Indiferent de rezultat(e), nu-mi pare rău că am acţionat, chiar dacă participarea în Piaţa Universităţii poate fi interpretată manipulativ, în funcţie de tabăra fiecăruia. Eu acţionez în primul rând conform conştiinţei şi nu luând în calcul rezultatele imediate. Pentru mine infernul este culpabilitatea, conştiinţa încărcată.
Steinhardt spunea că trebuie să intervii nu neapărat atunci când s-a greşit faţă de tine (asta poţi să ierţi), ci atunci când s-a produs o nedreptate la adresa altcuiva, fie el şi simplu om de pe stradă. Pentru Steinhardt creştinismul avea şi o latură justiţiară. Acum, nu ne putem erija în judecătorii sufletelor oamenilor (doar Dumnezeu poate face asta), dar putem evalua faptele lor şi reacţiona în consecinţă.
Oricum, rezultatele s-au şi văzut într-o anumită măsură: de la cele conjuncturale, pe termen scurt precum reîntoarcerea lui Arafat, demiterea lui Baconschi, decomasarea alegerilor, amânarea taxei auto, negocieri pentru realocarea indemnizaţiei de revoluţionar, potenţiala majorare a salariilor/pensiilor în funcţie de prognozele de creştere economică etc. la cele pe termen mediu şi lung precum presiunea pentru reforma clasei politice (aici, de exemplu, propunerea de „Contract cu clasa politică” a ARC). Simpla afirmare a unor noi voci în spaţiul public (aşa postmodern, fragmentat, conflictual cum e el) reprezintă un lucru pozitiv.
În ce priveşte alternativa în afara PDL şi USL, cel puţin la alegerile de anul acesta, mi-e teamă că nu există: este extrem de puţin fezabil să se formeze şi să se consolideze un partid nou mai serios, mai profesionist, proeuropean într-un interval de timp atât de scurt. USL-ul a avut o reacţie destul de infantilă şi ridicolă în contextul evenimentelor (ameninţarea cu demisia din parlament, diabolizarea lui Băsescu, fără a veni, în schimb cu proiecte şi soluţii, demersuri la UE pentru iniţierea procedurilor de „infringement” la adresa României ca şi cum situaţia din România ar fi comparabilă cu cea din Ungaria unde există derapaje serioase de la democraţie, mergând până la blocarea accesului la fondurile europene şi la suspendarea dreptului de vot, plus tentative de a cumpăra societatea civilă). Iar Partidul Poporului (care n-a fost la guvernare) poate reprezenta o alternativă credibilă?! Şi totuşi capitalizează voturi şi nemulţumiri şi poate depăşi PDL-ul ca scor electoral la alegerile din acest an.
Din păcate, mediatizarea protestelor (TV, online, print) nu a fost nici ea corectă si echilibrată. Partizanatul s-a manifestat de multe ori grotesc şi scandalos, luând forma manipulării. În media, opiniile sunt divizate (ştim noi, "o anumita parte a presei" şi "alta parte a presei"), deşi, pe ansamblu, societatea susţine protestele (doua treimi), conform sondajului Avangarde, publicat pe 22 ianuarie. Presa puterii a calificat protestele mai curând ca asaltul unor huligani (ultraşi) împotriva ordinii de drept, izbucnirea "mahalalei violente şi inepte", o diversiune a opoziţiei cu protestatari plătiţi, iar presa opozitiei l-a diabolizat pe Băsescu, transformandu-l într-un "dictator" venal, corupt, responsabil pentru toate problemele românilor şi a prezentat mai curând latura socială a protestelor, neglijând-o pe cea civică.
Iar situaţia din Piaţă s-a mai schimbat: viscolul şi/sau negocierile au măturat mai întâi ONG-urile (vocile de la Fântâni cu mesaje mai civice) (aici poate e de vină şi sesiunea), apoi revoluţionarii, monarhiştii; mai apar ocazional reprezentanţi ai mişcării „Occupy” cu mesaje de echitate socială şi anticorporatiste. Se pare că a rămas doar România socială la proteste (pensionari militari sau nu, şomeri, angajaţi la stat). Oricum, să nu uităm protestatarii de zăpadă care „ocupă” Piaţa zi şi noapte. Eu am încercat să retrezesc duminică mesajele civice - pe tema ACTA: „Stop ACTA, noua inchiziţie a internetului/ Free internet!”, dar nimeni nu le-a băgat în seamă. Ba chiar, atunci când am scos micile pancarte A4 cu mesajele de reformă a clasei politice, un moşulică cu slogane gen “Jos mafia!” m-a acuzat că fac diversiune şi a strigat că există partide noi, curate, care merită să ajungă la putere. Încă puţin şi mă acuza că sunt infiltrată şi plătită de PDL! Şi cine e partidul nou şi imaculat: partidul flăcării violet, al babelor posedate, al vrăjitoarelor, al sinuciderilor în direct, al Elodiei, al militarilor frustraţi, al lui Senzaţionescu & Cojocaru care dau 20000 de Euro în compensaţie fiecărui român? Cui protest? Dar să nu ne demoralizăm.
Am interupt puţin participarea în Piaţă pentru că am şi răcit tare duminică şi am febră, dar sper să mă mai duc cel târziu în weekend, dacă o mai fi cazul, chiar dacă voi fi singura cu mesaje civice şi care nu strigă “Jos dictatorul”.
Piaţa Universităţii a anilor ’90 rămâne un ideal pentru mine. Acum nu e nici Piaţa din anii ’90, nici revoluţie. Acum nu mai e lupta împotriva neocomunismului; nu sunt mari riscuri ca atunci (doar supradoză de ger şi viscol); populaţia nu e ostilă evenimentelor (cum erau gospodinele care mulţumeau minerilor, odată cu Iliescu), ci le susţine; nu există lideri; nu există unitate şi coerenţă a discursului (cu excepţia sloganului “Jos Băsescu!”), mesajele sunt eterogene, iar publicul e (mai bine zis era) foarte fragmentat. Seamănă puţin cu Primăvara Arabă căci mulţi percep protestele ca pe o luptă pentru schimbare, contra dictaturii, pentru libertate şi respect (eu nu cred însă că e dictatură acum, deşi consider că avem nevoie de mai mult respect). Seamănă puţin şi cu mişcările “Occupy”, au fost, de altfel, şi reprezentanţi “Occupy” în Piaţă cu mesaje referitoare la echitatea socială, conexiunea politic-corupţie, anticorporatism.
Sper să nu mă demoralizez. Alin Fumurescu spunea în încheierea articolului “… demonstranti, ati pierdut inainte de a incepe! Obisnuiti-va cu ideea" de pe Voxpublica (http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/%E2%80%A6-demonstranti-ati-pierdut-inainte-de-a-incepe-obisnuiti-va-cu-ideea-73067.html): “Lumea nu s-a schimbat cu «cinici», nici cu «realisti». Lumea s-a schimbat cu oameni care au pierdut fugarind inorogi”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu