Examen cu BIG BROTHER (XVIII). Primele alegeri libere din Olimp, cu participarea trădătorilor, muritorilor și vampirilor fără domiciliu stabil în Olimp

Totul decurge conform planului ”malefic” al lui Bebe și al lui Promy, iar nenea Cronos e arestat. Între timp, ancheta avansează, dăm și noi declarații, iar Chiron centaurul ne anunță că mai e puțin și va finaliza (într-o zi-două): bineînțeles, marea majoritate vor fi eliberați din lipsă de probe și își vor păstra privilegiile, gadgeturile și țoalele de fițe numai dacă rămân în închisoare... în Startar. O anchetă gata în 4 săptămâni? Nu-mi vine să cred. Eu n-am primit la București nici numărul de dosar după mai bine de 5 luni! Promy își face griji că vom cădea de pe vârful Mytikas direct în Tartar și ar fi dat orice ca ancheta să dureze ca în România, să mai câștige ceva timp, dar asta contravine chiar principiilor lui și ale maică-sii, Temis, zeița justiției. După anunțarea rezultatelor anchetei, se vor organiza alegeri în câteva zile. Chiron va candida. Probabil și Her, măcar ca să lase impresia de consecvență și, totodată, pentru a exista un contracandidat al lui Chiron. Noi (muritorii și Promy cu familia lui) aparent îl susținem pe Her (chiar dacă și noi vom vota tot cu Chiron).

Inspirat poate de ideile cu secretara asiatică ale lui Promy, după ce a învățat chineza într-o dimineață, în numai două ore, Meneceu dă anunț pentru a-și angaja o secretară din China. Din milioanele de aplicații o selectează pe Mi Ko, întâmplător sau nu, roșcată, exact ce ne lipsea. E foarte drăguță și politicoasă, dar Meneceu nu o poate opri din lucru înainte de încheierea unui interval de 16 ore în fiecare zi, oricât s-ar strădui și, deocamdată, îl strigă ”Stăpâne”. Iar el abia a ieșit din Tartar, trebuie să fie foarte bulversat. Săracu’ Meneceu, la fel ca și Promy, nu prea știe nici el cum să ia o pauză, darămite o zi liberă sau o vacanță, să sperăm că o să aibă timp să învețe. E posibil ca Mi Ko să fie și ea nemuritoare, Promy și Meneceu au dificultăți în a o clasifica, pentru că seamănă mai curând cu titanii decât cu muritorii obișnuiți: muncește aproape non-stop, nu comentează nimic (aici nu corespunde totuși: titanii, mai exact Promy, au inventat reclamațiile), nu mănâncă și nu doarme mai mult de o oră pe noapte. Acest ultim lucru o aduce aproape de pragul sinuciderii, căci ea se străduiește de multă vreme să-și reducă rația de somn la 10 minute, așa cum fac sute de milioane de alți chinezi în prezent. Se simte inferioară, cu toate că Meneceu și Promy o privesc admirativ, dar și ușor îngrijorați. Și Bebe are nevoie de o pauză: ochii sunt ușor injectați, pielea și coama lui și-au pierdut din strălucirea de dinainte, scuturile îi consumă foarte multă energie, așa că Promy dezactivează unul din scuturile lui Bebe de pe muntele Olimp (fără acordul unicornului), dar îl păstrează pe cel care înconjură Startarul.

În ziua finalizării anchetei, Promy e incredibil de agitat: patrulează înainte și înapoi, își suflă nu șuvița, ci tot bretonul cu furie, scapă orice obiect care îi cade în mână, îmi strânge degetele gata să mi le frângă, își înfige adânc unghiile în carne, făcând să țâșnească stropi de sânge în aer, tremură și izbucnește în crize de râs isteric. Este atât de neliniștit că e gata să aplice legea interzicerii circulației a lui Her și să facă parkour: adică să sară de pe munte, de pe Olimp. Primul și singurul care aplică legea! A luat-o complet razna? Mai bine ar face o terapie de tip ”Bill și Monica” pe Mytikas, tot vom preda tronul în curând, cu sau fără secretară asiatică...

Rezultatele anchetei sunt cele anticipate: rămân în Tartar doar Cronos, Atena, Hermes și Pan, iar restul vor fi eliberați din lipsă de probe. Așa cum aranjaseră în prealabil (ca să lase impresia unei opoziții autentice), Promy îl critică pe Chiron de față cu toți olimpienii pentru grabă, superficialitate și, totodată, pentru că îi subminează autoritatea lui Her, încercând să-și asigure suportul alegătorilor prin mijloace netransparente, destul de suspecte. Chiron își joacă rolul cu calm și detașare: nu se pune el la mintea lui Promy, alegerile vor fi peste două zile, organizate impecabil, iar orice cetățean al Olimpului poate participa. Tuturor olimpienilor li se va prezenta super-oferta ”Startar 2013”: doar dacă rămân la închisoare își vor păstra privilegiile și vor avea primii (înaintea muritorilor) cele mai tari gadgeturi și țoale. Într-o oră trebuie să se decidă. Ora asta trece incredibil de greu pentru Promy, aproape că intră în convulsii și-i vine să se tăvălească pe jos de emoție. Totul se va sfârși curând. Nu trebuie să fiu Casandra ca să prevăd sfârșitul Troiei. Sau vrăjitoarele Melissa și Vanessa sau Mama Omida. Apropo, ce vezi tu, Baba Promida? Anticipez... ca de obicei. Nu am nevoie să mă uit la ”Știrile de la ora 5” ca să prevăd dezastre. Ca să spun că totul va fi rău. Mult mai rău decât îmi pot eu imagina. Vinovat, câine rău, trădător, porc, ticălos. Târăște-te în genunchi, Promy și cerșește îndurare! Târăște-te în genunchi! Acum!

Din fericire, olimpienii preferă în majoritate super-oferta și rămân în Startar, dar zece optează totuși pentru eliberare: Apollo, Artemis, Poseidon, Hefaistos, Orfeu, doi fauni și trei muze. Apollo și în special Poseidon ne îngrijorează, au ceva susținere, poate că o să și candideze acum la alegerile ”prezidențiale” din Olimp. În două zile, într-adevăr, se confirmă candidaturile lui Apollo și Poseidon, pe lângă Chiron, Her și Thalia, muza comediei. Promy trebuie să amenajeze sala de votare sus, în Olimp: cabine de vot, urne (aurite, decorate cu cristale Swarovski), ștampiluțe, buletine de vot, mese și scaune împodobite ca la nuntă, liste electorale (aici e o problemă delicată, pentru că informațiile ori lipsesc, ori sunt eronate și se poate specula foarte mult ca la noi la referendumul pentru demiterea președintelui din 2012). Din comisia de votare vor face parte câte doi reprezentanți ai fiecărui candidat, iar președinte va fi Bebe unicornul. Eu și Promy vom fi reprezentanții lui Her. Dacă Apollo și Poseidon sunt periculoși și capabili să fraudeze rezultatele, ce să mai spunem de nenea Cronos! El nici măcar nu se va gândi la alegeri, pur și simplu va sparge la un moment dat scutul și ne va hăpăi pe toți.

Sus pe Olimp, în ultima seară înainte de vot, Promy se uită pierdut, în zare, la fâșiile de lumină roșiatică ale apusului. Fâșii fierbinți, uscate de lumină putredă, fluturând fantasmatic, brațe de foc, contorsionate sălbatic, care mă strâng până la sufocare, liniile încinse ale transpirației mele scurgându-se pe față, la început paralele, într-o simetrie perfectă, apoi curbându-se, apropiindu-se bizar și topindu-se împreună într-un șuvoi de lavă, lanțuri incandescente care mușcă din corpul meu, cascadă de fulgere orbitoare, dansând dezlănțuit un ultim tango. Dansez pentru tine, Olimp! Pentru ultima oară. Cu tălpile sfârâind în flăcări.. Focul care te pârjolește și te face scrum, în loc să te ilumineze. Pelicula unui film arzând, fără speranță. Nu există nicio Speranță în Cutia Pandorei. Trebuia, oricum, să o arunc în Styx. Pelicula se descompune lent. Un film prost... o telenovelă fără sfârșit. Mă sufoc. Pironul îmi intră adânc în piept: Știi tu cine îl verifică, împreună cu Hermes, Hefaistos și Antenuța. ”Bestia” e cu ciocul înfipt în ficat, degeaba încerc să-l smulg de-acolo, acum îmi înghite și mâna. Din nou gol, în lanțuri, sfâșiat și devorat. Natural born chained. Pe punctul de a mă prăbuși în abisurile leșinului, dar scuipatul lui Hermes și al lui Știi tu cine mă arde mai rău ca acidul sulfuric și mă trezește. Târăște-te în genunchi, porcule și cerșește îndurare! Târăște-te și cere-ți iertare!

În curând va fi întuneric. Nu voi mai asculta cântecul valurilor, nu voi mai face scufundări în Ataraxia, la recifurile de corali albaștri (că de înotat, asta-i treaba lui Her, eu pot să mă teleportez), nu voi mai proiecta iPhone 8 (în cazul în care nu l-a lansat deja nenea Cronos), nu voi mai avea orgasme cu Maretti, nu voi mai pune mâinile pe țâțele niciunei femei, nimeni nu mă va aștepta acasă, la masă... S-a stricat chiar și ambrozia. E  târziu. Prea târziu. Va fi întuneric. Și liniște. Ca-n filmul ”Nunta mută” atunci când nunta din sat a fost oprită și dizolvată în tăcere la moartea lui Stalin. Împușcături și arestări. Apoi, liniște. Adusă de tancuri. Încă mai dansez, disperat, cu o furie sălbatică, dar tancurile sunt aproape. Să le dau un iPhone 7 sau poate Maretti? Simt răsuflarea lor înghețată. Sunt tot mai mari, mai amenințătoare, în curând mă vor zdrobi. Nu va mai rămâne din mine decât o pungă ferfenițită de Maretti, dansând bezmetic în vânt, fără să știe unde se duce. ”The rest is silance”. E prea multă liniște, îmi vine să urlu. Asta nu e liniștea pe care mi-am dorit-o eu: liniștea nopților în care să mă uit la cei dragi cum dorm (chiar dacă joacă jocuri video sau lucrează până dimineață), liniștea mirosului de souvlaki, a clinchetului de pahare umplute cu vin de la Chiron și a feței de masă de satin foșnind, liniștea jocurilor de-a ”Bill și Monica” pe Mytikas, în Olimp când sperma mea avea gust de Cappuccino, de whiskey sau de Irish Coffee, liniștea ședințelor la care Bebe nu a venit niciodată și în care ironizam legile lui Her, iar el se pișa pe el de râs auzind ideile mele ”originale”... Liniștea voastră e diferită. E una a pumnului în gură. Mă simt iar în lanțuri, sufocat, înnăbușit. Cu pumnul în gură. Ascultați-mă! Am ceva de spus. Vreau să vorbesc, dar pumnul îmi strivește buzele.

Noaptea mă va înghiți. În câteva luni nu voi mai ști care e stânga și care e dreapta, nici cu ceasul sau brățara. Nu voi mai ști cine sunt. Nu voi mai recunoaște pe nimeni, nici pe mami, pe Her sau pe Ile. De fapt, nu va mai exista nimeni pe care să-l pot recunoaște. Îi voi trage și pe cei dragi, rude sau prieteni cu mine, în întuneric. Mene săracu’ abia începuse să trăiască, a stat mii de ani la închisoare, mi-aș da nu numai ficatul, ci toate organele ca el să rămână acasă. La fel și Atlas, și Epi. Și Her. Și toți muritorii. Nu vreau să împărtășească soarta mea. Vreau să-i duc pe toți pe Gliese, cel puțin pentru o vreme, să fie în siguranță. Iar eu mă voi întoarce.

– Știi cum zic eu, mai mult poate fi prea mult, rostește Promy cu glas înnăbușit. Mai târziu poate fi prea târziu. Ile, aș vrea să vă trimit pe toți pe Gliese. Acum. N-aș suporta să vi se întâmple ceva.

– Și tu?

– Eu mă întorc aici, în Olimp.

– Păi cum? TU hotărăști pentru noi? Faci atâta caz de liberul arbitru și tocmai tu dai un exemplu prost? Uite, eu vreau să rămân aici, cu tine, indiferent ce s-ar întâmpla. Îmi vei ignora decizia?

– Aș ignora-o, dar te iubesc atât de mult încât îți respect voința și te las să mori pentru mine, dacă așa vrei. Sunt destule oportunități, dacă ești hotărâtă să mori pentru mine.

– Sper să meriți, tâmpitule, nebunule, ticălosule, hoțule, mincinosule, trădătorule, porcule, câine rău și turbat, bulangiule și perversule, obsedat de muritori ce ești! Te urăsc, te urăsc, te urăsc!

Scurta ”Odă pentru Kim Jong Promy” nu reușește să aducă decât un zâmbet fugar și trist pe figura lui Promy. Poate, dacă i-aș cumpăra noul smartphone nord-coreean Arirang, aș reuși să-l distrez. Să vadă și el ce produce competiția! Dar nu se prea găsește. Her îl zărește și el pe Promy cu fața lungă și descompusă (nu aia încrâncenată de Harry Potter, ci moaca de ”zacuscă mucegăită”, de ”moluscă” sau de... ”bacterie probiotică”, că tot a încercat recent) și încearcă să-l mobilizeze, cu atât mai mult cu cât ”prietena” lui insistă să-l teleporteze pe Gliese ca să fie în siguranță. Ca stăpân interimar al Olimpului (încă), în preziua alegerilor, Her îi dă lui Promy sarcina de a actualiza listele electorale, dar nu reușește să-l entuziasmeze sau măcar să-i distragă atenția, indiferent cât de multe erori are de corectat Promy. Apoi încearcă să-l binedispună cu lista legilor lui ”tâmpite”:

– Au fost foarte tari legile mele, păcat că am fost singurul care le-a aplicat, se pare că sunt prea avansat pentru Olimp. La fel ca și tine. Nu poți face reformă și democrație cu niște bestii needucabile. Comunică tu cu ele și învață-le, dacă poți. I-ai văzut ce fac în Startar? Crezi că merg la conferințe, la teatru ori la bibliotecă? Sau măcar la sala de fitness ca mine? Nu vin la teatru nici dacă le dai un iPhone 7. Poate o să meargă în schimb la o conferință... de-a lui Cronos... nenea Cronos, dacă îi ispitește cu un iPhone 8, că al tău s-a perimat. Păcat, erau niște legi bune. A, stai puțin, Promy, o să mai dau acum o lege ca să fiu sigur că nu mă mai zăpăcești cu Gliese-ul: ”Interzisă teleportarea pe Gliese!” Aha! Cine va încălca legea, va fi exilat pe SPP1001 să-și petreacă următoarele milenii împreună cu Tăticuțu’, hohotește Her.

În sfârșit, Promy râde.

– Promy, mă bucur că te-ai înveselit, pentru că în curând o să ne înghețe râsul, continuă Her. Tuturor. Fără a coborî în Tartar. Uite, de pildă, dacă ne uităm un pic la investițiile pentru proiectul ”Startar” cu care n-am fost niciodată de acord. Ține minte, n-am semnat nimic, n-am ștampilat nimic. Și acum l-aș închide. De fapt, poate voi lichida Startarul azi, la final de mandat. O extravaganță de-a ta care ne-a lăsat cu o super-gaură în buget!

– Da, Her, dar cei care vor să rămână acolo își plătesc cazarea, masa, produsele, serviciile, așa că investiția se amortizează treptat. Am insistat să păstrăm deocamdată Startarul nu doar ca să oferim o alternativă, să arătăm că există și alte moduri de abordare, dar și din motive practice, ca să-i ținem acolo măcar până la alegeri. Dacă nu mai ai clienți, poți să-l privatizezi, nu știu, să-l faci atracție turistică. Și îmi asum eu tot, nu e răspunderea ta, nu sunt eu condamnat mereu pentru orice?

– Cum să-ți asumi tu singur răspunderea când eu sunt ”stăpânul” Olimpului? Toate se sparg în capul meu, dacă am așa o ”prietenă” extravagantă și cheltuitoare, ha-ha-ha... De ce nu ați investit voi din banii voștri, tu și Bebe?! Nu din bani de la buget. Iar ticăloșii ăia trebuia lăsați exact cum erau, în lanțuri, în fundul Tartarului, pentru totdeauna. Meritau o pedeapsă eternă mai mare decât a fost a ta. Turbez de furie din cauza asta, sunt pe punctul a-mi aplica propria lege a circulației, adică să mă apuc de parkour: îmi vine să sar din palat peste prăpastie. Și nu e doar părerea mea, Promy! Cred că asta a fost percepția tuturor... fraților și prietenilor tăi. Așteptam de la tine mai multă solidaritate cu comunitatea ta, am sperat orbește că ai învățat și tu ceva. Nu faci modernizare și democratizare cu forța. Știi bine că nu merge.

– Da, frate, așa e, îmi pare foarte rău, toate proiectele de schimbare socială eșuează fără un suport minimal din partea comunității și fără implicarea acesteia. Eu am sperat, la rândul meu, să găsesc această primă susținere... la voi, la cei de-acasă... la tine. Și eu am nevoie de înțelegere și de susținere de la voi, de la cei dragi, și eu sufăr când mă simt respins chiar de ai mei. Să nu avem o abordare îngustă și ultraselectivă, să evităm ”viziunea de tunel”... Să încercăm să devenim mai deschiși. Acum, ca să fim fair play, cine ne-a scos pe noi din Tartar și cine i-a pus în lanțuri la început pe... ticăloșii ăia?

– Cine? Bebe!

– Atunci și Bebe avea un cuvânt de spus în problemele Olimpului.

– Nu numai că avea, dar încă mai are, intervine Bebe. Gata, terminați cu Startarul, să ne focusăm pe pregătirea alegerilor.

În sfârșit, buletinele de vot, ștampiluțele, listele electorale, masa comisiei de votare și urnele sunt gata. Fiecare candidat are câte doi reprezentanți în comisie: eu și Promy din partea lui Her, doi centauri (Minos și Ninos) din partea lui Chiron, o sirenă (Melys) și o nereidă (Sophia) din partea lui Poseidon, două muze din partea Thaliei, un faun și o nimfă din partea lui Apollo. Materialele de campanie sunt interzise în secție și la o distanță mai mică de 300 de metri de aceasta. O comisie poate funcționa cu minim 5 membri: președintele și patru reprezentanți ai candidaților. Îi așteptăm cu sufletul la gură să se strângă, astfel încât votul să fie validat: eu și Promy am venit primii (de fapt tot stăm de pază pe muntele Olimp de mai bine de două săptămâni). Cu 10 minute înainte de vot, își fac apariția și centaurii lui Chiron, așa că putem răsufla ușurați: suntem minim 5. Pe ultima sută de metri, cu 9 minute înainte de vot, Thalia renunță la candidatură și-și anunță susținerea pentru Apollo. Cu 5 minute înainte de începerea alegerilor, Apollo ne comunică și el că nu mai candidează și că recomandă electorilor săi să-l voteze pe Poseidon. Așadar, urmează o luptă strânsă între Chiron și Poseidon. Her nu are nicio șansă, nici măcar noi, reprezentanții lui, nu-l vom vota, ca să nu risipim voturile.

 

Prezența la vot e destul de redusă, estimăm că o să voteze 15-20% din circa 2000 (pentru că o bună parte dintre olimpieni au rămas în Startar). Totuși, trebuie să supraveghem totul cu cea mai mare atenție. Timpul trece greu. Fiecare secundă pare un mileniu. Îndată ce intră frații lui Promy în sala de votare, sirena Melys, reprezentanta lui Poseidon, sare ca arsă:

– Bă, voi ăștia, titanii, Meneceu, Atlas și Prometeu, ce tupeu aveți! Nu puteți vota! Sunteți niște trădători vânduți... muritorilor și ați suferit condamnări. Oricum, locul vostru e la închisoare, nu înțeleg ce căutați aici. Ați reușit să vă inflitrați până și în comisie, jigodiilor. Dar ce mă mai miră la curva de Prometeu!

Promy se înroșește și începe să tremure, dar rămâne ferm pe poziție:

– Cetățenii din Olimp, eliberați de la închisoare au drept de vot, condamnările erau, oricum, politice și nu penale. Eu și frații mei suntem mândri de ele, onorați să fi fost deținuți politici. Iar noi figurăm și pe listele permanente, asta se poate verifica. Și te rog să vorbești frumos, Melys.

Bebe, președintele comisiei și Her (sunat de urgență la palat) confirmă: Promy, Meneceu și Atlas sunt pe liste și pot vota.

Când apare Deucalion, fiul lui Promy care lucrează pe o stație orbitală pe altă planetă (VJ45), într-o altă dimensiune, într-un univers paralel, împreună cu soția, Pira, Promy tresare de emoție și ochii i se umezesc. Nu știa că vine, i-a făcut o surpriză. Uite că există și surprize plăcute! Deucalion și-a întrerupt proiectele special ca să voteze. Primul vot din Olimp, primele alegeri libere! E foarte entuziast. Așa e la început: și eu fugeam de la job sau îmi întrerupeam vacanțe ca să votez. După aproape 20 de ani de vot (de la care n-am lipsit niciodată), acum sunt din ce în ce mai scârbită și, chiar dacă încă mă mai prezint, nu mai știu ce să aleg dintre variantele mai mult sau mai puțin rele. Deucalion și-a păstrat cetățenia din Olimp și vrea să voteze cu orice preț. Melys izbucnește iar: Deucalion și Pira nu pot vota nici ei pentru că nu au domiciliu stabil în Olimp. Promy tremură ușor, tâmplele îi pulsează, dar își păstrează zâmbetul, cu atât mai mult că e fi-su de față. Pașapoartele sunt în regulă, Deucalion și Pira au cetățenie olimpiană, figurează și pe listele permanente, care e problema? Bebe și Her își exprimă și ei acordul: Deucalion și Pira pot vota.

Ultima persoană care întâmpină probleme la exercitarea votului sunt chiar eu. Melys se opune cât poate de tare ca eu să votez:

– Nici nu se pune problema să votezi! Nu pune mâna pe buletine și pe ștampiluță! În primul rând, ești muritoare, n-ai ce căuta aici, printre noi. Apoi, nu ai nici domiciliul stabil în Olimp și, dacă stau să verific, ăsta se află undeva departe, într-o țară foarte suspectă, mai exact a lui Dracula, iar tu ești urmașa lui. Chiar acum poți să sari la mine, să mă muști de gât și să-mi bei sângele. Mai mult, toată lumea știe, ești olteancă, ceea ce agravează lucrurile. Ai ciocu’ mare ca Prometeu. Și oare de ce mă mai mir eu de ceva când tu, oricum, ești prietena curvei de Prometeu, a ticălosului ăstuia de trădător care, în stilul lui obișnuit, ne-a sfidat iar pe toți și și-a permis să voteze, cu tot neamul său de pușcăriași!

Parcă îmi vine să o las să experimenteze un pic ”ciocu’ mare de olteancă, prietenă a trădătorului” (deși până acum am auzit doar ciocu’ ei), dar mă abțin, nu vreau să pun paie peste foc. Sunt singura muritoare care încearcă să voteze (Alex e la o conferință în Tokio și a luat-o și pe Jill cu el, să viziteze Japonia, iar Mi Ko are pașaportul expirat) și nu vreau să pierd ocazia, cu atât mai mult că m-au preocupat întotdeauna problemele Olimpului. Bebe și Her intervin din nou și îmi certifică dreptul de vot pe listele suplimentare (nu permanente), fie și în calitate de reprezentantă al lui Her.

La numărarea voturilor, Promy e în pragul unui accident vascular... asta poate și din cauza colesterolului foarte mare, chiar necuantificabil, căci el continuă să sfideze legea lui Her (a alimentației bio) și să consume ambrozie și nectar. Numărăm voturile cu bruma de atenție care ne-a mai rămas cu o asemenea oboseală și consum nervos, iar Bebe supervizează procesul cu aerul lui distant și solemn. Aproape fără să respirăm (o dată fiindcă aerul din Olimp e foarte poluat, iar a doua oară din cauza emoțiilor) numărăm: 336 de buletine de vot în urnă – 11 anulate pentru că erau dublu ștampilate sau blank, 4 voturi pentru Her, 160 de voturi pentru Poseidon și 161 pentru Chiron. Ne ia cu leșin. Sigur?! Să mai numărăm o dată, poate reușim să ne mai calmăm un pic între timp. Dacă e adevărat, eu și Promy ar trebui să ne bucurăm discret, suntem, oficial, susținătorii lui Her. Da, 160 pentru Poseidon și 161 pentru Chiron.

”Ura, am câștigat!” sar în același timp Minos și Ninos, reprezentanții lui Chiron și Melys și Sophia, reprezentantele lui Poseidon. Melys și Sophia sunt absolut convinse de rezultatul favorabil, pentru că au calculat excluzând voturile lui Promy, Meneceu, Atlas (trădătorii evadați din închisoare), Deucalion și Pira (cu domiciliul stabil pe o altă planetă) și al meu (muritoare, din țara lui Dracula, olteancă și... prietena trădătorilor): deci, lor le ies 155 voturi pentru Chiron și 160 pentru Poseidon. Ca președinte al comisiei, Bebe intervine și tranșează problema: voturile noastre sunt valide, numărătoarea – corectă, rezultatul e de 161 la 160 în favoarea lui Chiron; dacă nu le convine, să se ducă să conteste alegerile la Her (încă stăpânul Olimpului până la depunerea jurământului de către cel ales astăzi). Melys și Sophia anunță oficial că au câștigat alegerile și că își mențin opinia că voturile noastre (cele 6) sunt frauduloase și trebuie invalidate. Spumegând de furie, Melys declară că noi am fraudat alegerile și că va face contestație. Promy e pe punctul de a izbucni în râs, dar se abține: era sigur că așa vor proceda, în caz de victorie. Acum am furat și alegerile!

Acasă, Promy ne cheamă să bem un pahar de vin (de la Chiron) cu Deucalion. Promy nu-și poate desprinde privirea de la el. Deucalion e înalt, bine făcut, solid, dar cu trăsături fine ca Promy, cu părul șaten deschis, ușor ondulat, cu reflexii aurii și cu ochi căprui-verzui strălucitori. Ne strânge mâinile și ne îmbrățișează la fel de tare ca Promy. Cu disperare. De parcă i-ar fi frică să nu ne volatilizăm și să-i scăpăm din brațe. Să rămână cu brațele goale.

Încântat că am făcut cunoștință, Deucalion îmi spune că a auzit de la unchiul său, Meneceu, de delicioasa plăcintă cu vișine a maică-mii și că i-ar plăcea să guste. El mănâncă de toate (mâncăruri ca noi oamenii, ambrozie, nectar, chiar și mâncare astrală foarte concentrată, sub formă de capsule de care noi, probabil, nu am fi foarte interesați), nu e mofturos ca tati (care consumă doar ambrozie, nectar și... Maretti). Din păcate, nu avem acum plăcintă cu vișine, dar poate cu altă ocazie... Promy abia așteaptă să-l mai vadă o dată, o să-l anunțăm când e gata plăcinta. Poate facem chiar noi. Deucalion promite să vină imediat: va simți, cu siguranță, mirosul de plăcintă proaspăt coaptă. Îi mărturisesc că-l iubesc așa mult pe tăticul lui (din copilărie) că sunt în stare și să mă apuc de gătit pentru el, frații sau copiii lui, să deschid chiar cuptorul meu de acasă, de la București, care se încinge mai rău ca Gheena și emite un abur fierbinte-înțepător mai asfixiant decât aerul din Olimp. Deucalion zâmbește înțelegător, știe, i-a povestit și tati, a citit și pe blog. Nu are prea mult timp (așa sunt titanii, viața lor personală le cam scapă printre degete), dar vrea să fie informat și să nu piardă legătura cu Pământul.

Deucalion conduce o stație orbitală pe planeta VJ45. Tot un fel de proiecte civilizatorii ca și tăticu’... poate cu mai mult succes. E destul de mulțumit, îi place ce face. VJ45 seamănă cumva cu Solaris: e o planetă vie, inteligentă și sensibilă, care încearcă să comunice cu locuitorii săi. La fel de expusă ca și Solaris, oricine ar putea s-o distrugă. Deucalion se teme pentru ea, ar vrea să o protejeze, dar știe că nu are totul sub control. Planeta e specială: se exprimă artistic. Fiecărei acțiuni a unei ființe de acolo planeta îi răspunde muzical (prin simfonii, concerte, opere sau simple melodii). Mai mult, planeta rezonează cu stările psihice ale celor de pe stația orbitală. Atmosfera și oceanul își schimbă culoarea (toate nuanțele curcubelui) corespunzător stărilor psihice ale locuitorilor, precum ”inelele sentimentelor” a căror piatră își modifică gradat culorile, în funcție de trăirile noastre (mai exact de temperatura corpului). Planeta trimite mesaje individualizate, particularizate pe care ceilalți nu le pot percepe. Când lui Deucalion i-a fost dor de Olimp și de familie (spre rușinea lui i se mai întâmplă, deși sentimentele sunt amestecate... ”Casa de copii Olimp nu e acasă”), cu toate că era ora prânzului, atomosfera și oceanul și-au schimbat aspectul și culoarea, de parcă ar fi fost apus de soare. Oceanul s-a făcut argintiu-metalizat, cerul – roz-violaceu, nisipul a căpătat irizări de curcubeu și Deucalion a auzit deodată Beatles – While My Guitar Gently Weeps .

Promy îl ascultă vrăjit, sorbindu-l din priviri. Și el are sufletul rănit... Oare de câte simfonii ar fi nevoie pentru a-i alina lui sufletul!? Poate că planeta s-ar dezintegra instantaneu, dacă ar percepe durerea lui. Promy nu vrea să-i facă rău. Și Deucalion a trecut prin multe. Prea multe... Începând cu înlănțuirea lui ta-su, apoi potopul lui Știi tu cine... El a fost singurul supraviețuitor, împreună cu Pira, cu ajutorul lui Promy care le-a spus cum să-și facă o barcă zdravănă și să se refugieze pe muntele Parnas. Nimeni dintre olimpieni nu a protestat împotriva deciziei stăpânului, toți au ascultat ordinul ăsta absurd al lui Zeus (cu excepția zeiței Temis, bunica lui Deucalion): să vină potopul! Asta pentru că Zeus îl ura pe Promy. Vroia să dispară oamenii lui. O singură zeiță din anturajul stăpânului și-a făcut griji. Antenuța! Pentru Promy? Pentru alți titani? Pentru oameni? Nici vorbă. Se temea că nu va putea trăi fără să fie venerată de muritori, se obișnuise cu sacrificiile rituale și cu odele.

Deucalion avea toate motivele să stea departe de Olimp și, totuși, a făcut tot drumul până aici ca să voteze. Pentru prima oară! Pentru toate există un început. Cam târziu, dar mai bine mai târziu decât niciodată.

– Am venit special să votez tocmai de pe VJ45. Am așteptat atâta!... Am toate actele în regulă, am și cetățenie, n-aș suporta să-mi anuleze votul, zice Deucalion, plecându-și genele negre, lungi și arcuite, moștenite de le Promy.

– Și eu am așteptat mii de ani să fie alegeri în Olimp și să votez, Deu. Dacă-mi invalidează votul, mă sinucid. Glumesc, o să-i omor pe ei și o să arunc Olimpul în aer. Nu, nici așa, dar o să-mi apăr votul meu de trădător mizerabil, condamnat a priori pentru tot răul din lume cu toate forțele mele!

– Eu am fost preocupată de problemele Olimpului de când mă știu! izbucnesc și eu. Înainte de cele ale României sau ale pământului. Cum?! Să-mi anuleze mie votul de muritoare, olteancă din țara lui Dracula, teroristă, golancă și ciumpalacă și, totodată, prietena trădătorilor? Nu le e teamă că o să le beau tot sângele?!

 

Examen cu BIG BROTHER (XVII): Nenea Cronos amenință să înghită universul, cu tot cu noua închisoare de fițe, STARTAR

Construcția noii închisori din Tartar, realizată de Bebe unicornul după planurile lui Promy, avansează în ritm rapid: în două zile va fi gata. Dacă s-ar construi și la noi cu aceeași viteză! Autostrada București-Constanța a durat circa un sfert de secol. Deocamdată, Chiron se ocupă de anchetă, Bebe supervizează, iar Promy monitorizează pe iPhone 7: nu a avut dreptate Antenuța, se vede bine și infernul cu tot cu Tartar pe mobil. Poate că imaginile au fost bruiate intenționat atunci când Promy, Her și Pegas erau captivi. Bebe l-a sfătuit pe Promy să stea la distanță: îi face rău să meargă acolo, nu e credibil și ar pune paie peste foc. Mai bine să se abțină o vreme să se joace cu focul. Fie el și sacru. Promy vrea să viziteze totuși închisoarea, moare de curiozitate să o inspecteze cu ochii lui, să vadă cum a ieșit. Mai e puțin până când vor fi eliberați aproape toți din lipsă de probe, poate chiar și Hermes care l-a torturat pe el. L-au văzut toți cu ochii lor când îl trăgea de păr, îl lovea, îl scuipa și îi fixa mai bine pironul. Dar cine ne crede pe noi chiar când suntem la putere?

Coborâm în infern la ultimul subnivel și ne izbește lumina primăvăratică din Tartar: cred că e de la terasa și părculețul plin de flori din noua închisoare. Aceasta nu are Ziduri care să o înconjoare, ci doar un scut energetic (dublat de unul mental) de protecție exterior de care nu pot trece decât anchetatorii. Deținuții pot circula liber în interior. E imensă, de mărimea unui orășel și cu un cer simulat de un albastru intens, fără nor, ce griji au ei? Poate de a nu rata ultima promoție de la mall, căci închisoarea e dotată cu hypermarketuri, malluri, hoteluri de fițe, parc de distracții (inclusiv acvatic), săli de sport, săli de conferințe, agora, amifiteatre/săli de spectacole, bibliotecă, părculeț cu lac și hidroscutere, cluburi și terase. Infractorii stau la hotel de 7 stele. Ăsta nu e Tartar, e STARtar. Cum o fi o anchetă la terasă, la un pahar de bere, vin sau nectar?!

Promy arde de nerăbdare să vorbească cu Pan, așa că mergem la terasă, unde zeul-țap bea un pahar de vin cu Hefaistos. Noroc că e aproape de scutul de protecție. Promy încearcă să ignore privirile prietenoase care-l tranșează mărunt și să discute doar cu Pan. Măcar 5 minute. Ne așezăm la masă, sub o umbreluță de Pepsi, dar nu apucă Promy să comande ceva, că cineva se repede asupra mea și îmi sfâșie hainele. Hermes! Promy îi dă brânci și îl azvârle cât colo, apoi activează dispozitivul de teleportare pe care-l luase, prevăzător, cu el. Ajuns acasă, se agită toată noaptea, fără a închide un ochi. Tremură de furie, se răsucește, se zvârcolește, îi vine să urle, dar își mușcă buzele și se abține. Cum e posibil?! Să încerce să te violeze în fața mea, la terasă, când noi suntem la putere?! În fața mea?!

Reacția lui Hermes și perspectiva eliberării Olimpului în bloc, îl fac pe Promy să caute iar soluții, fie și din cele mai originale. Să sperăm că nu la fel ca ”democrația originală” a lui Iliescu de pe vremuri. Așadar, Promy discută cu Chiron centaurul, cu Her, cu Bebe, apoi cu familia și muritorii. El consultă de obicei alte opinii, chiar dacă, în cele din urmă, decizia îi aparține. Astfel, încep să se contureze perspective noi. Ce-ar fi dacă zeii (cu excepția lui Hermes și a Antenuței împotriva cărora există probe și mărturii clare), cu perspective frumoase de eliberare din lipsă de probe, să nu mai vrea să plece din închisoare din noul Tartar? Sau mai bine zis Startar?

– Să le dăm olimpienilor două alternative, spune Promy, privindu-ne cu ochi săi mari, negri tot mai jucăuși și mai strălucitori. 1. rămâneți în Startar cu tot ce aveți (și veți mai primi în timp) și 2. plecați din Startar, sunteți liberi, dar renunțați la toate privilegiile din închisoare (hotel de 7 stele, iPhone 7 și alte gadgeturi, țoale de fițe din mall, cel mai tare parc de distracții din univers etc.). Dacă voi considerați că vă puteți procura singuri de pe pământ gadgeturile, hainele trendy și distracțiile, da, într-adevăr e posibil, dar nu veți beneficia de aceeași calitate (și voi vă dați seama de asta, că aveți simțurile fine), și, în plus, veți trăi umilința cumplită de a vedea că muritorii vor avea acces înaintea voastră la toate (o să mă asigur de asta, știți că prefer muritorii și o să le dau lor primii, abia aștept). Va trebui să vă cumpărați țoalele și gadgeturile din magazin, veți sta la coadă la casă, veți aștepta la rând, în urma muritorilor. Vă veți călca în picioare la Black Friday pentru o reducere și nu veți reuși să prindeți mai mult de 1% din ce v-ați propus.

Fraților, trebuie să facem închisoarea irezistibilă, continuă Promy, făcându-ne cu ochiul (cel stâng – care devine albastru-fosforescent ca al extratereștrilor rebeli din ”Dune” sau precum coralul din presse-papierul de pe Gliese). La cât de proști, șmecheri și fițoși sunt, ar trebui să meargă. Și respectăm, în același timp, justiția și dreptul individual de a alege. Iar apoi (imediat după anchetă) facem ”alegeri libere” (noi, cei care am rămas) și votăm pe cineva cel puțin la fel de bun ca Her, eventual cu și mai multă experiență, înțelepciune, încredere în sine și în viitor (nu ca mine care îmi număr mereu minutele și secundele de libertate și fericire), o persoană cu rețele sociale cât mai largi și, ”the last but not the least”, cu cea mai mare susținere sau, mă rog, cu cel mai mic potențial de respingere (pe Her, dar în special pe mine ne urăsc pentru că suntem mai apropiați de muritori și i-am sfidat mereu).

– Ai grijă, Promy, să nu numeri voturile ca Roberta Anastase! sar eu.

­

– Nu, că mă vede mami!

Între timp, trebuie să păzim și tronul de pe Mytikas, pe muntele Olimp de potențialii pretendenți inopinați. Într-o zi, îmi vine și mie rândul să stau de veghe pe Mytikas, în Olimp să păzesc tronul și sceptrul cu fulgerașe. N-am scăpat. Scaunul (ergonomic, rabatabil, reglabil, din piele) e așa de confortabil că adorm imediat, noroc că e Promy cu mine și prinde sceptrul căzut din mâna mea. Mai e și Rocinante de pază, dar acum mănâncă o porție de trifoi cu patru foi (preferatul ei), iar apoi se va odihni. De voie de nevoie, rămâne și Promy de veghe. El are obsesia confortului, după câte a suferit. Disconfortul fizic și pshic prelungit e devastator, dar și prea mult confort strică. Uite, dormi în sala tronului, la birou sau la Parlament.

– Mai bine să dormi decât să faci porcării, zice Promy. Bine, eu aș prefera totuși altceva, continuă el, zâmbind cu subînțeles. Mai sunt și alte lucruri de făcut. Am o fantezie din copilărie, de când eram cu mâinile pe țâțele Antenuței: să mă joc de-a ”Bill și Monica în Biroul Oval” pe tronul lui Știi tu cine, pe Mytikas, în Olimp. Am și havane cubaneze, iar sperma mi-o pot face cu gust de whiskey (doar îi schimb aroma când am chef). Dacă nu mi-ar fi atât de scârbă de tot Olimpul, mai ales de locul unde a stat Știi tu cine... Compensația se anunță însă irezistibilă. Merită să fi așteptat mii de ani pentru asta, e ceva aproape la fel de bun ca Maretti. Și cred că mi-ar mai trebui o secretară permanentă, poate una asiatică. Am văzut niște spoturi XXX pe youtube foarte edificatoare care mi-au confirmat performanțele asiaticelor. Frate-miu, Meneceu a învățat deja chineza în dimineața asta: poate din același motiv.

– Zâna Speranță Made in China?

– Nu, e prea mică, doar nu sunt pedofil. Și e deja consumată de atâta muncă, în pragul sinuciderii. Sunt milioane care abia așteaptă. O să-i dau și un iPhone 7 de serviciu.

– Îmi vine să înnebunesc: când o să am nevoie de tine, o să o apelez pe secretara asiatică?! mă impacientez eu.

Într-o seară, îl luăm și pe Meneceu să stăm împreună de veghe pe Mytikas, în Olimp, în sala tronului. Avem la noi prăjituri cu vișine, cu mere, cu caise și pască cu brânză dulce și stafide de la maică-mea. Meneceu e în delir: îi place la nebunie prăjitura cu vișine și-i mulțumește maică-mii de milioane de ori pentru ea, cu lacrimi în ochi. Abia așteaptă următoarea porție. Eu mă bucur pentru el, arată din ce în ce mai bine, se reface într-un ritm ultrarapid cu ajutorul siropurilor revitalizante și energizante ale lui Bebe și ale lui Promy. Nu vreau să-i întrerupă nimeni procesul de recuperare, nici să mai strice liniștea lui Promy. Cum e târziu și scaunul mă îmbie la somn, ne hotărâm să ne uităm la un film. Mi-e deja atât de somn că n-aș mai putea procesa Tarkovski, Terry Gilliam, Woody Allen sau chiar Charlie Chaplin, așa că optăm.... adică optez pentru un film siropos cu vampiri, ”Twilight – Breaking Dawn 1”. Meneceu adoarme în timpul filmului, dar eu și Promy rezistăm eroic până la sfârșit. S-a făcut iar patru dimineața, iar Promy începe să-și pună întrebări dacă și-a valorificat timpul satisfăcător. Îl rog să nu se mai gândească. Locul ăsta nu e unul care să te predispună la așa ceva. Mai bine să-l ducă pe Meneceu la culcare, apoi să vină cu altcineva care să preia tura, poate Atlas, n-a mai fost de mult. Promy pleacă împreună cu Meneceu, iar eu rămân de pază, cu mâna încleștată pe sceptrul cu fulgerașe.

După nici zece minute, văd o ființă umanoidă în zona interzisă, înaintând implacabil spre tron. Am halucinații? N-am mai zărit pe nimeni de trei zile, credeam că toți sunt în Startar și că niciunul nu mai vrea să plece de acolo. Ființa umanoidă se apropie suspect de mult, așa încât îi văd îmbrăcămintea (clasică, olimpiană) și chiar fața (mai creol, cu părul șaten-roșcat, nu foarte înalt și solid, seamănă ciudat de mult cu Meneceu, doar că are barbă). Nu știu cine e. Îl avertizez verbal să se oprească și să se întoarcă, altfel voi folosi fulgerașele. Cum nu mă ascultă, ridic sceptrul și încep să arunc fulgerașe. În cele din urmă, pleacă, iar eu răsuflu ușurată pentru câteva secunde. În timp ce-l urmăresc cum se retrage, simt deodată gheare ascuțite, parcă metalice, înfigându-mi-se în spate. Fac o sforțare să mă întorc, cu sceptrul ridicat, aruncând întruna fulgerașe. Sceptrul e gata să-mi cadă, deși îl țin atât de strâns că am făcut deja febră musculară. Un ciclop! Face un pas înapoi când vede sceptrul și simte fulgerașele, dar, înainte să dispară, întinde o labă păroasă și-mi sfâșie pieptul cu ghearele, apoi se volatilizează.

Din fericire, Promy apare imediat cu Atlas, înainte de a apuca să-l strig. Îi explic ce s-a întâmplat, Promy mă felicită pentru reacția fermă, apoi verifică rănile, mă asigură că nu e nimic grav, mă unge cu cremă cu ambrozie și nectar de-a lui și mă trimite la culcare. Atlas se așează pe jos, lângă tron (că nu are loc) și începe să joace ”Plante vs. Zombie”. A doua zi, Promy mă întreabă din nou ce s-a-ntâmplat și mă roagă să-l las să se mai uite o dată la urmele ghearelor ciclopului. Ciudat! Nu doar că ciclopul avea gheare, dar acestea au lăsat parcă un mesaj, din păcate, prea șters, pe care nu-l poate descifra singur. O să-l cheme pe Bebe care, cu această ocazie, mă poate scana, să vadă dacă nu sunt și eu cumva intoxicată cu cine știe ce substanțe nocive. Ar putea să-mi preleveze sânge și să recurgă la analize de laborator obișnuite, dar asta durează. Bebe vine imediat și mai întâi mă scanează: totul e în regulă, pot să stau liniștită. Apoi, detectează mesajul, îl intensifică și-l luminează astfel încât să fie vizibil. Promy a avut dreptate, e un mesaj, ba chiar mai multe: pe spate, ”Ce căutași aici, olteanca lui Dracula? Cară-te!” (în română) și ”Your time is running out!” (în engleză), iar pe piept, ”vacă proastă” (în greaca veche, câte un cuvânt pe fiecare sân - βοῦς & ἀμαθής). Uau, un mesaj destul de subtil și de targetat, un avertisment și pentru Promy, nu doar pentru mine. ”Casa de copii Olimp nu e acasă!”.

Pentru o clipă, Promy se întunecă la față și capătă iar mutra acră de Harry Potter. Își ia iPhone-ul și mă roagă să verificăm în baza de date tridimensională persoanele rămase afară din Startar, inclusiv pe titanii din familia lui, proaspăt eliberați, poate reușim să identificăm agresorul. Când îl văd pe titanul mai slăbuț și mai tras la față (doar a stat mult în Tartar), cu barbă și care seamănă cu Meneceu, tresar ca electrocutată. Nu mai încape îndoială, el e! Cronos sau, mai exact... nenea Cronos, unchiul lui Promy, ăla care și-a devorat copiii ca să nu-i ia tronul. Bebe îi aruncă lui Promy privirea lui ironic-superioară ca de la houyhnhnm la yahoo, iar Promy se ia cu mâinile de cap. Atâta ne mai lipsea: să-l avem acum adversar pe nenea Cronos, parcă nu era destul că ne făcea de rușine cu purtarea lui de căpcăun. Cronos e isteț, abil, înșelător și foarte fluctuant (de-aia e și stăpânul timpului). A asimilat în câteva zile cunoștințe de IT la un nivel aproape de Promy. Îi place să întindă capcane, să vâneze, să facă farse, are un spirit ludic, investigator și-și bagă nasul peste tot la fel ca Promy, asta e moștenire genetică. Mai mult, e capabil de orice. Aici nu mai seamănă cu Promy. Și nici nu împărtășește dragostea lui Promy față de muritori, ba dimpotrivă. În fața lui Cronos, nu trebuie să dăm dovadă de slăbiciune, încă și mai mult decât în fața zeilor.

– Trebuie să apărăm tronul din Olimp, să-l sfidăm pe nenea Cronos și, în același timp, să comunicăm clar și consecvent poziția noastră favorabilă muritorilor și reformei, spune Promy, suflându-și bretonul. Din păcate, avem și noi, titanii, talibanii noștri. Nu că mănâncă coaie, dar pot să ne înghită pe toți dintr-o suflare. Nenea Cronos n-are milă nici de bebeluși, doar și i-a devorat pe ai lui fără să clipească. Și cred că zeii jubilează acum, că sunt conflicte chiar între noi, titanii. Și când te gândești că tocmai noi l-am eliberat din Tartar! Ce răsplată! Pe cine nu lași să moară nu te lasă să trăiești. I-am dat drumul nemernicului ăstuia din Tartar cu toate că știam că e capabil de orice și că se poate întoarce oricând împotriva noastră. Îmi reproșez asta acum. Nici nu înțeleg cum a atras ciclopii de partea sa, înainte ciclopii au luptat de partea zeilor, contra titanilor, poate i-a captat cu noul iPhone 8, al meu s-o fi perimat deja. Avansul tehnologic cred că e acum de partea lui, ce întorsătură! E un șmecher și jumătate, ne întrece pe mine și pe Hermes la un loc. Ia te uită cum ni s-au dat peste cap toate planurile din nou! Iar îmi număr minutele și secundele? Dar nu renunțăm, vom continua să ne facem planuri. Singura șansă e să ne ținem ferm pe poziție, folosind toate mijloacele... admise. Tu trebuie să-ți reiei paza, instalată pe Mytikas, în Olimp. Pregătită să-ți reiei locul pe tron, măcar să facă spume nenea Cronos?

– Nu știu, Promy!

– Păi, eu zic să te instalezi comod pe tron, pe Mytikas, chiar cu riscul de a trece de la filme siropoase cu vampiri la telenovele ca Madam Hera! Să-i arătăm lui nenea Cronos că pe tronul din Olimp poate să stea... și, sincer, chiar are mai mult dreptul (comparativ cu nenorociții și ticăloșii ăștia, inclusiv din familie)... o femeie, muritoare, olteancă de-a lui Dracula, golancă, ciumpalacă și teroristă pe deasupra! Eu sunt mândru de tine și sunt alături de tine. Îl voi urmări permanent pe nenea Cronos, am capacitățile tehnologice necesare, va fi filat în continuu și înregistrat, oricâte măsuri de precauție și-ar lua. O să-l luăm și pe Atlas cu noi la pază, el e mai puternic decât Her și îi dăm jocul video ca să nu se plictisească. La nevoie, apelăm și la Her, cred că a rămas ”prietena” mea în străfundul sufletului. Iar Bebe ne va monitoriza pe toți non-stop (chiar dacă acum supervizează și ancheta din Startar). Bine că Bebe era negru deja când a venit, altfel se înnegrea în Olimp într-o oră și mă înjura pe mine.

Îi strâng mâna lui Promy: e fierbinte și umedă acum. Nu vreau ca ea să înghețe în Tartar sau pe Elbrus. Vreau ca Promy și Meneceu să trăiască, să nu mai fie în lanțuri, scuipați, sfâșiați și umiliți, să respire, să se bucure (fie și de o plăcintă cu vișine de la mama), să ciocnească un pahar de vin sau de nectar cu ai lor acasă, să se uite noaptea la cei dragi cum dorm (lui Promy îi place la nebunie asta), să țină în brațe femei, fie și pe afurisitele de secretare asiatice! E ca și cum aș vrea ca Bebe să fie alb din nou. În ce mă privește, mă voi ține cu dinții de tronul de pe Mytikas, mă voi lega de el (până la alegeri), îl voi apăra cu disperare, cu sângele meu dacă trebuie. La urma urmei, sunt o olteancă ciumpalacă, golancă și teroristă, urmașă a lui Dracula. ”Pe-aici nu se trece!”

– Ce nu fac eu pentru tine, Promy? Nu doar că mă lupt cu tot Olimpul și, mai nou, cu... nenea Cronos al tău, dar o să mă tâmpesc complet pe tronul ăla, chiar că ajung la telenovele.

– Ce nu fac eu pentru tine, Ile? Uite, mă fac și Big Brother acum pe bune, din dragoste pentru tine și pentru Olimp.

Așadar, îl luăm pe Atlas cu noi și plecăm din nou pe Olimp să stăm de pază. Eu pun filmul ”Twilight Breaking Dawn 2” pe căști, ca să nu-l deranjez pe Promy. E clar, de data asta mă voi uita singură: Atlas vrea să joace jocul video ”Plante vs. Zombie”, iar Promy trebuie să se concentreze să-l găsească pe nenea Cronos. Atlas e atât de absorbit de joc că nu aude nici dacă urli la el sau îl zgâlțâi. Am permisiune de la Promy să folosesc fulgerașele să-l trezesc la nevoie. Pe cât de insensibil (nereceptiv) e Atlas, pe atât de delicat e fra-su, Promy atât fizic, cât și sufletește. Are o acuitate perceptivă uluitoare: poate recepta cel mai mic zgomot, cel mai delicat miros, cea mai fină schimbare de nuanțe, dar și cea mai ușoară tristețe sau melancolie.

Așezat pe jos, lângă tron, pe o saltea, Promy se pregătește să-l intercepteze pe nenea Cronos. Începe surâzând cu ”Salut, Obama! Ai citit deja pe mail sau pe Facebook că mama lui Ile a făcut plăcintă cu vișine și că lui Meneceu i-a plăcut foarte mult, că tu știi că eu nu mănânc asemenea porcării, doar nectar, ambrozie și Maretti! Vrei și tu un pic de plăcintă cu vișine? Nu știu dacă meriți. Ajung imediat la tine să te servesc personal, cu nenea Cronos am ceva de furcă, ai cumva vreo sugestie?” Promy se chinuie să-l găsească pe Cronos, dar intervin mereu blocaje. Cronos parcă se joacă cu noi. La un moment dat, îl detectează pe Cronos în infern, în Startar, dar îl pierde în câteva secunde. ”Afurisita de tehnologie! Se întoarce împotriva mea, îmi scapă de sub control”. Își suflă bretonul cu furie, îi tremură buzele, bărbia și mâinile, e alb ca varul la față, încordat, iar corpul îi e acoperit de o sudoare rece. Nu reușește să treacă de filtre, blocaje și scuturi, oricât s-ar strădui, dar continuă. Nu-i asta toată filosofia până la urmă: să mergi mai departe, indiferent ce s-ar întâmpla? ”There must be an answer / Let it be” Beatles – Let It Be

După-amiază, Promy pleacă să vorbească cu Bebe și Chiron, să se intereseze de avansarea anchetei și să caute sugestii pentru spargerea blocajelor lui Cronos. După două ore, îl chem pe Promy. Necontactabil. Să o sun pe secretara asiatică? Mai încerc, dar fără rezultat. Intru și eu în panică și nu e bine. Mi-e teamă pentru Promy, e la marginea prăpastiei. Dar poate va sări peste ea. Parkour. E un ”sport” la modă. Deocamdată o să aștept, poate dă el un semn curând. Nu mi-a zis chiar el că trebuie să învăț să am răbdare?

Seara, ajung pe Mytikas, în Olimp Bebe cu Her, Rocinante și Pegas. Surpriză: Rocinante zboară. Bebe i-a dăruit o pereche de aripi ca să poată zbura cu Pegas. I s-au cam aprins călcâiele... copitele după Pegas. Nu-mi vine să cred că zboară. Doar că are mania vitezei, la fel ca și Pegas. Cu acordul lui Her (”stăpân” interimar până la alegeri), Bebe instalează scuturi mentale și energetice și în Olimp, pe Mytikas, astfel încât nimic să nu mai fie interceptat/înregistrat și numai noi să avem acces. De ce nu existau până acum? Păi, nu erau legale. Doar cu acordul explicit al lui Her se poate lua o decizie privind Olimpul și tronul. Măcar în problemele importante să respectăm legea.

Apoi mergem acasă la Promy, la ședință. Ce bine, Promy e acolo! Îmi făcusem atâtea griji. Stă la masă încruntat, cu corpul contorsionat bizar, așa că Alex îi amintește de fața de Harry Potter și de ”zâmbetul fals-autentic american”. Dar Promy nu-și mai găsește ”smiling face”-ul. Poate că nenea Cronos i l-a înghițit. Nenea Cronos l-a devansat deja sub toate aspectele (mental și tehnologic), pregătește probabil superoferte pentru cei din Startar, nu doar pentru ciclopi, inclusiv noul iPhone 8. Nu a reușit să-l detecteze și poate n-o s-o facă niciodată. Mai încearcă totuși. Îmi cere scuze: nu putea să vorbească, era cu Bebe, Chiron, apoi cu părinții și, la urma urmei, nu e întotdeauna indicat să simt ce simte el.  Nici pentru el, nici pentru mine. Poate că nu sunt pregătită, ori el nu e, ori nu e momentul. Acum puteam fi și interceptați. Aici acasă au fost amplasate scuturi energetice, pe muntele Olimp nu erau. Acum sunt.

Bebe ne privește cu o ușoară condescendență. Doar ușoară. E aproape prietenos. Ne încurajează să găsim soluții, el ne susține. Nu vrea să ne spună dacă l-a scanat bio-chimic și mental pe Cronos și știe acum lista ingredientelor din sânge sau din gânduri. Și astea se schimbă, oricum, mereu. Mai ales în cazul lui Cronos care e foarte alunecos și flexibil. Inspirat poate de propria experiență, Promy propune să-l provocăm pe Cronos astfel încât să-l aducem pe marginea prăpastiei, folosind psihologia titanilor. Ce ar fi insuportabil pentru el?

– Uite, de exemplu, ce a fost insuportabil pentru tine, Mene, în închisoare?

Meneceu se înroșește și tace îndelung. Apoi spune cu glas scăzut, înecându-se și tușind:

– Nimic nu e insuportabil.

– Da, asta o spune și Malraux, singurul lucru insuportabil e că nimic nu e insuportabil, totuși... insistă Promy cu glas întretăiat.

– Păi, pentru un titan (din familia noastră îndeosebi) sunt foarte greu de suportat lanțurile și pironul, Promy, tu știi, zice Meneceu.

Promy se contorsionează și mai puternic și îi strânge mâna spasmodic lui Meneceu, aproape să i-o rupă. Apoi, își revine brusc și continuă tot mai hotărât:

– OK, Chiron o să îl aresteze pe nenea Ocean, fratele mai mare al lui nenea Cronos, la care chiar ține... pentru tolerarea exploatării gazelor de șist prin metoda fracturării hidraulice de pildă, nu știu, orice, îl punem în lanțuri cu un piron simulat, iar nenea Cronos va fi nevoit să spargă scutul închisorii ca să-l salveze și așa va exista pretextul legal să fie arestat. A dat deja târcoale închisorii, e curios, se gândește poate și la alte oferte mai tentante pentru zei și arde de nerăbdare să-și încerce forțele cu scutul.

– Voi slăbi și eu puțin scutul atunci când Cronos va ataca. Vreau să-l ajut, mi-e milă de el, spune Bebe. Până atunci, Promy, poate reușești să-l detectezi. Dacă nu, măcar îl înfurii și-l obosești un pic. În același timp, toți vom încerca pe diferite căi să-l extenuăm și să-l aducem pe Cronos la exasperare, să comită o greșeală gravă.  Uite, de pildă, Her... sper că vei interzice și mai multe lucruri, fie și pentru 3 zile...

– O, da, abia aștept, zice Her râzând. De exemplu, să nu poată să deschidă laborator/centru de cercetare fără licență de la Promy și să-și facă analizele zi de zi la laborator la Promy. Apoi, pe lângă pizza, ketchup și snackuri, vor fi interzise gogoașele ”înfuriate”, pateurile cu brânză, shaorma, iar rațiile de ambrozie și nectar vor fi reduse (că-s nocive pentru sănătate și e criză). Mai mult, e interzis consumul propriilor copii (pentru consumul copiilor compatrioților se va plăti o amendă foarte mare) și, de asemenea, interzisă violarea nimfelor minore. A, și interzisă viteza... ba nu, interzisă circulația complet, că riscul de accidente e prea mare. O să fiu aproape la fel de iubit ca Promy, iar Promy însuși o să organizeze proteste la mine la palat, ha-ha-ha!

– Cum, Her, ai înnebunit de tot? sare Promy. Interzisă circulația și pe sus în zbor, și pe jos cu mijloace de transport (fie și o tricicletă) sau cu picioarele, și pe apă, și sub pământ?

– Da, Promy, exact, riscul de accidente e prea mare.

– Nu se poate, Her. În cazul ăsta, olimpienii, inclusiv tu nu se vor putea deplasa decât prin parkour: prin sărituri de pe un munte/stâncă/palat pe altul, iar asta va spori numărul accidentelor. Cei mai norocoși vor ajunge șchiopi ca Hefaistos.

– Ba nu, Promy, accidentele se vor reduce.

– Ba vor crește. Facem pariu pe un pachet de Maretti, interzis evident, Her?

– Bine, Promy, te sparg. 

– Vezi că mai am un pic și o să-ți compun o ”Odă pentru Kim Jong Her” să mă ții minte.

Promy râde iar. Din păcate, îi îngheață râsul curând. Cronos devine din ce în ce mai puternic de la o secundă la alta, în două-trei zile ar putea ajunge pe altă planetă sau în alte dimensiuni, poate chiar pe Gliese, iar obsesia lui pentru control e tot mai mare. Promy nu a reușit încă să-l detecteze, dar continuă eforturile. E foarte dificil pentru că are niște programe de tip malware (mereu altele) care atacă, virusează și dezintegrează aproape instantaneu orice soft de detecție, iar apoi se autoneutralizează. De fiecare dată, apar alte astfel de programe, mereu noi și năucitoare pentru Promy. Nu poate să detecteze niciun pattern comun, nu există niciun model recurent, nicio amprentă personală. Și nu poate învinge softul de distrugere sub nicio formă, oricât s-ar strădui.

Dar poate că tocmai în asta constă stilul lui Cronos. După nenumărate încercări eșuate, când e pe punctul de a exploda, Promy realizează: dacă, în loc să se lupte disperat și absurd și să fie distrus întotdeauna, ar apela la altă tactică? Pur și simplu, să lase softul de tip malware să-i facă praf – aparent sau nu – softul de detecție, să-l convingă că e distrus, să aștepte ca programul lui Cronos să se autodezintegreze, iar apoi să resusciteze propriul soft, să atace brusc și să-l localizeze pe ”nenea”? Moarte și reînviere. (Auto)devorare. E mai în spiritul lui Cronos. Așa poate va învinge timpul. După două nopți și două zile de eforturi continue, Promy, palid, dar cu ochii strălucitori ca niște supernove, vine să ne anunțe că a reușit. A atacat, programul lui Cronos l-a ”ucis”, mai exact Promy s-a prefăcut ”mort” în mod foarte credibil, softul lui ”nenea” s-a autoanihilat, Promy a ”înviat”, a revenit și a câștigat. Cronos bântuia pe undeva prin Patagonia: poate căuta oase de dinozauri, titanii au gusturi mai excentrice. Yeah! ”We are the champions!” Queen – We Are the Champions . Promy e obosit, dar fericit. Dar și Cronos e extenuat și îl știe acum de adversar redutabil pe Promy, exact cum ne-am dorit.

– Sunt oboshit, suspină Promy.

Se așează cu picioarele pe masă și se întinde un pic. Tot timpul are impresia că nu are loc (la București se plânge și că nu-i încape scula în baie). Parcă totul îl strânge, îl apasă, îl sufocă. Obsesia lanțurilor și nevoia de a compensa?

– Obosit? Credeam că titanii nu obosesc niciodată, spune Bebe, aruncându-i lui Promy o privire caldă, protectoare, aproape părintească. Tocmai vroiam să-ți mai dau o mică sarcină, nimica toată pentru tine, Promy.

– Vai, Bebe, și tu mă chinuiești? Lasă-mă să respir o secundă.

– Nu, nu eu te chinuiesc, Promy. De data asta a fost chiar unchiul tău, nenea Cronos. Eu nu sunt Știi tu cine, nenea sau vreo muritoare enervantă, cu pretenții exagerate. Sunt un houyhnhnm. Și-așa m-am făcut destul de râs până acum. Toată lumea se întreabă: ”Ce mai caută și calu’ ăsta aici?”. Încă o dovadă pentru ei că Promy iubește mai mult animalele și muritorii decât zeii și chiar titanii. Iar aerul de aici e aproape irespirabil. Dar vreau să te ajut, chiar dacă asta îți depășește capacitatea de înțelegere. Așa că te rog să mă asculți. Totul merge perfect, nenea Cronos e pe cale să cedeze și să cadă în capcană. Vreau să-l arestăm mâine seară, așa că ne vom asigura că am pregătit totul cum se cuvine, cum îți place și ție, de altfel. Uite, acum, în seara asta, vreau să-ți instalezi un scut mental și să-l lași pe nenea Cronos să ți-l spargă. Nu imediat, în circa o oră, trebuie să te lupți cu el, să fie convingător. Să-l lași să-ți citească gândurile și viitorul... care ne interesează pe noi: până la arestarea lui Ocean inclusiv, fără restul, doar n-o să ne deconspirăm. Și mai bagi unu-două gânduri de putere, doar ești obsedat de control, Promy și vrei să-ți iei partea ta de ciolan... dacă nu pe tot. De-aia îl arestezi pe Ocean... nenea Ocean. Cred că poți fi credibil, ai talent dramatic... chiar și în softuri. Dacă nu știi cum să-ți izolezi gândurile și să arăți doar ce ne interesează pe noi, îți arăt eu imediat. Tu prinzi repede și reții pe termen lung, am văzut. Și te concentrezi bine. Eventual, mă voi conecta cu tine, la nevoie, și te voi ajuta să direcționezi fluxul gândurilor, păstrându-mi invizibilitatea pentru Cronos. După aia, nenea Cronos, fericit că te-a învins pe tine și că-ți știe intențiie, își va încerca puterile cu mine. Vom lupta până la răsăritul soarelui sau până la prânz, apoi o să-i permit și eu să-mi spargă scutul și să vadă același lucru. Minunat! Nenea Cronos va crede în planul nostru (mai ales dacă vede două versiuni similare), va fi și mai ahtiat după ciolan, se va simți mai puternic, mai sigur pe el și mai decis să acționeze: să ajungă în Startar și să dezactiveze scutul de la închisoare. Chiar dacă va fi epuizat. Titanii nu renunță niciodată, nu? Propria lui siguranță de sine, beția succesului, curiozitatea morbidă, dorința disperată de control și surmenajul îl vor pierde. Sunt convins.

– Vai, Bebe, m-ai șocat iar, nu știam că unicornii houyhnhnmi pot fi așa de machiavelici!

– Cine vorbea, Big Brother! zice, Bebe făcându-i cu ochiul lui Promy.

Un ochi albastru fosforescent ca al extratereștrilor rebeli de pe Dune ori precum coralul din presse-papier-ul de pe Gliese.