În zonele sub blocade condițiile sunt moderne și sublime, dar lipsesc cu
desăvârșire, la fel ca prezența și ajutorul ONU (O,NU, united nothings),
o instituție-fantomă pe care Ile încă o mai cheamă în ajutor din reflex, la fel
ca pe Obama sau fostul ei șef-fantomă. O,NU o să vină la fel ca americanii pe
care îi așteptau bunicii lui Ile la instalarea comunismului. Ori cum a așteptat
Ile cândva un număr de dosar de la Parchet ori un bilet la telecabina din
Bușteni (la o coadă comunistă ori ca la vot în diaspora în 2014 și 2019).
La Al Rukban de pildă sunt 45.000 într-o tabără de refugiați (aproape de
granița cu Irakul și Iordania) aflată sub blocadă a regimului de aproape un an.
Activiștii o numesc ”Triunghiul morții”. 7 (inclusiv 5 copii) au murit în
ultimele săptămâni (octombrie 2018) din cauza condițiilor mizere din tabără și
a lipsei de ajutor medical. De pildă, Thamer Al Oubaid a murit din cauza lipsei
medicamentelor. Doctorii de la punctul medical au cerut evacuare acestuia în
Iordania, dar nu i s-a permis intrarea. S-au confruntat și cu puternice furtuni
de nisip. Nu este apă, nici mâncare sau medicamente. Poluarea apelor,
temperaturile înalte, depozitarea necorespunzătoare a deșeurilor și acumularea
gunoaielor au crescut problemele de sănătate. Diareea și infecțiile
respiratorii reprezintă o problemă curentă.
Oamenii mănâncă o masă pe zi sau una la două zile. Ar
mânca și zeamă de pietre (dărâmături), numai că nu au cu ce să o gătească (nu sunt gaze sau
curent). Își mănâncă ghetele ca-n ”Goana după aur” a lui Charlie Chaplin.
Iarba, șobolanii și pisicile le-au consumat de mult. Ar mânca și vecinii numai
că aceștia sunt, la fel ca ei, un pachet de oase ce nu-i ajunge pe-o măsea unui
câine comunitar bucureștean. Bine că propaganda este necomestibilă și o
expectorează imediat.
Un punct medical ONU e adesea închis așa
că asistentele ajută oamenii cum pot. În cazul în care lucrează, medicii
operează cu cuțitul de bucătărie, la lumina telefonului mobil (dacă reușesc
să-l încarce că nu e curent), invidiind confortul și dotările din epoca de piatră. Unii trăiesc în tabără de ani de zile. Ei
vor trecere sigură către nord-vestul opoziției. Regimul încă nu a aprobat și
spune că tabăra trebuie curățată de rebelii de aici. Dar rezidenții spun că
regimul folosește asediul pentru a-i forța să accepte reconcilierea și pentru a
recruta bărbații în armată. Au de ce se teme căci oamenii recrutați sunt duși
în lanțuri în armată ca bădița Vasile luat cu arcanul în ”Amintiri din
Copilărie”. Convoaiele umanitare O,NU au fost întârziate de regim și n-au ajuns
deocamdată. Când apar în sfârșit după jde mii de ani, convoaiele aduc ajutoare
(mâncare, făină, apă, truse de igienă, medicamente și echipamente medicale)
doar pentru scurt timp. Oamenii au nevoie de ajutoare și de evacuare sigură. Ba
nu, merită să dispară cu toții teroriștii ăștia ticăloși.
Atât regimul, cât și Iordania împiedică accesul la ajutoare. Regimul a
transformat zona într-una sub asediu. A lăsat doar Crucea Roșie să intre, dar
de prea puține ori și cu prea puține ajutoare. Iordania blochează și ea accesul,
ducând la livrarea insuficientă și doar sporadică a ajutoarelor. Liderii
taberei de refugiați și regimul sirian au discutat pentru livrarea ajutoarelor
umanitare și trimiterea cazurilor medicale grave la Damasc, dar nu au reușit
mare lucru. Regimul a tăiat drumul Bagdad – Damasc, singurul care ducea în
tabără.
Iată ce spune Emad, un rezident în raportul Rețelei Siriene pentru
Drepturile Omului (RSDO) de pe 14 noiembrie 2018: ”Situația a început să se
înrăutățească progresiv de la începutul anului. Totul este puțin – medicamente
sau mâncare. Regimul a impus o blocadă de la începutul lui octombrie și a mărit
taxele pe mâncare și prețurile sunt alarmante. Sunt 12.000 de familii care
trăiesc aici în condiții mizere. Suntem într-o închisoare în deșert fără
mâncare și medicamente. Bolile sunt gata să se răspândească. Nu avem nici un
dispozitiv de drenaj, nu putem să gestionăm adecvat gunoiul. Copiii și bătrânii
suferă de atacuri de astm din cauza condițiilor din deșert”.
Iar Alaa mărturisește în același raport al RSDO: ”Nu există oportunități de
lucru în tabără pentru că trăim într-o mare închisoare. Lucrez de dimineața
până seara ca păstor, lucru de care nu știu nimic și vin cu bani cu care să
cumpăr două sacoșe de pâine.” ”Soția a dat naștere întâiului născut și povara a
devenit mai mare, căci am nevoie de lapte pentru bebeluș și de scutece în
fiecare zi. Trăiesc într-o frică permanentă că fiul meu s-ar putea îmbolnăvi
pentru că aici nu sunt doctori, spitale”. ”Sunt într-o capcană. Toate zonele
din jurul taberei sunt ale regimului de unde am fugit. Nu pot pleca din tabără
pentru că mi-e frică să nu fiu arestat și nu pot trece granița pentru că e
închisă”.
Shurki, asistent medical, spune (în același raport) că nu a mai primit
ajutoare medicale de nouă luni. Cumpără unele medicamente de la traficanți la
prețuri foarte mari. ”Leșinurile de foame au devenit ceva cotidian. Vedem
cazuri de oboseală și amețeală de la foame din cauza foamei în fiecare zi. Mii
vor muri de foame și boli dacă blocada va continua în săptămânile următoare”.
În martie și aprilie, peste 7.000 se refugiază din nou, când nu mai suportă
condițiile, către patru adăposturi colective din Homs oferite de regim, unde
condițiile nu sunt neapărat mai bune și există riscul arestării în ciuda
acordurilor de reconcilire operate de regim.
***
Altă blocadă e la Hajin unde Coaliția internațională condusă de Statele
Unite împreună cu Forțele Democrate Siriene atacă Statul Islamic. Aici sunt
circa 6.000 de civili în pericol. Și aici au fost bombardate unități vitale
pentru populație cum ar fi spitalele. Au fost și numeroase masacre. Magazinele
(inclusiv farmaciile) sunt închise sau aproape goale, iar prețurile au crescut
halucinant: făina de la 100 de lire la 1.000, zahărul de la 500 de lire la
7.000 de lire, uleiul de la 500 de lire la 1.100 de lire. Iată ce spune un
localnic, Abu Ahmad: ”familia mea nu mai are pâine de trei zile, magazinele
sunt goale și farmaciile sunt închise. Este un singur spital care nu
funcționează. Bombardamentul Coaliției nu se oprește niciodată, nici avioane,
artilerie sau rachete, în special dimineața și noaptea. Tatăl meu mi-a spus că
au încercat să fugă din oraș, dar cei de la Statul Islamic le-au spus că nu pot
pleca pentru că nu există evacuare sigură și că lunetiștii de la Forțele
Democrate Siriene sunt împrăștiați pe tot drumul.” Mai mult, Statul Islamic
folosește populația ca scuturi umane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu