Paste fericit!

Să vă incendieze nu bombele, nici talibanii, nici creșterea prețurilor ori a facturilor, ci numai lumina lină a învierii Domnului, să vă răpească nu forțele de represiune siriene shabiha, nici al-Qaida sau Statul Islamic, ci doar armonia divină a muzicii, să nu vi se taie nici capul, nici maioneza, iepurașul să joace fotbal nu cu capete, ci cu ouă măiastru încondeiate, iar copiii să nu mai ridice mâinile și să se predea când văd un aparat de fotografiat, ci să zâmbească.

Să continuăm jihadul spiritual, lupta interioară pentru perfecționare și purificare, iar în exterior să purtăm doar un jihad pentru pace, libertate și democrație, căci toți suntem frați și toți ne uităm la ”Suleyman Magnificul”, sunniți, șiiți, creștini, evrei, yazidi sau budiști.

PAȘTE FERICIT ALĂTURI DE CEI DRAGI!

Ileana TODORAN

 

  

Is there anybody out there?

Situația din Siria se deteriorează pe zi ce trece: peste 200.000 de morți, mai mult de jumătate din populație refugiată (3 milioane de refugiați extern și peste 9 milioane refugiați intern, după ce au fost alungați de la casele lor fie de armată, de rebeli sau de Statul Islamic). În Irak, Statul Islamic a început un genocid împotriva kurzilor, creștinilor și în special a comunității yazidi, ucigând peste 5000 de persoane din această comunitate, luând în sclavie peste 8000 și determinând peste 50.000 să se refugieze. Sunt cifre care spun mult. Din păcate, nu e vorba de cifre, nu sunt ”pagube colaterale”, ”deșeuri biologice”, ”dușmanii poporului/Islamului”, ”spioni (americani)” sau poate însuși ”diavolul”. Sunt oameni. Care au fost înghițiți de acest coșmar al istoriei din care nu ne mai putem trezi. ”Is there anybody out there?”   

 
Interesant, forțele americane l-au avut în mână, în 2004, în Irak, pe mărețul și gloriosul calif Ibrahim/al-Baghdadi al Statului Islamic și i-au dat drumul pentru că ”nu reprezenta un pericol”. Pentru CIA, desigur, nu e un pericol, dar pentru mine e. Și pentru o planetă întreagă. E ca și cum i-ai elibera pe Stalin, pe Hitler, pe al-Assad, pe Kim jong-un, pe Țarul Putin și zici că nu, nu e niciun pericol. În schimb, CIA arestează și torturează oameni nevinovați la Guantanamo și în sute de închisori secrete, însă pe calif nu l-a reținut. A arestat și condamnat drept terorist inclusiv pe un american convertit, Harroun, care venise să lupte în Siria pentru libertate și democrație, împotriva regimului, de partea rebelilor moderați de la FSA (sprijiniți chiar de Statele Unite), împingându-l până la urmă la sinucidere (din cauza acuzațiilor false de terorism și a obligației de a colabora cu serviciile secrete). Îi poți înțelege și pe cei care luptă împtriva regimului sirian. Mărețul și gloriosul conducător al Siriei, al-Assad, e responsabil pentru persecuția sunniților, zeci de mii de morți sub tortură în închisoare, trupe de ucigași și torționari de copii, ”fantome” evident, sute de mii de morți prin intermediul armelor chimice (gaze sarin, arme cu clor etc.), mai mult de jumătate dintre locuitori refugiați extern și intern, o țară făcută praf. Pentru asemenea performanțe, al-Assad a primit suportul entuziast politic și material al Rusiei și al Iranului, acesta din urmă intervenind inclusiv pe teren cu luptători-miliții șiite, training și bani. Fiind ea însăși un adevărat exemplu de democrație și pace în lume, Rusia se opune sistematic oricărei rezoluții ONU de trimitere a lui al-Assad la Curtea Penală Internațională. De asemenea, al-Assad se poate lăuda că e la originea Statului Islamic ca parte din mișcarea de rezistență anti-regim, la început susținută prin intermediul donațiilor unor sunniți bogați din Arabia Saudită, Qatar sau Turcia, unii doar cu intenția (lăudabilă) de a-i proteja pe sunniți discriminați de regimul șiit al lui al-Assad și de a-l răsturna pe acesta. Apropo, milionarii ăștia amărâți care au sponsorizat Statul Islamic de ce nu imigrează în califat, nu e visul oricărui musulman autentic?

Și, apropo de susținătorii Statului Islamic, puștii ăștia din Occident care se înscriu în Statul Islamic și vin să lupte în Siria/Irak (că e cool, le ordonează viața lor anomică, îi scoate din depresie, marginalizare și alienare, le dă un scop în viață și o cauză pentru care să se sacrifice), comunică pe chat, pe rețelele de socializare cu jihadiștii, fug de acasă de sub ochii părinților și autorităților, pleacă cu miile din Europa, Statele Unite, Canada și Australia sub ochii serviciilor secrete ca să devină măreți și glorioși războinici în califat, în timp ce Obama se uită și nu vede. Oare puștii ăștia cred că totul e un joc video, nu știu diferența dintre realitate și ficțiune? De fapt, există vreuna? În viața mea cel puțin au interferat și s-au combinat mereu. Ficțiunea e cea mai cutremurătoare și autentică realitate (eu una trebuie să cobor în infern, să trăiesc și să retrăiesc de mii de ori mai intens ca în realitate (fie și propriile experiențe) și să agonizez în parametri optimi pentru a scrie două cuvinte). Ficțiunea e realitate pentru mine, iar realitea ficțiune (într-o lume de fantome – șefi-fantomă, instituții-fantomă, Big Brotheri-fantomă ca Obama, țări-fantomă, armate-fantomă și războie-fantomă... cu victime reale). E un joc video? Nu, nu e. Într-un joc video sunt reguli și limite. Aici totul e permis. Absolut orice. Și se întâmplă. Și depășește orice imaginație. Aș fi vrut să fie un exercițiu de imaginație bolnavă sau de forțare a limitelor, dar nu, nu e. Pe mine nu m-ar fi dus imaginația atât de departe. La torționari și ucigași profesioniști de copii ca cei din forțele de represiune ale regimului sirian sau la copii care torturează și execută alți copii, decapitează și joacă fotbal cu capete ca la Statul Islamic. Să vadă musulmanii înșiși până unde poate duce o dictatură sau un jihad. Și pentru ce? Pentru Dumnezeu? Nu, din păcate, numai pentru putere.

La rândul lui, la competiție cu califul al-Baghdadi și cu prietenul său, Țarul Putin, al-Assad se agață de putere și face lucruri care depășesc orice imaginație. Un adevărat spirit liber și democratic, al-Assad se laudă, în interviurile date presei occidentale, că nu a aruncat nicio bombă-butoi (asta e o ”copilărie”, cum să facă așa ceva, armata se luptă cu butoaie?) și că nu are niciun prizonier politic. Da, așa e, i-a exterminat deja pe (mai) pe toți (zeci de mii) prin înfometare, mizerie, violuri și tortură până la moarte, inclusiv pe copiii arestați. Dacă de la Statul Islamic a mai scăpat cineva (întreg sau nu), de la centrele de detenție ale lui al-Assad nu (prea) iese nimeni viu. Un activist nonviolent arestat pentru înregistrarea video a unui protest și închis la Aleppo Central Prison, scăpat ca prin minune, a mărturisit și el lumii ce bine a fost tratat (abia așteaptă să se întoarcă): forțat să stea într-o anvelopă de mașină, bătut sever cu cabluri și, în același timp, i-a văzut pe ceilalți prizonieri torturați și înfometați. În oferta specială era inclus și un program de urlete: de la 5 la 6 a.m. femeile/fetele, iar de la 7 a.m. încolo - bărbații/băieții. Sunt și eu captivă într-un coșmar de urlete și al tăcerii... pumnului în gură.

Interesant, al-Assad nu arestează și nu luptă (mai) deloc cu adevărații teroriști, cei de la Statul Islamic: se abține să-i atace, derulează unele afaceri cu aceștia (de exemplu, cu petrol), profitând de pe urma acestora ca să concentreze pe lupta cu rebelii moderați și sperând că amenințarea Statului Islamic îi va readuce (parțial măcar) suportul populației (mai seculare). Al-Assad luptă numai cu propriul popor. Până la ultimul. La fel ca Statul Islamic. Dar îi acuză pentru tot ce se întâmplă pe rebelii moderați de la FSA, pe cei de la al-Nusra sau pe Statul Islamic, deși regimul său este la originea celor mai multe atrocități, până și a Statului Islamic și a războiului civil, exportat cu multă generozitate și... succesuri la vecini, în Irak (cu toate că, să recunoaștem, unele crime de război/împotriva umanității aparțin inclusiv rebelilor de la al-Nusra (al-Qaida) și, într-o mai mică măsură, chiar și rebelilor moderați de FSA). Al-Assad a introdus instigatori ca să resusciteze sectarismul religios, să incite sunniții împotriva șiiților, a bombardat deopotrivă biserici creștine, moschei sunnite și șiite, ba chiar și orașe șiite și sunnite, ca să-i ridice pe unii împotriva altora și să-și consolideze astfel puterea. Pare hotărât să-și decimeze poporul până la ultimul. Și, dacă mai supraviețuiesc, să zicem, 28 de sunniți și 13 șiiți, aceștia să se măcelărească între ei. Vai de mine, rămâne stăpânul singur, fără niciun sclav? Nu-i nimic. Cine are nevoie de sclavi? Erau doar niște câini turbați care au mușcat mâna stăpânului, niște viermi împuțiți de teroriști, niște gunoaie de trădători, dușmanii poporului. De fapt, al-Assad (cu regimul său) e singurul dușman al poporului, de ce nu se execută singur? Sau să-i conferim Premiul Nobel pentru Pace pentru asemenea palmares? Ori poate îl va obține Țarul Putin, aliatul său. E, într-adevăr, competiție. Și amândoi sunt fani recunoscuți ai competiției.

Apropo de Premiul Nobel pentru Pace, în sfârșit, în 2014, a fost acordat pe drept Malalei Yousafzai din Pakistan, fetiței împușcate în cap de talibani (pentru că vroia și... încă mai vrea să meargă la școală!), luptătoare pentru drepturile copiilor la educație, precum și indianului Kailash Satyarthi care a eliberat peste 80.000 de copii din sclavie (numărul halucinant spune ceva despre gravitatea problemei). Ziarul Novaia Gazeta din Rusia, opozant al Țarului, ai cărui jurnaliști au fost împușcați (de pildă, Anna Politkovskaya și Anastasia Baburova), a fost nominalizat și el la Premiul Nobel pentru Pace. Dacă ar câștiga într-o zi, oare cine ar veni să-și ridice premiul? Fantomele jurnaliștilor că tot trăim într-o lume-fantomă? În Rusia, toți și toate dispar, până și ”omuleții verzi”, soldații-fantomă care luptă fără să li se recunoască vreun merit militar și sunt aruncați după ce mor la gunoi, transportați cu camioane inscripționate ”Încărcătura 200” și azvârliți la groapa comună. Sunt ”deșeuri biologice”, ”pagube colaterale”, nu? Și numai Statul Islamic e de vină. 

Chiar dacă nu va câștiga anul acesta Premiul Nobel pentru Pace, mâine-poimâine îl vezi și pe al-Assad urmând exemplul prietenulor săi ruși și participând la proteste precum cel de la Paris pentru pace și libertatea presei, în semn de solidaritate cu jurnaliștii de la Charlie Hebdo, uciși de jihadiști. Cred că s-a implicat deja în campaniile anti-cancer la sân ori și-a turnat o găleată de gheață în cap ca să ajute bolnavii de scleroză laterală amiotrofică. E un spirit caritabil. Și, de fapt, poate că e mai bine pentru cetățenii din Siria să dispară. Cine ar vrea să-și găsească copiii violați, uciși prin tortură (electrocutați și cu unghiile smulse), asfixiați cu gaze sarin și clor, împușcați de lunetiști-fantomă sau decimați de ”bombele-butoi” aruncate de-a valma din elicopter pentru a teroriza populația? Sau să nu-i mai găsească deloc (nici măcar să-i îngroape) după ce i-au răpit milițiile pro-guvernamentale shabiha? Să se bucure, așadar, sirienii că vine armata eliberatoare a Statului Islamic cu legea sharia (după un regim secular ceva mai permisiv sub aspect religios)? Cine? Cei care învață și pun copiii să arunce școli și biserici în aer, să împuște oamenii, să omoare cu pietre, să crucifice, să incendieze, să tortureze, să violeze, să decapiteze și să joace fotbal cu capete? Asta e educația și distracția lor, în loc să meargă la școală sau să se joace. Vorba lui Hagi, ”bună și școala la ceva!”.

Ca dovadă eliberarea ultimilor palestinieni (arabi sunniți, nu șiiți, yazidi, creștini sau kurzi!) de la Yarmouk de către Statul Islamic, după peste 3 ani de blocadă guvernamentală... Asta înseamnă fără case (devenite doar niște dărâmături), fără apă, fără mâncare (oamenii (care nu au murit încă de foame) au slăbit între 20-50 de kile și toate organele din corp au fost afectate de malnutriție), fără acces la medicamente ori ajutor umanitar, fără curent electric, fără căldură (și-au ars mobilele și hainele ca să se încălzească)... Numai fără... fără...? Nu, guvernul le-a oferit generos bombardamente (bombe-butoi aruncate din elicopter), răpiri și vacanțe eterne la închisori sau la centrele de detenție ale milițiilor shabiha. Mai sunt peste 500.000 de oameni blocați astfel. Dacă vreun părinte slăbit se împleticește, căzând din picioare și se târăște până la punctul de control cu copilul bolnav și înfometat pentru a lua mâncare sau medicamente, soldații îl privesc uimiți. Cum e posibil?! N-au mai crăpat odată dușmanii poporului, teroriștii și trădătorii ăștia împuțiți?! Să-i expediem atunci cu tot cu copii la închisoare sau la shabiha, să terminăm odată cu ei. Puținii medici rămași (după bombardamente intenționate, răpiri sau arestări) s-au retras în peșteri/adăposturi improvizate în subteran, lucrează cu ustensile din epoca de piatră, la lumina telefoanelor mobile/lanternelor și trebuie să acopere de nevoie toate specialitățile (fără medicamente sau anestezice). Ei, cei mai mari eroi ai războiului, sunt și cei mai traumatizați: au văzut atâta durere (indescriptibilă), zeci de mii de persoane le-au murit în brațe, inclusiv mii de copii pe care n-au putut să-i salveze. Au văzut mai mult morți decât vii și, de multe ori, nu au putut face nimic, oricât s-au străduit. Plus că se simt ignorați și neajutorați, singuri pe cruce. Oricum, medicii au fost prima țintă a regimului: ca să se asigure că nu mai supraviețuiește nimeni. În mod absurd și feroce, continuăm să ne condamnăm salvatorii și să-i premiem pe cei care fac războaie și genociduri.

”Hunger Games” și lecția de supraviețuire? Nu, din păcate, e mai mult lecția de disperare. Ce facem? Așteptăm ca toți să se stingă în tăcere... într-o tăcere cutremurătoare ca un urlet? Dacă am urla să sară pământul în aer, nu ar fi de ajuns. Eu una, de 3 ani și mai bine, de când a început războiul civil în Siria, am auzit în continuu urlete sau tăcerea pumnului în gură zi și noapte și de atunci mă tot dezintegrez de durere și de rușine, cu atât mai mult că ONU nu poate vota o simplă rezoluție (din cauza veto-urilor Rusiei și Chinei) ori trimite nici măcar ajutor umanitar pe teren. Să vedem alternativele. Iată, Statul Islamic, în numele lui Dumnezeu, le-a oferit o șansă puținilor supraviețuitori de la Yarmouk: pe unii i-a răpit, apoi a jucat fotbal cu capetele altora și și-a marcat teritoriul cu capete, în stilul său unic și inegalabil, autentic și original. Cu toate astea, un pianist, Ayham Ahmad (o legumă mutantă de circa 40 de kile), în ciuda slăbiciunii și a amenințărilor extremiștilor că-i vor tăia mâinile (căci muzica e haram), și-a scos pianul în stradă și, cu ultimele puteri, continuă să cânte printre dărâmături Haydn și jazz, îmblânzind durerea și alinând sufletele celor din jur.   

Ah, sirienii nu trebuie să aleagă între al-Assad și Statul Islamic. E un blestem să alegi între talibani. Știu și eu ce înseamnă, am ales și eu în anul 2000 în turul II între Iliescu (un personaj mânjit de sânge de la Revoluție și mineriade, încă președinte de onoare al unui partid) și extremistul Vadim Tudor. Atunci, m-am încuiat în cameră pentru mai mult de o lună și am vrut să mor... dar mi-am dat seama că eram moartă deja. De rușine.  

Oricum, până și în aceste condiții inimaginabile, unii au reușit să reziste atât Statului Islamic, cât și lui al-Assad. Așa-numitul Caesar, un fotograf (de cadavre ale prizonierilor politici!), a demisionat și a pus la dispoziția opiniei publice și a ONU fotografiile a 11.000 de prizonieri uciși prin tortură. Unii generali sirieni au refuzat să ucidă protestatari, iar unii băieți au refuzat încorporarea în armata siriană, cu toate că știau că o să fie arestați (iar de la al-Assad din închisoare nu (prea) scapă nimeni viu). Un doctor din Aleppo, deși se simte singur pe cruce, a văzut atâta agonie și atâta moarte și e exasperat de cele circa 50 de cutremure pe zi (din cauze naturale, desigur), și-a relocat cabinetul sub pământ și utilizează ”peștera” ca adăpost anti-bombe și, totodată, ca atelier de pictură și memorial pentru martiri (intelectuali sau nu) exterminați de regim sau de Statul Islamic. Alt doctor (Dr. Tennari), cu toate că a văzut mai mulți oameni morți decât vii și i-au rămas mai puține rude/prieteni decât a pierdut (și îl doare că tot pierde!) a creat un spital de teren la Sarmin, a trimis materiale video și petiții către ONU (care deocamdată s-a rezumat să plângă și să facă rapoarte) și a lansat un apel al medicilor din întreaga lume pentru oprirea bombelor-butoi. Dar, ce să facă ONU? E un dezastru natural inexorabil, nu? Iar niște tineri din Siria au organizat un campionat de șah în memoria Dr. Rania Abbasi, medic, campioană națională la șah, activist și mamă a 6 copii, arestată în 2013 (împreună cu toți cei 6 copii ai ei!) și dispărută fără urmă.

Nor, designer și proprietară a unui magazin de lenjerie (și mamă a trei copii!) a izbutit să rămână un înger în infern. În timpul protestelor din Homs, s-a trezit că-i intră în magazin niște copii protestatari răniți de forțele de ordine/securitate/armată. Deși știa că poate fi arestată, violată și torturată până la moarte și avea 3 copii, Nor și-a învins teama, a căutat o trusă de prim ajutor, i-a ajutat pe puști, iar apoi a căutat niște medici care să-i trateze. Incidentul a făcut-o să se implice mai mult: a ajuns, astfel, pe lista neagră a ”dușmanilor poporului”, așa că, atunci când a încercat să treacă de un punct de control (în dorința de a obține un pașaport și a pleca în Egipt cu copiii), a fost arestată. A fost torturată (electrocutată, atârnată cu capul în jos și bătută cu un cablu), dar nu a spus numele colaboratorilor ei pentru că i-ar fi așteptat aceeași soartă, poate și moartea. În cele din urmă, a fost eliberată și și-a regăsit copiii într-o tabără de refugiați din Liban. Având dovada torturii, cicatrice, semnele binecuvântate ale sacrificiului (un avantaj pentru cei ce vor să emigreze, ONU le oferă prioritate), a aplicat la un program ONU și a primit permis de rezidență în Marea Britanie pentru 5 ani. Călătoria pe o barcă improvizată, foarte periculoasă, supraaglomerată (se iau 1000 călători în loc de 100) a costat-o 10.000 de dolari. Și, din păcate, mulți sirieni, având de ales între bombe-butoi, răpiri/arestări, mizerie și foamete, preferă să-și bea propria urină pe vas și apoi să se scufunde.

Să ne amintim cum a început revoluția siriană care a fost (și ea) furată și s-a transformat într-un război civil devastator. În 2011, 15 puști (între 10-14 ani) au desenat grafitti anti-regim pe zidurile unei școli din Daraa: au fost și ei arestați și torturați. Arestarea lor a constituit, de fapt, scânteia revoluției anti-regim din Siria. Apropo de desen (profesionist de această dată), un caricaturist (de anvergură internațională), Ali Farzat, l-a satirizat pe mărețul și gloriosul conducător, iar pentru asta a fost recompensat prin: răpirea sa în plină stradă de către trupele shabiha, ruperea mâinilor ca să-i piară cheful de cârcoteală și o bătaie soră cu moartea. ”Moarte intelectualilor!” După ce a fost abandonat șiroind de sânge undeva pe lângă aeroport, s-au întâmplat trei miracole (la care au contribuit și oamenii): cineva l-a dus înapoi în oraș, altcineva l-a transportat la spital, iar un medic a îndrăznit să-l trateze, toți trei cu riscul vieții. Acum, după tratamente de specialitate în Occident, și-a revenit și poate să lucreze din nou. Următoarea caricatură a fost chiar cea mărețului și gloriosului conducător al-Assad împreună cu prietenul său, Țarul și... o svastică. Trăiască intelectualii!

Între timp, în Irak, forțele kurde (”peshmerga”), antrenate în lupte, au refuzat să accepte genocidul (asupra lor și a comunității yazidi), au avut curajul să înfrunte Statul Islamic, i-au salvat și pe puținii yazidi rămași și își apără mai departe teritoriile. Unii jurnaliști, unii juriști și unele feministe au îndrăznit să sfideze Statul Islamic, chiar dacă au fost torturați și executați public. Un bărbat arestat de talibanii de la Statul Islamic a supraviețuit unei execuții în masă în deșert (600 de persoane), prefăcându-se mort și acoperindu-se cu sângele celor căzuți lângă el. Talibanii i-au lăsat pe prizonierii șiiți, yazidi și creștini fără apă și mâncare, spunându-le că vor primi curând, în paradis tot ce au nevoie, le-au luat bunurile personale, i-au pus să se numeroteze și i-au împușcat. Bărbatul acesta l-a salvat pe altul care, la rândul lui, se chinuise să stea nemișcat, fără să scoată un sunet, în timp ce talibanii îi ardeau picioarele, ca să-l creadă mort. L-a ajutat pe acesta din urmă să se târască până sub un pod și i-a dat să bea din propria urină ca să nu moară de deshidratare. Într-un sfârșit, aceștia au reușit să găsească adăpost într-un sat. Unele fete yazidi de numai 14 ani, deși au fost încarcerate, înfometate, bătute, insultate, amenințate cu moartea și violul dacă nu se convertesc la Islam, apoi vândute unor talibani de vază și căsătorite forțat, au refuzat să-și schimbe credința, ba chiar au reușit într-un final să evadeze de la Statul Islamic. Sute de fete yazidi au refuzat jihadul sexual, iar sute de fete sunnite irakiene au refuzat să se mărite cu jihadiști cu prețul vieții. Sute de civili (sunniți!) au refuzat să accepte Statul Islamic drept ”stăpân”, iar 10 medici au refuzat să preleveze organe pentru Statul Islamic, cu toate că știau că o să fie executați. În Europa, polițistul musulman Ahmed Merabet s-a sacrificat apărându-i de jihadiști pe jurnaliștii de la Charlie Hebdo (profanatorii profetului său!), iar Lassana Bathly, originar din Mali, i-a salvat în mod ingenios pe ostaticii de la magazinul evreiesc.

Îi înțelegi și pe cei care s-au conformat de frică: poate erau uciși nu doar ei, ci masacrat întreg satul lor. Jihadiștii sunt frecvent legați de tancuri ca să le vină cheful de luptă și să nu-și abandoneze pozițiile. Și se cunoaște ce li se întâmplă câinilor de trădători, dușmanilor poporului, ai jihadului și ai Islamului (de fapt, cel mai mare dușman al Islamului e chiar Statul Islamic). Iar, după război, dacă mai supraviețuiește cineva, o să-și petreacă timpul distractiv, pe termen nedefinit, la Guantanamo sau în cine știe ce închisori secrete ale CIA. Toată lumea trebuie să fie jihadistă! Nu există nicio excepție. În Mosul, ocupat în 2014 de Statul Islamic, oamenii sunt biciuiți public dacă soția nu poartă (cum trebuie) mănuși sau, din rațiuni de business, au lăsat magazinul deschis în timpul slujbei religioase. Nimeni nu are voie să fie diferit. Totul e interzis, totul e haram, mai puțin să violezi, să torturezi și să ucizi. Asta-i politica, ăsta-i sistemul, ăsta-i jihadul, ce e corect? 

În Siria, unii dintre generalii care, spre meritul lor, au refuzat să tragă în popor au dezertat din armata siriană și au format FSA (Free Syrian Army), trupele de rebeli ”moderați”, atrăgând peste 20.000 de dezertori din armată. Din păcate, Revoluția pentru libertate și democrație a degenerat într-un război civil devastator. În scurt timp, FSA a pierdut mii și mii de luptători în favoarea Statului Islamic și al-Nusra (afiliată al-Qaida), apoi a făcut alianțe (din rațiuni de război) cu extremiștii de la al-Nusra. În plus, FSA e măcinată de corupție și neprofesionalism, are și ea unele crime de război/împotriva umanității pe conștiință și a eșuat în a proteja securitatea cetățenilor din regiunile aflate sub control. Ca întotdeauna, revoluția anti-regim a fost furată și, de această dată, s-a transformat într-un război sectar devastator.

Ce se (mai) poate face? Căderea prețului barilului de petrol (o înțelegere inspirată dintre Arabia Saudită și Statele Unite), de la 117$/baril anul trecut la 57$/baril în prezent, lovește deopotrivă regimul lui al-Assad, Statul Islamic și Rusia (exportatori). Apoi, Turcia trebuie să-și securizeze frontiera cu Siria ca să nu mai fie tranzitată de BOMBoane de la și pentru jihadiști. O zonă de excluziune aeriană (în Siria în special) e complicată, presupune costuri umane și materiale ridicate și, oricum, trebuie completată de lupta la sol a forțelor rebele și a aliaților. Ar salva, totuși, vieți și ar susține lupta rebelilor moderați împotriva regimului și a Statului Islamic. Sau să fie înghețate luptele/traficul de arme și să reînceapă urgent negocierile pentru pace între al-Assad și rebelii moderați, inclusiv societatea civilă, activiștii nonviolenți. Al-Assad trebuie neapărat să cadă, dar nu trebuie înlocuit cu un (alt) taliban. Ce-ar fi dacă ar da o mână de ajutor însuși sunniții împotriva Statului Islamic? Interesant, sunniții din Irak au mai făcut-o cândva în lupta cu al-Qaida. Atunci, liderii triburilor sunnite au colaborat cu trupele americane și au învins al-Qaida. Au cerut în schimb un suport efectiv și permanent pentru sunniți din partea guvernului și a americanilor. Și l-au primit: premierul irakian, al-Maliki, i-a lăsat fără joburi, i-a arestat pe sunniții protestatari și a chemat până și armata pentru a reprima protestele, în timp ce Big Brotherul-fantomă, Obama, se uita și nu vedea nimic. De aceea, liderii sunniți, chiar dacă nu agreează excesele Statului Islamic, sunt acum foarte entuziaști să se implice. Sunniții (atât din Siria cât și din Irak), discriminați și persecutați de regimurile șiite, trebuie reintegrați. Interesant, cum a reușit o ”bandă de psihopați” ca Statul Islamic (cum zic arabii, tocmai sunniții) să învingă o armată de un circa 1 milion de oameni, finanțată și antrenată cu bani din State? De kurzi nu a trecut Statul Islamic, dar de armata irakiană da. A, și salarizează și 50.000 de soldați-fantomă (nu, nu ca cei ai Țarului, ci doar pe hârtie). Păi, să bântuie atunci fantomele astea Statul Islamic și să-l sperie un pic, poate pleacă. Schimbarea premierului irakian al-Maliki cu al-Abadi, un lider (potențial) mai deschis, mai transparent, mai echilibrat și mai capabil de a crea o uniune națională este un pas înainte.

Fie ca, încet-încet, să ne trezim din coșmarul istoriei, să învățăm ceva din experiență, oricât de dureroasă ar fi, casa de copii ”Pământ” să redevină acasă și pentru sirieni și irakieni, iar copiii să nu mai ridice mâinile și să se predea când văd un aparat de fotografiat, ci să zâmbească.

P.S. Dacă vreți să intrați în legătură cu activiștii nonviolenți, democratici din Siria (surprinzător, există.... ă, mai există și mai sunt pe baricade!), accesați linkul https://www.planetsyria.org/en și transmiteți-le un mesaj de susținere. Mai târziu e prea târziu.

 

P.S. Dacă vreți să intrați în legătură cu activiștii nonviolenți, democratici din Siria (surprinzător, există.... ă, mai există și mai sunt pe baricade!), accesați linkul de mai jos și transmiteți-le un mesaj de susținere (de care au o nevoie disperată). Vă mulțumesc. Mai târziu e prea târziu.

https://www.planetsyria.org/en