luni, 29 iulie 2013

Examen cu Big Brother (XVI). Un vot democratic pentru reforma justiției în Olimp




Cum majoritatea zeilor olimpieni sunt în Tartar, captivi în lanțurile lui Bebe și trebuie luată rapid o decizie în privința lor ca și în problema reasumării puterii, Promy se frământă foarte mult și e iar pe punctul să explodeze. Sunt multe variante și toate aparent la fel de satisfuckătoare. Dacă-i lăsăm acolo pur și simplu (cum zice Her, stăpânul alungat, care condamnă vehement lovitura de stat împotriva lui, deși el însuși a ajuns la putere prin mijloace similare), ar însemna că tratăm în bloc, omogenizator problema, cu toate că ar putea fi grade diferite de vinovăție, iar unii dintre zei chiar nevinovați. Și oricine îi poate elibera (pe toți sau pe unii dintre ei), oricând, chiar și acum, răsturnând situația iar. Mereu provizoratul ăsta nenorocit, planurile anulate, viața futută. Entropia. Principiul II al termodinamicii. Dacă îi teleportăm pe SPP1001 (cum susține Don Quijote și chiar Promy înclină, asta e fix ce și-ar dori), înseamnă să rămână Olimpul fără zei (nu știm dacă e mare pagubă), și, de asemenea, să aplicăm pedeapsa globală, nediferențiată a exilului pentru toți, indiferent de gradul de vinovăție. Dacă îi ducem la închisoare și începem o anchetă ca să aflam cine e vinovat și în ce măsură, teoretic trebuie să folosim mijloacele lor... foarte delicate, evident. Promy nu se încumetă ușor să acționeze așa, știe foarte bine ce înseamnă lanțurile și tortura. Nu suportă să-l vadă în lanțuri nici măcar pe Zeus. Și nu mai vrea să dea ochii cu niciunul, niciodată, își dorește cu disperare să-i știe pe toți la o distanță igienică de o sută de mii de ani lumină, pe SPP1001 sau în altă parte, undeva, cât mai departe. Ar face stop cardiac și ar reintra în comă dacă ar trebui să-i reîntâlnească la anchetă. Să le facem atunci tuturor o închisoare cu jacuzzi, grădină, izvorașe de ambrozie și nectar și, eventual, plasmă, iPhone 7 și Tonciuri cum are Zeus pe SPP1001? Sau numai celor care se demonstrează cooperanți? Parcă nici așa nu merge. Oricum, mama lui Promy, Temis, zeița justiției (al cărei spirit l-a moștenit și el), se pronunță ferm împotriva unei pedepse nediferențiate și arbitrare.

Indiferent de soluția aleasă, pentru început trebuie să facem investigații. Vom merge din nou în Tartar să vedem exact cine a rămas acolo, în locul destinat trădătorilor. Prima oară n-am observat mare lucru (noi ăștia care eram atunci bacterii probiotice), iar Promy, Her și Pegas nu-și amintesc nici ei – au fost mai mult leșinați. Her i-ar abandona pe toți acolo, fără nicio judecată: ”Sunt trădători, acolo e locul lor, au vrut să mă răstoarne pe mine. Cine sapă groapa altuia cade singur în ea. Și, oricum, indiferent ce au făcut acum, merită să rămână acolo”. Promy vrea totuși să investigăm, chiar dacă îi e groază și silă să mai calce acolo. Iar în infern, în Tartar? Toată lumea sare ca arsă. Promy e primul care ar refuza să se ducă, dacă s-ar lăsa călăuzit de afecte și nu de rațiune. Totuși, trebuie să luăm o decizie rapid și s-o aplicăm, așa că Promy insistă să mai coboare o dată în Tartar împreună cu Her cel puțin. Bebe vine și el, nu se teme el de Tartar, dar, de data asta, nu va interveni, îi va lăsa pe Promy și Her să se descurce; doar dacă va fi absolut necesar, îi va scoate de acolo imediat. La fel în ce privește decizia, nu e treaba lui, dar își rezervă dreptul de a evalua hotărârile umanoizilor. Și eu ce fac? În Tartar a doua oară? Păi, dacă Promy a fost de două ori cu mine la fuckultate, pot să merg și eu cu el de două ori în Tartar.

Alegem ca formă de acces în Tartar chiar focul sacru (simbolic și destul de practic în condițiile date). Vom face impresie. Și eu, și Promy, și Her, și Bebe vom fi scântei din focul sacru. Vom intra pe gaura uriașă făcută de Bebe în zidurile infernului la ieșire. Promy bea nu o votcă, ci o ceașcă de cafea neagră, tare, fără zahăr, Her – suc bio de roșii, eu – o bere, iar Bebe mănâncă jăratic, ca să se obișnuiască puțin cu focul. În cinci minute, suntem deja în fundul infernului, la ultimul subnivel. Ce frumos cred că se vede foculețul nostru în beznă! Parcă ar fi ”luminița de la capătul tunelului”.  

Când ajungem pe scenă, Promy, Her și eu ne recăpătăm forma umanoidă, iar Bebe se arată în toată splendoarea lui de inorog negru, uriaș, mândru, cu ochi de foc și cornul strălucitor ca o sabie de lumină a unui cavaler Jedi. Promy se uită năucit la scena amfiteatrului: în dreptul stâncii de care a fost înlănțuit sunt pete mari de sânge. Al lui. Nimic neobișnuit... De ce trebuie să fie mereu așa? Deși leșinase, la un moment dat, scuipatul lui Hermes îl arsese mai puternic decât fulgerașele lui Știi tu cine și-l trezise. Îl simțise pe Hermes trăgându-l de păr și-l văzuse ca prin vis înfigându-i mai bine pironul în piept, să nu cadă. Apoi leșinase din nou. ”Un coșmar din care tot încerc să mă trezesc”. Promy se clatină. Îi vine să vomite și i s-au tăiat picioarele. Aruncă o privire spre zeii olimpieni din sală: l-au recunoscut, își zornăie lanțurile, urlă, se tăvălesc, scuipă spre scenă, își agită pumnii în aer. E și Hermes, undeva aproape, chiar lângă scenă. Nu zice nimic, dar îl țintește pe Promy cu privirea sa. Săgeți de foc mai fierbinți și mai tăioase ca cele îmbibate în veninul otrăvit al Hidrei. Cum poate să existe atâta ură? Promy s-ar întoarce cu spatele, dar nu are cum pentru că scena e înconjurată de public, așa că închide ochii și inspiră adânc. Eu mă lipesc de el. Ne susținem reciproc. Her face o piruetă ca să-i vadă pe toți, apoi izbucnește în râs: ”E tot Olimpul acolo, inclusiv Pan, soțul Antenuței. Ăsta e un noroc sau un ghinion pentru noi? Ia te uită, au ajuns ei acum în sala trădătorilor, ce baftă pe ei! Așa le trebuie dacă au vrut să-mi uzurpe tronul. Până mâine dimineață suntem noi acolo, în locul lor.” Numai Bebe rămâne drept, semeț, dominând scena și publicul cu aerul lui superior și aruncând flăcări din priviri. Promy își revine un pic cât să poată face o fotografie și un scurt filmuleț pe iPhone 7, ca să-i avem pe toți înregistrați, apoi îi șoptește lui Bebe: ”Să plecăm! Te rog!”.

Bebe îi face pe plac lui Promy: ne întoarcem imediat la masă, acasă la Promy, unde familia ne așteaptă cu un grătărel în grădină. Nu vrem să întârziem. Bebe verifică scuturile din jurul casei, le mai încarcă puțin și îl roagă pe Promy să le dubleze cu propriile lui scuturi energetice. Ce bine e să lucrezi în echipă! Ne așezăm la masă (unde ne întâmpină un souvlaki delicios de miel, vițel, pui și porc, cu garnitură de pâine prăjită cu usturoi și lămâi), iar Bebe (care stă la o distanță nu tocmai igienică, de numai 3 metri în raport cu noi) deschide discuția:

– Ce-aveți de gând, yahoo-ilor?

– Păi, ai văzut ce ne-nghesuim să preluăm iar puterea și să pedepsim, zice Promy, cu glas înăbușit. Her, vrei să-ți reiei tronul?

– Până o să-mi reiau eu tronul, o să fim înapoi în Tartar, spune Her. O să-i elibereze cineva.

– Asta nu-i chiar așa de simplu, intervine Bebe. Lanțurile mele nu pot fi desfăcute decât de mine. Iar oricine vrea să-i elibereze, fie și unul dintre voi, va ajunge el însuși în lanțuri. Așa e formula. Tare, nu?


Promy rămâne cu gura căscată. Îi cade souvlaki din gură la propriu. ”Cum așa? Face mișto? Sau formula e reală? Și eu de ce n-o știu? Nu că n-aș putea s-o învăț... Dar, în cazul ăsta, se schimbă lucrurile.”

– Acum, măcar un lucru e clar, rostește Bebe, privindu-ne cu un aer hieratic. Depindeți toți de mine. Numai eu pot să desfac lanțurile. Și le voi desprinde sau nu, în funcție de decizia voastră. Îmi rezerv dreptul de a analiza și a evalua hotărârile voastre de yahoo. Și voi acționa în consecință.

– Bebe, ce naiba e asta? zice Promy, încă foarte șocat și bulversat. Faci mișto? E un test ca să vezi dacă merită să încerci să ne împr... să mă domesticești?

– N-ai decât să te întrebi, deși nu prea cred că tu poți fi domesticit. Mă dau în vânt după yahoo-ii care-și pun întrebări. Procesele voastre de gândire și de conștiință sunt distracția mea preferată. Cam puțină, din păcate, în ultima vreme... Din ce în ce mai puțină.  

– Atunci mă bucur că ai dat peste mine, probabil că sunt destul de distractiv. Nici eu nu prea cred că pot fi domesticit. Te rog însă să nu ne mai zici ”yahoos”. Nu e politically correct. Ori ne spui pe nume ori, nu știu, ”umanoizi”. Ce ziceți, fraților, se acceptă ”umanoizi”?

Lumea pare să fie de acord. ”Umanoid” e un termen acceptabil comparativ cu ”yahoo”, deși s-ar putea ca Bebe să nu fie foarte departe de adevăr.

– Bine... umanoizilor, să vedem ce-ați hotărât. 

– Încă nu am hotărât, răspunde Promy. Vom vota. Deci, avem decât două variante propuse (așa se zice la București, nu?): a. propunerea lui Her – îi lăsăm pe olimpieni acolo, în Tartar, așa cum sunt și ne băgăm picioarele; b. propunerea mea și a lui mami – îi ducem deocamdată la închisoare (una cât de cât confortabilă), facem investigații (Chiron și chiar eu, în măsura în care suport, să vedem, poate găsim totuși pe cineva mai neutru) și pedepsim diferențiat, în funcție de gravitatea vinei. Haideți să votăm! Alex...

– Stai puțin, frate, de ce votează Alex? Ce treabă are el? sare Epimeteu. Numai noi, ăștia de-aici, trebuie să avem drept de vot. 

– Frățioare, trăim într-o lume deschisă, multiculturală, a fluxurilor și rețelelor comunicaționale, a unei conștiințe globale, în ”societatea cunoașterii” și a solidarității comunității internaționale, zice Promy, gesticulând dramatic. Toată lumea trebuie să se implice și să voteze. Noi nu am intervenit în treburile lor? E, și ei trebuie să participe la acțiunile noastre, așa cum au și făcut până acum. Nu ne-au ajutat pe mine și pe Ile când eram pe Elbrus cu Știi tu cine, apoi să-l teleportăm pe tăticuțupe SPP1001, să scăpăm de Antenuța și să cucerim Olimpul? Așa le mulțumim noi?

– Hei, Promy, lasă vrăjeala! Să știi că sunt de partea lui Epi de data asta, mai bine votăm noi, cei de-aici, intervine și Her. Noi știm mai bine cum stau lucrurile aici.

– Vă rog, votul trebuie să fie universal, nu facem discriminare, intervine mama lui Promy, Temis.

Cei prezenți continuă să se agite și să țipe. Cine-o ascultă pe Temis? Balanța ei, a justiției nu e niciodată în echilibru, ci se învârtește haotic, nebunește, în sensul acelor de ceasornic sau în sens trigonometric, după cum bate vântul. Oricât s-ar strădui Temis sau Promy, dreptatea e strâmbă și tocmai ei care tânjesc după un strop de justiție sunt primii pedepsiți. ”Vinovații fără vină”...

Cum lumea vociferează și lucrurile nu sunt tocmai clare și acceptate de toți, Bebe bate cu piciorul (mă rog, copita) în pământ, apoi suflă flăcări pe nas și aprinde lumânarea parfumată cu aromă de vanilie, în formă de flacără olimpică de pe masă.

– Toată lumea votează, spune Bebe grav. Toți. Sper că e clar. Altfel îmi retrag sprijinul.

Vocile amuțesc. Fără Bebe totul e pierdut, așa că votul se reia în liniște.


 
– Acum, că votul universal a fost... impus democratic, Alex, te rog să începi. Ești primul care va vota, spune Promy.

– Varianta mai puțin arbitrară, ceva mai corectă și mai individualizată, deși prezintă un grad mai ridicat de instabilitate... entropie, ca să nu spun că vom ajunge toți iar în Tartar, că și eu sunt acum ”prietena” ta, Promy. Varianta b.  

– OK, 1-0 pentru varianta b. Her... 

– Varianta a, evident. Promy, m-ai înnebunit, ai grijă, faci totul ca să nu mai fiu ”prietena” ta! După ce că mi-ai ridicat Olimpul în cap, acum nu mai vrei să scăpăm de ei, când avem, în sfârșit, ocazia. O să ajung să am aceeași relație cu tronul ca Bahmu cu Prigo. Her și tronul – Bahmu și Prigo. Încă un pic și o să mă însor cu Olimpul a 1243-a oară, după jde mii de scandaluri. Cred că încep și eu să mă pricep la cuantificat și la predicții, am învățat de la tine.

– OK, 1-1 pentru varianta b. Pegas... 

– Varianta a. Trebuie să gândim raportat la Olimp și la noi. Varianta ta e prea exotică și riscantă deopotrivă.

– OK, 2-1 pentru varianta a. Epi...

– Varianta a. Ce mă mai întrebi?

– OK, 3-1 pentru varianta a. Atlas...

– Tot a. Nu am ce să comentez.

– OK, 4-1 pentru varianta a. Don Quijote...

– Aș spune varianta a, dar e Bebe de față. Așa că aleg b. Varianta b. 

– OK, 4-2 pentru varianta a. Meneceu...

– Frate, mi-e foarte greu. Pe de o parte, știu ce înseamnă lanțurile, la fel ca și tine, și nu sunt de acord cu ele. Pe de altă parte, vreau să trăiesc, să fie liniște, să stau acasă și să fiu alături de frații și prietenii mei. Iar ei acum înclină spre varianta a. Așa că mă abțin.  

– OK, 4-2 pentru varianta a, cu o abținere. Ile...

– Varianta b. Pare soluția cea mai democratică, deși știu că e cumplit de dureroasă pentru tine, Promy, și cu multe riscuri și incertitudini.

– OK, 4-3 pentru varianta b. Chiron...

– Mă abțin. Teoretic, aș fi pentru varianta b. Practic, pentru a. Nu corespund teoria cu practica, așa că mă abțin și eu. 

– OK, 4-3 pentru varianta b, cu două abțineri. Eu, c-am ajuns la mine... Oops. Votez b, cu riscul să spuneți chiar voi, ai mei, că sunt dușmanul vostru. Deci, acum avem egalitate 4-4, cu două abțineri. Continuăm, mami...

– Promy, nu, acum pe bune, ai votat împotriva ta și a noastră, intervine Pegas, spumegând de furie.

– Îmi pare rău că asta e percepția, dar e dreptul meu să aleg și cred că pe termen lung opțiunea mea se va dovedi funcțională. Trebuie să avem viziune. Mai știți, un pic mai devreme, am coborât în Tartar sub formă de foc sacru... Focul sacru trebuie să ne ilumineze, nu să ne ardă, să ne facă scrum. Asta-i și diferența între mine și Știi tu cine... Zeus, suspină Promy. Mami, te rog...   

– Varianta b. Chiar eu am sugerat-o. Cred că ăsta e spiritul justiției. Iar spiritul justiției trebuie să se detașeze de problemele personale, de fantasmele bovarice locale, de etnocentrismul îngust, precum și de diferențele de status socio-economic, spune Temis privindu-ne îmbujorată și cu ochi strălucitori.

– OK, 5-4 pentru varianta b, cu două abțineri. Tati...

– Varianta a. Ai înnebunit de tot, Promy? În ce căcat ne mai bagi? Dacă nu-ți pasă ce faci cu tine, ar trebui să te intereseze ce faci cu noi.

– OK, egalitate, 5-5 pentru varianta b, cu două abțineri. Pandora, te rog... 

– Păi, și eu știu ce înseamnă să fii condamnat fără vină. Multă lume m-a considerat pe mine vinovată pentru că am adus Cutia cu tot răul din ea pe pământ. Frecvent, femeile în bloc au fost culpabilizate pentru asta. Femeia e sâmburele răului din lume, nu-i așa? Stați puțin, eu am făcut Cutia cu tot ce era în ea sau Zeus? Eu am dăruit-o oamenilor? În spiritul unei justiții reformate, aș vota pentru b, dar, având în vedere instabilitatea permanentă și contextul de acum, pe de altă parte, mă solidarizez și cu cei care au votat a. Așa că, în cele din urmă, mă abțin.

– 5-5 pentru varianta b, cu trei abțineri. Bebe, tu votezi? Cred că e rândul tău, spune Promy.

– Doar n-o să mă cobor la nivelul ăsta, comentează Bebe. Treci la Jill, să nu uiți de ea, e ultima și cred că are votul decisiv. 

– Jill, te rog...

– Varianta b. Dacă vreți într-adevăr o schimbare, trebuie să mergeți pe ea.

– Deci, 6-5 pentru varianta b, cu două abțineri.  

– Promy, nu trebuie să fac cine știe ce calcule ca tine ca să observ că voturile și opiniile sunt divizate: noi vs. muritorii, spune Her încruntat. Muritorii au înclinat balanța... lui mami a ta. Și, ca întotdeauna, ai fost de partea muritorilor, nu a Olimpului.

– Atunci nu e nicio surpriză, v-ați obișnuit deja. Yeah, a câștigat propunerea mea și a lui mami! Am câștigat! Am câștigat! Îmi vine să plâng de ciudă și să mă criogenez. Cât am sperat să iasă învingătoare varianta a!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu