Examen cu Big Brother. Vol 1. XX. Primele alegeri libere cu participarea trădătorilor și vampirilor fără domiciliu stabil în Olimp

Noaptea ne va înghiți. Dacă nu sigur, cel puțin probabil. Ne va da dragostea iar putere să înfruntăm întunericul? Uită-te la noi, Obama și fă pe tine de râs! Azi ne jucăm ”de-a Bill și Monica” pe Mytikas, mâine talibanii din Olimp ne mănâncă de vii (sau de animale, legume, bacterii putrezite ce suntem, că sunt necrofili) în Tartar. În câteva minute, poate că nu vom mai ști care e stânga și care e dreapta, nici cu ceasul sau brățara. Nu vom mai ști cine suntem. Nu vom mai ști cum ne cheamă. Și, de fapt, nu e ăsta cel mai important lucru. Dar, poate că vom uita că 2+2 fac 4.

– Știi cum zic eu, mai mult poate fi prea mult, rostește Promy cu glas înăbușit. Mai târziu poate fi prea târziu. Ile, aș vrea să vă trimit pe toți pe Gliese. Acum. N-aș mai suporta să vi se întâmple ceva.

– Și tu?

– Eu mă întorc aici, în Olimp.

– Păi cum? TU hotărăști pentru noi? Faci atâta caz de liberul arbitru și tocmai tu dai un exemplu prost? Uite, eu vreau să rămân aici, cu tine, indiferent ce s-ar întâmpla. Îmi vei ignora decizia?

– Aș ignora-o, dar te iubesc atât de mult încât îți respect voința și te las să mori pentru mine, dacă așa vrei. Sunt destule oportunități, dacă ești hotărâtă să mori pentru mine.

– Sper să meriți, tâmpitule, nebunule, ticălosule, hoțule, mincinosule, trădătorule, porcule, vierme împuțit, câine rău și turbat, bulangiule și perversule, obsedat de muritori ce ești! Te urăsc, te urăsc, te urăsc!

Scurta ”Odă pentru Kim Jong Promy” nu reușește să aducă decât un zâmbet fugar și trist pe figura lui Promy. Poate, dacă i-aș cumpăra noul smartphone nord-coreean Arirang, aș reuși să-l distrez. Să vadă și el ce produce competiția! Dar nu se prea găsește. Her îl zărește și el pe Promy cu fața lungă și descompusă (nu aia încruntată de Harry Potter, ci moaca de zacuscă mucegăită, de moluscă sau de... bacterie probiotică, că tot a testat recent) și încearcă să-l mobilizeze, cu atât mai mult cu cât prietenul lui insistă să-l teleporteze pe Gliese ca să fie în siguranță. Ca stăpân interimar al Olimpului (încă), în preziua alegerilor, Her îi dă lui Promy sarcina de a actualiza listele electorale, dar nu reușește să-l entuziasmeze sau măcar să-i distragă atenția, indiferent cât de multe erori are de corectat Promy. Apoi se străduiește să-l binedispună cu lista legilor lui ”tâmpite”:

– Au fost foarte tari legile mele, păcat că am fost singurul care le-a aplicat, se pare că sunt prea avansat pentru Olimp. La fel ca tine. Nu poți face reformă și democrație cu niște bestii needucabile. Comunică tu cu ele și învață-le, dacă poți. I-ai văzut ce fac în Startar? Crezi că merg la conferințe, la teatru ori la bibliotecă? Sau măcar la sala de fitness ca mine? Nu vin la teatru nici dacă le dai un iPhone 11. Poate o să meargă în schimb la o conferință... de-a lui Cronos... nenea Cronos, dacă îi ispitește cu un iPhone 12, că al tău s-a perimat. Păcat, erau niște legi bune. A, stai puțin, Promy, o să mai dau acum o lege ca să fiu sigur că nu mă mai zăpăcești cu Gliese-ul: ”Interzisă teleportarea pe Gliese!” Aha! Cine va încălca legea, va fi exilat pe SPP1001, să-și petreacă următoarele milenii împreună cu tăticuțu’, hohotește Her.

În sfârșit, Promy râde.

– Promy, mă bucur că te-ai înveselit, pentru că în curând o să ne înghețe râsul, continuă Her cu un aer profetic, solemn. Tuturor. Fără a coborî în Tartar. Și eu știu să ghicesc viitorul. Uite, de pildă, dacă ne uităm un pic la investițiile pentru proiectul ”Startar” cu care n-am fost niciodată de acord. Ține minte, n-am semnat nimic, n-am ștampilat nimic. Și acum l-aș închide. De fapt, poate voi lichida Startarul azi, la final de mandat. O extravaganță de-a ta care ne-a lăsat cu o gaură... titanică în buget!

– Da, Her, ai dreptate. Am insistat să păstrăm... deocamdată Startarul nu doar ca să oferim o alternativă, adică să arătăm că există și alte moduri de abordare a pedepselor, dar și din motive practice, ca să-i ținem acolo măcar până la alegeri. Dacă nu mai ai clienți, poți să-l privatizezi, nu știu, să-l faci atracție turistică. Și îmi asum eu tot, nu e răspunderea ta, nu sunt eu condamnat mereu pentru orice?

– Cum să-ți asumi tu singur răspunderea când eu sunt ”stăpânul” Olimpului? Fie și interimar. Toate se sparg în capul meu, dacă am un frățior așa extravagant și cheltuitor. De ce nu ați investit voi din banii voștri, tu și Bebe?! Nu din fonduri de la buget. Iar ticăloșii ăia trebuia lăsați exact cum erau, în lanțuri, în fundul Tartarului, pentru totdeauna. Meritau o pedeapsă eternă mai mare decât a fost a ta. Turbez de furie din cauza asta, sunt pe punctul a-mi aplica propria lege a circulației, adică să mă apuc de parkour: îmi vine să sar din palat peste prăpastie. Și nu e doar părerea mea, Promy! Cred că asta a fost percepția tuturor... fraților și prietenilor tăi. Așteptam de la tine mai multă solidaritate cu comunitatea ta, am sperat orbește că ai învățat și tu ceva. Nu faci modernizare și democratizare cu forța. Știi bine că nu merge.

– Da, frate, așa e, îmi pare foarte rău, proiectele de schimbare socială eșuează fără un suport minimal din partea comunității și fără implicarea acesteia. Eu am sperat, la rândul meu, să găsesc această primă susținere... la voi, la cei de-acasă... la tine. Și eu am nevoie de înțelegere și de suport de la voi, cei dragi, și eu sufăr când mă simt respins chiar de ai mei. Să nu avem o abordare îngustă și ultraselectivă, să evităm ”viziunea de tunel”... Să încercăm să devenim mai deschiși. Acum, ca să fim fair play și politically correct, Her, cine ne-a scos pe noi doi din Tartar și cine i-a pus în lanțuri la început pe... ticăloșii ăia?

– Cine? Bestia ta mare, neagră și cu coarne!

– Atunci și ”bestia mea mare, neagră și cu coarne” avea un cuvânt de spus în problemele Olimpului, frățioare!

– Nu numai că avea, dar încă mai are, intervine Bebe. Iar ”bestia mare, neagră și cu coarne” se cheamă Bebe. Așa e politically correct. Gata, terminați cu Startarul, să ne focusăm pe pregătirea alegerilor. Dacă am fost atât de blond încât să vin aici (mă vedeți doar), o să stau până iese socoteala: ”2+2=4”. Mai mult nu comentez. Nu mă cobor la nivelul ăsta.

***

În sfârșit, buletinele de vot, ștampiluțele, listele electorale, masa comisiei de votare, cabinele de vot și urnele sunt gata. Scaunele confortabile, împodobite ca de nuntă, acoperite cu huse de brocart crem, cu funde aurii din tafta te îmbie să iei loc și să ațipești. Sper că nu o să adormim ca atunci când păzeam tronul, trebuie să fim  foarte vigilenți. Urnele în întregime din aur, decorate cu cristale Swarovski de toate culorile, redând imagini stilizate ale unor păsări surprinse în zbor, scânteiază hipnotic. Cred că cineva a implantat urnele astea special ca Promy să facă stop cardiac, e mare fan al cristalelor Swarovski și, în special, al păsărilor, dar poate că sunt iar paranoică.

Pe fața de masă crem, realizată tot din tafta, pe lângă aranjamentele florale din gerbere crem, trandafiri albi, frezii albe, orhidee vanda albe și hipericum verde, tronează cești de cafea, sticle de nectar, o amforă cu vin de la Dionysos, sticle de apă plată și Cola, iar caserolele sunt umplute cu fructe exotice, fistic, biscuiți și fursecuri cu ambrozie, chipsuri și, bineînțeles, bruschete Maretti. Promy nu se va atinge de nimic, chiar de moare de poftă, indiferent dacă le scanează Bebe ingredientele și confirmă că e totul în regulă. Și-a făcut el însuși un (nou) scanner performant, detector de substanțe periculoase (cu excepția chipsurilor și a bruschettelor!), dar probabil nu-l va expune pe masa comisiei (deși intenționează să-l poarte permanent cu el în Olimp).

Fiecare candidat are câte doi reprezentanți în comisie: Promy și cu mine din partea lui Her, doi centauri (Minos și Ninos) din partea lui Chiron, o sirenă (Melis) și o nereidă (Sophia) din partea lui Poseidon, două muze din partea Thaliei (Terpsichore, muza dansului și Euterpe, a muzicii), un faun (Alcibiade) și o nimfă (Aletheia) din partea lui Apollo. Conform reglementărilor lui Her, o comisie poate funcționa cu minimum șapte membri: președintele (Bebe) și șase reprezentanți ai candidaților. Îi așteptăm cu sufletul la gură să se strângă, astfel încât votul să fie validat: Promy și cu mine am venit primii (de fapt, tot stăm de pază pe muntele Olimp de mai bine de trei săptămâni). După noi au sosit imediat reprezentanții lui Apollo, foarte matinali, de altfel. Bine că nu avem în comisie reprezentanți ai lui Dionysos sau pe zeul vinului în persoană: se trezesc după ora opt seara, adică fix la finalizarea programului de vot. Cu toate că materialele de campanie sunt interzise în secție și la o distanță mai mică de 300 de metri de aceasta, faunul și nimfa care îl reprezintă pe Apollo se încăpățânează să-și promoveze candidatul chiar în sala de vot. Nici nu trebuie să verificăm prea mult, găsim peste tot materiale de campanie, până și pe masă, în caserolele cu bruschette Maretti: postere cu Apollo mai mult dezbrăcat decât îmbrăcat, rânjind larg și îndemnându-ne ”să votăm lumina”, asta dacă nu ne-a orbit deja zâmbetul său perfect de vedetă hollywoodiană.

Cu zece minute înainte de vot, își fac apariția și centaurii lui Chiron, așa că putem răsufla ușurați: suntem minim șapte. Pe ultima sută de metri, cu opt minute înainte de vot, Thalia renunță la candidatură și-și anunță susținerea pentru Apollo. Cu cinci minute înainte de începerea alegerilor, Apollo ne comunică și el că se retrage din cursa electorală, aceste alegeri sunt pură mascaradă, voturile vor fi, oricum, falsificate; recomandă, totuși, electorilor săi să-l voteze pe Poseidon. Așadar, urmează o luptă strânsă între Chiron și Poseidon. Her nu are nicio șansă, nici măcar noi, reprezentanții lui, nu-l vom vota, ca să nu risipim voturile.

Îndată ce Apollo ne înștiințează că nu vrea să mai participe la acest circ, faunul și nimfa sar de pe scaune, zbierând și pleacă val-vârtej, fără a-și strânge materialele de campanie, împrăștiate peste tot. Vai de mine, suntem doar cinci, iar în această formulă comisia nu poate funcționa. Din fericire, în ultimul minut, apar reprezentantele lui Poseidon: sirena Melis și nereida Sophia, așa că putem demara procesul electoral. Îmbrăcate clasic, elegant, frumoase, maiestoase, dar reci și arogante, Melis și Sophia se așază la masă în tăcere, privindu-ne de sus, fără a ne saluta măcar. La opt fix, Bebe bate din copită și dă semnalul începerii votului.    

Ziua alegerilor se scurge greu, trebuie să ne concentrăm intens și să supraveghem totul cu cea mai mare atenție. Fiecare secundă pare un mileniu. Așezată picior peste picior (sirenele din Olimp au așa ceva în dotare), cu aripile strânse, Melis bea cafea după cafea, fără să ne bage în seamă, cu un aer blazat, Sophia ronțăie în continuu biscuiți cu ambrozie, înmuiați în Cola, iar Minos și Ninos, centaurii, reprezentanții lui Chiron, șușotesc tot timpul și-și dau coate. Eu, după ce am dărâmat o ceașcă de cafea a lui Melis, mă feresc să mai ating ceva și trag nonstop din pufăitoare. Promy își suflă bretonul mereu și-și înfige unghiile în carne, iar, din când în când, mă strânge tare de mână, gata să mi-o rupă. Numai Bebe rămâne aparent impasibil, de neclintit, dominând scena cu ținuta și atitudinea lui solemnă.

Nu avem multe ștampiluțe de dat, prezența la vot e destul de redusă, estimăm că o să voteze 15-20% din circa 2000, adică 300-400 de electori (pentru că o bună parte dintre olimpieni au rămas în Startar), deși nu e clar câți sunt de fapt, în ciuda eforturilor lui Promy de a actualiza listele electorale. La prânz, intră în sala de votare frații lui Promy, Epi (Epimeteu) și Mene (Meneceu), împreună cu mama lor, Temis, fără Atlas și Iapet. Atlas a rămas captiv în lumea virtuală, continuă să joace jocul ”Plante vs. Zombie”, netulburat nici măcar de tumultul alegerilor, în timp ce tatăl, Iapet, consideră alegerile, pur și simplu, o nouă trăsnaie de-a lui Promy, așa-i trebuie dacă nu l-a mâncat când era mic, să-i scoată gărgăunii din cap. Îndată ce își face apariția familia lui Promy, sirena Melis sare ca arsă, aruncând săgeți de foc din ochii verzi sticloși:

– Băi, voi ăștia, titanii, Meneceu și Prometeu, ce tupeu aveți! Nu puteți vota! Sunteți niște trădători vânduți... muritorilor și ați suferit condamnări penale. Oricum, locul vostru e la pușcărie, nu înțeleg ce căutați aici. Ați reușit să vă inflitrați până și în comisie, javrelor. Dar ce mă mai miră la târfa de Prometeu?!

Promy tresare puternic. Simte că se sufocă, i se pune un nod în gât, bărbia îi tremură, tâmplele îi pulsează, fruntea și palmele i se umezesc, se înroșește, inima îl înțeapă, iar bestia de vultur își înfige ghearele în el și-i apucă din nou ficatul în ciocul ei monstruos. Cu toate astea, rămâne ferm pe poziție:  

– Cetățenii din Olimp eliberați de la închisoare au drept de vot, condamnările erau, oricum, politice și nu penale, spune Promy încet, dar hotărât, dându-și părul la o parte și privind-o pe Melis cu ochi de foc. Eu și frații mei suntem mândri de ele, onorați să fi fost deținuți politici. Iar noi figurăm și pe listele permanente, asta se poate verifica. Și te rog să vorbești frumos, Melis.

Bebe, președintele comisiei, și Her (sunat de urgență la palat) confirmă: Prometeu și Meneceu sunt pe liste și pot vota. După-amiază, când apare Deucalion, fiul lui Promy (care lucrează la o stație orbitală pe altă planetă, VJ45), împreună cu soția sa, Pira, Promy tresare ca electrocutat, gata să dărâme masa și scaunul de emoție. Se ține de masă și îl privește pe fii-su o vreme în tăcere, cu obrajii în flăcări și ochi mari și umezi, strălucitori ca supernovele. Nu știa că vine, i-a făcut o surpriză. Uite că există și surprize plăcute! Deucalion și-a întrerupt proiectele special ca să voteze. Primul vot din Olimp, primele alegeri libere! E foarte entuziast. Așa e la început: și eu fugeam de la job sau renunțam la vacanțe ca să votez. După aproape 20 de ani de vot (de la care n-am lipsit niciodată), acum sunt din ce în ce mai scârbită și, chiar dacă încă mă mai prezint, de multe ori nu mai știu ce să aleg... dintre talibani.

Deși Deucalion și-a păstrat cetățenia din Olimp și are toate documentele în ordine, Melis izbucnește iar: Deucalion și Pira nu pot vota nici ei pentru că nu au domiciliu stabil în Olimp. Promy tremură, se înroșește și mai tare, dar își păstrează zâmbetul, cu atât mai mult că e fii-su de față. Pașapoartele sunt în regulă, Deucalion și Pira au cetățenie olimpiană, figurează și pe listele permanente, care e problema? Solicitați din nou, Bebe și Her își exprimă și ei acordul: Deucalion și Pira pot vota.

Ultima persoană care întâmpină probleme la exercitarea votului sunt chiar eu. Cu mâna încleștată pe ceașca de cafea, țintindu-l cu ochii ei verzi tăioși doar pe Bebe, fără să-mi arunce mie vreo privire, Melis se opune vehement:

– Nici nu se pune problema să votezi! Nu pune mâna pe buletine și pe ștampiluță! În primul rând, ești o muritoare împuțită, n-ai ce căuta aici, printre noi. Apoi, nu ai nici domiciliul stabil în Olimp și, dacă stau să verific, ăsta se află undeva departe, într-o țară foarte suspectă, mai exact a lui Dracula, iar tu ești urmașa lui. Chiar acum poți să sari la mine, să mă muști de gât și să-mi bei sângele. Mai mult, toată lumea știe, ești olteancă, ceea ce agravează lucrurile. Ai ciocu’ mare ca Prometeu. Și oare de ce mă mai mir eu de ceva când tu, oricum, ești prietena târfei de Prometeu, a viermelui ăstuia de trădător care, în stilul lui obișnuit, ne minte, ne fură, ne sfidează iar, ba chiar și-a permis să voteze cu tot neamul lui de pușcăriași!

Parcă îmi vine să o las să experimenteze un pic ”ciocu’ mare de olteancă, prietenă a trădătorului” (deși până acum am auzit doar ciocu’ ei), dar mă abțin, nu vreau să pun paie peste foc (fie el și sacru). Sunt singura muritoare care încearcă să voteze (Alex e la o conferință în Tokio și a luat-o și pe Jill cu el, să viziteze Japonia, Mi Ko are pașaportul expirat, iar Don Quijote nu a avut niciodată acte) și nu vreau să pierd ocazia, cu atât mai mult că m-au preocupat dintotdeauna problemele Olimpului (mă rog, de când aveam patru-cinci ani) și am apărat tronul de pe Mytikas cu sângele meu de vampiriță. Plus că înțeleptul Chiron pare să fie singura persoană ce merită, într-adevăr, să fie votată din întreaga mea experiență de elector. Iar votul meu ar putea fi, acum, decisiv. Bebe și Her intervin din nou și îmi certifică dreptul de vot pe listele suplimentare (nu permanente), fie și în calitate de reprezentantă al lui Her.  

La ora opt seara se încheie votarea și începe numărarea voturilor. Promy e în pragul unui (nou) accident vascular... asta poate și din cauza colesterolului său foarte mare, chiar necuantificabil, căci el continuă să sfideze legea lui Her (a alimentației bio) și să consume ambrozie și nectar, pe lângă Maretti. Numărăm voturile cu bruma de atenție care ne-a mai rămas după o asemenea oboseală și consum nervos, iar Bebe supervizează procesul cu aerul lui distant și solemn. Aproape fără să respirăm (pe de o parte fiindcă aerul din Olimp e foarte poluat, iar pe de alta din cauza emoțiilor), cu mâinile calde și transpirate, numărăm în continuu: 336 de buletine de vot în urnă – 11 anulate pentru că erau dublu ștampilate sau blank, 4 voturi pentru Her, 160 de voturi pentru Poseidon și 161 pentru Chiron. Ne ia cu leșin. Sigur?! Să mai numărăm o dată, poate reușim să ne mai calmăm un pic între timp. Dacă e adevărat, eu și Promy ar trebui să ne bucurăm discret, suntem, oficial, susținătorii lui Her și opozanții lui Chiron. Da, așa e, 160 pentru Poseidon și 161 pentru Chiron!

”Ura, am câștigat!” sar simultan reprezentanții lui Chiron (Minos și Ninos) și reprezentantele lui Poseidon (Melis și Sophia). Ultimele două sunt absolut convinse de rezultatul favorabil, pentru că au calculat excluzând voturile lui Promy și Mene (Meneceu) (trădătorii evadați din pușcărie), Deucalion și Pira (cu domiciliul stabil pe o altă planetă) și al meu (muritoare, Fata lui Dracula și... prietena trădătorilor): deci, lor le ies 156 voturi pentru Chiron și 160 pentru Poseidon. Ca președinte al comisiei, Bebe intervine și tranșează problema: voturile noastre sunt valide, numărătoarea – corectă, rezultatul e, deci, de 161 la 160 în favoarea lui Chiron. Dacă nu le convine, să se ducă să conteste alegerile la Her (încă stăpânul Olimpului până la depunerea jurământului de către cel liber ales astăzi). Melis și Sophia anunță oficial că au câștigat alegerile și că își mențin opinia că voturile noastre (cele șase) sunt frauduloase și trebuie invalidate. Spumegând de furie, Melis declară că am fraudat alegerile și că va face contestație. Promy e pe punctul de a izbucni în râs, dar se abține: era sigur că așa vor proceda, în caz de victorie. Acum am furat și alegerile!

***

Acasă, Promy ne cheamă să bem un pahar de vin de la Chiron cu Deucalion ca să sărbătorim câștigarea alegerilor și venirea fiului său în Olimp. Încă surprins de nesperata șansă de a-l revedea pe fii-su, Promy îl privește minute în șir pe Deucalion în tăcere, topit de dragoste, cu ochii săi negri, mari și umezi, scânteietori ca niște supernove. Nu-i vine să creadă că Deucalion e aici. E fericit și mândru. Văd iar în ochii lui, plutind în lacrimi, lumina vie, orbitoare a stelelor ce se sting. Îl soarbe pe fii-su din priviri. Deucalion e înalt, bine făcut, solid, dar cu trăsături fine ca Promy, cu părul bogat, până în dreptul urechilor, ușor ondulat, șaten deschis, cu reflexii aurii și cu ochi căprui-verzui strălucitori, cu gene lungi, arcuite (moștenite de la taică-su). Ne strânge mâinile și ne îmbrățișează la fel de tare ca Promy. Cu disperare. De parcă i-ar fi frică să nu ne volatilizăm și să-i scăpăm din brațe. Să rămână cu mâinile goale.

Încântat că am făcut cunoștință, Deucalion îmi spune că a auzit de la unchiul său, Meneceu, de delicioasa plăcintă cu vișine a maică-mii și că i-ar plăcea să guste. El mănâncă de toate (alimente ca noi oamenii, ambrozie, nectar, chiar și mâncare astrală foarte concentrată, dar consistentă, sub formă de capsule), nu e mofturos ca tati (care consumă doar ambrozie, nectar și... bruschette Maretti). Din păcate, nu avem acum plăcintă cu vișine, dar poate cu altă ocazie... Promy abia așteaptă să-l mai vadă o dată, o să-l anunțăm când e gata plăcinta. Poate facem chiar noi. Deucalion promite să vină imediat: va simți, cu siguranță, mirosul de plăcintă proaspăt coaptă și se va teleporta direct în bucătărie. Îi mărturisesc că-l iubesc așa mult pe tăticul lui (din copilărie) că sunt în stare și să mă apuc de gătit pentru el, frații sau copiii lui, să deschid chiar cuptorul meu de acasă, de la București, care se încinge mai rău ca Gheena și emite un abur fierbinte-înțepător mai asfixiant decât aerul din Olimp. Deucalion zâmbește înțelegător, știe (multe, nu tot, oricum, prea multe), i-a povestit și tati, a citit și pe blog. Nu prea are timp (așa sunt titanii, viața lor personală le cam scapă printre degete), dar vrea să fie informat și să nu piardă legătura cu Pământul.

Deucalion conduce o stație orbitală pe planeta VJ45. Tot un fel de proiecte civilizatorii ca și tăticu’... poate cu mai multe succesuri ori măcar cu mai puține apocalipsuri. E destul de mulțumit, îi place ce face. VJ45 seamănă cumva cu Solaris: e o planetă vie, inteligentă și sensibilă, care încearcă să comunice cu locuitorii săi. La fel de expusă ca și Solaris, oricine ar putea s-o distrugă. Deucalion se teme pentru ea, vrea să o protejeze, dar știe că nu are totul sub control. O iubește pe VJ45 și pentru că e o planetă specială: aceasta se exprimă artistic. Orice acțiune a unui explorator de la stația orbitală este urmată de răspunsul muzical al lui VJ45: planeta preia/combină/compune și difuzează instantaneu simfonii, concerte, opere sau simple melodii (de la lieduri romantice, bluesuri sau balade rock la dance ori hip hop).

Mai mult, planeta rezonează cu stările psihice ale celor de la stația orbitală. Atmosfera și oceanul își schimbă culorile corespunzător stărilor psihice ale locuitorilor, precum ”inelele sentimentelor” a căror piatră își modifică gradat tonurile și nuanțele, în funcție de trăirile noastre (mai exact, de temperatura corpului). Planeta trimite mesaje individualizate, particularizate, adresate fiecărei persoane în parte, pe care ceilalți de acolo nu le pot percepe. De exemplu, odată, când lui Deucalion i-a fost dor de Olimp și de familie (spre rușinea lui, i se mai întâmplă, deși sentimentele sunt amestecate... ”Casa de copii ”Olimp” nu e acasă”), cu toate că era ora prânzului, atomosfera și oceanul și-au schimbat aspectul și culoarea, de parcă ar fi apus soarele. Oceanul a devenit argintiu-metalizat, cerul – roz-violaceu ca o petală de petunie, nisipul fin și lucios a căpătat irizări de curcubeu și Deucalion a auzit deodată Beatles, ”While My Guitar Gently Weeps”.

Promy îl ascultă vrăjit, sorbindu-l din priviri. Și el are sufletul rănit... Oare de câte simfonii ar fi nevoie pentru a-i alina lui sufletul!? Poate că planeta s-ar dezintegra instantaneu, dacă ar percepe durerea lui. Promy nu vrea să-i facă rău. Și Deucalion a trecut prin multe. Prea multe... Începând cu înlănțuirea lui ta-su, apoi potopul lui Știi Tu Cine... El a fost singurul supraviețuitor, împreună cu Pira, soția lui. Incredibil, chiar Promy i-a ajutat să scape. Deși era atunci pe Elbrus, în lanțuri, într-o fază destul de avansată de descompunere, devastat de chinuri și mizerie, Promy și-a adunat ultimele forțe și l-a învățat pe Deucalion cum să-și facă o barcă zdravănă și să se refugieze sus, pe muntele Parnas, unde puhoaiele ajungeau mai greu. Nimeni dintre olimpieni nu a protestat împotriva deciziei stăpânului, toți au ascultat ordinul ăsta absurd al lui Zeus (cu excepția zeiței Temis, bunica lui Deucalion): să vină potopul! Asta pentru că Zeus îl ura pe Promy și vroia să dispară împuțiții de muritori. O singură zeiță din anturajul stăpânului și-a făcut griji. Antenuța! Pentru Promy? Pentru alți titani? Pentru oameni? Nici vorbă. Se temea că nu va putea trăi fără sclavii săi, fără să fie venerată de muritori, se obișnuise cu sacrificiile rituale și cu odele.

Deucalion avea toate motivele să stea departe de Olimp și, totuși, a făcut drumul până aici ca să voteze. Pentru prima oară! Pentru toate există un început. Cam târziu, dar, de data asta, mai bine mai târziu decât niciodată.

– Am venit special să votez tocmai de pe VJ45. Am așteptat atât!... Am toate actele în regulă, am și cetățenie, n-aș suporta să-mi anuleze votul, zice Deucalion, înroșindu-se și plecându-și genele lungi și arcuite, moștenite de le Promy.

– Și eu am așteptat mii de ani să fie alegeri în Olimp și să votez, Deu. Dacă-mi invalidează votul, mă sinucid. Glumesc, o să-i omor pe ei și o să arunc Olimpul în aer. Nu, nici așa, dar o să-mi apăr cu toate forțele mele votul meu de trădător mizerabil, condamnat a priori pentru tot răul din lume! spune Promy cu înflăcărare, strângându-i tare mâna lui fii-su.  

– Eu am fost preocupată de problemele Olimpului de când mă știu! izbucnesc și eu. Înainte de cele ale României sau ale Pământului. Cum?! Să-mi anuleze mie votul de muritoare, Fata lui Dracula, teroristă, golancă și ciumpalacă și, totodată, prietena trădătorilor? Nu le e teamă că o să le beau tot sângele?!