Pariul pe iubire 11. Atacurile din nord-vest asupra câinilor de teroriști

În ciuda acordului de încetare a focului din zona demilitarizată (stabilit în septembrie 2018 la Soci de Rusia și Turcia pentru Idlib, Alep, Hama și Latakia), pe     30 august 2019 sunt deja 4808 uciși, inclusiv 1407 civili din cauza încălcării acordului de regimul sirian conform Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO).   Și de pe 30 aprilie (data escaladării violenței) până pe 30 august 2019 sunt 1039 civili uciși, inclusiv 259 copii și 185 femei. În Idlib  sunt 3 milioane de civili din care peste un milion dislocați din alte părți și un milion copii (adică niște câini de teroriști).                           

De la sfârșitul lui aprilie (data escaladării violenței) până pe 20 august 2019, potrivit Rețelei Siriene pentru Drepturile Omului (RSDO) au fost 843 civili uciși, insclusiv 223 copii. Peste 440.000 de persoane au fost dislocate de violențe. Dintre cei omorâți, 670 au fost uciși de regim, inclusiv 184 copii și 173 de ruși, inclusiv 39 de copii. Au fost și 27 de masacre. Atacurile asupra facilităților civile au vizat 381 de atacuri, inclusiv 112 asupra școlilor, 82 asupra lăcașurilor de rugăciune, 48 asupra facilităților medicale, 39 asupra centrelor ”Căștilor albe”, 10 asupra piețelor și 4 asupra taberelor de refugiați. Regimul sirian este responsabil de 211 de atacuri asupra facilităților civile, 68 asupra școlilor, 57 asupra lăcașelor de rugăciune, 28 asupra facilităților medicale, 15 asupra centrelor ”Căștilor albe”. Forțele rusești sunt vinovate de 97 de atacuri asupra facilităților civile, inclusiv  23 asupra școlilor, 8 asupra locașelor de rugăciune, 17 asupra facilităților medicale, 21 asupra centrelor ”Căștilor albe”. Au fost înregistrate și 22 atacuri cu muniție cluster (19 aparținând regimului și 3 rușilor) și 20 atacuri cu arme incendiare, toate aparținând regimului. Au fost și 3.172 atacuri cu bombe-butoi (butoaie umplute cu fragmente metalice și explozibili aruncate din elicoptere) pentru care responsabil  e regimul. Și un atac chimic.

***

Localitatea Jarjanaz (de peste 30.000 de locuitori) din Idlib a fost atacată aproape zilnic în noiembrie 2018, ducând la refugierea a 90% din populație potrivit Campaniei Siria. Pe 24 noiembrie a fost lovită o școală, ucigând șase elevi și profesorul lor și rănind alții. ”Vrem să stăm, dar atacurile s-au înrăutățit” spune un profesor, Mahmoud Salloum. ”În timp ce predam, geamurile au fost sparte și elevii s-au speriat, i-am dus la parter și am așteptat să se oprească atacul înainte ca părinții îngroziți să vină să-și ia copiii”. ”În noaptea precedentă am găzduit 70 dintre prieteni și vecini într-o cameră la subsol din casă, a fost o noapte oribilă, toată lumea se ruga și plângea”.

***

În luna februarie 2019 sunt 74 civili uciși și peste 170 răniți în Idlib potrivit Campaniei Siria. Regimul atacă școli și spitale. Lumea se teme de un atac la scară largă. Peste 8.000 de familii sunt dislocate doar într-o lună, peste 80.000 în două, februarie și martie. 112 bombe cluster interzise au fost aruncate, 51 la Maarrat al-Nu’man, 43 la Khan Sheikhoun. De asemenea, au fost trimise 995 rachete la Khan Sheikhoun.

Regimul începe să atace în sudul Idlibului în Khan Sheikhoun potrivit Campaniei Siria. De pe 15 februarie pe 23, zeci au fost răniți și uciși. Atacurile continuă în martie și ucid peste 5 civili. Atacă și o brutărie. ”Brutăria este unica în zonă” spune activistul Bahr Shaheen. ”Oamenii din interiorul și exteriorul orașului vin dimineața și în cursul zilei pentru a cumpăra pâine. Brutăria a fost deliberat țintită, ceva ce s-a mai făcut și înainte”. ”Militarii lui Assad targetează facilități vitale. Acum devastează brutării, apoi atacă spitale și școli.”, spune activistul. Oamenii se adăpostesc în subteran și în peșteri. Oamenii se refugiază, lăsând casele goale. Mii de civili se refugiază afară din oraș. ”Străzile sunt goale”, spune Alaa, media activist.

”Luăm răniții la centrul nostru, în special femeile și copiii”, spune Oum Omar de la echipele de salvare ”Căștile albe”. ”Colegii mei și cu mine lucrăm non-stop pentru a salva civilii și a oferi ajutor răniților. Îi ducem la spitale din alte localități pentru că nu există spital în Khan Sheikoun. În ciuda bombardamentelor continue, întindem și mai departe mâna oamenilor        și salvăm câte vieți putem”, spune Oum. Imaginea unei fetițe acoperite de sânge și praf care stă peste corpul neînsuflețit al surorii ei a devenit virală. Un băiețel Moataz Maarati s-a pierdut, a fost separat de familie. A fost găsit mort de foame și de frig, cuprins poate și de disperare și neputință. ”Cum lumea e preocupată de înfrângerea Statului Islamic, Assad continua să comită crime împotriva civililor în nordvest”, spune Laila Kiki, director executiv al Campaniei Siria. ”Pentru cei   3 milioane de civili din Idlib, bombardamentele și baia de sânge sunt o realitate zilnică. Turcia, Rusia și celelalte părți trebuie să se asigure că zona demilitarizată este menținută și că regimul este oprit să atace în nord-vest care ar duce la o catastrofă umanitară de o scală inimaginabilă.”  

Rebelii jihadiști de la Hayat Tahrir al-Sham (HTS) atacă și ei, preiau controlul și încep să aresteze activiștii potrivit Campaniei Siria. Trag pe  stradă, ocupă casele rămase părăsite. Taie chiar palmierii. Oamenii sunt prinși la mijloc între regim și jiadiști. Regimul se folosește de prezența jihadiștilor pentru a avea motiv de atac.

Regimul atacă din nou în sudul Idlibului în februarie, ucigând 17 civili și rănind peste 40 în Maarrat al-Nu’man potrivit Campaniei Siria. Un nou atac la Maarrat al-Nu’man ucide șase persoane dintre care cinci copii. ”Când prima rachetă a lovit pământul, mi-a fost frică”, spune Fareed, activist media.”Inima aproape mi s-a oprit. Oamenii au început să alerge pe străzi în frică. Surorile și copiii erau la școală: mi-a fost frică pentru ei.”. Ambulanța a venit după posibili supraviețuitori. A plecat pentru a fotografia. Cineva a spus că e o rachetă, așa că a fugit. Racheta a explodat 500 de metri mai încolo. Picioarele îi înțepeniseră de frică. Până la urmă a ajuns la locul de muncă. Erau mulți uciși și răniți. Se teme de bombe cluster. ”Așa e viața când trăiești în cea mai periculoasă țară din lume. Acum sunt obosit. A fost o zi grea din cauza severității bombardamentelor. Voi dormi. Toată lumea să se roage pentru noi”. ”Civilii sunt cei care plătesc prețul, sunt targetați mereu”, spune Hanin Sayed, activist și fotograf. O femeie a fost arsă complet. ”Școlile sunt expuse pentru a fi lovite de un atac”, spune  Mohammed al-Korboj. ”Elevii sunt acasă, dar chiar așa, cele mai multe victime sunt copiii”. Dr Jund atenționează: ”Serviciile medicale sunt într-un declin al calității pe măsură ce fondurile sunt reduse și stocurile de medicamente sunt în scădere”. ”Unul dintre medici  a fost ucis de intensitatea atacurilor”. ”Ne temem că, dacă bombardamentele continua așa, ne vom pierde capacitatea de a gestiona serviciile medicale”.

Regimul continuă atacurile în Idlib, la al-Tamanah, în sud în zona rurală, utilizând arme incendiare interzise potrivit Campaniei Siria. Zeci de orașe sunt targetate de bombe și rachete.   3 spitale sunt distruse, inclusiv o maternitate care a fost nevoită să evacueze incubatorul și să mute bebelușii la alt spital deja foarte aglomerat. Raed al-Saleh, liderul ”Căștilor albe” spune: ”Au bombardat spitale astfel încât oamenii să nu aibă unde să se ducă și de aceea trebuie să luăm tot ce se întâmplă în Idlib serios.” Bombele au vizat o tabără de oameni dislocați            în apropierea orașului Saraqeb, ucigând două femei și rănind zeci, majoritatea copii. Sunt și avioane rusești implicate în atac. Zeci de mii s-au refugiat în sate apropiate sau în tabere apropiate de granița cu Turcia, aglomerate și subvenționate slab. Sunt și atacuri în Idlib în oraș care ucid și rănesc peste 75 de cetățeni. Pe 20 martie e un atac rusesc în Idlib care ucide 13 civili și rănește 60 de persoane. De asemenea, pe 22 martie e un atac rusesc în Kafria căruia îi cad victime 15 persoane, iar 20 sunt răniți.

În timpul atacului din nordvest este ucis și Noureddine Haj Hussein de la ”Căștile albe”, centrul lor din Mourek fiind bombardat potrivit Campaniei Siria. De asemenea, este exterminat și Mahmoud Abdul-Aal de la ”Căștile albe” la Jisr Al Shughur, Idlib. Deși știa că regimul bombardează dublu într-un loc pentru a fi sigur că prind și echipele de salvare, Mahmoud, de 29 de ani, tatăl a patru copii, a ascultat chemarea civililor aflați sub dărâmături și s-a dus imediat să-i salveze. Însă regimul a bombardat din nou și l-a ucis pe Mahmoud în timpul operațiunii de salvare. A intrat la ”Căștile albe” anul trecut și a lucrat pentru a documenta crimele regimului.           

Nu doar bombardamentele, ci și explozii ale mașinilor fac victime în Idlib. Astfel, Ammar de la ”Căștile albe” a fost rănit și a ajuns în comă potrivit Campaniei Siria. Prietenul lui de la ”Căștile albe”, Hamid, deși nu renunță la munca umanitară, e totuși foarte afectat. Ammar ”are nevoie de rugăciunile noastre și gândurile noastre pentru a trece prin ce trece acum.      Să-i spunem că îl așteptăm, în particular familia și fiica lui Roudaina și echipa pe teren”, spune Hamid.   Tot exploziile ucid în Idlib 17 persoane și rănesc în jur de 100 inclusiv voluntari pe 25 februarie. 130 de școli rămân închise, cu impact asupra a 50.000 de copii.

De asemenea, inundațiile au început să facă victime potrivit Campaniei Siria. Mii de persoane din tabere de refugiați sunt confruntate cu inundațiile. 40.000 au fost evacuați din taberele de refugiați inundate. ”Căștile Albe” ajută la salvarea acestora: au salvat cinci persoane după ce apa a pătruns în mașină și a luat-o. Oamenii au nevoie de mâncare, apă de băut și adăpost uscat.

***

Regimul atacă apoi Kafranbel pe 4 aprilie cu trei rachete încărcate cu bombe cluster (interzise) care ucid 12 persoane, inclusiv 2 copii și rănesc 20 potrivit Campaniei Siria. ”În jurul orei 11, trei rachete au lovit piața centrală din Kafranbel care devine ocupată joia cum vin persoane și din alte sate”, spune Nazeer, media activist. ”Când oamenii au auzit sunetul oribil al bombelor, se duc jos pentru a se proteja. Eram îngroziți. Scenele pe care le-am văzut erau înspăimântătoare          , sângele, mirosul, oamenii alergând în toate direcțiile, copiii țipând. Regimul a bombardat Kafranbel, Khan Sheikhoun, Maarat al-Nu’man și alte multe sate din Idlib. Aceasta probează că zona demilitarizată este o minciună și nu protejează cei 3 milioane de civili de a fi targetați de regimul barbar în fiecare zi.” Sunt atacuri și la Saraqeb și la al-Nairab în aprilie. La Saraqeb lumea donează sânge: ”în Siria oamenii își varsă sângele pentru a salva viețile răniților sau își varsă sângele pentru a salva viețile generațiilor care urmează să vină”, spune un donator.                                                         

Directorul de la Islamic Relief, Ahmed Mahmoud condamnă atacul din Kafranbel și vorbește despre dezastrul umanitar: ”Atacurile din Kafranbel dintr-o piață plină arată un puternic dispreț pentru viața umană și legea internațională. Aceste ucideri brutale trebuie să înceteze”. ”Escaladarea atacurilor a trimis un val de teamă și panică printre oamenii din Idlib că atacurile se vor relua la o scară largă și nu se vor mai opri”. ”Toate părțile trebuie să respecte legea internațională care spune că civilii și infrastructurile civile nu sunt o țintă. Comunitatea internațională nu mai poate ține un ochi închis cu privire la aceste încălcări ale legii umanitare și la suferința ce vine cu aceasta în nord-vest în Siria”. ”Chiar și fără bombardamente, civilii din Idlib sunt într-o stare disperată. Trăiesc înghețați în corturi mizere, cu ploi grele care complică mizeria. Peste 8.000 de persoane, multe care au fost dislocate de mai multe ori, au fost aruncate din corturi, cu noroi și apa distrugând patul și mâncarea. Nu pot să îndure mai mult.” ”Spitalele și centrele de sănătate se zbat să opereze și să îndeplinească fie și tratamente de rutină pentru că tăierea fondurilor de finanțare înseamnă că nu au personalul, medicamentele sau echipamentul necesar pentru a trata oamenii corespunzător. Islamic Relief și alte organizații fac ce pot, dar nevoile sunt uriașe și fiecare nou atac ori val de victime poate fi catastrofic.” ”Mulți oameni în Idlib au prieteni și rude care au fost uciși sau răniți și fiecare nou atac aduce înapoi ororile pe care familiile le-au îndurat repetat timp de mai mult de opt ani    de criză constantă și violență”          

Un nou atac la Oum al-Twena, un mic sat din Idlib, unde e și o tabără de refugiați, are loc pe 18 aprilie. Sunt ucise 7 persoane, inclusiv  3 copii și zeci rănite. ”Căștile albe” au fugit pentru a scoate oamenii de sub dărâmături și au evacuat răniții la spitalul cel mai apropiat.  Atacul urmează un model al escaladării conflictului în Idlib, violând acordul de încetare a focului.              

Pe 22 aprilie e un nou atac la Saraqeb al regimului într-o piață. E ucis un civil și sunt câțiva răniți. Pe 23 aprilie e un nou atac la Khan Sheikhoun cu 6 uciși, 3 copii masacrați și alții răniți. Pe 24 aprilie e un atac în  Jisr al-Shughour în Idlib: în urma exploziei sunt uciși 15 civili și sunt 30 răniți. ”Căștile albe” au salvat o femeie în vârstă. Pe 27 aprilie atacă avioanele rusești în Kafranbel, ucigând 3 civili și în Tal Hawash, omorând 7 civili.

În Kafranbel, Nazeer Abbas, activist la Radio Fresh, vorbește despre atacul de pe 27 aprilie. Pentru Hussein, în vârstă de 40 de ani, ziua de 27 aprilie a fost ziua în care și-a pierdut copilul, Mohamed. Noaptea dinainte a fost înfricoșătoare cu avioanele survolând cerul. Erau patru avioane mici și unul mare care scanau și filmau aria. În jurul orei unu, avioanele găsiseră targeturile și lansau rachete. Trei bombe cluser (interzise ca arme) au căzut pe casa lui Hussein, ucigându-l pe Mohamed care se juca în grădină. Mohamed este cel mai tânăr dintre copii, dintre care unul este paralizat, iar altul are sindrom Down. Înmormântarea a fost cea mai grea parte, toată lumea plângea, dar nu există cuvinte să consoleze un părinte care și-a pierdut copilul. Hussein a leșinat de mai multe ori și, de fiecare dată, i se părea că a fost doar un vis și Mohamed este încă în viață. Bombele nu s-au oprit după ce l-au ucis pe Mahomed, ci au continuat să distrugă și să ucidă. Hussein a pierdut nu doar copilul, ci și unica sursă de venit, patru vaci pe care le avea, în urma unei explozii. Nazeer se gândește la Hussein și la pierderile sale: copilul și singura sursă de venit și la cum va reuși să se descurce. Cine îi va face dreptate? Hussein este doar unul din sutele de mii care suferă orori în fiecare zi în Idlib.      

E ucis și Nawras Imad Ibrahim, un polițist de 22 de ani pentru că a încercat să păstreze ordinea la o coadă la benzină de către un membru al miliției shabiha, dovadă a lipsei legii când domnesc doar cei care au arme în Hama. Nedal Malouf de la ”Syria News” a spus despre crimă: ”Nawras își făcea doar datoria, controlând o coadă la benzină, încercând să prevină ca un membru hoț al miliției să sară peste rând, shabiha l-a țintit și l-a lăsat rănit fatal. Certificatul de deces scrie că a fost victima unui accident. O crimă făcută cu sânge rece este acum accident. În ciuda faptului că a murit într-o stație de benzină în fața a sute de martori, oficialii din Hama încearcă să ascundă crima spunând că autorul crimei este necunoscut.”      

În nordvest continuă atacurile și sunt uciși civili. Peste 150.000 sunt dislocați conform Campaniei Siria. Familiile dislocate se duc la granița cu Turcia, în fermele în aer liber, fără acces la mâncare, apă și adăpost. Școala mobilă Hurras din Kasabiya este distrusă. În Hama trei centre medicale au fost dezactivate, două din cauza bombardamentelor și una pentru că bombardamentele continue au făcut imposibil lucrul. De asemenea, un centru al ”Căștilor albe” este distrus, cu o pagubă de 500.000 de dolari. Doi civili au murit în Kafr Nabuda. Mohamed Alsheikh, activist media din Kafr Nabuda, a spus: ”După ce casa a fost bombardată, alergam dintr-un loc în altul cărându-mi laptopul și camera. De fiecare dată când auzeam o rachetă, mă trânteam la pământ. Satul meu a fost complet distrus în 2012 și oamenii au încercat să-l reconstruiască și a acum a fost distrus din nou. 27.000 trăiesc aici, majoritatea persoane dislocate. Văd pe fața lor că nu au unde să se ducă, dar trebuie să fugă. Regimul folosește toate armele împotriva noastră, de la artilerie la bombe-butoi. 300 de rachete de artilerie și 20 de atacuri aeriene de la 8 la 4 după-amiaza”. În Maarat al-Nu’man, Idlib, un singur spital funcționează în regim de urgență, celălalt a fost distrus. Khan Sheikhoun e de asemenea bombardat. O femeie a fost ucisă în Khan Sheikhoun. Kafranbel e de asemenea bombardat. Nazeer, media activist la Radio Fresh mărturisește: ”Oamenii fug de aici spre Idlibul din nord cu miile. Mă plimbam pe străzi și am văzut oamenii dislocați cărând tot ce puteau și fugind, îți rupe inima. Nu pot să cred cum lumea privește cum suntem uciși și dislocați și nu face nimic, e ca și cum nu suntem oameni sau nu merităm atenția”.

Khadija are doi ani și a rămas singură după ce întreaga ei familie a fost ucisă de un bombardament. ”Singură, pentru totdeauna” spune salvatorul de la ”Căștile albe”. O caută pe mama ei, dar nu o găsește. Nu știe că și-a pierdut familia. Este singura supraviețuitoare. Ca rezultat al bombardamentelor rusești care au targetat casa ei din Kansafra din zona rurală a Idlibului. Khadija nu e singura victimă. Cel puțin 36 de persoane au fost salvate de ”Căștile albe”, mai mult de 76 au fost rănite. Escaladarea conflictului din ultimele săptămâni a provocat victime civili.

Este ucis și voluntarul de la ”Căștile albe”, Mohammad Shawa în timp ce salva civili (la a doua venire a avioanelor  pentru a targeta echipele de salvare). Mohammad a avut răni grave și a murit câteva ore mai târziu. A lăsat trei copii în urmă, dintre care unul de cinci ani.

Hanen Alsayd, jurnalist și activist media din Idlib mărturisește: ”Ieri a trebuit să ne părăsim casele din cauza bombardamentelor barbare care nu ne-au lăsat niciun loc sigur în Idlib. După una din cele mai crude nopți din viața mea, copiii și eu am fugit, lăsându-i acasă pe mama și tata care au refuzat să plece din locul unde au trăit toată viața. Orașul meu a fost bombardat cu zeci de bombe, rachete și muniții cluster, de regimul ce ne urăște și avioanele rusești, luând viețile civilor fără apărare care au crezut că Turcia va garanta acordul de încetare a focului. Turcia stă și se uită la noi murind, nu știu de ce i s-a spus că e garant. Este pentru a garanta că suntem prizonieri aici până bombele regimului vin și ne ucid? Sau pentru a garanta că are o bucată de țară din care fiecare vrea una? Știe cineva? Astăzi suntem dislocați și împrăștiați peste tot, dând și primind telefoane de la rude, prieteni și vecini, căutându-l pe fiecare în spațiul virtual care singurul rămas pentru noi. Unde vom găsi o țară care să ne aducă împreună? Oamenii care au fost dislocați încearcă să supraviețuiască. Idlib era locul în care sperau să înceapă o nouă viață, dar acum noi, idlibienii, nu mai avem unde să ne ducem. P.S. Am reușit să dorm pentru câtva timp, după o noapte teribilă petrecută în groază, speriat pentru părinții care au rămas. Am visat că le auzeam vocile și le țineam mâinile, dar când m-am trezit am aflat vestea proastă că bombardamentul de azi este chiar mai rău ca cel de ieri”.                    

***

                             

Trei spitale sunt bombardate în trei ore, ducând numărul spitalelor distruse și scoase din uz în ultimele 10 zile, de pe 26 aprilie pe 6 mai, la 12. Trei centre ale ”Căștilor albe” sunt de asemenea bombardate și distruse. Trei voluntari ai ”Căștilor albe” sunt uciși în martie și aprilie 2019. Cel puțin 77 civili au fost uciși de pe aprilie 26, inclusiv 10 copii, iar 180 sunt răniți. Peste 150.000 sunt dislocați, unii sub cerul liber, la granița cu Turcia, fără apă, mâncare și medicamente. Multe organizații umanitare și-au încetat activitatea din cauza bombardamentelor. Asalturile majore din Alep și Ghouta de Est au început cu bombardarea spitalelor și a centrelor ”Căștilor albe”, cum se întâmplă și în Idlib acum. Sunt atacuri cu bombe-butoi. Oamenii din Idlib spun că nu au mai văzut atacuri atât de feroce și sunt devastați că lumea le-a întors spatele.          

Un bărbat prins între dărâmături, Mohamed le plânge celor de la ”Căștile albe” să-i salveze verișorul, Mustafa. ”Ești OK, ai răbdare, ”Căștile albe” sunt aici”, spune un salvator. ”Salvați-mi verișorul Mustafa! Mustafa, mă auzi? Tocmai vorbea cu mine, nu vreau să moară.”, spune Mohamed. ”Este bine, ai răbdare, amândoi sunteți bine. Sunteți OK, îl verific acum pe Mustafa. Sunt vii, doamne”, spune salvatorul. ”Mustafa, mă auzi? Răspunde-mi! O, Doamne, Mustafa a răspuns. Mustafa, unde ești? Spune ceva. Ești bine, Mustafa. Cu voia lui Dumnezeu, te scoatem afară. Mulțumim lui Dumnezeu, iată-te, Mustafa. Ești în siguranță, o să fii OK”. Amândoi salvați, merg apoi la spital. 

Regimul ocupă apoi Kafr Nabuda din Idlib. Activistul media Mohamed Alsheikh mărturisește despre greutatea loviturii: ”ne-au luat satul, au luat Kafr Nabuda și ne-au luat sufletele cu el. Plângem pentru că nu putem face altceva. Am încercat tot ce am putut, dar ei l-au distrus și l-au luat de la noi. Îmi doresc să fi murit decât să apuc această zi. Oamenii plâng, nu mai avem altceva decât dislocare, sărăcie și lumea care a eșuat să reacționeze în ajutorul nostru. ”

Asem al-Yahia de la ”Căștile albe”, într-un articol the Guardian, realizat de Elisabeth Hagedorn și Hussein Akoush, mărturisește despre atacul din Muhanbel când a trebuit să-și slaveze copilul. ”Am întrebat pe cineva unde a fost atacul și acesta a răspuns la casa lui Asem.” ”Am început să țip. Condu mai repede! Copiii mei sunt sub dărâmături.” Obișnuit să scoată oamenii de sub dărâmături, nu s-a gândit că va ajunge să-și ia propria familie de sub ruine. Și-a căutat disperat cei trei copii și pe nevasta însărcinată. ”În timp ce săpam, mă întrebam: cum să continui viața fără ei. Căutam și putea însemna la revedere.” În decurs de două      ore, a căutat și i-a găsit. Vorbind de la spitalul Darkush unde familia este tratată pentru rănile sale, se teme că răul nu a venit încă: ”sunt în siguranță deocamdată, dar nu știu dacă vor mai fi dacă bombardamentul se intensifică.”

Peste 100 de medici, lucrători umanitari și la ”Căștile albe” semnează o scrisoare deschisă pentru oprirea bombardamentelor în Idlib.    Ne-am alăturat și noi, eu și cu Ile. ”De fiecare dată când scoatem supraviețuitori din ruine, strigă numele părinților sau ai copiilor sau ai fraților și întreabă dacă aceștia sunt în viață.         În ambulanțe sau spitale, avem teribila sarcină de a-i informa că cei dragi sunt morți. Mulți sfârșesc dorindu-și să nu fi supraviețuit. Suntem fizic și emoțional extenuați și îngrijorați că ce e mai rău urmează să vină”, mărturisesc în scrisoare.

Aya este o persoană dislocată din Kafr Sejna. Ne povestește de dificultățile vieții de dislocat. ”Nu știu ce să spun sau cum să încep. Am spus că vom rezista și nu ne vom părăsi casele, o vom face totuși devreme, astăzi sau mâine. Fiecare zi este mai rea decât celelalte. Am încercat să rămânem tari, dar în cele din urmă am plecat și am luat cu noi bunicii. Bunicul care are cancer ne tot întreba: ”Unde mergem? Mai bine stăm aici și murim acasă”, dar a trebuit să fugim. Mai mult de 50 de familii au fugit cu noi. Am mers la Atmeh, la granița cu Turcia. Oamenii care au fugit din oraș au găsit o bucată de teren pe care să campeze. Când am ajuns, unii aveau cort, alții nu pentru că nu și-au permis și au campat în aer liber. Sunt îngrijorată cum îmi voi proteja fetița cea mică de insecte, praf și soare. Îi făceam baie în fiecare zi, îmi lipsesc zilele când o puneam să doarmă într-un pat curat, o îmbrăcam în haine curate, hainele de vară drăguțe pe care nu le-am putut lua cu mine. Spunem că vom fi bine, dar nu avem baie, nu avem utilități. După ce am postit la Ramadan, mâncăm puțin pentru a evita să utilizăm toaletele în aer liber. Încercăm să ne salvăm demnitatea, este tot ce ne-a mai rămas.”      

Doctorul Aous Almoubarak, dentist și scriitor, dislocat din Ghouta de Est în Idlib, vorbește despre ocuparea Qaalat al-Madiq pe 8 mai: ”Când am ajuns în Qaalat al-Madiq după dislocarea din Ghouta de Est, rezidenții ne-au tratat de parcă eram oaspeți pe care îi așteptau. Ne invitau la masă la cină, întrebau cine are nevoie de conexiune internet, dădeau dulciuri copiilor. Erau aici pentru a ajuta pe oricine avea nevoie de ceva. Acești oameni ne așteptau chiar înainte de a ajunge aici unde erau organizațiile umanitare. Pe 8 mai Qaalat al-Madiq a fost ocupat de regim și oamenii au fugit. După ce au fugit, bombele-butoi i-au urmărit, targetând corturi și ucigând bărbați, femei, copii, bătrâni. Filmul este oribil. Bashar al-Assad și bandele lui comit crime împotriva celor din Qaalat al-Madiq pentru că sunt oameni cu demnitate. Durerea lor este și a noastră”.       

Vineri, pe 10 mai 2019, Khan Sheikhun e bombardat cu 7 atacuri aeriene și mai mult de 60 de rachete. Oamenii fug, lăsând orașul pustiu ca o fantomă. Luni pe 13 mai, este atacat Kafranbel și distrus un centru al ”Căștilor albe”. Un voluntar de la ”Căștile albe”, Ahmed Salah Awad este rănit printr-o lovitură dublă,  la al doilea atac al avioanelor în timpul misiunii de salvare. Pe 14 mai, este bombardat Jisr al-Shoughour și șase civili, inclusiv un copil sunt uciși într-un atac într-o piață. Atacul vine cu câteva minute înainte de apus, când postul de Ramadan se încheie.

Pe 14 mai sunt deja 16 spitale bombardate și scoase din uz. Dr Mohamed de la spitalul din Kafranbel ne mărturisește despre atacul la spital (care a mai fost bombardat de 100 de ori și scos din funcțiune de 15 ori): ”În jurul orei 5:30 după amiază, două ore după ce am ascultat știrile, mi-am luat o pauză și vorbeam la telefon cu logodnica mea, când 4 rachete au lovit intrarea în spital. Sunetul și exploziile le-am simțit ca o apocalipsă. Am alergat să-mi verific pacienții, mulți incapabili să se miște, căci un alt atac lovise acoperișul, tăind electricitatea. Praf era în camere și am început să ne sufocăm, incapabili să vedem în întuneric, nici să ne folosim telefoanele pentru ajutor. Oamenii au început să se panicheze, dar ca personal al spitalului am mai fost în situația asta înainte și aveam tancuri de oxigen pentru a-i ajuta să respire. Ne-am îngrijorat pentru ei și ne-am simțit neajutorați, ce poți face într-o situație din asta? A treia lovitură a venit și apoi a patra, cu doar între trei și cinci minute între ele. Am încercat să păstrăm pacienții cu calm, dar nu știam ce avea să ni se întâmple, nici când se va termina bombardamentul”.

Waad al-Kateab, Edward Watts (realizatori de film) și Dr Hamza al-Kateab din Idlib protestează împotriva bombardării spitalelor. Filmul lor, ”Pentru Sama”, despre supraviețuirea dintr-un spital în Alep, a primit ovații la Cannes 2019.                     

Pe 17 mai atacuri în Has (din nord-vest), au ucis doi copii. Fotografiile făcute de Ali Haj Suleiman arată distrugerile făcute de bombardamente.          

În Maarat al-Nu’man, Kafranbel și Kafrouma, regimul atacă din nou când are loc Iftarul (pauza din postul de Ramadan, seara) pe 17 mai. Patru bărbați și o fetiță mor și mulți sunt răniți. O fetiță și-a tras surioara bebeluș de sub dărâmături. Cine a filmat inițial nu a văzut perechea din cauza prafului. ”Căștile albe” au intervenit.

Hanen al-Sayed ne mărturisește despre dislocare: ”Ce am văzut și experimentat în timpul călătoriei a fost atât de dureros că nu îl voi uita vreodată”, spune Hanen cu voce tremurătoare. ”Oamenii își cărau întreaga casă în mașinile lor. Vezi oameni, copii, animale, dispozitive pentru casă – toate în mașini. Și, pe măsură ce conduceam către nord, lucrurile s-au înrăutățit. Mulți oameni erau pe străzi, sub măslini, fără case sau corturi. Te uiți la fețele oamenilor și nu vezi decât înfrângere, durere și mizerie.”

Voluntarul de la ”Căștile albe”, Mohammed Shawa a fost ucis în timpul misiunii de salvare, când avioanele l-au targetat pe el. Cineva din echipa lui spune: ”Era iubit de toți. Mereu avea un zâmbet pe față, în timpul bombardamentelor rămânea optimist. A lucrat bine și a avut grijă de familia lui. Avea două fete și al treilea copil a venit imediat înainte de a fi ucis, nu a apucat să-i aleagă numele. Nu credem că a dispărut, e ca un coșmar.”                     

Pe 22 mai este bombardat iar Maarat al-Nu’man într-o piață, după cum mărturisește Mhamad Alkasem de la         Radio Fresh în filmul de prezentare a atacului. ”Au fost uciși 9 civili aici și mulți răniți. (…) Scala distrugerii este mare.” Oamenii erau aici cu copiii lor. Uitați-vă la aceste sărmane locuri devastate. Al-Assad a făcut un masacru oribil. Pe 23 mai e bombaradat iar orașul și 18 civili sunt uciși. Sunt atacate și alte 32 de orașe din Idlib și Hama cu 116 lovituri aeriene, 78 rachete, 83 bombe-butoi și 101 șrapnele de artilerie. De pe 26 aprilie până pe 22 mai, sunt 50 de copii uciși.

Hanen al-Sayed este unul din cei dislocați ne mărturisește despre experiența ei. ”Era o noapte cumplită, loviturile aeriene se auzeau, toate tipurile de lovituri aeriene, arme, avioane rusești și bombe-butoi. Eram într-un adăpost la subsol, am plecat să împachetez câteva lucruri, avioanele urmau să atace din nou, așa că nu aveam timp să luăm decât câteva lucruri. Sunt unul din oamenii care vrea să facă o schimbare în societate, am lucrat pentru asta în ultimii doi ani, am stabilit multe lucruri frumoase și utile, multe programe de suport. Era foarte dureros să plecăm. Experiența dislocării este foarte dureroasă pentru fiecare din cei dislocați”. Hanen este una din cei peste 150.000 de persoane dislocate din Idlib în urma escaladării conflictului. ”Mulți oameni sunt pe străzi”, spune ea. ”Nu sunt case, nordul Siriei este deja foarte aglomerat cu persoane dislocate de peste tot din suburbiile Damascului, Homs, Daraa, de peste tot, sunt în nord, deci imaginați-vă cum stau lucrurile”. Sunt oameni care au găsit adăpost printre măslini. ”Pentru terenul pe care stai, chiar dacă nu are un cort sau o casă, tot ești obligat să plătești o chirie ca persoană dislocată. Problema de a plăti chirie pentru a sta pe teren este foarte dureroasă și dificilă, în special pentru cei care nu își permit nici să mănânce”. ONU a transmis mare îngrijorare în legătură cu noile escaladări ale conflictului în Idlib, dar O,NU (united nothings) nu va face nimic ca până atunci. ”Circumstanțele sunt împotriva celor dislocați. Pe lângă lipsa de acțiune globală și lipsa de reacție a organizațiilor umanitare, împreună cu eșecul Guvernului de Salvare și a opoziției de a oferi vreun ajutor, cei dislocați stau într-adevăr singuri”                                                            

Iată și mărturia lui Nazir Abbas, o persoană dislocată din Kafranbel, Idlib: ”Am fost trezit de o explozie care a cuprins întregul sat, unul din cel peste cincizeci de atacuri din acea zi. Am fost speriat, mai speriat decât oricine în localitate, speriat pentru că a mea casă este aproape de centrul ”Căștilor albe” care lucrează nonstop pentru a salva vieți. Centrul este întotdeauna o țintă. Am fugit cu familia să ne ascundem cu morții, în cimitirul localității pentru că bombele și atacurile loveau satul nonstop. Câteva ore mai târziu, după ce ne-am ascuns cu morții, ne-am dus înapoi acasă să ne odihnim. M-am trezit câteva ore după ce ne întorsesem la sunetul unei lovituri aeriene din apropiere. Copiii dormeau. I-am cărat pe Ali de trei ani și pe Aya de patru ani către o fermă unde ne-am așezat sub măslini. Raidurile au continuat zi după zi și intensitatea în creștere atingea niveluri de neimaginat. În a cincea zi a campaniei, îmi aduc aminte că bombardamentul s-a accentuat. Așa că am părăsit din nou satul și ne-am adăpostit într-un câmp din apropiere. Atacurile sunt ca un coșmar fără sfârșit care nu se va încheia. Am decis să părăsim satul în dimineața următoare pentru alt loc mai sigur pentru mine și familie. A spune ”la revedere” părinților și fraților a fost un moment dificil combinat cu durere și mizerie. Eram devastat că nu au vrut să vină cu mine, nu pot să nu mă gândesc la ei. Pe drum am văzut oameni de toate vârstele cărându-și bagajele, copiii, femeile și bătrânii, toți fugind într-un limb. Când stau în fiecare zi pentru Iftar doar cu soția și copiii, simt durere pentru că nu mi-am luat întreaga familie cu mine. Mi-e dor de ei așa de mult, este prima dată că sunt departe de mama. Aș vrea ca oamenii din lumea întreagă să acționeze și să facă orice pot pentru a pune presiune pe guvern să oprească masacrul. Cred în națiunile libere și abilitatea lor de a ne salva”.

În Ariha, Idlib au fost bombardamente și regimul a ucis 11 civili, inclusiv 6 copii. ”Căștile albe” au intervenit imediat și au lucrat pentru salvarea a 20 de răniți de sub dărâmături. Pe 27 mai sunt în total 49 de rachete, 81 de lovituri aeriene, 113 bombe butoi, 392 de șrapnele de artilerie, 18 civili uciși și 32 de civili răniți.       

Pe 28 și 29 mai sunt uciși 44 de civili, inclusiv 13 copii și peste 110 sunt răniți. Videoclipuri dureroase arată în orașul Ehsem          corpurile unor copii și părinți care au fost arși până la moarte. Un alt videoclip înfățișează un tată plângându-și cei trei copii – două fete și un băiat care au fost uciși într-un atac din Ariha. Un tată și doi copii au fost uciși în orașul al-Bara. Spitalul Akraa din Kafranbel a fost bombardat și distrus. În total sunt 21 de spitale distruse din 26 aprilie. Oamenii dislocați sunt peste 300.000. ONU nu a făcut nimic și nici Turcia, garant al acordului de deescaladare.                        

Fadel Fahham și-a pierdut mama, două fete gemene de patru ani și băiatul de nouă ani în atacul din Ariha. Iată ce ne mărturisește el: ”nu suntem teroriști, suntem civili. Mama mea de 60 de ani stătea dormind cu cei trei copii. Singurul terorist este Bassar al-Assad. Dumnezeu să-l pedepsească pe cel ce mi-a rupt inima.” În Ariha au fost uciși 11 civili, inclusiv 6 copii, iar 20 au fost răniți. Pe 29 mai au fost uciși 22 civili, iar 21 au fost răniți. Au fost aruncate 44 de bombe-butoi, au fost 74 de lovituri aeriene, 169 de rachete și 384 de șrapnele de artilerie.                       

Pe 30 mai sunt uciși 8 civili, inclusiv 3 copii și 29 răniți. 24 de orașe au fost bombardate, cu 73 de lovituri aeriene.

Peste 60 de medici din lume, inclusiv laureți ai premiului Nobel ca ginecologul Denis Mukwege ori chirurgul Petre Agre cer Rusiei și Siriei să oprească atacurile asupra spitalelor. Scrisoarea spune: ”ca doctori și lucrători medicali sau în sănătate condamnăm  Rusia și Siria în cei mai puternici termeni pentru atacurile asupra facilităților medicale. Suntem solidari cu colegii noștri de pe teren care-și riscă viața pentru a-i ajuta pe cei în nevoie. Cerem măsuri immediate pentru a le proteja viața și lucrul.” În luna mai au fost 29 de atacuri la facilități medicale din Idlib, Hama și Alep, unele spitale bombardate de mai multe ori, 58 de școli bombardate și 15 atacuri la centrele ”Căștilor albe”. Regimul și Rusia par că nu vor fi responsabilizați pentru crimele împotriva umanității și că lumea nu e interesată de Siria. Unii se uită și cer să înceteze cu bombardamentele asupra spitalelor.         Spitalele au fost atacate chiar dacă și-au dat coordonatele pentru a fi evitate. După începerea războiului până în decembrie 2018, organizația Doctori pentru Drepturile Omului a înregistrat 566 atacuri la facilități medicale, 90% ale regimului și Rusiei. Atacurile au cuprins bombe-butoi și atacuri chimice. 890 de membri ai personalului medical au fost uciși, în special de regim și aliații săi        

Jurnalista Janine Di Giovanni într-un articol din the New York Times vorbește și ea de atacurile la spitale: ”Assad atacă facilități medicale pentru a distruge voința poporului și pentru a distruge dovezile crimelor sale de război”. ”După opt ani de război, este greu de găsit ceva șocant despre războiul din Siria. Dar forțele guvernamentale întotdeauna găsesc o cale. Pe 15 mai, forțele siriene au distrus maternitatea Tarmala și Spitalul de Copii din Idlib, a 19-a facilitate medicală atacată de la sfârșitul lui aprilie. Atacurile asupra spitalelor nu sunt doar inumane, ci reprezintă unul din modurile cele mai respingătoare ale războiului modern. Chiar și în conflicte în care legea internațională era încălcată, spitalele erau cruțate. Aceasta s-a schimbat. Guvernele se întorc asupra civililor și spitalelor și doctorii sunt targetați într-un effort de a-i reduce la tăcere. Doctorii sunt torturați și uciși. Lucrătorii medicali au fost furați, bătuți și uciși în Republica Centrală Africană, Congo, Liban și Myanmar. Siria este unul dintre cele mai evidente cazuri”

***

De pe 26 aprilie 2019 până la începutul lui iunie au fost uciși peste 270 de civili și peste 300.000 au fost dislocați. Sunt peste 90 de copii uciși, iar bombardamentele continue au făcut imposibilă îngroparea unora dintre ei.

Pe 4 iunie este ziua de Eid al Fitr, prima zi de sărbătoare  după postul de Ramadan (petrecerea durează timp de  3 zile). Familiile merg la cimitir pentru a-și aduce aminte de cei dragi și pun flori pe morminte. Apoi începe festinul cu mari grupuri de oameni și numeroase feluri de mâncare și dulciuri. Este o zi specială pentru copii pentru că merg în locuri de joacă și mănâncă cât pot dulciuri. Așa ar trebui să fie Eid pentru toți. Astăzi Idlibul s-a hotărât să sărbătorească chiar dacă lumea și-a întors chipul de la el. Insistă să meargă în piețe pentru a cumpăra haine de Eid și dulciuri în ciuda loviturilor aeriene care nu s-au mai oprit de mai bine de o lună. Dorința de a trăi în fața morții și durerii este uluitoare și ne impresionează. Fie ca sărbătoarea Eidului să aducă oamenilor dârji din Idlib bucurie, siguranță și pace. În a doua zi de Eid, oamenii încearcă să sărbătorească în ciuda bombardamentelor. Copiii sub opt ani nu au văzut altceva decât război și acum atacurile sunt și mai puternice.            Organizații umanitare au încercat să aducă zâmbete copiilor dislocați. Organizația Violet a adus lanterne, povești, teatru de păpuși și distribuție de haine pentru copii. Cei de la Violet au organizat un spectacol ”Dr. Shehab, Nayzak și corabia magică”. Actorul Walid Abo Rashed a organizat un teatru de păpuși pentru copiii dislocați.            Tot prin organizația Violet frizeri au venit să tundă copiii dislocați.            

De Eid copii vor: ”Dorința mea de Eid e ca bombele să înceteze ca să ne întoarcem acasă”, spune un băiețel. Altul mărturisește: ”dorința mea de Eid e ca lumea să aibă pace și să trăim fericiți în pace”. ”Îmi doresc un Eid fără bombardamente și copiii dislocați să se întoarcă acasă”, spune o fetiță.            ”Vreau ca Eid să fie frumos și nimic să nu ne întristeze”, spune un băiețel. ”Lucrul pe care-l iubesc cel mai mult legat de Eid este satul meu Ma’ara”, spune un băiețel. ”Vreau să mă joc acasă de unde am fost dislocați”, spune alt băiețel. ”Vreau să mă plimb ca orice copil.”, rostește altul.

Pentru copiii dislocați sărbătoarea Eidului le-a adus aminte de ce au pierdut. Masa, de 9 ani, din Maarat al Nu’man mărturisește: ”Aceasta e casa prietenei mele. A fost bombardată de regim și Maya a fost ucisă. Maya și cu mine obișnuiam să ne jucăm mult, în special de Eid. Azi am venit să-i spun ”bună” și să-i aduc niște baloane. Aș vrea să fie aici”. Gazal, în vârstă de 10 ani și Hassan în vârstă de doi ani din Idlib spun: ”Aceasta e casa noastră, o bombă a căzut pe ea și a fost distrusă. În acest atac prietenii noștri au fost uciși. Ne e dor de prietenii noștri și ne e dor să ne jucăm cu ei de Eid”. Gazal spune: ”obișnuiam să venim la locul de joacă de fiecare Eid. Regimul a bombardat și l-a distrus. Azi, locul de joacă e gol, copiii nu vin să se joace pentru că avioanele bombardează în fiecare zi”. Fatemah, de 9 ani din Bedama zice: ”sunt din Ain Al Beida din nordul Siriei. Eu și familia mea am fost dislocați de 2 ori în 6 luni. Casa mea nu e cum era acasă. Casa nu ne protejează de frigul iernii și de căldura verii.” Pe ansamblu, 20678 de civili au fost uciși de Ramadan și Eid al Fitr din 2011, de la începutul războiului până în iunie 2019 potrivit Rețelei Siriene pentru Drepturile Omului (RSDO), marea majoritate de regim (85%).     

Iată ce spune activista Hiba Ezzideen din Idlib despre persoanele dislocate: ”cu câteva zile în urmă, o femeie dislocată din Maarat al Nu’man a venit la magazinul de haine al mamei mele pentru a cumpăra o pereche de șorturi și un tricou pentru băiatul ei de 6 ani Ahmad. Ahmad a vrut o pereche de șorturi albastre și un tricou alb cu un desen roșu pe el.            A cumpărat și o mașină de jucărie. A spus: ”vreau să le iau cu mine”. Ieri seara, o rudă de-a mamei lui Ahmad s-a întors la magazin. Este și ea dislocată și trăiește în aceeași casă. Vroia să schimbe tricoul și șortul pentru o mărime mai mica, vorbea cu lacrimi în ochi. Mama a întrebat-o de  ce vrea să le schimbe. A spus că tatăl a vrut să se întoarcă în localitate Maarat al Nu’man și să cumpere niște dulciuri din piață. Ahmad a insistat să meargă cu el, dar nu s-au mai întors, au fost uciși de bombardarea pieței. Mama lui Ahmad a insistat ca hainele să ajungă la băiatul rudei sale. Ahmad nici măcar nu le încercase, vroia să și-l imagineze în fața ei purtând hainele. Deci ruda a venit să schimbe un șort albastru și un tricou alb cu ceva roșu desenat pe el, așa cum Ahmad și-a dorit.”

Din cauza bombardamentelor intense, oamenii construiesc gropile de mormânt în avans, pentru a fi pregătiți. ”Le facem ca să fie gata ca atunci când avioanele se opresc din bombardament, să înmormântăm oamenii cât se poate de repede, pentru că adesea cimitirele sunt țintă și ele”, spune un săpător de la ”Căștile albe”, Rihani.            29 de spitale sunt bombardate și distruse în ultimele șase săptămâni, de la începutul lui mai până în 15 iunie 2019.     

Soad Alaswad, membră a micșării politice feminine, dislocată din Kafranbel ne mărturisește: ”după ce am mâncat după postul de Ramadan, două rachete au lovit strada unde locuim. Am văzut șrapnelul ducându-se către copiii mei ca niște cuțite. După ce am realizat că am supraviețuit, am decis să-mi părăsesc orașul deși nu mai voiam să fac asta înainte. Ne-am îndreptat spre Kafar Karmen. Un prieten de familie ne-a întâmpinat, dar situația lui nu era mai bună, erau de asemenea dislocați și locuiau într-un spațiu restrâns. În acea noapte, ne-am îndreptat spre un subsol din orașul Sarmada care era complet gol. Am bătut la uși pentru a împrumuta o pătură sau cel puțin o pernă, dar copiii m-au oprit: ”Mami, e târziu, nu cunoaștem pe nimeni aici, cum ciocăni la ușă dacă nu cunoști pe nimeni?” Eu, soțul și cei șase copii am dormit pe pământ, o noapte rece de singurătate. Când m-am trezit dimineața, copiii au vomitat din cauza frigului. Am decis să mă întorc la Kafranbel să iau niște lucruri calde din casă. Soțul a vrut să vină cu mine, dar am refuzat, nu vroiam ca ai noștri copii să-și piardă ambii părinți într-o lovitură aeriană și nu vroiam să-l pierd pe el. Am plecat în grabă. Mi-am reținut lacrimile în fața copiilor, ultimul lucru pe care l-am auzit a fost să mă implore să nu plec. Înainte, când plecam din Kafranbel, număram minutele până la întoarcere, dar această excursie a fost un coșmar. Pe drum mă gândeam la copii și mă întrebam dacă o să-i mai văd o dată. Când am ajuns la Maraat al-Nu’man, la 15 kilometri de oraș, l-am rugat pe șofer să-și deschidă walkie-talkie-ul astfel încât să auzim de loviturile aeriene. I-am spus: ”continuă să conduci, dacă moartea mi-e destinată mie, așa să fie”. Când am ajuns în Kafranbel, străzile erau goale. Am văzut casele distruse de bombardamente. M-am dus imediat la casa tatălui meu. Are 80 de ani și a refuzat să-și părăsească orașul, la fel ca vârstinicii din Kafranbel. În jur 11 seara, am fost în casa mea și la lumina telefonului mobil, am strâns lucrurile esențiale de care aveam nevoie. Am cerut un camion, dar a fost dificil să găsesc. M-am dus apoi la Salqeen pentru a găsi un loc de închiriat, dar peste tot era plin. Am văzut oamenii stând în aer liber. Am închiriat un magazin pentru a ne depozita lucrurile și am găsit o casă cu două camere mici împărțită cu alți 38 de oameni. Dislocarea este un dezastru, nu e diferit ca durere și cruzime de bombardamente. Unele familii încearcă să se întoarcă acasă și trăiesc sub bombardamente din cauza a ceea ce au suferit ca persoane dislocate. Ne temem că regimul va bombarda și noile case și că moartea ne urmărește oriunde ne-am duce”.

Doctorul Rashed al-Ahmad al cărui spital a fost bombardat de regimul sirian mărturisește: ”Astăzi trăiesc cu conștința grea că acum un an am făcut probabil o greșeală dând coordonatele spitalului către ONU. Este clar că instituțiile care ar trebui să ne protejeze au eșuat.”           

Pe 20 iunie o ambulanță a organizației Violet transportând răniți e bombardată și cei trei doctori, împreună cu persoana rănită din ambulanță sunt uciși. Abdulkader, Sa’er și Mahmoud sunt eroii uciși ai echipelor de salvare.

Pe 26 iunie sunt 10 civili uciși inclusi 2 voluntari de la ”Căștile albe” în timpul misiunii de salvare. 46 de orașe au fost targetate, 73 de lovituri aeriene, 17 civili răniți, 10 civili uciși inclusiv un copil și 2 voluntari de la ”Căștile albe”. Omar Kayyal și Ali Kaddour sunt voluntarii de la ”Căștile albe” uciși în timpul misiunii de salvare. Omar, de 28 de ani, e cunoscut pentru dedicația în munca sa și pentru bunătatea și respectul față de ceilalți. Întotdeauna când îl cheamă datoria, fuge la ambulanță și aleargă să salveze vieți în ciuda tuturor riscurilor. Omar a pierdut 2 frați în război. S-a căsătorit anul trecut. Fratele său Mohamed, de asemenea voluntar la ”Căștile albe” era la datorie când a primit vestea devastatoare. Ali, de 29 de ani, nu era vorbăreț dar era iubit de oameni. Nu se gândea decât la slujba sa. Ali și familia sa s-au mutat în Khan Sheikhun după ce au fost dislocați din    orașul Mourek din Hama. Chiar dacă familia sa e în Turcia, a ales să rămână în Siria la datorie. Omar și Ali erau cei mai buni prieteni și au lucrat în aceeași echipă.           

De la sfârșitul lui aprilie (26 aprilie) până pe 28 iunie au fost 129 de copii uciși. Lumea asistă pasivă la uciderea celor în jur de 1 milion de copii din Idlib.  

***

De la sfârșitul lui aprilie până pe 1 iulie au fost peste 300.000 dislocați, cel puțin 522 civili inclusiv 129 de copii uciși, 6 lucrători umanitari uciși, 33 de facilități medicale atacate, 77 de școli distruse. Pe 5 iulie e distrus și spitalul Hand in Hand din Kafranbel, atacat a doua oară în două luni de regim și ruși.

Oamenii din Idlib scriu mesaje papei Francisc cu ocazia vizitei lui Țarului Putin la Vatican. Oamenii care lucrează în domeniul medical, profesori și oameni dislocați îi spun papei să oprească targetarea copiilor, caselor, spitalelor și școlilor.    Era papa Francisc care a spus: ”nu există război bun sau război rău. Nimic nu poate justifica utilizarea instrumentelor de exterminare împotriva oamenilor fără apărare.” Armele rusești ucid bărbați, femei și copii în Siria și papa Francisc trebuie să urgenteze oprirea bombardamentelor din Idlib. Și Bissan Fakih, director de campanie la Campania Siria, cere ajutorul papei Francisc: ”Nu e o problemă complicată. Ce vedem acum sunt oameni prinși sub dărâmături ale propriilor lor case. Și se întâmplă că lucrătorii umanitari vin să-i salveze și atunci vedem imaginile hainelor lor însângerate și asta pentru că aceștia sunt și ei o țintă. Și aceasta nu e o problemă complicată, este o problemă de umanitate”. Iar papa Francisc spune că e foarte îngrijorat de civilii din Idlib.                   

10 doctori și lucrători umanitari printre care Miriam Orcutt, Diana Rays, Ahmad Tarkaji, Mohamad Katoub, Paul Spiegel, Leonard Rubinstein,  Samer Jabbour, Munzer Alkhalil, Mohammed Alabbas și Aula Abbara             semnează o scrisoare prin care cer acțiune internațională în ce privește situația din nordvest. Sunt trei milioane în pericol, mulți dislocați din alte părți, inclusiv 1 milion de copii.

În Mhambel sunt uciși 13 civili, majoritatea persoane dislocate, dintre care șapte copii pe 7 iulie. Fiindcă morga e prea plină, cadaverele sunt ținute afară cu bucăți de gheață deasupra lor.  

Pe 9 iulie avioanele au targetat o fermă din Maarat al Nu’man, ucigând două femei și doi copii. Pe 10 iulie 6 civili, inclusiv patru copii au fost uciși în orașul Jisr al-Shughur, conform Campaniei Siria. Două spitale, unul în Saraqeb și altul în Maarat al Nu’man au fost atacate. Trei civili au fost uciși în Maarat Herma, inclusiv Mahmoud Mohamed al-Ali, voluntar la ”Căștile albe”. În timpul nopții victimele au atins 13 uciși și 34 de răniți în cel puțin 18 orașe. Joi, pe 11 iulie cinci civili au fost răniți și opt răniți în Jisr al-Shoughur. Centrul ”Căștilor albe” din Khan Sheikhun a fost vizat de atacuri. Alți 19 civili au fost răniți într-un atac din Kafir. Școlile sunt și ele atacate.

Pe 12 iulie e iar un atac și e ucis un civil și răniți mulți în Idlib. Jurnalista Merna Al-Hasan mărturisește: ”Suntem aici în centrul orașului Idlib. Unde avioanele au lovit locuințele de două ori, în special din zona Sabea Bahrat. Aceste lovituri aeriene au targetat casele civililor, ucigând un civil și rănind 10. ”Căștile albe” după cum vedeți continua să caute și să salveze răniții prinși sub dărâmături. După cum vedeți, este o mare distrugere a proprietății civililor”.

La o lovitură aeriană dublă este ucis voluntarul de la ”Căștile albe” Mohammed al-Shaw’wa în timpul operațiunii de salvare după cum obișnuiește regimul. ”Targetează multiplu civilii și voluntarii de la ”Căștile albe””, spune Abu Yamen, activist media.     Regimul consideră echipele de salvare ”Căștile albe” teroriști.            .          

Un film filmat de Aleppo Media Center îi prezintă pe Umm Hayan în vârstă de 84 de ani dintr-o tabără de refugiați din Atmeh și pe băiatul de 12 ani, Mamdouh, care o ajută. Mamdouh o ajută pe bătrână să-l sune pe băiatul ei plecat în Turcia. Bătrâna  vrea să se reunească împreună cu fiul ei. El a făcut tot posibilul să o aducă peste graniță, dar nu a reușit. ”Când mă veți ajuta să-mi revăd băiatul? Când, dragostea mea?” Umm Hayan are 84 de ani și a trait cinci războaie în Siria. Mamdouh și-a petrecut jumătate din viață în război. Au format o prietenie deosebită. Îl îmbrățișează pe Mamdouh. Nu și-a văzut băiatul de cinci ani. A fugit în Turcia și nu-și permite să o aducă și pe ea. Mamdouh organizează o convorbire video între ei. ”Am dat tot pentru tine. De ce m-ai părăsit?” spune bătrâna. ”Mamă, am încercat totul,” răspunde băiatul din Turcia. ”Dacă pot să te aduc în Turcia, te aduc. Dacă nu, vin să trăiesc cu tine sub măslini”. ”Când?” întreabă bătrâna. ”Am încercat totul, mama”. ”Vreau să-ți simt mirosul din nou. Vreau să mor cu tine. Vreau să mor cu tine, nu am pe nimeni în afara ta”. Plânge. ”Nu plânge, mama, nu plânge”. ”Plâng pentru mine, plâng pentru mine, băiete”, spune mama. ”Când te văd, inima mi se deschide. Nu mă uita, băiete, spune bătrâna.” Umm moare însă și băiatul Mamdouh este rugat să nu o uite la fel ca fiul ei. Băiatul, mutat la o altă tabără de refugiați mai aproape de un spital (unde trebuie să meargă tatăl lui bolnav), nu a fost în momentul morții ei (era în altă tabără de refugiați) și trece pe la mormântul ei pentru a-și lua la revedere și a-și cere scuze că pleacă.

Pe 16 iulie atacurile cu bombe au vizat Maarshoreen din Idlib în piață și cartierele de locuințe. Au fost uciși 11 civili și răniți zeci, cei mai mulți copii. Bombele au distrus casele și piața. Incendiile au fost atât de puternice că unii au murit din cauza rănilor provocate de ele. ”Căștile albe” au intervenit pentru salvarea oamenilor și pentru a stinge focul. Pe 18 iulie au avut loc 8 atacuri aeriene la Jisr al-Shugour, ucigând un civil. Atacurile au vizat centrul ”Căștilor albe”, distrugând echipamente medicale care ajutau la tratarea răniților.     

Rafeeq Al-Huroub, o persoană dislocată din Kafranbel, căruia i s-a distrus magazinul mărturisește: ”Când a început bombardamentul, am stat în satul meu pentru că am crezut în importanța de a sta cu vecinii și familia în asemenea circumstanțe urâte. A sta împreună era esențial pentru a ne încuraja și a ne susține unul pe altul. Pe lângă acestea, sursa mea de venit era magazinul din sat, o altă motivație pentru mine de a sta. Am pus saci de sare pe care le-am ascuns într-un perete în cazul în care are loc un atac. Într-o noapte, când eram acasă, o serie de rachete cu mortar a început   să cadă asupra satului – exploziile erau enorme și înfricoșătoare. Când s-a încheiat rafala, m-am dus să verific magazinul, singura mea sursă de venit și am descoperit că era distrus sever și nu mai puteam să lucrez în el. Magazinul meu a avut un impact asupra celor care au rămas în ciuda bombardamentelor. Toți aveau un sentiment de rezistență și optimism văzând că magazinul meu e deschis. După ce l-am pierdut, am decis să merg undeva unde să fie mai sigur pentru a proteja viețile familiiei mele. Îmi pare rău Kafranbel, am pierdut totul, acestea au fost ultimele cuvinte pe care le-am pus pe pagina de Facebook. Sper că atacurile se vor opri astfel încât să mă întorc la Kafranbel, să repar magazinul și să mă întorc la lucru.”                       

