Negocierile de
pace între regimul sirian și opoziție ar trebui să înceapă în ianuarie anul
viitor. Viitor? Ce înseamnă cuvântul ăsta? Care viitor? Mulți sirieni nu pot
concepe alt viitor decât sub invazia bombelor-butoi, cu 50 de cutremure pe zi,
dărâmați prin dărâmături, de foame sau mizerie ori răpiți/arestați, violați și
torturați până la moarte. Se bucură că, în absența curentului electric, nu
dispun de televizor sau internet și, astfel, scapă măcar de propaganda obscenă
și necomestibilă (oricât ar fi de înfometați) și de comentariile nesfârșite și
sterile ale analiștilor. Cum răspunde în prezent Planeta Pământ la chemarea
Planetei Siria? Pentru a reduce diviziunile între ruși și americani și a avansa
în procesul de pace sirian, John Kerry s-a întâlnit cu Țarul la Moscova și au
căzut de acord că ”nimeni nu trebuie să aleagă între un dictator și teroriști”
și că atât Rusia, cât și Statele Unite sunt hotărâte să distrugă Statul Islamic.
Uau, Țarul aprobă asta, doar n-o fi el vreun terorist sau dictator sau vreun
simpatizant al acestora. Dacă are cineva dubii, să precizăm: Țarul este un
democrat caritabil, un spirit creștin și pacifist... care luptă cu terorismul
și merită Premiul Nobel pentru Pace. Din păcate, Rusia și Statele Unite nu împărtășesc
(oficial) pozițiile privind soarta teroristului-șef și viziunea asupra
viitorului Siriei. Statele Unite cer eliminarea teroristului-șef înainte de
încetarea focului și demararea negocierilor între regim și opoziție. La rândul
ei, Rusia solicită insistent lista completă de grupări teroriste din Siria,
precum și numele formațiunilor de opoziție care vor participa la discuții. Păi,
se pare că pe lista teroriștilor nu au rămas decât Statul Islamic și probabil
al-Nusra (dacă nu se detașează de al-Qaida) însă, oricum, aceasta ar trebui să debuteze
chiar cu regimul Țarului și regimul sirian. Comparativ cu aceste regimuri, până
și Statul Islamic pare fecioară preacurată.
Între timp,
Arabia Saudită a încercat să unifice opoziția siriană printr-o întâlnire la
Riad, pentru conturarea unei platforme comune. Dar, mai mult sau mai puțin
surprinzător, unii activiști (seculari) și unele grupări kurde importante nu au
fost invitați (acestea din urmă sunt acuzate de unii rebeli de colaborare cu
regimul), în timp ce islamiștii (inclusiv Ahrar al-Sham, ai cărui fondatori au
legături cu al-Qaida și care, de altfel, au criticat absența al-Nusra, afiliată
al-Qaida, de la conferință!) au fost prezenți. Opoziția cere, în continuare,
debarcarea teroristului-șef odată cu instalarea guvernului de tranziție. Coaliția
Națională (opoziția politică siriană, susținută de Occident) dorește aplicarea Geneva Communiqué, un guvern de uniune
națională de tranziție, însă fără talibanul-șef. Opoziția tolerată de regim
(deși membrii ei au fost hărțuiți și arestați), Comitetul de Coordonare
Națională pentru Schimbare Democratică, solicită doar negocieri pentru o
tranziție pașnică. Totuși, în documentul final elaborat de opoziție, se acceptă
negocieri de pace cu regimul, dar numai cu condiția eliminării
teroristului-șef. În același timp, se cer eliberarea prizonierilor opozanți ai
regimului, încetarea bombardamentelor și a blocadelor și oferirea de ajutor
umanitar.
Un aliat-cheie
al regimului și un actor regional influent, Iranul, a început să-și retragă
luptătorii de elită din campania coordonată de Rusia în Siria. Acest eveniment sugerează
o fisură între cei doi aliați. După moartea unor ofițeri de top, Iranul își ia
înapoi o parte importantă din Gărzile Revoluționare. Conform unor experți ca
ministrul apărării din Israel, Moshe Ya’alon, campania de recuperare a
Idlibului, în termen de trei luni, a eșuat din cauza incompetenței și a slăbiciunii armatei siriene, precum și a
lipsei de determinare în cadrul Gărzilor Revoluționare iraniene (peste 7.000 de
luptători în octombrie, sub o mie în decembrie). Ar fi bine ca toate acestea să
însemne un pas înainte spre detașarea de regimul sirian și de teroristul-șef.
Până și Rusia înclină tot mai mult spre acest lucru, deși continuă să susțină
regimul și să bombardeze rebelii (nu Statul Islamic). La rândul său, teroristul-șef
sirian se anunță pregătit să negocieze
cu opoziția, dar nu cu teroriștii. De fapt, opoziția e teroristă, cum să
negociezi cu ea... altfel decât prin răpiri/arestări, violuri și torturi până
la moarte, atacuri chimice, bombe-butoi și blocadele foamei? Toate acestea
înseamnă comportament civic și patriotic din partea regimului. ”Cine nu e cu
noi e împotriva noastră”. Și numai Statul Islamic e de vină, logic, nu? Să-l
ștergem de pe fața pământului. Asap, I’m
doing my best.
Chiar așa, I’m doing my best: în lupta cu Statul
Islamic, Țarul își mai flexează o dată mușchii (dezveliți și în alte poze de
profil/campanie foarte sexy), aruncând rachete de croazieră din Marea
Mediterană, de pe un submarin silențios, nedetectabil, deși atacurile aeriene
erau suficiente. Să ne aducem aminte, au mai propulsat spectacular,
demonstrativ asemenea rachete și din Marea Caspică și, recent, au introdus
bombardierul Tu-160 Blackjack și se trimit noile modele de tancuri T90, cu un
sistem defensiv avansat pentru a răspunde eventualelor rachete anti-tanc ale
rebelilor). Pentru a arăta progresele modernizării armatei ruse și a-l
impresiona pe Obama? Degeaba, acesta se uită și nu vede. Cel mai fantomă președinte
și cea mai neinfluentă persoană de pe planetă. Soft politics. Yes, I can’t.
Și a trecut vremea surprizelor. S-a obișnuit cu ele. Va apela, în cel
mai fericit caz, la 2-3 Supermen care pot spulbera Statul Islamic, regimul
sirian și cel rus dintr-o suflare. În timp ce Obama își numără zilele de mandat
(sperând să scape odată), masacrele Țarului și ale regimului sirian continuă: potrivit
datelor Syrian Obersavtory for Human
Rights, au fost uciși 353 civili și circa o mie răniți de bombardamentele
Rusiei și ale regimului în numai două săptămâni, după intensificarea atacurilor
aeriene.
Acțiunea
câtorva Supermen trainuiți de autorități pentru a lupta împotriva Statului
Islamic nu a prea convins publicul american. Conform unui sondaj de opinie CNN/ORC
recent (din noiembrie), 60% din americani nu sunt de acord cu modul în care
Obama gestionează problema terorismului (procentaj în creștere față de valul
precedent). Totodată, două treimi dintre respondenți dezaprobă modul în care
liderul de la Casa Albă abordează problema Statul Islamic. Se înregistrează și
o schimbare majoră a opiniei referitoare la lupta cu Statul Islamic: 53% din
respondenţi afirmă că SUA ar trebui să trimită trupe terestre pentru a se
confrunta pe teren cu această grupare teroristă. După atacul jihadist din
California, Obama a încercat să calmeze spiritele, criticându-i pe republicanii
care demonizează musulmanii și refugiații (Ben Carson, Donald Trump și mulți
alții) și reiterând pașii deja stabiliți în lupta cu terorismul. Ce, trebuie să
repete și acum că nu are nicio strategie? Ce nu-nțelegeți? Nu știe toată lumea,
inclusiv Statul Islamic care l-a felicitat pentru acest lucru, acordându-i
titlul de ”idiot ratat, lipsit de soluții”?
Iar Statul
Islamic găsește noi adepți, până și în România, precum Jean de la Craiova, ă,
pardon, ”Omar” de la Craiova. Jihadistul ”Omar” (un puști de 17 ani din
Craiova) provine dintr-o familie cu probleme (mama divorțată, tatăl în
penitenciar). Tatăl a intrat în conflict cu fiul pe motiv de trecere la religia
musulmană: a ajuns să-l renege, astfel că băiatul s-a mutat la bunici (mai
înțelegători, inclusiv în ce privește meniul fără carne de porc). ”Omar” și-a
schimbat religia cu doi ani în urmă, s-a documentat despre războiul din Siria
online, a intrat în contact cu jihadiști pe net, s-a radicalizat, a făcut
propagandă pro-Statul Islamic și s-a oferit să fie ”martir”. L-a denunțat chiar
mama lui, îngrijorată de comportamentul lui agresiv de acasă. Pe lângă puștii
radicalizați (instabili emoțional, impulsivi, teribiliști/imaturi, debusolați
ori fără perspective, respinși de familie/societate sau marginalizați, anomici
și alienați, care-și exprimă frustrarea violent, de multe ori prin imitație),
Statul Islamic ar putea folosi și arme de distrugere în masă în Europa (arme
chimice, biologice, radiologice).
Apropo de
arme, potrivit unui raport Amnesty
International, Statul Islamic folosește arme din 25 de țări (inclusiv
România!), multe capturate. Numeroase arme provin din transferuri iresponsabile
către Irak. Proasta reglementare, corupția și absența unei supravegheri
adecvate au amplificat această problemă. De aceea, este nevoie de embargo
asupra armelor trimise către guvernele din Irak și Siria. Conform unui alt
studiu IHS, principalele șase surse
de venit ale Statului Islamic sunt următoarele:
1. producţia
şi traficul de petrol şi gaze,
2. impozitarea
activităţilor comerciale în teritoriul pe care îl controlează,
3. confiscarea
de terenuri şi proprietăţi,
4. traficul de
droguri şi antichităţi,
5. activităţi
infracţionale cum ar fi jefuirea băncilor şi răpirile pentru răscumpărare,
6. întreprinderile
publice.
Aproape
jumătate din venit provine din taxe (ca de exemplu, o taxă de 20% pentru
servicii de electricitate sau telefonie mobilă), în timp ce 43% - din traficul
de petrol și gaze. Recent, au fost reduse salariile combatanților și crescute
taxele pentru electricitate, ceea ce sugerează unele probleme pentru Statul
Islamic. În opinia IHS, atacurile asupra câmpurilor petroliere și de gaze,
controlate de Statul Islamic, au început să dea rezultate.
Dacă Statul
Islamic a început să se confrunte cu o lipsă de resurse, ce să mai vorbim de
refugiați!? Absența hranei suficiente și nutritive pentru copiii sirieni
refugiați generează probleme de sănătate ireversibile, subliniază reprezentanții
ONU, putând afecta grav sistemul imunitar, dezvoltarea creierului și creșterea.
Chiar dacă mamele sar peste mese zilnice pentru a-și hrăni copiii (vulnerabili
în special în primii trei ani de viață). E bizar să descoperi o mamă siriană
care mănâncă trei mese pe zi. Ori un copil sirian. Cine a mai văzut așa ceva? Să-l
înregistrăm în Cartea Recordurilor. Sau la sirienii au talent. Anul acesta
alocațiile de hrană ale Programului Alimentar Mondial (WFP - ONU) s-au redus la
14 dolari pe lună, iar sute de mii de persoane au rămas descoperite. Uniunea
Europeană a acordat un ajutor în octombrie, dar e insuficient. Copiii primesc
prăjiturele cu un conținut nutritiv înalt la școală (așa își iau micul dejun și
sunt atrași la școală ca la noi cu programul ”cornul și laptele”), însă
programul se află la început și trebuie extins. Până și cei de la ONU, în ciuda
eforturilor, se simt neputincioși, depășiți de situație: nu pot acoperi nevoile
tuturor. Și acordul încheiat între Turcia și UE pentru a stopa fluxul
refugiaților, din datele Amnesty
International, agravează situația: mulți dintre refugiații care s-au zbătut
să ajungă în Europa, în pofida riscurilor și dificultăților, au fost arestați de
autoritățile turce, bătuți și unii chiar deportați în Siria și Irak (sute,
poate și mii). Să nu se dezobișnuiască poate. Suntem, așadar, complici la
abuzuri și deportări. Rușinică, rușinică, rușinică!
Nici în Liban
sau Iordania, situația refugiaților nu s-a ameliorat semnificativ. În Liban,
refugiații lucrează la negru, cu ziua, la ferme sau în construcții (dacă mai
găsesc și mai e sezon), nu și-au plătit chiria de luni de zile și cumpără
mâncare pe datorie. Supraviețuiesc doar cu ajutorul fundațiilor. Conform
datelor ONU, au ajuns la datorii medii de 850$. Mai mult de trei sferturi
cumpără pe datorie. Libanul nu permite construcția taberelor de refugiați: de
regulă, trebuie să închirieze o locuință sau un loc de campare. Voucherele de
hrană acordate de ONU s-au redus ca număr și ca valoare (de la 30$ la 20$). Dar,
surprinzător, de multe ori, vânzătorii și proprietarii caselor/terenurilor au
răbdare (titanică). Un fost proprietar de magazin din Siria e uluit că oamenii
încă îi dau, deși datoria e imensă. El nu ar fi acceptat asemenea datorii. ”Sunt
oameni buni”, își spune. Și și-ar dori ca întreaga Planeta... Siria să fie precum
acești proprietari.
În Europa, în
țările mult-visate de refugiați ca Germania sau Suedia au avut loc numeroase
atacuri asupra taberelor de refugiați. În Suedia s-au înregistrat zeci de
atacuri, iar în Germania numărul acestora a crescut de 4 ori anul acesta: 817 (multe
dintre ele incendieri, majoritatea atacatorilor rămânând necondamnați). În
Statele Unite, situația este și mai gravă: Congresul și candidații la
președinție republicanii au susținut închiderea granițelor pentru refugiați,
îndeosebi pentru cei musulmani. Obama a reacționat la campania anti-refugiați
și anti-musulmani a rățoiului Donald Trump (”Make America Great Again”) trimițând un mesaj unui refugiat sirian
acceptat în Michigan: ”Ca soț și tată, nu-mi pot nici măcar imagina pierderea
pe care ați îndurat-o. Dvs. și familia dvs. sunteți o inspirație. Știu că marii
oameni din Michigan vă vor îmbrățișa cu toată compasiunea și suportul pe care
îl meritați. Da, puteți încă să mai produceți o diferență în lume și noi suntem
mândri că vă veți urma visurile aici. Bine ați venit în noua dvs. casă. Sunteți
o parte din ceea ce face America mare.”
În ultimele
zile, sensibilizat de acest caz, actorul Edward Norton s-a alăturat campaniei
pro-refugiați. Refugiatul sirian primit în cele din urmă în Michigan, un savant
bolnav de cancer care și-a adunat împreună cu băiatul său de 14 ani resturile
celor șapte membri ai familiei dintre dărâmături, nu a renunțat la lupta pentru
viață (din nou, supraviețuirea nu e viață): “Fiul meu a trebuit să care bucăți
din mama și din sora lui afară din casă Avea 14 ani atunci... Nu mai este
același. Imediat după ce s-a întâmplat acest lucru, a tot scris ”mami” în
agenda sa. (...) Încă mai cred că am o șansă de a produce o diferență în lume.
Am aflat azi că voi merge la Troy, Michigan. Nu știu nimic despre el. Sper doar
că e sigur și că e un loc unde respectă știința. Vreau să mă întorc la lucru. Vreau
să fiu o persoană din nou. Nu vreau ca lumea să creadă că sunt terminat. Sunt
încă aici”
Aceștia sunt,
într-adevăr, martiri, titani, eroi și îngeri care nu fac doar America mare, ci
și întrega planetă. Ar trebui să ne mândrim cu ei și să le urmăm exemplul. Iată
și o altă poveste din Siria și o sursă de inspirație pentru noi toți. Qamar (Luna)
suferea că trebuise să plece de acasă (din Douma tocmai la țară, pe lângă
Damasc). Unul dintre băieți, Khalil (ajuns la FSA), a fost ucis în luptă. Soțul
uneia dintre fete a fost arestat (adică a dispărut fără urmă, probabil torturat
până la moarte), copila a căutat zadarnic informații despre soțul ei și apoi a
venit la ea acasă în stare de șoc, zbătându-se în incertitudine. Altă fată s-a
refugiat (din cauza războiului și a potențialei arestări a soțului ei). Soțul lui
Qamar a fost lăsat orb și fără picioare în urma unui atac aerian. Toată viața,
femeia s-a sacrificat să-și îngrijească soacra bolnavă, să-și crească și să-și educe
copiii, să îi ofere suport soțului rănit și mutilat (fizic și psihic). Cu
răbdare, demnitate și dragoste, dăruindu-se pe deplin și totuși discret, fără
să se plângă. Deși era săracă și nu avea mai mult de câteva legume cultivate din
grădină, împărțea puținul avut nu doar cu familia, ci și cu vizitatorii. Într-o
seară, în timp ce stătea liniștită în grădină, privind cerul înstelat și imaginându-și
că e împreună cu fiul ei pierdut, Khalil, o bucată de șrapnel i-a străpuns
inima. Luna s-a prăbușit în abis, dar în câteva clipe s-a înălțat apoi din nou spre
cer, lângă fiul ei drag, Khalil. Ușor, ca prin vis, în tăcerea nopții. O tăcere
binecuvântată, izbăvitoare care limpezește lumea și aduce pacea. Iar lumina Lunii
continuă să se cearnă prin dantela norilor și să învăluie tandru și blând
pământul sfârtecat de cratere selenare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu