Examen cu BIG BROTHER (XVIII). Primele alegeri libere din Olimp, cu participarea trădătorilor, muritorilor și vampirilor fără domiciliu stabil în Olimp

Totul decurge conform planului ”malefic” al lui Bebe și al lui Promy, iar nenea Cronos e arestat. Între timp, ancheta avansează, dăm și noi declarații, iar Chiron centaurul ne anunță că mai e puțin și va finaliza (într-o zi-două): bineînțeles, marea majoritate vor fi eliberați din lipsă de probe și își vor păstra privilegiile, gadgeturile și țoalele de fițe numai dacă rămân în închisoare... în Startar. O anchetă gata în 4 săptămâni? Nu-mi vine să cred. Eu n-am primit la București nici numărul de dosar după mai bine de 5 luni! Promy își face griji că vom cădea de pe vârful Mytikas direct în Tartar și ar fi dat orice ca ancheta să dureze ca în România, să mai câștige ceva timp, dar asta contravine chiar principiilor lui și ale maică-sii, Temis, zeița justiției. După anunțarea rezultatelor anchetei, se vor organiza alegeri în câteva zile. Chiron va candida. Probabil și Her, măcar ca să lase impresia de consecvență și, totodată, pentru a exista un contracandidat al lui Chiron. Noi (muritorii și Promy cu familia lui) aparent îl susținem pe Her (chiar dacă și noi vom vota tot cu Chiron).

Inspirat poate de ideile cu secretara asiatică ale lui Promy, după ce a învățat chineza într-o dimineață, în numai două ore, Meneceu dă anunț pentru a-și angaja o secretară din China. Din milioanele de aplicații o selectează pe Mi Ko, întâmplător sau nu, roșcată, exact ce ne lipsea. E foarte drăguță și politicoasă, dar Meneceu nu o poate opri din lucru înainte de încheierea unui interval de 16 ore în fiecare zi, oricât s-ar strădui și, deocamdată, îl strigă ”Stăpâne”. Iar el abia a ieșit din Tartar, trebuie să fie foarte bulversat. Săracu’ Meneceu, la fel ca și Promy, nu prea știe nici el cum să ia o pauză, darămite o zi liberă sau o vacanță, să sperăm că o să aibă timp să învețe. E posibil ca Mi Ko să fie și ea nemuritoare, Promy și Meneceu au dificultăți în a o clasifica, pentru că seamănă mai curând cu titanii decât cu muritorii obișnuiți: muncește aproape non-stop, nu comentează nimic (aici nu corespunde totuși: titanii, mai exact Promy, au inventat reclamațiile), nu mănâncă și nu doarme mai mult de o oră pe noapte. Acest ultim lucru o aduce aproape de pragul sinuciderii, căci ea se străduiește de multă vreme să-și reducă rația de somn la 10 minute, așa cum fac sute de milioane de alți chinezi în prezent. Se simte inferioară, cu toate că Meneceu și Promy o privesc admirativ, dar și ușor îngrijorați. Și Bebe are nevoie de o pauză: ochii sunt ușor injectați, pielea și coama lui și-au pierdut din strălucirea de dinainte, scuturile îi consumă foarte multă energie, așa că Promy dezactivează unul din scuturile lui Bebe de pe muntele Olimp (fără acordul unicornului), dar îl păstrează pe cel care înconjură Startarul.

În ziua finalizării anchetei, Promy e incredibil de agitat: patrulează înainte și înapoi, își suflă nu șuvița, ci tot bretonul cu furie, scapă orice obiect care îi cade în mână, îmi strânge degetele gata să mi le frângă, își înfige adânc unghiile în carne, făcând să țâșnească stropi de sânge în aer, tremură și izbucnește în crize de râs isteric. Este atât de neliniștit că e gata să aplice legea interzicerii circulației a lui Her și să facă parkour: adică să sară de pe munte, de pe Olimp. Primul și singurul care aplică legea! A luat-o complet razna? Mai bine ar face o terapie de tip ”Bill și Monica” pe Mytikas, tot vom preda tronul în curând, cu sau fără secretară asiatică...

Rezultatele anchetei sunt cele anticipate: rămân în Tartar doar Cronos, Atena, Hermes și Pan, iar restul vor fi eliberați din lipsă de probe. Așa cum aranjaseră în prealabil (ca să lase impresia unei opoziții autentice), Promy îl critică pe Chiron de față cu toți olimpienii pentru grabă, superficialitate și, totodată, pentru că îi subminează autoritatea lui Her, încercând să-și asigure suportul alegătorilor prin mijloace netransparente, destul de suspecte. Chiron își joacă rolul cu calm și detașare: nu se pune el la mintea lui Promy, alegerile vor fi peste două zile, organizate impecabil, iar orice cetățean al Olimpului poate participa. Tuturor olimpienilor li se va prezenta super-oferta ”Startar 2013”: doar dacă rămân la închisoare își vor păstra privilegiile și vor avea primii (înaintea muritorilor) cele mai tari gadgeturi și țoale. Într-o oră trebuie să se decidă. Ora asta trece incredibil de greu pentru Promy, aproape că intră în convulsii și-i vine să se tăvălească pe jos de emoție. Totul se va sfârși curând. Nu trebuie să fiu Casandra ca să prevăd sfârșitul Troiei. Sau vrăjitoarele Melissa și Vanessa sau Mama Omida. Apropo, ce vezi tu, Baba Promida? Anticipez... ca de obicei. Nu am nevoie să mă uit la ”Știrile de la ora 5” ca să prevăd dezastre. Ca să spun că totul va fi rău. Mult mai rău decât îmi pot eu imagina. Vinovat, câine rău, trădător, porc, ticălos. Târăște-te în genunchi, Promy și cerșește îndurare! Târăște-te în genunchi! Acum!

Din fericire, olimpienii preferă în majoritate super-oferta și rămân în Startar, dar zece optează totuși pentru eliberare: Apollo, Artemis, Poseidon, Hefaistos, Orfeu, doi fauni și trei muze. Apollo și în special Poseidon ne îngrijorează, au ceva susținere, poate că o să și candideze acum la alegerile ”prezidențiale” din Olimp. În două zile, într-adevăr, se confirmă candidaturile lui Apollo și Poseidon, pe lângă Chiron, Her și Thalia, muza comediei. Promy trebuie să amenajeze sala de votare sus, în Olimp: cabine de vot, urne (aurite, decorate cu cristale Swarovski), ștampiluțe, buletine de vot, mese și scaune împodobite ca la nuntă, liste electorale (aici e o problemă delicată, pentru că informațiile ori lipsesc, ori sunt eronate și se poate specula foarte mult ca la noi la referendumul pentru demiterea președintelui din 2012). Din comisia de votare vor face parte câte doi reprezentanți ai fiecărui candidat, iar președinte va fi Bebe unicornul. Eu și Promy vom fi reprezentanții lui Her. Dacă Apollo și Poseidon sunt periculoși și capabili să fraudeze rezultatele, ce să mai spunem de nenea Cronos! El nici măcar nu se va gândi la alegeri, pur și simplu va sparge la un moment dat scutul și ne va hăpăi pe toți.

Sus pe Olimp, în ultima seară înainte de vot, Promy se uită pierdut, în zare, la fâșiile de lumină roșiatică ale apusului. Fâșii fierbinți, uscate de lumină putredă, fluturând fantasmatic, brațe de foc, contorsionate sălbatic, care mă strâng până la sufocare, liniile încinse ale transpirației mele scurgându-se pe față, la început paralele, într-o simetrie perfectă, apoi curbându-se, apropiindu-se bizar și topindu-se împreună într-un șuvoi de lavă, lanțuri incandescente care mușcă din corpul meu, cascadă de fulgere orbitoare, dansând dezlănțuit un ultim tango. Dansez pentru tine, Olimp! Pentru ultima oară. Cu tălpile sfârâind în flăcări.. Focul care te pârjolește și te face scrum, în loc să te ilumineze. Pelicula unui film arzând, fără speranță. Nu există nicio Speranță în Cutia Pandorei. Trebuia, oricum, să o arunc în Styx. Pelicula se descompune lent. Un film prost... o telenovelă fără sfârșit. Mă sufoc. Pironul îmi intră adânc în piept: Știi tu cine îl verifică, împreună cu Hermes, Hefaistos și Antenuța. ”Bestia” e cu ciocul înfipt în ficat, degeaba încerc să-l smulg de-acolo, acum îmi înghite și mâna. Din nou gol, în lanțuri, sfâșiat și devorat. Natural born chained. Pe punctul de a mă prăbuși în abisurile leșinului, dar scuipatul lui Hermes și al lui Știi tu cine mă arde mai rău ca acidul sulfuric și mă trezește. Târăște-te în genunchi, porcule și cerșește îndurare! Târăște-te și cere-ți iertare!

