duminică, 16 septembrie 2012

LUMINA ÎNVIERII

Repetam mecanic, la nesfârşit „Show must go on!”, dar zâmbetul fals, trist, obscen, de scenă era gata să-mi îngheţe pe buze. Lumina unei stele ce s-a stins demult... Eram descompusă ca o omidă storcită, ca portretul lui Dorian Gray ori ca faţa lui Thomas Buddenbrok fără mască, un Don Quijote castrat, fără vise, fără coşmaruri măcar, înlănţuit de o Dulcinee cheală şi imposibilă. Dar acolo, în Vamă, valurile de catifea albastră mi-au mângâiat corpul gol ca aripile îngerilor, învăluindu-mă protector într-o placentă. Nisipul mi-a intrat în piele, făcând-o să strălucească precum aura sfinţilor. Pietrele şi scoicile mi-au sfâşiat carnea şi mi-au preschimbat sângele în aur topit şi chihlimbar. Baloanele aprinse care se confundau cu stelele pe cerul înalt şi clar m-au făcut, după multă vreme, să-mi ridic ochii din pământ. Luna cu dâra ei tremurătoare deasupra valurilor mi-a deschis o cale frisonantă şi hipnotică spre o altă lume, „Break on through to the other side”. Lumina spectrală, ireală, de un albastru metalizat sfâşiat de uriaşe, halucinante coloane de abur roz-violaceu, ridicându-se din valuri în vârtejuri m-a proiectat instantaneu, dimineaţa, la ora cinci, într-o altă lume. Spuma mării la lumina lunii, a stelelor, a baloanelor aprinse şi a teraselor de zahăr ars: ceasurile lui Dali, ceasuri topite, ceasuri sparte, ceasuri fărâmiţate în sunetul incantatoriu al valurilor şi al muzicii de la terase... Am ieşit din timp, nimic nu mă mai poate atinge. Sunt fericită. Am băut din Potirul Sfântului Graal, M-am încărcat cu spiritul Vămii şi acum pot să-l dau mai departe: lumină din lumină precum lumina sfântă de la Ierusalim, Lumina învierii!

joi, 26 iulie 2012

NU VOTĂM! „WE’RE NOT GONNA TAKE IT ANYMORE!”

NU VOTĂM duminică! De ce? Foarte simplu: pentru că nu vrem să legitimăm o mascaradă şi pentru că nu vrem să contribuim prin votul nostru la atingerea cvorumului necesar pentru validarea referendumului. Având în vedere că majoritatea tinde să opteze pentru demiterea preşedintelui, chiar dacă noi ne-am pronunţa anti-demitere, votul nostru ar putea ajuta la întrunirea cvorumului şi la victoria USL, indiferent de alegerea noastră. O strategie mai prgamatică, mai sigură (chiar dacă nu tocmai elegantă) este boicotul. Şi, luând în considerare procedurile anti-democratice şi destabilizatoare la adresa statului de drept ale guvernării actuale (din păcate, apropiate de loviturile de stat), nu putem fi alături de USL în demersul său de demitere a preşedintelui. La urma urmei, preşedintele a făcut greşeli (declaraţii belicoase, discriminatorii, autosuficiente, arogante la adresa diverselor categorii sociale şi profesionale, reacţii deplasate, jenante în raport cu regele Mihai sau cu Arafat, comunicare defectuoasă a măsurilor de austeritate, imixtiuni mai mult sau mai puţin discutabile în programul de guvernare, eşecuri în exercitarea rolului de mediator între instituţii şi între stat şi societate, susţinerea unor baroni corupţi şi neperformanţi din PDL etc.), dar nu a încălcat grav constituţia, singurul motiv real de demitere: Decizia CCR cu privire la suspendarea Preşedintelui ; Semnificaţia constituţională a referendumului ; Pentru ce a fost suspendat Traian Băsescu . Eu nu am lipsit niciodată de la vot în ultimii 16 ani: am făcut chiar sacrificii, m-am învoit de la serviciu, mi-am întrerupt vacanţe doar ca să-mi exprim opţiunea pentru... un rău mai mic sau mai mare. Am fost şi implicată activ în politică: membră a PNL în studenţie. Vroiam să contribui la consolidarea democraţiei în România. Acum sunt îngrozită şi dezgustată de modul în care a evoluat PNL, marele partid istoric, constructor al României moderne şi democratice: o cârpă murdară a PSD-ului, manipulată de un personaj cu reacţii de babă isterică, posedată care se sinucide în direct la OTV (din cauza lui Băse, normal!), ANAListul CURios care a comentat cu CURaj şi aCURateţe, live, la HandiCapatos în emisiune, iarna aceasta, imaginile despre fundul lui Boc (cu un limbaj sărac şi vulgar ca-n „Idiocracy”, mai nociv şi mai limitat ca „nouvorba” („Newspeek”) din „1984”). Acesta e preşedintele interimar al României. Îl merităm, nu? Reînviind discursul găunos naţionalist, populist, ne promite o Românie izolată de Europa, după exemplul Ungariei, că doar nu vrem să fim „colonie”, nici (prin vocea lui Tudor Chiuariu) să avem de-a face cu „politruci” ca Barosso ori cu alţi politicieni europeni incompetenţi care nu corespund nici pe departe modelului lui Putin, cum a zis Marga (mă uimeşte constant comportamentul lui Marga, s-a antenizat şi el?!) Declaraţiile care au speriat Vestul ; Barroso politruc . Cred că bieţii Brătieni se zvârcolesc în mormânt. Iar fanteziile demolatoare ale „maimuţicii” plagiatoare, ale premierului „Copy-Paste”, ale veveriţei „Scrat” din Ice Age, campionul dezastrelor neasumate, au depăşit orice limită: începând cu scandalurile de la formarea guvernului Ponta (doi miniştri plagiatori la Educaţie (!), câţiva incompatibili), continuând cu scandalul ICR, scandalul „Grăjdan” de muşamalizare a dosarului „Trofeul Calităţii” pentru a evita condamnarea lui Adrian Năstase, susţinerea suspectă a „sinucigaşului” Năstase, scandalul de plagiat, scandalul Monitorului Oficial, scandalul reducerii atribuţiilor CCR, scandalul de reprezentare la Bruxelles (unde Ponta a mers încălcând decizia CCR), presiunile asupra CCR şi DNA (inclusiv ameninţări la adresa judecătorilor), schimbarea Preşedintelui Avocatului Poporului, uselizarea televiziunii publice (până la absenţa oricărui reprezentant PDL în Consiliul de Administraţie), adoptarea votului uninominal pur pentru alegerile locale şi proiectul de lege electorală pentru alegerile parlamentare care avantajează USL (ultimul declarat deja neconstituţional de CCR), garantarea demiterii Preşedintelui prin OUG 41 (inclusiv renunţarea la criterul cvorumului la care s-a revenit sub presiunea UE), revocarea intempestivă a Preşedinţilor Camerei şi Senatului, suspendarea fără respectarea procedurilor a Preşedintelui etc. Sunt atât de multe că nici nu mai încap pe listă, aproape că ne le mai putem ţine evidenţa. Făcusem şi o listă de a rezultatelor spectaculoase ale guvernului Ponta (eficienţa constructivă de tip „blitzkrieg copy-paste”!), desigur incompletă, într-un articol anterior de pe blog: Mineriada Copy-Paste prin ochii unui Dr. Ciumpalac . Iar plagiatul l-a „rezolvat” nu cerându-şi scuze cu lacrimi în ochii şi cu obrajii arzând de ruşine, demisionând şi apucându-se să-şi refacă teza, ci restructurând în interesul său CNATDCU şi Consiliul Naţional de Etică, acceptând doar decizia Consiliul Naţional de Etică (favorabilă lui) şi sfidând hotărârea Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti şi a CNATDCU sub pretextul că au fost politice (că doar Băse e eternul vinovat pentru tot şi toate!). Pentru mine, în acest conext, diploma de doctor (obţinută prin muncă de cinci ani – master + doctorat cu frecvenţă) nu mai are nicio valoare. Mă gândesc să o returnez sau, pur si simplu, să o ard. Nu mă mai onorează, mă face să intru în pământ de ruşine. Eu nu sunt pro-Băse, sunt doar anti-Ponta şi anti-Antonescu. Mai bine zis, că să nu rămân în registrul ăsta fatalist, mioritic al negaţiilor, sunt pro-democraţie şi stat de drept. Am fost şi în Piaţa Universităţii în iarnă, timp de 11 zile (pe viscol şi pe ger siberian, la minus 18 grade, chiar când aveam febră), cu mesaje de reformă a întregii clase politice şi anti-ACTA. Dacă asta e „reforma”, nu vreau să mai ştiu nimic de ea! Haideţi să o boicotăm împreună şi să apărăm România europeană! Hostis Băse, amicus USL, sed magis amica România. Et Europa.WE’RE NOT GONNA TAKE IT ANYMORE!” We’re not gonna take it

miercuri, 25 iulie 2012

RUŞINICĂ! RUŞINICĂ! RUŞINICĂ!

MEMBRII CONSILIULUI NAŢIONAL DE ETICĂ CARE AU DECIS CĂ PONTA NU A PLAGIAT: Membrii Consiliului Naţional de Etică - Petre Andea a fost parlamentar PSD de Timiş (în legislatura 2004 - 2008) şi vrea să candideze şi anul acesta. - Nicolae Burnete - de la Universitatea Tehnică Cluj - a fost acuzat de Alexandru Toma Pătraşcu (membru fondator ASUR) că ar fi plagiat şi el în câteva lucrări. - Paul Dobrescu, profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a fost redactor la „Era socialistă", o publicaţie a CC al PCR, şi consilier prezidenţial al lui Ion Iliescu. - Horia Iovu este de la Universitatea Politehnică Bucureşti, cea condusă mult timp de ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu (PSD). - Teodor Petrescu - Universitatea Politehnică Bucureşti - s-a retras din motive medicale. - Romiţă Iucu - de la Universitatea Bucureşti - s-a retras considerând că se află în incompatibilitate. - Victor Stoica - Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila" Bucureşti. - Mihai Vladimirescu - Universitatea din Craiova. - Vergil Muraru - Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Maşini şi Instalaţii Destinate Agriculturii şi Industriei Alimentare. - Doru Vladimir Puşcaşu - CEPROCIM SA. - Florin Ionescu - Steinbeis University Berlin.

duminică, 22 iulie 2012

“FLACĂRA DEMOCRAŢIEI” PÂRJOLEŞTE ŢOALELE SEXY, DE FIRMĂ ALE ELENEI UDREA

Aflat în plină campanie, Băse a reînceput să pupe copilaşi şi să poarte „flacăra democraţiei” peste tot în ţară. Singurul apărător al „ţărişoarei noastre” europene în faţa „loviturilor de stat”! Singur împotriva tuturor, ca întotdeauna! Oricum, iar a făcut o gafă, în „dulcele stil clasic”. Nu avea permisiunea să folosească flacăra olimpică drept simbol în campania electorală, a încălcat, astfel, prevederile Cartei Olimpice: Băse şi flacăra olimpică . Iar adversarii democraţiei au început, la rândul lor, să atace cu toate forţele flacăra aprinsă de Băse. De pildă, primarul PNL al Orşovei, Ion Manea, fost ospătar şi turnător la Securitate, a aruncat, pur şi simplu, “flacăra democraţiei” în Dunăre, fără să clipească: Cum a ajuns “flacăra democraţiei” într-un canal . Încă o dovadă că democraţia (românească) e fragilă. Din păcate, “flacăra democraţiei” nu este un pericol doar pentru USL, ci a început să pârjolească şi fustele scurte, pantofii cu toc cui şi genţile de firmă ale unor persoane apropiate lui Băse de care acesta vrea să se disocieze cu orice preţ în ultima vreme, din motive de imagine negativă. Băse a negat deja, ferm, orice responsabilitate a sa în raport cu toaletele femeilor din PDL: "Nu sunt responsabil de toaletele femeilor din PDL. Niciodată nu o să îi spun unei femei, cum nu-i spun nici soţiei mele: dă-ţi jos pantofii aştia că au tocul prea înalt, dă-ţi jos rochia asta că e prea strâmtă. Asta e o chestiune care ţine de fiecare" Reacţia lui Băse la toaletele doamnelor din PDL . Principala persoană vizată e, normal, Elena Udrea, chiar dacă nu a fost nominalizată direct. Pe Antena 3, de pildă, se arătau şi se arată obsesiv, în plan-detaliu, rochiile mulate, pantofii cu toc şi genţile de firmă plus decolteurile Elena Udrea. Băse = Udrea, Videanu, Anastase. În special, Udrea. Personal, mă enervează mediatizarea exagerată, ruptă de context a toaletelor sexy şi de fiţe ale doamnei Udrea şi, totodată, atitudinea acuzatoare, indignat-proletară a jurnaliştilor de pe Antena 3 faţă de aceste ţinute. Nici nu suport să mă uit mai mult de câteva minute. La urma urmei, ce contează pantofii, fusta, geanta sau decolteul unei doamne membre într-un partid, indiferent care? Atitudinea de monitorizare permanentă şi de condamnare furibundă a hainelor sexy şi/sau de firmă are în ea ceva discriminatoriu la adresa femeilor. De ce să cădem în capcana unui efect de halou? Nu ar trebui să fie evaluat mai curând ce fac decât cum se îmbracă? De ce nu o criticaţi, fraţilor, pe Udrea exclusiv pentru actele de corupţie sau pentru greşelile ei din perioada în care era ministru? Parafrazând, NU CONTEAZĂ CÂT DE SCURTĂ-I FUSTA, IMPORTANT E CÂT ŞI CUM GÂNDESC!

vineri, 20 iulie 2012

BĂSE, RĂULE, TIRANULE, DICTATORULE, DE CE AI COPIAT ÎN TEZA LUI DOTTORE PONTA?

Comisia de Etică a Universităţii din Bucureşti a stabilit că Ponta a plagiat 115 din cele 297 pagini ale tezei de doctorat (masiv şi grosolan, preferenţial prin metoda „copy-paste”). În perioada în care a avut loc susţinerea tezei, se cunoşteau şi erau aplicabile, fără umbră de îndoială, standardele academice de realizare a unei lucrări de doctorat, aşa că plagiatul nu putea fi involuntar. Mă bucur că, în sfârşit, după ce-i acordase lui Ponta titlul de doctor în mod fraudulos, acum, Universitatea şi-a redobândit demnitatea şi a reacţionat independent, profesionist şi responsabil. În schimb, Consiliul Naţional de Etică din cadrul ANCS, restructurat, adică USL-izat de Ponta şi de Liviu Pop, a decis că „Dottore Copy-Paste” NU a copiat. Chiar şi un semianalfabet ar fi putut descoperi plagiatul. Oare ce credibilitate mai au aceşti profesori după ce au semnat o astfel de decizie? Ponta, evident, nu recunoaşte decât decizia Consiliului Naţional de Etică (care îi este favorabilă) şi-l acuză, din nou, pe Băse pentru decizia „politică” a Comisiei de Etică din cadrul Universităţii din Bucureşti: "Potrivit Legii educaţiei fãcută de domnul Funeriu, singura decizie recunoscută este cea a Autorităţii Naţionale de Cercetare Ştiinţifică, ANCS. Acea comisie s-a pronunţat definitiv, ieri, şi decizia ei arată că nu există plagiat. Facultatea de Drept a refuzat să încalce legea, iar ce se decide azi este o decizie politică, dovadă că nu am fost chemat niciodată să-mi exprim un punct de vedere. Atenţie! Este singura dată când nu am fost chemat, iar această comisie nu a funcţionat până acum niciodată. Este o comisie ad-hoc făcută special pentru mine” Declaratie Ponta în legatură cu decizia de plagiat a Comisiei de Etică – Univ. Bucureşti. Zâmbind candid, “Dottore Copy-Paste” continuă seria dezastrelor, fără să clipească. În acest conext, ce relevanţă mai au diplomele de doctor eliberate în România? Eu una sunt dispusă să renunţ la titlul de doctor şi la diplomă, dacă Ponta nu-şi recunoaşte plagiatul şi nu-şi dă demisia. Refuz să fiu colegă la şcoala doctorală cu „Dottore Ponta” ori în branşa academică împreună cu „Copy-Paste”. Diploma mea de doctor nu mă mai onorează, ci mă face de ruşine. Mă gândesc să mă duc să-i dau foc în Piaţa Victoriei. Şi ştiţi cine e de vină pentru diploma şi visele mele făcute scrum? Cine?! Băse!

miercuri, 18 iulie 2012

REACŢII LA TRĂSNĂILE GUVERNULUI „SCRAT COPY-PASTE”

Vă place „Ice Age”? Nu vi se pare că „Dottore” Ponta seamănă binişor cu veveriţa aia mică, agitată şi confuză (la fel de rapidă şi eficientă ca metodologia „Copy-Paste” sau ca blitzkrieg-ul antidemocratic al guvernului Ponta din ultima vreme), Scrat din „Ice Age”, care produce dezastre după dezastre (la scară planetară), în eforturile sale disperate de a-şi îngropa ghinda (plagiatul, atacurile la adresa statului de drept etc.)?

Reacţii la trăsnăile guvernului „Scrat Copy-Paste”? Din păcate, la nivelul societăţii civile, destul de anemice. Cu excepţia câtorva ONG-uri şi grupuri de intelectuali, nu prea am văzut proteste ferme. Iar la nivelul populaţiei, reacţiile în stradă, vorba lui Farfuridi, sunt „sublime, dar lipsesc aproape cu desăvârşire”. Iată că am dat o raită şi prin Piaţa Victoriei la protestele anti-Ponta (sâmbătă, 7 iulie şi duminică, 8 iulie). Lume civilizată, elegantă (Nu ştiam cum să mă mai îmbrac ca să fac faţă competiţiei, dacă venea şi Udrea? E, dacă apărea ea, dispăream eu imediat), dar puţină. Sunt şi protestatari cu copii (unii chiar cu cărucioare şi bebeluşi) pe care îi învaţă „Imnul golanilor”, cărora le explică motivele participării (în funcţie de vârsta copiilor) şi le povestesc nostalgic, cu emoţie amintiri din vremurile iliesciene când mergeau la mitingurile CDR cu părinţii sau bunicii. Oricum, majoritatea participanţilor nu respectă regula hainelor albe de „cetăţean suspendat”, deşi am observat mai multe persoane cu astfel de tricouri. Sloganurile scandate abordează mai mult tema plagiatului (gen „Dottore Plagiatore”) decât a democraţiei şi a statului de drept („Cetăţean suspendat!”, „Apărăm DNA!” etc.), cu toate că şi acestea sunt prezente. Mai frecvent se strigă sloganuri generale „Demisia!”, „Jos Ponta!”, „Jos guvernul!”, „La puşcărie, Ponta, la puşcărie!” etc. Se mai cântă şi „I love you, Băse!” pe care eu refuz să-l intonez, nedorind să politizez participarea mea în favoarea PDL şi să mă solidarizez cu Băse. Nu sunt pro-Băse, ci doar anti-Ponta şi anti-Antonescu, din motive foarte simple ce ţin de apărarea democraţiei şi a statului de drept. Bine, doar plagiatul lui Ponta şi modul în care a încercat ulterior să-l muşamalizeze (desfiinţând şi restructurând „comitete şi comiţii” ca CNATDCU şi Consiliul Naţional de Etică) ar fi fost suficiente pentru ca iniţiatorul mineriadei „Copy-paste” să-şi dea demisia.

Reacţii la nivelul UE? Din fericire, da: puternice şi foarte prompte. Am fost săptămâna trecută în Vamă şi, când m-am întors, m-am bucurat că presiunea UE asupra guvernului Ponta se intensificase şi-l determinase să opereze unele concesii precum criteriul cvorumului la referendum, în acord cu decizia CCR. Mai erau şi alte 10 puncte la care trebuia să răspundă Ponta. Indiferent de concesii şi de prezentarea unui raport către CE de către Ponta, raportul MCV pe Justiţie este cel mai critic de până acum, cu consecinţe potenţial grave asupra României, iar stilul discursului preşedintelui Antonescu şi al premierului Ponta rămâne unul agresiv naţionalist, apropiat de cel al lui Orban de la Budapesta: ”Ce, suntem colonie?".

Mai departe, situaţia plagiatului continuă să rămână hilară şi bulversantă: o subcomisie fantomă (Comisia Tehnică, cu o componenţă necunoscută, necomunicată public) a Consiliului Naţional de Etică (ai cărui membri au fost schimbaţi de Liviu Pop în sensul USL-izării consiliului) declară că NU a plagiat, dar Universitatea Bucureşti, unde a susţinut Ponta teza de doctorat, apreciază că DA. Dar niciuna dintre comisii nu şi-a făcut publică decizia încă, aşa că „Dr. Scrat” refuză deocamdată să comenteze ceva.

Alte trăsnăi? Taxa de vot pentru romanii din diaspora. Românii din străinătate au protestat deja. Doar criminalii şi debilii mintali, teoretic, nu au voie să voteze. De ce să nu aibă acest drept românii din Basarabia ori cei care trăiesc în străinătate? Au făcut mai multe pentru România decât guvernul Ponta şi Antonescu. Lui Ponta şi lui Antonescu nu li s-a retras dreptul de vot, chiar dacă au fost pe punctul să distrugă România democratică în doar câteva zile.

Pentru raportul MCV foarte dur de acum cine e de vină? Cine oare? „Dictatorul” Băse! Ponta a declarat azi că raportul MCV reflectă situaţia reală din justiţie, desemnând şi responsabilii pentru aceasta: "O justiţie şi un sistem anticorupţie care timp de patru ani, 11 luni şi o săptămână s-a aflat până la urmă într-o stare de care responsabil trebuie să fie preşedintele Traian Băsescu. " Declaratie Ponta in legatura cu raportul MCV. „Scrat Copy-Paste” continuă să nu-şi asume responsabilitatea pentru dezastre. Şi îşi păstrează surâsul inocent, de scenă, fără să clipească. „The show must go on”!