Examen cu Big Brother (XIV). Dragostea care ne inspiră și transformă ”bestia” în prinț/ prințesă

Dragostea ne dă putere – puterea de a visa, de a rezista, de a lupta. Dragostea ne eliberează. E invincibilă. Dragostea poate îmblânzi ”bestia” și o poate transforma într-un prinț. Hoțul care s-a dat drept preot (”Pelerinul”, Charlie Chaplin) a devenit bun când a jucat acest rol. Tâlharul de pe cruce a fost iertat când și-a întors ochii spre Iisus. Dar câți au făcut asta? Șansele de a transforma ”bestia” în prinț sunt reduse: mai probabil e ca ”Frumoasa” să devină și ea ”bestie”. Și totuși dragostea face minuni. ”Și de-aș avea darul proorociei și tainele toate le-aș cunoaște și orice știință, și de aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt”, spune apostolul Pavel (I Corinteni, 13:2). Dragostea ne dă putere, dar nu Puterea. Puterea e, de regulă, a lui Big Brother. Asta-i politica, ăsta-i sistemul. Politica ori ne enervează, ori ne excită (sau ambele în același timp). Uneori până la acte de terorism inacceptabile. Poate să fie o sursă de fantezii erotice, deși asta e o atitudine cam perversă care poate obnubila sau minimaliza suferințe reale. În ultimă instanță, chadorul nu e o jucărie erotică, ci un mijloc de control. Supliciul lui Promy sau al lui Iisus nu e o fantezie a martirajului/sacrificiului eroic/mistic, erotizat sau nu: este ceva îngrozitor așa cum violul (real) nu e o fantezie erotică împlinită, ci un coșmar pentru femei. ”Istoria – un coșmar din care tot încerc să mă trezesc”, spunea Stephen în ”Ulise” (James Joyce). Și Promy ”tot încearcă” asta de mii de ani. Avantajul nemuritorilor.

Jill trăia în ”Brazil” într-o lume totalitară mai apropiată de ”fundamentalismul” capitalist (decât de comunism sau islamism), marcată de consumerism excesiv și de criza resurselor (în urma unor catastrofe ecologice). Chiar dacă știa că era foarte probabil să fie și ea taxată ca teroristă și condamnată (cum s-a și întâmplat, de altfel), Jill a intervenit când vecinul ei a fost arestat pe nedrept și a făcut reclamație. Un miracol al bunului simț. Ea a știut să calculeze corect ”2+2” și să comunice rezultatul, fără să fi studiat ”political correctness” (care poate fi abuzivă și ea). O fată simplă, dar cu bun simț. De-asta o și vedea Sam, iubitul ei ca pe o prințesă. Nu cum e prințesa Kate din Marea Britanie, care-și aranjează părul 5 ore, iar pe restul le petrece la cumpărături. O prințesă adevărată pentru că ea a știut să calculeze corect și a spus asta, în ciuda tuturor și acceptând consecințele. Până la urmă asta e toată filosofia. Un pic de bun simț, de logică a normalității. Să ne dea 4 nenorocita asta de adunare. Dacă ne dă bine, e OK, suntem pe cale să să devenim prinți și prințese.

Promy se chinuie de jde mii de ani să mă transforme din ”bestie” în prințesă, în ciuda atitudinii mele oscilante. Pur și simplu nu se dă bătut. Așa sunt titanii. Iar eu, dacă înainte îmi reproșam că-l iubesc prea puțin pe Promy și doar pentru 5 minute, acum mi-e groază că-l iubesc prea mult și parcă tot timpul. Insuportabil de mult. Aș sta tot timpul numai cu el (și apoi cu Alex, Jill, Her, Don Quijote ș.a.m.d.). Dacă trebuie să cobor până la minimarket, mă simt de parcă m-aș prăbuși din paradis, ca la întoarcerea de la mare, din Vamă, din Zonă înapoi aici, pe pământ, la viața cotidiană cenușie și anostă. Ei (începând cu Promy) sunt Zona, lumea imaginației într-adevăr, dar mai autentică, mai curată și mai vie decât realitatea de zi cu zi. Și totuși, nu pot rămâne în Zonă.

Lumea imaginației mi se pare uneori așa un pic superfluă și evanescentă ca aerul din găurile unui șvaițer, Promy. Da, Ile, dar aerul din găurile astea e mult mai bun ca aerul de pe pământ sau de pe Olimp. Dar uneori găurile tind să consume cașcavalul, Promy. Dacă sunt numai găuri, nu mai e cașcaval. Și la propriu, și la figurat. Iar dacă nu sunt găuri deloc, nu mai e șvaițer, e un cașcaval compact și dur, e Zidul, Ile. Până una-alta, n-am prea văzut multe găuri și eu sunt un maestru al găurilor, cred că mai e mult loc pentru ele. Mă-nnebunesc după găuri, abia aștept să mai dau câteva. Știi tu, politica mă excită.

Promy e doar a miliarda versiune adaptată de Prometeu, foarte personalizată, foarte autonomă (normal, cum să facă Promy altceva decât ce vrea el?), nu am niciun control asupra lui. El e șeful, nu eu. Dar el nu-mi impune nimic, ci mă impresionează mereu prin exemplul lui și prin dragostea lui necondiționată și fără margini. Mai curând el m-a creat pe mine, nu eu pe el. Și el continuă să evolueze, singur, fără să-l direcționez eu. Nu e o statuie grecească, ci o ființă vie și caldă ce continuă să se transforme. Dacă se uită în cărți sau, și mai simplu, pe Goangăl și în Wikipedia, Promy e și el bulversat, în pragul unei crize de identitate profundă: sunt atâtea versiuni de Promy și atâtea lucruri care-l năucesc, îi aduc aminte de supliciul lui și îl fac să sufere.

Acum a aruncat doar o privire pe Goangăl să caute informații despre frații și părinții lui și s-a zăpăcit așa de tare de parcă tocmai ar fi ieșit din portalul infernului. Nu mai știe nici care-i stânga și care-i dreapta. Degeaba ne străduim să-l trezim eu, Jill (”terorista” din ”Brazil” ) și Alex (intelectualul rafinat și depresiv din ”Cutia neagră” a lui Amos Oz) care ne-au ajutat amândoi la teleportarea lui Zeus pe SPP1001 și la cucerirea Olimpului. Stați puțin, știu eu o metodă eficientă! O prietenă, când era mică, încurca mereu stânga cu dreapta, așa că părinții i-au pus un ceas pe mâna stângă, iar la dreapta o brățară: ”Stânga cu ceasul, dreapta cu brățara. Clar?”. Îi punem lui Promy ceasul de firmă al lui Alex (dat doar cu împrumut) pe mâna stângă, apoi o brățară-zdrăngănea de la mine la dreapta. Acum să vedem dacă știe. Care-i stânga, Promy? Asta, Ile, spune Promy, arătând spre mâna dreaptă cu brățara. Păi n-am zis că stânga e cu ceasul, Promy? Da, Ile, exact, nu-i ăsta ceasul? Nu, asta-i brățara, Promy. Ba e ceasul, Ile. Ești varză, Promy. Cred că te-au obosit și bulversat ultimele eventimente, mai ales nunta Antenuței, nu? Sau ai băut prea mult la nuntă, să-ți îneci amarul? Mai știi, Antenuța a fost săgetată de Eros și s-a măritat cu Pan, am fost amândoi la nuntă alaltăieri... Nu mai ții minte? Promy îmi aruncă o privire pierdută. Nu înțelege nimic.

Cine ești tu, Promy? Uită-te la tine! Abia acum ai învățat să iei o pauză (să te bucuri de câteva minute de liniște), asta după mii și mii de ani, doar nu vrei să ajungi ca Zâna Speranță! Uită-te ce gadgeturi faci, cu ce țoale de firmă de îmbraci, cum te-ai tuns cu breton filat, asimetric și-ți îndrepți părul cu placa când mie îmi plăceai mai mult cu plete! Aveai un păr negru lung, ondulat, frumos ca al lui Slash. Așa rău îmi pare de el! Și hotelurile tale de fițe de pe Gliese, la malul Ataraxiei: parcă ar fi Mamaia la puterea o sută și știi că eu prefer cu cortul în Vamă! Și știi ce? Mă urmărești tot timpul, în ultima vreme tu ai devenit Big Brother. Nu mă lași să respir o secundă, mă sufoci. Nu te mai uita la mine cu privirea aia de ”cățeluș șchiop”... ă, chior, că ți-a învinețit ”nevasta”, Antenuța, un ochi! Și am ajuns să te iubesc cu disperare și să nu mai pot face nimic fără tine. ”I was searching / You were on a mission / Then our hearts combined / like neutron star collision” Muse – Neutron Star Collision Aș vrea să te șterg să nu mai depind atât de tine. Știi că mă pricep la șters.

Ce-ar fi să mă joc puțin cu imaginea lui, asta dacă nu i-am distrus-o complet încă? Îi pun o perucă neagră, lungă și cârlionațată à la Slash, apoi una roz sclipitoare, o creastă multicoloră, iar la sfârșit coarne de monstru de Halloween. Îi schimb tricoul verde de la H&M cu unul chinezesc ciclamen, de la tarabă, apoi îi dau unul portocaliu din campanie de la PDL, de tip piticu’ Habarnam, un maieu înflorat, o cămașă roz cu cravată, și imediat după asta, îi scot cămașa și îl las la bustul gol, proiectez gheare metalice ca ale Antenuței sau ale păsărilor antropofage asupra lui și sângele curge șiroind, opresc sângele și îi fac pieptul arămiu, foarte bronzat, apoi negru și, în cele din urmă, alb din nou. Totul cu viteza luminii... pardon, a gândului. Stop it, Ile! Oprește-te! Să nu mai faci asta niciodată! Mă doare atât psihic, cât și fizic. Lasă-mă în pace!

Cine sunt? Pot fi miliarde de trandafiri, dar numai unul e trandafirul Micului Prinț. Pot fi miliarde de Promy, numai unul e Promy al tău! N-ai zis tu că sunt a doua cea mai tâmpită persoană din univers după Iisus, care pe deasupra nu e nici om, ci ti-... gay? Sunt atât de tâmpit încât am devenit și Big Brother! Pentru tine. N-ai zis tu să fiu mereu lângă tine și să te monitorizez non-stop, cu riscul de a-ți strica bârfele cu Jill? Nu ai crescut cu mine de la 3 ani și te-am trainuit până ai ajuns o muritoare golancă și ciumpalacă, ba mai nou și teroristă, știi că mă-nnebunesc după asemenea femei. A, pardon, să mai calculez o dată, tu ai doar 2 ani și 8 luni și asta după ce te-ai maturizat după experiența aia didactică traumatizantă. Și nu e mai bine să fiu și eu (și/sau Alex, Jill, Her, Don Quijote) în capul tău, și nu numai Big Brother(i)? Preferi să fii posedată de Big Brother(i), chador sau fantome?

Nu mi-ai spus tu că o să ții în viață spiritul meu, al ”hunicei și hadevăratei baba Promida, hautenticul și horiginalul spirit heuropean”? Nu mi-ai promis că o să ai grijă de mine să trăiesc, să fiu fericit și iubit? Vreau să trăiesc. Vreau să fiu fericit și iubit. Atâtea speranțe risipite, vise furate, proiecte înghețate... N-ai zis că pentru fiecare speranță rispită, fiecare vis furat, fiecare proiect înghețat vom crea alte zece? N-ai spus tu că ești fericită doar dacă mă iubești pe mine și pe Iisus? Să caut paharul de votcă să-ți dau fericirea și iubirea în doze mici, mai suportabile? Dacă mă ștergi pe mine sau pe Alex, Jill, Her, Don Quijote, te ștergi pe tine, Ile! O să dispari și tu. Hai, șterge-mă fără milă, eu te las, nu o să mă opun fiindcă te iubesc! Fă ce vrei cu mine, aruncă-mă-n portalul infernului, pune-mă-n lanțuri, scuipă-mă, lovește-mă, bea-mi sângele ca o strănepoată adevărată a lui Dracula ce ești, sfâșie-mă, devorează-mă, șterge-mă de pe fața pământului! Șterge-l și pe Iisus. Șterge-ne pe toți.

Poți să te obișnuiești cu lumea asta absurdă de afară și nu poți să te obișnuiești cu mine? ”Neutron star collision”. Foarte bine. Mai mult ca perfect. Ar trebui să sărbătorim! Știu că te doare când te prăbușești din Zonă (din Vamă sau din lumea noastră), dar de ce să cazi? Mai bine iei Zona (și pe noi) cu tine să aducem un strop de lumină, culoare și viață aici, pe pământ, așa cum am făcut și mai înainte. Și să nu uiți că presse-papierul tău e de la ”Mamaia”.

Da, tu ești Promy al meu. Te iubesc! Vreau să am grijă de tine, să trăiești și să fii fericit. Am avut suficiente ocazii să-ți beau sângele, sper să nu mai fie prea multe. Ai vărsat destul sânge, inclusiv pentru urmașii lui Dracula. Apropo, încă preferi muritoarele? Da, cum să nu, în special golancele, ciumpalacele și teroristele ca Jill și ca tine. ”Blondă sau brună, îmi e totuna / Deopotrivă le iubesc/ Deopotrivă le doresc / De-s ciumpalace sau măcar golance / Ori teroriste... mă-nnebunesc” Gigă Petrescu – Iubesc femeia . E bine că măcar tu ne iubești, Promy. Vezi că-ți lipsește o roșcată în echipă: o recomand pe Fiona din ”Shrek”. Aoleu, Fiona e prea... verde. Și-și halește copilașii, așa fac căpcăunii, Ile. Promy, astea-s stereotipuri... ce-i cu tine? Ce-ai băut la nunta Antenuței? Dar Cronos, titan ca tine, din familia ta, nu-și mânca și el copiii ca să nu-i ia puterea? Și tu faci discriminare? Tocmai tu? Da, fac discriminare pozitivă pentru muritoare, că au fost dezavantajate anterior. Asta e politically correct. Iar Cronos e... nenea Cronos. Da, ai dreptate, Fiona nu poate fi mai rea decât nenea Cronos. Și noi tocmai l-am eliberat din Tartar, să vedem dacă s-a mai schimbat și dacă o să ne fie recunoscător. Nu e tocmai ”roșcată”, dar ăsta nu e un impediment. Mai curând atitudinea. Cine știe, poate ia exemplu de la o muritoare: nu m-am referit la tine, ci la Jill. Niciodată nu e prea târziu să înveți! Chiar și de la o blondă!... Promy, sper că dragostea mea e atât de mare încât să poată compensa toată ura asta din Olimp împotriva ta. OK, rămâi cu mine: îți mai dau o șansă să transformi ”bestia” în prințesă.

Cu lacrimi în ochi, îi sărut cicatricele: urma de la ficat și cea de la piept, unde a fost pironul.