Talent
Nu
mi-aș dori să fiu personaj în vreo carte semnată de Ileana Todoran. Această
autoare are o imaginație dezlănțuită și o vervă satirică de care te simți luat
pe sus, ca de o tornadă. Povestită de ea, biata ta viață de om din Est se
transformă într-o epopee eroi-comică.
În
schimb, îmi place să fiu cititor al textelor scrise de Ileana Todoran, care
face existența noastră cotidiană, considerată de mulți dintre noi anostă și
lipsită de orizont, să devină dintr-odată interesantă,
în sensul dat de Kierkegaard acestui cuvânt. Iată chiar acest volum, Cum să ai succesuri în Estul sălbatic,
care încă de la titlul năstrușnic și provocator îți trezește curiozitatea și te
îndeamnă – iar pe parcursul lecturii te determină – să i se abandonezi. Volumul
cuprinde proză scurtă, scurtă, dar efervescentă, un fel de șampanie epică, de
care te amețești pe neobservate.
Cea
mai întinsă povestire din volum (de fapt, un roman, în care totul este filmat
cu acceleratorul), Proful, Bingo, satul şi oraşul. O poveste din Estul sălbatic, cuprinde biografia deloc romanțată a unui
profesor de istorie, Titus, de la un liceu din București. Credeam că știm totul
despre degradarea învățământului românesc din vremea noastră. Nu știm. Nu avem
reprezentarea concret-intuitivă a ce se întâmplă în școli. Cu privirea ei care
pătrunde prin ziduri și care îi radiografiază și pe oameni, ajungând până la
sufletul lor, Ileana Todoran compune pentru noi o imagine zguduitoare, care ne
face să plângem în timp ce râdem. Termenul de comparație inteligent folosit
este chiar personajul principal, un bărbat romantic, cu simțul datoriei, a
cărui inadecvare la lumea de azi evidențiază grotescul acestei lumi mai bine
decât orice teorie despre decădere și imoralitate. Dintr-un fel de
ruralo-centrism sentimental specific cândva românilor, Titus caută salvarea la
țară, în satul bunicului său, dar spațiul rural nu mai e un loc de refugiu, ca
pe vremuri.
Toate povestirile
din volum, indiferent de întinderea lor, chiar și scurtisima istorioară Obama doar latră, nu mușcă!, sunt străbătute de deznădejde –
deznădejdea unei colectivități captive într-o fostă țară comunistă, pentru care
eliberarea de comunism a însemnat de fapt o „dezghețare a gunoiului”. Autoarea
își exprimă exasperarea prin ceea ce s-ar putea numi o volubilitate excesivă
(care, și ca tăcerea, reprezintă o formă de refuzare a realității).
În carte găsim
mari cantități de viață reală amestecate cu mari cantități de viață fictivă.
Prozatoarea nu rămâne niciodată fără materie primă. Dacă termină de folosit
rezultatul observațiilor sale, inventează pe loc oameni și situații de care are
nevoie, dovedind în privința aceasta mai multă fantezie chiar și decât autorii
de romane fantasy. Ilustrativă în
acest sens este povestirea Iadul criogenat, paradisul infestat de gândaci și... deadline-ul, care ar trebui inclusă în Guiness Book ca o perfomanță
de excentricitate a fabulației. Excedată de obligațiile ei de la serviciu, Mari
își lasă acasă farfuriile nespălate și...
„Farfuriile
nespălate uitate în chiuvetă creşteau zi şi noapte mai ceva ca vrejul de fasole
al lui Jack. La un moment dat, Mari, aşa cum stătea aplecată asupra dosarelor
de pe masa de la bucătărie, auzi o bubuitură. «Ah, o fi vreun vecin, poate am
uitat apa deschisă la baie şi am făcut inundaţie».”
Aflăm
însă repede că furios era nu un vecin, ci Dumnezeu însuși, în urma faptului că
teancul de farfurii nespălate ajunsese până în Rai.
Citind o carte atât de
trăznită nu ai când să te plictisești. Vrei mereu să afli ce se mai întâmplă. Deși…
se întâmplă exact ceea ce și se întâmplă și ție, în fiecare zi.
Aceasta este, de altfel,
o posibilă definiție a talentului literar. Să poți să faci un spectacol
captivant, de o noutate amețitoare, dintr-o realitate cunoscută de toată lumea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu