Examen cu BB (XV). O fetiță cu codițe îi transformă pe Promy, Her și Pegas în bacterii probiotice ca să-i scoată din Tartar și să ajungă acasă, la cină

Nunta Antenuței cu Pan (o alegere liberă a partenerului, evident, prin intermediul săgeții lui Eros) l-a epuizat pe Promy, mai mult decât toate celelalte evenimente. Se simte mereu obosit și amețit. Mai că-mi vine să-l ascund sub vălul negru, chador ca pe Zâna Speranță ca să se odihnească. Nu că nu mai știe exact cine e, dar nu mai știe care e mâna stângă și care e dreapta, nici măcar cu ceas și brățară. Repetă mecanic ”Stânga cu ceasul, dreapta cu brățara”, dar nu mai poate distinge ceasul de brățară.

Într-una din următoarele zile, Promy se hotărăște să-i facă o vizită lui Her, noul stăpân din Olimp. Nu are chef să vadă pe nimeni altcineva dintre zei, îi vine să vomite când se duce acolo, dar i-e dor de Her și-și face griji pentru el. Îl sărut la plecare și-i spun să fie atent. Sincer, mi-e teamă pentru el, Promy nu se simte bine deloc, iar situația asta ar putea fi speculată de numeroșii ”prieteni” din Olimp. Dar nu pot să-l țin încuiat în casă să facă exerciții de identificat ceasul și brățara. Îl las să plece, însă, după o trei ore, încerc să-l contactez. Nu răspunde. Să nu disper încă, poate că nu vrea să fie deranjat. Mai aștept o oră-două, apoi îl chem din nou, în varianta-alarmă: ”Help, Promy, help!”. Nimic. Să-l strig și pe Her? ”Help, Her, help!”. Niciun răspuns. Mă trec toate apele. Ce s-a mai întâmplat? Dar poate că nu e nimic, oi fi paranoică. O să-i mai strig. Tocmai atunci apar Alex și Jill să se intereseze ce mai facem și cum merg treburile în Olimp. Alex, de fapt, a venit să-și recupereze ceasul: era unul de firmă, Promy l-a furat, așa face el, o să se răzbune crunt măcar prin faptul că va seduce toate sirenele de pe Gliese și nu-i va lăsa lui Promy niciuna. Eu îi spun că și ”Călăuza” din filmul lui Tarkovski a furat ceasul nevestei dar nu pentru ea, ci pentru Zonă. Așa e și Promy. Cred că de data asta nici nu și-a dat seama că a plecat cu ceasul lui Alex, era varză, săracul.

Aș vrea să-i amuz pe Alex și Jill cu povești din Olimp și de la nunta Antenuței, dar, din păcate, am cam intrat în panică. Promy a dispărut și nu răspunde la apel. Nici Her. Culmea ironiei, nu avem nici măcar un iPhone 7 să ne uităm pe el, poate că am fi reușit să vedem ce se petrece în Olimp. În disperare de cauză, cum nu avem la cine altcineva să apelăm, iar noi suntem trei muritori fără puteri speciale și din afara Olimpului, îl chemăm pe Pegas care cunoaște mai bine Olimpul și e prieten bun cu Promy. Pegas apare imediat: e și el îngrijorat, corpul îi e foarte încordat, coama îi tresaltă, iar ochii îi aruncă săgeți de foc. Nu știe nimic de Promy, nici de Her, dar poate că vedem mai mult pe iPhone 7, are el unul, din fericire. Activăm hărțile 7D: sala tronului, bizar, e complet goală, nu se vede nimeni. Inima îmi bate nebunește. Să verificăm și pe Elbrus: nu, pot răsufla (deocamdată) ușurată, e pustiu. Să încercăm și acasă la el.

Promy mi-a promis că o să mergem la el acasă să-mi prezinte familia, dar, în ultima vreme, m-a tot amânat. Am fost doar o dată, demult (când nu erau Atlas și Meneceu), acum se reuniseră toți frații și trebuia să sărbătorim. Chiar în seara asta. Uite, hărțile 7D de pe iPhone 7 sunt destul de clare: e întreaga familie – taică-su, Iapet, mama, Temis (zeița justiției, un fel de ”mama-soacră”, în termenii Antenuței) și frații: Epi (Epimeteu) cu nevasta, Pandora, Atlas și, mai nou, și Meneceu, proaspăt eliberat din Tartar după mii de ani de temniță în infern (înaintea înlănțuirii lui Promy). Mă îngrozește apariția lui Meneceu: numai piele și os, ca la Auschwitz, cu ten cavernos, brăzdat de un puf alb (semnul morții) și orbitele ochilor adânci și goale, abia se poate ține pe picioare. Poate de-aia n-a vrut Promy să mergem imediat acasă, l-a marcat și întoarcerea lui fra-su și starea lui fizică și psihică, așteaptă ca Meneceu să se pună cât de cât pe picioare. Meneceu a fost arestat când Promy era mic. Exemplul lui l-a inspirat pe Promy în confruntarea cu Zeus. Tătăl lor, Iapet, nu a fost niciodată de acord cu rebeliunile lui Promy și Meneceu, se plângea mereu că rămâne singur la bătrânețe, fără reazem și că i-au înșelat încrederea tocmai ei care aveau un IQ mai mare și aparent mai multă înțelepciune, dar mama, zeița justiției, i-a înțeles. Nici Atlas n-a scăpat: el (mai slab de minte, semănând mai mult cu Epimeteu, dar cu o forță colosală) a fost pedepsit și păcălit să țină bolta cerească; recent a aflat că ținea, de fapt, altceva și că bolta nu trebuie susținută. Acum toți cei patru frați sunt acasă, spre bucuria părinților. De fapt, nu chiar toți. Am sperat că Promy e acasă, dar nu e. Ce s-a întâmplat? Oare iPhone 7 prinde Tartarul? Numai intrarea în Tartar, mi-a explicat Pegas care se pricepe la gadgeturi și el: nu are acoperire pentru restul și, oricum, există și filtering și bruiaje. Atunci, trebuie să mergem în Olimp să-i găsim pe Promy și pe Her. Diseară suntem invitați acasă la părinții lui Promy. Nu o să anulăm vizita, trebuie să-i găsim neapărat. Mama lui Promy îl așteaptă acasă, la masă.

Pegas se bucură că vrem să facem ceva pentru salvarea prietenului său și se oferă să ne ajute, doar el cunoaște bine Olimpul. Ochii îi strălucesc de bucurie, dar, deodată, privirea lui se schimbă și aruncă raze laser tăioase către mine. Parcă am mai văzut undeva privirea asta. Privirea asta... clocotind de mânie și deformată de ură! Dacă Pegas nu e Pegas și e... chiar Antenuța? Nu știu, parcă ceva nu e în regulă. Dacă e o capcană? Mă trec fiori de gheață. Ce am, iar sunt paranoică? Îl rog pe... ”Pegas” să aștepte puțin și mă duc să vorbesc între patru ochi cu Alex și Jill, în timp ce privirea lui ”Pegas” mă urmărește, mă arde și mă tranșează de la distanță. ”Alex, Jill, nu am încredere în Pegas, parcă n-ar fi el. Mi-a aruncat o privire atât de plină de ură încât nu pot să cred că e el. Poate fi oricine, chiar și Antenuța. Mă urăște atât de mult că nu s-a putut abține, ura a răbufnit, n-a mai putut-o controla și s-a deconspirat. Eu zic să-l chemăm pe Bebe, inorogul, împreună cu Don Quijote. E ultima șansă.”

Nici nu apuc bine să-i strig, că Bebe apare într-o clipă împreună cu Don Quijote, iar eu le mărturisesc amândurura, albă ca varul, cu vocea întretăiată, temerile mele. În timp ce mă ascultă pe mine, Bebe se uită în jur cu atenție și inspiră adânc: el poate detecta și identifica persoanele după miros. Clar, e Antenuța, Bebe o recunoaște fără urmă de îndoială, trebuie să plecăm imediat spre Olimp, suntem toți în pericol. Bebe ne micșorează ca să încăpem toți patru pe el (deși nu-l lasă în mod normal decât pe Don Quijote să-l călărească): Alex, Jill, Don Quijote și eu, apoi zburăm spre Olimp în viteză. În sala tronului, pustiu, așa că ne ducem acasă la Promy: într-adevăr, hărțile par să fi spus adevărul, nu-l găsim acolo, iar părinții nu știu nimic și se îngrijorează și mai tare. Abia apucaseră să-și strângă și ei de câteva zile toți copiii acasă. Să încercăm la înțeleptul Chiron, centaurul, poate cunoaște ceva sau ne dă vreun indiciu. Din păcate, Chiron nu știe nimic, dar ne sugerează să mergem în infern, în Tartar: acolo sunt, probabil, șanse mai mari să-i găsim. În Tartar? De ce nu? Trebuie să-i salvăm pe Her și pe Promy. Bebe se gândește și la o metodă practică de acces în infern: ne poate transforma pe toți în bacterii probiotice, Bifidus Essensis nedetectabile, iar el va deveni o fetiță drăguță, cu codițe împletite și pompoane, care face promoție (cu sampling) la iaurtul Danone Bifidus Essensis. Va avea mai multe cutii de iaurt pe care le va împărți, iar într-una vom fi noi. Nimeni nu va bănui nimic și toți vor fi încântați să guste noul iaurt.

Zis și făcut. Bebe ne micșorează și mai mult... până la dimensiunea unor bacterii, iar el se transformă într-o fetiță drăgălașă, cu față angelică, ochi albaștri, păr bălai, bujori în obrăjori și piele de porțelan. La intrarea în infern, îi dă Cerberului trei cutii de iaurt (că are trei capete) și trecem fără probleme. Depășim primul nivel din infern și nu găsim pe nimeni. Coborâm în continuare, hotărâți să mergem până la capăt. La ultimul nivel, în Tartar, Bebe tresare, gata să verse iaurtul: l-a simțit pe Pegas, undeva la capătul tunelului, dar semnalul era foarte slab. Pe Promy și Her nu-i detectează. Avansăm la ultimul subnivel, în beznă, frig și umezeală. În sala destinată trădătorilor e animație mare. Sunt aproape toți zeii olimpieni, agitându-se în sală, șușotind și chicotind. Pe scena de tip amfiteatru, înconjurată din toate părțile de public, se află, într-adevăr, Pegas, dar și Promy și Her. Pegas are aripioarele albe ca zăpada prinse într-un aparat de tortură și zdrobite. Geme slab. Promy e din nou dezbrăcat, în lanțuri, cu un piron în piept și cu un vultur înfipt în ficatul lui, iar Her - legat și îmbrăcat cu haina înveninată, înmuiată în sângele otrăvit al Hidrei. Niciunul dintre ei nu se mișcă, nu scoate niciun sunet. Poate că au leșinat.

Hermes citește actul de acuzare pentru trădători. Asta e doar prima ședință din miile care vor urma, procesul-spectacol continuă, ”the show must go on”. Bebe își mușcă buzele, își suflă șuvița și înaintează spre scenă, împărțind iaurturi și zâmbind dulce. Va ajunge pe scenă cu orice preț. Nu suportă să-l vadă pe prietenul lui, Pegas cu aripioarele strivite. Pegas trebuie să zboare din nou. Dacă va fi absolut necesar, Bebe va folosi dispozitivul de teleportare pe Gliese pe care l-a găsit la Promy acasă și pe care știe să-l utilizeze. Pe scenă, Bebe îl servește cu un iaurt pe Hermes, apoi se repede la Pegas, îi șoptește cine e, cu lacrimi în ochi, și-i eliberează aripioarele. Pegas se bucură, dar nu are putere să zboare, nici să meargă măcar, așa că fetița îl face bacterie și-l introduce și pe el în cutia cu iaurt. Trebuie să meargă și la Promy și Her, dar mai întâi să scape de zeii olimpieni. Aruncă niște vânturi hipnotico-adormitoare și, totodată, lanțuri pentru toți din sală. Apoi se duce și-i eliberează pe Promy și Her care se prăbușesc ca morți. E clar, nu sunt prea cooperanți, trebuie să-i transforme și pe ei în bacterii, nu-i poate scoate altfel de-acolo. Cu cutia de iaurt plină, Bebe își face un scut energetic de mare putere cu care străpunge Zidurile infernului de la ultimul nivel până sus, afară. Gata, Bebe nu a făcut o mică breșă în Zidurile infernului, ci o gaură zdravănă. Sper că infernul e asigurat, că Bebe n-o să plătească nicio pagubă.

Acasă la Promy, după ce ne face pe toți la loc cum eram și a instalează scuturi energetice, dublate de scuturi mentale de protecție (cam cum avea Bella în ”Twilight”) astfel încât să nu putem fi nici detectați, nici să treacă altcineva de ele (nici măcar Antenuța), Bebe începe tratamentele. Mai întâi cu Pegas. Deocamdată, Pegas nu poate merge sau vorbi (când s-o porni n-o să-l mai oprească nimeni), dar Bebe speră să poată zbura împreună diseară. Și el, și Pegas au nevoie de o plimbare undeva, departe, să nu mai știe de nimeni și de nimic. Bebe își freacă botul negru de coama albă a lui Pegas și se lipește de el. Pegas clipește din ochii roșii și injectați și încearcă să facă doi pași, dar se prăbușește. Bebe îi dă un sirop regenerator prima oară lui Pegas (cu ajutorul lui, într-o zi-două va zbura, poate chiar în seara asta), apoi lui Meneceu (în două săptămâni, dacă-l consumă de două ori pe zi, ar trebui să fie mai bine, întremat cel puțin fizic), și, în sfârșit, lui Her și Promy ca să se trezească. Her se trezește primul și șoptește: ”merci”. Promy deschide și el ochii și întinde brațele către noi: ”Ile, Her!” Aoleu, iar ne recunoaște numai pe noi, ca atunci când ieșise din portal? Nu, din fericire, ne știe pe toți, dar are impresia că i-a rămas ciocul bestiei în ficat unde, într-adevăr, e o rană mare, deschisă, sângerândă. Își apasă mâna acolo obsesiv și, din când în când, e zguduit de spasme. Gâfâie și are senzația că se sufocă. Îi iau mâna de la ficat și i-o sărut. Îi mângâi părul ciufulit. Cred că cel mai tare îl doare că i s-a stricat iar coafura: doar stă mai mult de o oră zilnic să-și întindă părul cu placa și să se aranjeze.

Her are arsuri grave pe toată suprafața corpului, iar Promy o rană mare la ficat și alta adâncă la piept, e nevoie, deci, de cremă regeneratoare. Bebe îi unge pe Her și pe Promy cu crema lui recuperatoare (competiția lui Promy). Se vor convinge îndată de diferență. Efectul e, într-adevăr, miraculos și instantaneu, iar acțiunea, deși în profunzime, în același timp foarte delicată, nu ustură precum crema lui Promy, recunoaște chiar creatorul ei (care acum poate să comenteze din nou). De ce nu există și siropuri și creme pentru sufletul rănit și umilit? Am putea încerca și cu presse-papierul de pe Gliese. Încă nu. Bebe mai vrea să testeze dacă Promy și Her nu au fost cumva otrăviți/intoxicați, i se pare că e ceva în neregulă, el se pricepe. Promy și Her nu-și amintesc să fi mâncat/băut ceva în Olimp, în sala tronului, au fost prevăzători. Poate la nunta Antenuței, acolo da... Ar putea să facă și Promy analize de sânge la laborator, dar nu e nevoie, Bebe poate scana țesuturile și detecta orice substanțe nocive cu o privire. Poate scana și ingredientele unui produs precum iaurtul cu Bifidus Essensis. În câteva secunde, Bebe descoperă substanțe radioactive cancerigene, dar el are un antidot pentru ele. Dacă Promy și Her au consumat porcării la nunta Antenuței, ar fi culmea să n-aibă încredere în el și să refuze antidotul, chiar dacă o să le provoace greață. Mai multă silă decât Olimpul? NU se poate. Acceptă amândoi să ia antidotul și, în scurt timp, se duc la toaletă și vomită otrava din ei. După ce elimină otrava, și Promy și Her se simt, în sfârșit, mai bine. Promy e puțin invidios pe ce poate face Bebe, dar, pe de altă parte, se bucură că Bebe are performanțe superioare lui, că poate să asimileze noi tehnologii și metodologii de la el (că nu i-e rușine să învețe de la nimeni) și că unicornul e în echipa lui, chiar dacă nu vine la ședințe.

Încântat că lucrurile evoluează bine, Bebe se apucă să le povestească despre salvarea lor sub formă de bacterii Bifidus Essensis din iaurt și îi întreabă ce s-a întâmplat de au dispărut. Nici Promy, nici Her nu știu nimic. S-au trezit direct din sala tronului în Tartar, la judecată.

– Hei, Promy, să știi că nu am venit pentru tine sau Her, ci pentru prietenul meu, Pegas, spune Bebe foarte hotărât.
 – Păi ce, noi nu suntem prietenii tăi?
 – Nu, numai Pegas e, Promy.
 – Și Don Quijote?
– Nu, Don Quijote e în curs de domesticire, ca Micul Prinț îmblânzit de vulpe. De-aia îl las doar pe el în șa. Eu sunt vulpea, încă nu știu rezultatul final. Voi însă nu sunteți prietenii mei.
– Știi ce, Bebe, dacă mi-ai aduce cele 258 de rapoarte de la ultimele ședințe consecutive la care ai lipsit, poate am reuși să ne împrietenim. This could be the ”beginning of a beautiful friendship”. Ar putea fi ”începutul unei frumoase prietenii”, așa ca-n ”Casablanca”.
– Domesticiri. Promy, te-ai zăpăcit și nu ești politically correct. Folosește conceptul potrivit.
– Domesticiri... da, așa e corect, Bebe.
– Doamne ferește, mi-e teamă că nu pot să te domesticesc, nu știu sigur nici dacă merge cu Don Quijote. Și, de fapt, sincer, nu prea vreau. Nu mă-ndeamnă inima să domesticesc și, eventual, să fiu prieten cu umanoizii sălbatici, yahoos, fie ei zei, titani sau oameni. Prefer să am contacte exclusiv cu houyhnhnmii, caii înțelepți ca mine. Uite ce fac umanoizii, mi se întoarce stomacul pe dos.
 – Atunci nu ai vrea să fii tu stăpân în Olimp ca să remediezi situația?
– Uite cât de negru am ajuns deja de la toată mizeria asta din lume, îmi ajunge. Eram alb ca Pegas înainte să mă bag în cloaca asta. De ce nu vrei să fii tu stăpân, Promy?
Promy oftează adânc și tace. Își suflă șuvița, fără prea mare putere. Venele de pe frunte i se umflă și palpită, tâmplele îi pulsează puternic. Bărbia îi tremură și înghite în sec. Deodată, Her izbucnește într-un râs isteric:
– Ce e, Her? Te bucuri că va urma o nouă invazie a Olimpului, că ai scăpat deocamdată de responsabilitățile Olimpului sau că vei ajunge din nou în Tartar? întreabă Bebe.
 – Întreaga situație e ilariantă. Dezastrul mă face să mă piș pe mine de râs. Am fost salvați de și... sub formă de bacterii...
– Probiotice!
– Probiotice! Am fost salvat de niște bacterii și sub formă de bacterii! Puterea a durat așa de mult! Sincer, nu mă gândeam că o să țină mai mult de o oră, a fost peste așteptări. Am ajuns și în Tartar unde visam să merg de multă vreme. Acum, adevărul e că, decât să mă întorc în Olimp ca stăpân, mai bine mă duc în Tartar. Scuză-mă, Meneceu, tu tocmai ai ieșit de acolo, zice Her, printre hohote de râs.
– Crede-mă, Her, nu-ți dorești să stai acolo, spune încet, cu glas întretăiat Meneceu.
– Her, o să-ți piară râsul în Tartar în maxim o lună, rostește Bebe. Întreabă-i și pe Promy și pe Meneceu.

Her continuă să râdă nervos, Promy tresare, se întunecă la față și își pleacă genele negre, lungi și arcuite, iar Bebe îi privește pe toți cu un aer superior și îndepărtat. Alex aproape sforăie pe scaun, Jill fumează în fața lui Her și-i suflă fumul în nas. Her aproape că nu observă. Eu mă lupt cu o cratiță murdară pe care nici Her (care a făcut lună grajdurile lui Augias), nici chiar Vaclav Havel (care a devenit profesionist la spălat geamuri când sistemul nu-i permitea alt job) nu ar fi putut-o curăța: vreau să o impresionez pe ”mama soacră”, Temis. Don Quijote vine să anunțe că l-a bătut a 28-a oară pe Epi la ”Draw something”. Până și Meneceu (care aproape că nu mai știa să meargă, să vorbească și nu cunoștea nimic din lumea asta de acum, după ce a stat în temniță mii și mii de ani, de când era adolescent) a învățat jocul video și l-a bătut pe Epi. Atlas se uită la jocuri cu mare interes, dar, deocamdată, nu încearcă să joace. Meneceu recuperează repede, e isteț ca Promy, ei doi sunt frații cu cel mai mare IQ din familie, dar, din păcate, și cei mai bătuți de soartă. Deși proaspăt ieșit din Tartar, Meneceu are un telefon mai șmecher ca al meu cu care se descurcă mai bine ca mine: noul iPhone 7, normal. O să-i fac scene lui Promy că nu mi-a dat și mie unul, toată lumea din Olimp are, până și Antenuța. Este o nevoie de bază, nu poți trăi fără un iPhone 7, mai ales când toată lumea are. Îl vreau! Acum! Hm, nu chiar acum, nu-i momentul. Mâine atunci. Mai bine îmi dădea un iPhone 7 în locul telecomenzii de la portalul infernului. La urma urmei, un iPhone 7 poate îmi va dărui cât de curând, da’ Maretti nu o să împartă niciodată cu mine.

Pentru că e ora mesei, Chrion centaurul coboară în pivniță după vin (un vin excelent pe care chiar el l-a făcut cadou mai demult lui Iapet), iar Pandora, nevasta lui Epi, aduce nectar și ambrozie și insistă ca Meneceu să mănânce. Acesta, deși aflat în plin proces de refacere, le refuză: îi fac scârbă atât pentru că sunt mult prea dulci, cât și pentru că îi aduc aminte de zei. Nu mai e mult și-i va revedea. În curând o să fie înapoi în Tartar. De data asta, foarte probabil cu toți frații alături.

Descopăr și eu o bucățică de pască cu brânză dulce și stafide de la mama în rucsăcel și îl îmbii pe Meneceu cu ea.
– Asta-i pască cu brânză dulce și stafide de la mama, vrei? Îți place?
Cred că n-a înțeles decât cuvintele ”mama” și ”vrei”. Eventual și ”place”.
– Nu știu, Ile, habar n-am ce vreau. Habar n-am ce-mi place. N-am apucat să descopăr, n-am apucat să învăț. Acum e poate prea târziu. Nu știu decât câteva lucruri care nu-mi plac, zice Meneceu, privindu-mă cu ochi mari și triști.

Viața asta irosită, futută! Speranțele risipite, visele furate, proiectele înghețate... Toate planurile date peste cap. Nicio altă experiență în afară de durere și asta la nesfârșit. Prea puține amintiri pentru a fi remomorate. Nu i-ar fi recunoscut acum nici pe părinți, darămite pe frați sau casa (cu atât mai mult că e una nouă, ecologică). Dacă se caută pe Google, nu găsește mare lucru despre el, nici el nu-și aduce aminte, dar va reînvăța. Cine e Meneceu? Păi, cel puțin, cum ar zice Antenuța, e un fel de ”cumnat” al meu, încă și mai dezavantajat ca Promy. Măcar Promy a apucat să pună mâna pe țâțele Antenuței.

Acum Promy nici nu-l poate privi pe fra-su, Meneceu, se uită în jos, s-a făcut alb ca varul, tremură, i s-a pus un nod în gât și nu mai poate vorbi. Mi-e milă de ei. Îl îmbrățișez pe Meneceu (ușor, că e îngrozitor de slab), apoi pe Promy (puternic, intens), apoi îi întind bucățica de pască rămasă lui Meneceu. Se uită la ea cu atenție, o studiază, o mângâie cu vârfurile degetelor și apoi gustă din ea. Ochii i se luminează.

– E bună chestia asta, Ile, de la mami a ta. Sper să mai facă și să-mi mai dai. Ah, mă bucur așa mult că sunt acasă! Mi-era așa de dor... Și e atâta liniște... Aș vrea să fie mereu liniște, șoptește Meneceu.

Ura, se pare că îi place pasca, mai vrea. O să-i mai dau la București. Când? Când face mama. Sau poate îi fac eu. Când? Poate că acum sunt ultimele minute de libertate și de fericire. Să încep să le număr? Să le numărăm împreună? Vreau ca și Meneceu, și Promy să trăiască. I-am promis lui Promy că va trăi cu adevărat. Cu doar câteva nopți în urmă, Promy ascultase și savurase liniștea timp de aproape două ore. ”Ce liniște e, Ile. Ce bine! Sst, să ascultăm. Câtă liniște... Sunt fericit”, zicea Promy, în timp ce eu credeam că înnebunise de tot și vroiam să chem salvarea. Vreau ca Promy și Meneceu să rămână acasă, în liniște, fericiți. Doar n-am făcut drumul până în Tartar degeaba, trebuie să găsim soluții, la nevoie să recucerim Olimpul.

– Promy, nu putem să lăsăm lucrurile așa, trebuie să recucerim Olimpul, asta dacă nu vrei să fugim pe Gliese, spun eu îngrijorată. Altfel, o să ajungem toți în Tartar și o să-i înghețe râsul până și lui Her. Îl avem și pe Bebe cu noi. Hai să ne ducem acum în Olimp, în sala tronului.
– Haide, Promy, ”mișcă-mișcă din buric”! zice Bebe. Trebuie să ne folosim toate atuurile. Repede. Mișcă-te odată! De tine și de Her mi se rupe, dar n-aș mai suporta să-l văd pe prietenul meu, Pegas, cu aripile strivite. Vreau ca Pegas să zboare cu mine, fără griji, unde și când avem chef.

Promy nu își face iluzii și ar mai sta să delibereze, dar e destul de târziu. Acceptă în cele din urmă să mergem toți să vedem ce mai e în sala tronului. Cum nu poate să meargă prea bine și e încă slăbit și amețit, iar Pegas nu-l poate duce nici el, Promy trebuie să apeleze la Bebe, iar acesta din urmă nu se lasă încălecat decât de Don Quijote. Totuși, în situația de față, Bebe face sacrificiul suprem și-l ia în șa pe Promy, bombănind. Her vine cu Rocinante, teleportată de Bebe în curtea casei lui Promy. Noi restul (eu, Don Quijote, Jill, Alex, Chiron centaurul) mergem pe jos, inclusiv Pegas care nu poate încă să zboare. În sala tronului, pustiu, ca mai înainte. Nici o adiere de vânt, totul e încremenit, parcă ar fi palatul vrăjit al Frumoasei Adormite. Cum nimeni nu se înghesuie să se așeze pe tron (scaunul directorial), pe Mytikas, Bebe îl lasă acolo pe Alex, predându-i totodată sceptrul cu fulgerașe pe care l-a luat din Tartar de la Hermes. Alex, ca un adevărat intelectual rafinat, nu trebuie să aibă milă de nimeni, ci să arunce cu fulgerașele. S-a mai antrenat când i-a dat lui Zeus un scuipat intelectual. În compania lui Alex rămâne Rocinante cu o poftă de bârfă nestăvilită, să-i țină de urât. La nevoie, Alex va striga: ”Help, Bebe, help!”. Mai târziu, poate totuși se va răzgândi Her și își va recupera tronul.

Promy se clatină. Se uită în jur cu o privire rătăcită, de parcă nimic nu ar fi real. ”Un coșmar din care tot încerc să mă trezesc”. Natural born crazy and guilty. Natural born chained. Prefer să fiu în lanțuri, singur, pe Elbrus, sfârtecat de vultur, decât să-i mai văd o dată. Mi-e groază și silă să mă mai intersectez cu ei. Mă doare mai mult contactul cu ei decât orice chin fizic. O sală întreagă urlând împotriva mea, chipuri descompuse de ură. Portretul lui Dorian Gray fără mască. Ăsta a fost doar un episod al showului, distracția continuă.”The show must go on”. Nu mai suport. Vreau să merg acasă. Mă așteaptă mami și frații mei. Vreau să fac un duș cald, să inhalez aburii, să suflu baloane de săpun cu irizații de curcubeu. Vreau să pun mâinile pe țâțele și fundul unei femei. Vreau să fiu iubit. Să fie liniște. Să mă cufund în oceanul ei binecuvântat. Muzică, nu zgomot și urlete. Mami pune masa acum, la ora nouă jumate, se întreabă deja ce fac și se frământă, frații mei ciocnesc un pahar de vin de la Chiron, tati mă bârfește, plângându-se de toate prostiile mele. Aud foșnetul feței de masă albe, din satin, cu margini tivite cu aur. O față de masă ca de nuntă, de sărbătoare. Nu vreau să întârzii. Nu vreau să mai aștepte o sută de mii de ani, până ajung eu.