Știe cineva ce
gândește Țarul și ce mai pune la cale? Să o chemăm pe mama Omida ori pe
Cristian Tudor Popescu să ghicească ce surprize, surprize mai pregătește Țarul?
Ce vrea Rusia în Siria în momentul de față? Ce vrea Țarul, mai exact? Rusia
acceptă acum, teoretic, opoziția la negocieri, dar încă îl susține pe
teroristul-șef din Siria (ceea ce nu reprezintă o soluție viabilă de
stabilizare a țării pe termen lung și pe care opoziția o respinge, de altfel,
vehement). Țarul a izbutit să întărească regimul sirian, devenind frate de
sânge al acestuia... sângele medicilor, jurnaliștilor, activiștilor, femeilor însărcinate
și al bebelușilor, pentru care merită să-și acorde singur premiul Nobel pentru
pace. Bun și premiul Nobel pentru pace la ceva! Se poate spune că armata
siriană cu suport rusesc a obținut unele succesuri militare, însă nu a reușit
să elibereze, de pildă, Aleppo, controlat dominant de rebeli ori alte victorii
decisive. Unii apreciază chiar că progresul armatei siriene nu se datorează
Rusiei, Iranului sau Hezbollahului, aliate regimului, cât presiunilor asupra
Turciei de a-și închide rutele de aprovizionare pentru grupările armate rebele
(asta a avut un impact negativ și asupra rebelilor moderați, FSA (Armata
Siriană Liberă), de exemplu).
Interesant, în
ciuda avansului armatei siriene, opoziția (mai mult sau mai puțin) moderată
încă ocupă aproximativ o treime din teritoriul Siriei. La fel, regimul și
jihadiștii de la Statul Islamic – fiecare circa o treime. Iar recent, Rusia a
înregistrat o nouă lovitură: a pierdut arme (inclusiv elicoptere) în atacurile jihadiste
de la bazele sale (de pildă, la T4, pe drumul dintre Homs și Palmyra), deși, în
”dulcele stil clasic”, respinge vehement acest lucru. Rusia neagă orice
incidente apărute pe parcursul implicării sale militare oficiale în Siria
(piloți dispăruți, elicoptere distruse, atacuri la spitale, școli, piețe sau
tabere de refugiați etc.). Putem prevedea asemenea declarații, spre deosebire
de surprizele Țarului. Mai mult, acesta se folosește de noul război rece cu
Statele Unite și de cel cald din Siria ca să distragă atenția populației ruse de
la prăbușirea economiei și de la excesele măreților și glorioșilor conducători
precum Țarul și regimul său. La rândul său, Iranul, suporter devotat al
regimului sirian, cu toate că aprobă formal prezența opoziției în guvernul de
tranziție, își urmărește propriile obiective geostrategice, căutând să-și
mențină influența în Siria, Liban și Irak.
Și, acum, noi
surprize, surprize din partea regimului sirian: a oprit bombardamentele, a
eliberat prizonierii, a ridicat blocadele și a permis ajutoarele, iar
teroristul-șef și-a dat demisia. Aș vreau eu să fie așa, dar, din păcate, nu,
nu e. Regimul sirian a încălcat noul deadline convenit pentru 1 iunie în ce
privește distribuirea ajutoarelor umanitare în zonele sub blocadă. Logic, nu?
Ah, știam dinainte că le respectă la fel de mult ca politicienii noștri și ca
ONU. Nu aveam nevoie de ajutorul mamei Omida sau al lui Cristian Tudor Popescu
pentru a ghici. Ca să lase impresia că fac ceva, pe principiul revoluționar ”Mircea,
fă-te că lucrezi” sau al combinațiilor ingenioase ale muncitorului Dorel, Statele
Unite, Marea Britanie și Franța au presat ONU, Rusia și Iran pentru livrarea
aeriană a ajutoarelor umanitare în zonele sub blocadă. Într-un final, au ajuns convoaie
umanitare la Muadamiyat al-Sham (Ghouta de Vest) – 17 camioane cu 4.500 pachete
cu mâncare și 1.200 saci de făină. Au fost trimise și la Daraya, însă, din nefericire,
iar nu conțineau mâncare, ci doar lapte pentru bebeluși și medicamente. În
Daraya, copiii încă beau apă mlăștinoasă și savurau prăjituri din noroi. Mult
mai sănătoase și nutritive decât propaganda pe care n-o mai gustă nimeni!
În cele din
urmă, au sosit la Daraya, pe 10 iunie, primele camioane cu mâncare (orez,
linte, năut, fasole, bulgur, ulei și zahăr). După patru ani de așteptări! Nici
nu le-a mai așteptat nimeni: puținii locuitori rămași sunt fie prea slăbiți și
bolnavi ca să se deplaseze, fie s-au îngrijorat de noi bombardamente fix la
împărțirea ajutoarelor, fie nu mai așteaptă nimic. Ce să mai aștepte? Au fost
abandonați, lăsați singuri pe cruce (iar eu sunt împreună cu ei și nu mă pot
elibera fără să fie salvați și ei, copiii și frații noștri din Siria). Numai
Dumnezeu le-a rămas alături. Și noi, cei care împărtășim cu ei. Hm, bine au procedat
oamenii prevăzători din Daraya care s-au temut de noi bombardamente la
distribuirea ajutoarelor. Da, era predictibil. Chiar în momentul livrării
coletelor, au avut loc, într-adevăr, noi bombardamente cu bombe-butoi (cel
puțin 68 și o să mai fie, e deja o rutină). Astea da ajutoare! Regimul e
generos. Dar locuitorii din Daraya se încăpățânează să-și învingă frica, mizeria
și umilințele, să mai reziste o zi măcar și să nu-și îndoaie genunchii, orice
ar fi. Încerc și eu, urmându-le exemplul, căci sunt, oricum, prea înțepenită să
mi-i îndoi (cu excepția rugăciunii... deși uneori am senzația că mă târăsc în
genunchi și cerșesc la Ziduri, nu la Dumnezeu).
Iar Daraya nu
e unica localitate rămasă sub blocadă. Circa un milioan de sirieni trăiesc (mă
rog, vorba vine, trăiesc, mai curând supraviețuiesc, deși nici măcar asta nu se
întâmplă de multe ori) sub blocade, marea majoritate guvernamentale, impuse de
regim (oficial, ONU nu recunoaște decât vreo 600.000 de sirieni sub asediu). Ca
să recupereze la capitolul imagine (dovedind o minimă credibilitate) și să
câștige timp, regimul a aprobat distribuirea ajutoarelor către localitățile sub
blocadă până la sfârșitul lui iunie. Pentru 19 asemenea localități. Cine mai
crede ceva? Cine mai așteaptă ceva? Un înalt oficial ONU, Ramzi Essedine Ramzi,
emisar special, adjunctul lui Staffan de Mistura în Siria, admite că ajutoarele
trimise aerian (din avion) nu sunt ”iminente”, vor fi utilizate doar dacă vor
eșua livrările pe cale terestră. ONU a mai expediat aerian cu succesuri astfel
de colete la Deir al-Zour (oraș sub blocada Statului Islamic): din 21 de palete
lansate din avion 10 nu au fost deloc înregistrate, 7 au ajuns într-un ”no man’s
land” și 4 au fost
avariate. Până la urmă, au reușit să transporte la Deir al-Zour, 44 încărcături
(orez, fasole, năut), apoi încă 10. Mult peste așteptări.
În ciuda
măruntelor succesuri, apoca...lipsurile domină. Bilanțul rămâne tragic: aproape
5.000 uciși în luna mai, dintre care 917 civili și 185 copii, după datele Observatorului
Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO). În particular, au rezultat circa 3.000 morți
sau răniți numai din bombardamentele de la Aleppo (oraș și împrejurimi), în perioada 22 aprilie – 5 iunie, dintre care
mai mult de 500 civili masacrați, inclusiv 105 copii, conform OSDO. A fost
lovit și spitalul al-Bayan din Shaar (Aleppo), unul dintre ultimele care oferea
servicii pediatrice, iar cel puțin 15 persoane au murit în acest atac. Medicii
au trebuit să scoată bebelușii din incubatoare ca să-i salveze. Șase spitale au
fost bombardate în ultimele două săptămâni în țară, au precizat doctorii de la
spitalul al-Bayan. În orașul Aleppo, la scurt timp după bombardarea spitalului al-Quds pe 27 aprilie, a fost atacat și spitalul
al-Hakim, tot unul dintre ultimele care mai avea departamente de pediatrie, iar
peste 10 persoane au fost ucise. Statisticile sunt sumbre: 740 de
medici/personal medical exterminați în 360 atacuri asupra spitalelor de la
începutul războiului, potrivit organizației Physicians
for Human Rights. Regimul continuă să se lupte (cu ajutorul Rusiei) cu
viermi de trădători și câini turbați de teroriști ca medicii, intelectualii,
jurnaliștii, activiștii, femeile însărcinate și bebelușii.
Ce mă mir eu nu
e că suferă și mor atâția (și eu cu ei, în sufletul meu), ci că mai sunt
doctori (ruine și ei) care operează dintre ruine, din peșteri sau din subterane,
acoperiți cu straturi groase de praf, cu cuțitul de bucătărie la nevoie, fără
anestezic, la lumina telefonului mobil (dacă reușesc să-l încarce, că nu e
curent). Aș vrea eu politicienii noștri și din alte părți să aibă măcar o
fărâmă din curajul, responsabilitatea, devotamentul și profesionalismul lor.
Însă cei din Occident se limitează și ei la vorbe, nu la fapte. Astfel, Statele
Unite au cerut Rusiei să nu mai atace al-Nusra, pentru a nu mai fi bombardați
și ceilalți rebeli moderați (ca la Aleppo). Și, totodată, să-și exercite influența
de care dispune asupra regimului pentru a respecta acordul de încetare a
ostilităților. Senin, Serghei Lavrov susține că Rusia a solicitat rebelilor
moderați să părăsească zonele ocupate de al-Nusra, pentru a evita incidentele. Iar
Rusia nu s-a oprit la regiunea Aleppo: 23 de civili uciși în Idlib, lângă un
spital și 17 în Ashara (Deir al-Zour), la piață, conform OSDO. Și regimul a
exterminat 41 de civili în Idlib (în orașul Idlib și Maarrat al-Nu’man), de
data asta fără suport rusesc.
Coaliția
internațională împotriva Statului Islamic, la rândul ei, se poate lăuda cu mărețe
realizări: 30 civili uciși (dintre care 11 copii) în confruntările pentru
recucerirea Manbij de la Statul Islamic, un teritoriu de graniță strategic, punct-cheie
de aprovizionare pentru Statul Islamic, situat lângă granița cu Turcia, ultima
bucățică deținută de jihadiști în zonă. Rebelii
implicați în operațiune, susținuți de Statele Unite, sunt dominant arabi,
zic americanii, dar, de fapt, sunt mai mult kurzi de la YPG/Forțele Democrate
Siriene, trupe compuse în special din kurzi, plus câteva mii de arabi. Kurzii
de la YPG/Forțele Democrate Siriene au fost foarte eficienți în lupta cu Statul
Islamic, însă sunt priviți cu reticență, ca o amenințare, atât de turci (care-i
asimilează cu PKK și se tem de instaurarea unui stat kurd), cât și de rebelii
din opoziție (care-i acuză de colaboraționism cu regimul). Deja au fost uciși
150 de jihadiști, au fost recuperate mai multe orașe și sate din nordul Aleppo,
a fost tăiată ultima rută de aprovizionare a Statului Islamic din Turcia prin
Manbij și încercuită această localitate, dar și dislocate peste 20.000 de
persoane, iar zeci de mii rămași în Manbij se află acum sub blocada Forțelor
Democrate Siriene.
În prezent,
Statul Islamic trece prin momente dificile. Din cauza distrugerii câmpurilor
sale petroliere și a reducerii fluxului de bani (pensii, salarii etc.) dinspre
guvernul irakian spre zonele ocupate de Statul Islamic, jihadiștii nu prea mai
au cu ce plăti luptătorii. Totuși, deși se strânge lațul în jurul său, Statul
Islamic își continuă mărețele sale realizări (chit că rămâne clar la mare
distanță în urma regimului sirian la atrocități). De pildă, în Irak de această
dată, a răpit 100 de tineri din Fallujah pentru că... nu purtau barbă și nu
vroiau să se alăture trupelor Statului Islamic! Din fericire, forțele speciale
britanice care asistă acum, din Iordania și Siria, rebelii moderați de la Noua
Armată Siriană (proveniți din trupe speciale din vechea armată siriană) au
găsit o armă suficent de puternică pentru a distruge Statul Islamic: muzica din
filmele indiene îi scoate din minți (ce-or fi alea la ei?) pe jihadiști. Să
încerce și cu manele la maxim (pentru noi asta e tortură de nesuportat).
Nicio muzică (în
afară de cea lină și mângâietoare a valurilor Mediteranei) nu mai alină
trupurile și sufletele celor înghițiți de mare: peste 10.000 din 2014 încolo,
după datele ONU. Creștinii merg pe valuri, musulmanii pe sub ele. Și anul
acesta, în ciuda acordului dintre UE-Turcia pentru a opri fluxul de refugiați
și, totodată, a măsurilor de protecție/salvare luate, s-au înecat 2.800 de
oameni, în perioada ianuarie-iunie 2016 (dominant pe ruta Egipt-Italia). Chiar
dacă numărul refugiaților ajunși în UE pe ruta balcanică s-a redus, aceștia au
folosit alte căi de acces... la Marea Mediterană și unii continuă să încerce să
acceseze fundul mării via Grecia: astfel, 330 au fost dați dispăruți în Creta, în
ultimele zile. Concret, în cazul Siriei, dacă pierderile de vieți au ajuns la
peste 400.000, refugiații ating 6,5 milioane dislocați intern, respectiv aproape
5 milioane extern (și sute de mii rămași în închisori/centre de detenție pe
care îi căutăm și acum, din care nu vom mai găsi o unghiuță smulsă să îngropăm).
Cu toate că se
aflau în fruntea relocării și primirii refugiaților (50% din total), Statele
Unite au acceptat doar 10.000 și au luat efectiv numai 2.192 anul trecut. Comparativ,
Canada a admis 27.580, Germania a procesat un milion de aplicații și a preluat
447.336, Liban are deja peste 1 milion (un sfert din populație), Iordania peste
655.217 (unii zic și peste un milion, tot circa un sfert din populație), iar
Turcia peste 2,7 milioane. Populația americană a fost întotdeauna reticentă în
ce privește primirea refugiaților, începând cu cei evrei din al doilea război
mondial. Jurnalistul Fareez Zakaria de la Washignton Post condamnă nu atât
absența intervenționismului american în Orientul Mijlociu în timpul
administrației Obama (care s-a uitat și nu a văzut mai nimic, deși ne citește
toate mailurile și postările pe Facebook și a rămas un președinte-fantomă din
punctul meu de vedere), cât lipsa de spirit umanitar: ”Unde e Bernie Sanders
atât de preocupat de americanii care nu pot plăti taxele de școlarizare la
colegiu, dar parcă destul de indiferent în legătură cu sirienii care nu reușesc
să rămână în viață? Unde sunt starurile rock care au cântat odată “We Are the
World” și au pus în secenă un concert live umanitar pentru a lupta cu sărăcia
din Africa? Milioane de sirieni, bărbați, femei și copii, își părăsesc casele,
trăiesc în mizerie și își pierd viața. Unde suntem noi toți?”
Unde suntem
noi? Am impresia că nu prea ne dăm seama nici de noi înșine, darămite de
ceilalți. Cred că avem toți nevoie de ceva din spiritul medicilor de război din
Siria pentru a ne regăsi umanitatea. Și, fiindcă tot vorbeam de doctorii din
Siria care lucrează în condiții inimaginabile și își sacrifică viața, la noi,
în România, ne confruntăm cu alte lucruri de neconceput (chiar dacă par lucruri
comune, cotidiene, obișnuit nu înseamnă normal). După scandalul
dezinfectanților diluați din spitale și cel al infecțiilor
cu E-coli la bebeluși, 77 de oncologi, un sfert din medicii de această
specialitate din România, au fost puși sub urmărire penală. Pentru participarea
la un congres... vacanță în India. Sau poate au căutat iluminarea, cunoașterea
și pacea (pe care eu nu le voi găsi niciodată). Ia să-i trimit eu la fostul meu
șef, guru cred acum în India, să-i învețe asceza într-un ashram, să-i pună la
muncă și să scoată și untul din ei! Iar colegii lor (care nu au plecat încă la lucru
afară, nici în vacanțe prelungite, nici n-au fost anchetați de DNA) amenință cu
greva. În România, deși nu e război, nici dictatură, ne putem lăuda cu un
deficit de 42.000 de cadre medicale. Bolnavii rămân desigur, adică probabil, ai
nimănui și sunt plimbați de colo colo până mor ca Domnul Lăzărescu din filmul
lui Cristi Puiu. Și Domnul Lăzărescu e fiecare dintre noi. La fiecare
confruntare cu sistemul sanitar.
De asemenea,
să nu o uităm pe Delia Marina Podea, șefa secției de psihiatrie a spitalului
din Arad, un român model, tipic pentru o țară-fantomă (și nu, nu e vorba de Transnistria,
republicile Lugansk și Donețk, Oseția de Sud, califat, ci de însăși România).
Doamna Podea e o maestră autentică și inegalabilă a falsificării, la competiție
cu fostul premier Mickey Mouse Copy-Paste: pensionări false pe caz de boală (cu
șpăgi), racolare falși pacienți (sub pretextul pensionării pe caz de boală) și
utilizarea lor pe post de cobai pentru falsa testare a unor false medicamente
(firmele sponsor ale studiului îi solicitau un număr cât mai mare de pacienți
și rezultate favorabile, indiferent de realitate sau dacă pacienții chiar se
prezentau la doctor). Acordul de participare la studiu era obținut fie prin
minciuni, fie prin falsificarea semnăturii. Mulți bolnavii nu sufereau de
afecțiunea pentru care se testa medicamentul. Dacă starea pacienților se agrava
în urma experimentului, se prelevau probe de la alte persoane care confirmau un
impact pozitiv al medicamentului. Sunt implicate și alte 50 cadre medicale și
spitale din toată țara. La fel, merită pomenită șefa ATI, Laura Constantinescu
de la spitalul Pantelimon care făcea o economie nejustificată la sondele de
aspirație, cerând să fie
refolosite și primejduind viața bolnavilor (prin infecții nosocomiale). Ori Dan
Straja, managerul Institutului Oncologic Bucureşti şi Bogdan Păltineanu, fostul
manager de la „Ana Aslan” (actualmente la spitalul Bagdasar-Arseni) care primeau
şpăgile ascunse în reviste, mita fiind negociată pe bileţele distruse ulterior.
Asemenea
români merită să fie promovați și în articolele din media oficiale siriene unde
se vorbește ce bine și frumos e în țară, ce fericiți sunt copiii, ce mult îl
iubesc pe mărețul și gloriosul conducător, ba chiar, recent, că turismul e în
creștere! Poate au fost deja niște medici și politicieni-fantomă români în
vacanță în Siria. Dacă nu, să nu rateze ocazia. De asemenea, personaje de
prestigiu ca acestea ar trebui să apară în campaniile de propagandă rusești la
adresa României. Trăiască trolii! Odată cu amplasarea scutului antirachetă de la
Deveselu, criticile rusești la adresa României s-au amplificat. Într-un nou
documentar de propagandă (”Capcana europeană”, filmat la Deveselu și într-un
cartier sărac bucureștean și difuzat de canalul TV Rossia 1), România este prezentată
ca o ţară din lumea a treia, fără semnal la telefoane mobile, fără gaze, unde
situaţia s-a înrăutăţit după aderarea la Uniunea Europeană. Totodată, ne-am bucura
dacă partidul anti-imigrație Alternativa pentru Germania ar include în campanie
astfel de ”paraziți sociali” românești de top, nu doar imagini cu fotomodele
din România. Și senatorul american John McCain și-a adus aminte de România
recent. Analizând posibilitatea ca rățoiul Donald Trump să fie ales
preşedintele Statelor Unite, acesta apreciază că statul de drept american nu va
eșua indiferent cine va câștiga alegerile: „Avem un Congres. Avem o Curte
Supremă. Noi nu suntem România”. Și totuși, noi l-am ales pe Iohannis, nu pe rățoiul
Donald!
Apropo de Iohannis,
acesta se arată îngrijorat de blocajele investigațiilor referitoare la crimele
împotriva umanității comuniste și la cele de la Revoluție. Mai mult, Iohannis
susține că, similar problematicii Holocaustului, ”avem nevoie de o legislaţie
care să interzică orice negare a crimelor comunismului. O astfel de lege
trebuie să sancţioneze şi tendinţele de articulare a cultului persoanelor care
se fac vinovate de promovarea abuzurilor pe criterii politice în vremea comunismului.
Numai aşa arătăm că am înţeles drama
trecutului totalitar şi că apărăm principiile după care se ghidează statul de
drept.” Da, așa e, din nefericire, „românii se trag mai mult din comunism decât
din daci şi din romani“, spune și Lucia Boia în cartea „Strania istorie a
comunismului românesc (şi nefericitele ei consecinţe)“. Deocamdată, nu suntem
capabili să ne asumăm complet trecutul și, încă bântuiți de fantomele și
demonii comunismului, (re)alegem candidați penali (de exemplu, Cătălin
Cherecheș – Baia Mare, Robert Negoiță – sectorul 3 București, Gabriel Mutu – sectorul
6 București, Mircia Gutău – Râmnicu-Vâlcea, Lia Olguța Vasilescu - Craiova,
George Scripcaru – Brașov, Dorin Florea – Târgu Mureș, Mircia Muntean – Deva,
Liviu Dumitru Voiculescu – Cungrea, Constantin Sava - Urziceni) și/sau ostili
statului de drept, ne purificăm cu o mătură de paradă (ca la Gabi Firea... e în
firea noastră) și mușcăm din micul electoral (până și Nicușor Dan, în speranța
că va fi popular!). Să nu ne mirăm că rămânem mici și murdari, chiar dacă vom
intra în Cartea Recordurilor pentru cel mai mare mic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu