Poezii

 

         Oglinda

Vroiam să-mi văd în oglindă

fața umană,

dar nu vedeam decât

animale, legume, zombie, fantome, vampiri, mutanți, gunoaie, teroriști, trădători, dușmanii poporului, coșmaruri, catastrofe și dezastre,

astfel că eram bulversată și rănită

și nu mai înțelegeam nimic.

Madame Dezastru, logic, nu?

Apoi mi-am dat seama

că mai puțin contează

ce animal, legumă, zombie, fantomă, vampir, mutant, gunoi, terorist, trădător, dușman al poporului, coșmar, catastrofă și dezastru

vezi în oglindă,

cât să calculezi

”2+2=4”

și nu 5 ori cât vor Big Brotherii.

Iar atunci când calculezi ”2+2=4”

și nu cât vor Big Brotherii,

se întâmplă să-ți vezi în oglindă

și fața umană.

  

         Figurine de gheață

Sculptez în gheață, pe marginea ferestrei,

siluetele noastre îmbrățișate.

Aș vrea să suflu asupra lor,

să prindă viață.

Dar cum poate sufla un zombie?

Nu mai respiră de mult.

Încerc totuși și reușesc să suflu.

Atunci, cele două figurine se colorează

(se rumenesc chiar în obraji)

și încep să danseze

pe melodia noastră preferată de dragoste

(Neutron Star Collision – Love Is Forever de Muse).

Se împiedică o dată de degetul meu

așezat în calea lor,

apoi își continuă dansul  

pe marginea ferestrei,

într-un echilibru impecabil de somnambul.

     Stop alb-negru și zebră curcubeu

Am greșit când am traversat,

căci vedeam stopul alb-negru

(roșul – negru, galbenul – alb, verdele – gri).

Era să mă calce mașina.

Nu știu, poate m-am molipsit

de la fețele oamenilor,

de la zebra trecerii de pietoni,

de la zeghea pușcăriașilor

sau de la codurile de bare ale produselor,

căci televizor alb-negru nu mai e de mult,

iar eu nu mă uit oricum la televizor.

Ce să fac?

Să mă închid în casă,

să dorm

și să visez

un vis color?

Chiar dacă o să mă storcească vreo mașină la vreun stop alb-negru,

ies pe stradă

și mă îndrept spre stop:

poate, de această dată, zebra va deveni

un curcubeu.