WORLD PRESS PHOTO WINNER

Fotografia anului „World Press”, realizată de Samuel Aranda pentru The New York Times pe 15 octombrie 2011, reprezintă o femeie invăluită în burqa ce-şi îmbrăţişează o rudă rănită (soţ?) într-o moschee utilizată ca spital improvizat, în timpul protestelor din Yemen.

Chiar dacă femeia este complet acoperită de văl, iar faţa sa nu poate fi zărită, gesturile ei spun totul, limbajul său corporal este extrem de expresiv, demonstrând în acelaşi timp forţă, curaj, protecţie, dar şi tandreţe şi dragoste. Dacă întreg corpul îi rămâne învăluit, femeia se exprimă prin body language, dezvăluindu-se într-o ipostază intimă în care rareori poate fi surprinsă o persoană purtătoare de burqa. Contrastul între bustul gol al bărbatului rănit şi corpul femeii acoperit de vălul intregral, între ascundere şi manifestare/intimitate, între forţă şi tandreţe impresionează.

Fotografia poate fi privită ca reprezentativă pentru „primăvara arabă”.

O fotografie foarte frumoasă, picturală, într-o atmosferă renascentistă! O fotografie foarte umană!

IDIOCRACY: BEŢIVI ŞI PUTUROŞI DEZGHEŢAŢI DE FUNDUL LUI BOC, HANDICAPATOS ŞI VOYEURUL ANTONESCU

După ce premierul Ungureanu a chemat sâmbăta trecută românii puturoşi la „muncă patriotică” pentru deszăpezire („Este inadmisibil sa ajungi pe stazile unei localitati in Romania si sa-i vezi pe militari desfundand drumurile in timp ce beneficiarii directi, care sunt si concentatenii nostri, stau in casa la caldura. (...) In astfel de situatii, nu ne vaicarim, nu cantam prohodul la posturile de televiziune, nu vorbim de Apocalipsa. Haideti la munca!” - http://www.hotnews.ro/stiri-esential-11481476-premierul-ungureanu-este-inadmisibil-militarii-deszapezeasca-cetatenii-stea-caldura.htm), în „dulcele stil clasic” pedelist al etichetărilor gen „viermi”, „ciumpalaci”, „mahala ineptă”, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a depăşit luni toate aşteptările, declarând că aşa-zisele victime ale îngheţului au fost, de fapt, nişte beţivi, direct responsabili pentru moartea lor prin hipotermie: „Din 80 de oameni sau 64 câţi au murit (...) unul singur a murit în maşină, restul a baut şi a adormit acolo” (http://www.gandul.info/news/declaratie-socanta-a-pedelistului-mircea-toader-despre-victimele-frigului-unul-singur-a-murit-in-masina-restul-au-baut-si-au-adormit-acolo-9232315). Incredibil! Din nou, autorităţile ne demonstrează conexiunea puternică între clasa politică şi publicul larg, capacităţile de înţelegere aprofundată a situaţiilor limită, cunoaşterea detaliată şi precisă a evenimentelor, managementul eficient al crizei şi, nu în ultimul rând, solidaritatea şi empatia cu victimele zăpezii şi ale viscolului.

În toiul „coşmarului alb” (cum se spune pe la mai toate televiziunile) care persistă, din păcate, din cauza puturoşilor beţivi şi iresponsabili, a apărut şi o ştire „fierbinte”, menită să dezgheţe sufletele amorţite la televizor sau la crâşmă: în cadrul emisiunii „Un show păcătos”, moderat de Capatos, luni seara, Antena 1 a difuzat imagini cu fostul prim-ministru Boc dezbrăcat, filmat din spate, într-o sală de fitness. Din nou, incredibil! Dar oare ne mai miră ceva cu adevărat în România, ţara tuturor posibilităţilor? În stilul său caracteristic, orientat exclusiv spre audienţă, fără scrupule, fără un minimum de deontologie profesională, exploatând strict imagini lubrice şi/sau scandaloase, Capatos a depăşit şi el aşteptările prin mediatizarea filmului preluat de pe Youtube unde fostul premier apare nud.

Ce făcea bietul Boc la sala de fitness când a fost surprins de camera de filmat? Pur şi simplu, se schimba în vestiar, lucru absolut normal, pe care-l practică oricine merge la sala de sport. Absolut nimic compromiţător la adresa lui Boc, în afară de imaginile în sine şocante. Difuzarea imaginilor nud la Antena 1 nu era o dezvăluire politică, niciun flagrant delict de corupţie, niciun scandal obscen, Boc nu făcea nimic nelalocul lui în acel memont. Ce ar fi putut să justifice încălcarea aceasta teribilă a dreptului la viaţă privată?! Gestul lui Capatos nu a fost motivat de vreun interes public, ci numai de goana după audienţă facilă.

În emisiunea de luni a lui HandiCapatos, s-a dat cod roşu de stupiditate. Parcă erau cu toţii, mai mult ca oricând, actori în „Idiocrasy”, teleportaţi în viitorul distopic al consumerismului imbecil (inclusiv consum media), al incapacităţii de exprimare şi al limitării la urmărirea unor imagini lascive: nu câştigase premiul Oscar în „Idiocracy” un film care arăta cel mai popular fund, unde nu era nicio acţiune, niciun personaj şi singurul lucru prezent pe ecran era, de fapt, posteriorul respectiv? Şi care a fost reacţia CNA? Deocamdată, nu prea s-a văzut. Se pare că CNA încă procesează sesizările primite de la telespectatori, este, într-adevăr, dificil de luat o decizie şi de reacţionat ferm în acest caz.

Şi ăsta nu a fost sfârşitul! Bomboana de pe coliva lui Boc a fost pusă tocmai de un politician foarte inspirat şi vigilient, care nu doarme nopţile (ci doar ziua), revoluţionar de budoar, cu o retorică foarte acidă şi percutantă, foarte vocal, dar fără proiecte (că doar n-o să-şi piardă timpul cu aşa fleacuri), care a văzut amuzat filmul transmis de Antena 1 şi a intervenit în direct, la Capatos, pentru a comenta râzând situaţia, fără să fie în vreun fel deranjat de imaginile difuzate. Cine altul decât inegalabilul Crin Antonescu?! El s-a distrat şi şi-a dat cu părerea live: „omul nu are nicio vina, nu e nimic indecent sau compromitator"; „pedelistii l-au filmat, astia nu sunt de incredere nici intre ei” (http://www.revista22.ro/scandalos-antena-1-a-difuzat-imagini-cu-emil-boc-dezbracat-intro-sala-de-sport-antonescu-a-comentat-in-direct-rizind-13380.html). Nu conţinutul comentariilor lui Antonescu este important, ci atitudinea lui – de acceptare senină a situaţiei şi de amuzament în direct pe seama fundului gol al lui Boc. O atitudine, într-adevăr, demnă de un prezidenţiabil!

Nu mă mai miră că Sebastian Lăzăroiu l-a făcut pe Antonescu pe Facebook voyeur leneş, căci îşi desfăşoară obsesiv activitatea scabroasă doar noaptea, iar ziua se odihneşte. Probabil că Antonescu nu este capabil să proceseze astfel de informaţii şi să ia măsuri. Poate că tot răul e spre bine. Sper ca Antonescu să se decredibilizeze acum suficient (dacă înainte nu o făcuse) şi să iasă de pe scena politică. E şi meritul micuţului Boc pentru că, fără să vrea şi cu un preţ mult prea mare plătit pentru asta, l-a înFUNDat.

PROTEST “STOP ACTA” – PIAŢA UNIVERSITĂŢII – 11 FEBRUARIE

Prima oară când am am auzit de ACTA, din petiţia trimisă (pe mail) de Avaaz pe 26 ianuarie 2012, am crezut că nu-i adevărat, mi-a sunat iniţial a „teoria conspiraţiei” şi am făcut doi paşi înapoi. Am mai citit apoi câteva materiale informative trimise de Avaaz, apoi şi altele de pe net pentru a nu mă limita la o sursă. Când am realizat că totul e real şi seamănă mai mult a „Big Brother” pe net, am început să tremur de spaimă şi de furie.

ACTA mi-a dat frisoane, dar mi-am revenit din şoc. Eu am decis să nu mă resemnez, ci să mă implic în acţiuni anti-ACTA. Am semnat mai întâi pe 26 ianuarie petiţia primită de la Avaaz, după ce îmi dădusem acordul de trei ori la rând pentru petiţii anti SOPA şi PIPA din State, pe o tematică asemănătoare, venite tot din partea Avaaz. Am confecţionat şi mici pancarte „STOP ACTA” pe care le-am luat în Piaţa Universităţii la protestele anti-Băse. Apoi, mi-am creat o cauză pe Facebook: „STOP ACTA, NOUA INCHIZIŢIE A INTERNETULUI!” şi, deşi nu am mulţi prieteni pe Facebook şi am recrutat personal doar 7 persoane, comunitatea „STOP ACTA, NOUA INCHIZIŢIE A INTERNETULUI!” a ajuns azi la 180 de persoane.

Eu nu cred că toate aceste campanii online sunt fără sens: cu puţin efort, indiferent de tematică, poţi contribui la conştientizarea unor probleme importante care pot afecta semnificativ vieţile noastre cotidiene (în cazul ACTA, chiar mai rău, influenţa se manifestă pe plan global). Dacă mai află câţiva prieteni de pe Facebook, e deja ceva câştigat. Mai mult, implicarea online poate fi baza implicării offline, în stradă: s-a văzut deja ce capacitate are internetul de a mobiliza rapid oamenii, graţie site-urilor de socializare, în protestele din Moldova (2009), Iran (2009), în „primăvara arabă” (2011) sau, chiar şi acum, în România (deşi la o scară mai redusă). Totodată, online-ul permite o comunicare eficientă şi o organizare corespunzătoare a protestatarilor, se construiesc comunităţii, apar lideri de conjunctură, este facilitată emergenţa unor noi voci în spaţiul public.

Bine, nu se trece automat de la online la stradă. Foarte mulţi rămân la online (şi asta nu e ceva condamnabil). Dar eu una am făcut-o (în cazul ACTA şi a protestelor din Piaţa Universităţii). Şi, cu siguranţă, mai sunt şi alţii ca mine.

M-am aventurat la protestele „STOP ACTA”, după aproape două săptămâni de zăcut la pat din cauza gripei cumplite, cu febră mare, contractate tot în Piaţa Universităţii. De data asta, mă regăseam complet în acest protest şi nu vroiam să ratez ocazia. Şi nu mi-a părut rău.

În stradă, sâmbătă, în ciuda gerului năprasnic şi a ninsorii (că nu puteam nici să respir (decât pe gură), nici să-mi mişc mâinile şi picioarele cuprinse de junghiuri ca nişte cuţite), au fost peste 1000 de persoane la protestele „STOP ACTA” din Piaţa Universităţii, iar atmosfera a fost foarte încinsă. Numărul protestatarilor a fost mai mic decât cel de la Cluj unde s-a ajuns la performanţa de 3000 de participanţi! Felicitări, Cluj!

La noi, la Bucureşti, se adunase iar multă puştime la Fântâni, vizavi de Teatrul Naţional, cu pancarte „STOP ACTA” şi măşti Anonymous. Steagurile fluturau şi lumea sărea entuziasmată, uneori pe ritmurile unor sloganuri mai vechi din Piaţa Universităţii: „Cine sare / vrea schimbare”, „Cine e trist/Este securist”, „Cine e tristă/Este securistă”, „La Universitate / E viaţă de noapte”, „Ieşiţi din casă / Dacă vă pasă”, „România, / Trezeşte-te!”. Lumea scanda în delir: „Jos ACTA!”, „Jos cenzura!”, „Libertate”, „Pentru-o melodie / Nu vreau puşcărie”, „ACTA / Get the fuck out!”, „Vă rugăm să ne scuzaţi / Ne simţim supravegheaţi”, „Lumea sare / ACTA moare”, „Ole, ole, ole, ole / ACTA – m...e”. Sloganul anti-Băse de la Piaţa Universităţii – Teatrul Naţional („Banii de cultură / I-ai dat pe băutură”) fusese adaptat: „Banii de cultură / I-ai dat pe cenzură”.

Atmosfera a fost extraordinară, aş „recidiva”, indiferent de gerul de afară sau de gripă. Pe termen scurt, sper ca presiunea pusă asupra clasei politice din ţară şi la nivel european să fie puternică, Parlamentul Europen să nu ratifice tratatul în iunie, iar România să se retragă din ACTA. Pe termen lung însă ar trebui regândită/schimbată/eliminată paradigma actuală a copyright-ului şi căutate alternative de business care să fie mai prietenoase cu user-ii şi să nu încalce libertăţi fundamentale precum cea de expresie şi dreptul la viaţa privată.

REACŢII ALE POLITICIENILOR LA MESAJUL "PIAŢA UNIVERSITĂŢII - O LUME MAI UMANĂ"

Am rămas foarte plăcut surprinsă că Alina GORGHIU, deputat PNL, şi-a însuşit mesajul trimis de mine, "Piaţa Universităţii - o lume mai umană" (postat pe blogul Alinei) şi l-a considerat reprezentativ pentru protestele din ultima vreme.

Iată răspunsul Alinei: "Mi-a placut mult comentariul trimis de Ileana, fapt pentru care va invit si pe voi sa-l cititi si comentati, la randul vostru. Multumesc, Ileana, pentru sinceritate." Link-ul este următorul: http://www.alinagorghiu.ro/2012/01/26/de-la-voi-3/

Multumesc şi eu, Alina, pentru feedback-ul prompt, rapid, pentru înţelegere şi pentru că ţi-ai asumat cu curaj provocarea mesajului! Nici nu mă aşteptam ca mesajele să fie citite, darămite la răspunsuri într-un timp atât de scurt. Sper, din tot sufletul, ca România să devină mai umană: mai deschisă, mai tolerantă, mai prietenoasă, mai receptivă la problemele oamenilor, să existe mai multa transparenţă, iar comunicarea dintre cetăţeni şi politicieni să fie permanentă. Răspunsul tău reprezintă pentru mine un pas înainte.

DOMNU’ PONTA, TRĂDARE SĂ FIE, DACĂ O CER INTERESELE PARTIDULUI, DAR S-O ŞTIM ŞI NOI!

Când am auzit la TV că Ponta a participat la învestirea guvernului Ungureanu cu un discurs de susţinere (fie şi ea condiţionată), am rămas, pur şi simplu, siderată. O fi vreo manipulare iar? Cum se poate aşa ceva? Nu urla Ponta, mă rog, ţipa sau, hai, vocifera (că de urlat urlă Antonescu, de-i acoperă pe toţi) de câteva săptămâni bune că vrea alegeri anticipate şi demisia Preşedintelui? Nu îşi asumase acest „program” al străzii? Nu reiterase ideea alegerilor anticipate la consultările de la Cotroceni de lunea aceasta? Nu se angajase să boicoteze guvernul, chiar şi după desemnarea lui M. R. Ungureanu ca premier?

Am verificat presa online şi, din păcate, s-a confirmat fericita veste. Ponta fusese în Parlament, în ziua învestirii guvernului Ungureanu (ieri) şi îşi oferise suportul (punctual, pe proiecte) pentru proaspătul cabinet. Participarea lui Ponta ieri, în Parlament, a arătat că opoziţia are o alternativă la discursul furibund şi găunos al lui Antonescu. Discursul lui Ponta s-a încadrat în alt registru stilistic mai prietenos şi mai deschis: un discurs echilibrat, calm, civilizat, destul de bine articulat şi argumentat, centrat pe conţinut (idei, proiecte, programe) şi nu prea personalizat (cu excepţia câtorva referiri negative la Boc (avertizându-l pe Ungureanu să nu urmeze politica guvernului Boc), Udrea şi Igaş (persoanje contestate vehement de opoziţie/presă/societatea civilă) şi Băse (carenţele de comunicare vizibile în dialogul formal, de 15 minute cu opoziţia la Cotroceni şi o atenţionare specială adresată lui Ungureanu cu privire la relaţia Preşedinte – premier, cu accent asupra separării clare a rolurilor instituţionale). În plus, a fost un discurs european, ancorat în problematica UE şi a situaţiei României în UE. Şi, cel mai important lucru (cel puţin din punctul meu de vedere), discursul lui Ponta a dat semnalul că poate exista dialog între putere şi opoziţie şi că promovează spiritul dezbaterii în spaţiul public, după ce strada, Piaţa, nenumăraţi oameni au reproşat calitatea extrem de slabă a comunicării politice, absenţa transparenţei şi a dezbaterii publice.

Până aici totul e minunat. Şi ar fi rămas aşa dacă atitudinea lui Ponta nu ar fi fost puternic discordantă cu tot ce făcuse şi declarase în ultimele săptămâni. După ce ai spus zile şi săptămâni în şir, chiar până în preziua învestirii guvernului, „Jos dictatorul!” şi ai declarat insistent că vrei anticipate şi demisia Preşedintelui, cum se poate, brusc, să susţii guvernul premierului propus de „dictatorul” Băsescu, chiar şi numai pe anumite proiecte? Prin prezenţa şi discursul său, Ponta a legitimat guvernul Ungureanu, taxat până atunci drept „ilegitim”, având în vedere că era o soluţie impusă de Băsescu, nu avea susţinerea populaţiei şi urma să fie avizat şi votat prin proceduri nu tocmai democratice (ex. lipsa de cvorum din comisii). Schimbarea bruscă de atitudine a lui Ponta denotă iresponsabilitate şi riscă să-l decredibilizeze pe el ca politician, dar şi PSD şi USL.

Vorba lui Farfuridi din „O scrisoare pierdută”: „Da, aşa, dacă e trădare, adică dacă o cer interesele partidului, fie!”, cu completarea lui Brânzovenescu: „Dar cel puţin s-o ştim şi noi!”

A PROTESTA: DREPT SAU PRIVILEGIU?

Mă agasează compararea României de acum cu Belarus, Rusia, Ungaria. Antonescu, turbat de mânie la adresa „dictaturii” băsiste, cu faţa schimonosită şi ochii injectaţi, zvârcolindu-se ca o babă posedată din studioul OTV, asemuie furibund România unor ţări ca Belarus, Rusia sau chiar Ungaria unde sunt derapeje mai serioase de la democraţie. În Ungaria derapajele au ajuns până la nivel constituţional (afectând, de exemplu, libertatea de expresie şi pluralismul mediatic), iar în Rusia/Belarus poţi fi arestat pentru critica la adresa regimului.

Haideţi să vedem acum Siria. În Siria se comite genocid, se trage masiv în populaţie, copiii sunt răpiţi şi găsiţi apoi electrocutaţi şi cu unghiile scoase, lunetiştii pândesc de pe acoperişuri. O singură viaţă umană pierdută din cauza abuzurilor şi terorii ar merita să trezească reacţia comunităţii internaţionale. Cu atât mai mult când cifrele sunt frisonante: 6.000 de morţi, 15.000 de prizonieri, peste 15.000 de refugiaţi politic, în doar 11 luni, potrivit Ministrului francez de Externe, Alain Juppé. Categoric, Băse nu poate fi asimilat cu Al-Assad, nu e o astfel de dictatură în România şi să sper că nu o să fie niciodată.

Dar nici argumentul ăsta al ambasadorului american, Mark Gitenstein, nu e tocmai corect: „simplul fapt că oamenii îşi pot exercita dreptul dat de Dumnezeu de a avea păreri diferite fără a se teme că vor fi împuşcaţi de pe acoperişuri este un semn al progresului. Dacă aveţi îndoieli în această privinţă, întrebaţi-i pe cetăţenii Siriei ce părere au”. Cum adică, idealul este să nu te împuşte nimeni? Suntem nişte europeni răsfăţaţi de soartă? Ăsta e reperul - Siria? Dacă nu eşti împuşcat de lunetişti înseamnă că e totul în regulă cu democraţia din România? Nu ar trebui să ne fixăm nişte standarde mai înalte?

Să protestezi fără să fii împuşcat e un drept al fiecăruia, nu un privilegiu!

ŞTIRI FIERBINŢI PE UN GER SIBERIAN: DEMISIA GUVERNULUI!

După 10 zile de “pupat” Piaţa Universităţii pe viscol şi ger cumplit, am căzut la pat cu febră foarte mare, aproape 40 de grade Celsius, frisoane şi tuse non stop, ameţeli, insomnii, dureri de gât, migrene, greţuri, mă rog, tot tacâmul. Niciodată nu m-a „iubit” febra aşa de mult, niciodată nu a fost aşa de posesivă, pur şi simplu, nu se îndură să se despartă de mine: de zece zile nu a scăzut sub 38,5, dar de câteva zile am trecut pe antibiotice. Nu degeaba am scris eu însămi pe una dintre pancarte (când eram doar un pic răcită, strănutam şi-mi curgea nasul): „Ciumpalac „plătit” cu ger, gripă şi indiferenţă”. Totul s-a realizat! A fost o predicţie creatoare foarte reuşită!

Oare de ce se întâmplă toate iarna: Marea Unire, Revoluţia din decembrie ’89, Unirea Principatelor Române?! De ce s-au aliniat şi protestele astea trendului pe un ger siberian? Nu puteam s-o lăsăm pentru la vară? Poate că iarna este o perioadă mai propice pentru reflecţie şi acţiune, vara n-are nimeni chef decât de distracţie, iar primăvara şi toamna ritmul de muncă este foarte alert şi solicitant şi nu mai permite desfăşurarea altor activităţi. Eu însă aş vota pentru proteste primăvara (cum a fost Piaţa Universităţii din ’90).

Sâmbătă seara, când aveam 39,8 şi tremuram îngrozitor, am încercat să mă încălzesc, uitându-mă la televizor. Am făcut turul televiziunilor de ştiri şi am început să tremur şi mai tare: peste tot, obsesiv, imagini ale infernului alb – ger, viscol, ninsoare, ploaie îngheţată, polei, maşini înzăpezite, oameni blocaţi, oameni îngheţaţi. Căutam cu disperare ceva fierbinte. Ce bine că există sfânta telecomandă şi diversitatea de canale! Aşa că m-am mutat de pe canalele de ştiri pe National Geographic unde era difuzat un documentar despre viaţa tribală de undeva din Africa (n-am văzut de la început, aşa că nu pot preciza exact locaţia): păstori de vite, nomazi care se hrănesc cu unu-două pahare de lapte pe zi plus un pic de sânge recoltat de la vacă (pentru a-şi suplimenta aportul de proteine), îşi spală şi-şi dezinfectează vasele cu urină de vacă, ameninţă şi înţeapă bolile cu suliţele, fac sacrificii animale şi citesc viitorul în intestinele cămilelor. Dar, în ciuda lipsurilor, oamenii ăia păreau destul de fericiţi, nu cereau nimic, nu protestau, trăiau în armonie cu ei înşişi, cu comunitatea şi cu cosmosul, aveau un set de valori şi reprezentări limitat, dar solid, aveau soluţii tradiţionale, cutumiare pentru orice problemă, nu erau sfâşiaţi de frustrări şi dileme, de anomie sau alienare, ca noi cei mai moderni sau, mă rog, postmoderni. M-am bucurat, totuşi, că aveam un pat cald şi că nu trebuia să înţep gripa cu suliţa, ci cu antibiotice.

Tremurând sub trei pături, cu pisica torcând la picioare şi cu un ceai fierbinte, aburind pe măsuţă, luni, pe la prânz m-am lansat într-un tur al televiziunilor de ştiri, dând sonorul cât mai aproape de maximum pentru a acoperi viscolul de afară. Mi-era puţin teamă de infernul alb, am ajuns să am o fobie, cum văd ceva pe tema asta, mă grăbesc să schimb canalul. Dar, din fericire, în sfârşit, pe toate canalele de ştiri apăruseră ştiri fierbinţi care, cu siguranţă, aveau să mă încălzească: demisia premierului Boc! Am urmărit informaţiile în legătură cu demisia lui Boc şi am aşteptat apoi rezultatele consultărilor de la palatul Cotroceni şi propunerea unui premier de către Băsescu. Consultările au fost mai degrabă o simplă formalitate: partidele şi grupurile parlamentare invitate la Cotroceni nu au avut la dispoziţie mai mult de jumătate de oră pentru discuţii. De aceea, se poate spune că dezbaterea (lucru esenţial de recuperat în spaţiul public românesc) iar a lăsat de dorit.

Iar premierul desemnat, M. R. Ungureanu, în ciuda CV-ului impecabil, a formaţiei de intelectual (doctor în istorie şi cadru didactic universitar), a ţinutei elegante şi a carierei diplomatice apreciate extern şi intern (Ministerul de Externe, SIE), nu e, nici pe departe, tehnocrat, aşa cum a cerut lumea din Piaţă. Nu este nici premier politic, nefiind membru PDL sau al altui partid, ci, mai curând un intelectual, dar unul care vine acum din sfera serviciilor secrete. Un tehnocrat ar fi corespuns cererilor oamenilor din Piaţă şi din ţară, mai ales în contextul crizei. Iar un premier desemnat dintre şefii serviciilor secrete nu cred că poate inspira încredere: nu este o practică în Europa să se aleagă astfel premierii şi, în plus, Băsescu a fost mereu asociat cu serviciile secrete, a părut să se înţeleagă bine numai cu ele, ceea ce ar putea genera noi speculaţii de autoritarism şi noi teorii ale conspiraţiei.

Guvernul propus nu satisface nici el cerinţele oamenilor din stradă pentru că va rămâne unul politic (nu de tehnocraţi) şi nu este creat în scopul organizării de alegeri anticipate. Oricum, se pare că ar putea semăna în mare măsură cu vechiul guvern, doar 7 miniştri fiind remaniaţi, cum ar fi Igaş (care a avut o atitudine discutabilă în gestionarea protestelor şi a intemperiilor), Vreme (care era total neinformat şi iresponsabil în ce priveşte ACTA, ajungând chiar să confunde Coreea de Nord cu Coreea de Sud!) etc. Chiar dacă întregul guvern va fi schimbat, dacă rămâne unul politic şi nu este conceput ca o variantă de tranziţie până la alegerile anticipate, acest guvern nou nu va fi credibil şi nu va fi acceptat de protestatari. Aşa că protestele vor continua.

S-au cerut, totuşi, în mod repetat, nişte lucruri clare: demisia preşedintelui, a guvernului şi alegeri anticipate. Personal, nu cred că alegerile anticipate rezolvă ceva semnificativ în ce priveşte reforma clasei politice: vor avantaja opoziţia (USL) care este decredibilizată deja din perioada când a fost la putere şi, din păcate, vor favoriza şi unele partide populiste precum Partidul Poporului şi PRM. Nu este timp să se formeze o forţă politică responsabilă, curată, democrată şi proeuropeană într-un interval de timp atât de scurt, astfel încât să avem alternativă la „mizeriile” de pe scena politică: PDL, USL, PP şi PRM. Dar, în ultimă instanţă, alegerile anticipate ar putea detensiona situaţia.

Nu înţeleg de ce Băse şi PDL se cramponează atât de putere. Chiar e nevoie să iasă 5 milioane în stradă ca să se convingă de necesitatea schimbării? Nu-i de ajuns că nivelul de încredere în guvern şi preşedinte este sub 10%, că două treimi din populaţie conform sondajului Avangarde susţin protestele, ba chiar 81% apreciază că protestele sunt un lucru bun potrivit studiului IRES, iar demisia preşedintelui este considerată principalul mijloc de soluţionare a crizei (de 37%) din datele cercetării Avangarde? Vor să continue cu orice chip, în ciuda lipsei de susţinere a populaţiei?

Ştiu, „iarna nu-i ca vara”, întotdeauna suntem nepregătiţi şi nu vrem să înfruntăm realitatea. Preferăm să rămânem „încremeniţi în proiect” sau să ne complacem în „Matrix-ul” nostru iluzoriu, dar confortabil.