriu, plasă inscripționară cu citate... o inițiativă  inspirată, ”Tricocultura”, a unor tineri din Cluj) decât cu candidații la primărie care promit metrou în Ardeal, tunel sub Dunăre, parcări mecanizate smart, auobuze electrice, canalizare în pustiu (exclusiv pe terenul primarului) ori case gratis. Stați puțin, am descoperit alte trei cuvinte cu ”v” foarte frumoase: victorie, verticalitate, viziune. Să le repetăm împreună: victorie, verticalitate, viziune, victorie, verticalitate, viziune, victorie, verticalitate, viziune...

Concert la Palmyra în memoria victimelor DNA, cuvioși închinători... la propriul portret, curățați cu succesuri cu ajutorul dezinfectanților diluați din spitale

Unii politicieni precum dictatorul african Mugabe se închină evlavioși în fața propriului portret. Asemenea politicieni se găsesc cu duiumul și în România (și nu numai aici, din păcate, peste tot). Unii au exclusiv meritul de a fura, a fi impostori, a trăda, a te corupe și, eventual, a ucide sau a face genocid. În Siria, măreții și glorioșii conducători se pot premia și pentru crime împotriva umanității, plasând angelic culpabilitatea asupra Statului Islamic sau a intelectualilor, activiștilor, medicilor, bebelușilor ori a femeilor însărcinate. Iar Obama și ONU (încă) se uită și nu văd nimic. În ciuda ”implicării” competente și dezinteresate a ONU (”united nothings”) și a lui Obama, decretat pe merit ca cel mai neinfluent președinte de presa americană (”o anumită parte a presei” măcar), negocierile de pace de la Geneva pentru soluționarea conflictului sirian întâmpină probleme și mai departe, fiind mereu pe punctul de a se dezagrega. Reprezentanții regimului sirian continuă să taxeze opoziția ca ”teroriști” și evită sistematic discuțiile serioase despre un guvern de tranziție fără teroristul-șef la cârmă. Astfel, este nevoie de presiune din partea Țarului pentru a determina regimul sirian să respecte acordul de încetare a ostilităților, a declarat al-Muslat, reprezentant al opoziției (Comitetul pentru Înalte Negocieri): dacă Țarul are influență, nu o utilizează, iar dacă nu are, nu te poți baza oricum pe el.

Uau, se poate cineva baza pe Țarul, chiar dacă ar avea o anumită influență? Doar că va produce, în continuare, surprize, surprize... Una mai plăcută decât alta. Pretutindeni pe pământ. Și-și va acorda apoi singur premiul Nobel pentru pace. În contextul escaladării violențelor din Siria (încălcarea acordului de încetare a ostilităților din partea regimului), al deteriorării situației umanitare și al refuzului autorităților de a elibera prizonierii, în același timp, nemulțumiți de soluțiile parțiale de tranziție (propunerea unui guvern de uniune națională sub conducerea teroristului-șef pentru o perioadă determinată), pentru a face presiune asupra regimului sirian și a Rusiei, consiliul opoziției a încercat să boicoteze a treia rundă de negocieri de pace. După ce a rămas o vreme pentru ”discuții tehnice” la Geneva, ulterior, pe parcursul intensificării luptelor, membri ai consiliului opoziției (Comitetul pentru Înalte Negocieri) au părăsit orașul negocierilor de pace. Revoltat de violările repetate și grave ale acordului de încheiere a ostilităților, Riad Hijab, șeful consiliului opoziției, a cerut marilor puteri să intervină prin presiuni sporite asupra regimului pentru a obține reevaluarea acestei înțelegeri. Până la urmă, negocierile s-au reluat, dar într-un climat dificil și tensionat.

Se pare că mai e ceva de lucru până la pace, ameliorarea situației umanitare, democratizarea și stabilizarea Siriei. Până atunci, într-un gest oficial de solidaritate față de refugiați, doamna Merkel a vizitat tabăra Nizip din Gaziantep, Turcia (5.000 persoane), împreună cu preşedintele Consiliului European, Donald Tusk şi vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, și a inaugurat un centru de asistență pentru refugiați (unde copiii se pot juca, pot derula activități artistice și au la dispoziție consiliere psihologică). Însă, conform organizațiilor pentru drepturile omului, situația se prezintă complet diferit în alte tabere, iar turcii continuă să aresteze, să bată și să împuște refugiați la graniță (circa 30 uciși de la începutul anului potrivit datelor Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului). Dacă refugiații din Turcia au beneficiat de vizita formală, mai mult sau mai puțin productivă a doamnei Merkel, în Siria s-a reușit în cele din urmă o operațiune de amploare în sprijinul victimelor din zonele sub blocadă: 500 răniți evacuați din patru asemenea teritorii (cea mai mare astfel de operațiune de până astăzi), jumătate dintre aceștia provenind din localități asediate de rebeli (Foua și Kefraya), ceilalți din zone aflate sub blocada regimului (Zabadani și Madaya). Similar, la Rastan (circa 120.000 de oameni) a ajuns cel mai mare convoi umanitar de până acum într-o zonă sub blocadă guvernamentală (65 de camioane cu mâncare și medicamente).  

Sunt realizări, dar reprezintă echivalentul unui bob de orez și al unei aspirine, iar situația pe teren este și în prezent foarte gravă. Mai exact, nu a fost eliberat niciun prizonier și foarte probabil nu voi mai găsi nici un fir de păr încleiat de sânge sau o unghiuță smulsă din cineva pentru a o îngropa, se știe doar că în Siria sunt violați și torturați până la moarte chiar și copiii, deși eu mă încăpățânez să rămân o Antigonă ridicolă și neînțeleasă și îmi continui deznădăjduită căutările, izbindu-mă bezmetic de Ziduri, la început isteric, apoi din ce în ce mai anemic, din inerție, până mă prăbușesc. Și o iau de la capăt. Mai mult, nici blocadele regimului nu au fost ridicate: la Daraya, de pildă, de peste 1285 zile regimul a blocat orice ajutor, în timp ce țări occidentale ca SUA, Franța, Marea Britanie, Germania și Olanda, implicate în intervenții militare în Siria, livrează aerian bombe, nu pâine. Și, din păcate, în ciuda acordului de încetare a ostilităților, continuă masacrele regimului asupra civililor, cu suport rusesc, conform datelor Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului: în Aleppo (în oraș 253 victime dintre care peste 80 femei și copii, în perioada 22-30 aprilie și 60 în împrejurimile orașului în intervalul 22-24 aprilie), Idlib (37 civili uciși la Maarrat al-Nu’man, în atacuri inclusiv asupra piețelor de legume, apoi din nou în ultimele zile 25 victime în orașe din Idlib și Maarrat al-Nu’man), Douma (13), Kafr Nabl (7), Kafranbel (10) și în alte părți, ba chiar, culmea performanței militare în lupta anti-terorism, peste 30 civili exterminați și peste 80 răniți într-o tabără de refugiați, Kamounia.

Au masacrat inclusiv 5 membri ai trupelor de salvare ”Căștile Albe” (White Helmets – Syria Civil Defence), targetând împreună cu avioanele rusești centrul lor de instruire din Atareb. Faptele bune continuă să fie condamnate pe pământ, iar cele rele premiate, eventual cu premiul Nobel pentru pace. De asemenea, ultimul doctor pediatru (Muhammad Maaz) din cel mai mare oraș al țării, Aleppo, a fost ucis în bombardamentele asupra spitalului Al-Quds (27 morți din personalul medical!) și linia utilizată pentru livrarea ajutoarelor umanitare a fost distrusă. În ultima vreme, guvernul sirian (cu sprijin rusesc) s-a pregătit să asedieze Aleppo, controlat dominant de al-Nusra (al-Qaida). Mă întreb: oare ultimul concert rusesc de la Palmyra, eliberată de sub ocupația Statului Islamic, o fi fost oare pentru susținerea civilizației și în memoria acestor victime, așa cum s-a spus, de altfel? În ciuda retragerii oficiale, Rusia participă la masacrele regimului din Aleppo (și din alte părți) și își păstrează o prezență militară puternică în Latakia (avioane SU-34, SU-24, SU-35, elicoptere Mi-28, Mi-24) pentru a arăta lumii cine face jocurile în Orientul Mijlociu. Iar acordul de încetare a ostilităților a fost greu încercat, pe punctul de a colapsa, din cauza nenumăratelor încălcări ale sale din partea regimului (cu suport rusesc). Recent,  pe 4 mai a fost încheiată o nouă înțelegere între Rusia și Statele Unite pentru a extinde acordul de încetare a ostilităților asupra Aleppo. Regimul sirian a anunțat și el un armistițiu de 48 ore în Aleppo începând cu ziua de 5 mai, după ce au produs peste 300 victime-civili în ultimele două săptămâni. Mai crede cineva ceva? ”Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”

Numai în luna aprilie au fost masacrate 3.116 persoane, dintre care 859 civili, după datele Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului. Câte un civil este ucis la fiecare 25 de minute. Interesant, și în România, țară democratică, pe timp de pace, o dată la trei zile un copil moare într-un accident sau într-o agresiune. O dată pe lună un copil este ucis din cauza unei bătăi în România. Nu cu multă vreme în urmă, un copil a fost omorât cu pietre la o școală din Slobozia. Era în România, nu la Statul Islamic ori în închisorile regimului sirian. Și eu nu aud, în continuare, decât urlete și tăcere... a pumnului în gură. Bine ar fi dacă am întâlni pretutindeni oameni obișnuiți și politicieni cu bun simț și polițiști prietenoși ca cel care s-a prezentat la grădiniță la un băiețel emigrant din România în Occident, dovadă mărturia acestuia: ”Mami, a venit policeman la grădiniță și a fost nice, nu a mușcat pe nimeni și nici nu a plâns. Și a adus fireman stickers!” Ori ca cei care au oferit pături pentru refugiați și s-au jucat cu copiii lor. Ce e bizar e că lumea încă rezistă și poate rămâne umană în asemenea condiții. La nevoie, să apelăm cu toții fie la polițiștii ăștia drăguți, fie la operațiunile de salvare ale maică-mii precum alertarea poliției și a pompierilor (la începutul anului) pentru a stinge focul... de pe aragazul meu, de la broccoli, în urma unei suspiciuni de sinucidere, într-un moment în care eu, de fapt, îmi ceream scuze (pe blog) pentru prea multă fericire. Să le recomand și activiștilor din Siria, poate dă rezultate.

Prea multă fericire și în cazul refugiaților. Dar nu sunt nici ei singuri. Asta nu pentru că, în mod ingenios, responsabil și unitar (logic, nu?), Comisia Europeană se străduiește din nou să impună un sistem de relocare prin cote a refugiaților, prevăzând sancțiuni de 250.000 de Euro pentru fiecare refugiat refuzat și, în același timp, doamna Merkel s-a dus la o tabără de refugiați din Turcia, ci mai curând prin gesturile de solidaritate ale celorlalți. De pildă, o bătrânică de 82 de ani din Grecia ajută cu mâncare, baie și adăpost temporar refugiații. Iar actrița Kate Blanchett a vizitat tabăra de refugiați Azraq din Iordania și a văzut o piesă pusă în scenă de copiii refugiați, vorbind despre traumele lor, pierderile lor, incertitudinile viitorului, inclusiv căsătoria precoce (fetele trebuie să renunțe la școală și să se mărite la o vârstă fragedă pentru a obține un ipotetic suport). De asemenea, regizorul Marcel Mettelsiefen va lansa curând filmul despre copiii războiului din Siria, ”Children on the Frontline”. Una dintre fetițele siriene filmate recunoaște că murea la fiecare atac al regimului și îi arată regizorului (se preface căzută). Tatăl ei, luptător la rebelii moderați de la FSA, a fost și el răpit de Statul Islamic. Dezamăgită de revoluția confiscată de Statul Islamic și disperată din cauza dispariției soțului ei, mama cu cei patru copii a decis să se refugieze, deși toți erau foarte atașați de țară și de orașul lor, Aleppo. Le e dor până și de dărâmături și de penele de curent. Războiul îi urmărește atât în Turcia, cât și în Germania. La trecerea unui elicopter în Turcia, fetița țipă și se ascunde, crezând că va arunca bombe-butoi. Însă, în ciuda dificultăților, încearcă să meargă mai departe.

Nu toți susțin refugiații precum bătrânica, regizorul și actrița amintite. Astfel, Khairuldeen Makhzoomi, refugiat irakian, student la Berkeley, a fost dat jos din avion pentru că vorbea la telefon în arabă. O pasageră a crezut că proferează amenințări, s-a speriat și a alertat personalul de bord. Când și-a dat seama că toată lumea se uita fix la el, a vrut să încheie conversația la mobil, dar era prea târziu. A fost scos din avion, apoi preluat de agenții federali și interogat. Ce să mai zicem de Raed al-Saleh, șeful trupelor de intervenție civilă ”Căștile Albe” (”Syria Civil Defence – White Helmets”), salvatoare a peste 40.000 de vieți în Siria, căruia i s-a comunicat că viza i-a fost anulată și că trebuie să se întoarcă în Turcia fix la intrarea în Washignton D.C. pentru decernarea unui premiu în domeniul umanitar! USAID, Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională care a furnizat peste 20 milioane de dolari către organizația de voluntari a lui Raed, și-a cerut scuze pentru incident. Viza era valabilă până în septembrie 2016 și Raed nu a fost informat în prealabil despre vreo problemă în legătură cu aceasta. Să zic vorbele alea care se rostesc când nu mai ai nimic de spus? ”Supercalifraglisticexpialidocious”. ”Barzăcopilviezure” (moștenirea noastră dacă). ”Pneumonultramicroscopicsilicovolcaniconioză”. ”Kuaseukuakuaukuakuakuaua”. Ouagadougou (capitala Burkinei Faso). Pe ultimele două, tot le repeta tata săracul.

Și în România continuă sfidările bunului simț. Cât fac 2+2? Dragnea rămâne președinte PSD în ciuda condamnării la doi ani cu suspendare în dosarul ”Referendumul”. Singurul exclus din PSD e Zgonea (pentru că a protestat și i-a cerut demisia lui Dragnea), iar fostul premier Mickey Mouse Copy-Paste se află din nou în ascensiune... spre funcția de președinte al Senatului. De asemenea, deputaţii vor să modifice legea avocaturii, conferind avocaţilor o adevărată superimunitate în faţa legii, la competiție cu parlamentarii și care ar putea afecta actul de justiție. În plus, încă mai apar candidați penali la alegerile locale: hm, mai pe nicăieri... adică în Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Botoșani, Călărași, Constanța, Galați, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Teleorman, Vaslui. Mai mult, în pofida deciziei Sinodului BOR de a interzice implicarea politică a preoților (cu excepția celor care concurează la alegerile locale pentru un mandat de consilier, sunt independenți și beneficiază de aprobarea superiorilor), unii candidează pentru posturi de primari independenți/din partea unor partide (înscriși sau nu în acestea): Suceava – 2 (PNL), Buzău – 1 (independent), Argeș – 1, preot implicat în sex cu minore (Partidul pentru Argeș și Muscel), Cluj – 1 (independent), Sibiu – 1 (PNL), Mehedinți – 1 (ALDE),  Vrancea – 2 (nu s-au comunicat detalii cu privire la formațiunea din care provin). Candidaturi la fel de inspirate ca și cea a regelui Mihai la președinție ori a lui Marian Munteanu la primărie. Ce să mai facem? Să-i curățăm cu dezinfectanții diluați din spitale? ”Un popor care alege politicieni corupți, impostori, hoți și trădători nu este victimă, ci complice” (G. Orwell).

Să nu ajungă cumva popii ăștia ca dictatorul african Mugabe să se închine mai curând în fața propriului portret decât în fața lui Dumnezeu. Ori ca acei cocalari de la noi din Arad care au folosit țuică în loc de apă pentru fundația vilei lor. Și nici mie să nu mi se urce la cap după ce am obținut un punctaj ridicat la un test de rezistență la stres (226%) și, totodată, diplomă de ”geniu” la alt test pe Facebook (la care majoritatea înregistrează scoruri mari, cred). Vai, erau singurele diplome care-mi lipseau, după cea de fotomodel de acum douăzeci de ani, eu considerându-mă de obicei complet neputincioasă, urâtă cu spume și proastă de dau în gropi (pardon, din abis în abis). Da, din abis în abis. Nu mai cunosc decât agonia și extazul. Culmea agoniei și angoasei în cazul meu: mi-e frică să nu-mi pierd coșmarurile sau să le uit și, odată cu ele, propria identitate. Și, vorba unuia de pe Facebook, oricum o dai, ajungi ”exaustipated” (exausted & constipated).

Dar, în cele din urmă, dacă mai scoate frustrarea un sărman scuipat intelectual și o limbuță să ne lingem cicatricele și rănile, ”sinceritatea este forma cea mai îndrăzneață a curajului” (W. S. Maugham), cât de incomod și cutremurător ar fi adevărul. La rândul meu, ”din bube, mucigaiuri și noroi / iscat-am frumuseți și lucruri noi.” Sincer, eu am avut întotdeauna oroare de urâtul din jurul nostru și am căutat frumosul din rațiuni de salvare. Din motive ”est-etice”, cum zicea Monica Lovinescu. Frumusețea din sufletul nostru. ”Frumusețea va salva lumea” (Dostoievski). Și dacă nu va salva nimic, ce dacă? Poate că binele nu învinge răul, dar nici răul nu învinge binele. Binele nu poate fi învins. Și cred că secretul fericirii este recunoștința (la mine, paradoxal, e și nemulțumirea un asemenea secret), iar ”mulțumesc” reprezintă cea mai bună rugăciune. ”Dacă singura rugăciune pe care ai spus-o în viață ta a fost „mulțumesc”, aceasta este suficient.” (Meister Eckhart)

PĂCĂLELI DE 1 APRILIE: BALADA INFRACTORULUI BOLDEA - MOTANUL DE CHESHIRE, SENZAŢIONALUL MARTIRAJ AL LUI DIACONESCU ŞI MILOSTENIA LUI ONŢANU

1. BALADA MARELUI INFRACTOR PEDELIST, BOLDEA – MOTANUL DE CHESHIRE
Cea mai tare păcăleală este, cu siguranţă, cazul marelui gangster Boldea, baron PDL de Galaţi, lup tânăr pedelist de marcă, promovat pe drept de liderul grupului PDL, Mircea Toader, politician de prestigiu care şi-a făcut datoria faţă de ţară prejudiciind-o cu 24 milioane bune de Euro, acuzat de mai mult de 10 infracţiuni grave (printre care incredibile înşelăciuni imobiliare), evazionist şi interlop de renume, asociat traficanţilor de droguri şi de persoane şi cel care a şocat bravii profesionişti ai DIICCOT-ului, dispărând subit şi lâsând în urmă doar rânjetul lui sfidător, lung şi inconfundabil întocmai ca Motanul de Cheshire din „Alice în Ţara Minunilor”.

Deşi putea fi dat în consemn la frontieră şi urmărit legal, marele escroc, aflat în procedură de ridicare a imunităţii), „băiat deştept”, a şters-o din ţară tot LEGAL, sub ochii scrutători ai procurorilor DIICOT, după ce declarase nonşalant la un post public de televiziune că va pleca din ţară. Sigur, bietul mafiot nu mai suporta atâtea persecuţii şi se plânsese şi mai înainte presei că, după terminarea dosarului, îşi va vinde întreaga avere şi va emigra în Papua Noua Guinee. Iar presa a făcut din marele gangster un supererou: cu cât părea mai de negăsit, cu atât apărea mai des (şi mai elogios) în media cu rânjetul lui de Motan de Cheshire.

După plecarea lui (căci nu se poate vorbi de evadare, fuga fiind perfect legală!), au circulat informaţii contradictorii, printre care şi că se afla exilat la safari în Kenya (chiar Băse ne informase!), dar, nu, marele mafiot a precizat el însuşi presei că era în Congo: „Nu sunt în Kenya, sunt în Congo. Am venit cu avionul în Kenya şi am plecat cu maşina în Congo. Am intrat pe internet acum şi am văzut declaraţiile lui Băsescu. Nu trebuie să mă caute ei pentru că vin eu", spunea marele escroc (http://www.adevarul.ro/actualitate/Fugarul_Boldea_a_dat_savana_din_Kenya__pe_jungla_din_Congo_0_670133288.html). Şi asta tocmai când misiunea Comisiei Europene venise la Bucureşti să vadă la faţa locului cum funcţionează instituţiile statului şi sistemul legislativ în lupta anti-corupţie!

Cum instituţiile statului nu făceau faţă, iar sărmanul infractor, de profesie jurist, nu voia ca nimic să se producă în afara legii, şi-a luat singur bilet de avion spre România şi s-a predat pe 26 martie la Nairobi. Interpol, oficial, nu ştia nimic. Să ne mai mirăm că nici DIICOT nu avea habar de nimic?!

2. SENZAŢIONALA MUTARE FĂCUTĂ DE CNA ÎN PARTIDA OTV ŞI SCORUL ELECTORAL AL PP-DD
A doua păcăleală tare este pedepsirea OTV de către CNA cu sancţiunea maximă, înjumătăţirea licenţei de emitere, pentru publicitate politică repetată... în afara campaniei, bineînţeles. Ceea ce înseamnă că OTV va putea difuza programe TV doar până pe 28 septembrie 2012. O nouă şi minunată ocazie (pe modelul victimizării gen Gigi sau Vadim) pentru Senzaţionescu de a se transforma într-un martir şi a mai capitaliza câteva voturi! Parcă nu erau de ajuns criza, erodarea şi decredibilizarea profundă a PDL, mai trebuia o măsură de suport pentru partidele naţionaliste populiste. PP-DD are deja 14%, iar PDL-ul numai 13%, în sondajul CSCI. Sunteţi pe val. Succesuri senzaţionaluri şi de acum încolo!

3. CUTREMURĂTORUL DIVORŢ PDL – UNPR: NECRUŢĂTOAREA UDREA VS. BUNUL ŞI MILOSTIVUL ONŢANU
Ajungem acum şi la a treia păcăleală. Protocolul de înfiinţare a Mişcării pentru Noul Bucureşti (alianţa PDL cu UNPR, PNŢCD şi PER) a fost amânat, ca să nu spunem anulat. Cu numai o zi înainte de semnare, cu toată gargara anti-traseim în politică din ultima vreme, candidatul susținut de UNPR și PDL pentru primăria sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, pur şi simplu s-a răzgândit și s-a întors în USL. A urmat probabil exemplul lui Sorin Frunzăverde. Atât PDL, cât şi UNPR vor avea candidaţi separaţi la alegerile locale.

Necruţătoarea Elena Udrea a declarat că le va propune colegilor din Biroul Permanent ca PDL să vină cu proprii cadidaţii la alegerile din iunie. Liderul UNPR, bunul şi milostivul Onţanu, primarul în funcţie al sectorului 2, a acuzat liderii PDL de „bâlbâieli şi indecizie” şi a atenţionat că politicile PDL au dus în ultima vreme la sărăcirea populaţiei, fără a lua măsuri compensatorii: "UNPR este un partid de centru–stânga, iar PDL se defineşte tot mai mult ca un partid de dreapta care, prin politicile sale, a dus în ultima perioadă la sărăcirea populaţiei, fără a lua măsurile necesare compensatorii, deşi UNPR a cerut acest lucru în nenumărate rânduri, mai ales pentru persoanele cu pensii şi salarii mici" (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/bucuresti-tensiuni_coalitie-pdl_unpr_colaborare-protocol_0_673732739.html?utm_term=nl-link&utm_source=nl-general&utm_content=307056%40hotmail.com&utm_medium=newsletter&utm_campaign=Adevarul-Newsletter-20120401).

„The show must go on”!

DOI CREŞTINI ŞI PATRIOŢI VOR SCĂPA ŢARA DE HOŢI

Vadim şi Gigi Becali s-au aliat, în sfârşit, în perspectiva alegerilor locale şi parlamentare, şi, cu siguranţă, ca doi buni „creştini şi patrioţi” ce sunt, „vor scăpa ţara de hoţi”! După ce s-au „binecuvântat” reciproc cu epitete gen „nebun” şi „posedat de diavol” (Gigi pe Vadim) şi, respectiv, „handicapat”, drogat, „păduche”, „pigmeu”, „urangutan”, „slugă” şi „bişniţar de mahala” (Vadim pe Gigi), iată că spiritul creştin şi patriotic i-a determinat pe cei doi mari eroi ai poporului să ierte, să uite şi să-şi unească forţele. Bineînţeles, în numele poporului.

Dar Gigi nu se aliase, cel puţin în capitală, cu PDL pentru alegerile locale? Nu-i nimic, prin asocierea cu Vadim, creşte forţa „Mişcării Populare”. Viitoarea coaliţie „PRM + PNG” va avea candidaţi comuni în toată ţara, atât la alegerile locale, cât şi la cele parlamentare. În coaliţie, rolurile vor fi împărţite, Vadim ocupându-se de deciziile electorale, iar Gigi... de finanţare. Listele de candidaţi vor stabilite preferenţial de Vadim, că doar are mai multă experienţă şi viziune politică, iar Gigi a anunţat, smerit creştineşte, că va urma întocmai deciziile lui Vadim: „Eu o să mă supun hotărârii fratelui mai mare Vadim". Atenţie, Gigi, „Big brother Vadim is watching you”.

Am plâns cu lacrimi de crocodil când am citit unul din argumentele pentru care s-a constituit alianţa „PRM + PNG”: "Vadim mi-a întins o mână de ajutor când eram în temniţă", a spus emoţionat Gigi. Cum să nu ajute un biet „handicapat”, drogat, „păduche”, „pigmeu”, „urangutan”?! Se înţelege de la sine că o astfel de creatură dezavantajată nu se poate descurca singură. Ce bine că Vadim i-a fost alături în momentele dureroase care i-au adus lui Gigi o vizibilitate media nemaiîntâlnită şi un locşor călduţ în Parlamentul European!

Vadim şi-a pus deja la lucru măreaţa viziune politică şi, cu aceată ocazie, a realizat că Gigi trebuie să candideze pentru funcţia de primar al capitalei: „În proporţie de 99% eu sunt convins că Gigi Becali va candida pentru această alianţă la funcţia de primar al Capitalei, pentru că altul mai bun nu avem.” Gigi, spirit creştin şi patriotic autentic, a acceptat „sacrificiul”: „L-am sunat pe domnul Vadim şi i-am spus că, pentru ca să aibă această Coaliţie mai mare putere, eu am să mă sacrific, dacă este de acord, să candidez chiar la Primăria Bucureştiului”.

Când vine vorba de campanie şi de şansele de câştig, „smerenia” creştinească lasă loc siguranţei şi încrederii în sine. Gigi şi Vadim se poziţionează amândoi într-o postură de învingător, doar sunt cei mai buni şi merită: „Dacă vreţi o părere subiectivă, eu cred că Gigi Becali ar avea mari şanse să-l surclaseze pe Sorin Oprescu" (Vadim); "Mă consider mult mai puternic şi mai valoros cârmuitor decât toţi acei cârmuitori care au fost până acum la Primăria Capitalei şi cei care vor candida. (...) Eu vreau să am posibilitatea să demonstrez cum trebuie să fie un cârmuitor adevărat şi cum se conduce o Capitală" (Gigi).

Aşa că avem speranţe, în cele din urmă, că „doi creştini şi patrioţi / vor scăpa ţara de hoţi”! Ce bine ar fi dacă aţi începe chiar cu voi înşivă!

MIŞCAREA POPULARĂ: HANDICAPAŢI, POSEDAŢI DE DIAVOL ŞI SENZAŢIONEŞTI

Se conturează, într-adevăr, o „Mişcare Populară”? Şi, dacă da, sunt forţe politice credibile care o compun? PDL, PNG, PRM sau Partidul Popo(r)ului?

Deja, pentru alegerile locale din Bucureşti, Gigi Becali şi PDL au bătut palma pentru susţinerea candidatului PDL. Dar bulgărele de zăpadă nu se opreşte aici, ci continuă să se rostogolească. Imediat ce Vadim a aflat de negocierile lui Gigi cu PDL, a intervenit în direct la un post de televiziune şi i-a propus lui Gigi o alianţă politică. Uitaseră amândoi complet cum se gratulaseră reciproc cu un timp în urmă: Gigi îl făcuse pe Vadim „nebun” şi „posedat de diavol”, iar Vadim pe Gigi „handicapat”, drogat, „păduche”, „pigmeu”, „urangutan”, „slugă” şi „bişniţar de mahala”. Dar ce nu fac politicienii noştri pentru interesul naţiunii? Urmează la rând în mişcare Partidul Poporului?

Aliindu-se cu partide populiste de acest gen (PP, PRM, PNG), PDL poate contribui la crearea unei impresii de unitate pe partea dreaptă a eşichierului politic, la simplificarea şi polarizarea scenei politice (USL – „sânga”, mişcarea populară – „dreapta”) şi, automat, ar mai putea câştiga câteva voturi în plus. Dar, pe termen mediu şi lung, PDL va pierde la capitolul imagine prin alianţa cu partide populist-extremiste, lipsite de orice credibilitate pe plan intern şi extern. Îşi permite oare?