Muchia tăcerii
Am fost o pasăre albă,
aveam sferele mele în care zburam.
Dar cineva m-a prins și m-a închis într-un cub.
M-am zbătut,
Dar zbuciumul meu nu s-a auzit.
Am strigat,
dar strigătul meu s-a întors, izbindu-se de
pereți.
Treptat am obosit să mă zbat...
Nu mai puteam vedea decât
întunericul greu al nimicului...
Pierdută-n beznă, mă târam
și mă izbeam orbecăind
de muchia tăcerii.
Extaz
O ramură de liliac
exaltă parfumul erotic, amețitor
al primăverii...
Halucinant potop de violet
revărsându-se în cascade
de petale...
De emoție,
sărut cerul violet al liliacului
și devin cer străveziu,
devin aer de primăvară...
Acum
aștept ca,
însetat de miresme,
să vii
și
să mă respiri.
Axă galbenă
Acolo, la orizont, cerul e galben...
Aerul miroase a frunze moarte...
Vântul miroase a nisip ars...
În spate, peste ruine, bântuie de un timp
năluci galbene, în lumina ce învăluie
ținuturile de mult adormite...
În oraș, acum, la amiază,
în praful galben ce le acoperă,
străzile galbene se topesc,
se topesc zidurile strâmbe și galbene,
se topesc treptat și oamenii...
Vezi, undeva pe cer, apare luceafărul galben,
de departe,
din valuri galbene de așteptare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu