Unii
dispăruți în / din Siria, la închisori, blocadele foamei, atacuri chimice ori
prin dărâmături (și din alte părți, nu doar Siria... inclusiv refugiații
pipăitori de funduri... de fundul Mediteranei) sunt desigur, adică probabil că
nimic nu e sigur, invidioși pe norocoșii posesori de morminte din România:
și-ar dori și ei pe cineva să-i găsească și să-i îngroape și să aibă un mormânt
măcar pe post de casă sau de adăpost. Bune și mormintele la ceva! În România ai
parte cel puțin de un mormânt, slavă Domnului, iar sistemul de sănătate (chiar
dacă nu e război, nici dictatură) te îngroapă repede.
Iată, de
pildă, (încă) nu se respectă drepturi elementare ca dreptul la îngrijire paliativă
a bolnavilor incurabili, așa că mulți dispar rapid și chinuitor. În prezent,
România nu are un program național de îngrijire paliativă, deși are proiectul
definitivat pentru 100 de centre de îngrijire și banii necesari pentru asta
(împrumut de 250 milioane de euro de la Banca Mondială pentru reforma
sistemului sanitar). Regulamentul care avizează dezvoltarea paliației a trecut
de toate etapele. A mai rămas ca toate astea să fie publicate în Monitorul
Oficial sub forma unui Ordin de Ministru (în timp util pentru a nu se pierde
banii).
În fiecare zi,
3 noi persoane necesită îngrijire paliativă. Cel puțin una dintre ele este
bolnavă de cancer. 150.000 de bolnavi au nevoie de îngrijire paliativă anual. Aproximativ
60.000 dintre aceștia sunt bolnavi de cancer. Aproape 40.000 dintre ei sunt
copii. În prezent, doar 7% din pacienții cu boli incurabile beneficiază de
îngrijire paliativă în România la clinici private. Această situație m-a determinat să semnez petiții pro-centre de îngrijire
paliativă și totodată am scris miniștrilor sănătății pentru publicarea
Ordinului de Ministru care reglementează îngrijirea paliativă în Monitorul
Oficial în timp util. Dar poate este iar o problemă nesemnificativă
pentru care deranjăm degeaba guvernanții cu eterna nesimțire a băgăcioșilor. Ce
mai contează? Să ne lăsăm bolnavii (și pe noi) îngropați de vii (ca Antigona),
iar miniștrii îngropați în hârtii.
Când mă simțeam mai debusolată și mai îngrijorată, am
primit deodată un exemplu de implicare civică, educație și cultură capabil să o
scoale și pe Antigona din mormânt și să dezgroape miniștri din hârțogăraia lor.
Astfel, în numele Domnului și al spiritului românesc, niște protestatari au
întrerupt proiecţia filmului cu tematică gay de la MŢR, iar unul dintre ei,
Adrian Grigoriu cere anularea proiecţiei „Soldaţii. Poveste din Ferentari“.
Felicitări pentru spiritul înalt patriotic, mânia revoluționară și elanul
muncitoresc (de tip miner mai curând decât de creștin)! Este clar câtă
toleranță și iubire creștină cuprinde. Regizorul Cristian Mungiu a reacționat
și el ferm: „Asociază din nou România cu termeni ca «primitivism», «fanatism»,
«intoleranţă»”. MȚR a rezistat presiunilor și a decis să reprogrameze filmul.
Un alt exemplu
de toleranță și iubire creștină vine din domeniul educației și este, de
asemenea, o sursă de inspirație pentru toți: în școlile speciale copiii sunt
torturați, legați și sedați chiar de cei care ar trebui să-i ajute. Și aceștia
sunt unii dintre cei mai vulnerabili copii. Dar poate așa le trebuie
handicapaților ălora! În 30,76% dintre județele din România, parchetele și
inspectoratele de poliție au înregistrat plângeri penale legate de abuzurile
împotriva copiilor cu dizabilități în școlile speciale doar în 2016. Centrul
European pentru Drepturile Copiilor cu Dizabilități (CEDCD) a depus numeroase
plângeri penale și petiții la Guvern și Ministerul Educației. Nu a fost luată
nicio măsură. Eu am fost atât de încântată încât
am semnat și distribuit petiții. Ce să mai spunem de autorități dacă
există polițiști pedofili, violatori recidiviști ca Eugen Stan care a agresat
doi copii într-un lift în ianuarie, a recunoscut deja un viol în 2012 asupra
unei fetițe de 7 ani și e suspect în 15 cazuri de agresiune sexuală? Să le urăm
agresorilor să-și continue mărețele realizări ca zeii din Siria, China ori
Coreea de Nord ori ca foștii zei comuniști?
Și iată altă
veste bună legată de educație: deloc surprinzător (ne miră numai lucrurile
normale), România se poate lăuda cu cea mai mare rată de nașteri la adolescente
între 10-19 ani din Europa. Pentru a contracara acest lucru, pe lângă petiții,
se duce direct, în licee, campania pentru educație pentru sănătate sexuală și totodată
se luptă pentru introducerea educației pentru sănătate sexuală ca materie
opțională în școli. Altă știre bună din domeniul educației cu care ne mândrim: numărul
de copii aflaţi în afara învăţământului a crescut cu 23% faţă de 2013, ajungând
la 391.000. Nu ne miră prea mult situația căci nașterile la adolescente au
contribuit la frecventarea și nu abandonul școlii (logic, nu?), iar bugetul
ministerului în 2018, chiar dacă a fost mărit cu 2,6 miliarde de lei faţă de 2017
(cu 0,12%) procentual rămâne mai mic faţă de cel din 2008 când a fost 4,24% din
PIB (acum e 2,98% din PIB), iar Legea educației prevede 6% din PIB pentru
învățământ. Oricum, banii în plus de la buget merg la salariile profesorilor,
nu și la elevi și la școli (cu toalete în curte (30%), majoritatea
neconsolidate și peste 90% fără avize ISO). Ca la Colectiv...
Că tot vorbim
de Colectiv, poate flăcările de la Colectiv ard legile justiției în locul
victimelor incendiului, asta n-ar fi așa de rău. Acestea, legile 303 (privind
statutul judecătorilor și procurorilor), 304 (privind organizarea judiciară) și
317 (privind CSM și Inspecția Judiciară), denumite la pachet legile justiției,
reglementează câteva probleme sensibile pentru cei cercetați sau condamnați de
fapte de corupție. Aceste legi au fost modificate în așa fel încât să
politizeze justiția astfel încât ca aceasta să își piardă independența. Spre
exemplu, potrivit acestor legi, instituția denumită Inspecția Judiciară trebuie
să treacă în subordinea ministerului Justiției. Iar Inspecția Judiciară este
singura care poate cerceta procurori sau judecători. Dacă o astfel de
instituție raportează și primește ordine pe linie de partid, prin intermediul
ministerului, e clar ce independentă e... pupat toți Piața Independenței.
Până acum
peste 4.000 de magistrați s-au poziționat împotriva legilor justiției. S-au
alăturat lor CSM (Consiliul Superior al Magistraturii), ICCJ (Înalta Curte de
Casație și Justiție), DNA, DIICOT, Președintele României și chiar Comisia
Europeană și Departamentul de Stat din Statele Unite (of, băgăcioșii ăștia care
nu lasă penalii să-și vadă de ciorditul lor liniștiți). Dar poate că mormântul
în care te bagă sistemul sanitar și cel de hârtii al autorităților o să
îngroape și legile INjustiției
Pentru început am semnat și eu o petiție Declic împotriva
legilor justiției din România (https://facem.declic.ro/campaigns/toti-pentru-justitie), ”Toți pentru justiție”. Au fost și
proteste la care am participat și eu de mai multe ori, deși eram absolut
convinsă că iar încurc Piața Victoriei cu Piața Universității și cad pe
scări la metrou. Am rezistat chiar aproape o oră în ciuda durerilor de
circulație înnebunitoare și a anchilozei, încălzindu-mă cu focul sacru din suflet și
datorită atmosferei. Am ținut sus și propriile pancarte (”Justiție, fă-te că
lucrezi!”, ”miner”, ”Intoxicați-vă cu știrile false de pe Facebook... când nu
aveți conturile blocate!”, ”Facebook, fă-te că lucrezi!”) ori mânuța galbenă oferită
de cei de la Declic cu textul ”Toți pentru justiție”.
Interesant, România nu e singurul stat european cu atacuri
asupra statului de drept. În Polonia există, de asemenea, o tendință de
politizare a justiției și un atac la statul de drept, ceea ce a condus la
proteste și la proceduri de suspendare a votului Poloniei în UE. Totuși,
imperturbabil, președintele Andrzej Duda a promulgat legile. Astfel, Curtea
Supremă va putea derula „revizuiri extraordinare“ ale deciziilor finale luate
de instanţele inferioare, inclusiv ale celor emise în ultimii 20 de ani, scrie
thenews.pl. Totodată, actul normativ prevede scăderea vârstei de pensionare a
membrilor Curţii de la 70 de ani la 65 de ani. Totuşi, preşedintele ţării va
putea alege judecători autorizaţi să-şi continue activitatea până la vârsta de
70 de ani. În același timp, legea privind Consiliul Superior al Magistraturii permite
parlamentarilor să aleagă 15 dintre cei 25 de membri ai acestui for, notează
Deutsche Welle. Iar acest fapt se numără printre cele care au alarmat serios
Bruxelles-ul. Din fericire, Curtea Supremă din Polonia a declarat ca
neconstituționale noile modificări din sistemul judiciar.
În România,
odată ce au demarat protestele, senatorul UDMR Marton Arpad a pus paie peste
foc (care nu e cel sacru cu puterea iluminării, ci cel care face scrum),
considerând protestatarii de la Parlament comparabili cu minerii care au spart
capete, au bătut și au ucis în anii ’90: ”Mi-am amintit de 1990, când, deşi nu
i-a chemat, Iliescu le-a mulţumit minerilor pentru că au venit.” (era vorba de
mulțumirile unor senatori de la USR pentru protestatarii de acum). O nouă etichetă de ”miner” de adăugat cu mândrie
revoluționară pe listă, pe care mi-o asum cu mândrie revoluționară:
”șarpe cu clopoței (și cu ochelari), nebună, maimuță posedată, bețivă, pupăză,
femeie născută la sindrom premenstrual, catastrofă, dezastru, cățea turbată,
vacă proastă, șobolan împuțit, băsistă, intelectual de-al lui Băsescu, sclavă
obraznică, băgăcioasă, Vampiruță, Fata lui Dracula, golancă, ciumpalacă,
bulangiu / homosexual (care critică mari filosofi, deținuți politici și martiri
creștini ca Gigi Becali), teroristă, trădătoare, jegoasa de la nouă, indian,
fantomă, curvă finanțată din diaspora, animal nazist, mutantă, miner”.
Pentru a nu
agresa (iar) letal lumea civilizată, minerii au fost opriți să protesteze pe
rețelele de socializare. După mărturia a zeci de persoane ca de exemplu Florin
Bădiţă, unul dintre administratorii paginii de Facebook ”Corupţia Ucide”, nu
s-a putut posta pro-proteste vreme de 48 de ore, deoarece sistemul platformei denunţa
mesajele ca fiind spam. Florin Bădiță a oferit o listă cu alte 90 persoane care
nu au putut posta, inclusiv filosoful centenar Mihai Șora. Facebook a fost, se
pare, atât de atent și vigilent la stabilitatea sistemului și a guvernului
încât a blocat conturi care invitau la proteste. Bineînțeles, Facebook neagă, susține
că a fost doar o eroare, logic, nu? Rămâne să se facă o anchetă serioasă de tip
”merge și așa” și ”feisbuc, fă-te că lucrezi”, cum mai sunt multe în România.
Iată și mărturia
filosofului Mihai Șora, alt miner protestatar: ”Dragi prieteni, am fost
„raportat“ (se pare că acesta este verbul corespunzător). În alte vremuri, sub
alte stăpâniri, exista turnătoria: foarte lucrativă pentru unii și, în orice
caz, menită să țină sub control orice fir de păr care ar fi avut apucături
rebele, turnătoria devenise, la un moment dat, în anii ceaușismului târziu, un
reflex condiționat pentru mulți oameni, – de la vecinul din bloc, șeful de
birou ori colegul de serviciu, la amicul ocazional, prietenul „de nădejde“ sau
– în chip dramatic (căci spulbera toate resorturile familiale) – la fiul care
își turna tatăl, tatăl care își nenorocea copilul. (....) Așa am aflat, de
pildă, că niciodată Anei Pauker și acoliților săi nu le-ar fi trecut prin minte
să mă sechestreze în România, în anul 1948, când am revenit din Franța într-o
excursie, după zece ani de absență, să-mi văd părinții, dacă nu ar fi existat o
scrisoare-turnătoare semnată „un grup de români patrioți“, expediată chiar de
la Paris. Așa am aflat (negru pe alb) despre „Angajamentul“ fiului meu,
recrutat de Securitate pe când era minor: avea 14 ani. Și tot așa am aflat (și
retrăit) răul pe care Securitatea poate să-l facă unui copil, iar copilul poate
să-l facă părinților săi. Prin urmare, dragii mei, am trecut prin multe, am
văzut multe. Trebuia, de bună seamă, să trăiesc, să văd, să înțeleg și noile
tehnologii, începând cu feisbucul. Ieri am trimis o copie după buletinul meu
undeva, în eter, și iată că s-au redeschis porțile, iar contul meu a fost
deblocat. Este marți, 28 noiembrie 2017: cer negru deasupra României.”
Ce ne facem cu
Facebookul ăsta? Dar poate că are dreptate să saboteze protestele. Nu ar fi mai
bine să renunțăm complet la proteste, așa ca în epoca de aur ceaușistă... fără,
fără, fără (ca-n Siria, în blocade sau la închisori), fără nimic în afară de teroare, torturi și mizerie? Ca pe vremea mărețelor și glorioaselor realizări când vânzătoarele
urlau sau mârâiau în magazinele goale ”N-avem!” N-avem nici proteste. Poate așa
o fi, dar, în prezent, dreptul de a protesta pașnic este garantat prin
Constituție. Probleme survin nu doar când Facebook blochează conturile
protestatarilor, ci și când Jandarmeria decide că nu faci ce trebuie și îți dă
amenzi sau te lovește cu pumnul în față. Din luna februarie 2017 până în februarie
2018, de pildă, Jandarmeria Română a aplicat amenzi de aproape 100.000 lei
celor care protestează pașnic împotriva corupției generalizate din România.
Asta s-a întâmplat fiindcă legea e vagă și lasă loc de interpretare. Așa că am semnat și distribuit petiția ce solicită
interpretarea unitară a articolului 3 din legea 60/1991, care prevede că în
exteriorul instituțiilor publice se poate protesta fără o declarare prealabilă.
Indiferent de
aprobări, reacții, etichete și epitete, noi, minerii, ne continuăm protestele
legate de legile INjustiției. Și avem de ce căci în varianta parlamentară a
legilor Inspecția Judiciară nu mai se subordonează ministerului Justiției, dar tot
nu rămâne independentă, ci subordonată CSM. Pe ultima sută de metri a mai apărut
un amendament trimis la ora 00.30 (se știe, la PSD, au mai fost nopți ale
minții la propriu și la figurat și cu legile grațierii ori cu alte amendamente
de la noul Cod Penal): Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR)
vrea o Secţie specială de investigare a magistraţilor care elimină DNA din
anchetarea procurorilor și judecătorilor, poate lăsa loc ingerințelor în
activitatea procurorilor (după declarațiile Parchetului General, DIICOT și CSM)
și încalcă principiile egalității în fața legii. În același timp, condițiile de
admitere la DNA devin mai dificile (de exemplu, vechimea crește de la 6 la 8 ani),
iar activitatea DNA se restrânge: nu va mai putea înfiinţa servicii
teritoriale, servicii, birouri şi alte compartimente de activitate fără avizul CSM.
Mai mult, deși,
inițial, ministrul justiției Tudorel Toader a anunțat că va solicita chiar el
un aviz din partea Comisiei de la Veneția, mai apoi s-a răzgândit. Probabil
declarația lui Liviu Dragnea a cântărit greu: “Legile Justiției vor fi adoptate
în această sesiune parlamentară cu sau fără avizul Comisiei de la Veneția”.
Prin urmare, Toader a abandonat pachetul privind legile justiției în brațele
unei alte comisii, cea a lui Iordache, fost ministru al Justiției și
inițiatorul OUG 13 (legea grațierii). Parlamentarii patronați de Iordache au
respins imediat propunerea sesizării Comisiei de la Veneția.
Altă întrebare
cumva... întrebări absurde, fără răspuns sau ori cu răspunsuri derutante ca-n
romanul lui Haruki Murakami, ”1Q84” (în loc de ”1984” al lui Orwell, ”1Q84”,
unde Q provine de la ”question mark”, semnul întrebării), într-o lume falsă, înțesată
de măști care ascund nimicul, alte măști / dubluri ori portretul lui Dorian
Gray, o lume supravegheată de Big Brotheri fundamentaliști, unde nimic nu e ce
pare a fi, iar comunicarea e, bineînțeles, imposibilă? Ce e real și ce e
ficțional? Cât din povestea asta e adevărat? E ceva adevărat? Ce înseamnă
”adevărat”? Nu știu (ăsta da, un răspuns sincer). Și totuși trebuie să încercăm
să facem imposibilul - să comunicăm, să demascăm minciuna, să căutăm adevărul
și drumul către sine.
Dar toate
acestea nu se pot face fără justiție. Putem accepta să mergem
iar pe calea INjustiției cu ochii scoși și gura cusută de trupele Berkut cu
sula de cizmărie? Atunci, salvați legile INjustiției, penalii și apreciați
rolul stabilizator al Facebookului! Facebook, fă-te că lucrezi! Bun și Facebookul
la ceva! Nu uitați să pierdeți vremea pe el și să vă intoxicați cu știri false...
când nu aveți conturile blocate.
Și, apropo de
știri false, urmând probabil indicațiile trolilor din propaganda rusă, PSD
dezinformează pe Facebook, folosindu-se de un clip video filmat în China. Ţinta
e mişcarea #Rezist. Astfel, a circulat pe Facebook un clip video care ne arată
cum se fabrică like-urile fictive de pe reţelele sociale. În imaginile
surprinse putem vedea o fermă de smartphone-uri care lucrează la foc automat pe
aplicaţia chinezească WeChat. Paginile de Facebook ale organizaţiilor
teritoriale ale Partidului Social Democrat au distribuit „în bloc” un clip
video ajuns viral pe reţelele sociale zilele trecute. Acesta a fost filmat în
China şi postat pe Facebook de către un antreprenor rus, Artem Zhdanov pe
numele său. El se afla într-o vizită de lucru în ţara asiatică, acolo unde a
văzut cum se promovează conturile oficiale de utilizator de pe reţeaua WeChat
cu ajutorul a 100 de smartphone-uri. Russia Today a cumpărat și ea drepturile
de folosință, iar agenția afiliată, Ruptly, a redistribuit imaginile. PSD a
preluat clipul și a susținut pe paginile de Facebook că mișcarea #Rezist se
folosește de aceste imagini pentru a obține like-uri și pentru a scoate oamenii
în stradă. În spatele acestei afaceri necurate, stă, așa cum era de așteptat,
nelipsitul Soros (în România, nu e Statul Islamic de vină, ci eternul și
fascinantul Soros). Trăiască trolii de la PSD! Le dorim spor la propagandă!
Pe lângă faptul
că a adus și plătit minerii de la proteste, probabil tot Soros a selectat
oamenii (mă rog, eminențele cenușii) din comisia parlamentară care a generat
legile justiției ca să saboteze justiția și să submineze statul de drept. Trădătorul!
Da, comisia parlamentară care a produs legile INjustiţiei este dominată de
diletanţi, probabil infiltrați de Soros. Din cei 24 de membri ai comisei numai
patru au făcut o şcoală serioasă de drept: Cătălin Predoiu (PNL), Robert
Cazanciuc (PSD), Adrian Ţuţuianu (PSD) şi Stelian Ion (USR). Restul ori au
absolvit facultăţi private, ori au cu totul şi cu totul alte profesii de bază.
Fostul ministru ”altă întrebare”, Florin Iordache, a fost inginer la bază (a
lucrat la fabrica de mobilă din Caracal), Eugen Nicolicea – la fel (angajat la
şantierul naval din Turnu Severin), în timp ce Marton Arpad a fost actor.
Strategic
așezați cu toții acolo în comisie! Și nu doar competenți, ci și foarte
prietenoși. Astfel, într-un moment de deschidere și iluminare, Nicolicea a ameninţat un reporter cu ridicarea
acreditării dacă mai întreabă unde a făcut Dreptul: ”Mă, băiatule, tu chiar nu
înţelegi? Vrei să avem altfel de discuţii?“ Nu, nu amenințări doar, să ia
exemplu de la mineri (protestatari) și să acționeze în consecință! Vreau să
zic... să renunțe la legile justiției. Hm, se pare că Nicolicea a studiat
dreptul la o fuckultate particulară (Spiru Haret), la IDD, iar la prima
facultate (de inginerie) a rămas repetent. Asta demonstrează din nou
capacitățile acestuia. Sperăm că va rămâne în Comisia de la parlament și se va
arăta la fel de util.
Cu asemenea
reprezentanți de elită, să vedem acum cum a decurs votul în parlament. Legile
justiției trebuia votate marți, 12 decembrie 2017, dar votul s-a mutat
strategic luni, pe 11 decembrie, de teama protestelor. Vai de mine, s-au
speriat de mineri! Pe 6 decembrie, după o şedinţă-maraton, PSD nu a mai dat
votul final pe proiectele de lege din lipsă de cvorum, după ce respinsese amendamentele depuse de PNL şi USR (cu un
circ întreg în parlament, deloc suprinzător, cine se aștepta ca un parlamentar
să lucreze... și încă civilizat?).
Dezbaterea, mă
rog, circul discuției amendamentelor în plen a întârziat totuși votul și PSD a
rămas fără cvorum (reușita opoziției). Însă luni pe 11 decembrie, a fost adoptată
legea 303 (privind statutul judecătorilor și procurorilor), secția specială pentru
investigarea magistraţilor fiind și ea aprobată. De asemenea, luni, pe 11
decembrie, comisia Iordache a dat raport pozitiv pe a doua lege a Justiţiei
(legea 304), legea privind organizarea judiciară, apoi legea a fost votată și
în Camera Deputaților în ziua de miercuri pe 13 decembrie, împreună cu legea
317 (privind CSM și Inspecția Judiciară). Ulterior legile au fost adoptate în
Senat - pe 19 decembrie legea 303, respectiv pe 20 decembrie legea 304, iar pe
21 decembrie legea 317. Felicitări! Ne
bucurăm de succesurile comisiei Iordache și ale parlamentarilor și le dorim și
alte mărețe și glorioase realizări.
Am sperat apoi
că CCR va opri seria succesurilor când legile INjustiției au ajuns la CCR
pentru a le verifica constituționalitatea. Santa Klaus a spus că au fost
adoptate fără transparenţă, printr-o procedură neclară, cu „pumnul în gura
opoziţiei“ şi sub presiunea timpului: ”a fost o încercare de îngrăşare a porcului
în ajun”. „Au ieşit trei legi foarte contestate. Nu numai de opoziţie la CCR,
ci şi de ÎCCJ, care a analizat aceste legi şi a considerat că nu se încadrează
în cadrul constituţional din România. Eu, preşedintele României, regret că se
întâmplă asemenea lucruri”, a declarat Santa Klaus. Societatea civilă l-a rugat
pe președinte să ceară un punct de vedere despre legile justiției de la Comisia
de la Veneția, să retrimită la Parlament și să sesizeze Curtea Constituțională.
Din păcate, după ce Tudose a demisionat, Viorica Dăncilă, noul premier, și-a
anunțat sprijinul pentru legile justiției.
Prima lege a
justiției (303, privind statutul judecătorilor și procurorilor) a trecut în
mare de CCR, secția specială de anchetă
pentru magistrați fiind acceptată, dar mai sunt mici obiecții pentru care se
reîntoarce în Parlament. În schimb, cea de-a doua lege a justiției (304,
privind organizarea judiciară) nu a fost avizată. Iată punctele în care a fost
respinsă:
·
Declarația pe
propria răspundere ale magistraților cum că nu sunt ofițeri acoperiți ai
serviciilor secrete, verificate de CSAT și de comisiile parlamentare, nu se
aprobă pentru că nu e treaba parlamentarilor să se amestece în controlul
magistraților (deci a rămas doar controlul CSAT).
·
Procedurile
judiciare considerate informații de interes public, puse la dispoziția
parlamentului, nu sunt acceptate pentru că în procedurile judiciare intră și
informații secrete ca parte a anchetei penale.
·
Procedura de numire
a președintelui și vicepreședintelui Curții Supreme este neclară: aceștia sunt
numiți de președinte la propunerea CSM într-un articol, iar în altul se spune
că președintele nu poate refuza o propunere a CSM. Aceeași confuzie apare și la
procedurile de revocare a șefilor Înaltei Curți.
·
CCR nu este de acord
ca magistrații să dețină funcții politice (inclusiv Ministru al Justiției).
·
Autosuspendarea din
funcție a magistraților pentru doi ani (perioadă în care nu li se mai aplică
regimul de incompatibilități) nu e acceptată de CCR.
·
Răspunderea
magistraților a fost criticată, de asemenea, de CCR căci aceștia pot fi trași
la răspundere pentru sentințe pe baza unor criterii laxe, subiective. PSD a
redefinit conceptele de „eroare judiciară“, „rea-credinţă“ şi „gravă
neglijenţă“, astfel încât graniţa dintre o sentinţă corectă şi una incorectă
era foarte subţire. CCR solicită, la rândul său, regândirea acestor concepte.
·
Obligația ca statul
să se întoarcă împotriva magistratului care a comis o eroare judiciară este
combătută de CCR.
Legea 317
(privind CSM și Inspecția Judiciară) este considerată și ea de CCR parțial
neconstituțională și retrimisă în parlament. Printre aspectele neadmise de CCR:
·
un text care se
repeta
· alegerea
președintelui și vicepreședintelui CSM (aleși de Secția de judecători –
președintele CSM, respectiv de Secția de procurori – vicepreședintele CSM în
loc să fie aleși de către plenul CSM)
·
declarațiile
membrilor CSM cu privire la faptul dacă aparțin, au aparținut, au făcut poliție
politică sunt cenzurate,
sunt controlate de Comisia parlamentară de control al SRI (CCR nu acceptă
control parlamentar).
De parcă nu
ajungeau legile INjustiției, ivite dintr-o explozie a inspirației divine (poate
di... vină) a marilor scriitori și savanți - martiri-penali din pușcării, au
mai apărut și alte mărețe și glorioase propuneri, incredibile (sunt, de fapt, lucruri
banale, obișnuite, dar ”obișnuit” nu înseamnă și ”normal”): PSD vrea să
dezincrimineze şpaga pentru altul. Doar şpaga pentru sine mai rămâne
incriminată. Legea e iniţiată de Andreea Cosma, fiica lui Mircea Cosma,
condamnat pentru şpagă. La rândul său, Vlad Cosma (fratele Andreei, condamnat
penal) a furnizat televiziunii Antena 3 niște înregistrări audio care redau
presupuse discuții între el și un procuror DNA din Ploiești. Miezul discuției
ar fi fost "plantarea" de dovezi pentru incriminarea lui Sebastian
Ghiță. Adevărata petardă a înregistrărilor este însă menționarea doamnei Kovesi
și subminarea activității DNA. Sigur (nu probabil) că se face poliție politică,
iar penalii din închisori sunt victime și martiri ai opresiunii. Ei, dar măcar
au o șansă să producă o carte pe secundă pentru scurtarea pedepsei și să devină
mari scriitori și savanți în închisori.
Pe lângă
foarte inspiratele inițiative ale lui Vlad Cosma și ale Andreei Cosma (cred că
mediul penitenciar i-a iluminat), mai sunt și alte propuneri interesante. De
pildă, noul cod penal aduce alte modificări inimaginabile: se anunță de la
început că există un suspect, apoi se adună probe (altfel probele sunt nule!), se
renunță la înregistrări / imagini video ca probe (atât de utile pentru
identificarea făptașilor) și se limitează numărul probelor (da, de ce să mai
reducem acest număr, mai bine renunțăm complet la probe, verdictele sunt,
oricum, evidente, noi suntem obișnuiți să fim condamnați, ne-am născut (natural
born) condamnați, în lanțuri, din spuma balelor, nu a valurilor).
Singurele lucruri bune sunt că ministrul
sănătății a ordonat deblocarea fondurilor pentru îngrijirea paliativă (odată cu
publicarea Ordinului de Ministru care reglementează îngrijirea paliativă în
Monitorul Oficial în timp util) și că deputatul PSD Cătălin Rădulescu a declarat că și-a retras
propunerea legislativă care stabileşte un prag de 200.000 de euro la abuzul în
serviciu. Când CCR solicitase prag valoric, societatea civilă ceruse atunci
unul simbolic, de 1 leu. Apoi, după ce ziarul Adevărul a obținut din partea
Comisiei de la Veneția că aceasta nu a solicitat niciun prag, iar societatea
civilă a cerut un aviz oficial de la Comisia de la Veneția, în dulcele stil
clasic al sistemului, responsabilitatea consultării Comisiei de la Veneția a
fost pasată de la unii la alții. Lucru care iar nu ne miră: ne-am mira să se
poarte cineva responsabil. Așadar, toate să ne motiveze și mai mult, să ne
continuăm lupta și mișcarea de rezistență: ”La început te vor ignora, apoi vor
râde de tine, apoi vor lupta împotriva ta și apoi vei câștiga” (Mahatma Gandhi).
Apropo de
luptă și de mișcarea de rezistență, o mare parte din ele au fost prin scris. Din
motive ”est-etice”, vorba Monicăi Lovinescu, pentru că restul, mlaștina cu
broaște râioase și porci cu diplome, șobolani la costum și șerpi cu mașini
scumpe, fantome și zombie cu pantofi și genți de firmă îmi repugnă. Frumusețea va salva lumea, zicea și prințul Mâșkin. Și vreau să dau dreptul la poveste celor care au avut
dreptul la dezastru (începând cu mine, Madame Dezastru). Așa a făcut și Monica
Lovinescu, amintită mai înainte. Ea a activat anti-comunism (și în sprijinul
victimelor comunismului) la radio Europa Liberă din Paris (emisiunile ”Actualitatea
culturală românească” şi ”Teze şi antiteze la Paris”) în ciuda tuturor
dificultăților, chiar dacă a fost bătută de agenți trimiși de securiști în
grădina casei sale și adusă în stadiul de comă (după ce militase pentru
eliberarea lui Paul Goma). Cinci zile după trezirea din comă, a participat la
conferința lui Paul Goma (ajuns la Paris).
Monica
Lovinescu, frumoasă şi emoţionată, plecase din Bucureşti pe scara unuia dintre
ultimele trenuri (la propriu şi la figurat) către lumea liberă, cu doi
trandafiri roşii în mână, iar mama rămăsese – după cum i-o va spune în emoționantele
scrisori de mai târziu – «cu spinii lor înfipţi în inimă». Mai mult, mama ei,
rămasă în România, a fost ea însăși un exemplu de demnitate și rezistență: deși
a fost arestată, a refuzat șantajul securiștilor de a o îndemna pe Monica
Lovinescu să revină în țară și să colaboreze cu securitatea, ceea ce a dus la
sistarea medicamentelor și la moartea ei.
Deși ne săgetează inima ca spinii de trandafir, frumosul
poate avea rol cathartic, numai că trebuie să ne deschidem mintea și să facem
eforturi să dărâmăm Zidul pușcăriei pentru a evada (fie și într-o altă
închisoare mai largă și tot așa): ”Real e și visul, reale sunt și primele
amintiri, reală (cât de reală!) e și ficțiunea, și cu toate acestea le simțim
străine patriei cenușii, tari, țepene, încăpățânate, fără imaginație, sens sau
izbăvire, celula în care am fost aruncați după ce am sorbit apele întunecate
ale râului Lethe. Realul, patria noastră legitimă, ar trebui să fie cel mai
fabulos tărâm, dar este cea mai apăsătoare pușcărie. Destinul nostru ar trebui
să fie evadarea chiar dacă spre o pușcărie mai vastă ce dă spre una și mai
vastă într-un șir nesfârșit de celule, dar pentru asta ușile ar trebui să se
deschidă în peretele gălbui al osului nostru frontal. Voi scrijeli aici, cu un
cui ruginit, în luni sau ani de sforțare mizerabilă, animalică ușa asta pe
zidul ce până la urmă (am semnele mele) va trebui să cedeze” (”Solenoid”,
Mircea Cărtărescu)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu