Planuri de moarte. Cap. 7. Câinii de deținuți-teroriști

 

1.     

 

 

Sute de mii de copii, activiști pașnici sau lucrători umanitari au fost arestați și au dispărut forțat. Sunt câini de teroriști care au violat Leviathani și au distrus nu doar Pământul, ci și planeta Krypton a lui Superman. Sunt multe Antigone în Siria care încearcă să-i găsească și să-i îngroape pe cei dragi. Astfel, riscându-și propria viață pentru adevăr și din solidaritate, Familii pentru Libertate (Families for Freedom) (printre care curajoasele femei-lidere ale asociației precum avocata activist pentru drepturile omului Noura, doctorița Hala, profesoara Farizah și activista Fadwa) îi caută pe cei din închisorile regimului și din alte părți (deși le pot împărtăși soarta cu această căutare).

Peste o sută de mii sunt arestați arbitrar (148 .191) conform Rețelei Siriene pentru Drepturile Omului (RSDO) de la începutul războiului (în 2011) până în august 2020. Marea majoritate sunt arestați arbitrar în închisorile regimului, în jur de 130.758 (88%) conform Rețelei Siriene pentru Drepturile Omului (RSDO) (Syrian Network for Human Rights). Peste 20.000 sunt dispăruți la Statul Islamic conform Campaniei Siria. Zeci de mii (circa 14.451) au fost torturați până la moarte, 14.269 de regim, 99% de regim potrivit RSDO de la începutul războiului până în septembrie 2020.

RSDO a realizat și un raport cu cei mai importante persoane dispărute: Adnan Zera’i (dramaturg și actor), Tal al Mallouhi (blogger și studentă), Anas Ali al Shaghri (student), Mohammad Bashir Arab (specialst medical la laborator), Rama Yasser al Asas (studentă), Hussein Moustafa Harmoush (locotenent colonel disident), Jihad Assad Mohammad (jurnalist), Loay Khatab (otolog), Ismail al Hamed (chirurg și activist),  Salah Mahmoud Amasha (chirurg și activist), Adel al Brazi (student), Mohammad Samih Bahra (student), Rania al Abbasi (stomatolog și campion la șah, arestată împreună cu cei 6 copii ai săi), Samer Idris (avocat), Hayyan Mohammad Mahmoud (chirurg), Ahmad Arabi Baqdounes (activist pentru drepturile omului), Basel Ahmad Tabbakh (student), Zaher Ahmad Tabbakh (tehnician), Maher Theib (jurnalist), Anas Badea al Azma (jurnalist), Jihad Jamal (avocat și activist), Eyas Ayyash (membru al biroului executiv al Comitetului Național de Coordonare pentru Forțele de Schimbare Democratică), Maher Tahhan  (membru al biroului executiv al Comitetului Național de Coordonare pentru Forțele de Schimbare Democratică), Rami Hannawi (activist și membru al Comitetului Național de Coordonare pentru Forțele de Schimbare Democratică), Lama Nawaf al Basha (studentă și voluntar), Yahya Sharbaji (activist), Niraz Saeed (fotograf, câștigătorul premiului pentru fotografie al ONU Agenția pentru Refugiații Palestinieni în 2014), Islam Kheiro al Dabbas (activist și student), Majd al Din Abdul Fattah Khoulani (student), Faten Rajab (doctor în fizică), Abdul Aziz al Kheir (doctor, membru al Comitetului Național de Coordonare pentru Forțele de Schimbare Democratică), Razan Zaitouna (avocat și activist pentru drepturile omului), Zaki Kordillo (profesor), Meheyar Zaki Kordillo (student), părintele Paolo Dall’Oglio (preot), Mohannad Mohammad Omar (jurnalist), Basel Khartabil (inginer de computere), Khalil Mar’ei Ma’touq (avocat), Amr Khalaf (farmacist și activist). 

Între 5.000 și 13.000 au fost torturați și uciși la închisoarea Saydnaya între 2011 și 2015, conform unui raport Amnesty. Aici au fost circa 20.000 de deținuți. Aici oamenii stau ”ca animalele în cuști”, spun deținuții, pe întuneric, sunt torturați și ajung să înnebunească din cauza torturilor, se roagă chiar să moară decât să mai sufere. Este muzică, da, un concert de urlete în continuu. Deținuți puținii supraviețuitori rămân nu doar cu cicatrice, ci și cu probleme de sănătate severe. Se gândesc la cei rămași acolo care continuă să sufere și nu-i pot uita. Apropo de răni și cicatrice, eu am și rănile și cicatricele lui Promy (titanul Prometeu) de la piept (urma pironului) și de la ficat (urma ciocului bestiei de vultur), căci am împărtășit durerea lui. Rănile din suflet rămân însă deschise. Le lingem și le spălăm cu lacrimile noastre.

Cele mai frecvente torturi sunt dulab (introducerea prizonierului într-o roată/cauciuc înainte de a fi bătut), shabeh (atârnarea de tavan de încheieturi), bătăi cu cabluri electrice, electrocutarea (la organele genitale).  Închisorile sunt supraaglomerate (oamenii zac aproape leșinați unul peste celălalt, în spații minuscule) și singurul concert care se aude e cel de urlete (îl auzim și noi mereu). Toată lumea ajunge aici legume putrezite de 30-40 de kile pe care nu le recunosc nici cei apropiați, iar femeile supraviețuitoare, pe lângă torturile obișnuite, trebuie să înfrunte și stigma (rușinea) violului în ochii familiei și ai societății. 

Potrivit RSDO, sunt 39 de metode de tortură fizică, 6 metode de neglijare a sănătății și legate de condițiile de detenție, 8 metode de violență sexuală, 8 metode de tortură psihologică, muncă forțată, tortura din spitalele militare (9 metode) și separarea. Printre metodele de tortură fizică apar: 1. Tortura cu apa (a. turnarea apei fierbinți, b. turnarea apei înghețate, c. înecarea și sufocarea), 2. Tortura cu electricitatea 3. Tortura cu materiale care ard (a. arsura cu bucăți de nylon, b. arsura cu bucăți de metal, c. arsura cu țigara, d. arsura cu ulei, e. arsura cu acid f. arsura cu flacăra g. arsura cu pulbere de la arme h. arsura cu insecticide), 4. Tortura cu suspendare al-shabeh (a. al-shabeh b. al-shabeh inversat, c. al-shabeh lateral d. al-shabeh cu suspendare Blanco e. suspensie cu metoda broiler), 5. Tortura cu prevenția mișcării (a. ghemuire, b. starea pe un picior, c. starea lungă), 6. Tortura cu restrângerea pozițiilor asociată cu bătăi (a. Falqa (biciuirea picioarelor) b. anvelopa, c. scaunul german, d. covorul zburător, e. fixarea de un scaun f. starea pe pământ, g. starea instalată, h. crucificarea), 7. Tortura prin fracturare, tăiere, smulgere (a. zdrobirea capului, b. fracturarea oaselor și distrugerea dinților, c. smulgerea unghiilor și scoaterea ochilor, d. smulgerea părului, e. tăierea unor părți ale corpului f. străpungerea, g. țintuirea, 8. Tortura cu bătăi și tragere (a. șocul, b. bătaia, c. biciuirea, d. tragerea). Legat de sănătate și condițiile de detenție, celulele sunt supraaglomerate, câte 50 de deținuți într-o cameră de 4 pe 6 metri, nu-și pot întinde picioarele (dorm în schimburi) și au voie la toaletă (mizerabilă) doar de două ori pe zi. Din cauza proastei igiene fac râie și nu primesc medicamente. Nu primesc nici mâncare și apă, nici nu dorm (din cauza aglomerației ori ca metodă de tortură). Deci, legat de sănătate și condițiile de detenție, sunt 6 metode: 1. Neglijarea sau negarea accesului la medicamente și tratament, 2. Lipsa băii, a toaletei și a unei igiene de bază, 3. Lipsa pernelor, păturilor și hainelor, 4. Aglomerația, 5. Lipsa mâncării, 6. Lipsa somnului.            Violența sexuală este 1. verbală, 2. nuditate forțată 3. Hărțuire, 4. Distrugerea organelor reproductive, 5. Viol sau introducerea unor obiecte în organele sexuale 6. Forțarea pentru a simula sexul ori a dezvălui despre o relație sexuală 7. Forțarea pentru a hărțui alți deținuți ori de a le atinge corpurile, 8. Atârnarea unor greutăți pe organele reproductive masculine. Legat de tortura psihologică și umilință, sunt 1. Forțarea deținuților de a imita animale, 2. Ascultarea și urmărirea țipetelor de tortură, 3. Amenințare și intimidare, 4. Insulte și demnitatea umilită, 5. Izolarea într-o celulă (îngustă de un metru pătrat), 6. Ținerea deținuților morți în celule ori forțarea celorlalți de a căra pe cei morți, 7. Păcălirea (cum ar fi că urmează să fie executat), 8. izolarea de lumea de afară. În spitalele militare, tortura continuă: 1. acordarea deținutului un număr și oprirea lui de a-și folosi numele, 2. Lovirea rănilor deținutului, 3. Tratarea deținutului fără sterilizare și lăsarea lui fără medicamente sau analgezice, 4. Legarea deținutului de pat de răni, 5. Trimiterea unui doctor care face instructaj pornind de la corpul deținutului, 6. Punerea mai multor deținuți într-un pat, 7. lăsarea deținuților să defecheze fără a-I curăța, 8. Înlocuirea bandajelor în mod brutal, 9. Lăsarea deținuților fără mijloace de mișcare.                

În demersul lor de a-i ajuta pe cei dispăruți, Familii pentru Libertate solicită regimului sirian lista celor deținuți arbitrar (împreună cu locația și starea lor), cere oprirea torturilor și certificate de deces în caz de moarte (odată cu cauza acesteia și locul mormântului), dorește accesul ajutoarelor umanitare și al grupurilor de monitorizare a drepturilor omului în închisori și, totodată, vrea abolirea curților excepționale și garantarea unor procese corecte. Pe lângă presiunile asupra regimului, asociația  Familii pentru Libertate aduce împreună mii de familii de sirieni cu rude arestate/dispărute, merge la orice discuție de pace pentru a arăta că nu există pace fără ca cei dragi să fie eliberați și contactează pe oricine poate face lobby în acest sens.

La începutul anului 2019 au fost eliberate certificate de deces peste 700 numai în Hama conform organizației Sirieni pentru Justiție și Adevăr. Dar nu a fost publicată și locația mormântului, precum și cauza decesului așa cum solicită Familii pentru Libertate. 

Wafa Mustafa de la Familii pentru Libertate, Kutalba Almashaan de la Asociația Familiilor Caesar,  Ahmad Helmi de la Ta’afi Kesh Malek, Allam Fakhouri de la Asociația Deținuților și Dispăruților de la Închisoarea Saydnaya și Almoutassin Al Kilani de la SCM organizează un eveniment pe 13 septembrie la Palatul Națiunilor din Geneva: ”Adevăr și tragere la răspundere în Siria”. Paneliștii de la asociații ale victimelor conduc un dialog despre statutul adevărului și tragere la răspundere pentru disparițiile forțate. Este important cu atât mai mult cu cât negocierile politice evită situația deținuților dispăruți. Paneliștii vor discuta despre aceste probleme, despre impactul lor politic și economic. Wafa Mustafa marchează 2265 de zile de când a dispărut tatăl ei pe 13 septembrie 2019. Iată ce ne mărturisește Wafa: ”Tatăl meu este un lucrător umanitar care a protestat împotriva injustiției și opresiunii. În 2011 tatăl meu a fost arestat pentru oferirea de ajutor umanitar în Hama. În 2013 a fost dispărut forțat de regim. Nu l-am mai văzut de atunci și nu ni s-a spus de ce a fost luat și ce acuzații i se aduc. Cum mă înfățișez astăzi, mă gândesc la celelalte fete care nu au răspunsuri despre tații lor, mamele lor, cei dragi. Cele care nu au avut șansa să ceară libertate și justiție pentru cei dispăruți. Am ieșit pe străzi și am bătut la fiecare ușă am putut pentru a ne spune poveștile lumii. Anul trecut ne-am adresat Consiliului pentru Drepturile Omului și luna trecută două membre de la Familii pentru Libertate s-au adresat Consiliului pentru Securitate ONU. Dar nu vrem ca liderii internaționali să ne asculte doar poveștile, vrem să acționeze. Comunitatea internațională nu trebuie să se poarte ca și cum nu ar fi nimic de făcut. De fiecare dată când vrea, Consiliul de Securitate ONU poate da o rezoluție care să pună presiune pe guvernul sirian și părțile conflictului astfel încât să elibereze o listă cu numele deținuților, cu locațiile curente și starea lor și să oprească imediat tortura și tratamentele rele. Cum ne putem construi țara când regimul primește suport de la Rusia pentru a distruge școli și spitale, cum ne așteptăm ca fetele să-și urmeze visurile, cum sunt refugiații așteptați să se întoarcă dacă noi toți ne temem de detenție? Nu este ușor să păstrezi speranța dacă ești sirian. Singurul lucru care mă face să înaintez este speranța că cei dragi vor fi liberi și reunificați cu familiile lor. Câtă vreme rămâne speranța, vom continua să facem ce putem pentru a lupta pentru ei”.

Fadwa Mahmoud de la Familii pentru Libertate face pături pentru soțul și băiatul său care au fost arestați în septembrie 2012 de la aeroport ca să nu le fie frig la închisoare: ”Trebuie să fac ceva drăguț pentru ei. Poate le e frig.”, spune ea Nu-și pierde speranța chiar dacă nu i-a mai văzut de atunci. Ultimul mesaj a fost: ”Te rog fă masa de prânz ca să mâncăm împreună”. A fost și ea deținută pentru proteste anti-corupție când erau copiii mici care au întrebat-o de ce i-a părăsit. A fost arestată chiar de fratele ei. Trăiește acum în Berlin din motive de securitate.   Procesul unuia dintre oficialii sirieni din cei care au comis crime împotriva umanității e de natură să-i dea o speranță: ”Procesul urmează să fie foarte important. Va da putere fiecărui deținut. Este ceva care poate fi atins”, conchide ea.

 

Hadi Khatib de la Arhiva Siriană care documentează crimele războiului atrage atenția asupra ștergerii de pe youtube a documentelor sub pretextul luptei cu conținutul extremist. Astfel, i-au fost șterse de pe youtube materiale filmate de el despre atacurile chimice ale regimului. Aceste materiale sunt menite pentru a trage la răspundere pe cei vinovați. A colectat 1,5 milioane de documente video. 10% au fost șterse de pe youtube.  

Asociația Deținuților și Dispăruților la Închisoarea Saydanya, Asociația Familiilor Caesar și Familii pentru Libertate semnează o declarație comună către ONU și Comitetul Constituțional. Eliberarea deținuților și revelarea sorții lor reprezintă o prioritate pentru Comitetul Constituțional. Guvernul sirian continuă se dețină și să refuze să dezvăluie soarta a zeci de mii ținuți sub captivitate. Mai mult, regimul sirian continuă să țină procese false fără elementare standarde de justiție. Asociațiile victimelor vor ca ONU să implementeze măsurile impuse de rezoluția 2254 (2015). Cer ONU ca eliberarea deținuților și revelarea sorții lor să fie absolută prioritate și prioritatea reprezentantului pentru Siria, Geer Pederson. Solicită ca înainte de a începe discuțiile constituționale să se vorbească de cei dispăruți. Cer, în numele victimelor, să ofere imediat acces experților internaționali independenți în închisori. ONU trebuie să garanteze proceduri publice transparente indiferent de acuzațiile aduse deținuților. Asociațiile victimelor și-au pierdut încrederea în partidele politice din Comitetul Constituțional. Cer reprezentantului ONU în Siria să adere la drepturile lor și să aplice măsurile necesare pentru eliberarea dispăruților și dezvăluirea sorții lor înainte de discuțiile privind constituția.

Asociația Deținuților și Dispăruților la Închisoarea Saydanaya au făcut un raport de 60 de pagini, ”Închisoarea Saydanaya, fabrică de moarte și dispariții forțate în Siria”. ”Centrele de detenție din Siria sunt spații destinate de stat pentru violarea drepturilor și demnității cetățenilor”. Închisoarea Saydnaya este cea mai mare închisoare pentru deținuții politici din Siria. În 2017, Amnesty International a realizat un raport ”Abatorul uman” care documenta execuții în masă la închisoarea Saydnaya. Raportul de acum cuprinde mărturiile a 400 de foști prizonieri. Este o mărturie devastatoare a utilizării frecvente a torturii la Saydnaya și arată totodată impactul abuzului după eliberare.       Deținuții sunt dominant ai sectei sunite (98%), între 18 și 37 de ani (87%) și cu studii superioare (56%). Peste 90% dintre deținuți au fost torturați, dintre aceștia 100% fizic, 80% psihologic și 29% sexual (procentul poate fi mai mare, având în vedere sensibilitatea temei). Totodată, s-au plătit sume mari de bani pentru aflarea informațiilor despre cei arestați (adesea fără rezultat) (peste 1.500 de dolari, 68%). Mai mult de 40% spun că a fost un impact negativ după eliberare. Doar 13% și-au reluat studiile și 87% au pierdut joburile. Peste 50% au avut proprietatea confiscată. Mai mult de o treime spun că rănile fizice (din urma torturii fizice) au avut un impact negativ după eliberare. De asemenea, mai mult de un sfert au suferit în urma impactului torturii psihologice. 96% nu au fost informați cu privire la durata sentinței. Dacă justiția este făcută, mărturiile din raport vor duce la urmărirea în justiție a celor care au comis abuzuri. Cei mai mulți dintre cei intervievați (victimele) vor să depună mărturie în curte.

În câteva orașe din Daraa sunt proteste pentru eliberarea deținuților și anti-Hezbollah.

Totodată în Kanaker unde sunt sute dispăruți forțat, în ciuda riscului de a fi arestat și torturat până la moarte, pe un zid apare un graffiti: ”Vrem ca deținuții să fie liberi”.           

Asociația Familii pentru Libertate organizează un protest pe 23 noiembrie la Berlin la care participă 24 activiști membri. Unii conduc distanțe lungi pentru a participa. Își amintesc de Autobuzul Libertății și cele patru orașe din Europa vizitate de el. Vorbesc despre activitățile grupului din nord-vestul Siriei, Turcia, Liban și Marea Britanie. La sfârșit ridică pozele celor dragi dispăruți, cu lacrimi în ochi și un zâmbet pe buze.

Organizația Physicians for Human Rights în raportul ”Singura mea crimă este că am fost doctor: cum regimul sirian vizează lucrătorii din sănătate pentru arest, detenție și tortură” prezintă mărturisiri ale cadrelor medicale targetate de regimul sirian. Ali, un farmacist din Hama mărturisește: ”Ai un spital aici. Aceasta te va trimite la moarte”. Hassan, asistent medical din Homs își amintește: ”Îmi aduc aminte că era dimineață. Lucram în sala de urgențe schimbând bandajul unui pacient. Am simțit o bătaie pe umărul meu. Am spus: ”un moment”. Îndată ce am spus aceste cuvinte, am fost tras de umăr, mâinile mi-au fost puse la spate și am fost izbit de un zid. Am fost încătușat, legat la ochi și urcat într-un vehicul. Vehiculul era plin și foarte zgomotos. Erau multe persoane care strigau, întrebând unde sunt duși. Mai târziu, când am fost eliberat, mi s-a spus că întregul personal medical a fost arestat în acea zi.”                  

 Noura Ghazi, avocată, activist pentru drepturile omului și cofondatoare a  Familii pentru Liberatate a apărut alături de alte 13 femei în raportul Amnesty: ”Răspunsul la putere, lupta împotriva discriminării și chemarea la acțiune pentru a recunoaște și proteja femeile apărătoare ale drepturilor omului”. Noura a spus către Amnesty: ”scopul meu nu este doar pentru a apăra prizonierii și a-i ajuta să obțină libertatea ori de a le schimba sentințele. Sunt preocupată de fiecare detaliu al vieții lor de zi cu zi și de lucrurile adânci care îi afectează pe ei și familiile lor. Vreau ca ale lor cazuri să fie prezente nu doar în negocieri, rapoarte ale drepturilor omului sau presă, dar și în istoria Siriei, conștiința Siriei și a lumii întregi. Vreau ca închisorile să fie instituții care reformează oamenii mai curând decât îi pedepsesc. Vreau să închei tragedia prizonieratului politic și să creez un sistem de justiție corect.” Solidaritatea cu alte femei din organizație au ajutat-o să continue: ”Familii pentru Libertate m-a ajutat să continui după ce soțul meu a fost executat. Simt că aceste cazuri ale oricăror prizonieri sunt și ale mele și este responsabilitatea mea să lupt pentru ei… credința în ce fac este cea care mă ajută să continui în fiecare zi, întărindu-mi determinarea de a-mi urma cariera prin a avea de-a face cu condițiile îngrozitoare din jurul meu”.

Human Rights Watch face un raport despre cei răpiți de Statul Islamic, peste 8.300 de persoane pentru care se așteaptă încă răspunsuri. Raportul conține 27 de cazuri de răpire. ”Vrem să avem răspunsuri și Statul Islamic le poate avea”, spune Ensaf Nasr, membră a Familii pentru Libertate. Soțul lui Ensaf a fost răpit în 2014 de Statul Islamic din spitalul din Deir Ezzor unde făcea voluntariat. Ensaf ne mărturisește: ”de ani încerc să caut informații despre soarta soțului meu. A dispărut în 2014 și de atunci nu am mai auzit nimic despre soarta lui. Nimeni nu se gândește la cei răpiți de Statul Islamic, ei par să fie uitați. Totuși, încă așteptăm răspunsuri despre soarta lor. Găsirea celor răpiți de Statul Islamic ar trebui să fie o prioritate pentru coaliție.”           

În contextul infecției cu coronavirus, deși statul sirian nu recunoaște niciun caz de îmbolnăvire, Familii pentru Libertate face un apel la ONU pentru acces medical la închisori (unde deținuții dorm pe rând că nu au spațiu să se întindă și au condiții atât de proaste că fac tuberculoză, râie și alte boli).                                 

Omar Alshogre este un deținut activist care a petrecut trei ani în detenție, sub tortură. Pe 10 martie Omar a susținut un discurs povestindu-și experiența sa de deținut la Comitetul pentru Relații Externe al Senatului American. Nu înțelegea de ce e torturat și avea doar 17 ani. Credea că poliția trebuie să fie ceva care te protejează. Tatăl lui a fost ofițer de poliție, care îl proteja și credea că și polițiștii ceilalți trebuie să protejeze. A fost torturat și i s-au smuls unghiile pentru a face o falsă confesiune. Avea doar 17 ani când și-a dorit să moară. A avut parte de false execuții când a crezut că moare. Mama lui a dat șpagă pentru a-l elibera. Oamenii din Siria sunt obișnuiți cu durerea. Ce e mai rea este frica, frica de arestare sau de bombardamente sau de foamete. Nu tortura este cea mai rea ci așteptarea torturii.           

Mariam Alhallak, directoare a Asociației Familiilor Caesar, al cărui băiat a fost torturat până la moarte în închisoare (pentru că a fost medic și e unul dintre cei 3327 medici dispăruți) și Fadwa Mahmoud, membră fondatoare a Familii pentru Libertate, fostă deținută și ea, al cărui soț și băiat au dispărut trimit un mesaj de ziua mamei, de unde stau în izolare acasă la Berlin, unde sunt refugiate. Sunt îngrijorate de soarta deținuților și de răspândirea Coronavirusului printre ei. Mariam spune: ”sunt foarte îngrijorată pentru soarta deținuților din centrele de detenție unde nu este soare, aer proaspăt, nu e medicație adecvată, mâncare sau haine. Închisorile reprezintă un teren perfect pentru virusuri și boli și mi-e teamă că se răspândește Coronavirus rapid. Astăzi simțim durerea mamelor siriene care își au copiii departe de casă și trăiesc în nesiguranță și teamă. Vrem ca toate mamele să-și alăture vocile cu ale noastre și să ceară organizațiilor umanitare să primească acces în închisorile siriene.” Fadwa spune: ”Teama mea este pentru cei dragi care sunt deținuți arbitrar. Nu-mi pot imagina dacă cineva din detenție ia coronavirus. Vorbim de celule aglomerate și oameni care au fost torturați și au stat fără mâncare potrivită pentru luni sau ani. Imunitatea lor e slăbită. Mă gândesc la fiecare mamă care trece prin momente dificile ca noi și cerem mamelor din toată lumea să împărtășească mesajul nostru și să ceară libertate pentru toți deținuții.” Totodată asociațiile pentru drepturile deținuților, printre care Familii pentru Libertate și Asociația Familiilor Caesar și RSDO (Rețeaua Siriană pentru Drepturile Omului), alături de alte 40 de organizații, semnează un memoriu privind îngrijorarea în legătură izbucnirea epidemiei de coronavirus în închisori.

Semnăm și o petiție contra răspândirii coronavirusului printre deținuți, lansată de Familii pentru Libertate, de dr. Hala al-Ghawi, al cărei soț a fost arestat și torturat luni la rând doar pentru că și-a îndeplinit rolul de medic și din a cărei familie a fost arestat și fratele ei și cumnatul. ”Când colegii mei din întreaga lume se luptă cu cea mai grea pandemie din memoriile noastre, mă tem că virusul coronavirus se va răspândi în celulele subpământene printre deținuți. În jurul Siriei, sunt zeci de mii de deținuți care trăiesc în celule mizere, fără ventilație. Sistemul imunitar este distrus de tortura sistematică și tratamentul prost. O izbucnire a pandemiei coronavirus în aceste condiții este o oroare inimaginabilă.”, spune dr. Hala. Iar Fadwa mărturisește: ”virusul e un dezastru care se poate întâmpla pentru mii de deținuți și peste 100.000 dispăruți forțat sunt la risc, mulți dintre ei în celule subterane și în centrele de detenție ale regimului, unde se face rotație. Dorm pe rând pentru că nu este suficient spațiu pentru a se întinde, deja sunt multe boli din cauza condițiilor oribile, inclusiv tuberculoza. Deținuții suferă de malnutriție și sunt torturați în mod regulat. Doctorii și centrele medicale nu au acces la aceste centre de detenție”.                                                                             

           

Pe 24 martie RSDO face un raport potrivit căruia îi ia regimului 325 de ani pentru a-i elibera pe cei 130.000 închiși. Sunt 665 cazuri de arest arbitrar, 116 de morți sub tortură și 232 de eliberări de când a fost realizat decretul de amnistie din septembrie 2019.   

Pe 30 martie reprezentantul special la ONU pentru Siria face un brief al Consiliului de Securitate spumând: ”fac un apel la eliberarea deținuților și celor dispăruți forțat. Nu este un prim apel, dar având în vedere riscul de coronavirus printre deținuți, acțiunea este urgentă”.           Activistul Omar Alshogre, fost deținut torturat în închisoare spune: ”trebuie să continuăm să vorbim în numele zecilor de mii încă aflați în închisorile din Siria și să încheiem sistemul de detenție de genocid din Siria. Acești deținuți care nu sunt numai numere, care nu sunt capabili să lupte cu coronavirus singuri, au nevoie disperată de noi să facem asta.”

Pe 7 mai face un raport HRW: ”În abis” despre victimele Statului Islamic. A început când unul dintre membrii Statului Islamic și-a dus computerul la reparat în 2014 la Tal Abyad. Un brav lucrător a făcut un video șocant despre cineva care arunca un trup într-o groapă. Așa a început investigația HRW despre groapa comună la 85 de kilometri nord de Raqqa. Statul Islamic a răpit mii de persoane între 2013 și 2019 și a făcut execuții în spații publice. Povești despre groapa comună al-Hota au circulat, dar ”dacă puneai întrebări, riscai să sfârșești și tu acolo”, spune un localnic. Statul Islamic a plasat explozibili în jurul gropii pentru a descuraja investigațiile, așa că HRW a trebuit să folosească o dronă. Erau corpuri plutind pe apă.  Multe întrebări rămân despre al-Hota. Experții în medicină legală trebuie să vină să se documenteze despre corpuri, să le identifice și să vorbească cu familiile celor dispăruți. Familiile au nevoie de răspunsuri și de oprirea violențelor.           

 

 

Pe 17 mai, de ziua mea, încep greva foamei pentru a primi cadou eliberarea celor dispăruți forțat în Siria și justiție pentru ei. De fițe, cu limonade cu sirop de arțar. Obișnuită să mă cac pe mine din orice, nu mă mai cac pe mine că nu mai am ce. Iată mesajul de început de greva foamei: ”Bună! Sunt Ileana Todoran din București. Încep greva foamei de ziua mea pentru a primi cadou de ziua mea eliberarea deținuților, a celor dispăruți forțat în Siria și justiție pentru ei. Sunt peste 100.000 dispăruți forțat și peste 14.000 torturați până la moarte, cei mai mulți în închisorile regimului, după Rețeaua Siriană pentru Drepturile Omului. Stau în celule supraaglomerate și mizere și au o imunitate slăbită în fața coronavirusului. În ”1984”, Orwell spunea: ”Stay human, not alive” (”să rămâneți umani, nu în viață”). Este valabil pentru ”Căștile Albe”, profesorii și doctorii din Siria. Eu spun: ”Stay human and alive”. ”Să rămâneți umani și în viață. ”Je suis syrienne”.”

Pe 19 mai Familii pentru Libertate organizează un webinar despre torturile din Siria, procesul din Germania al unui torționar de treabă, drumul spre justiție și rolul supraviețuitorilor. În Germania este judecat Anwar Raslan, un colonel de securitate care are peste 4.000 de victime și peste 50 de decese din cauza torturii. Vorbesc  Andreas Schüller, directorul programului pentru crime internaționale și tragere la răspundere de la Centrul European pentru Drepturi Constituționale și ale Omului, Anwar Al-Bunni, supraviețuitor al torturilor, avocat pentru drepturile omului și directorul Centrului pentru Cercetări și Studii Legale și Wafa Moustafa, activistă și jurnalistă membră a Familii pentru Libertate, o persoană căreia i-a dispărut tatăl în închisoare. Coordonatorul panelului este Bente Scheller, directorul Diviziei pentru Orientul Mijlociu și Africa de Nord, Heinrich Böll Stiftung.

Pe 31 mai închei greva foamei, dar nu și lupta mea. Iată mesajul de sfârșit de greva foamei: ”Bună! Sunt Ileana Todoran din București. Opresc greva foamei, dar nu și lupta mea. Arestările continuă în Siria. Două luni de la decretul de amnistie, regimul a eliberat numai 96 din peste 130.000 și a arestat 113 după Rețeaua Siriană pentru Drepturile Omului. 30 persoane au fost torturate până la moarte. Sper că cei dispăruți forțat vor fi liberi și va fi justiție pentru ei. “Stay human and alive” (”să rămâneți umani și în viață”) și “Je suis syrienne encore””.                        Wafa Moustafa de la Familii pentru Libertate protestează pentru eliberarea tatălui ei la procesul din Germania al torționarului de treabă Anwar Raslan.         ”Suntem aici în fața primului proces al torturii de stat în Germania. Am adus fotografiile victimelor care au dispărut, lipsesc sau au fost ucise de regim. Stăm în fața curții. Aici e primul proces al torturii de stat în Siria în Koblenz, Germania. Peste 4000 de victime și peste 50 de decese. Justiția din Siria nu va fi obținută până când victimele o vor primi. Sunt o membră de familie.” Se teme și de coronavirus. ”Procesul e un prim pas pentru tragerea la răspundere, dar justiție nu va fi până când deținuții nu vor fi eliberați și cei în funcții înalte nu primesc mandate de arestare. Oamenii sunt încă arestați și torturați. Nu trebuie să așteptăm până sunt uciși de coronavirus sau tortură pentru a începe să căutăm justiția. Fotografiile celor dragi care ne stau alături, pentru care ne e dor de fiecare zi de naștere și fiecare moment de familie, sunt cele care răspund la proces. Voi continua campania până ce tatăl meu va sta lângă mine și va fi în stare să vorbească de justiție”. ”Fotografiile cu fețele celor iubiți care ne stau în față care lipsesc în zilele noastre, la fiecare masă la care stăm, la fiecare zi de naștere și la fiecare moment pe care l-am petrecut împreună ca familie. Lucrul pe care îl fac astăzi este lucrul cel mai apropiat de care e necesară prezența lor la proces. Voi continua să cer libertate și justiție pentru cei dragi și pentru toți deținuții / cei dispăruți forțat în Siria până când vor sta cu noi și vor vorbi de justiție ei înșiși”.                                                          

Se face un seminar online și cu cei răpiți de Statul Islamic cu Salma Amer, consultant la   Centrul Sirian pentru Justiție și Tragere la Răspundere, Mahmoud al-Mamar, președintele asociației familiei cu cei răpiți de Statul Islamic, Mohamed al-Abdullah, președinte la Centrul Sirian pentru Justiție și Tragere la Răspundere.

Un grup de asociații pentru drepturile omului, printre care Asociația Familiilor Caesar și Familii pentru Libertate, face un memoriu în legătură cu arestarea a 8 femei în Afrin. Pe 29 mai 2020 a fost transmis pe internet un material din centrele de comandă Armata Națională Siriană condusă de turci și Armata Siriană coordonată de turci în Afrin, în timpul unui moment de pătrundere a oamenilor înarmați. Opt femei au fost arestate împreună cu un copil. 506 de persoane au fost arestate în 2019 în Afrin printre care 15 femei. Organizațiile cer: detectarea locației și a identității femeilor arestate și eliberarea lor; o investigație privind motivele detenției și condițiile detenției din perioada de detenție în care sunt responsabili; eliberarea imediată a tuturor deținuților din facțiunile militare, în special a femeilor și copiilor și tragerea la răspundere a celor vinovați; încheierea cazurilor de detenție fără proces; permiterea organizațiilor neutre să aibă acces în centrele de detenție pentru a vedea condițiile de detenție ale deținuților, în special femeile; explicarea și clarificarea motivelor legale pentru care arestările se fac și utilizarea unui limbaj clar și ușor de înțeles pentru toate persoanele din Afrin.

Avocata Noura Ghazi, membră a Familii pentru Libertate vorbește în fața Consiliului de INsecuritate O,NU (united nothings): ”Cererile noastre sunt simple și clare în fața lumii, noi ca sirieni vrem să se aplice legea și să fie tras la răspundere cine violează legea și suntem făcuți trădători pentru ceea ce cerem. Să fim subiecții injustiției și tiraniei astfel încât să nu ne numim trădători? Nu sunt trădător, aparțin Siriei, oamenilor și statului, ca alți sirieni, statului unde regimul violează legea cu puterile legislative, justițiare și executive, statului definit de constituție. Ca oameni, țară și autoritate, cum pot să fiu împotriva țării mele, cred că din cauza iubirii mele pentru statul sirian, sistemul în care autoritățile au jefuit independența și au supus oamenii și țara. Suntem un popor care crește, protejează și apără națiunea împotriva unui sistem care jefuiește țara în fiecare zi. Iertați-mă, nu mă pot opri să nu amintesc protestul din Sweida din sudul țării și arestarea a 10 activiști, iar aceștia aparțin unei minorități pe care regimul spune că o protejează, dar nu o face. Îi acuză că sunt teroriști și știe de ce.”      

Marc Nelson, un artist american, desenează în fiecare zi (până la căderea regimului) câte o imagine după fiecare fotografie din colecția de animale și legume putrezite făcută de fotograful militar disident ”Caesar” care a fotografiat zeci de mii de imagini ale torturii (persoane torturate până la moarte, 55.000 de fotografii) cu riscul de a ajunge și el un animal sau o legumă putrezită.  

Apropo de ”Caesar” acesta a părăsit Siria în august 2013 și în 2015 Asociația Siriană pentru Dispăruți și Deținuți a început să publice fotografiile. La începutul acestui an (2020), au apărut noi fotografii. Cu câteva zile în urmă, site-ul Zaman al-Asl arată că sunt noi fotografii. Dar de fapt nu sunt fotografii noi ci care aparțin acelor victime ale torturii până în august 2013. Asociația Familiilor Caesar ține evidența fotografiilor.    

Asociația Mișcarea pentru Libertate invită oamenii să pună la dispoziție fotografiile deținuților la Berlin, la Koblenz unde este primul proces al crimelor împotriva umanității din Siria. Trebuie acordul familiei pentru publicarea fotografiilor. Acestea trebuie să aibă atașat numele, vârsta, data, locul și destinația arestului (dacă sunt disponibile), mențiunea conexiunii.

Familiile din Sweida participă la demonstrații pentru a-i elibera pe cei arestați la protestele anti-regim din oraș: ”Îmi vreau fratele, ne vrem toți tinerii”.     

Pe 26 iunie, de Ziua Internațională de Suport al Victimelor Torturii, Amneh Khoulani, de la Familii pentru Libertate împreună cu activiști și juriști vorbește despre situația victimelor torturii și impactul asupra supraviețuitorilor, deținuților și familiilor lor. ”Avem nevoie de două revoluții, una împotriva tiraniei și revoluția împotriva principiilor sociale și dificultățile asociate cu ele.” ”Viața pe care o trăim este o jumătate de viață, crima asupra a trei frați ai mei uciși sub tortură cere libertate și democrație pentru sute de mii de sirieni. Suntem ca o familie distrusă, trăim pe jumătate pentru că jumătate din familie este dusă și astfel trăim”.

La conferința de la Bruxelles, Familii pentru Libertate și alte asociații precum Asociația Deținuților și Dispăruților din Închisoarea Saydnaya, Asociația Familiilor Caesar și TA’AFI, adresează un memoriu despre deținuți și soarta lor. În acest an, ne împărtășim experiența oneroasă, care este în același timp dură și inspiratoare. În ultimele luni, am împărtășit izolarea, teama, anticipare, pierdere și probabil speranță din cauza coronavirusului. Dificultățile pe care le-ați trăit sunt asemănătoare cu dificultățile pe care le-am împărtășit noi în nouă ani de revoluție și război, așteptând eliberarea celor dragi. Am petrecut ani îngrijorându-ne de cei dispăruți, griji pentru siguranța lor, teamă pentru viața lor, un sentiment de pierdere că au fost luați de lângă noi. Am petrecut ani întrebându-ne: ”Unde sunt?” Dacă voi vă ocupați cu măsurile anti-coronavirusului, cei dragi stau în celule mizere, neventilate, aglomerate, sub tortură, fără mâncare, apă, fără medicamente sau condiții de igienă. Sunt vulnerabili și nu s-au luat măsuri anti-coronavirusului. Dezvăluirea sorții celor dispăruți forțat trebuie să fie o prioritate pentru ONU, chiar dacă e greu să ne uităm la fotografiile victimelor torturii făcute de ”Caesar”. Vă scriem la această conferință pentru că nu e doar una umanitară, ci și una care se gândește la viitorul Siriei și prin aceasta caută să dezvăluie soarta celor dragi și să-i elibereze.

Demonstrația Muților este realizată la Koblenz, Germania, acolo unde este procesul torționarului Anwar Raslan. Peste 50 de manechine îmbrăcate cu hainele activiștilor sirieni stau mărturie a dorinței de justiție. Protestul aduce aminte de demonstrațiile din 2011 și de supraviețuitorii detenției care urmăresc procesul din Germania al torționarului. Artistul Khaled Barakeh, realizatorul operei, mărturisește: ”Puterea artei rezidă în abilitatea de a urmări poveștile personale și experiențele pentru a le comunica. Sunt aici astăzi pentru a fi parte din mișcarea pentru justiție care a început cu activiștii pașnici în Siria și continuă cu diaspora. Astăzi în orașul mamei, Sweida, sunt proteste anti-regim, care îmi dau speranță că revoluția este o idee și ideile nu mor. Această operă de artă intenționează să ducă vocile noastre către cei vinovați care au încercat să închidă gurile noastre care au strigat pentru libertate, demnitate și justiție, oricum mergem azi pe străzi în mod liber.” Wafa Mustafa, de la Familii pentru Libertate, spune: ”Înseamnă foarte mult că vedem artiștii că încearcă în opera lor să recunoască puterea eroică a activiștilor sirieni. În momentul în care am văzut opera, mi-am adus aminte de demonstrațiile din 2011. Am retrăit frica că forțele de securitate ne-ar putea aresta. Opera vorbește fiecăruia dintre noi în mod diferit. Este important că artiștii sirieni își utilizează creativitatea pentru a exprima și reflecta cererile sirienilor de libertate, demnitate și pentru un stat al lor.” Mariam al-Halak de la Asociația Familiilor Caesar spune: ”Când am văzut instalația, am simțit realmente prezența ei emoțională. Mi-a adus aminte de tineretul în 2011 care obișnuia același lucru, să organizeze demonstrații, cântând și alergând să se adune din toate părțile când auzeau că avea loc o demonstrație. Opera de artă arată vocile amuțite ale tinerilor care erau reduse la tăcere de cei la putere care i-au arestat pe cei dragi.” Fadwa Mahmoud, de la Familii pentru Libertate spune: ”Îmi aduce aminte de demonstrațiile din 2011, asta a fost prima impresie când am văzut instalația. M-am întristat că acele voci au fost amuțite. Îmi doresc ca aceste voci adevărate să se audă din nou cerând libertate și justiție în Siria”.                

Pe 2 iulie Familii pentru Libertate și Asociația Familiilor Caesar protestează la Koblenz, în Germania unde este procesul torționarului Anwar Raslan pentru libertatea deținuților și justiție. Au 121 de fotografii ale celor dispăruți forțat.

Pe 3 iulie la Koblenz, în Germania unde este procesul torționarului Anwar Raslan, Familii pentru Libertate și Asociația Familiilor Caesar protestează în solidaritate cu victimele violenței sexuale din închisori.

Pe 3 iulie Wafa Mustafa de la Familii pentru Libertate este intervievată de Karam Shoumali și Fritz Streiff pentru episodul 10 din podacastul Ramura 251. Wafa a vorbit de povestea ei și a tatălui ei arestat de regim, influența absenței lui asupra ei și a familiei și a luptei ei pentru el, toți deținuții și o Sirie liberă.

Mariam Alhallak, de la Asociația Familiilor Caesar al cărei băiat a fost torturat până la moarte și recunoscut în fotografiile lui ”Caesar”  este în dialog cu Mary al-Barbar:, propunând părinților celor dispăruți forțat să apeleze la organizații pentru identificarea  rudelor în pozele lui ”Caesar”: ”este dureros să-mi deschid mobilul în multe dimineți și să găsesc fotografia fiului meu pentru că cineva a vrut să o introducă. Cel puțin un link poate să aducă o referință la conținut și să invite factorii să se uite la ea, cum a făcut recent Asociația Siriană a Persoanelor Dispărute și a Deținuților, dar această acțiune a fost făcută prea târziu după ce fotografiile au fost publicate și distribuite și asociația a contribuit la publicarea fotografiilor în 2015 și acum ceva mai recent. Înțeleg nerăbdarea părinților de a căuta. Este dureros și distrugător să trăiești cu false speranțe. Aș vrea să rog oamenii să nu trateze fotografiile Caesar ca un material de publicare așa cum este în prezent. În loc de aceasta, să coopereze cu organizații credibile și experimentate. Aceste organizații au legături și comunicare care permit părinților să comunice cu ele și să-i ajute să găsească informația fără a se răni prin intermediul pozelor. Sunt mulți factori cu care se pot ajuta oamenii precum oferirea informației, colaborare pentru recunoaștere și eforturi de potrivire a datelor. Cer părinților să contacteze agenții și asociații specializate, nu să se uite singuri în fotografii”.                 

Mariam Alhallak de la Asociația Familiilor Caesar al cărei băiat a fost torturat până la moarte și recunoscut în fotografiile lui ”Caesar” dă un interviu la Aljumhuriya și spune despre experiența ei: ”În Siria am petrecut un an și cinci luni mergând zilnic la punctul de jurisdicție militară pentru a încerca să aflu dacă băiatul meu e viu. Făceam asta în fiecare zi și mă întâlneam cu alte cinzeci sau șaizeci de mame preocupate de același lucru. Uneori erau soții sau tați dar marea majoritate erau mame. Consumate de frică, doreau să afle soarta copiilor lor. Am propus să ne grupăm astfel încât vocea noastră colectivă să fie auzită. Au refuzat categoric. Spuneau: ”am pierdut un fiu, nu vreau să mai pierd altul” sau ”încă avem o casă, nu vreau să o pierdem și pe ea””.               

Pe 22 iulie e un webinar despre căutarea celor peste 100.000 dispăruți forțat. Regizoarea filmului premiat ”Ayouni”, Yasmin Fedda discută cu Noura Ghazi, avocat pentru drepturile omului și activist la Familii pentru Libertate (căreia i-a dispărut soțul la închisorile regimului cu care s-a căsătorit la închisoare și care a fost executat) și cu Amer Matar, fost deținut și realizatorul unei campanii pentru fratele lui răpit de Statul Islamic. Discuția e prezidată de Rula Asad, director executiv al Asociației Femeilor Jurnaliste din Siria. Iată ce spune regizoarea filmului ”Ayouni”: ”M-am întâlnit și am filmat pe părintele Paulo Dall’ Oglio la comunitatea sa monastică, unde a trăit din 1980. Când revoluția a început în 2011, părintele Paulo a fost un mare suporter            al cererii de libertate și demnitate. În iulie 2013, părintele Paulo s-a dus la Raqqa pentru a negocia eliberarea unor jurnaliști răpiți de Statul Islamic. Nu am mai auzit de el de atunci. Am călătorit țară după țară            să întâlnesc oameni care îl știau pe Paulo. Asta m-a dus către alții dintre cei 100.000 dispăruți la regim, Statul Islamic și alte grupuri. Am întâlnit-o pe avocata pentru drepturile omului Noura Ghazi Safadi, o sursă de inspirație și soția activistului și dezvoltatorului de platforme de surse deschise, Bassel Safadi Khartabil. Bassel a ajutat să se găsească informații video pentru zonele sub blocadă. A fost arestat de regim în Damasc în 2012. În 2017, Noura a aflat că a fost executat la scurt timp după arestarea sa. În ultimii 6 ani, Noura și sora părintelui Paolo, Machi au avut încredere în mine să îmi înfățișeze lupta lor pentru justiție și speranța lor. Ayouni mi-a frânt inima, dar aceste femei mi-au dat speranță.” Yasmin Fedda  care a filmat timp de șase ani documentarul, spune   și: ”Pe drum am întâlnit mulți oameni care mi-au spus că știu persoane dispărute forțat și am realizat că nu sunt incidente întâmplătoare. Aceasta e folosită ca o armă de război.”

Tot pe 22 iulie e un webinar despre cei dispăruți la care participă Amina Khulani de la Familii pentru Libertate (căreia i-au fost torturați până la moarte 3 frați de regim), Mariam Alhallak de la Asociația Familiilor Caesar (al cărui băiat a fost torturat până la moarte), Dr. Fadel al-Maghribi, Directorul Comitetului Politic de Apărare a Deținuților. Sesiunea e moderată de Dr. Abdulkarim Aqziz, Directorul Consiliului Sirian Britanic.

Pe 23 iulie Wafa Mustafa de la Familii pentru Libertate (căreia i-a dispărut tatăl la regim) vorbește la Consiliul de Securitate ONU  despre problema celor dispăruți. Cere eliberarea tatălui ei și a tuturor celorlalți deținuți cu atât mai mult că sunt vulnerabili la coronavirus. De asemenea, cere justiție pentru cei dispăruți. Solicită să ia măsuri imediate pentru eliberarea tuturor deținuților, în special având în vedere izbucnirea coronavirusului și informații despre situația lor și ce fac aceștia, oprirea torturii și a relelor tratamente, lupta împotriva imunității și pentru a-i trage la răspundere pe cei vinovați.  ”Sunt Wafa Mustafa, jurnalistă siriană, activist și membru al Familii pentru Libertate, o mișcare ce luptă pentru eliberarea și justiția pentru deținuți. 2579 zile de când Abi a fost arestat și dispărut forțat la regimul sirian. Tatăl meu e un apărător al drepturilor omului care a protestat împotriva injustiției și opresiunii din țara noastră. Nu l-am mai văzut și nu l-am mai întâlnit de când a dispărut în iulie 2013. Nimeni nu a spus de ce e absent, nici unde e ținut.” ”Primesc multe mesaje de la familii de deținuți zilnic, uneori cu zecile zilnic, nu încetează să încerce să afle răspunsuri despre cei dragi dispăruți. Mă întreb câți membri ai Consiliului de Securitate pot spune că nu și-au abandonat responsabilitatea de a proteja oamenii, să apere drepturile omului și să ajungă la justiție”. 

Familii pentru Libertate se opune arestărilor arbitrare din Afrin. Acestea sunt făcute de Armata Națională susținută de turci. Au dispărut 506 persoane în a doua jumătate a lui 2019 și cel puțin 15 femei de la începutul lui 2020. Tortura este răspândită ca la regim deși rebelii spun că luptă împotriva ei. Se cer de asemenea recompense pentru eliberarea celor dispăruți. Turcia tolerează aceste abateri ale rebelilor.             

Pe 29 august 2020 cei de la Campania Siria au proiectat o uriașă închisoare pe zidul ambasadei Siriei din Berlin și l-au pus pe mărețul și gloriosul conducător în spatele gratiilor. În semn de justiție pentru cei peste 100.000 dispăruți la închisorile din Siria, în special la regim. Familiile dispăruților și-au adus aminte de ultimele cuvinte ale acestora înainte de dispariție.

 

***

 

În ce privește persoanele dispărute, familia îl caută pe Mohammad Ali Sayegh, avocat cunoscut, membru al comitetului constituțional abia creat, arestat de regim. Acesta a fost deținut de o ramură de securitate cunoscută cu legături cu Ministerul de Afaceri Externe, la granița dintre Liban și Siria. Este aproape imposibil de înțeles cum vor opera comitetele constituționale (însărcinate cu realizarea unui draft de constituție) dacă membrii lor sunt arestați. Una din membrele Familii pentru Libertate, Noura Ghazi, a comentat: ”dacă ONU este incapabil să protejeze siguranța membrilor unui asemenea comitet înalt, cum poate cineva să aibă încredere în munca acestui comitet? Și cum poate orice sirian să aibă încredere în însuși ONU? Domnul Pedersen trebuie să ceară eliberarea imediată a domnului Sayegh. Credibilitatea ONU depinde de asta”.

Familia l-a căutat pe Yousef al-Haj Ali, arestat de regim și ucis sub tortură în 2014. Fetița lui Mawadda l-a așteptat până la împlinirea vârstei de 10 ani, sperând că o să vină. Iată mesajul ei: ”mi-e dor de tatăl meu, invidiez prietenii care au tată și îmi doresc un tată care să mă iubească și să mă protejeze. (…) A fost destinul meu, prieteni, dar nimeni nu știe cu adevărat cât de mult sufăr pentru că mi-am pierdut tatăl care ne proteja și ne oferea tandrețe /tatăl meu nu a murit și că se va întoarce la noi în siguranță. Ei bine, am devenit puternică după atâtea suferințe și simt că tata mă urmărește din rai și că va fi satisfăcut de mine. Familia mea ar fi arătat iubită și perfect unită cu tata în ea”.

Familia îl caută pe Mohammad Matar, răpit de Statul Islamic pentru documentarea crimelor acestuia. La moartea mărețului și gloriosului lider al Statului Islamic, al-Baghdadi,  activistul sirian Amer Matar, fratele lui Mohammad, răpit de Statul Islamic în 2014 în Raqqa, ne mărturisește: ”Un prieten m-a sunat dimineață devreme să-mi spună că al-Baghdadi a fost ucis. M-am simțit bine inițial de parcă o anumită justiție ar fi avut loc. În timp ce auzeam discursul lui Trump despre muncă eroică a trupelor americane, m-am gândit la fratele meu și la miile de sirieni și irakieni care și-au pierdut viața luptând cu Statul Islamic         înainte ca Statele Unite să intervină. M-am gândit la părinții mei. Nu îndrăzneam să-i sun să văd ce cred despre știre. Partea cea mai rea a fost că în decurs de trei ore am început să simt injustiția: acest om a fost dovedit mort prin testare ADN. Cei mai mulți dintre noi cu cei dragi răpiți de Statul Islamic, cei care au făcut totul pentru a lupta cu al-Baghdadi și ce reprezenta el, nu putem spera nici o moarte confirmată”.

Soția activistă la Campania Siria, Ensaf Nasr îl caută pe soțul ei Fouad Ahmed el-Mohamed, voluntar la un spital, răpit de Statul Islamic. Nu mai știe nimic de el. Ensaf ne mărturisește: ”Trump a spus că probe vitale au fost colectate din locația unde se ascundea al-Baghdadi. Noi ca familii trebuie să știm dacă e ceva în legătură cu dispariția rudelor noastre. Sunt profund îngrijorată că am fost abandonată în ce privește găsirea răspunsurilor, dar avem nevoie de munca experților în cadavre pentru a ne găsi membrii familiei și pentru a aduna probe care să-i ducă pe luptătorii Statului Islamic în justiție”.           

Familia l-a căutat pe Mohamed Samir Hussein, arestat de regim, până a aflat că a fost torturat până la moarte. Samir a fost arestat în ciuda reconcilierii cu regimul, ceea ce promitea siguranță.  

Familia l-a căutat pe Ayham până a aflat că a fost torturat până la moarte în 2012. Mama lui spune: ”Ayham era bucuria casei și a familiei. Era un băiat frumos și liniștit și un student devotat la stomatologie. Avea multe hobby-uri: iubea să meargă la gimnastică cu frații lui și era foarte talentat la origami”. Ayham a participat la proteste, cântând și strigând pentru libertate. Ochii îi străluceau. Mama, deși îngrijorată, l-a ajutat să coasă un buzunar secret în care să ascundă pancartele în rucsac. A devenit membru al Centrului Sirian pentru Media și Libertate de Expresie. A fost arestat în februarie 2012 și ținut 86 de zile. La eliberare, deși fusese torturat, zâmbea, sperând că revoluția va învinge. A continuat studiul la master în timp ce documenta abuzurile regimului. A participat și la câteva workshopuri în Liban. A fost arestat din nou pe 5 noiembrie 2012. A fost torturat iar brutal (unghii smulse, urechile înțepate, capul lovit cu un baston). Și-a pierdut cunoștința. Era la Ramura Militară 215. Cineva dintre deținuți, a vrut să-l ducă la spital, dar gardianul i-a spus: ”Când moare, cheamă-mă”. Pe 11 noiembrie 2012, a murit, fără să-i acorde nimeni ajutor.

Familia îi caută pe cei patru activiști de la ”Douma 4 ” din Douma, Ghouta de Est: Samira al-Khalil, Razan Zaitouneh, Wael Hammadeh, și Nazem Hammadi, răpiți de Jaish al-Islam în 2013. După ce regimul a preluat controlul în Ghouta de Est, se presupune că i-a preluat și pe cei dispăruți. Soțul Samirei, Yassin, scriitor și fost dizident și el, ne mărturisește:  ”Sunt 6 ani de când soția mea, Samira al-Khalil a fost răpită și făcută să dispară de Jaish al-Islam, împreună cu Razan Zaitouneh, Wael Hammadeh, și Nazem Hammadi. Am încercat în van să aflu despre soarta iubitei mele soții și despre prietenii ei. Sunt scriitor, însă cuvintele s-au dovedit ineficiente să-i ajute, deși sper că munca mea a continuat eforturile lor pentru justiție și libertate. Cei patru ne aduc aminte de lupta împotriva unui regim care face genocid, care a condus țara cu torturi și masacre timp de jumătate de secol și de un islamism nihilist brutal care i-a răpit pe cei patru și pe mulți revoluționari. În ciuda abundenței probelor, Jaish al-Islam, facțiunea salafistă ce bănuim că i-a luat, neagă responsabilitatea. În 2018, închisorile și sediile lor, care puteau conține informații vitale, au revenit sub controlul regimului. Ne temem că ar putea fi deținuți de regim. Samira, Razan, Wael și Nazem au fost răpiți pentru că erau revoluționari independenți, activi în ajutarea populației locale aflată sub blocadă, bombardamente și foamete și pentru documentarea crimelor comise de regim și de alții. Și-au dedicat viața luptei poporului sirian pentru a avea propria politică și viață ”. Îi e dor de Samira, i-a scris scrisori de dragoste și cumpără pentru ea lucrușoare din fiecare oraș pe care îl vizitează. Iată un fragment din scrisoarea a noua: ”Am un vis, Sammour. Un vis că îți aud vocea curând, că te văd și ne întoarcem la viața care a fost întreruptă. (…) Visul meu e că tu vii afară, în lumină, respiri aerul proaspăt și depășim povara anilor grei de absență, mergem împreună și vorbim și trăim ”Viața ca viață””.  Samira e activistă pentru drepturile omului și veche disidentă. A mai fost arestată între 1987 și 1991 pentru activismul ei. A lucrat cu familiile deținuților și a scris despre detenție. S-a mutat în Douma în 2013 unde a scris despre blocadă și a încercat să ajute femeile să se autosusțină financiar. Și-a publicat în 2016 jurnalele despre blocadă: ”Jurnalul blocadei din 2013”. Razan e avocat și a apărat prizonierii politici din 2001. Când a început revoluția în 2011, a fondat Comitetele de Coordonare Locală pentru a coordona actorii locali în orașele din Siria. A stabilit totodată Centrul de Documentare a Violărilor, un centru de monitorizare și a primit numeroase premii pentru activismul său. Nazem este poet, activist și apărător al drepturilor prizonierilor politici. A fost cofondator al Comitetelor de Coordonare Locală și a oferit suport umanitar victimelor blocadei. Wael este activist pentru drepturile omului care  a fost arestat de regim la începutul lui 2011. Este cofondator al Comitetelor de Coordonare Locală și al Centrului de Documentare a Violărilor. S-a ocupat și de acordarea asistenței umanitare din timpul blocadei. Wael este soțul lui Razan. Semnăm și o petiție de la Campania Siria către ONU pentru găsirea și eliberarea lor.

Familia l-a căutat pe activistul Amjad din Madaya, Ghouta, arestat de jihadiștii de la Hayat Tahrir al Shan (HTS) în Idlib și ținut timp de doi ani, până este eliberat pe 12 noiembrie 2019. Prietenul său cel mai bun, Hussam Mahmoud spune; ”Imediat după ce a fost eliberat, a împrumutat un telefon și m-a contactat: ”Sunt afară. Sunt liber. Unde mă duc?” Nu-mi pot descrie sentimentele din acest moment. Am vorbit cu toți pe care îi știu în Idlib să meargă să-l vadă, am sunat-o pe mama lui și pe sora lui să le spun vestea cea mare și au vorbit cu el minute în șir. Amjad și cu mine suntem cei mai buni prieteni de când ne știm din Madaya. Am fost amândoi arestați de HTS în Idlib cu doi ani în urmă după ce am fost dislocați din Madaya în Idlib. Eu am fost eliberat după șase luni, dar Amjad a rămas în detenție până acum. Fiecare îl știa pe Amjad pentru activismul lui și jurnalismul de cetățean din Madaya. Am lucrat împreună pentru a documenta violările produse de regim și Hezbollah în Madaya, în special când Madaya era sub blocadă între 2015 și 2017. Blocada a făcut să ne refugiem forțat în Idlib. Amjad a făcut o muncă importantă pentru comunitate. A lucrat în media, societatea civilă și asistența umanitară. Avea o idee de proiect când a ajuns în Idlib: să creeze un centru de advocacy pentru cei dislocați forțat și să ceară dreptul de a se întoarce. Dar a fost arestat înainte ca ideea să prindă viață.”      

Sora Maisa Saleh activistă, jurnalistă și voluntar umanitar, membră a Coaliției Familiilor celor Răpiți de Statul Islamic o caută pe sora ei, Samar , în vârstă de 31 de ani, răpită de Statul Islamic. Crede că doar atunci când va fi făcută justiție va fi câștigat războiul împotriva Statului Islamic.”Sora mea și cea mai bună prietenă a mea, Samar, în vârstă de 31 de ani este unul din cei dispăruți. Era în Cairo studiind pentru masterul în arheologie în 2011 când revoluțiile au izbucnit în Orientul Apropiat, inclusiv în țara noastră în Siria. Ca un student plin de energie care crede în drepturile omului, a folosit fiecare pauză de la școală pentru a se întoarce acasă. A ajutat la organizarea protestelor împotriva regimului și s-a oferit voluntar pentru a           lucra cu cei dislocați care se duceau la Alep            , în timp ce lupta între regim și rebeli se intensifica. În august 2013, se plimba împreună cu logodnicul și mama ei în orașul Atarib de baștină din nord-vest, când patru oameni mascați au tras-o în mașină. Mai târziu, răpitorii ei au folosit telefonul ei pentru a se conecta pe rețelele sociale și ne-au spus că sunt de la Statul Islamic și ne-au amenințat că și noi vom împărtăși aceeași soartă. Credem că Samar, la fel ca mulți alții, a fost       targetată pentru lupta pentru drepturile omului și pentru libertăți într-o zonă în care era Statul Islamic activ. Mi s-au negat oportunitățile de a umbla, mânca, discuta și râde cu sora mea, timp de mai mult de 6 ani, dar refuz să mi se nege dreptul de a mi se oferi justiție în ce privește răpirea ei. Vreau ca cei care au răpit-o pe sora mea să meargă la un proces și să răspundă pentru ce i-au făcut surorii mele. Cred că doar atunci când vom avea justiție în ce privește Statul Islamic, putem spune că războiul împotriva Statului Islamic e câștigat”.           

Yasmine Shurbaji din Daraya, membră a Familii pentru Libertate l-a căutat pe tatăl ei și pe fratele ei, arestați de regim. A aflat în 2018 că tatăl ei a fost torturat până la moarte de regim. A murit pe 15 ianuarie 2013 împreună cu alți opt activiști din Daraya. Fratele ei este încă dispărut, fără nicio știre de la el. Iată ce ne mărturisește Yasmine: ”o mică pasăre a căzut în fața noastră și nu mai putea să-și miște aripile. Sora mea mai mică Rehan a ridicat-o și s-a uitat ce e în neregulă cu ea. S-a uitat la mine tristă și a spus: ce putem face cu această mică pasăre? Am hotărât să ducem pasărea la veterinar, am pus-o într-o cutie și am pus un mic trandafir lângă ea ca să înveselim atmosfera. Pe drum spre veterinar, mă gândeam la fratele meu Inas și la ceilalți deținuți. Cine va veni alături de ei, pentru a-i ajuta cu singurătatea, durerea și tristețea? M-am rugat ca în cele mai negre momente și cele mai rele locuri, deținuții să primească o anumită bunătate și ajutor. Deodată, pasărea a zburat din cutie. Am fost atât de fericiți, săream ca niște copii, oamenii ne puteau considera nebuni. În acel moment, am simțit cum inima mea bătea repede, am simțit că era un semn că fratele meu va fi liber curând și va zbura ca acea pasăre liber și că ochii noștri vor fi înlăcrimați de fericire și vor celebra momentul. Nu avem altă speranță decât semnele universului și speranța noastră interioară așteptând ca momentul să devină realitate.”

Familia a căutat-o pe Nibal Zaitouna, activist, profesor și poetă, dispărută în închisorile regimului în 2013, până când a fost eliberată. Își amintește de lipsa îngrijirilor de bază din închisoare.   „Am suferit întotdeauna de dureri de cap severe. De multe ori în detenție am cerut gărzilor calmante, dar râdeau de mine de parcă le-ași fi spus o glumă. Încă nu eram în stare proastă comparativ cu deținuții obligați să stea în celule întunecate, umede, la distanță un metru de altul. Dar toți sirienii deținuți nu vor primi niciodată o medicație de bază.                                           O dată un gardian a venit cu pastile de diaree distribuindu-le în celule. I-am spus că am nevoie de un calmant, că sufăr și a spus ”asta am, indiferent dacă ai nevoie sau nu. Poate că în următoarele zile, voi avea calmante. Am petrecut patru luni în suferință așteptând un calmant și nu a venit. Chiar și cei care erau în stare critică erau lăsați fără îngrijire. Mă gândesc la posibilitatea de a răspândi coronavirusul cu teamă. Încă nu vreau să mă gândesc ce ar însemna asta. Vă rog uniți-vă vocile cu cele ale Familiilor pentru Libertate și semnați petiția pentru a elibera deținuții și a-i proteja de coronavirus.”

Fata Raneen Matouk îl caută pe avocatul pentru drepturile omului, Khalil Matouk, arestat în 2012 de regim. ”Era caracterizat de un zâmbet cald, optimist și plăcut. Îmi amintesc de acest zâmbet când comuniștii l-au acuzat de angajament față de vest și l-au acuzat de blasfemie și regimul l-a acuzat de susținerea terorismului și au acuzat teroristul teroriștilor. Un politician l-a acuzat că e neutru și griul de intoleranță revoluționară, dar adevărul e că erai tată aventurier, amuzant, provocator, încântător, grijuliu, pasionat, real, omul potrivit la timpul nepotrivit. Dacă ar fi știut ce ar fi de știut. Pentru a-mi aduce aminte de acel zâmbet ciudat, mi se părea în fiecare dimineață că lumea astăzi e o farsă.”             

Familia a căutat-o pe Maejda Khoury, activistă și lucrător umanitar, arestată de regim în 2013 pentru oferirea de ajutoare zonelor sub blocadă și persoanelor dislocate până când a fost eliberată. O femeie bolnavă a stat cu ea, fără a i se oferi tratament. Unul dintre gardieni i-a dat apă cu puțin oțet pentru a-i reduce febra, dar când a fost prins a primit 15 zile de arest. Apoi a fost adusă în celula sa, iar femeia bolnavă a fost lăsată în altă celulă fără tratament. În unele locuri deținuții aveau diaree severă, dar nu erau lăsați la baie pentru că investigațiile și torturile aveau loc în fața băii. După două zile de diaree, le-au dat medicamente, dar unele nu au răspuns la tratament. A întâlnit și o femeie care avea cancer. A suferit multe episoade de durere, fără a primi niciun fel de analgezice. Era și o femeie care suferea de convulsii și a leșinat de câteva ori. A fost dusă o dată la spital, dar luată repede de acolo pentru că au zis că se preface. A suferit apoi un atac cardiac.

O fată de la Familii pentru Libertate, Wafa Moustafa, își dedică diploma de absolvire tatălui ei pe care îl caută a 2482 de zile. ”2482 zile. Cu câteva ore în urmă am primit diploma de absolvire de la colegiu. În momentul în care am citit-o, am făcut tot ce e omenește posibil, nu mă gândesc la povestea ei. Și este după ore, am scris asta și parcă am scris povestea altcuiva.       Nu știu cum să cred că persoana căreia îi scriu este tatăl meu. Sper că scrisoarea mea de absolvire este un dar pentru tatăl meu, îi mulțumesc pentru suport și ajutor, pentru discuțiile pe care nu le-am avut, pentru timpul pe care nu l-am petrecut împreună, pentru privirea de mândrie pe care nu am văzut-o în ochii tăi. Toate momentele care sunt fericite în viață sunt dureroase pentru mine și pentru cei care au pierdut pe cineva. Mulțumesc tuturor persoanelor care au spus fie și un cuvânt, mulțumesc pentru atenție și solidaritate. Parte din dedicare: tatălui meu care nu știe că am absolvit facultatea și care nu are nici o șansă să fie mândru de mine. Iată diploma mea, tată, în al șaptelea an de pușcărie. Mamei mele și surorii mele pentru dragostea lor și încurajarea lor. Pentru Sana Yaz și echipa ”memorie creativă a revoluției din Siria” pentru a ne introduce la noile moduri de rezistență.  Pentru familia mea și prietenii mei din țară și diaspora și întreaga lume pentru încrederea lor în mine. Pentru revoluția din Siria căreia îi datorez tot ce este uman în mine. Pentru toți deținuții care au luptat și luptă pentru o Sirie liberă de al-Assad și toți criminalii”            .

Mariam de opt ani întreabă de tatăl ei și îl caută deși avea doar două luni când a fost arestat de regim. Mama ei spune: ”Mariam mă întreabă multe de tatăl ei înainte de culcare. Mariam are opt ani jumate și e singurul dintre copii care nu-și cunoaște tatăl. Mariam avea două luni când a fost arestat de regim. Și întotdeauna un răspuns de la frații ei de 15 ani și 13 ani cu un zâmbet și că tatăl lor era un om mare care credea în schimbarea din țară și care construia clădiri frumoase. Sunt în măsură să fie mândri și sunt mândri să asculte și mai mult, soțul meu era un constructor și era dedicat muncii sale. Și eu am fost la o școală științifică, îmi iubesc munca și orașul. Numele meu e Mayassa și sunt membră a  mișcării Familii pentru Libertate în Idlib, o mișcare ce luptă pentru eliberarea copiilor și fetelor din Siria. În ultimii ani a trebuit să fiu mamă, tată, suport pentru copii și hrănitorul copiilor mei, mă opresc în fiecare zi pentru a completa, a fi puternică și a-i susține și a planta semințele lucrurilor dulci pe care le Mohammed și cu mine visam să le creștem. Copiii mă fac să mă duc la jobul de profesor și bonă cu un zâmbet și intenția de a fi cu studenții mei care sunt și ei pătrunși de ce li s-a întâmplat în ultimii nouă ani. Am aflat acum cinci luni că Mohammed a murit în arest și această veste a fost foarte grea pentru noi. Și apoi orașul a fost supus unei campanii puternice și lucrul cel mai greu a fost să știu că bombardamentele erau puternice, iar copiii erau ținuți în îmbrățișarea mea.” Până la urmă a trebuit să părăsească locuința unde erau toate memoriile, inclusiv cu soțul ei, dar se gândește la mâncarea lui favorită (inimioare prăjite).           

Familia a căutat-o pe Taima arestată de regim până a fost eliberată. A fost arestată pentru participarea la proteste pașnice și ajutor umanitar celor din blocadă. Este inginer și lucrează la o organizație medicală ca voluntar. Au stat 10 persoane într-o celulă mizeră. ”Într-o zi  mătușa a fost expusă la ceva care i-a afectat ochiul din cauza condițiilor proaste din celulă, situației proaste a sănătății, umidității înalte și a păturilor putrede. Am crezut că e o infecție minoră din cauza condițiilor proaste din detenție. Dar, după câteva zile,  a devenit mai rău și simțea o durere foarte mare. Lucrurile se făcură mai rele și femeia a fost pe punctul să-și piardă ochiul. A fost dusă la spitalul militar 601 unde a petrecut 15 zile, deși spitalul militar nu e dotat corespunzător și nu ajută.” Până la urmă s-a însănătoșit.  

Familia a căutat-o pe Bayan Rayhan, arestată de regim în 2012 pentru participarea la proteste pașnice și ajutarea celor aflați sub blocadă în Ghouta de Est până a fost eliberată. Iată ce ne mărturisește: ”Ai făcut un duș? Ai mers la baie în fiecare zi? Ce făceai în zilele de menstruație? Și alte întrebări care le vin femeilor deținute din momentul arestării. Eram în ramura 215 Kafr Sousa, cunoscută ca Ramura Morții, la etajul 6 într-o cameră de 2 pe 2 metri. La capătul celălalt erau toaletele pentru toți deținuții de la etajul respectiv. Erau trei toalete care nu aveau nici cea mai mică igienă, cu un singur bazin de spălat cu un robinet cu apă. Eram lăsați la toalete de două ori pe zi doar pentru cinci minute pentru toți prizonierii și eram nouă prizonieri.” Nu se dădea ajutor medical pentru persoanele cu probleme digestive. Făceau duș o dată la 10 zile. ”În ce privește produsele de curățat, era doar un săpun produs de ministerul apărării, un detergent prost. Când venea menstruația, suferința începea cu multa durere ce nu primea medicamente în acest loc inuman. Pentru a face situația și mai rea, nu existau tampoane pentru deținute. Doar role de bumbac / vată nesterile erau distribuite. Trebuia să le folosească în timpul menstruației ceea ce era un coșmar pentru deținute.”

Wafa Moustafa, de la Familii pentru Libertate îl caută pe tatăl ei deținut de regim de la vârsta de 51 de ani, a numărat zilele și i-a trimis tatălui ei un mesaj de ziua lui: ”regimul îți lasă două opțiuni: să te afunzi într-un vortex de memorii și durere și detalii până nu mai poți să-ți trăiești viața și doi, să încerci să uiți astfel ca să-ți poți trăi viața, încercând să eviți să cauți lucruri care te îndurerează. Multe familii cu deținuți iau o cale de mijloc între aceste două opțiuni, dar nu este ușor. Păstrez mostre din hainele tatălui meu. Le ating în fiecare zi. Le miros, mă uit la mărimea lor. Fac asta nu doar de dor și de tristețe răvășitoare, ci și din disperare și din speranță, astfel încât să fiu sigură că am un tată: acestea sunt hainele lui, aceasta e mărimea lui, acesta e mirosul lui și acesta e gustul lui. Vocea tatălui meu, râsul lui, felul în care merge, forma mâinilor lui sunt detalii de care îmi aduc aminte în fiecare zi și aceasta e dureros și dincolo de cuvinte. Încerc să rezist uitării pe care regimul mi-a impus-o făcându-l să dispară pe tata. Am încercat să fac asta prin memorie. Tatăl meu avea 51 de ani când a fost deținut. 2.500 de zile în centrele de detenție. Și acum încă o zi de naștere. Astăzi tata împlinește 58 de ani. La mulți ani, tată frumos!”                                                                     

Familia a căutat-o pe Rowalda Kanaan arestată de regim pentru activismul său și munca de reporter la radio, documentând situația umanitară din Siria, până când a fost eliberată. Își amintește din detenție: ”o mică infecție urinară poate conduce la moarte pentru deținutele din ramura Mazzeh a securității. Gardienii ne lăsau la baie doar de două ori pe zi și nu pentru mai mult de un minut. Cum aveam deja probleme cu tractul urinar, am decis să nu beau apă prea multă ca să nu am nevoie la baie, dar am ajuns să mă deshidratez. Când am fost transferată către o celulă de grup, eram inițial trei deținute care am împărțit două pachete de șampon anti-păduchi, două pachete de tampoane și un săpun o dată pe săptămână. Când am devenit 23 de deținute în celulă, pachetele sanitare au rămas aceleași și ne petreceam zilele încercând să scăpăm de păduchi. Pielea a fost afectată de alergii și râie căci atunci când un deținut se infecta îi infecta și pe ceilalți și trebuia să dormim aproape unii de alții. Trebuia să dormim în ture pentru că celula era prea mică ca să ne lase să dormim în același timp toate. La ramura unde mă aflam am observat începutul unei umflături în piept, i-am spus doctorului care venea o dată pe săptămână și era empatic cu pacientele mai tinere. Mi-a spus că umflătura e mică și să nu spun gardienilor ca să nu mă trimită la spitalul 601 unde mi se putea întâmpla ceva grav.      În închisoare, indiferent de boli, dacă ceri doctorul de două ori sau trei ori sau patru ori, dacă vine, îți va da pilula roz fără efect indiferent de boli, dacă suferi de boală de inimă sau de plămâni sau de vreo alergie. Nu e nicio diferență. Ni se spunea că pilula roz e din Rusia și tratează toate bolile. Poate tratează și coronavirusul acum”.

Familia a căutată pe Jumana Hassan arestată de regim până când a fost eliberată. Iată ce povestește din detenție: ”Despre ziua primului meu arest, 16 mai 2013, joi, zi de vară, zi de post căci posteam joia și lunea. Venisem de la farmacia unde lucram și dormeam. La 5 sau 6 două mașini veniseră de la ramura 220, pline de articole. Eram foarte speriată.” A auzit țipetele de tortură și a fost torturată și ea. ”Nu vreau să știu că sunt un supraviețuitor și că în fiecare zi e o șansă de supraviețuire, o nouă viață și o nouă revoluție și ceva mai puțină frică și că memoria noastră de supraviețuitori este dreptul nostru și încercările de a trăi cu ea mai bine, recunoscător. Dorința mea cea mai scumpă este ca toți deținuții să fie supraviețuitori și centrele de detenție să fie goale cu excepția tiranilor.”

Ameenah îi caută pe unchii ei, verișorii, fratele și tatăl ei arestați de regim. ”Unchiul meu a fost primul care a dispărut. Într-o zi a avut loc un raid și a dispărut unchiul în frig în picioarele goale și în pijama. Am încercat să oprim forțele speciale venite să-l ia, dar am sfârșit noi bătuți. Era doar începutul. Tata, fratele, alt unchi și mulți verișori au fost arestați în pușcăriile regimului”. Mama ei nu mai face mâncarea favorită a fratelui ei până vine el. Obișnuiau să stea la masă cu toții, iar mama gătea excelent pentru toți.  ”După șase ani încă nu știm nimic de ei, dar ca toate familiile avem nevoie să știm ce s-a întâmplat cu ei. Pentru mine acum salata tabbouleh este înspăimântătoare și neplăcută. Este felul de mâncare favorit al fratelui meu care e deținut de șase ani. Fratele ei, Muhammed spunea că tabbouleh-ul mamei sale este cel mai bun din lume. Mama spune însă că nu îl mai face până nu se întoarce băiatul ei”.                       

Yasmine Shurbaji îi caută pe tatăl și pe fratele ei dispăruți de 9 ani în închisorile regimului. ”Sunt 9 Eid-uri și 9 Ramadane fără tatăl meu și fratele meu făcuți să dispară de regim. Ne întâlnim azi ca o familie incompletă, lipsindu-ne toate detaliile vieții, împreună în zilele de Eid, ca atunci când familia a decis să cumpere haine de Eid pentru cei șase dintre noi sau când mergeam de Meedan să cumpărăm cele mai bune produse de patiserie. Și într-o zi de Eid, când ne trezeam emoționați că primim bani de Eid de la tatăl nostru. Eid e o sărbătoare a mâncării și a sănătății. De fiecare Eid obișnuiam să ne adunăm ca o familie și tata era responsabil pentru barbecue de care era responsabil și care îi plăcea, dar am început să nu mai mănânc barbecue de când au dispărut. Fac tot posibilul să scap de memorii și mă întreb câte evenimente ca ăsta vor continua să fie până când vom fi reuniți. Nu sunt 9 Ramadane destul? Ne gândim la cei dragi care stau în circumstanțe oribile în fiecare zi. Visul meu de Eid este să le văd fețele din nou. În plus, pe lângă aceste temeri s-a adăugat frica de coronavirus”. Cu gândul la cei dragi, încearcă să-l convingă și reprezentantul ONU pentru Siria, Geir Pederson pentru ca acesta să intervină și să-i salveze pe cei dragi. A strâns peste 13.800 semnături pe petiția Familii pentru Libertate pentru protejarea deținuților de coronavirus și eliberarea lor. Dar nu a primit încă un raport de la O,NU (united nothings), logic, nu?              

Familia l-a căutat pe Majid Khulani arestat de regim până a primit certificatul său de deces (pe 15 ianuarie 2013). A fost arestat pentru proteste pașnice în 2011, pe 8 august, în Daria           . Amneh Khulani, sora lui, arestată și ea împreună cu soțul ei, spune: ”gloria fratelui meu care a iubit culoarea roșie și avea mereu ceva roșu, când a venit revoluția, a fost din prima zi în primul rând cu întreaga activitate și să ofere siguranță în activitate. Și roșul din hainele lui a devenit un semn. Când am plecat din Daria, am vrut să poarte bluza lui roșie și a fost din afara arestării și am fost tristă că nu  a putut să o poarte că nu am găsit-o (știți cum e să fii dislocat de bombardamente). Gloria simte că sfârșitul vieții lui a fost în rochia roșie a morții. Poate purta o bluză roșie că sufletul e liber de închisoarea Saydnaya. Dumnezeu să binecuvânteze ziua în care ai fost arestat, ziua în care ai murit și ziua în care ai venit viu!”            

Meyasa Mohammad îl caută pe soțul ei Mohamed arestat cu 8 ani și jumătate în urmă de regim. Meyasa e activistă și profesoară și coordonatoare a grupului Familii pentru Libertate din Idlib. Nu mai știe nimic de soțul ei de atunci. Meyasa și alte rude ale deținuților au organizat o pauză împotriva disparițiilor forțate și a detențiilor arbitrare în Siria în orașul Bunch. În ciuda dislocării forțate a familiilor din Idlib și a durerii față de pierderi, vocea familiilor deținuților s-a simțit importantă și a adus și speranță. Familiile au stat în fața zidului pictat de artistul Abu Malik Shami pentru a cere libertate și justiție pentru cei dragi dispăruți, cu atât mai mult că există pericolul răspândirii coronavirusului printre deținuții cu o stare de sănătate precară.

Lamis al-Khatib, activist și doctor în tabăra de la Yarmouk l-a căutat pe soțul ei arestat în 2015 de regim până a primit vestea decesului său în 2018. Își amintește de a 23-a aniversare în 2013. ”Vă spun secretul aniversării celor 23 ani în 2013. În acea zi îmi aduc aminte de multe lucruri. Soarele era protector. Așteptam în tabăra de la Yarmouk întoarcerea ta și să-ți fac o surpriză. Deodată bariera s-a lăsat și nimeni nu a fost lăsat să treacă. Multă lume aștepta și lumea luase foc. Certurile au început la barieră, gloanțele și vocea lunetistului nu se opreau, nu auzeam pentru prima oară o împușcătură Qalibi. Mi-am pierdut viața, vreau să nu pierd ziua ta de naștere și să fiu cu tine în ciuda tuturor. Știi că nu eram obosită și nu te așteptam. Nu am menționat multe. Să nu-ți fie dor de mine, să mă îmbrățișezi și să sufli lumânările.”                                

Familia l-a căutat pe Riyad Olar Riyad Avlar arestat de regim până a fost eliberat în 2017 după 21 de ani. Iată ce spune Riyad: ”Securitatea regimului m-a dat securității turcești de la graniță, mama care mă aștepta a tăiat strada, m-a luat din mașina poliției, m-a îmbrățișat și a început să mă miroasă, întâlnindu-ne după o absență de 21 de ani. Când am fost predat familiei, familia s-a strâns în jurul meu, erau unii care mă strigau unchi și mi-a fost  greu să înțeleg ce se întâmpla, pentru prima dată în viața mea nu am pus mână în mână, așa că mersul meu a fost disfuncțional și am simțit că trebuie să pun mâinile jos, în față sau în spate, pentru a avea un echilibru al mersului, apoi mi-am scos pantofii și am stat departe de părinți. M-au întrebat: ce faci? Și le-am spus că mi-e dor de mizeria din pușcărie, zidurile de ciment și ușile de fier și este un moment de emoție în viața mea”.                          

Soția Amal al-Salamat, activistă și lucrător umanitar îl caută pe soțul ei, Jihad Muhammad, activist, dispărut de 7 ani la regim. A fost arestat de regim în 2013 și de atunci familia nu a mai auzit de el. Amal descrie cum trăiește după ce soțul ei a dispărut. ”Țin o mică agendă în buzunar în care îmi notez evenimentele care mi-au schimbat viața. Toate datele sunt scrise cu albastru, cu  excepția uneia care este scrisă cu roșu. Spune: ”Sâmbătă, 10.08.2013, sâmbătă neagră, a treia zi de Eid al-Fitr, între 1 și 2 p. m., Jihad a fost arestat””

Sidra Ali Shahabi, de la Familii pentru Libertate îl caută pe tatăl ei Ali Shahabi, activist dispărut în închisorile regimului când avea doar 11 ani. Iată mesajul ei de ziua internațională a celor dispăruți: ”Dispariția forțată era înfricoșătoare. Am simțit că tatăl meu era mai mult decât arestat. Aveam 11 ani și faptul că e ”deținut” înseamnă mai mult decât ”închisoare”. Asta era mai înainte, l-am văzut în spatele gratiilor. Dispariție forțată? Ce înseamnă? Ieri am întrebat-o pe mama care a fost ultimul lucru pe care l-a auzit de la tati, i-a spus să meargă la o mică plimbare și să se întoarcă apoi acasă. Îmi aduc aminte că într-o zi când m-am trezit, l-am găsit întorcându-se la Damasc. Când am deschis Facebookul, am găsit o poză de-a tatălui meu și când am văzut-o prima oară am fost foarte fericită. Câte zile am văzut-o. Apoi am citit cine e acasă și cine lipsește. Acum deschid Facebookul și aștept ca poza să-mi comunice: e afară, s-a întors. Plâng că noi ne cerem deținuții. Plâng că nu putem spune că ne vrem deținuții. De ce? De ce? Unde e tatăl meu? De ce nu este cu mine? De ce nu sunt cu noi? De ce nu putem să-i cerem? De ce nu putem să facem mai mult de asta? În orice caz, voi continua să fac asta, este tot ce pot să fac, vom continua să vorbim despre ei și vom continua să vorbim despre asta. Și vom continua să spunem: vrem deținuții, vreau un tată”              

 

***

 

O veste bună este că la începutul lui 2020 va fi un proces în Germania al celor responsabili pentru tortură în Siria (peste 4.000 de victime). Cei vinovați sunt Anwar Raslan și Eyad al-Gharib. Peste 4.000 de persoane au fost torturate la serviciile secrete din al-Khatib între 2011 și 2012. Tortura a produs 58 de decese și au fost și cazuri de violență sexuală. ”E un prim pas în lupta împotriva impunității ca familiile și supraviețuitori”, spune Samar Allouni, membră a Familii pentru Libertate. Soțul lui Samar e veterinar, profesor la Facultatea Eufrat, arestat de regim în decembrie 2014. ”Sunt mândră de tinerii și tinerele siriene care, indiferent unde se află, sunt acei sup0raviețuitori care continuă lupta pentru justiție și tragere la răspundere. Îmi dau speranță. Oficiul Federal al Poliției a ascultat mărturii de la 14 martori, 7 din aceștia fiind reclamanți în proces. Aceasta mă face să simt că deținuții nu sunt uitați, că lupta noastră pentru o cauză nu e în van.  Dacă nu primim răspunsuri despre ce s-a întâmplat cu cei dragi, cel puțin cei responsabili nu scapă fără pedeapsă. Trăiesc în Turcia și știind că în țari și mai îndepărtate cei care au torturat deținuți sunt aduși în fața justiției, mă face să simt că lumea este un pas mai aproape de justiție”.   Altă victimă a detenției spune: ”chiar în acest moment, sunt persoane ținute captive și torturate de regim”. Mesajul pentru cei dispăruți forțat, abuzați și uciși este ”nu sunteți uitați”.

Anwar al-Bunni, fost deținut torturat (care deține pe corp și în suflet cicatricele din detenție) și președinte al Centrului Sirian pentru Studii Legale, ne mărturisește experiența sa din detenție și de efortul său de a strânge mărturii: ”În 2006 am fost arestat și dus la ramura 251 și am înțeles că ofițerul care trebuia să mă investigheze era Anwar Raslan. În acel moment Anwar Raslan era șeful sectorului de investigație. Am fost judecat cu o listă lungă de acuzații, după aceea am fost deținut timp de cinci ani. Am stat la Adra, închisoarea centrală până la sfârșitul lui mai 2011. În 2014 am venit în Germania și am văzut ultima persoană pe care mă așteptam s-o văd la tabăra de refugiați, districtul Marin din Berlin. Această persoană a fost Anwar Ruslan, șeful ramurii 251 a serviciilor secrete, cunoscută ca ramura Khatib. Astăzi nu precupețesc nici un efort pentru susținerea cauzei pentru a obține justiție pentru mine și alți supraviețuitori. Este doar începutul. Familia mea a făcut ani de detenție. Fratele meu Akram a fost deținut în închisoarea de distrugere, dni, pentru mai mult de 20 de ani. Fratele meu Yusuf a fost deținut pentru mai mult de 15 ani în închisoarea Maza, dni și distrus. Sora mea și cumnatul au fost la rândul lor deținuți. Procesul din Germania transmite un mesaj celor din Siria, care continuă să comită crime, că timpul pentru a răspunde a venit. Cred că pot trece mai departe fără a fi trași la răspundere, dar ceea prin ce au trecut familia mea și alte familii din Siria trebuie să nu rămână fără justiție”. ”Nu poate fi pace fără justiție, nici justiție fără tragere la răspundere”.

Lilla, fata lui Anwar al-Bunni mărturisește: „Ieri am asistat la a doua ascultare a tatălui meu în procesul despre arestări și tortură în Siria din Germania. Când am mers la proces, nu am putut să nu-mi aduc aminte de procesul tatălui meu din Damasc. Vederea acuzatului, stând alături de o apărare în haine civile și a tatălui meu stând într-o cușcă, cu mâinile legate   și purtând haine de prizonier, și avocații încercând să comunice cu el în secret. Și la sfârșitul sesiunii, ieri, Anwar. Acuzatul avea timp să se oprească și să vorbească cu avocatul și după discuția Papei, îl trăgeau și îl legau în Palatul al-Judily. Anwar e acuzat de crime de tortură și tati a fost acuzat de slăbirea sentimentului național.”

Procesul are în vedere și violențele sexuale, sistematice în Siria. Dara Foi Elle, avocată la Dawlaty spune: ”Alte țări trebuie să urmeze exemplul Germaniei și să se asigure că sunt pedepsite crimele împotriva umanității. Regimul sirian și milițiile sale au făcut violuri și abuzuri sexuale în timpul operațiunilor pe teren, raidurilor la case și la punctele de control și în închisorile oficiale și neoficiale pentru a pedepsi și aduce la tăcere criticii săi. Trebuie să facem totul ca aceste tipuri de violență să nu se repete și că supraviețuitorii violenței sexuale nu mai sunt reduși la tăcere”.                                                 

O altă veste bună este că Islam Alloush, înalt oficial al Jaysh al-Islam a fost arestat la Paris pentru crime de război, tortură și dispariții forțate. Printre crimele de care e acuzat este și privind răpirea celor de la ”Douma 4”, Razan Zaitouneh, Samira al-Khalil, Wael Hammadeh, și Nazem Hammadi.. Aceasta este rezultatul muncii unor avocați precum cei de la Centrul Sirian pentru Media și Libertate de Expresie, Federația Internațională pentru Drepturile Omului, Liga Drepturilor Omului.