Efectul experimentelor lui Alex asupra colindelor lui Hruşcă

După ce ne-am chinuit timp de mai bine de o oră să scriem numele lui Dimitrie Bolintineanu din tema de vacanţă (ba era Dimirtie, ba Dimritie, ba Dimiritie şi nu mă lăsa copilu’ să pun mâna să scriu eu ca să nu vadă Doamna) de era să mi se ardă sarmalele, Alex a hotărât că e timpul să meargă la baie să se relaxeze cu experimentele sale preferate.

Nu ştiaţi? În ultima vreme, baia este laboratorul secret al lui Alex: aici face să crească sau să se micşoreze jucăriile McDonald’s de la Happy Meal SAU inversează puterile extratereştrilor din colecţia Ben 10 Alien Force (de exemplu, puterea Viforului – aducătorul îngheţului se inversează cu cea a lui Swampfire – aruncător de foc sau Encefalul ­–Brainstorm, supercreier, cu furtuni electrice ­– face schimb de puteri cu Maimuţa Păianjen – superagilă etc., iar toţi extratereştrii super-eroi se arată foarte încurcaţi şi greu adaptabili la schimbare) SAU prepară chiar elixiruri cu aspect cam scârbos şi cu miros de budă la care nu s-a tras apa de o săptămână, dar cu efecte, se pare, cel puţin rivale elixirului vieţii, al tinereţii fără bătrâneţe ori al dragostei eterne.

Oricum, e bine că puştiulică nu vrea să se relaxeze la Vântu ca Geoană sau la bucătărie, pregătind reţeta sa specială de “gogoşele-şoseţele” sau, mai exact, “gogoşele fiţoşele/scârboşele/puturele”: adică şoseţele purtate – fără  papuci – timp de cel puţin o zi (de preferinţă afară, dacă nu, măcar prin casă) şi rulate ca nişte gogoşele-fiţoşele, foarte micuţe şi drăgălaşe, de altfel.

Cum apreciez tentativa de a face tema de vacanţă şi cum mai am de făcut curăţenie în sufragerie (pentru că, se pare, în acest caz, magia şi nici chiar chimia nu funcţionează, nici măcar de Crăciun), îl las pe Alex la baie să se delecteze cu experimentele sale. Pe laptop sunt deschise desene animate cu Droopy ­­– din colecţia proaspăt downloadată “Tex Avery”, iar la televizor, bineînţeles, colinde cu Hruşcă. 

Alex fredonează la baie binecunoscutul hit al Hannei Montana, în timp ce eu mă rog ca nu cumva să inunde vecinii în ajun de Crăciun. Şterg pianul de praf şi arunc din când în când o privire spre laptop: mă dau în vânt după Droopy, iar acum începe desenul cu puricii din orchestra de jazz Dixieland care dădeau concerte pe coada lui Droopy, în timp ce, la televizor, în continuare, Hruşcă ne colindă. Dar ce-ar putea cânta Hruşcă în afară de colinde şi ce-ar putea fi la televizor de Ajun/Crăciun în afară de Hruşcă? Doar ştie toată lumea (dacă îşi face puţin de lucru pe net) că Hruşcă a urlat prima oară la maternitate nu “Ue, ue, ue!”, ci “Leeer, leer, leer!”, iar prima propoziţie a fost “Leru-i ler” şi că, dacă Hruşcă e răcit, se amână Crăciunul, că Hruşcă nu se uită, la televizor, ci televizorul la el şi că practică forma de meditaţie “Tai-Ler” pentru echilibrarea lerului. Se pare că şi prin vară, la mare, în Vama Veche, Hruşcă a cântat invariabil tot colinde! Deci nimeni şi nimic nu-l poate opri (nici Criza, nici războiul, nici terorismul, nici cutremurul, nici uraganul, nici tsunami, nici avalanşa, nici măcar prietenul lui Alex, Mihnea care e mai devastator decât toate celelalte la un loc!).

Aşa că mai trag din când în când cu ochiul la desenele cu Droopy şi orchestra de purici Dixieland “Pee-Wee Runt” (care pare să nu-l deranjeze câtuşi de puţin pe Hruşcă), în timp ce şterg praful, iar Alex face ture între baie şi bucătărie cu diverse sticluţe şi eprubete în braţe. Uite, acum puricii se dau jos de pe coada lui Droopy, fumează şi apoi se întorc şi-şi reiau spectacolul!

La un moment dat, aud un zgomot puternic la baie şi sar să văd ce se întâmplă. Mai nimic, mă linişteşte Alex: urmează să se nască un extraterestru dintr-o bilă mare, sidefată (adusă ieri de tati), iar Alex s-a gândit că naşterea e mai uşoară în apă, respectiv în cadă, aşa că a pregătit-o cum se cuvine. Cada e plină să dea pe-afară cu o apă negricioasă, spumegândă, din care se ridică aburi violet (o fi citit ceva despre puterile culorii violet, că e la modă chiar printre politicieni!), cu miros de pucioasă, de parcă ar fi venit din fundul iadului şi bolborosind smasmodic. Dar cum să nu înţeleagă o mamă ce înseamnă o naştere (fie ea şi de extratestru) şi ce nu facem noi pentru siguranţa şi confortul micuţilor extratereştri?

Încerc să mă calmez şi să nu mă gândesc la vecini, în timp ce-l întreb pe Alex ce conţine combinaţia din cadă. Mai nimic, mă linişteşte el din nou: un pic de gel de duş Palmolive Aromatherapy Violet, un pic de şampon de bebe Johnson’s, un pic de cremă de ghete, un pic de cafea, un pic de ceai verde, un pic de îngheţată de afine, un pic de ciorbiţă, un pic de lapte şi miere şi numai un pic de Gelatina Groazei (versiunea neagră, surpriza din ultimul număr al revistei « Donald »). Încerc să nu fac inventarul şi mă rog ca puiul de extraterestru să se nască odată. De ce nu se mai naşte odată?!

Hm, parcă acum cada bolboroseşte mai tare, poate că se apropie momentul. Alex e foarte agitat (ce să-i faci, e greu să fii tată, sunt atâtea responsabilităţi); ia un pahar Berzelius verde din trusa Ben 10, îl cufundă în apa spumegândă, îl umple pe trei sferturi şi pune bila sidefată în pahar. Se pare că totul se va petrece acum, copilul e gata să iasă! Alex fuge cu paharul din baie în sufragerie să-i arate şi lui tati cum iese puiul de extraterestru din bilă. Îl însoţesc, tresărind la vederea stropilor negri-violet cu parfum de gogoşele-şoseţele de-ale lui Alex şi la sunetul răguşit şi înfundat, ca din fundul pământului ce se revarsă în valuri din pahar, ameninţând să-l acopere pe Hruşcă. Dar acesta din urmă continuă să cânte imperturbabil.

Puricii din orchestra Dixieland se află acum chiar pe scenă, la concert, iar Alex agită paharul foarte aproape de ecranul laptopului. Mi se pare că devin din ce în ce mai nervoşi, iar muzica lor sună tot mai agitat. Hruşcă ne colindă mai departe, fără să se impacienteze. Tati şterge parchetul cu mopul, însă îi cam tremură mâinile la vederea paharului cu aburi violet şi începe să schiţeze mişcări ciudate de dans african, iar eu mă uit cu un ochi la puricii care cântă şi sar de parcă ar sparge ecranul, iar cu altul la paharul cu bila din care se va naşte puiul de extraterestru. Lichidul din pahar clocoteşte acum de parcă ar fi cascada Niagara. Câţiva stropi violeţi sar din pahar înspre laptop. Puricii nu mai rezistă şi plonjează înspăimântaţi din laptop drept în pletochelia lui Hruşcă (bine că nu a chelit complet şi au unde să se instaleze).

 Hruşcă simte pişcăturile şi-şi scutură pletochelia pentru a scăpa de musafirii nedoriţi (fără a se opri, normal, din cântat). Puricii nu pot fi însă îndepărtaţi aşa uşor, iar Hruşcă începe să cânte tot mai rapid, pe ritmuri de Dixieland, cu inflexiuni de jazz à la Aura Urziceanu: “Leru-i ler, ler, leru-i ler, doop, doop,  doo-doop, doop, doop, dooby, dooby, doop, doop!”. 

Iată cum Hruşcă a început să cânte colinde în stil Dixieland, iar supradoza de energie ne-a impulsionat şi pe noi să ne achităm cât mai bine de sarcinile de sărbători!

P.S. Asta-i o poveste de la Craciunul din 2009 (din volumul "Bungee jumping in Cutia Pandorei"), dar e de sezon si n-o mai postasem pe blog. Ce vremuri!  Où sont les neiges d'antan? Experimentele lui Alex continua, acum e centrat pe design interior.