sâmbătă, 27 martie 2021

Planuri de moarte. Cap. 4. Atacuri în nord-est

 

 

Turcii împreună cu rebelii de la Armata Siriană Liberă atacă nord-estul unde sunt kurzii de la YPG (Forțele Democrate Siriene - FDS) considerați teroriști din cauza așa-ziselor legături cu PKK (o formațiune care duce un război de gherilă în Turcia de peste 20 de ani). Operațiunea se numește ”Izvorul păcii” (logic, nu?) și debutează pe 9 octombrie 2019. Dar așa le trebuie câinilor ăstora de teroriști, bebeluși îndeosebi. Pe 10 octombrie 2019 sunt uciși 7 civili și 25 răniți, conform Campaniei Siria. 9 civili sunt executați sâmbătă pe 12 octombrie. Pe 13 octombrie 2019 sunt 38 uciși conform OSDO. Pe 16 octombrie 2019 sunt peste 70 civili uciși conform OSDO. O femeie kurdă politician, Hevrin Khalaf de la partidul Viitorul Siriei este executată. Amnesty International menţionează răpirea a doi angajaţi ai unei organizaţii medicale şi executarea unui politician kurd. La 12 octombrie, Hervin Khalaf „a fost scoasă afară din maşină, bătută şi ucisă cu sânge rece cu foc de armă de combatanţi din Ahrar al-Sharqiya“, acuză ONG-ul. Sute de mii sunt dislocați (peste 250.000 pe 16 octombrie), estimează activiștii, fără apă, mâncare și medicamente, mulți și fără adăpost, sub cerul liber.  Se încearcă eliminarea kurzilor, purificarea etnică. Americanii, aliați ai kurzilor în lupta contra Statului Islamic, îi abandonează pe kurzi și se retrag din posturile lor, lăsând cale liberă turcilor. Aceștia din urmă vor să elibereze zona ocupată de kurzi și să creeze o așa-numită ”zonă sigură” unde să relocheze forțat refugiații (Turcia are peste 3,7 milioane de refugiați).

Rățoiul Donald Trump spune halucinant că în timpul celui de-al doilea război mondial, kurzii nu i-au  ajutat pe americani în ce privește debarcarea din Normandia. De asemenea, declară că turcii și kurzii sunt ca doi copii care trebuie să se ciondănească din când în când. Mii au protestat împotriva atacului în orașul Ras al-Ain pe 6 octombrie 2019: ”Jos cu Erdogan, jos cu ocupația” au scandat ei, mergând în marș până la baza Tel Arqam, deținută de Statele Unite. ”Nu ne vom abandona pământul, vom sta aici, nu vrem război”, a spus Ahmed Mohamed Salem, un protestatar de 52 de ani. Din păcate, sunt și proteste pro-operațiunea ”Izvorul păcii” în Idlib. Sunt și proteste ale mamelor celor uciși în lupta împotriva Statului Islamic, alături de Statele Unite (au murit peste 11.000 de persoane) anti-intervenție. Sunt și proteste pe 24 octombrie în orașul Malkiyyeh împotriva intervenției militare. Pe 10 noiembrie este un protest în Tel Rifaat. Sunt și proteste împotriva patrulelor mixte ruso-turcești pe 10 noiembrie. Pe 15 noiembrie protestează rezidenții din Afrin în Alep anti-intervenție a Turciei.. Abandonați de americani, kurzii cer ajutorul regimului și al Rusiei. Regimul începe să cucerească localitățile. Acolo unde vine regimul, tinerii sunt luați cu forța în armată și există riscul arestării (cu torturi până la moarte). Dar oamenii nu au unde să se ducă și aleg între două rele, ocupația turcă și cea a regimului. Doar Dumnezeu îi mai protejează.

Urmează un acord de încetare a focului pentru cinci zile. Iată ce spune Abbas Mousa, un jurnalist dislocat din zona de securitate turcească: ”Acordul de încetare a focului sper va opri bombardamentele și vărsarea de sânge deocamdată, dar lumea trebuie să înțeleagă că noi kurzii ne temem de Turcia și de ce va fi mai încolo. Când turcii au început să bombardeze orașul Qamishli unde locuiesc, copiii mei erau speriați. Băiatul meu de trei ani și-a dat seama că e ceva în neregulă fiindcă nu mai putea merge în camera cu fereastră. A trebuit să plecăm. Am văzut oameni plecând cu tractoare pentru că doar ele le-au rămas și nu vor să fie jefuiți de trupele susținute de turci. Am luat ce am putut să cărăm. Am luat jucăria autobuz ce cântă muzică pe care i-am cumpărat-o copilului meu. Ce se întâmplă după ce Turcia controlează așa-zisa zonă de securitate? Oamenii care au fugit din satele din zonă se tem să se întoarcă. Unele case sunt deja distruse, unele parțial, altele integral și oamenii se tem de Turcia.” Armistițiul e încălcat de turci: 14 civili uciși vineri pe 18 octombrie, în satul Bab al-Kheir. Pe 19 octombrie sunt deja peste 100 civili uciși și peste 300.000 dislocați conform OSDO care trăiesc în tabere mizere în frig, inundații, fără mâncare, medicamente sau școală. Apoi kurzii de la Forțele Democrate Siriene (FDS dominate de YPG) se re retrag din ”zona de securitate” turcă (120 km lungime (turcii și-au dorit inițial 444 km, dar a trebuit să-și revizuiască pretențiile), 32 km adâncime).

În zona de securitate turcă aceasta nu este sigură pentru trimiterea refugiaților acolo (cum și-a dorit Turcia), ci permite crimele de război, execuțiile, detenția lucrătorilor umanitari și împiedicarea oamenilor să se întoarcă acasă (case distruse sau prădate), potrivit unui raport Human Rights Watch. Secretarul general ONU, Antonio Guterres, a spus că ONU va studia propunerea pentru o zonă sigură din partea Turciei. Oricum, înainte de studiu și potențiale sancțiuni, trebuie să ceară încetarea dislocării forțate a oamenilor din casele lor și să ceară investigarea abuzului drepturilor omului din zonele respective. În luna octombrie 2019, organizațiile pentru drepturile omului au cerut UE și ONU să facă presiuni la adresa Turciei pentru a încheia deportările forțate într-o zonă de război. Anul acesta (în 2019) Turcia a deportat peste 42.500 refugiați. Cei returnați forțat riscă arest, hărțuire, torturi până la moarte și înregimentare forțată în armata siriană.               

Gesturi de solidaritate cu cei din nord-est: semnăm o petiție Avaaz pentru oprirea livrării de arme către Turcia și realizarea unui acord de încetare a focului. Totodată donăm pentru asociația Relief and Development care oferă pături, scutece, produse de igienă și servește 50.000 de mese calde pe zi. Cu ajutorul donației, se vor pregăti sute de mii de mese calde pe zi (inclusiv lapte pentru bebeluși), pături și saltele, suport medical, asistență psihologică pentru copii, ajutor pentru reconstituirea infrastructurii de sănătate și educație.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu