Iar gol și în lanțuri pe Elbrus pe ger și viscol? Am crezut că nu se va mai
întâmpla asta niciodată. Urmează pironul și păsărica antropofagă, vulturul
devorator de ficat? Credam că de-acum încolo mă voi bucura numai de altfel de
păsărici. Și să stau cu mâna în pizdele de firmă. La altfel de politică, altfel
de păsărici.
Dar iată că m-au adus aici pe Elbrus Poseidon și sirena Elena. M-au răpit
de la cabinetul ginecologic din mijlocul consultației, m-au dus pe Elbrus, m-au
dezbrăcat și m-au înlănțuit. Amândoi poartă canadiene groase și par
înfrigurați. Sirena Elena are capul descoperit, părul lung, șaten, ondulat îi
fâlfie în vânt, iar ochii verzi aruncă scântei de gheață. Poseidon poartă o
căciulă mare roșie sub care i se vede părul scurt roșcat. Ochii săi albaștri au
o sclipire feroce de fiară. Amândoi suflă aburi, au genele lipite de ger și au
obrajii roșii. Eu tremur de frig și de frică. Deja simt pironul în piept și
freamătul înspăimântător al aripilor vulturului împreună cu râcâitul ghearelor
sale metalice și plescăitul ciocului său hulpav, nesățios.
Să spun acum ultimele cuvinte ca să mă asigur că le-am spus: ”pizda mă-sii
de Big Brotheri, zei, talibani și sisteme” (pizda mă-sii în chineză: cao ni ma, în kurdă: kuze
dia te, în arabă: kess emak, în
limba unicornilor (da, au și cuvinte din astea, nu poți să crezi că un asemenea
popor elegant și elevat din neamul houyhnhnmi-lor, net superior yahoo-ilor, are
astfel de vorbe în vocabular, dar am învățat de la Bebe inorogul): mesti elad), barzăcopilviezure, supercalifragilisticexpialidocious,
pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioză (ultimele 3 – cuvinte care se spun când n-ai nimic de
spus)? Și ”vă iubesc”, ”sunteți hobbiți” și ”2+2=4, nu cât vor Big Brotherii”.
– Te pedepsim pentru că ai furat alegerile, câine de trădător, șobolan de
terorist și șarpe de intelectual, spune Poseidon.
– O să-ți beau sângele, zice sirena Elena. Știi că noi, sirenele din Olimp,
bem sângele marinarilor, altfel ne pierdem vocea unică și inegalabilă. Nu cred
că ești surprins, doar ești și tu tata lui Dracula, băutor de sânge de copii
nevinovați ca toți vampirii. Apoi îți punem pironul în piept și aducem și
vulturul să-ți mănânce ficatul. Bun și sângele la ceva, vorba lui Hagi (era cu
școala, dar se aplică).
– Nu ți-a ajuns sângele refugiaților
înecați în Mediterana? răspund eu. Din păcate, mare parte din sângele meu am
vărsat-o deja, iar cu restul am scris.
Orice, numai să nu înceapă să cânte că asta e și mai mare tortură pentru
mine și nu o să o suport fără dopuri în urechi, cântă mai prost ca Apollo
”Stinge lumina”. ”Stinge lumina, arată-mi calea, / Pune mâna pe mine, simte
chemarea / Inimii mele, inimii mele / Ştiu că îţi face plăcere”. Ulise știe de
ce.
Din fericire, vin Hefaistos, nepot, discipol și prieten și fostul meu călău
(și al regimului) și echipa: Ile (prietena mea), Atena (iubirea din
adolescență, veche prietenă și colaboratoare), Alex din romanul lui Oz, ”Cutia
neagră” (intelectualul rafinat și sceptic, analist al fanatismului, sfâșiat
deopotrivă de politică, iubire și comunicare imposibilă, singurul care l-a
scuipat pe Știi Tu Cine... Zeus (înainte de revoluție!), un erou pentru ”o
anumită parte a presei”, respectiv un vierme de trădător pentru cealaltă,
bolnav de cancer), Jill din filmul lui Terry Gilliam,”Brazil” (blonda care a
îndrăznit să depună o reclamație în apărarea unui vecin arestat pe nedrept,
deși știa că va fi executată ca teroristă, și totodată ”conștiința” lui Ile,
care-și ia tirul și o calcă dacă a greșit ceva sau deliberează prea mult), Her
(Heracle - frumușica musculoasă, cu păr auriu de la Chippendales, cea care mi-a
dat prima un sărut gay salvator și mi-a tot dat), Bebe inorogul (bestia noastră
dragă, neagră și cu coarne, pardon, corn, animalu’ din tatuajul lui Ile, care
m-a tot trezit la viață cu lacrimile lui vindecătoare și fără de care nu am fi
reușit nimic la revoluția noastră democratică din Olimp, ”Marele Blond” (atât
de blond că a imigrat în Olimp), maestru la vânturi cu arome de parfumuri
pariziene, guru și sfinxul care supraveghează discret Olimpul), Don Quijote
(învățăcelul lui Bebe, cel care continuă instructajul cu Bebe pentru a deveni
din yahoo un unicorn), Pegas (unul dintre cârcotașii-șefi, vechi prieten,
revoluționar și coechipier), fii-miu, Deu (Deucalion) (strămoșul oamenilor și
al lui Ile și totodată fiul vitreg al lui Ile (ea e maștera!)),
supraviețuitorul potopului, colaborator la (r)evoluțiile noastre și proiectele
noastre civilizaționale), frate-miu Mene (Meneceu) (purtătorul focului sacru
care a putrezit în Tartar din adolescență până la revoluția noastră
democratică, bolnav de cancer și el), Dio (Dionysos) (interpret genial care a
avut curajul să depună reclamații împotriva lui Apollo, managerul fabricii de
diplome din pielea jupuită a competiției).
Mă eliberează Hefaistos, iar Bebe lansează două vânturi cu parfumuri
pariziene (Si de la Armani) adormitoare pentru Elena și Poseidon. Atena îi
transformă în omiduțe și e pe punctul de a-i călca, dar renunță în ultima
clipă.
Vine să-mi dea (alături de ceilalți din echipă) un sărut gay salvator și o
îmbrățișare disperată, titanică să ne facem praf... praf de stele și să zburăm.
Apoi un sărut de vampir. Atena și Ile plâng și îmi fac masaj cu cremă
reparatoare pe tot corpul, deși nu au apucat să-mi pună decât lanțurile și nu
am decât urme roșietice la mâini și picioare. Dar nu pot refuza ce fac. Am
nevoie de alinare și purificare, de cineva să-mi lingă rănile și să le spele cu
lacrimile sale.
În timp ce Ile mă ține de mână, fii-miu, Deu (Deucalion), întreabă nerăbdător,
dându-și părul ondulat, șaten cu reflexii aurii de pe față și țintindu-mă cu
ochii săi căprui-verzui, scânteietori de parcă plutesc în lacrimi:
– Tati, ce s-a-ntâmplat, ce-ai pățit, ești bine, de ce nu răspunzi? Știu că
te stresează întrebările astea, e o întrebare tâmpită din seria ”ce faci? Ești
bine? Unde ești? De ce nu răspunzi? Ce s-a întâmplat? Ce-ai pățit? Pe unde și
cu cine umbli?”, dar am crezut că de acum încolo te văd doar la grătărel și în
sufragerie.
– Ori la cabinet, dacă ai o problemă ginecologică, răspund eu.
– Cred că am nevoie de un cardiolog, era să fac infarct, tati.
– Iar eu de un Sedatif PC, intervine Ile. Să mă împuște Bombo! Stai, nu
trage, Adriane!
– Și eu era să fac infarct, Deu, răspund eu. Sincer, aș vrea acum să fiu blestemat
să fiu pisică de Cheshire cum am fost în Țara Minunilor și să dorm ca
povestitorul Rașid Khalifa din romanul ”Luka și focul vieții”.
– Dar cel puțin o să te răzbuni și o să mă răzbuni și pe mine scriind
despre asta. Răzbunarea e dulce, tati!
– Cât de idiot (fie și dostoievskian) și nebun să fiu să mă mai sacrific să
fiu personaj și autor și în realitate și în poveste, Deu? Petre Țuțea a fost
suficient de dobitoc să facă închisoare pentru un popor de tâmpiți, dar nu să
scrie și o carte!
