Sute de mii de copii, activiști pașnici sau lucrători umanitari au fost
arestați și au dispărut forțat. Sunt câini de teroriști care au violat
Leviathani și au distrus nu doar Pământul, ci și planeta Krypton a lui
Superman. Sunt multe Antigone în Siria care încearcă să-i găsească și să-i
îngroape pe cei dragi. Astfel, riscându-și propria viață pentru adevăr și din
solidaritate, Familii pentru Libertate (Families
for Freedom) (printre care curajoasele femei-lidere ale asociației precum
avocata activist pentru drepturile omului Noura, doctorița Hala, profesoara
Farizah și activista Fadwa) îi caută pe cei din închisorile regimului și din
alte părți (deși le pot împărtăși soarta cu această căutare).
Peste o sută de mii sunt arestați arbitrar (144.889) conform Rețelei
Siriene pentru Drepturile Omului (RSDO). Marea majoritate sunt arestați
arbitrar în închisorile regimului, în jur de 90% conform Rețelei Siriene pentru
Drepturile Omului (RSDO) (Syrian Network for Human Rights). Zeci de mii
(circa 14.000) au fost torturați până la moarte, 99% de regim potrivit RSDO.
RSDO a realizat și un raport cu cei mai importante persoane dispărute:
Adnan Zera’i (dramaturg și actor), Tal al Mallouhi (blogger și studentă), Anas
Ali al Shaghri (student), Mohammad Bashir Arab (specialst medical la
laborator), Rama Yasser al Asas (studentă), Hussein Moustafa Harmoush
(locotenent colonel disident), Jihad Assad Mohammad (jurnalist), Loay Khatab
(otolog), Ismail al Hamed (chirurg și activist), Salah Mahmoud Amasha (chirurg și activist),
Adel al Brazi (student), Mohammad Samih Bahra (student), Rania al Abbasi
(stomatolog și campion la șah, arestată împreună cu cei 6 copii ai săi), Samer
Idris (avocat), Hayyan Mohammad Mahmoud (chirurg), Ahmad Arabi Baqdounes
(activist pentru drepturile omului), Basel Ahmad Tabbakh (student), Zaher Ahmad
Tabbakh (tehnician), Maher Theib (jurnalist), Anas Badea al Azma (jurnalist),
Jihad Jamal (avocat și activist), Eyas Ayyash (membru al biroului executiv al
Comitetului Național de Coordonare pentru Forțele de Schimbare Democratică),
Maher Tahhan (membru al biroului
executiv al Comitetului Național de Coordonare pentru Forțele de Schimbare
Democratică), Rami Hannawi (activist și membru al Comitetului Național de
Coordonare pentru Forțele de Schimbare Democratică), Lama Nawaf al Basha
(studentă și voluntar), Yahya Sharbaji (activist), Niraz Saeed (fotograf,
câștigătorul premiului pentru fotografie al ONU Agenția pentru Refugiații
Palestinieni în 2014), Islam Kheiro al Dabbas (activist și student), Majd al
Din Abdul Fattah Khoulani (student), Faten Rajab (doctor în fizică), Abdul Aziz
al Kheir (doctor, membru al Comitetului Național de Coordonare pentru Forțele
de Schimbare Democratică), Razan Zaitouna (avocat și activist pentru drepturile
omului), Zaki Kordillo (profesor), Meheyar Zaki Kordillo (student), părintele
Paolo Dall’Oglio (preot), Mohannad Mohammad Omar (jurnalist), Basel Khartabil
(inginer de computere), Khalil Mar’ei Ma’touq (avocat), Amr Khalaf (farmacist
și activist).
Între 5.000 și 13.000 au fost torturați și uciși la închisoarea Saydnaya
între 2011 și 2015, conform unui raport Amnesty. Aici au fost circa 20.000 de
deținuți. Aici oamenii stau ”ca animalele în cuști”, spun deținuții, pe
întuneric, sunt torturați și ajung să înnebunească din cauza torturilor, se
roagă chiar să moară decât să mai sufere. Este muzică, da, un concert de urlete
în continuu. Deținuți puținii supraviețuitori rămân nu doar cu cicatrice, ci și
cu probleme de sănătate severe. Se gândesc la cei rămași acolo care continuă să
sufere și nu-i pot uita. Apropo de răni și cicatrice, Ile are și ea rănile și
cicatricele mele de la piept (urma pironului) și de la ficat (urma ciocului
bestiei de vultur), căci a împărtășit durerea mea. Rănile din suflet rămân însă
deschise. Le lingem și le spălăm cu lacrimile noastre.
Cele mai frecvente torturi sunt dulab
(introducerea prizonierului într-o roată/cauciuc înainte de a fi bătut), shabeh (atârnarea de tavan de încheieturi),
bătăi cu cabluri electrice, electrocutarea (la organele genitale). Închisorile sunt supraaglomerate (oamenii zac
aproape leșinați unul peste celălalt, în spații minuscule) și singurul concert
care se aude e cel de urlete (îl auzim și noi mereu). Toată lumea ajunge aici
legume putrezite de 30-40 de kile pe care nu le recunosc nici cei apropiați,
iar femeile supraviețuitoare, pe lângă torturile obișnuite, trebuie să înfrunte
și stigma (rușinea) violului în ochii familiei și ai societății.
În demersul lor de a-i ajuta pe cei dispăruți, Familii pentru Libertate
solicită regimului sirian lista celor deținuți arbitrar (împreună cu locația și
starea lor), cere oprirea torturilor și certificate de deces în caz de moarte
(odată cu cauza acesteia și locul mormântului), dorește accesul ajutoarelor
umanitare și al grupurilor de monitorizare a drepturilor omului în închisori
și, totodată, vrea abolirea curților excepționale și garantarea unor procese
corecte. Pe lângă presiunile asupra regimului, asociația Familii pentru Libertate aduce împreună mii
de familii de sirieni cu rude arestate/dispărute, merge la orice discuție de
pace pentru a arăta că nu există pace fără ca cei dragi să fie eliberați și
contactează pe oricine poate face lobby în acest sens.
La începutul anului 2019 au fost eliberate certificate de deces peste 700
numai în Hama conform organizației Sirieni pentru Justiție și Adevăr. Dar nu a
fost publicată și locația mormântului, precum și cauza decesului așa cum
solicită Familii pentru Libertate.
***
Ghada Abou Mesto de la Familii pentru Libertate mărturisește despre frică,
dar și hotărârea de a lupta și solidaritatea cu cei dispăruți: ”frica a fost
întotdeauana între noi, întotdeaunna ni s-a spus ”nu vorbiți, pereții au
urechi”. Ne simțeam urmăriți” (...) Vom bate la fiecare ușă până vom fi
auziți”. Fadwa Mahmoud a învins și ea frica: „oamenii au trăit în teamă
constantă. Ca cineva care lucrează pentru organizarea politică, când am venit
să vorbim oamenilor, ei spuneau: ”opriți-vă, tăceți, vor veni să ne aresteze”.
Până când a izbucnit cântecul ”oamenii vor să înlăture regimul”. Bariera fricii
a fost învinsă. Și asta însemna ceva uimitor.” (...) Nu mai mi-e frică. Ne-au
luat deja soții și copiii. Ne-au distrus casele la bombardamente. Ce ne mai pot
face?” Noura Ghazi își amintește de entuziasmului protestelor, dar și de
durerea arestării celor nevinovați: ”primele zile ale revoluției au fost cele
mai frumoase din viață. 2011 a fost cel mai bun an din viață. Erau oamenii la
demonstrații și scandau cu o singură voce. Primul slogan era ”libertate pentru
deținuți”. (...) În 2011 și 2012 cei mai mulți dintre cei arestați erau
activiști. În mod special activiști de pe rețelele de socializare, media și
pentru drepturile omului. Erau pașnici, nu aveau arme. (...) Apoi au început să
fie arestați lucrători umanitari și oameni doar pentru că erau dintr-un anumit
oraș rebel sau pentru cineva a scris un raport despre ei ori pentru că aveau
rude care se opuneau regimului.” Nu sunt o mișcare politică, vor eliberarea
tuturor deținuților, indiferent ce culoare politică au. Reprezintă o voce a
femeilor siriene și sunt toate hotărâte să-și continue lupta pentru eliberarea
dispăruților și justiție.
***
Familii pentru
Libertate împreună cu Adoptă o Revoluție merg pe 3 noiembrie 2018 în Berlin, la
poarta Brandenburg pentru a cere eliberarea celor dispăruți. Neville Lai,
fotograf, a făcut poze la un protest al
Familiilor pentru Libertate de la Poarta Brandenburg, pentru eliberarea celor
dispăruți și justiție pentru ei. Neville a luat premiul întâi la concursul Global Research Priorities. Mai mult,
distribuie flori în memoria celor dispăruți și merg la ambasada Rusiei din
Berlin pentru a trage un semnal de alarmă. Fac și o petiție către ONU pentru
eliberarea deținuților și pentru a cere justiție pentru cei uciși. În
Liban, la Beqaa, se întâlnesc cu alte
femei cu rude dispărute și înalță baloane albe simbolizând eliberarea
deținuților. Ne exprimăm și noi solidaritatea prin semnarea petiției, prin poze
și mesaje pe Facebook și Twitter, oferire de flori în memoria celor dispăruți
și mers la ambasada Rusiei.
Activista Amina Khoulani de la Familii pentru Libertate împreună cu
jurnalista Kholoud Helmi de la ziarul Enab Baldi se întâlnește cu ministrul
britanic de externe, Alistar Burt. Activista și jurnalista asigură că
reconstrucția Siriei nu se poate realiza fără revocarea sistemului de
securitate, fără eliberarea deținuților și fără asigurarea unei întoarceri sigure
pentru cei dislocați. Nu se poate vorbi de întoarcere sigură câtă vreme au loc
arestări. Ministrul a afirmat că poziția Marii Britanii este consistentă în ce
privește regimul sirian și că nu va normaliza relațiile cu acesta.
Fac și o întâlnire la Bruxelles pentru a vedea cum poate Uniunea Europeană
să susțină cererile Familiilor pentru Libertate în ce privește libertatea și
justiția pentru cei dispăruți. Are loc o discuție la care participă membrii ai
Familii pentru Libertate și alți reprezentanți ai organizațiilor pentru
drepturile omului. Printre vorbitori:
▪️Ahmad Helmi, fondator Ta'afi
▪️Mariam Hallak, fondator al Asciației
Familiilor Caesar
▪️Amina Khoulani, foundator Familii pentru
Libertate
Moderator:
▪️Habib Nassar, Director de politică și cercetare la Impunity Watch.
Habib spune că nu se poate face pacificarea Siriei fără justiție și
libertate pentru cei dispăruți. Ahmad, activist pentru drepturi, rănit la
proteste și fost prizonier, torturat la închisoare (slăbit cu 50 de kile și
ajuns legumă putrezită pe care n-o mai recunoaște nici mama), fondatorul unei
organizații a supraviețuitorilor, și-a pierdut cel mai bun prieten, torturat
până la moarte. Spune că există documentație multă pentru a-i condamna pe
vinovați. Și că nu se va opri până când nu vor fi justiție și libertate pentru
deținuți. Amina, fondator Familii pentru Libertate, fostă prizonieră, căreia
i-au fost uciși trei frați la închisoare, cere și ea ca să se rezolve problema
celor dispăruți, eliberarea lor și justiție pentru ei.
Lansează și o scrisoare către Federica Mogherini, lidera diplomației
europene și Geir Pedersen, reprezentant ONU în Siria din partea familiilor
celor dispăruți. Sunt cei ale căror rude au dispărut. Sunt cei care au
identificat corpurile torturate în fotografiile lui ”Caesar” (fotograful care a
realizat fotografiile a peste 11.000 torturați până la moarte). Sunt rude care
au plâns la aflarea veștii despre cei uciși. Sunt supraviețuitori ai torturii
care vor să-i elibereze pe cei rămași. Sunt peste o sută de mii dispăruți și
numărul este în creștere. Cer libertate
și justiție pentru cei dispăruți. Pentru adevăr, justiție și tragere la
răspundere, solicită: 1. Presiune asupra regimului, Rusiei și altor părți ale
conflictului pentru a dezvălui soarta celor dispăruți. Cerem eliberarea celor
deținuți. 2. Suport pentru un rol activ pentru supraviețuitorii sirieni și al
familiilor dispăruților în orice proces de pace și de reconstrucție. Siria nu
poate fi reconstruită pe niște gropi comune și reconstrucția nu poate începe
până nu se vindecă societatea. 3. Suport pentru căutarea pentru identificarea
dispăruților. Când au murit, trebuie informații despre aceasta și îngroparea
acestora. Resping certificatele de deces trimise de regim fără cauzele reale
ale morții și fără locul îngropării. Cer accesul la locul îngropării și
investigații privind decesul. 4. Susțineți tragerea la răspundere a vinovaților
de tortură și ucidere, stabilind un tribunal pentru crime împotriva umanității.
Rudele au dreptul la justiție pentru cei dragi și trebuie încheiată impunitatea
responsabililor și pedepsirea lor. 5. Asigurați-vă că Mecanismul Internațional
Imparțial și Independent (MIII) are resurse pentru a lucra. Colaborați cu
acesta în ce privește crimele împotriva umanității în Siria. Familii pentru
Libertate și-a unit vocile și durerea. Continuă să lupte pentru ca vinovații să
fie pedepsiți și cei dispăruți eliberați. Mogherini și Pedersen pot conduce
lupta împotriva torturii și la salvarea celor dispăruți.
Organizează și mers cu autobuzul libertății la Bruxelles în timpul
conferinței despre viitorul Siriei pentru a duce mesajul libertății și al
justiției pentru cei dispăruți. La eveniment participă și Ta’afi și Asociația Familiilor Caesar. Nu se poate pace în Siria fără eliberarea
celor dispăruți și justiție pentru cei uciși. Actorii de la conferință trebuie
să înceteze să configureze țara după propria lor agendă. Banii trebuie dați
către organizațiile umanitare, nu către regimul criminal. Reconstrucția nu
poate avea loc peste gropi comune și centre de detenție. În Damasc te plimbi pe
stradă și dedesubt sunt centrele de detenție. Mariam al-Hallak, de la Asociația
Familiilor Caesar, spune că avea trei băieți și acum are doar doi. L-a pierdut
pe Ayham. Cere eliberarea deținuților la Conferința de pace de la Bruxelles.
Problema deținuților trebuie să fie prioritatea numărul unu. Avem dreptul de a
ști ce s-a întâmplat cu cei dispăruți. Băiatul ei nu mai este viu, dar nu l-a
putut îngropa. Când a început revoluția, studia pentru un master în stomatologie.
După ce a participat la proteste, a fost arestat pe 16 februarie 2012. Trei
luni mai târziu a fost eliberat, numai că pentru scurtă vreme. Pe 5 noiembrie 2012 a fost arestat din nou. A
fost torturat în camera administrativă a departamentului de medicină umană,
transformat în centru de detenție. Ayham a intrat în comă și apoi a fost
transferat la ramura 215 din Damasc a serviciilor secrete. Gardienii nu i-au
acordat ajutor medical, așa că a murit. Mama a petrecut un an jumate încercând
să afle informații despre băiat. A primit un certificat de deces pe data de 11
noiembrie 2012. 6 luni a încercat să-i caute corpul pentru a-l înmormânta. A
primit în cele din urmă un certificat care spunea că numărul atașat morții lui
Ayham e 320. La mijlocul lui 2014 Mariam a părăsit Siria. A descoperit
fotografiile celor torturați până la moarte ale lui Caesar ale zecilor de mii
torturați până la moarte, însă nu a
îndrăznit să se uite la imaginile corpurilor mutilate oribil. Altcineva a găsit
fotografia lui Ayham și i-a arătat-o lui Mariam. Ea l-a recunoscut (deși cu
greu că era o legumă putrezită). Acum consideră că problema deținuților este
una prioritară. Uneori te lași copleșit de disperare și furie. Dar când vezi
alte exemple din lume și cât a durat până s-a ajuns la justiție, regăsești
speranța. Suntem familiile celor dispăruți și căutăm libertate și justiție.
La Bruxelles, una dintre femeile
de la Familii pentru Libertate spune că încearcă să așeze scotchul de pe pozele
de pe ”autobuzul libertății”. Se întreabă unde a mers autobuzul înainte. Își
amintește că a mai fost la Londra, Paris și Berlin și acum
e la Bruxelles. Ultima destinație este Damascul. Damascul liber, speră
ea. Oamenii ar trebui să știe. Sirienii nu trebuie să înfrunte această
suferință singuri, ci trebuie să fie o problemă umanitară globală. În fiecare
zi, cineva moare în detenție. La fiecare oră, este cineva ucis. Vrea ca
deținuții să nu mai fie uciși. Femeia vorbește despre ruda ei arestată, Yahia
pe care a pierdut-o în 2011 când regimul l-a arestat, apoi i-a anunțat despre
moartea sa. Au fost executați.
Este un scuar numit Bab Msalla în Siria. Sub acest scuar e un centru de
detenție. Acolo sunt prizonieri. Nu putem vorbi de viitorul Siriei fără a vorbi
de deținuți spune altă femeie. Altcineva arată spre poza unuia dintre băieți și
spune că e poza fiului ei. Era student la Universitatea din Damasc. A fost
torturat, apoi ucis.
Noura Ghazi de la Familii pentru Libertate, la Bruxelles, a vorbit către L'Orient-Le Jour. Soțul ei a fost ucis în închisoare.
Autobuzul libertății este pentru nu-i uita pe cei dispăruți. Noura este fiica unui deținut. Tatăl ei a fost
arestat de nouă ori pentru că era membru al unui partid de opoziție. A trăit
aceeași experiență după arestarea soțului ei care a fost arestat cu două
săptămâni înainte de căsătorie. Zece luni
după dispariția lui, l-a putut vizita la închisoarea centrală din Damasc. S-a
căsătorit în închisoare și a putut săi facă câteva vizite. Apoi, a dispărut
după un an și a aflat că a fost condamnat la moarte în octombrie 2015. A primit
doar un certificat de deces în care figura doar data morții lui. ”Acesta e un
sfârșit pentru un erou ca el. Vă mulțumesc că l-ați ucis. Am fost mireasa
revoluției datorită lui. Și datorită lui am devenit văduvă. Este o pierdere
pentru Siria. Este o pierdere pentru Palestina. Este pierderea mea.”, spune
Noura, soția lui. Era un inginer informatician și activist pașnic foarte
cunoscut care a crezut în libertatea în Siria și libertatea internetului. A
contribuit la software-ul global și la comunitățile culturale precum Creative
Commons, Mozilla Firefox și Wikipedia. A construit spații pe care oamenii să
comunice și să distribuie informațiile. A fost torturat în închisoare. Noura a transmis poezii de dragoste
în închisoare pe care Basel le-a tradus în engleză și le-a publicat. Regimul
încearcă să facă să dispară toți activiștii pașnici care au un impact pentru că
vrea să demonstreze că războiul reprezintă o confruntare între grupuri armate
și autorități. Istoria continuă să se repete. Retrăiește cu durere aceleași
experiențe. Memoriile rămân cu ea tot timpul. Este greu să uiți ce a fost și
trecutul e o parte din prezent și din viitor. Cere justiție pentru toți cei
dispăruți tuturor guvernelor implicate în criza siriană.
Ahmad Helmi de la Ta’afi, la Bruxelles, vorbește către L'Orient-Le Jour.
Autobuzul libertății este pentru a nu-i uita pe deținuți. Ahmad este
supraviețuitorul a trei ani de detenție în nouă închisori din cauza
activismului său nonviolent. A fost arestat la Universitatea din Damasc. A fost
deținut în 2012 de trei servicii de informații. Nu vrea să vorbească despre
torturi care au fost continue și ceva obișnuit în Siria, spune doar că după
trei ani de tortură fizică, psihologică și chiar sexuală, mama nu l-a putut recunoaște.
A recunoscut doar vocea. A fost transferat de la o închisoare la alta pentru a
sfârși într-una militară pentru că ceruse libertate, democrație și respectarea
drepturilor omului. După eliberare, a mai petrecut câteva săptămâni în Siria,
dar era din nou pe lista persoanelor căutate. Este un lucru cunoscut că cineva
arestat de două ori e ucis a doua oară. De aceea, a fost obligat să plece din
Siria după câteva săptămâni. A plecat în Turcia. A rămas în Turcia și face
voiaje pentru sensibilizarea cu privire la cei închiși. Vrea drepturi,
libertate pentru deținuți și de a ști unde se află.
Campania Siria trimite o petiție către Coaliția Internațională a Statelor
Unite și aliați (Forțele Democrate Siriene) pentru a afla despre soarta celor
circa 20.000 răpiți de Statul Islamic (din care peste 2.000 la Raqqa). Gropile
comune nu sunt gestionate corespunzător de echipe de experți pentru a afla
identitatea: mii de persoane au fost reînhumate ca victime neindentificate.
Petiția cere: 1. Stabilirea unui canal de
comunicare cu familiile afectate și pentru a le informa în legătură cu cei
dispăruți (militarii pot avea informații pentru famiiile celor dispăruți despre
cei 20.000 de dispăruți la Statul Islamic prin intervievarea prizonierilor
capturați de la Statul Islamic), 2. Trimiterea unor echipe de experți în
medicina legală și a unor echipe de investigare care să realizeze exhumarea din
gropile comune și să evite potențialele distrugeri ale probelor, 3. Gestionarea
dovezilor atrocităților cu
grijă în ce privește centrele de detenție și permiterea familiilor celor
dispăruți să aibă acces la dovezi.
Omar Khouri și Yazan Al-Saadi de la
The Nib vorbesc despre situația devastatoare din Siria și de lupta pentru
justiție și eliberarea deținuților a organizației Familii pentru Libertate.
Organizații precum Familii pentru Libertate stabilite de supraviețuitorii
detenției (inclusiv ai celor răpiți de rebeli) fac muncă de advocacy în negocieri, conferințe și summituri. Până acum au fost ignorați chiar dacă și-au
unit chemarea pentru sirieni cu diferite backgrounduri. Sugerează o luptă mai
lungă în Siria.
Opt
organizații (Amnesty International, Dawlaty, Dammeh, Familii pentru Libertate, Human
Rights Watch, Nophotozone, Campania Siria, Women Now) cer ONU:
1. Presiune pusă pe guvernul sirian și grupurile
armate și aliații Rusia, Iran și Turcia pentru:
·
Pentru
a dezvălui numele, soarta și locațiile persoanelor dispărute, răpite și ucise în detenție
·
Oferirea
rămășițelor pentru a fi înmormântate și înformarea cu privire la circumstanțele
morții
·
Încetarea
proceselor ilegale, incorecte, la fel ca și practica din tribunalele militare,
abolirea Curții Militare și a Curții Anti-terorism în linie cu procesele
corecte
·
Garantarea
monitorizării internaționale independente și permiterea monitorizării
condițiilor de detenție, inclusiv la securitate
·
Asigurarea
că cei care își caută rudele dispărute sunt protejați de rău tratament,
arestări, intimidare, dispariții forțate
2. Ca donatori la ONU solicită
·
Asigurarea
cooperării internaționale și a programelor de dezvoltare care promovează
drepturile omului și standarde
·
Crearea
și finanțarea unor programe de justiție și reparație pentru victime luând în
considerare nevoile
·
Asigurarea
că programele vizează protecția față de detenția arbitrară, răul tratament și
hărțuirea
·
Susținerea
unui sistem unificat, pentru toate persoanele dispărute, inclusiv la Statul
Islamic, inclusiv informația privind rămășițele umane neidentificate și gropile
comune.
3. Alocarea de fonduri Mecanismului Internațional
Imparțial și Independent și asigurarea că bugetul poate documenta crimele
împotriva umanității și crimele de război.
4. Stabilirea unei jurisdicții universale,
stabilirea unui cadru legal pentru judecarea crimelor împotriva umanității
pentru a-i trage la răspundere pe responsabili.
Centrul pentru Justiție și Tragere la Răspundere Siria realizează raportul:
”Zidurile au urechi: o analiză a documentelor clasificate ale serviciului de
securitate sirian”. Raportul e bazat pe analiza a peste 5000 de pagini de
documente sustrase din serviciile de securitate, sugerând că au fost ordine de
la nivelul cel mai înalt de a reprima protestatarii și jurnaliștii străini.
Raportul prezintă o analiză a practicilor de detenție ale regimului, privind și
reprimarea populației kurde. Mohamed Al Abdallah, directorul executiv al
Centrului pentru Justiție și Tragere la Răspundere Siria spune: ”Conținutul
documentelor nu este surprinzător pentru cineva din Siria familiar cu sistemul
de securitate, dar documentele exprimă patternuri clare ale unor largi și sistematice
violări ale drepturilor omului. Documentele de asemenea ilustrează că
serviciile de securitate operează deasupra legii.”
Organizațiile printre care Rețeaua Siriană pentru Drepturile Omului,
Familii pentru Libertate și Asociația Familiilor ”Caesar” scriu o scrisoare
către Consiliul de Securitate ONU pentru a adopta o rezoluție în problema
persoanelor dispărute pentru a afla de situația lor și a trage la răspundere
vinovații.
Amina Khoulani și Dr. Hala al-Ghawi de la Familii pentru Libertate fac un briefing
la ONU privind situația deținuților pe 7 iulie 2019 pentru a face presiune și a
fi eliberați cei dispăruți. Au urgentat ONU pentru a face o listă cu toți cei
dispăruți, informații despre cei morți, inclusiv morți de tortură și eliberarea
celor deținuți arbitrar. Dr.
Hala spune către ONU: ”o nouă pacificată Sirie nu poate fi construită atâta
timp cât oamenii sunt torturați și executați. Nu ne putem mișca fără răspunsuri
despre cei dragi. Dacă eșuezi în asta, eșuezi din nou în fața poporului sirian
și vei fi răspunzător.”
Dr. Hala al-Ghawi și Amina Khoulani care fac campanie pentru libertatea și
justiția pentru cei dispăruți au criticat Consiliul de Securitate ONU pentru
eșecul său de a încheia războiul și a urgentat membrii săi divizați să adopte o
rezoluție pentru a spune numele și situația celor deținuți și eliberarea celor
deținuți arbitrar. Soțul lui Dr. Hala a fost deținut și ținut într-o celulă
atât de mică încât nu-și putea întinde picioarele. A fost eliberat, dar fratele
Halei, socrul și niște verișori rămân în detenție. Dr. Hala a spus că mulți
colegi medici au fost arestați pentru că au ajutat protestatarii, tratându-i și
”unii dintre ei au fost uciși prin tortură în închisoare”. ”Ca familii am
suferit destul și suntem aici pentru a vă urgenta să acționați”, atenționează
Dr. Hala. Amina Khoulani, ai cărei trei frați au fost arestați de regim acum
opt ani, spune că au fost uciși și a fost și ea arestată timp de șase luni
pentru activism pașnic de ramura Air Force Intelligence. Soțul ei a fost arestat
pentru doi ani jumate. ”Am fost norocoși că am supraviețuit, dar alții nu au
fost atât de norocoși”, spune Amina.
Tot Amina ne împărtășește: ”Primul pas spre pace sustenabilă și justiție este
adevărul, sfârșitul detenției arbitrare și a disparițiilor
forțate și eliberarea miilor de civili deținuți arbitrar, cărora li s-a negat
libertatea.”
Pentru PRI Dr. Hala povestește că era însărcinată cu al treilea copil când
i-a dispărut soțul. La începutul lui septembrie 2011. A fost tristă că băiatul
nu-și va vedea tatăl. Dr. Hala era chirurg. Soțul Mohammad Abo-Hilal era
psihiatru. Un om și-a făcut programare. Când a venit la programare, a fost
arestat. Când a fost eliberat, nu a vorbit despre experiența lui, chiar dacă
soția vroia să afle. A fost bătut, pus să stea singur în celulă timp de 40 de zile, a fost înfometat și
torturat psihologic. Puțin după eliberarea soțului, Dr. Hala a fugit în Turcia.
Dar autoritățile au arestat pe fratele ei, socrul și șapte verișori. Nu mai
știe nimic despre ei. La ONU, dr. Hala a spus: ”ca familii an suferit destul.
Și sunt aici astăzi pentru a vă urgenta să acționați”, chiar dacă a rostit
acestea în prezența membrilor regimului care au torturat și au ucis.
Pe 31 august 2019, de Ziua internațională a dispăruților, ”Familii pentru
Libertate” organizează un eveniment în fața ambasadei Rusiei din Berlin. Peste
100.000 sunt dispăruți, victime ale torturii, înfometării și neglijenței. În
ultimii ani, unii au aflat despre rudele ucise în închisoare, dar mulți alții
nu știu absolut nimic și vor să afle. În fața ambasadei Rusiei, cer acțiune și
justiție. Comunitatea internațională a eșuat în ce privește eliberarea celor
dispăruți și familiile lor. Dar încă este timp pentru acțiune. Guvernele
noastre pot cere eliberarea celor deținuți arbitrar și justiție. Rusia, ca
principal aliat al regimului, este și responsabilă. De aceea ne adunăm în fața
ambasadei și protestăm cerând comunității internaționale să afle unde sunt cei
dispăruți și să deschidă închisorile către organizațiile umanitare. De
asemenea, cerem justiție pentru cei dispăruți și tragerea la răspundere a
responsabililor. Până nu sunt eliberați cei 100.000 dispăruți și nu e justiție
nu poate fi vorba de pace. ”Stăm aici în Berlin pentru a cere justiție pentru
cei dragi nouă care au dispărut. Considerăm Rusia responsabilă și-i cerem lui
Putin să ne dea răspunsuri despre datele copiilor noștri.”, spune Fadwa
Mahmoud. Participăm și noi la protest la ambasada Rusiei din București.
***
În ce privește căutările celor dispăruți, Familii
pentru Libertate și familia îl caută pe jurnalistul și activistul Abdul Wahab
Mulla din Alep, dispărut pe 7 noiembrie 2013. ”A trecut timp, dar Abdul Wahab
nu este și nu va fi uitat. Libertate și justiție pentru Abdul Wahab și pentru
dispăruți și cei arestați!” este mesajul lăsat de Familii pentru Liertate.
Familii pentru Libertate îi caută pe cei 11 prizonieri condamnați la moarte
și cei 9 condamnați la închisoare pe viață pentru participarea la un protest pașnic.
Deținuții vor fi mutați de la Hama la temuta închisoare Saydnaya unde tortura e
regulă și mii au fost executați. Prizonierii au început greva foamei în semn de
protest și cer comunității internaționale salvarea lor.
Sara al-Abdullah, o specialistă în computere de 29 de ani l-a căutat pe
soțul ei care a fost ucis în închisoare cu trei ani în urmă. Mai are doar o
fetiță de 3 ani. În august 2017, s-a făcut un raid la casa ei și a fost arestată. A fost dusă la
Unitatea 40, apoi al-Khatib sau Unitatea 251, apoi la Unitatea Securității
Centrale de stat, apoi la Adra. La un moment dat, a fost eliberată pe hârtie,
dar a rămas în continuare prizonieră ca mulți alții. A fost deținută un an și
patru luni. Interogatoriile au diferit de la o unitate la alta. La al-Khatib
este mai mult presiune morală sau psihologică. Interogatoriile diferă de la un
deținut la altul. Gardienii te pun într-o poziție unde nervii sunt strânși și
te bat în locurile unde sunt grupuri de nervi pentru a obține o cădere
nervoasă. Mulți deținuți își pierd mințile. Un coleg a fost torturat până la
moarte. Era o femeie care avea copil mic. Au marcat-o strigătele ei. Au
torturat-o chiar dacă știau de problemele ei cardiace.
Moartea totuși te eliberează, să înnebunești din cauza torturilor e mai
rău. Tortura e ceva obișnuit. Alte femei deținute au dezvoltat probleme
mentale. A avut colege care au înnebunit. Depinde de fiecare în parte. Celulele
au un metru pătrat și sunt întunecoase. Tortura sunetului picăturii de apă este
una dintre cele mai brutale. Are cel mai mare impact. Deținuții sunt puși să
asculte. Și acum, strigă la fel cum era la închisoare, ori de câte ori aude un
zgomot. Întâi a crezut că soțul ei a fost motivul de arestare, dar apoi în
timpul interogatoriului a aflat că a fost arestată din cauza muncii ei de
voluntar umanitar din zonele sub blocadă și a activismului media. Se gândește
la închisoare, la cei deținuți, la copiii deținuți (a văzut și un copil de 4
ani, arestat împreună cu mama lui de doi ani) și că ar fi putut înnebuni și ea.
Moartea e o binecuvântare comparativ cu nebunia. ”Moartea e mai bună decât
înnebunești din cauza închisorii”, spune ea.
Poetul Dara Abdallah îi caută și el pe cei dispăruți și a scris 14 poezii
despre închisoare. Iată momentul eliberării. O cheie mică a deschis ușa marii
închisori. Câteva secunde separă locul unde oamenii mor încet de locul cu viață
ardentă. S-a uitat la cer și s-a simțit amețit. A întrebat pe cineva cât e
ceasul, dar persoana s-a speriat și a fugit de parcă ar fi văzut o creatură mitică.
S-a uitat la fața lui oglindită de o mașină și s-a speriat. Taxiurile au refuzat să oprească. Când a
oprit în sfârșit taxiul, avea sânge pe mâna dreaptă. Taximetristul l-a întrebat
dacă a fost în închisoare. A răspuns că da. S-a lăsat o perioadă de tăcere. O
lacrimă a apărut în colțul ochiului lui. Apoi, când a ajuns acasă, nu a
îndrăznit să se întindă în pat, nici să stai la baie mai mult de 30 de secunde.
A urmărit meciuri de fotbal timp de trei ore. La patru dimineața, era pe
punctul de a izbucni în lacrimi și să ceară să se întoarcă la închisoare. Nu
ești bun de nimic altceva decât să fii prizonier.
Layla Shweikani a fost căutată și ea de familia ei. Ea a fost deținută și
torturată în februarie 2016. Apoi în decembrie a fost executată. Singura ei
vină a fost că a participat la proteste pașnice și a ajutat oamenii dislocați.
Iată ce spune o prietenă: ”M-am trezit la vestea morții. Vestea morții unei
prietene. Execuția unei inimi atât de pure care aducea dragoste unei națiuni și
a unui suflet atât de puternic că putea să unească spiritele dezbinate și să le
ridice la niveluri neatinse mai înainte”. Familia o aștepta. Au fost ani de
false speranțe. Mama ei s-a trezit în fiecare zi cu speranța că va afla ceva
despre ea. 24 de luni în care s-a rugat și a sperat că fiica ei este bine. Că e
la căldură și lumină și nu în pivințe unde îngheți și e întuneric. Rugându-se
ca fiica ei să nu sufere. Rugându-se ca ea să fie înconjurată de suflete
puternice care s-o ajute în dificila ei încercare. Sângele deținuților hrănește
solul, dă putere copacilor, ajutându-i să crească, iar aceștia cad și strivesc
regimul ucigaș. Mii de deținuți sunt încă dispăruți și nu se știe nimic de ei.
Puteți să vă imaginați incertitudinea familiilor lor?
Amina Khoulani, membră fondatoare a asociației Familii pentru Libertate i-a
căutat pe cei patru frați ai ei dispăruți (doi dintre ei Majd și Abdulasar
participanți la proteste pașnice și torturați până la moarte de regim). Majd,
primul frate era student la drept la Damasc.
A luat decizia să participe la proteste pe stradă și a fost un activist
pașnic pentru o Sirie democrată și liberă. Majd și colegii au distribuit flori
și apă soldaților pentru a demonstra că sunt manifestanți pașnici. Dar soldații
au tras și i-au împușcat, iar Majd a fost arestat. În timpul protestelor Majd a
purtat tricou roșu. Al doilea frate,
Abdulasar a participat și el la proteste. Era căsătorit cu doi copii. A fost
arestat de serviciile secrete. Au contactat și Amnesty care a intervenit dar
fără folos. Au dat șpagă ca să-i vadă la închisoarea Saydnaya doar pentru zece
minute. A reușit să-i vadă o dată (cu șpăgi), dar nu i-a recunoscut din cauza
torturilor. Au fost arestați și frații ei, Bilal și Mouhamad care nu
participaseră la proteste. L-au eliberat doar pe Bilal după șpăgi mari date
autorităților. Era aproape un cadavru, de nerecunoscut. A ajuns în Irlanda
acum, dar încă mai suferă de tortură. Pe Mouhamad l-a descoperit în
fotografiile lui Caesar (fotografiile celor torturați până la moarte făcute de
un fotograf militar). Majd și Abdulasar au fost și ei uciși.
A fost și ea arestată împreună cu soțul ei pentru șase luni (soțul pentru
doi ani) și torturată în fața lui până au recunoscut false acuzații. Chiar dacă
a fost amenințată cu moartea (și copiii ei) și cu violul, nu și-a pierdut
credința în revoluție. Continuă să creadă și să lupte pentru revoluție, chiar
dacă nimeni nu o ascultă. ”Chiar dacă nimeni nu o ascultă, va vorbi. Și va fi
mândră de revoluție, chiar dacă sunt singura persoană în opoziție pentru că
revoluția merită să existe, să aibă succes și într-o zi vă vom invita în Siria,
vom sta împreună și vom vorbi liber despre aceste lucruri”. Nu crede că se
poate reconstrui Siria fără justiție pentru cei uciși și eliberarea celor
dispăruți. A primit la fel ca alții certificate de deces din partea regimului
cum că rudele ar fi făcut stop cardiac sau au murit din cauza virușilor.
Regimul nu a admis că au fost torturați până la moarte. Nu a dezvăluit locul
unde sunt îngropați pe care familia ar vrea să-l știe. La fel au primit vești
și alții de la Familii pentru Libertate. Nimeni nu-i aduce frații înapoi, mii
de familii au primit certificate de deces, iar reprezentantul ONU, de Mistura,
nu acordă suficientă atenție. ”Știm că lumea i-a uitat pe cei dragi, dar noi
nu. Cred că reprezentantul ONU ar trebui
să fie mai vocal în a cere justiție pentru cei dispăruți și pace a minții
pentru cei dragi”, spune Amina Kholani. ”Vocea regimului devine mai puternică.
Dacă tăcem, poate că versiunea asupra adevărului este distorsionată. Adevărul
va fi îngropat cu noi, deci trebuie să continuăm să vorbim”.
Bayan Sharbaji, membră fondatoare a Familii pentru Libertate i-a căutat pe
frații ei Yahya și Maan. Își aduce aminte de nopțile lungi în care stăteau de
vorbă. Yahya a luat parte încă din 2003 la campanii pentru schimbarea socială,
anti-corupție (la curățarea străzilor). A fost un lider pașnic al revoluției,
dintre primii care au oferit flori soldaților, ”părintele trandafirilor”:
”insistența noastră asupra rezistenței pașnice este pentru a construi o Sirie
fără violență. O Sirie care rezolvă problemele interne cu intelectul, nu cu
armele pe care regimul le folosește împotriva propriului popor pentru a rezolva
problemele. Când dăm trandafiri trupelor regimului, este ca și când ni le
oferim nouă înșine”, spunea Yahya.
Familia îi caută și pe activiștii de la ”Douma 4” , Razan Zaitouneh, Wael Hamada, Samira al-Khalil și Nazem Hammadi
dispăruți de mai bine de 5 ani, răpiți probabil de extremiști de la Jaysh
al-Islam. Ei sunt eroi ai revoluției. Au fondat comitete locale de coordonare
care dădeau informații despre revoluție și uneau țara dezbinată. Razan și Wael
de asemenea au înființat Centrul de Documentare a Violărilor care monitoriza
abuzurile asupra drepturilor omului. Ca avocat, Razan a apărat de asemenea
prizonierii politici și a fost interogată de serviciile secrete. Soțul Samirei,
Yassin, scriitor, disident, cofondator al Al-Jumhuria i-a scris 10 scrisori. În
ultima, rememorează primele zile împreună. ”Cu 27 de ani în urmă, fusesei
eliberată din închisoare, după 4 ani, o lună și 11 zile. Acum iar împlinești
patru ani, 11 luni și 17 zile ale unei absențe lungi, timp în care nu am știut
nimic de tine la fel ca care te iubesc. Ai trăit ca mine o viață suspendată în
anii de detenție și nu știi când se va încheia această suspendare. Azi e mai
dureros și mai întunecat. Nu există comparație între cele două absențe. Cea
prezentă este mai lungă, mai crudă și-ți rupe inima mai mult.” ”Îmi mângâie
sufletul să-mi aduc aminte că în primele săptămâni împreună aveai două lucruri
pe care le valorizai: jobul și relația cu mine. Două lucruri certe în viața
incertă a unei femei independente”. ”Ce-mi încălzește inima, este că tu iubeai
viața noastră împreună. Nu era cea mai confortabilă viață, dar o trăiam
împreună cu demnitate”. Ne exprimă și noi solidaritatea, cerând eliberarea
celor de la ”Douma 4”.
Familia îl caută pe studentul la medicină Mohammad Samih Bahra din Damasc.
Acesta a dispărut din mai 2013 din cartierul Sheikh Saed din Damasc. Soarta lui
rămâne necunoscută. Familia îl așteaptă încă să vină acasă.
Ahlam, o femeie dislocată aflată acum în Idlib, îl caută pe biatul ei,
arestat de regim. Toți cei trei băieți au fost arestați de regim. Au trăit o
viață fericită până a început războiul: ”nu se mai auzea altă voce decât a
armelor”. ”Vă puteți imagina cum e să-ți pierzi cei trei băieți și să nu mai
știi nimic de ei?” spune ea. Doi au fost eliberați, dar al treilea rămâne în
detenție. ”Vreau ca voi să simțiți suferința.”, mărturisește ea.
Wafa Moustafa îl caută pe tatăl ei, arestat de regim cu 2000 de zile în
urmă. A numărat zilele. Într-o noapte l-a visat pe tatăl ei. ”Într-o noapte
l-am visat. Nu se uita la mine, nu pot descrie durerea pentru că nu se uita la
mine”. A început să numere zilele de când s-au împlinit 300, până atunci a
crezut că tatăl ei va fi curând acasă. ”2000 poate fi un număr ca orice alt
număr. Dar în gândurile mele, memorii și în fiecare moment din viața mea, este
o durere în creștere, mai mare decât orice durere.” Nu-și pierde totuși
speranța: ”Speranța este grea, dar există undeva și este singurul lucru care mă
face pe mine și mii de alții ca mine de a fi aici și a continua călătoria
undeva”.
Familia l-a căutat pe Ghiath Moadamani dispărut în închisorile regimului
până a primit certificatul de deces. A fost arestat în august 2014 și torturat
până la moarte timp de 9 luni. Familia nu-l uită și se roagă să se odihnească
în pace.
Familii pentru Libertate îi caută pe fotbaliștii dispăruți, 7 din echipa
națională. 15 fotbaliști au fost uciși deja în detenție. Cei 22 au fost ținta regimului pentru că au
participat la revoluție. Au fost reținuți pentru celebritatea lor și pentru că
s-au opus regimului.
Familia i-a căutat pe activiștii din Daraya (Islam al Dabas, Amer Helmi, Abdulhakim
Shurbaji, Mazen Shurbaji, Majd Khoulani, Yahya Shurbaji, Abdulsattar Khoulani,
Taleb Ziadeh, Mohamad Rateb Khoulani)
dispăruți în închisorile regimului, până a primit certificatele de
deces. Amina Khoulani, Bayan Shurbaji și Yasmine Shurbaji de la Familii pentru
Libertate i-au căutat. Acum Familii pentru Libertate își aduce aminte de
victimele din Daraya și pune fotografiile lor în album. Se roagă ca familiile
lor să aibă tăria să meargă mai departe și să găsească justiție pentru cei
dragi. Familiile lor nu sunt singurele care se confruntă cu această durere. Mii
de alte familii au aflat vești asemănătoare despre cei dragi. Aceștia au
dreptul la procese corecte. Familiile trebuie să le primească corpurile și să
li se spună cauza adevărată a morții. În ciuda durerii devastatoare pe care o
simt, în fiecare zi Familii pentru Libertate luptă pentru justiție.
Familia îl caută pe Majd Kamalnaz, un american-sirian psiholog dispărut,
arestat când a venit să-și viziteze familia în Damasc. E diabetic și a avut o
serie de atacuri cardiace, de aceea familia este îngrijorată pentru sănătatea
lui. Este un lucrător umanitar. Familia cere ajutorul rățoiului Donald Trump.
De când a dispărut în Siria, Majd a pierdut nașterea a doi nepoți în Statele
Unite. Familia nu știe cine l-a arestat, cine îl ține, dacă are medicamentele
necesare sau dacă mai este în viață. Nu au mai vorbit din 2017 când a venit
să-și viziteze rudele din Damasc și a dispărut. A fost oprit la un punct de
control de-al regimului și a dispărut. Familia inițial a ascuns dispariția sa
pentru a se ocupa de încercările de eliberare la sugestia FBI și a Departamentului de Stat.
Acum familia a recunoscut dispariția și încearcă să promoveze cazul în ideea
eliberării lui Majd. Trump a făcut din eliberarea cetățenilor americani o
prioritate. Dar eliberarea lui Majd pune câteva dificultăți: ambasada Statelor
Unite nu mai funcționează (doar indirect prin ambasada Cehiei), de asemenea
președintele a fost acuzat de crime împotriva umanității. Și părinții lui Austin
Tice, jurnalist dispărut în 2012, au cerut ajutorul rățoiului Donald. Majd este
apolitic. A lucrat în domeniul umanitar, oferind gratuit terapie anti-traumă
supraviețuitorilor uraganului Katrina, tsunami-ului indonezian din 2004 și
victimelor războiului din Kosovo. A făcut același lucru pentru refugiații
sirieni din Siria și din Liban. Se consideră însă american pentru că a trăit și
crescut în Statele Unite. A vrut să viziteze Damascul pentru că acolo locuiește
tata-socru. A verificat mai înainte dacă ni se află pe o listă neagră a
regimului și i s-a spus că nu e. Cei de la ambasada Cehiei (intermediar) spun
că e deținut la baza militară Mezzeh, unde se aplică tortura și execuțiile.
Regimul neagă că îl deține pe Majd. Fiica lui spune: ”nu i-am auzit vocea. Nu
am văzut o poză de-a lui. Nu știm ce face”.
Familia l-a căutat pe Yasser al-Jarjis, dispărut de patru ani și jumătate
și răpit în închisorile regimului. A făcut un praznic mare pentru a sărbători
eliberarea lui. Se gândește la cei care sunt încă prizonieri și se roagă pentru
eliberarea lor.
Familia l-a căutat pe Khaled Ahmad Bakir, dispărut în închisorile regimului
în 2014 până a aflat că a fost torturat până la moarte. Se roagă pentru
ceilalți încă prizonieri pentru a fi eliberați.
Familia l-a căutat pe Ayham arestat de regim până a aflat că a fost ucis în
detenție. Nu va fi uitat. Nu-și dorește decât justiție pentru el și pentru
ceilalți.
Familia l-a căutat pe activistul media Bilal Abdul Kafi al Mohammad din Tal
Thahab din Homs până a primit certificatul de deces. A fost arestat de regim în
august 2013 și a fost ucis în închisoare în urma torturilor. Cazul lui, la fel
ca al altora, arată de ce nu trebuie să existe reconciliere cu regimul sirian
și că acesta trebuie să răspundă pentru faptele sale.
Familia a căutat-o pe Fadwa Mahmoud până a fost eliberată. A fost arestată
de regim și ținută 2 ani pentru activismul ei politic. Copiii ei erau mici;
Maher avea 9 ani, iar Ayham 5. ”Mama, noi avem nevoie de tine, de ce ne-ai
lăsat singuri?” spunea Maher. ”Lupt pentru ca voi să nu mai simțiți opresiunea
și injustiția pe care le simt eu. Maher a crescut și s-a confruntat cu aceeași
opresiune și a fost răpit împreună cu tatăl său Abdulaziz în 2012. De atunci,
Fadwa nu mai știe nimic de ei. Nu a pierdut însă speranța. Aprinde și o
lumânare. Lumânarea e pentru ziua lui Maher, împlinește 38 de ani. Se roagă
pentru siguranța lui. ”Nu avem dreptul să fim deprimați”, spune ea, făcând o
pătură în dormitorul ei. ”Trebuie să mergem mai departe”. Face păturile pentru
cei dispăruți ca să nu le fie frig în închisoare.
Moumina al-Haj Ali l-a căutat pe tatăl ei. Povestea ei e una a mii și mii
de alți sirieni. O spune cu gândul să nu se mai repete. ”Toată lumea are
dreptul să trăiască în libertate și nu în injustiția disparițiilor în
detenție”. Este fata lui Youssef al-Haj Ali. Tatăl ei a fost imam la moscheie
în Arbin, în Ghouta de Est și totodată profesor la școală. Tatăl ei este un rol
model pentru ea. Toți care îl cunosc l-au admirat. A fost arestat în iunie 2012
într-un raid al serviciilor secrete. Tatăl a plecat și nu s-a mai întors.
Trupele regimului au venit pentru a căuta în casă și au făcut dezordine. Li s-a
făcut frică. Era împreună cu mama și patru surori mai mici. În prima zi de
Ramadan, au plecat în altă zonă pentru că atacurile aeriene erau prea
puternice. Au fugit de 6 ori, iar ultima dată a trebuit să fugă în Turcia. De
fiecare dată când au fugit, au fost provocări. Nu a mai aflat nimic de tatăl
lor. În 2013, Mansour, alt deținut a fost eliberat din închisoarea Saydnaya. A
spus că l-a învățat pe tatăl ei engleză. Mansour a reușit să scrie un tricou cu
82 de nume de deținuți. Le-au scris cu sânge și rugină utilizând un os de pui.
A revenit speranța că l-ar putea regăsi pe tatăl lor. În 2013, Ghouta a fost
atacată cu arme chimice. Mătușa ei a murit ucisă de ele, iar bunicul de atacuri
aeriene. Ea și surorile au devenit voluntari care asigură suport educațional și
psihologic copiilor și de asemenea voluntari umanitari și medicali. În 2015, a
lucrat cu Dawlaty, o organizație care
adună mărturii, face training și campanii pentru a aduce justiție. În acest
sens, s-a întâlnit cu alții din Ghouta cu aceeași poveste, care se zbat între
speranță și disperare și care așteaptă vești proaste. Viața a continuat, dar
fără o fericire completă, chiar dacă s-a căsătorit. În 2018, a rămas
însărcinată. A fost evacuată forțat la Atareb, în Alep. În 2018, când au
început să mai apară certificate de deces din închisori trimise de regim, a
încercat să afle vești. Cunoștința i-a spus că tatăl ei trăiește dar numai
atât. Conversația a avut loc cu câteva zile înainte de naștere. Câteva luni mai
târziu a primit certificatul de deces, fără însă a fi precizată cauza morții.
Nu a crezut, chiar dacă pe rețelele de socializare a circular informația că a
murit ca martir sub tortură.
Um Abdullah Al Saud îl caută pe băiatul ei, Abdullah, arestat de regim și
dispărut de șapte ani, fără să mai știe nimic de el. Băieții ei călătoreau spre
Alep unde Um se afla cu alți trei copii. Se pregăteau de logodna lui Abdullah.
Abdullah, în vârstă de 22 de ani, era student la facultatea de Sociologie și Abdulrahman, de 20 de ani, la facultatea de
Inginerie Biomedicală. Mama se afla într-o stare de tensiune. Un prieten de-al
lui Abdulrahman a întrebat dacă au ajuns băieții acasă. Nu a știut ce să spună,
unde să întrebede băieții ei. Întârziau. A întrebat prietenii și i-a sunat. A
plâns întrebându-se: au fost răpiți? Au fost arestați la un punct de control
militar? Au fost uciși? Unde, la ce punct de control militar, la ce ramură de
servicii secrete să se adreseze. Pe 23 februarie încă nu știa nimic de ei și se
gândea că sunt răpiți. A mers la un
protest. La protest a fost arestat al treilea băiat Omar împreună cu doi
vecini. Militarii foloseau arme și băteau lumea, atât femei, cât și bărbați la
protest. Arestau protestatarii. S-a întors acasă amintindu-și că a pierdut trei băieți. A fost la serviciile secrete,
iar ei i-au spus că nu îi dețin pe băieții ei. Vecina plângea și citea Coranul.
Femeia a vorbit apoi cu avocați, dar nimeni nu a răspuns durerii ei. Sâmbătă
noaptea, a primit un telefon de la băiatul ei, Omar. I-a spus că e bine, că
abia fusese la curtea de justiție și că se află la poarta Palatului Justiției.
A spus că e speriat, că l-a văzut pe Abdullah în detenție și că vor vorbi când
vine acasă. A luat un taxi pe care l-a plătit mama. Era ras în cap și palid, cu
o expresie de teroare pe față. A venit acasă, a făcut un duș, dar n-a putu
mânca pentru că ofițerii de la închisoare îl loviseră în stomac până leșinase,
apoi turnaseră apă rece pe el. Fusese interogat și în ce privește frații săi
Abdullah și Abdulrahman. I s-a spus că e dintr-o familie de ”câini de
trădători”. Slavă domnului, Omar a fost eliberat. Apoi mama a aflat de
Abdulrahman care era ținut la Alep la securitatea militară. Era bolnav, avea
râie și se ruga să fie salvat de durerea lui. Cu ajutorul unor relații,
Abdulrahman a fost transferat și apoi eliberat. Abdullah era însă încă în
detenție. De la prizonieri eliberați a aflat că a fost transferat de la securitatea militară din Alep la Homs,
apoi la ramura 215 la Qabboun și apoi la ramura 291 la Damasc. A fost mutat
apoi la notoria ramură Palestina și apoi transferat la cumplita închisoare Saydnaya.
Ultimele vești despre el sunt de acum doi ani de când era la Saydnaya, bolnav
de tuberculoză. I s-a spus că va fi eliberat dacă plătește bani dar nu a
rezolvat. Își pregătise casa pentru a-l primi. Dar mamele se consolează una pe alta. Își dă seama că nu l-a mai văzut
de șapte ani și că nu mai știe nimic de el. Îl așteaptă însă în continuare.
Sora Nivin îl caută pe fratele ei Hamza Al-Mousa. El e absolvent al
facultății de comerț și economie și născut în 1988. A fost arestat de regim în
august 2012. Data decesului nu e cunoscută. Când a întrebat mătușa de el în
2014, i s-a spus doar că e deținut la unitatea 215 și i s-a spus ”să uite de
el”. Fratele lui, Yousef, a scris pe Facebook: ”Memoria ne apare ca o realitate
inevitabilă și e greu să ne dăm seama dacă e un vis urât pe care îl trăim.
Frate Hamza, cum ți s-a stins lumina? Erai râsul în nopțile grele și zâmbetul
în zilele dificile. Cum ți s-a stins lumina? Erai mâna care lua tristețea de la
cei din jur și erai cel care îndepărta grijile”. ”Trebuie să fi avut un moment
de victorie, trebuie să fi reușit să-l învingi pe călău cu mijocul tău
sarcastic de a fi, râzând de ei și de viață.” ”Cum de nu m-am gândit că
telefonul tău de când veneai din Alep era ultimul? Nu ne-am întâlnit atunci, nu
am avut timp să vorbim față în față. Ai stat în mijlocul pericolului și cu
riscul să fii arestat ori să mori și ai înfruntat curajos totul pentru că te
simțeai obligat. Hamza, frate martir, nu a fost un om obișnuit cu chipul lui
îmbujorat, sarcasmul, râsul tare și cuvintele ”ce nu te ucide, te face mai puternic””
Hamza s-a opus opresiunii, iar opresiunea l-a lovit și pe el, spune sora lui.
El i-a protejat pe alții de opresiune. A făcut întotdeauna fapte bune fără ca
alții să știe. Crede că până și la închisoare și-a păstrat spiritul umanitar.
Hamza e fratele și singurul prieten. Nu a mai avut alt prieten mai bun și nu va
mai avea vreodată. Hamza a plecat și a lăsat-o pe sora lui în suferință. ”E
râsul într-o noapte neagră și luna strălucitoare”. Vrea ca ea să suporte
loviturile din închisoare și să fie umărul pe care să-și sprijine corpul
epuizat de tortură. Se întreabă de torturi și de cum a încercat să reziste.
Speră că a reușit să reziste torturilor prin memorie, amintindu-și lucruri din
copilărie ca atunci când era mic și alerga pe străzi, de băltoacele peste care
sărea când era copil. Vrea să fie torturată în locul lui, absența ei nu e atât
de gravă ca a altora, ca a lui mai exact. Absența lui a lăsat o rană în suflet
care nu mai poate fi vindecată. Nu vei fi uitat. Ar vrea să fie în locul lui.
Îi dorește pace.
Familia îl caută pe Mohamad Noor Matar dispărut la Statul Islamic. Mai
fusese arestat o dată, dar, după ce a fost eliberat, a fost arestat iar.
Familia nu mai știe nimic de el.
Familia îl caută pe soțul dispărut la Statul Islamic, spune Ensaf Nasser de
la Familii pentru Libertate. ”Soarta soțului meu și a mii dispăruți la Statul
Islamic trebuie văzută de Coaliția internațională a Statelor Unite și de
Forțele Democrate Siriene înainte ca dovezile să dispară. Când a început
bătălia pentru Raqqa am avut speranță că voi afla ceva despre el. În timpul
bătăliei finale de la Baghouz de asemenea am sperat că vom afla vești când mii
ieșeau afară. Încă n-am aflat nimic”. Se teme că soțul ei nu mai e în viață.
Soțul ei a fost arestat în august 2014. Soțul lui Nasser, Foad Ahmed
el-Mohamed, era un jurnalist local care făcea fotograifii civililor răniți la
spitalul Aisha în Deir el-Zour. Extremiștii i-au spus lui Nasser că soțul ei
este infidel pentru că susține democrația și un stat secular în locul
califatului. De asemenea, a fost acuzat că s-a căsătorit cu Nasser, de religie
druză. Kurzii cer familiilor dispăruților să se înregistreze la Comitetul de
Relații Publice și Consiliul Triburilor de la Consiliul Civil Raqqa. Agenția de
Căutare Centrală, condusă de Crucea Roșie caută și ea.
Familia l-a căutat pe Ali Othman până când a aflat că a murit în detenție
în decembrie 2013. Ali a fost un jurnalist curajos care a transmis despre
blocada din Homs și a ajutat reporterii internaționali să raporteze despre
aceasta. L-a ajutat pe fotojurnalistul Paul Conroy să scape din Homs. A fost
arestat apoi un an mai târziu în Alep. Televiziunea de stat a prezentat un
material cu el prin care denunța revoluția care era parte a unei confesiuni
obținute prin tortură. În ciuda intervențiilor secretarului de externe britanic
și a senatorului american John McCain pentru eliberarea sa, a rămas în
închisoare. Este o pierdere tragică și o amintire a teribilului pericol în care
lucrează jurnaliștii din Siria.
Familia îl caută pe Bashar dispărut la Statul Islamic. Era nevoie de donat
sânge, așa că Bashar s-a dus să doneze sânge. Nu s-a mai întors. A dispărut la
Statul Islamic pe 12 mai 2014. Pe 17 mai au auzit zvonuri că ar fi fost
executat. Nu mai știe nimic de el.
Familia a căutat-o pe Ruqaya Hassan Mohammed până a aflat de decesul său în
detenție la Statul Islamic. Ruqaya era un activist media din Alep, înverșunată
oponentă a Statului Islamic și a fost ucisă de acesta în anul 2015.
Wafa Moustafa de la ”Familii pentru libertate” îi caută pe cei dispăruți
din familia ei. Sunt 2.168 de zile de când a dispărut tatăl Wafei, răpit de
regim. A fost arestat pe 2 iulie 2013 în casa din Damasc. Nu au fost informate
familiile de ce este arestat sau unde este. Forțele guvernului au trecut, au
devastat casa, au luat hainele tatălui și documente și l-au arestat. De atunci,
nu mai are nicio informație despre el. A dat bani pe avocați și pe oameni care
au conexiuni cu regimul. A hotărât să părăsească țara pentru că după arestarea
tatălui sau soțului urmează cea a mamei sau a soției astfel ca deținuții să
facă mărturisiri. Așa că a plecat în Turcia în 2013. Continuă lupta: ”Scopul
nostru este să-i găsim pe cei dragi și pe toți deținuții din Siria. Nu vom
renunța până când nu avem răspunsuri”.
Familia l-a căutat pe Ahmed Kamel Dabba până a aflat că a fost ucis în
închisoarea Saydnaya a regimului. A fost arestat în 2012 de regim și torturat
până la moarte.
Familia a căutat-o pe Alaa Alhomsi care a fost închisă pentru 63 de zile în
închisoare la regim. A fost eliberată într-un schimb de prizonieri. ”În interiorul
închisorilor regimului fiecare e egal. Femeile și bărbații sunt tratați la fel.
Ambii au de înfruntat bătăi, ambii sunt violați, ambii sunt insultați, ambii
îndură aceeași tortură”, spune ea. ”Moartea e mai ușoară decât tortura”.
”Fiecare detaliu contează cum ar fi dormitul pe jos, fără pături călduroase,
utilizarea băii doar de trei ori pe zi, doar trei minute, fără duș și fără
spălarea feței”. Puricii au fost o experiență cumplită. ”Spânzurarea de tavan
este mai dureroasă. Când ești agățat, sângele încetează să circule”. Alteori
ești târât ca un animal cu o frânghie. Femeile sunt acuzate că sunt prostituate
pentru Armata Siriană Liberă (FSA).
Familia îl caută pe activistul media Mohamar Noor Matar dispărut acum mai
bine de șase ani și răpit de Statul Islamic.
Familia l-a căutat pe activistul Samer Alsaloum până a primit confirmarea
că a fost ucis de Hayat Tahrir al-Sham, după ce a fost răpit în 2017. A fost
torturat până la moarte.
Familia l-a căutat pe activistul Hamza până a aflat că a fost ucis în
închisorile regimului, după ce a fost arestat pe 13 august 2012. Familia nu
știe locul unde a fost înmormântat, nici data decesului.
Familia îl caută pe activistul Hassan al-Kasab, arestat de Forțele Demcrate
Siriene (dominate de YPG-ul kurd) pe 10 august în timpul unei campanii de
arestări în Raqqa. A fost arestat o zi după nunta sa, în Raqqa. Hassan e
director de proiect la asociația creativă internațională finanțată de Statele
Unite. Hassan a fost arestat împreună cu alte 5 persoane, Qari Salah Al-Ạlkạṭʿ,
Khalid Al-safety, Anas Al-Idol și fratele său Elias, și Ahmad Al-Shalom. Toți
deținuții lucrează la societatea civilă din Raqqa pentru restabilirea
serviciilor și reabilitarea comunităților după crimele Statului Islamic.
Familia nu mai știe nimic de el.
Familia l-a căutat pe activistul Samer al-Salloum din Kafranbel arestat de
Hayat Tahrir al-Sham până a aflat că a fost ucis în detenție. Peste 2.000 au
fost arestați de această formațiune și au dispărut. Samer a fost arestat pe 26
decembrie 2017 de oameni înarmați de la această formațiune. Samer a fost un
activist în mișcarea de revoluție, responsabil de tipărirea și distribuția
revistei politice ”al-Gherbal” și a revistei pentru copii ”Zawrak”. Este tatăl
a patru copii, unul dintre ei bebeluș în momentul arestării. A fost executat în
aprilie 2019, dar Hayat Tahrir al-Sham nu a anunțat familia, procedând ca
regimul sirian. A fost torturat și el până a acceptat acuzațiile HTS.
O veste bună e că judecătorii francezi au eliberat mandate de arestare
pentru oficialii regimului, Ali Mamlouk, Jamil Hassan și Abdel Salam Mahmoud în
octombrie 2018. Ei sunt acuzați de crime împotriva umanității și crime de
război, pentru torturarea și uciderea unor sirieni ca Mazen and Patrick
Dabbagh. Tatăl și fiul au fost arestați de serviciile secrete și duși la
aeroportul militar Mezzeh. Pe Mazen, profesor de franceză la Școala Franceză
din Damasc și pe fiul său, Patrick, i-a căutat familia până când a primit
certificatele de deces. Au fost torturați până la moarte pentru simplul motiv
că au participat la un protest pașnic pentru democrație. Iată ce transmite o
prietenă apropiată: ”sunt fără cuvinte. Ce să le spun copiilor și prietenilor
lor? Că am eșuat noi și lumea întreagă pentru a proteja acele suflete frumoase
și pașnice de moarte. Ce pot să le spun copiilor și prietenilor lor când
tragerea la răspundere a vinovaților nu a avut loc pentru că lumea și-a pierdut
moralitatea!”. Obeïda Dabbagh, fratele lui Mazen, FIDH și LDH, cu suportul SCM
au inițiat cazul în octombrie 2016. După ani de atrocități comise cu
impunitate, aceasta este o dovadă de justiție.
Mandatele de arestare vizează trei oficiali ai regimului. Un sirian membru
al serviciilor secrete și acuzat de
crime împotriva umanității a fost arestat la Paris, fără ca identitatea
acestuia să fie dezvăluită. Este pentru prima oară când se produce o asemenea
arestare.
Ali Mamlouk, șeful Biroului Național de Securitate, unul dintre consilierii
mărețului și gloriosului conducător al-Assad și Jamil Hassan, șeful Forțelor
Speciale Siriene sunt de asemenea subiectul unui mandat de arestare eliberat în
Germania în 2018, după cum toți sunt căutați pentru complicitate la crime
împotriva umanității, tortură și dispariții forțate. Abdel Salam Mahmoud, șeful
Ramurii de Investigații a Forțelor
Speciale de la aeroportul militar Mezzeh, un loc cu o ridicată rată a
mortalității conform ONU, este căutat pentru crime de război și pentru
complicitate la crime împotriva umanității, tortură și dispariții forțate. Toți
se remarcă prin mărețe și glorioase realizări la fel precum conducătorul lor.
Tot în Germania (cu un mandat internațional franco-german) sunt arestați și
judecați pentru torturi și crime împotriva umanității Anwar R, 56 de ani și
Eyad A, 42. Aceștia au fost arestați în Berlin, respectiv în Zweibrücken, după ani de investigații. Din
2011, regimul reprimă activitățile antiguvernamentale violent cu ajutorul
serviciilor secrete. Anwar R a condus serviciul secret al unei închisori din
Damasc și a comis torturi din 2011 până la sfârșitul lui 2012. Eyad A a comis
abuzuri asupra circa 2000 de persoane din 2011 până la sfârșitul lui 2012. A
condus un punct de verificare militar unde erau în jur de 100 arestați pe zi
care erau apoi torturați la închisoarea lui Anwar. Și în Franța e arestată o
persoană pentru crime împotriva umanității comise între 2011 și 2013 când era
membru al poliției secrete. Documentația include fotografiile lui ”Caesar”
(fotograful militar care a realizat fotografiile a peste 11.000 torturați până
la moarte). ”Fără justiție nu poate fi pace durabilă”, spune Wolfgang Kaleck de
la The European Centre for Constitutional and Human Rights.
Că tot vorbeam de ”Caesar”, dovezi sunt aduse și prin fotografiile lui
”Caesar”, fotograful militar care a documentat imaginile a 11.000 de persoane
torturate până la moarte, cu riscul de a ajunge și el una dintre ele. Imaginile
au fost transportate foarte dificil în Occident. Cele 55.000 de fotografii
realizate între 2011 și 2013 reprezintă trupuri emaciate, numai piele și os,
unele fără organe sexuale, fără ochi și fără unghii din care nici mamele sau
nevestele nu mai pot recunoaște ceva sau pe cineva.
Iar un raport ONU din martie 2018, bazat pe 454 de interviuri, acuză
regimul sirian și milițiile aliate de violuri și violență sexuală împotriva
civililor. Armatele de rebeli au comis și ele acte asemănătoare, dar într-o
măsură semnificativ mai mică. ONU a cerut totodată Siriei să spună familiilor
ce s-a întâmplat cu cei dispăruți și totodată să pună la dispoziție rapoarte
medicale și rămășițele celor decedați.
Procurorul Stephan Rapp a spus că dovezile de crime de război sunt cele mai
puternice de la cele ale naziștilor. Și acesta crede că trebuie judecați cei
din funcții înalte, inclusiv mărețul și gloriosul conducător. Ori poate merită
premiul Nobel pentru pace. Comisia pentru Justiție Internațională și Tragere la
Răspundere lucrează cu sirieni și a accesat peste 750.000 de pagini de
documente ale regimului. ”Sunt dovezi pe care nu le-am mai avut de la
Nurenberg, de când au fost inculpați naziștii”, spune procurorul. ”Sunt
comitete de securitate, comitete populare, centre de comandă pentru criza
națională, este o sursă masivă de informații”. Comisia deține 600.000 de
videoclipuri filmate cu telefonul mobil. Are acces și la fotografiile lui
”Caesar”. Sunt poze ale celor torturați până la moarte, scheletice, cu ochii
scoși și acid pe corpuri. Rusia și China au blocat până acum la ONU prin veto
condamnarea celor vinovați. Crimele pot fi urmărite însă într-o a treia țară.
Procurorul speră totuși că va veni o zi când vinovații vor fi condamnați,
inclusiv cei din funcții înalte.
