duminică, 18 martie 2012

DOI CREŞTINI ŞI PATRIOŢI VOR SCĂPA ŢARA DE HOŢI

Vadim şi Gigi Becali s-au aliat, în sfârşit, în perspectiva alegerilor locale şi parlamentare, şi, cu siguranţă, ca doi buni „creştini şi patrioţi” ce sunt, „vor scăpa ţara de hoţi”! După ce s-au „binecuvântat” reciproc cu epitete gen „nebun” şi „posedat de diavol” (Gigi pe Vadim) şi, respectiv, „handicapat”, drogat, „păduche”, „pigmeu”, „urangutan”, „slugă” şi „bişniţar de mahala” (Vadim pe Gigi), iată că spiritul creştin şi patriotic i-a determinat pe cei doi mari eroi ai poporului să ierte, să uite şi să-şi unească forţele. Bineînţeles, în numele poporului.

Dar Gigi nu se aliase, cel puţin în capitală, cu PDL pentru alegerile locale? Nu-i nimic, prin asocierea cu Vadim, creşte forţa „Mişcării Populare”. Viitoarea coaliţie „PRM + PNG” va avea candidaţi comuni în toată ţara, atât la alegerile locale, cât şi la cele parlamentare. În coaliţie, rolurile vor fi împărţite, Vadim ocupându-se de deciziile electorale, iar Gigi... de finanţare. Listele de candidaţi vor stabilite preferenţial de Vadim, că doar are mai multă experienţă şi viziune politică, iar Gigi a anunţat, smerit creştineşte, că va urma întocmai deciziile lui Vadim: „Eu o să mă supun hotărârii fratelui mai mare Vadim". Atenţie, Gigi, „Big brother Vadim is watching you”.

Am plâns cu lacrimi de crocodil când am citit unul din argumentele pentru care s-a constituit alianţa „PRM + PNG”: "Vadim mi-a întins o mână de ajutor când eram în temniţă", a spus emoţionat Gigi. Cum să nu ajute un biet „handicapat”, drogat, „păduche”, „pigmeu”, „urangutan”?! Se înţelege de la sine că o astfel de creatură dezavantajată nu se poate descurca singură. Ce bine că Vadim i-a fost alături în momentele dureroase care i-au adus lui Gigi o vizibilitate media nemaiîntâlnită şi un locşor călduţ în Parlamentul European!

Vadim şi-a pus deja la lucru măreaţa viziune politică şi, cu aceată ocazie, a realizat că Gigi trebuie să candideze pentru funcţia de primar al capitalei: „În proporţie de 99% eu sunt convins că Gigi Becali va candida pentru această alianţă la funcţia de primar al Capitalei, pentru că altul mai bun nu avem.” Gigi, spirit creştin şi patriotic autentic, a acceptat „sacrificiul”: „L-am sunat pe domnul Vadim şi i-am spus că, pentru ca să aibă această Coaliţie mai mare putere, eu am să mă sacrific, dacă este de acord, să candidez chiar la Primăria Bucureştiului”.

Când vine vorba de campanie şi de şansele de câştig, „smerenia” creştinească lasă loc siguranţei şi încrederii în sine. Gigi şi Vadim se poziţionează amândoi într-o postură de învingător, doar sunt cei mai buni şi merită: „Dacă vreţi o părere subiectivă, eu cred că Gigi Becali ar avea mari şanse să-l surclaseze pe Sorin Oprescu" (Vadim); "Mă consider mult mai puternic şi mai valoros cârmuitor decât toţi acei cârmuitori care au fost până acum la Primăria Capitalei şi cei care vor candida. (...) Eu vreau să am posibilitatea să demonstrez cum trebuie să fie un cârmuitor adevărat şi cum se conduce o Capitală" (Gigi).

Aşa că avem speranţe, în cele din urmă, că „doi creştini şi patrioţi / vor scăpa ţara de hoţi”! Ce bine ar fi dacă aţi începe chiar cu voi înşivă!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu