Poezii

      Spânzurat de o buclă

La început, am urlat și m-am zvârcolit

de groază și de durere,

când am fost agățat în cârlig,

ars la coaie și la picioare

și bătut cu bastoane electrice.

Șiroiam de sânge,

îi simțeam gustul sărat.

Gustul sângelui meu.

Pielea îmi sfârâia și se descuama,

simțeam mirosul de carne arsă.

Mirosul cărnii mele.

Apoi, s-a făcut tăcere

și am rămas o vreme inconștient.

Când am deschis iar ochii roșii și împăienjeniți,

am simțit că lanțul care mă strângea

devenise moale și mătăsos

ca o aripă de înger.

Spânzurat de o buclă a lui Dumnezeu,

mă legănam ușor,

dulce amețit

de beția iubirii,

fără teamă,

fără regrete,

și fără să mai aștept nimic.

      O notă greșită

Un miros sărat de sânge îmi dilată nările.

Mirosul sângelui meu.

Îmi curge de pe arcada spartă pe obraz,

apoi e înghițit de mare,

discret,

ca reflexiile soarelui sau ale lunii,

de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

Încerc să ignor și să înot mai departe,

dar marea se încinge și clocotește,

iar un vânt fierbinte și tăios îmi crestează pielea,

perforându-mi fața

și căscându-mi cratere în obraz.

Similare celor lăsate cândva în obraz

de balele zeilor.

Apoi totul îngheață suspect.

Rămân captiv într-un sicriu de gheață.

Complet paralizat.

Nici nu mai e nevoie de lanțuri,

nu știu de ce mi le-au mai pus.

Cred că morții evadează din sicrie?

Apreciez totuși că m-au așezat în sicriu

în loc să mă azvârle la groapa comună.

Apoi gheața se topește

Și rămân dezbrăcat, în lanțuri, într-un sicriu plutitor pe mare.

Deodată, aud un freamăt fatal,

Un foșnet amenințător de aripi, un murmur insinuant și un râcâit de gheare monstruoase.

Un vultur zboară spre mine

și se înfige

cu ghearele mari și puternice ca niște căngi

în corpul meu gol, înlănțuit.

Mă cutremur.

Știu blestemul.

E unul de care nu pot scăpa.

Mă va sfârteca, începând cu ficatul.

Dar ghearele se transformă în petale mătăsoase de trandafiri

roșii ca sângele meu

și lacrimile mele nevărsate.

Apoi vulturul cântă la pieptul meu,

ca la pian, cu gheruțele,

un studiu de Chopin –

studiul op. 10, nr. 3 în mi bemol major.

Îl ascult atent,

a greșit numai o notă.

Îl iert de data asta.

Zâmbesc liniștit,

fără griji

și mă las să plutesc în voia valurilor.

      Ploaia de cioburi 

Stau în ploaia de cioburi

care alunecă

fatal, la nesfârșit.

Cioburi din tine

trec prin mine

fără să le simt.

Aș fi dat orice

ca ele să mă rănească.