luni, 17 mai 2010

Pelerinaj la Maramures


De Pasti am fost in Maramures, in "pelerinaj", pe urmele eroilor/martirilor din inchisorile comuniste, ale marilor maestri din adolescenta (ex. Nicolae Steinhardt al carui “Jurnal al fericirii” a fost o a doua Biblie pentru mine in anii de liceu, cand eram intr-o cautare disperata de valori si modele) si, “the last, but not the least”, ale bunicului pe care nu l-am cunoscut niciodata (si care era din Sighetul Marmatiei).

CIMITIRUL VESEL:
Un loc magic unde absurdul si nedreptatea mortii (indiferent cine, unde, cand si cum a murit: un copil bolnav la doar 7 ani, o mama la nastere, un tanar in razboi/inchisorile comuniste sau un batran, acasa, inconjurat de copii si nepoti, de moarte buna) sunt sublimate si transfigurate prin povestile scrise naiv ca baladele/poeziile populare si desenate in culorile curcubeului pe crucile albastre.
Prima oara cand am intrat mi s-a parut destul de deprimant si de kitsch, si, in plus, dura destul de mult sa descifrez ce scria pe cruci (litere de-o schioapa, inghesuite, uneori sterse, texte fara respectarea niciunor reguli gramaticale). Nu mai intelegeam daca merita efortul. Dar cand l-am vazut pe fi-miu de aproape 9 ani (care la inceput nici nu vroia sa se uite) cum citeste silabisind povestea unei fetite de 10 ani, calcate de masina si cum imi istoriseste apoi, emotionat, ce s-a intamplat cu ea, am inceput sa vad altfel.
Poeziile despre cei inmormantati in cimitir si imaginile viu colorate, pictate naiv pe cruci arata suferinta, dar, dincolo de aceasta, si sfidarea , invingerea mortii si invierea prin poveste, cu atat mai mult cu cat exista cititori ai povestilor, care vin aici, la cimitir, se straduiesc sa descifreze mesajele scrise pe cruci, absorb povestile in sufletul lor ca ntr-un potir Graal si le poarta apoi cu ei mai departe.
Povestile rememoreaza viata celor inmormantati acolo (indiferent cat de putin au trait), ofera amanunte uneori picante (ex. tatal care-si astepta fiul plecat la razboi e pictat chefuind impreuna cu baiatul sau (revenit alaturi de familie macar in visul parintelui), asezati amandoi la o masa sarbatoreasca si band din vinul cel mai bun), amintesc despre viata de familie (sotie/iubita, copii, parinti), readuc in prim plan profesia foarte iubita de care multi nu se indura niciodata sa se desparta (fie ca e vorba de o tesatoare ori de un tractorist, preot, plugar, mester artizan etc. ), reinvie uneori pacatele mai mult sau mai putin inocente ale oamenilor (bautura, femeile etc.), evoca iluziile spulberate si sperantele pierdute.
Povestile fac lumea sa mearga si viata sa continue, "cu moartea pre moarte calcand" (Crucificarea si Invierea lui Iisus, filmele “Imaginarul Dr. Parnasius”, “Baronul Munchausen” (si, in general, filmele lui Terry Gilliam), “Big Fish” (filmul lui Tim Burton) , Seherezada, ”Harun si marea de povesti” (Salman Rushdie) etc.). Iar curcubeele povestilor de pe cruci poate reusesc sa recreeze intr-un anumit fel armonia pierduta, sa reflecte, asadar, impacarea cu lumea si cu Dumnezeu.



















MEMORIALUL VICTIMELOR COMUNISMULUI SI REZISTENTEI DE LA SIGHET:

Absolut impresionant! O inchisoare "deschisa" in anii ‘00 (gratie fundatiei Academia Civica si a Anei Blandiana care a fost motorul proiectului), “eliberata” prin recuperarea istoriei si a memoriei, prin redescoperirea sacrificiului victimelor, dar si prin readucerea in prim plan a rezistentei anti-comuniste! Fiecare celula isi deschide acum poarta si este transformata in sala de expozitie. Iar istoria comunismului este integrata la nivel global, nu local (ex. revoltele din Ungaria din ’56 & Imre Nagy, primavara de la Praga din ’68, episodul “Solidaritatea” din Polonia din anii ’80, Basarabia in Gulag etc.).
Foarte cuprinzator, cu ambitii exhaustive inclusiv pentru Romania – de la falsificarea alegerilor din ’46 pana la caderea comunismului!
Initial credeam ca e vorba doar de un memorial al victimelor, dar rezistenta este si ea in prim plan, incredibila rezistenta in fata ororii:
• rezistanta armata in munti,
• rezistenta taranilor la colectivizare,
• rezistenta oamenilor politici din partidele istorice, PNT, PNL, PSD (am vazut celulele in care au murit Iuliu Maniu, lider PNT si Gheorghe I. Bratianu, lider din PNL),
• rezistenta preotilor din biserica ortodoxa / greco-catolica /romano-catolica /protestanta,
• rezistenta intelectualilor (intr-o vreme cand erau interzise chiar “Hora Unirii” si “Desteapta-te, romane!”, unele poezii de Eminescu & Cosbuc ori scrieri de Creanga, Arghezi si Blaga erau puse la index!),
• rezistenta la anchete si in inchisoare prin “curaj fizic in fata mortii” (cum spune Steinhardt in “Jurnalul fericirii”), prin spirit aristocratic, cavaleresc, putere de sacrificiu, detasare de mizeriile cotidiene, simtul umorului si al absurdului, o atitudine eleganta, bun simt si pastrarea umanitatii chiar in conditiile cele mai atroce de dezumanizare,
• rezistenta muncitorilor si a celor din sindicate,
• rezistenta prin cultura (de la “cenaclurile” cultural-artistice din inchisori (unde se “predau” si se discutau teme din istorie, limbi moderne si clasice, filosofie, literatura, filme etc.)la Europa Libera, rezistenta scriitorilor si artistilor si revansa simbolica prin creatiile subversive in ciuda inchisorilor si spitalelor psihiatrice etc.),
• rezistenta de acum la manipularile, falsele mitologii sau alte capcane ale istoriei ori, pur si simplu, rezistenta la uitare, prin sfasierea “valului Mayei” si redescoperirea istoriei si a adevarului
etc.

Bravo Fundatiei Academia Civica si Anei Blandiana! Este extraordinar ce au reusit sa faca!

Ca sa va faceti o impresie, puteti vedea muzeul si in jumatate de ora (cum au facut parintii mei, care au surprins doar atmosfera). Daca vreti insa sa vedeti pe indelete, documentandu-va si studiind fiecare exponat, aveti nevoie de mai mult timp, lasati-va macar o zi de dimineata, de la ora 9.30 (deschidere) pana la ora 16.30 (inchidere – orar de iarna) sau 18.30 (orar de vara). Eu am vazut in patru ore jumate relativ bine doar parterul si primul etaj. Pe al doilea etaj l-am vazut in fuga, iar cand s-a inchis muzeul, aproape orbita de lumina sacrificiilor care, sper, a risipit intunericul (dublata, in zilele de Pasti, de cea a invierii lui Iisus) sau, in termenii lui Cartarescu, impresionata de aripile multicolore ale fluturelui care sfasie plasa unde e tinut captiv de paianjen, eu nu mai vroiam sa ies de la inchisoare!































































































































































MANASTIREA ROHIA:

Manastirea de calugari unde si-a petrecut ultimii ani de viata parintele Nicolae Steinhardt! Greu accesibila, in varf de munte, invaluita in legenda… Un spatiu paradisiac numai si pentru ca are una dintre cele mai mari si mai bine dotate biblioteci, la care a lucrat si Nicolae Steinhardt...

Deocamdata totul pare in constructie (inclusiv biserica trebuie finalizata). In plus, e in curs de amenajare un intreg complex dedicat parintelui Nicolae Steinhardt din care vor face parte muzeul memorial Steinhardt, sali de conferinte, biblioteca, sala de lectura, muzeul manastirii, editura manastirii etc. Momentan nu se putea vizita decat bisericuta de jos, care substituie biserica cea mare pana la incheierea lucrarilor.

Dar am ascultat toaca, plansul clopotelor si am aprins o lumanare la mormantul modest al parintelui Nicolae Steinhardt. Am sarutat mormantul si am mangaiat pamantul umed, pe care rasarisera cateva flori razlete. I-am multumit pentru ce a facut pentru noi si pentru puterea revelatoare a exemplului sau… As fi ramas acolo la nesfarsit…



























MANASTIREA BARSANA:

O foarte frumoasa, idilica asezare manastireasca cu bisericute de lemn, veche inca din 1326, dar abandonata ulterior si renascuta dupa Revolutie in anii ’90.. E si un pod suspendat din lemn in apropiere, va veti distra cu siguranta, daca va incumetati sa va aventurati pe el!