Excursie la coadă

Nu credeam că o să mai văd vreodată cozi ca pe vremea comunismului (din copilăria mea) ori de la votul din diaspora din 2014. Poate mi-era dor, eram nostalgică. Am avut o ocazie nesperată: să-ți iei bilet la telecabina din Bușteni către Babele durează cât trebuie să-l aștepți pe Godot, să aștepți americanii (ca bunicii noștri la instalarea comunismului), să stai la o coadă comunistă, să primești numărul de dosar de la Parchet (în dosărelul facultății-fantomă, de pildă, în cazul meu – câțiva ani) ori să votezi în diaspora în 2014. Uau, urcarea la Babele a durat 3 ore și 10 minute, iar coborârea în Bușteni 4 ore și 5 minute. Am petrecut în platou doar câteva minute. Biletul îl păstrez la colecție ca pe o poză de-a românilor de la coada de la vot din diaspora din 2014, cu senzația că am reușit să votez în diaspora.

 Desigur, adică probabil că nimic nu e sigur, am pierdut trenul de întoarcere la care luasem bilet (logic, nu?), însă am avut noroc că ultimul tren de seară spre București avea întârziere, altminteri petreceam noaptea în gară. Bună și întârzierea la ceva! La întoarcerea în Gara de Nord, taximetriștii nu au vrut să mă ia cu aparatul pornit și nici să-mi dea bon, ceea ce mie mi s-a părut inacceptabil (aveam senzația că mă murdăresc iar de căcatul din fuckultatea particulară-fantomă). Prețul demnității au fost o stație de metrou și una de autobuz parcurse noaptea, pe jos (bine că am găsit ultimul metrou spre Dristor, apoi am ajuns în Titan... inclusiv titanul Prometeu). Arză-v-ar focul schimbării, poate vă iluminați!