În curând va fi întuneric. Nu voi mai asculta cântecul valurilor, nu voi mai face scufundări în Ataraxia, la recifurile de corali albaștri (că de înotat, asta-i treaba lui Her, eu pot să mă teleportez), nu voi mai proiecta iPhone 8 (în cazul în care nu l-a lansat deja nenea Cronos), nu voi mai avea orgasme cu Maretti, nu voi mai pune mâinile pe țâțele niciunei femei, nimeni nu mă va aștepta acasă, la masă... S-a stricat chiar și ambrozia. E  târziu. Prea târziu. Va fi întuneric. Și liniște. Ca-n filmul ”Nunta mută” atunci când nunta din sat a fost oprită și dizolvată în tăcere la moartea lui Stalin. Împușcături și arestări. Apoi, liniște. Adusă de tancuri. Încă mai dansez, disperat, cu o furie sălbatică, dar tancurile sunt aproape. Să le dau un iPhone 7 sau poate Maretti? Simt răsuflarea lor înghețată. Sunt tot mai mari, mai amenințătoare, în curând mă vor zdrobi. Nu va mai rămâne din mine decât o pungă ferfenițită de Maretti, dansând bezmetic în vânt, fără să știe unde se duce. ”The rest is silance”. E prea multă liniște, îmi vine să urlu. Asta nu e liniștea pe care mi-am dorit-o eu: liniștea nopților în care să mă uit la cei dragi cum dorm (chiar dacă joacă jocuri video sau lucrează până dimineață), liniștea mirosului de souvlaki, a clinchetului de pahare umplute cu vin de la Chiron și a feței de masă de satin foșnind, liniștea jocurilor de-a ”Bill și Monica” pe Mytikas, în Olimp când sperma mea avea gust de Cappuccino, de whiskey sau de Irish Coffee, liniștea ședințelor la care Bebe nu a venit niciodată și în care ironizam legile lui Her, iar el se pișa pe el de râs auzind ideile mele ”originale”... Liniștea voastră e diferită. E una a pumnului în gură. Mă simt iar în lanțuri, sufocat, înnăbușit. Cu pumnul în gură. Ascultați-mă! Am ceva de spus. Vreau să vorbesc, dar pumnul îmi strivește buzele.

Noaptea mă va înghiți. În câteva luni nu voi mai ști care e stânga și care e dreapta, nici cu ceasul sau brățara. Nu voi mai ști cine sunt. Nu voi mai recunoaște pe nimeni, nici pe mami, pe Her sau pe Ile. De fapt, nu va mai exista nimeni pe care să-l pot recunoaște. Îi voi trage și pe cei dragi, rude sau prieteni cu mine, în întuneric. Mene săracu’ abia începuse să trăiască, a stat mii de ani la închisoare, mi-aș da nu numai ficatul, ci toate organele ca el să rămână acasă. La fel și Atlas, și Epi. Și Her. Și toți muritorii. Nu vreau să împărtășească soarta mea. Vreau să-i duc pe toți pe Gliese, cel puțin pentru o vreme, să fie în siguranță. Iar eu mă voi întoarce.

– Știi cum zic eu, mai mult poate fi prea mult, rostește Promy cu glas înnăbușit. Mai târziu poate fi prea târziu. Ile, aș vrea să vă trimit pe toți pe Gliese. Acum. N-aș suporta să vi se întâmple ceva.

– Și tu?

– Eu mă întorc aici, în Olimp.

– Păi cum? TU hotărăști pentru noi? Faci atâta caz de liberul arbitru și tocmai tu dai un exemplu prost? Uite, eu vreau să rămân aici, cu tine, indiferent ce s-ar întâmpla. Îmi vei ignora decizia?

– Aș ignora-o, dar te iubesc atât de mult încât îți respect voința și te las să mori pentru mine, dacă așa vrei. Sunt destule oportunități, dacă ești hotărâtă să mori pentru mine.

– Sper să meriți, tâmpitule, nebunule, ticălosule, hoțule, mincinosule, trădătorule, porcule, câine rău și turbat, bulangiule și perversule, obsedat de muritori ce ești! Te urăsc, te urăsc, te urăsc!

Scurta ”Odă pentru Kim Jong Promy” nu reușește să aducă decât un zâmbet fugar și trist pe figura lui Promy. Poate, dacă i-aș cumpăra noul smartphone nord-coreean Arirang, aș reuși să-l distrez. Să vadă și el ce produce competiția! Dar nu se prea găsește. Her îl zărește și el pe Promy cu fața lungă și descompusă (nu aia încrâncenată de Harry Potter, ci moaca de ”zacuscă mucegăită”, de ”moluscă” sau de... ”bacterie probiotică”, că tot a încercat recent) și încearcă să-l mobilizeze, cu atât mai mult cu cât ”prietena” lui insistă să-l teleporteze pe Gliese ca să fie în siguranță. Ca stăpân interimar al Olimpului (încă), în preziua alegerilor, Her îi dă lui Promy sarcina de a actualiza listele electorale, dar nu reușește să-l entuziasmeze sau măcar să-i distragă atenția, indiferent cât de multe erori are de corectat Promy. Apoi încearcă să-l binedispună cu lista legilor lui ”tâmpite”:

– Au fost foarte tari legile mele, păcat că am fost singurul care le-a aplicat, se pare că sunt prea avansat pentru Olimp. La fel ca și tine. Nu poți face reformă și democrație cu niște bestii needucabile. Comunică tu cu ele și învață-le, dacă poți. I-ai văzut ce fac în Startar? Crezi că merg la conferințe, la teatru ori la bibliotecă? Sau măcar la sala de fitness ca mine? Nu vin la teatru nici dacă le dai un iPhone 7. Poate o să meargă în schimb la o conferință... de-a lui Cronos... nenea Cronos, dacă îi ispitește cu un iPhone 8, că al tău s-a perimat. Păcat, erau niște legi bune. A, stai puțin, Promy, o să mai dau acum o lege ca să fiu sigur că nu mă mai zăpăcești cu Gliese-ul: ”Interzisă teleportarea pe Gliese!” Aha! Cine va încălca legea, va fi exilat pe SPP1001 să-și petreacă următoarele milenii împreună cu Tăticuțu’, hohotește Her.

În sfârșit, Promy râde.

– Promy, mă bucur că te-ai înveselit, pentru că în curând o să ne înghețe râsul, continuă Her. Tuturor. Fără a coborî în Tartar. Uite, de pildă, dacă ne uităm un pic la investițiile pentru proiectul ”Startar” cu care n-am fost niciodată de acord. Ține minte, n-am semnat nimic, n-am ștampilat nimic. Și acum l-aș închide. De fapt, poate voi lichida Startarul azi, la final de mandat. O extravaganță de-a ta care ne-a lăsat cu o super-gaură în buget!

– Da, Her, dar cei care vor să rămână acolo își plătesc cazarea, masa, produsele, serviciile, așa că investiția se amortizează treptat. Am insistat să păstrăm deocamdată Startarul nu doar ca să oferim o alternativă, să arătăm că există și alte moduri de abordare, dar și din motive practice, ca să-i ținem acolo măcar până la alegeri. Dacă nu mai ai clienți, poți să-l privatizezi, nu știu, să-l faci atracție turistică. Și îmi asum eu tot, nu e răspunderea ta, nu sunt eu condamnat mereu pentru orice?

– Cum să-ți asumi tu singur răspunderea când eu sunt ”stăpânul” Olimpului? Toate se sparg în capul meu, dacă am așa o ”prietenă” extravagantă și cheltuitoare, ha-ha-ha... De ce nu ați investit voi din banii voștri, tu și Bebe?! Nu din bani de la buget. Iar ticăloșii ăia trebuia lăsați exact cum erau, în lanțuri, în fundul Tartarului, pentru totdeauna. Meritau o pedeapsă eternă mai mare decât a fost a ta. Turbez de furie din cauza asta, sunt pe punctul a-mi aplica propria lege a circulației, adică să mă apuc de parkour: îmi vine să sar din palat peste prăpastie. Și nu e doar părerea mea, Promy! Cred că asta a fost percepția tuturor... fraților și prietenilor tăi. Așteptam de la tine mai multă solidaritate cu comunitatea ta, am sperat orbește că ai învățat și tu ceva. Nu faci modernizare și democratizare cu forța. Știi bine că nu merge.

– Da, frate, așa e, îmi pare foarte rău, toate proiectele de schimbare socială eșuează fără un suport minimal din partea comunității și fără implicarea acesteia. Eu am sperat, la rândul meu, să găsesc această primă susținere... la voi, la cei de-acasă... la tine. Și eu am nevoie de înțelegere și de susținere de la voi, de la cei dragi, și eu sufăr când mă simt respins chiar de ai mei. Să nu avem o abordare îngustă și ultraselectivă, să evităm ”viziunea de tunel”... Să încercăm să devenim mai deschiși. Acum, ca să fim fair play, cine ne-a scos pe noi din Tartar și cine i-a pus în lanțuri la început pe... ticăloșii ăia?

– Cine? Bebe!

– Atunci și Bebe avea un cuvânt de spus în problemele Olimpului.

– Nu numai că avea, dar încă mai are, intervine Bebe. Gata, terminați cu Startarul, să ne focusăm pe pregătirea alegerilor.

În sfârșit, buletinele de vot, ștampiluțele, listele electorale, masa comisiei de votare și urnele sunt gata. Fiecare candidat are câte doi reprezentanți în comisie: eu și Promy din partea lui Her, doi centauri (Minos și Ninos) din partea lui Chiron, o sirenă (Melys) și o nereidă (Sophia) din partea lui Poseidon, două muze din partea Thaliei, un faun și o nimfă din partea lui Apollo. Materialele de campanie sunt interzise în secție și la o distanță mai mică de 300 de metri de aceasta. O comisie poate funcționa cu minim 5 membri: președintele și patru reprezentanți ai candidaților. Îi așteptăm cu sufletul la gură să se strângă, astfel încât votul să fie validat: eu și Promy am venit primii (de fapt tot stăm de pază pe muntele Olimp de mai bine de două săptămâni). Cu 10 minute înainte de vot, își fac apariția și centaurii lui Chiron, așa că putem răsufla ușurați: suntem minim 5. Pe ultima sută de metri, cu 9 minute înainte de vot, Thalia renunță la candidatură și-și anunță susținerea pentru Apollo. Cu 5 minute înainte de începerea alegerilor, Apollo ne comunică și el că nu mai candidează și că recomandă electorilor săi să-l voteze pe Poseidon. Așadar, urmează o luptă strânsă între Chiron și Poseidon. Her nu are nicio șansă, nici măcar noi, reprezentanții lui, nu-l vom vota, ca să nu risipim voturile.

 

Prezența la vot e destul de redusă, estimăm că o să voteze 15-20% din circa 2000 (pentru că o bună parte dintre olimpieni au rămas în Startar). Totuși, trebuie să supraveghem totul cu cea mai mare atenție. Timpul trece greu. Fiecare secundă pare un mileniu. Îndată ce intră frații lui Promy în sala de votare, sirena Melys, reprezentanta lui Poseidon, sare ca arsă:

– Bă, voi ăștia, titanii, Meneceu, Atlas și Prometeu, ce tupeu aveți! Nu puteți vota! Sunteți niște trădători vânduți... muritorilor și ați suferit condamnări. Oricum, locul vostru e la închisoare, nu înțeleg ce căutați aici. Ați reușit să vă inflitrați până și în comisie, jigodiilor. Dar ce mă mai miră la curva de Prometeu!

Promy se înroșește și începe să tremure, dar rămâne ferm pe poziție:

– Cetățenii din Olimp, eliberați de la închisoare au drept de vot, condamnările erau, oricum, politice și nu penale. Eu și frații mei suntem mândri de ele, onorați să fi fost deținuți politici. Iar noi figurăm și pe listele permanente, asta se poate verifica. Și te rog să vorbești frumos, Melys.

Bebe, președintele comisiei și Her (sunat de urgență la palat) confirmă: Promy, Meneceu și Atlas sunt pe liste și pot vota.

Când apare Deucalion, fiul lui Promy care lucrează pe o stație orbitală pe altă planetă (VJ45), într-o altă dimensiune, într-un univers paralel, împreună cu soția, Pira, Promy tresare de emoție și ochii i se umezesc. Nu știa că vine, i-a făcut o surpriză. Uite că există și surprize plăcute! Deucalion și-a întrerupt proiectele special ca să voteze. Primul vot din Olimp, primele alegeri libere! E foarte entuziast. Așa e la început: și eu fugeam de la job sau îmi întrerupeam vacanțe ca să votez. După aproape 20 de ani de vot (de la care n-am lipsit niciodată), acum sunt din ce în ce mai scârbită și, chiar dacă încă mă mai prezint, nu mai știu ce să aleg dintre variantele mai mult sau mai puțin rele. Deucalion și-a păstrat cetățenia din Olimp și vrea să voteze cu orice preț. Melys izbucnește iar: Deucalion și Pira nu pot vota nici ei pentru că nu au domiciliu stabil în Olimp. Promy tremură ușor, tâmplele îi pulsează, dar își păstrează zâmbetul, cu atât mai mult că e fi-su de față. Pașapoartele sunt în regulă, Deucalion și Pira au cetățenie olimpiană, figurează și pe listele permanente, care e problema? Bebe și Her își exprimă și ei acordul: Deucalion și Pira pot vota.

Ultima persoană care întâmpină probleme la exercitarea votului sunt chiar eu. Melys se opune cât poate de tare ca eu să votez:

– Nici nu se pune problema să votezi! Nu pune mâna pe buletine și pe ștampiluță! În primul rând, ești muritoare, n-ai ce căuta aici, printre noi. Apoi, nu ai nici domiciliul stabil în Olimp și, dacă stau să verific, ăsta se află undeva departe, într-o țară foarte suspectă, mai exact a lui Dracula, iar tu ești urmașa lui. Chiar acum poți să sari la mine, să mă muști de gât și să-mi bei sângele. Mai mult, toată lumea știe, ești olteancă, ceea ce agravează lucrurile. Ai ciocu’ mare ca Prometeu. Și oare de ce mă mai mir eu de ceva când tu, oricum, ești prietena curvei de Prometeu, a ticălosului ăstuia de trădător care, în stilul lui obișnuit, ne-a sfidat iar pe toți și și-a permis să voteze, cu tot neamul său de pușcăriași!

Parcă îmi vine să o las să experimenteze un pic ”ciocu’ mare de olteancă, prietenă a trădătorului” (deși până acum am auzit doar ciocu’ ei), dar mă abțin, nu vreau să pun paie peste foc. Sunt singura muritoare care încearcă să voteze (Alex e la o conferință în Tokio și a luat-o și pe Jill cu el, să viziteze Japonia, iar Mi Ko are pașaportul expirat) și nu vreau să pierd ocazia, cu atât mai mult că m-au preocupat întotdeauna problemele Olimpului. Bebe și Her intervin din nou și îmi certifică dreptul de vot pe listele suplimentare (nu permanente), fie și în calitate de reprezentantă al lui Her.

La numărarea voturilor, Promy e în pragul unui accident vascular... asta poate și din cauza colesterolului foarte mare, chiar necuantificabil, căci el continuă să sfideze legea lui Her (a alimentației bio) și să consume ambrozie și nectar. Numărăm voturile cu bruma de atenție care ne-a mai rămas cu o asemenea oboseală și consum nervos, iar Bebe supervizează procesul cu aerul lui distant și solemn. Aproape fără să respirăm (o dată fiindcă aerul din Olimp e foarte poluat, iar a doua oară din cauza emoțiilor) numărăm: 336 de buletine de vot în urnă – 11 anulate pentru că erau dublu ștampilate sau blank, 4 voturi pentru Her, 160 de voturi pentru Poseidon și 161 pentru Chiron. Ne ia cu leșin. Sigur?! Să mai numărăm o dată, poate reușim să ne mai calmăm un pic între timp. Dacă e adevărat, eu și Promy ar trebui să ne bucurăm discret, suntem, oficial, susținătorii lui Her. Da, 160 pentru Poseidon și 161 pentru Chiron.

”Ura, am câștigat!” sar în același timp Minos și Ninos, reprezentanții lui Chiron și Melys și Sophia, reprezentantele lui Poseidon. Melys și Sophia sunt absolut convinse de rezultatul favorabil, pentru că au calculat excluzând voturile lui Promy, Meneceu, Atlas (trădătorii evadați din închisoare), Deucalion și Pira (cu domiciliul stabil pe o altă planetă) și al meu (muritoare, din țara lui Dracula, olteancă și... prietena trădătorilor): deci, lor le ies 155 voturi pentru Chiron și 160 pentru Poseidon. Ca președinte al comisiei, Bebe intervine și tranșează problema: voturile noastre sunt valide, numărătoarea – corectă, rezultatul e de 161 la 160 în favoarea lui Chiron; dacă nu le convine, să se ducă să conteste alegerile la Her (încă stăpânul Olimpului până la depunerea jurământului de către cel ales astăzi). Melys și Sophia anunță oficial că au câștigat alegerile și că își mențin opinia că voturile noastre (cele 6) sunt frauduloase și trebuie invalidate. Spumegând de furie, Melys declară că noi am fraudat alegerile și că va face contestație. Promy e pe punctul de a izbucni în râs, dar se abține: era sigur că așa vor proceda, în caz de victorie. Acum am furat și alegerile!

Acasă, Promy ne cheamă să bem un pahar de vin (de la Chiron) cu Deucalion. Promy nu-și poate desprinde privirea de la el. Deucalion e înalt, bine făcut, solid, dar cu trăsături fine ca Promy, cu părul șaten deschis, ușor ondulat, cu reflexii aurii și cu ochi căprui-verzui strălucitori. Ne strânge mâinile și ne îmbrățișează la fel de tare ca Promy. Cu disperare. De parcă i-ar fi frică să nu ne volatilizăm și să-i scăpăm din brațe. Să rămână cu brațele goale.

Încântat că am făcut cunoștință, Deucalion îmi spune că a auzit de la unchiul său, Meneceu, de delicioasa plăcintă cu vișine a maică-mii și că i-ar plăcea să guste. El mănâncă de toate (mâncăruri ca noi oamenii, ambrozie, nectar, chiar și mâncare astrală foarte concentrată, sub formă de capsule de care noi, probabil, nu am fi foarte interesați), nu e mofturos ca tati (care consumă doar ambrozie, nectar și... Maretti). Din păcate, nu avem acum plăcintă cu vișine, dar poate cu altă ocazie... Promy abia așteaptă să-l mai vadă o dată, o să-l anunțăm când e gata plăcinta. Poate facem chiar noi. Deucalion promite să vină imediat: va simți, cu siguranță, mirosul de plăcintă proaspăt coaptă. Îi mărturisesc că-l iubesc așa mult pe tăticul lui (din copilărie) că sunt în stare și să mă apuc de gătit pentru el, frații sau copiii lui, să deschid chiar cuptorul meu de acasă, de la București, care se încinge mai rău ca Gheena și emite un abur fierbinte-înțepător mai asfixiant decât aerul din Olimp. Deucalion zâmbește înțelegător, știe, i-a povestit și tati, a citit și pe blog. Nu are prea mult timp (așa sunt titanii, viața lor personală le cam scapă printre degete), dar vrea să fie informat și să nu piardă legătura cu Pământul.

Deucalion conduce o stație orbitală pe planeta VJ45. Tot un fel de proiecte civilizatorii ca și tăticu’... poate cu mai mult succes. E destul de mulțumit, îi place ce face. VJ45 seamănă cumva cu Solaris: e o planetă vie, inteligentă și sensibilă, care încearcă să comunice cu locuitorii săi. La fel de expusă ca și Solaris, oricine ar putea s-o distrugă. Deucalion se teme pentru ea, ar vrea să o protejeze, dar știe că nu are totul sub control. Planeta e specială: se exprimă artistic. Fiecărei acțiuni a unei ființe de acolo planeta îi răspunde muzical (prin simfonii, concerte, opere sau simple melodii). Mai mult, planeta rezonează cu stările psihice ale celor de pe stația orbitală. Atmosfera și oceanul își schimbă culoarea (toate nuanțele curcubelui) corespunzător stărilor psihice ale locuitorilor, precum ”inelele sentimentelor” a căror piatră își modifică gradat culorile, în funcție de trăirile noastre (mai exact de temperatura corpului). Planeta trimite mesaje individualizate, particularizate pe care ceilalți nu le pot percepe. Când lui Deucalion i-a fost dor de Olimp și de familie (spre rușinea lui i se mai întâmplă, deși sentimentele sunt amestecate... ”Casa de copii Olimp nu e acasă”), cu toate că era ora prânzului, atomosfera și oceanul și-au schimbat aspectul și culoarea, de parcă ar fi fost apus de soare. Oceanul s-a făcut argintiu-metalizat, cerul – roz-violaceu, nisipul a căpătat irizări de curcubeu și Deucalion a auzit deodată Beatles – While My Guitar Gently Weeps .

Promy îl ascultă vrăjit, sorbindu-l din priviri. Și el are sufletul rănit... Oare de câte simfonii ar fi nevoie pentru a-i alina lui sufletul!? Poate că planeta s-ar dezintegra instantaneu, dacă ar percepe durerea lui. Promy nu vrea să-i facă rău. Și Deucalion a trecut prin multe. Prea multe... Începând cu înlănțuirea lui ta-su, apoi potopul lui Știi tu cine... El a fost singurul supraviețuitor, împreună cu Pira, cu ajutorul lui Promy care le-a spus cum să-și facă o barcă zdravănă și să se refugieze pe muntele Parnas. Nimeni dintre olimpieni nu a protestat împotriva deciziei stăpânului, toți au ascultat ordinul ăsta absurd al lui Zeus (cu excepția zeiței Temis, bunica lui Deucalion): să vină potopul! Asta pentru că Zeus îl ura pe Promy. Vroia să dispară oamenii lui. O singură zeiță din anturajul stăpânului și-a făcut griji. Antenuța! Pentru Promy? Pentru alți titani? Pentru oameni? Nici vorbă. Se temea că nu va putea trăi fără să fie venerată de muritori, se obișnuise cu sacrificiile rituale și cu odele.

Deucalion avea toate motivele să stea departe de Olimp și, totuși, a făcut tot drumul până aici ca să voteze. Pentru prima oară! Pentru toate există un început. Cam târziu, dar mai bine mai târziu decât niciodată.

– Am venit special să votez tocmai de pe VJ45. Am așteptat atâta!... Am toate actele în regulă, am și cetățenie, n-aș suporta să-mi anuleze votul, zice Deucalion, plecându-și genele negre, lungi și arcuite, moștenite de le Promy.

– Și eu am așteptat mii de ani să fie alegeri în Olimp și să votez, Deu. Dacă-mi invalidează votul, mă sinucid. Glumesc, o să-i omor pe ei și o să arunc Olimpul în aer. Nu, nici așa, dar o să-mi apăr votul meu de trădător mizerabil, condamnat a priori pentru tot răul din lume cu toate forțele mele!

– Eu am fost preocupată de problemele Olimpului de când mă știu! izbucnesc și eu. Înainte de cele ale României sau ale pământului. Cum?! Să-mi anuleze mie votul de muritoare, olteancă din țara lui Dracula, teroristă, golancă și ciumpalacă și, totodată, prietena trădătorilor? Nu le e teamă că o să le beau tot sângele?!