duminică, 6 mai 2012
SUNT ÎN VAMĂ, DECI EXIST!
Am mers spre Vamă fără oprire, fără să respir aproape. Şi, când ajunsesem, simţeam deja că mi-era dor de mare şi de Vamă, încă din prima noapte. Devin tot mai melancolică pe măsură ce trece timpul. Nici nu ajung bine aici, că mă şi gândesc la sfârşit, iar fericirea este învăluită în durerea despărţirii.
Totul era aşa frumos: marea, plaja (cu focurile ei sclipind în noapte şi cu baloanele cu lumânări aprinse înălţându-se spre cer), atmosfera, prietenii, mâncarea, muzica...
Mi-am luat hamsii pe plajă şi m-am rugat la fiecare în parte să-mi îndeplinească trei dorinţe: ”Vreau în Vamă!”, „Vreau în Vamă!”, „Vreau în Vamă!”. Şi, pe drumul de întoarcere, pe un soare orbitor, îmi tot spuneam: "Fericiţi cei ce merg pe sens opus!". Spre mare, spre Vamă!
Am văzut un ONG de mediu care protesta la mare cu pancarte gen „Copulare/Nu poluare” şi „Jos ŞISTEMUL!”. De ce nu mă ia şi pe mine cineva voluntar să protestez în Vamă toată vara?
Parcă doar aici exist cu adevărat. SUNT ÎN VAMĂ, DECI EXIST!
duminică, 15 aprilie 2012
PASTE FERICIT!
Pentru ca El a fost rastignit pe cruce, noi ne putem mantui.
Pentru ca El a cazut pe Golgota, noi ne putem inalta.
Pentru ca El a suferit, noi ne putem bucura. http://www.blogger.com/img/blank.gif
Pentru ca El a coborat in infern, noi putem ajunge in paradis.
Pentru ca El s-a zbatut in intuneric, noi putem sa fim iluminati.
Pentru ca El a fost dispretuit si detestat, noi putem fi apreciati si iubiti.
Pentru ca El a fost abandonat, noi nu vom niciodata singuri.
Fie ca lumina binecuvantata a Invierii Domnului sa ne ajute sa redescoperim frumusetea din noi si din lume!
PASTE FERICIT ALATURI DE CEI DRAGI!
http://www.123greetings.com/events/easter/specials/beautiful_mercyme.html
Pentru ca El a cazut pe Golgota, noi ne putem inalta.
Pentru ca El a suferit, noi ne putem bucura. http://www.blogger.com/img/blank.gif
Pentru ca El a coborat in infern, noi putem ajunge in paradis.
Pentru ca El s-a zbatut in intuneric, noi putem sa fim iluminati.
Pentru ca El a fost dispretuit si detestat, noi putem fi apreciati si iubiti.
Pentru ca El a fost abandonat, noi nu vom niciodata singuri.
Fie ca lumina binecuvantata a Invierii Domnului sa ne ajute sa redescoperim frumusetea din noi si din lume!
PASTE FERICIT ALATURI DE CEI DRAGI!
http://www.123greetings.com/events/easter/specials/beautiful_mercyme.html
vineri, 13 aprilie 2012
AMICI. PONTA ŞI UNGUREANU
Ponta şi Ungureanu păreau buni amici la instalarea guvernului Ungureanu. Ca Lache şi Mache din Caragiale. După câteva săpătmâni bune de urlete disperate „Jos Dictatorul! Jos Băse!”, odată cu nominalizarea lui Ungureanu ca premier, Ponta s-a calmat brusc. La învestirea guvernului Ungureanu, liderul USL a prezentat în Parlament un discurs destul de echilibrat, bine articulat, constructiv şi s-a angajat că va susţine noul cabinet pe anumite proiecte incluse în programul de guvernare. Astfel, Ponta şi-a exprimat suportul faţă de cabinetul Ungureanu în ce priveşte tratatele de Guvernanţă fiscală, integrarea în spaţiul Schengen, depolitizarea administraţiei, consolidarea DNA şi ANI: „Aveţi colaborarea opoziţiei privind Tratatul de Guvernanţă fiscală. Oamenii trebuie să ştie care sunt avantajele şi dezavantajele acordurilor. Aveţi colaborarea opoziţiei la nivel european faţă de intrarea în spaţiul Schengen, Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV). Justiţia nu e făcută pentru cifre sau instituţii europene, ci pentru cetăţeni, e important să gândiţi în acest sens. Aveţi sprijinul opoziţiei pentru solidizarea DNA şi ANI. Aveţi sprijinul opoziţiei în combaterea corupţiei. (...) Veţi avea sprijinul Opoziţiei pentru depolitizarea instituţiilor din teritoriu. Dacă nu începem acest proces, proiectul va rămâne blocat.” (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/ponta-opozitie-vot-investitura-discurs-cabinet-yahoorss_0_643135899.html)
Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, nu a apreciat prea mult discursul subit prea prietenos faţă de putere al lui Ponta şi l-a descurajat să mai aibă pe viitor astfel de iniţiative: „Cred că, din dorinţa de a avea o atitudine cât mai echilibrată, domnul Ponta s-a îndepărtat cam mult de discursul firesc al unui lider al opoziţiei. Este o greşeală pe care trebuie să ne-o asumăm, dar pe care nu ne permitem să o mai repetăm. (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Dragnea-_Discursul_lui_Ponta-o_greseala_care_trebuie_asumata-dar_nu_repetata_0_643735848.html ) Unii membri ai PNL au declarat, de asemenea, că discursul lui Ponta a enervat liberalii, fiind picătura care a umplut paharul, PSD-iştii nedemonstrându-se nici până atunci la fel de virulenţi anti-putere precum Antonescu şi PNL.
Dacă opoziţia nu ştiuse să aprecieze frumuseţe de discurs din Parlament, iată că puterea ştia. Ungureanu fusese de-a dreptul încântat de discursul amicului Ponta şi îl elogiase în diverse intervenţii, inclusiv în direct la celebra emisiune a lui Gâdea de pe Antena 3, „Sinteza Zilei”, din fatidica dată de marţi 13 martie, când premierul reuşise să îmblânzească fiara turbată anti-Băse şi anti-putere... adică pe moderatorul Gâdea. Incredibil, Gâdea arăta şi se purta în prezenţa lui Ungureanu precum şarpele hipntozat de fachir, şobolanul fermecat de cântăreţul din fluier, Bestia îmblânzită de Frumoasă, Cerberul înduioşat de muzica şi vorbele mieroase ale lui Orfeu, vulpea domesticită de Micul Prinţ etc.
Dar să revenim la Lache şi Mache, adică la Ponta şi Ungureanu. Premierul apreciase din plin discursul lui Ponta şi-l recomandase tuturor politicienilor ca un discurs model, „proba revelatorie a unui tip de comportament politic dezirabil". (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Ponta -o_relatie_speciala__cu_Ungureanu_0_663534132.html) De asemenea, Ungureanu se arătase mai mult decât respectuos şi admirativ la adresa lui Ponta, ci chiar apropiat, intim, familiar: „Mă va ierta domnul preşedinte Ponta şi vă fac o confidenţă, chiar dacă n-am avut această înţelegere cu Domnia Sa. Noi ne-am auzit la telefon şi în această după-amiază. A fost un telefon pe care am considerat că este normal să-l dau. Nu e vorba de o consultare", a mărturisit Ungureanu. (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Ponta-o_relatie_speciala__cu_Ungureanu_0_663534132.html) Întrebat dacă a avut o astfel convorbire telefonică şi cu Crin Antonescu, primul ministru a răspuns că nu a apucase încă. Discuţia telefonică din după-amiaza de 13 martie dintre Ungureanu şi Ponta nu era o premieră. În urma numirii sale ca prim-ministru, Ungureanu îi telefonase şi atunci lui Ponta, solicitându-i acestuia o întrevedere legată de formarea noului Guvern.
Se putea ca Lache şi Mache să rămână buni amici în ţara lui Caragiale şi în Bucureştii lui Mitică?! Au intervenit alţi amici şi, în cele din urmă, Lache-Ponta şi-a scos colţii. Președintele PSD a ajuns chiar să declare la Timișoara că premierul Ungureanu este absolut minunat, doar că are un singur cusur: este „mai arogant" decât jucătorul Barcelonei, Lionel Messi şi chiar decât Năstase pentru că, inevitabil, s-a molipsit de la Băse: „Eu nu m-am uitat la emisiune, m-am uitat la meciul Barcelonei. Dar nici măcar Messi nu era atât arogant ca Ungureanu, deși cred că Messi avea argumente să fie arogant. Dar e stilul Băsescu, de ce vă miră. (...) Ungureanu îl are ca mentor pe Băsescu care, atunci când nu are răspunsuri, atacă, jignește și e arogant. (...) Eu nu am niciun fel de încredere în dl. Ungureanu şi nu spune absolut nimic. Şi, pentru că tot i-a pomenit pe domnii Năstase şi Tăriceanu, după patru ani buni în care a fost prim-ministru, dl. Năstase era de zece ori mai puţin arogant decât este dl. Ungureanu în primele două luni şi asta nu ştiu dacă este un semn bun. Nici a suta parte aroganţă nu avea Năstase". (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Ponta-Ungureanu-arogant-Adrian-Nastase_0_676732336.html )
Apoi, Lache-Ponta a mai găsit un cusur amicului Mache-Ungureanu, pervertirea sa certă din cauza asocierii cu clica pedelistă coruptă şi autoritară: „Am văzut aseară că suntem colegi de generaţie. Eu nu sunt coleg de generaţie cu domnul Ungureanu decât poate biologic. În rest, domnia sa este cu doamna Anastase, cu domnul Boc, cu doamna Udrea. Eu sunt cu Crin Antronescu şi cu Daniel Constantin". (...) Unii sunt cu Steaua, alţii cu Dinamo. Domnul Ungureanu şi-a ales tabăra, nu ştiu dacă se simte bine sau nu. Cu mine nu e coleg şi nici nu cred că va fi". (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Mihai_Razvan_Ungureanu-Steaua-Dinamo-Victor_Ponta-USL-PSD-Crin_Antonescu-Parlament-yahoorss_0_663533956.html ) C-aşa e-n fotbal...
Odată stârnit, amicul Lache-Ponta s-a apucat să descopere şi alte cusururi la amicul Mache-Ungureanu, ajungând să dea declaraţii veninoase, fundamentaliste, patriotarde, etatiste şi anti-capitaliste, în dulcele stil fesenist de odinioară, din anii ’90 şi să-l declare pe amicul Mache-Ungureanu „trădător şi vânzător de ţară” (la propriu): “Domnia sa (n.n.: Ungureanu) are câteva luni la dispoziţie şi, într-o frenezie extraordinară, vinde tot ce mai are statul român. Cred că dl. Boc a fost schimbat tocmai pentru că n-a vrut să dea autorizaţie pentru Roşia Montană şi n-a vrut să vândă cuprul. Cred că de asta a fost schimbat pentru că în rest nu s-a schimbat nimic, domnii Blejnar şi Duţă sunt tot pe funcţii. Iar dl. Ungureanu nu se gândeşte la România, dacă s-ar gândi, n-ar vinde cuprul României la o firmă obscură la licitaţie". (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Ponta-Ungureanu-arogant-Adrian-Nastase_0_676732336.html)
Amicul Mache-Ungureanu a fost surprins la început de provocările amicului Lache-Ponta, dar acum şi-a revenit şi a început să riposteze. Într-una din intervenţii, Ungureanu l-a trimis pe Ponta să pună mâna pe carte ca să înveţe înainte să vorbească: "Nu costă nimic să iei un sfat bun dintr-o parte şi dintr-alta, dacă tot ne pregătim undeva în viitor să administrăm nişte probleme, măcar să citim un pic", a spus Ungureanu, la Realitatea TV (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Ponta-Ungureanu-arogant-Adrian-Nastase_0_676732336.html). Ungureanu a făcut declaraţia în contextul în care Ponta l-a acuzat că programul său de guvernare nu are legătură cu interesele țării, ci apără interese străine României, legate de transferul către sfera privată a ce a mai rămas din resursele naturale ale patriei.
Ce se va întâmpla cu cei doi amici? Şi-au uitat berile pe masă şi s-au luat la bătaie. Şi cine plăteşte consumaţia când amicii Lache şi Mache se păruiesc? Tot populaţia?
Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, nu a apreciat prea mult discursul subit prea prietenos faţă de putere al lui Ponta şi l-a descurajat să mai aibă pe viitor astfel de iniţiative: „Cred că, din dorinţa de a avea o atitudine cât mai echilibrată, domnul Ponta s-a îndepărtat cam mult de discursul firesc al unui lider al opoziţiei. Este o greşeală pe care trebuie să ne-o asumăm, dar pe care nu ne permitem să o mai repetăm. (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Dragnea-_Discursul_lui_Ponta-o_greseala_care_trebuie_asumata-dar_nu_repetata_0_643735848.html ) Unii membri ai PNL au declarat, de asemenea, că discursul lui Ponta a enervat liberalii, fiind picătura care a umplut paharul, PSD-iştii nedemonstrându-se nici până atunci la fel de virulenţi anti-putere precum Antonescu şi PNL.
Dacă opoziţia nu ştiuse să aprecieze frumuseţe de discurs din Parlament, iată că puterea ştia. Ungureanu fusese de-a dreptul încântat de discursul amicului Ponta şi îl elogiase în diverse intervenţii, inclusiv în direct la celebra emisiune a lui Gâdea de pe Antena 3, „Sinteza Zilei”, din fatidica dată de marţi 13 martie, când premierul reuşise să îmblânzească fiara turbată anti-Băse şi anti-putere... adică pe moderatorul Gâdea. Incredibil, Gâdea arăta şi se purta în prezenţa lui Ungureanu precum şarpele hipntozat de fachir, şobolanul fermecat de cântăreţul din fluier, Bestia îmblânzită de Frumoasă, Cerberul înduioşat de muzica şi vorbele mieroase ale lui Orfeu, vulpea domesticită de Micul Prinţ etc.
Dar să revenim la Lache şi Mache, adică la Ponta şi Ungureanu. Premierul apreciase din plin discursul lui Ponta şi-l recomandase tuturor politicienilor ca un discurs model, „proba revelatorie a unui tip de comportament politic dezirabil". (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Ponta -o_relatie_speciala__cu_Ungureanu_0_663534132.html) De asemenea, Ungureanu se arătase mai mult decât respectuos şi admirativ la adresa lui Ponta, ci chiar apropiat, intim, familiar: „Mă va ierta domnul preşedinte Ponta şi vă fac o confidenţă, chiar dacă n-am avut această înţelegere cu Domnia Sa. Noi ne-am auzit la telefon şi în această după-amiază. A fost un telefon pe care am considerat că este normal să-l dau. Nu e vorba de o consultare", a mărturisit Ungureanu. (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Ponta-o_relatie_speciala__cu_Ungureanu_0_663534132.html) Întrebat dacă a avut o astfel convorbire telefonică şi cu Crin Antonescu, primul ministru a răspuns că nu a apucase încă. Discuţia telefonică din după-amiaza de 13 martie dintre Ungureanu şi Ponta nu era o premieră. În urma numirii sale ca prim-ministru, Ungureanu îi telefonase şi atunci lui Ponta, solicitându-i acestuia o întrevedere legată de formarea noului Guvern.
Se putea ca Lache şi Mache să rămână buni amici în ţara lui Caragiale şi în Bucureştii lui Mitică?! Au intervenit alţi amici şi, în cele din urmă, Lache-Ponta şi-a scos colţii. Președintele PSD a ajuns chiar să declare la Timișoara că premierul Ungureanu este absolut minunat, doar că are un singur cusur: este „mai arogant" decât jucătorul Barcelonei, Lionel Messi şi chiar decât Năstase pentru că, inevitabil, s-a molipsit de la Băse: „Eu nu m-am uitat la emisiune, m-am uitat la meciul Barcelonei. Dar nici măcar Messi nu era atât arogant ca Ungureanu, deși cred că Messi avea argumente să fie arogant. Dar e stilul Băsescu, de ce vă miră. (...) Ungureanu îl are ca mentor pe Băsescu care, atunci când nu are răspunsuri, atacă, jignește și e arogant. (...) Eu nu am niciun fel de încredere în dl. Ungureanu şi nu spune absolut nimic. Şi, pentru că tot i-a pomenit pe domnii Năstase şi Tăriceanu, după patru ani buni în care a fost prim-ministru, dl. Năstase era de zece ori mai puţin arogant decât este dl. Ungureanu în primele două luni şi asta nu ştiu dacă este un semn bun. Nici a suta parte aroganţă nu avea Năstase". (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Ponta-Ungureanu-arogant-Adrian-Nastase_0_676732336.html )
Apoi, Lache-Ponta a mai găsit un cusur amicului Mache-Ungureanu, pervertirea sa certă din cauza asocierii cu clica pedelistă coruptă şi autoritară: „Am văzut aseară că suntem colegi de generaţie. Eu nu sunt coleg de generaţie cu domnul Ungureanu decât poate biologic. În rest, domnia sa este cu doamna Anastase, cu domnul Boc, cu doamna Udrea. Eu sunt cu Crin Antronescu şi cu Daniel Constantin". (...) Unii sunt cu Steaua, alţii cu Dinamo. Domnul Ungureanu şi-a ales tabăra, nu ştiu dacă se simte bine sau nu. Cu mine nu e coleg şi nici nu cred că va fi". (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Mihai_Razvan_Ungureanu-Steaua-Dinamo-Victor_Ponta-USL-PSD-Crin_Antonescu-Parlament-yahoorss_0_663533956.html ) C-aşa e-n fotbal...
Odată stârnit, amicul Lache-Ponta s-a apucat să descopere şi alte cusururi la amicul Mache-Ungureanu, ajungând să dea declaraţii veninoase, fundamentaliste, patriotarde, etatiste şi anti-capitaliste, în dulcele stil fesenist de odinioară, din anii ’90 şi să-l declare pe amicul Mache-Ungureanu „trădător şi vânzător de ţară” (la propriu): “Domnia sa (n.n.: Ungureanu) are câteva luni la dispoziţie şi, într-o frenezie extraordinară, vinde tot ce mai are statul român. Cred că dl. Boc a fost schimbat tocmai pentru că n-a vrut să dea autorizaţie pentru Roşia Montană şi n-a vrut să vândă cuprul. Cred că de asta a fost schimbat pentru că în rest nu s-a schimbat nimic, domnii Blejnar şi Duţă sunt tot pe funcţii. Iar dl. Ungureanu nu se gândeşte la România, dacă s-ar gândi, n-ar vinde cuprul României la o firmă obscură la licitaţie". (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Ponta-Ungureanu-arogant-Adrian-Nastase_0_676732336.html)
Amicul Mache-Ungureanu a fost surprins la început de provocările amicului Lache-Ponta, dar acum şi-a revenit şi a început să riposteze. Într-una din intervenţii, Ungureanu l-a trimis pe Ponta să pună mâna pe carte ca să înveţe înainte să vorbească: "Nu costă nimic să iei un sfat bun dintr-o parte şi dintr-alta, dacă tot ne pregătim undeva în viitor să administrăm nişte probleme, măcar să citim un pic", a spus Ungureanu, la Realitatea TV (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/Ponta-Ungureanu-arogant-Adrian-Nastase_0_676732336.html). Ungureanu a făcut declaraţia în contextul în care Ponta l-a acuzat că programul său de guvernare nu are legătură cu interesele țării, ci apără interese străine României, legate de transferul către sfera privată a ce a mai rămas din resursele naturale ale patriei.
Ce se va întâmpla cu cei doi amici? Şi-au uitat berile pe masă şi s-au luat la bătaie. Şi cine plăteşte consumaţia când amicii Lache şi Mache se păruiesc? Tot populaţia?
duminică, 1 aprilie 2012
PĂCĂLELI DE 1 APRILIE: BALADA INFRACTORULUI BOLDEA - MOTANUL DE CHESHIRE, SENZAŢIONALUL MARTIRAJ AL LUI DIACONESCU ŞI MILOSTENIA LUI ONŢANU
1. BALADA MARELUI INFRACTOR PEDELIST, BOLDEA – MOTANUL DE CHESHIRE
Cea mai tare păcăleală este, cu siguranţă, cazul marelui gangster Boldea, baron PDL de Galaţi, lup tânăr pedelist de marcă, promovat pe drept de liderul grupului PDL, Mircea Toader, politician de prestigiu care şi-a făcut datoria faţă de ţară prejudiciind-o cu 24 milioane bune de Euro, acuzat de mai mult de 10 infracţiuni grave (printre care incredibile înşelăciuni imobiliare), evazionist şi interlop de renume, asociat traficanţilor de droguri şi de persoane şi cel care a şocat bravii profesionişti ai DIICCOT-ului, dispărând subit şi lâsând în urmă doar rânjetul lui sfidător, lung şi inconfundabil întocmai ca Motanul de Cheshire din „Alice în Ţara Minunilor”.
Deşi putea fi dat în consemn la frontieră şi urmărit legal, marele escroc, aflat în procedură de ridicare a imunităţii), „băiat deştept”, a şters-o din ţară tot LEGAL, sub ochii scrutători ai procurorilor DIICOT, după ce declarase nonşalant la un post public de televiziune că va pleca din ţară. Sigur, bietul mafiot nu mai suporta atâtea persecuţii şi se plânsese şi mai înainte presei că, după terminarea dosarului, îşi va vinde întreaga avere şi va emigra în Papua Noua Guinee. Iar presa a făcut din marele gangster un supererou: cu cât părea mai de negăsit, cu atât apărea mai des (şi mai elogios) în media cu rânjetul lui de Motan de Cheshire.
După plecarea lui (căci nu se poate vorbi de evadare, fuga fiind perfect legală!), au circulat informaţii contradictorii, printre care şi că se afla exilat la safari în Kenya (chiar Băse ne informase!), dar, nu, marele mafiot a precizat el însuşi presei că era în Congo: „Nu sunt în Kenya, sunt în Congo. Am venit cu avionul în Kenya şi am plecat cu maşina în Congo. Am intrat pe internet acum şi am văzut declaraţiile lui Băsescu. Nu trebuie să mă caute ei pentru că vin eu", spunea marele escroc (http://www.adevarul.ro/actualitate/Fugarul_Boldea_a_dat_savana_din_Kenya__pe_jungla_din_Congo_0_670133288.html). Şi asta tocmai când misiunea Comisiei Europene venise la Bucureşti să vadă la faţa locului cum funcţionează instituţiile statului şi sistemul legislativ în lupta anti-corupţie!
Cum instituţiile statului nu făceau faţă, iar sărmanul infractor, de profesie jurist, nu voia ca nimic să se producă în afara legii, şi-a luat singur bilet de avion spre România şi s-a predat pe 26 martie la Nairobi. Interpol, oficial, nu ştia nimic. Să ne mai mirăm că nici DIICOT nu avea habar de nimic?!
2. SENZAŢIONALA MUTARE FĂCUTĂ DE CNA ÎN PARTIDA OTV ŞI SCORUL ELECTORAL AL PP-DD
A doua păcăleală tare este pedepsirea OTV de către CNA cu sancţiunea maximă, înjumătăţirea licenţei de emitere, pentru publicitate politică repetată... în afara campaniei, bineînţeles. Ceea ce înseamnă că OTV va putea difuza programe TV doar până pe 28 septembrie 2012. O nouă şi minunată ocazie (pe modelul victimizării gen Gigi sau Vadim) pentru Senzaţionescu de a se transforma într-un martir şi a mai capitaliza câteva voturi! Parcă nu erau de ajuns criza, erodarea şi decredibilizarea profundă a PDL, mai trebuia o măsură de suport pentru partidele naţionaliste populiste. PP-DD are deja 14%, iar PDL-ul numai 13%, în sondajul CSCI. Sunteţi pe val. Succesuri senzaţionaluri şi de acum încolo!
3. CUTREMURĂTORUL DIVORŢ PDL – UNPR: NECRUŢĂTOAREA UDREA VS. BUNUL ŞI MILOSTIVUL ONŢANU
Ajungem acum şi la a treia păcăleală. Protocolul de înfiinţare a Mişcării pentru Noul Bucureşti (alianţa PDL cu UNPR, PNŢCD şi PER) a fost amânat, ca să nu spunem anulat. Cu numai o zi înainte de semnare, cu toată gargara anti-traseim în politică din ultima vreme, candidatul susținut de UNPR și PDL pentru primăria sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, pur şi simplu s-a răzgândit și s-a întors în USL. A urmat probabil exemplul lui Sorin Frunzăverde. Atât PDL, cât şi UNPR vor avea candidaţi separaţi la alegerile locale.
Necruţătoarea Elena Udrea a declarat că le va propune colegilor din Biroul Permanent ca PDL să vină cu proprii cadidaţii la alegerile din iunie. Liderul UNPR, bunul şi milostivul Onţanu, primarul în funcţie al sectorului 2, a acuzat liderii PDL de „bâlbâieli şi indecizie” şi a atenţionat că politicile PDL au dus în ultima vreme la sărăcirea populaţiei, fără a lua măsuri compensatorii: "UNPR este un partid de centru–stânga, iar PDL se defineşte tot mai mult ca un partid de dreapta care, prin politicile sale, a dus în ultima perioadă la sărăcirea populaţiei, fără a lua măsurile necesare compensatorii, deşi UNPR a cerut acest lucru în nenumărate rânduri, mai ales pentru persoanele cu pensii şi salarii mici" (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/bucuresti-tensiuni_coalitie-pdl_unpr_colaborare-protocol_0_673732739.html?utm_term=nl-link&utm_source=nl-general&utm_content=307056%40hotmail.com&utm_medium=newsletter&utm_campaign=Adevarul-Newsletter-20120401).
„The show must go on”!
Cea mai tare păcăleală este, cu siguranţă, cazul marelui gangster Boldea, baron PDL de Galaţi, lup tânăr pedelist de marcă, promovat pe drept de liderul grupului PDL, Mircea Toader, politician de prestigiu care şi-a făcut datoria faţă de ţară prejudiciind-o cu 24 milioane bune de Euro, acuzat de mai mult de 10 infracţiuni grave (printre care incredibile înşelăciuni imobiliare), evazionist şi interlop de renume, asociat traficanţilor de droguri şi de persoane şi cel care a şocat bravii profesionişti ai DIICCOT-ului, dispărând subit şi lâsând în urmă doar rânjetul lui sfidător, lung şi inconfundabil întocmai ca Motanul de Cheshire din „Alice în Ţara Minunilor”.
Deşi putea fi dat în consemn la frontieră şi urmărit legal, marele escroc, aflat în procedură de ridicare a imunităţii), „băiat deştept”, a şters-o din ţară tot LEGAL, sub ochii scrutători ai procurorilor DIICOT, după ce declarase nonşalant la un post public de televiziune că va pleca din ţară. Sigur, bietul mafiot nu mai suporta atâtea persecuţii şi se plânsese şi mai înainte presei că, după terminarea dosarului, îşi va vinde întreaga avere şi va emigra în Papua Noua Guinee. Iar presa a făcut din marele gangster un supererou: cu cât părea mai de negăsit, cu atât apărea mai des (şi mai elogios) în media cu rânjetul lui de Motan de Cheshire.
După plecarea lui (căci nu se poate vorbi de evadare, fuga fiind perfect legală!), au circulat informaţii contradictorii, printre care şi că se afla exilat la safari în Kenya (chiar Băse ne informase!), dar, nu, marele mafiot a precizat el însuşi presei că era în Congo: „Nu sunt în Kenya, sunt în Congo. Am venit cu avionul în Kenya şi am plecat cu maşina în Congo. Am intrat pe internet acum şi am văzut declaraţiile lui Băsescu. Nu trebuie să mă caute ei pentru că vin eu", spunea marele escroc (http://www.adevarul.ro/actualitate/Fugarul_Boldea_a_dat_savana_din_Kenya__pe_jungla_din_Congo_0_670133288.html). Şi asta tocmai când misiunea Comisiei Europene venise la Bucureşti să vadă la faţa locului cum funcţionează instituţiile statului şi sistemul legislativ în lupta anti-corupţie!
Cum instituţiile statului nu făceau faţă, iar sărmanul infractor, de profesie jurist, nu voia ca nimic să se producă în afara legii, şi-a luat singur bilet de avion spre România şi s-a predat pe 26 martie la Nairobi. Interpol, oficial, nu ştia nimic. Să ne mai mirăm că nici DIICOT nu avea habar de nimic?!
2. SENZAŢIONALA MUTARE FĂCUTĂ DE CNA ÎN PARTIDA OTV ŞI SCORUL ELECTORAL AL PP-DD
A doua păcăleală tare este pedepsirea OTV de către CNA cu sancţiunea maximă, înjumătăţirea licenţei de emitere, pentru publicitate politică repetată... în afara campaniei, bineînţeles. Ceea ce înseamnă că OTV va putea difuza programe TV doar până pe 28 septembrie 2012. O nouă şi minunată ocazie (pe modelul victimizării gen Gigi sau Vadim) pentru Senzaţionescu de a se transforma într-un martir şi a mai capitaliza câteva voturi! Parcă nu erau de ajuns criza, erodarea şi decredibilizarea profundă a PDL, mai trebuia o măsură de suport pentru partidele naţionaliste populiste. PP-DD are deja 14%, iar PDL-ul numai 13%, în sondajul CSCI. Sunteţi pe val. Succesuri senzaţionaluri şi de acum încolo!
3. CUTREMURĂTORUL DIVORŢ PDL – UNPR: NECRUŢĂTOAREA UDREA VS. BUNUL ŞI MILOSTIVUL ONŢANU
Ajungem acum şi la a treia păcăleală. Protocolul de înfiinţare a Mişcării pentru Noul Bucureşti (alianţa PDL cu UNPR, PNŢCD şi PER) a fost amânat, ca să nu spunem anulat. Cu numai o zi înainte de semnare, cu toată gargara anti-traseim în politică din ultima vreme, candidatul susținut de UNPR și PDL pentru primăria sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, pur şi simplu s-a răzgândit și s-a întors în USL. A urmat probabil exemplul lui Sorin Frunzăverde. Atât PDL, cât şi UNPR vor avea candidaţi separaţi la alegerile locale.
Necruţătoarea Elena Udrea a declarat că le va propune colegilor din Biroul Permanent ca PDL să vină cu proprii cadidaţii la alegerile din iunie. Liderul UNPR, bunul şi milostivul Onţanu, primarul în funcţie al sectorului 2, a acuzat liderii PDL de „bâlbâieli şi indecizie” şi a atenţionat că politicile PDL au dus în ultima vreme la sărăcirea populaţiei, fără a lua măsuri compensatorii: "UNPR este un partid de centru–stânga, iar PDL se defineşte tot mai mult ca un partid de dreapta care, prin politicile sale, a dus în ultima perioadă la sărăcirea populaţiei, fără a lua măsurile necesare compensatorii, deşi UNPR a cerut acest lucru în nenumărate rânduri, mai ales pentru persoanele cu pensii şi salarii mici" (http://www.adevarul.ro/actualitate/politica/bucuresti-tensiuni_coalitie-pdl_unpr_colaborare-protocol_0_673732739.html?utm_term=nl-link&utm_source=nl-general&utm_content=307056%40hotmail.com&utm_medium=newsletter&utm_campaign=Adevarul-Newsletter-20120401).
„The show must go on”!
duminică, 18 martie 2012
DOI CREŞTINI ŞI PATRIOŢI VOR SCĂPA ŢARA DE HOŢI
Vadim şi Gigi Becali s-au aliat, în sfârşit, în perspectiva alegerilor locale şi parlamentare, şi, cu siguranţă, ca doi buni „creştini şi patrioţi” ce sunt, „vor scăpa ţara de hoţi”! După ce s-au „binecuvântat” reciproc cu epitete gen „nebun” şi „posedat de diavol” (Gigi pe Vadim) şi, respectiv, „handicapat”, drogat, „păduche”, „pigmeu”, „urangutan”, „slugă” şi „bişniţar de mahala” (Vadim pe Gigi), iată că spiritul creştin şi patriotic i-a determinat pe cei doi mari eroi ai poporului să ierte, să uite şi să-şi unească forţele. Bineînţeles, în numele poporului.
Dar Gigi nu se aliase, cel puţin în capitală, cu PDL pentru alegerile locale? Nu-i nimic, prin asocierea cu Vadim, creşte forţa „Mişcării Populare”. Viitoarea coaliţie „PRM + PNG” va avea candidaţi comuni în toată ţara, atât la alegerile locale, cât şi la cele parlamentare. În coaliţie, rolurile vor fi împărţite, Vadim ocupându-se de deciziile electorale, iar Gigi... de finanţare. Listele de candidaţi vor stabilite preferenţial de Vadim, că doar are mai multă experienţă şi viziune politică, iar Gigi a anunţat, smerit creştineşte, că va urma întocmai deciziile lui Vadim: „Eu o să mă supun hotărârii fratelui mai mare Vadim". Atenţie, Gigi, „Big brother Vadim is watching you”.
Am plâns cu lacrimi de crocodil când am citit unul din argumentele pentru care s-a constituit alianţa „PRM + PNG”: "Vadim mi-a întins o mână de ajutor când eram în temniţă", a spus emoţionat Gigi. Cum să nu ajute un biet „handicapat”, drogat, „păduche”, „pigmeu”, „urangutan”?! Se înţelege de la sine că o astfel de creatură dezavantajată nu se poate descurca singură. Ce bine că Vadim i-a fost alături în momentele dureroase care i-au adus lui Gigi o vizibilitate media nemaiîntâlnită şi un locşor călduţ în Parlamentul European!
Vadim şi-a pus deja la lucru măreaţa viziune politică şi, cu aceată ocazie, a realizat că Gigi trebuie să candideze pentru funcţia de primar al capitalei: „În proporţie de 99% eu sunt convins că Gigi Becali va candida pentru această alianţă la funcţia de primar al Capitalei, pentru că altul mai bun nu avem.” Gigi, spirit creştin şi patriotic autentic, a acceptat „sacrificiul”: „L-am sunat pe domnul Vadim şi i-am spus că, pentru ca să aibă această Coaliţie mai mare putere, eu am să mă sacrific, dacă este de acord, să candidez chiar la Primăria Bucureştiului”.
Când vine vorba de campanie şi de şansele de câştig, „smerenia” creştinească lasă loc siguranţei şi încrederii în sine. Gigi şi Vadim se poziţionează amândoi într-o postură de învingător, doar sunt cei mai buni şi merită: „Dacă vreţi o părere subiectivă, eu cred că Gigi Becali ar avea mari şanse să-l surclaseze pe Sorin Oprescu" (Vadim); "Mă consider mult mai puternic şi mai valoros cârmuitor decât toţi acei cârmuitori care au fost până acum la Primăria Capitalei şi cei care vor candida. (...) Eu vreau să am posibilitatea să demonstrez cum trebuie să fie un cârmuitor adevărat şi cum se conduce o Capitală" (Gigi).
Aşa că avem speranţe, în cele din urmă, că „doi creştini şi patrioţi / vor scăpa ţara de hoţi”! Ce bine ar fi dacă aţi începe chiar cu voi înşivă!
Dar Gigi nu se aliase, cel puţin în capitală, cu PDL pentru alegerile locale? Nu-i nimic, prin asocierea cu Vadim, creşte forţa „Mişcării Populare”. Viitoarea coaliţie „PRM + PNG” va avea candidaţi comuni în toată ţara, atât la alegerile locale, cât şi la cele parlamentare. În coaliţie, rolurile vor fi împărţite, Vadim ocupându-se de deciziile electorale, iar Gigi... de finanţare. Listele de candidaţi vor stabilite preferenţial de Vadim, că doar are mai multă experienţă şi viziune politică, iar Gigi a anunţat, smerit creştineşte, că va urma întocmai deciziile lui Vadim: „Eu o să mă supun hotărârii fratelui mai mare Vadim". Atenţie, Gigi, „Big brother Vadim is watching you”.
Am plâns cu lacrimi de crocodil când am citit unul din argumentele pentru care s-a constituit alianţa „PRM + PNG”: "Vadim mi-a întins o mână de ajutor când eram în temniţă", a spus emoţionat Gigi. Cum să nu ajute un biet „handicapat”, drogat, „păduche”, „pigmeu”, „urangutan”?! Se înţelege de la sine că o astfel de creatură dezavantajată nu se poate descurca singură. Ce bine că Vadim i-a fost alături în momentele dureroase care i-au adus lui Gigi o vizibilitate media nemaiîntâlnită şi un locşor călduţ în Parlamentul European!
Vadim şi-a pus deja la lucru măreaţa viziune politică şi, cu aceată ocazie, a realizat că Gigi trebuie să candideze pentru funcţia de primar al capitalei: „În proporţie de 99% eu sunt convins că Gigi Becali va candida pentru această alianţă la funcţia de primar al Capitalei, pentru că altul mai bun nu avem.” Gigi, spirit creştin şi patriotic autentic, a acceptat „sacrificiul”: „L-am sunat pe domnul Vadim şi i-am spus că, pentru ca să aibă această Coaliţie mai mare putere, eu am să mă sacrific, dacă este de acord, să candidez chiar la Primăria Bucureştiului”.
Când vine vorba de campanie şi de şansele de câştig, „smerenia” creştinească lasă loc siguranţei şi încrederii în sine. Gigi şi Vadim se poziţionează amândoi într-o postură de învingător, doar sunt cei mai buni şi merită: „Dacă vreţi o părere subiectivă, eu cred că Gigi Becali ar avea mari şanse să-l surclaseze pe Sorin Oprescu" (Vadim); "Mă consider mult mai puternic şi mai valoros cârmuitor decât toţi acei cârmuitori care au fost până acum la Primăria Capitalei şi cei care vor candida. (...) Eu vreau să am posibilitatea să demonstrez cum trebuie să fie un cârmuitor adevărat şi cum se conduce o Capitală" (Gigi).
Aşa că avem speranţe, în cele din urmă, că „doi creştini şi patrioţi / vor scăpa ţara de hoţi”! Ce bine ar fi dacă aţi începe chiar cu voi înşivă!
duminică, 11 martie 2012
UNIFORMA ŞCOLARĂ – „ANOTHER BRICK IN THE WALL”
Iata că a venit clipa să renunţ la „insuficient” şi să le dau un „FB” politicienilor din Senat. Asta pentru că au dat raport negativ propunerii legislative privind introducerea uniformei în învăţământul general obligatoriu, liceal şi profesional de stat şi particular.
Detest uniformele încă din vremea comunismului. Vi le mai amintiţi? Eu le-am prins până în clasa a şaptea inclusiv. Şi-mi aduc aminte mereu cu dezgust şi oroare de ele. Uniformele de pionier alea oribile, înzorzonate ca nişte sorcove şi pline de simboluri comuniste: cămaşa albă (de nailon sau de bumbac, apretată), cravata cu tricolor, centura greoaie cu stema României socialiste, tresele, insignele, ecusonul cu numărul matricol, şnurul galben de comandant de detaşament sau cel roşu de grupă... Cămaşa de nailon care te încingea şi te sufoca. La care se adăugau în chip inspirat bentiţele şi pompoanele (că doar şi părul trebuia disciplinat). Băieţii raşi în cap... Eram în primul rând pionieri, nu elevii şcolii „X”, nici măcar copii la modul general. Înregimentaţi. Uniformitate, control excesiv şi lipsă de gust...
Copiii şi adolescenţii se află într-un proces febril şi bulversant de căutare a identităţii. Iar identitatea, la vârsta lor, se exprimă într-o măsură destul de mare prin intermediul vestimentaţiei, look-ului sau al coafurii. De ce să nu încerce să fie ei înşişi, chiar dacă nu prea ştiu exact ce înseamnă asta şi sunt într-o fază de explorare? De ce să nu fie mai originali şi nonconformişti? De ce să le afecteze uniformele personalitatea în formare? De ce să se exercite asupra lor un control depersonalizant? Pentru o iluzorie disciplină şi aşa-zisa egalizare a celor bogaţi cu cei săraci (fie vorba între noi, cu sau fără uniforme, copiii de bani gata vor găsi întotdeauna căi să-şi afişeze opulenţa: pantofi, ceasuri, bijuterii, telefoane mobile şi alte gadget-uri etc.)?
Nu-ţi trebuie resurse extraordinare pentru a pregăti o ţinută de şcoală. În ciuda decalajelor şi a privaţiunilor, chiar cei cu resurse mai mici pot adopta ţinute vestimentare mai confortabile, mai practice şi mai ieftine decât uniformele şcolare. Sunt sigură că un copil/adolescent dintr-o familie defavorizată va prefera şi el nişte blugi şi un tricou (chiar dacă nu de firmă) în locul uniformei.
Iar profii ar trebui să evalueze mai curând cunoştinţele şi nu ţinuta vestimentară a copiilor/adolescenţilor. Sper că şi aşa fac, spre cinstea lor, în marea lor majoritate. Câte ţinute nu am testat la liceu, la orele de curs: de la puloverele tricotate de mama la blugi, pantaloni strech, colanţi, rochiţe decoltate, fuste mini, bluze scurte şi îmbrăcăminte de rocker metalist! Era chiar să pierd examenul de BAC din cauza ţinutei. Din fericire, nu un cadru didactic a fost vinovat, ci... femeia de serviciu. Aceasta m-a oprit pur şi simplu la poartă, s-a postat în faţa uşii ca un Cerber şi a zbierat: „Nu se vine la BAC cu buricu’ gol! Bordelu’ e după colţ!”. Dincolo de ofensă, m-am speriat că pierd examenul: aveam proba orală la română. Am rămas paralizată, fără să spun nimic şi am început să plâng. Purtam, într-adevăr, o bluziţă scurtă, colanţi şi aveam unghiile lungi, vopsite în negru, dar nu mi se părea deloc o ţinută incompatibilă cu cerinţele unui examen de BAC. Nu înţelegeam de ce trebuia să mă îmbrac altfel pentru BAC, nu m-aş mai fi simţit eu însămi, m-aş fi demoralizat şi probabil nu m-aş fi concentrat foarte bine la teste. Se evaluau cunoştinţele sau ţinutele?! Am avut noroc că m-a văzut plângând un profesor (chiar directorul adjunct) care a dat-o pe femeia de serviciu la o parte şi m-a condus înăuntru la examen. Spre marea mea bucurie, profii din comisie nu au fost deloc interesaţi de ţoale, ci de ce ştiam, iar la plecare, în loc să ies pe uşa elevilor, am pornit drept spre uşa din faţă, de la intrarea profilor şi i-am strigat femeii de serviciu: „Am luat 10!”. De atunci, am încercat să mă îmbrac (măcar din când în când) neconvenţional, sfidând practicile/regulile şi contextul (la examene la facultate sau la interviuri: de pildă, la susţinerea lucrării de diplomă, m-am dus în tricou şi trening; din fericire, nimeni nu s-a scandalizat, am luat tot 10).
Băiatul meu e acum în clasa a patra. Poartă deocamdată (până în clasa a cincea) uniforma specifică a şcolii. Mie nu-mi place (ideea de uniformă în sine + aspectul kitsch, culoarea agresivă (un roşu turbat) şi faptul că e incomodă), dar el o poartă din conformism, pentru că aşa spune Doamna. Nu pot să-l condamn. Şi eu, când eram de vârsta lui, ascultam tot ce zicea Tovarăşa. Plus că vrea să fie integrat în grup şi nu „să râdă copiii de el”. Însă nici lui nu-i place uniforma şi abia aşteaptă să scape de ea la anu’. Nu ne permitem haine de firmă (şi chiar dacă ne-am permite, poate nu am cumpăra), dar simplii blugi cu un tricou sunt preferabili oricărei uniforme (fie ea a unei şcoli de elită).
Părinţii vor, de regulă, uniforme: 84% dintre adulţi susţin reintroducerea uniformelor obligatorii conform unui studiu al Ministerului Educaţiei din 2010. Dar i-a întrebat cineva şi pe copii/adolescenţi? Din fericire, da. Un sondaj similar coordonat de Ministerul Educaţiei arată că 68% dintre elevi se pronunţă contra uniformelor. Nu ar trebui să ne intereseze şi percepţia lor? Sau vrem ca ei să ajungă „just another brick in the wall”?
Detest uniformele încă din vremea comunismului. Vi le mai amintiţi? Eu le-am prins până în clasa a şaptea inclusiv. Şi-mi aduc aminte mereu cu dezgust şi oroare de ele. Uniformele de pionier alea oribile, înzorzonate ca nişte sorcove şi pline de simboluri comuniste: cămaşa albă (de nailon sau de bumbac, apretată), cravata cu tricolor, centura greoaie cu stema României socialiste, tresele, insignele, ecusonul cu numărul matricol, şnurul galben de comandant de detaşament sau cel roşu de grupă... Cămaşa de nailon care te încingea şi te sufoca. La care se adăugau în chip inspirat bentiţele şi pompoanele (că doar şi părul trebuia disciplinat). Băieţii raşi în cap... Eram în primul rând pionieri, nu elevii şcolii „X”, nici măcar copii la modul general. Înregimentaţi. Uniformitate, control excesiv şi lipsă de gust...
Copiii şi adolescenţii se află într-un proces febril şi bulversant de căutare a identităţii. Iar identitatea, la vârsta lor, se exprimă într-o măsură destul de mare prin intermediul vestimentaţiei, look-ului sau al coafurii. De ce să nu încerce să fie ei înşişi, chiar dacă nu prea ştiu exact ce înseamnă asta şi sunt într-o fază de explorare? De ce să nu fie mai originali şi nonconformişti? De ce să le afecteze uniformele personalitatea în formare? De ce să se exercite asupra lor un control depersonalizant? Pentru o iluzorie disciplină şi aşa-zisa egalizare a celor bogaţi cu cei săraci (fie vorba între noi, cu sau fără uniforme, copiii de bani gata vor găsi întotdeauna căi să-şi afişeze opulenţa: pantofi, ceasuri, bijuterii, telefoane mobile şi alte gadget-uri etc.)?
Nu-ţi trebuie resurse extraordinare pentru a pregăti o ţinută de şcoală. În ciuda decalajelor şi a privaţiunilor, chiar cei cu resurse mai mici pot adopta ţinute vestimentare mai confortabile, mai practice şi mai ieftine decât uniformele şcolare. Sunt sigură că un copil/adolescent dintr-o familie defavorizată va prefera şi el nişte blugi şi un tricou (chiar dacă nu de firmă) în locul uniformei.
Iar profii ar trebui să evalueze mai curând cunoştinţele şi nu ţinuta vestimentară a copiilor/adolescenţilor. Sper că şi aşa fac, spre cinstea lor, în marea lor majoritate. Câte ţinute nu am testat la liceu, la orele de curs: de la puloverele tricotate de mama la blugi, pantaloni strech, colanţi, rochiţe decoltate, fuste mini, bluze scurte şi îmbrăcăminte de rocker metalist! Era chiar să pierd examenul de BAC din cauza ţinutei. Din fericire, nu un cadru didactic a fost vinovat, ci... femeia de serviciu. Aceasta m-a oprit pur şi simplu la poartă, s-a postat în faţa uşii ca un Cerber şi a zbierat: „Nu se vine la BAC cu buricu’ gol! Bordelu’ e după colţ!”. Dincolo de ofensă, m-am speriat că pierd examenul: aveam proba orală la română. Am rămas paralizată, fără să spun nimic şi am început să plâng. Purtam, într-adevăr, o bluziţă scurtă, colanţi şi aveam unghiile lungi, vopsite în negru, dar nu mi se părea deloc o ţinută incompatibilă cu cerinţele unui examen de BAC. Nu înţelegeam de ce trebuia să mă îmbrac altfel pentru BAC, nu m-aş mai fi simţit eu însămi, m-aş fi demoralizat şi probabil nu m-aş fi concentrat foarte bine la teste. Se evaluau cunoştinţele sau ţinutele?! Am avut noroc că m-a văzut plângând un profesor (chiar directorul adjunct) care a dat-o pe femeia de serviciu la o parte şi m-a condus înăuntru la examen. Spre marea mea bucurie, profii din comisie nu au fost deloc interesaţi de ţoale, ci de ce ştiam, iar la plecare, în loc să ies pe uşa elevilor, am pornit drept spre uşa din faţă, de la intrarea profilor şi i-am strigat femeii de serviciu: „Am luat 10!”. De atunci, am încercat să mă îmbrac (măcar din când în când) neconvenţional, sfidând practicile/regulile şi contextul (la examene la facultate sau la interviuri: de pildă, la susţinerea lucrării de diplomă, m-am dus în tricou şi trening; din fericire, nimeni nu s-a scandalizat, am luat tot 10).
Băiatul meu e acum în clasa a patra. Poartă deocamdată (până în clasa a cincea) uniforma specifică a şcolii. Mie nu-mi place (ideea de uniformă în sine + aspectul kitsch, culoarea agresivă (un roşu turbat) şi faptul că e incomodă), dar el o poartă din conformism, pentru că aşa spune Doamna. Nu pot să-l condamn. Şi eu, când eram de vârsta lui, ascultam tot ce zicea Tovarăşa. Plus că vrea să fie integrat în grup şi nu „să râdă copiii de el”. Însă nici lui nu-i place uniforma şi abia aşteaptă să scape de ea la anu’. Nu ne permitem haine de firmă (şi chiar dacă ne-am permite, poate nu am cumpăra), dar simplii blugi cu un tricou sunt preferabili oricărei uniforme (fie ea a unei şcoli de elită).
Părinţii vor, de regulă, uniforme: 84% dintre adulţi susţin reintroducerea uniformelor obligatorii conform unui studiu al Ministerului Educaţiei din 2010. Dar i-a întrebat cineva şi pe copii/adolescenţi? Din fericire, da. Un sondaj similar coordonat de Ministerul Educaţiei arată că 68% dintre elevi se pronunţă contra uniformelor. Nu ar trebui să ne intereseze şi percepţia lor? Sau vrem ca ei să ajungă „just another brick in the wall”?
duminică, 4 martie 2012
RINOCERII ŞI LEGEA PROSTRAŢIEI
Am aşteptat 22 de ani Legea lustraţiei în speranţa unei purificări a societăţii româneşti (nu luaţi cuvântul în sensul „nazzy”!) şi a revirimentului moral al clasei politice. După Revoluţie, o mulţime de securişti şi foşti activişti de partid au confiscat capitalismul şi politica, profitând din plin şi fără scrupule de noua situaţie. Azi, clasa politică arată precum „portretul lui Dorian Gray”: monstruoasă, coruptă, clientelară, distantă faţă de cetăţeni (ca să nu spun arogantă), lipsită de profesionalism, vulgară, preocupată doar de propriile interese.
Îşi mai aminteşte cineva de punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara, redactată de George Şerban, din martie 1990? Acesta susţinea: "Propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate (...) Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foştilor activişti comunişti candidatura la funcţia de preşedinte al ţării. Preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism". Poate că, dacă s-ar fi aplicat în anii ’90 „punctul 8 de la Timişoara”, imaginea ar fi fost diferită, iar noi, cetăţenii, nu ne-am fi pierdut încrederea în clasa politică şi în perspectivele noastre de viitor.
Aşteptarea e uneori absurdă... Aşteptau acuzaţii din „Procesul” lui Kafka la uşa avocaţilor, mai mult din convenţie sau din inerţie, fără mari speranţe. Alţii îl aşteptau pe Godot. Şi condamnaţii din „infernul lui Ferrante” (în „Insula din ziua de ieri”) aşteptau, sperau orbeşte, contradictoriu, fără ţintă, în absenţa lui Dumnezeu.
Lasciate ogne speranza? Nu e cazul! Iată că Legea lustraţiei a venit! Ce dacă după 22 de ani?! Mai bine mai târziu decât niciodată. A fost un drum lung şi foarte dificil. De pildă, acum doi ani, legea s-a lovit de Curtea Constituţională unde s-a descoperit cu surprindere că nu este constituţional să se limiteze dreptul de a fi ales, deci, potenţialii lustrabili îşi păstrau dreptul de a candida la primărie, Consiliu Judeţean ori în Parlament. În formula de anul acesta, într-adevăr, nu se lustrează candidaturile, ci doar funcţiile. Persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist nu vor putea fi numite în funcţii pentru cinci ani la rând, dar îşi conservă dreptul la candidatură.
PDL a fost la un pas de a-şi lustra proprii oameni: deputaţii din comisia juridică din Senat i-au inclus iniţial pe Ungureanu şi Boc (foşti lideri UTC), pe Meleşcanu (fost şef de misiune diplomatică şi proaspăt numit de Băse şef la SIE) şi chiar pe Monica Macovei (în calitate de fost procuror comunist) pe lista lustrabililor. Intraseră în lanul cu maci ca Dorothy din „Vrăjitorul din Oz” şi ameţiseră? Erau sub incidenţa legii prostraţiei?!
În cele din urmă, în Camera Deputaţilor, pedeliştii s-au trezit şi au adoptat câteva amendamente salvatoare. Pentru a nu perturba activitatea premierului Ungureanu sau a lui Boc, au fost eliminate dispoziţiile referitoare la tinerii şefi de UTC. Doar nu o să lustrăm şi şoimii patriei! De asemenea, foştii şefi ai misiunilor diplomatice par a fi exceptaţi, ca dovadă că Meleşcanu, actualul director SIE, nu este afectat. Au rămas în mod bizar sub ameninţare foştii procurori comunişti ca Monica Macovei, dar şi aici există clauze speciale – doar dacă au făcut poliţie politică. Şi s-o lustrezi tocmai pe Monica Macovei, „Femeia anului” în Europa (în 2008), care a activat pentru drepturile omului la APADOR-CH, şi-a sacrificat imaginea pe plan intern intrând în politică, a luptat împotriva corupţiei şi a început, cu mari eforturi, reforma în justiţie!
Din partea opoziţiei, în special a PSD-ului, reacţiile au fost, bineînţeles, negative, contestând orice aplicabilitate a legii. Ponta a declarat pur şi simplu că legea e o „gogomănie” (care demonstrează că PDL nu are nici specialişti, nici gândire strategică), iar Iliescu a numit-o "discriminatorie, aberantă şi total inutilă", reamintind susţinerea populară imensă de care a beneficiat în anii ’90: “Eu am 82 de ani, mi-am îndeplinit toate misiunile de om ales prin scrutin popular fundamental şi decisiv, cu 85% în 1990, cu 60 şi ceva la sută în anul 2000. Care e chestiunea?". În stilul său caracteristic, Adrian Năstase a tratat subiectul ironic, calificând legea drept "un text bricolat fără nicio aplicaţie" şi punctând: “În felul acesta, vom fi siguri că domnul Ion Iliescu, în următorii cinci ani, nu va fi desemnat secretar de stat".
Atunci, cui prodest? Legea lustraţiei, amputată şi venită mult prea târziu, nu prea mai poate schimba ceva efectiv. Va fi, cel mult, un simbol (palid şi diform) al desprinderii de comunism şi al condamnării sale, măcar de jure, dacă nu de facto.
„Rinocerii” rămân. Şi noi, vorba lui Berenger din piesa lui Eugene Ionesco, nu putem decât să-i invidiem: „Ei sunt frumoşi. M-am înşelat. Oh, cât de mult aş vrea să fiu ca ei. Poftim: eu n-am corn! Ce urâtă e o frunte plată! Mi-ar trebui un corn sau două, ca să-mi mai rafinez chipul şi să-mi dispară ridurile. Dar uite că nu-mi creşte nici unul. Iar mâinile-mi sînt fine. Oare mi se vor face vreodată zgrunţuroase?”.
Îşi mai aminteşte cineva de punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara, redactată de George Şerban, din martie 1990? Acesta susţinea: "Propunem ca legea electorală să interzică pentru primele trei legislaturi consecutive dreptul la candidatură, pe orice listă, al foştilor activişti comunişti şi al foştilor ofiţeri de Securitate (...) Cerem, de asemenea, ca în legea electorală să se treacă un paragraf special care să interzică foştilor activişti comunişti candidatura la funcţia de preşedinte al ţării. Preşedintele României trebuie să fie unul dintre simbolurile despărţirii noastre de comunism". Poate că, dacă s-ar fi aplicat în anii ’90 „punctul 8 de la Timişoara”, imaginea ar fi fost diferită, iar noi, cetăţenii, nu ne-am fi pierdut încrederea în clasa politică şi în perspectivele noastre de viitor.
Aşteptarea e uneori absurdă... Aşteptau acuzaţii din „Procesul” lui Kafka la uşa avocaţilor, mai mult din convenţie sau din inerţie, fără mari speranţe. Alţii îl aşteptau pe Godot. Şi condamnaţii din „infernul lui Ferrante” (în „Insula din ziua de ieri”) aşteptau, sperau orbeşte, contradictoriu, fără ţintă, în absenţa lui Dumnezeu.
Lasciate ogne speranza? Nu e cazul! Iată că Legea lustraţiei a venit! Ce dacă după 22 de ani?! Mai bine mai târziu decât niciodată. A fost un drum lung şi foarte dificil. De pildă, acum doi ani, legea s-a lovit de Curtea Constituţională unde s-a descoperit cu surprindere că nu este constituţional să se limiteze dreptul de a fi ales, deci, potenţialii lustrabili îşi păstrau dreptul de a candida la primărie, Consiliu Judeţean ori în Parlament. În formula de anul acesta, într-adevăr, nu se lustrează candidaturile, ci doar funcţiile. Persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist nu vor putea fi numite în funcţii pentru cinci ani la rând, dar îşi conservă dreptul la candidatură.
PDL a fost la un pas de a-şi lustra proprii oameni: deputaţii din comisia juridică din Senat i-au inclus iniţial pe Ungureanu şi Boc (foşti lideri UTC), pe Meleşcanu (fost şef de misiune diplomatică şi proaspăt numit de Băse şef la SIE) şi chiar pe Monica Macovei (în calitate de fost procuror comunist) pe lista lustrabililor. Intraseră în lanul cu maci ca Dorothy din „Vrăjitorul din Oz” şi ameţiseră? Erau sub incidenţa legii prostraţiei?!
În cele din urmă, în Camera Deputaţilor, pedeliştii s-au trezit şi au adoptat câteva amendamente salvatoare. Pentru a nu perturba activitatea premierului Ungureanu sau a lui Boc, au fost eliminate dispoziţiile referitoare la tinerii şefi de UTC. Doar nu o să lustrăm şi şoimii patriei! De asemenea, foştii şefi ai misiunilor diplomatice par a fi exceptaţi, ca dovadă că Meleşcanu, actualul director SIE, nu este afectat. Au rămas în mod bizar sub ameninţare foştii procurori comunişti ca Monica Macovei, dar şi aici există clauze speciale – doar dacă au făcut poliţie politică. Şi s-o lustrezi tocmai pe Monica Macovei, „Femeia anului” în Europa (în 2008), care a activat pentru drepturile omului la APADOR-CH, şi-a sacrificat imaginea pe plan intern intrând în politică, a luptat împotriva corupţiei şi a început, cu mari eforturi, reforma în justiţie!
Din partea opoziţiei, în special a PSD-ului, reacţiile au fost, bineînţeles, negative, contestând orice aplicabilitate a legii. Ponta a declarat pur şi simplu că legea e o „gogomănie” (care demonstrează că PDL nu are nici specialişti, nici gândire strategică), iar Iliescu a numit-o "discriminatorie, aberantă şi total inutilă", reamintind susţinerea populară imensă de care a beneficiat în anii ’90: “Eu am 82 de ani, mi-am îndeplinit toate misiunile de om ales prin scrutin popular fundamental şi decisiv, cu 85% în 1990, cu 60 şi ceva la sută în anul 2000. Care e chestiunea?". În stilul său caracteristic, Adrian Năstase a tratat subiectul ironic, calificând legea drept "un text bricolat fără nicio aplicaţie" şi punctând: “În felul acesta, vom fi siguri că domnul Ion Iliescu, în următorii cinci ani, nu va fi desemnat secretar de stat".
Atunci, cui prodest? Legea lustraţiei, amputată şi venită mult prea târziu, nu prea mai poate schimba ceva efectiv. Va fi, cel mult, un simbol (palid şi diform) al desprinderii de comunism şi al condamnării sale, măcar de jure, dacă nu de facto.
„Rinocerii” rămân. Şi noi, vorba lui Berenger din piesa lui Eugene Ionesco, nu putem decât să-i invidiem: „Ei sunt frumoşi. M-am înşelat. Oh, cât de mult aş vrea să fiu ca ei. Poftim: eu n-am corn! Ce urâtă e o frunte plată! Mi-ar trebui un corn sau două, ca să-mi mai rafinez chipul şi să-mi dispară ridurile. Dar uite că nu-mi creşte nici unul. Iar mâinile-mi sînt fine. Oare mi se vor face vreodată zgrunţuroase?”.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