Fotografia unui copil printre dărâmături a devenit viral. Aceasta a fost făcută de Bashar Al-Shaikh. Pe 24 iulie, regimul a bombardat zona rezidențială din Areha, din sudul Idlibului. O lovitură aeriană a lovit clădirea, făcând patru etaje să ajungă la colaps. Pe unul dintre etaje locuia Asmaa Naqouh de 29 ani împreună cu copiii ei (6 copii), Amenah (12), Dalia (11), Remas (8), Riham (5), Rawan (3) and Touqa (7 luni). Fotograful lucrează pentru SY24 și a fost printer primii care au ajuns la locul faptei. A început să filmeze și să facă fotografii, dar a auzit oameni țipând. A văzut doi copii țipând printer dărâmături. A făcut fotografii înainte ca acești copii să cadă și să atingă pământul.  S-a întâmplat în mai puțin de o secundă, în timp ce țipau ”tati, tati” și tatăl lor striga ”doamne, copiii mei sunt OK, copiii mei sunt OK”. Când au căzut, a închis camera și a alergat la ei. I-a cărat pe doi dintre ei și a început să caute un medic. A oprit o mașină și i-a dus la un punct de Crucea Roșie. Nu le puteau da tratament, pentru că situația lor necesita o atenție specială. I-a dus la spitalul Al Shami unde au primit primul ajutor și au fost trimiși la spitalul principal din orașul Idlib. Din nefericire, fetița mai mare a murit și băiatul mai mic este în stare critică din cauza căderii. ”Căștile albe” au putut să salveze copiii dintre dărâmături. Amenah și Remas au fost răniți și Dalia, Rowan și Touqa au fost răniți grav și sunt în îngrijire intensivă.            

Copiii, supărați că nu sunt lăsați la joacă, pun întrebări dureroase spune Esaaf Alrashid: ”Ce am făcut pilotului de ne bombardează, de ce sunt copiii bombardați?” Părinții au dificultăți de a răspunde. Fetița plânge uneori că este oprită să meargă la joacă, alteori se resemnează.  Când pleacă cu tatăl ei și se joacă pentru câteva minute, bunica este foarte îngrijorată. De obicei, când se bombardează se ascund sub o canapea gândindu-se că acolo vor fi mai greu de găsit. ”Când a fost ultima lovitură aeriană în Ma'arat al-Nu'man, beam cafeaua și ei erau lângă mine. Când aeroplanul a lovit, am sărit speriați. Nepoții m-au îmbrățișat și au fugit spre bucătărie, unde pereții sunt mai groși. Fețele lor erau palide și am spus ”nu vă fie teamă, nu vă fie teamă”. ”Nu ne e teamă, ție ți-e”, au spus ei. Deodată, am simțit mâna nepotului de trei ani ținând-o pe a mea, încercând să mă asigure că e totul OK, spunându-mi mie și surorii sale: ”este vântul puternic, nu o rachetă”. După acea zi însângerată și știrea bombardamentelor, morții și răniții, am văzut-o pe nepoata mea ținându-și păpușa, dar nu mai avea picioare. Am întrebat-o de ce a făcut asta și a răspuns: ”păpușa mea a fost lovită azi și o duc acum la spital”. Nu credeam că imaginația copiilor va suporta toată această durere.”

Doctorii de la Physicians for Human Rights s-au adresat Consiliului de Securitate ONU împotriva bombardării spitalelor. Susannah Sirkin, director Physicians for Human Rights a vorbit în Consiliu. ”Cercetătorii noștri au documentat bombardarea spitalelor în ultimii 8 ani. Încă de la începutul conflictului, asaltul neîntrerupt asupra spitalelor a fost un factor definitoriu și un mijloc deliberat de a distruge.” ”Anii noștri de documentare a distrugerii au revelat un puternic dispreț față de viața civililor”. Au fost 578 de atacuri la spitale de la începutul războiului, peste 800 dintre cei atacați uciși și peste 80% victimele regimului și aliaților săi. ”Aceeași distrugere este acum în Idlib, în nord-vest.” ”Cea mai gravă situație umanitară din secolul XI”. S-au găsit 43 de atacuri asupra facilităților medicale. Peste 500.000 de oameni au fost dislocați. Chiar dacă au fost communicate coordonatele spitalelor, acestea au fost totuși atacate. ”Spitalele care ar fi trebuit să fie cele mai sigure din Idlib, sunt exact contrariul”. ONU nu s-a ridicat la înălțimea atribuțiilor sale. ”Civilii au fost lăsați singuri de Consiliul de Securitate care a eșuat să-i protejeze.” ”Cerem încetarea violențelor asupra civililor” Și, de asemenea, solicită investigarea distrugerii spitalelor. Și-și dedică inițiativa curajului și dedicației celor ce au fost doctori sub focul bombelor.                                                       

Regimul se pregătește de o încetare a focului, condiționată de retragerea rebelilor 20 de kilometri. Nu știm dacă o va respecta. Și nu o respectă. ONU va investiga atacurile asupra școlilor și spitalelor. De pe 30 aprilie pe 2 iulie au fost ucise 835 persoane, dintre care 201 copii. Între februarie 2019 și iulie 2019, au fost ucise 799 de persoane, dintre care 216 copii și 166 femei. Peste 365.000 de persoane au fost dislocate din mai până în iulie. 110.000 au fost așezați în tabere, dar restul trăiesc sub cerul liber, fără acces la corturi, servicii medicale, articole sanitare și apă. Peste 50 de spitale și-au încetat activitatea. Pe 3 mai toate școlile și-au încetat activitatea. Între 17 februarie și 19 iulie, peste 40 de școli și-au încetat activitatea. Peste 399.000 de copii n-au mai mers la școală și 2.436 de profesori au încetat lucrul. 10 persoane au fost ucise, inclusiv 6  copii de la școală. Peste 7.000 de hectare de grâu și orz au fost arse de la sfârșitul lui aprilie 2019. S-au pierdut 21.000 de tone de recolte. Paguba este de 5 milioane de dolari. Prețurile alimentelor au crescut cu 35%.

***

Pe 14 august e ucis Younis Balouz de la ”Căștile albe” în timpul misiunii de salvare, printr-o lovitură dublă. De pe 26 aprilie 2019, data escaladării violențelor în Idlib, până pe 14 august, au fost masacrați 8 lucrători la ”Căștile albe”. Ceva mai devreme regimul a targetat ambulanțele SAMS, ucigând pe asistentul Mohammad Hosni Mchanen și șoferul Fadi al-Omar. Și peste 440.000 de persoane sunt dislocate. Și peste 900 uciși de la sfârșitul lui aprilie până în 15 august 2019. Doar între 11 și 15 august sunt dislocați 124.417 și duși către tabere unde mâncarea, apa, medicamentele și adăposturile sunt precare. Pe 15 august sunt uciși 14 civili într-o tabără de refugiați în orașul Hass, Idlib și 30 sunt răniți. Ceva mai devreme în Ariha o fetiță a fost ucisă și 20 de civili răniți.  

Pe 20 august regimul se apropie de cucerirea Khan Sheikhoun. Peste 530.000 sunt dislocați, adesea sub cerul liber, fără mâncare, apă, medicamente sau adăpost. De la sfârșitul lui aprilie până pe 20 august, au fost 881 uciși, inclusiv 228 copii. Printre armele folosite sunt arme incendiare, muniții cluster și bombe butoi . În weekend, între 17 și 18 august, au fost uciși 34 de civili, inclusiv nouă copii, unul nenăscut și mama lui. ONU face anchetă asupra distrugerii spitalelor, dar nu va lua măsuri. Săptămâna trecută un paramedic și șoferul ambulanței au fost uciși în Maarat al-Numan. A fost ucis și voluntarul de la ”Căștile albe”, Younes Balouz în timpul misiunii de salvare.

”Maarat al-Numan este sub foc.”, spune Aishah Touma, lider al comunității și mamă a trei copii care a fugit de atacuri. ”Copiii noștri sunt sub foc. Zeci de rachete sunt aruncate asupra noastră. Mă gândeam cum să explic sentimentele, ca mamă, când avioanele lovesc o țintă și casele se clatină, iar mobila se prăbușește în fața copiilor adormiți. Sunetul alarmei care anunță că avionul va lovi din nou ținta. Nu știu ce să fac. Să-mi țin cei trei copii în brațe? Vor acoperi brațele mele bine copiii? Știu că  nu-i pot proteja bine așa, dar e un instinct pe care nu-l pot controla. Sistemul de avertizare ne atenționează de un nou atac asupra aceleiași ținte, până când avioneale lovesc targetul de 10 ori. 23.000 de familii locuiesc în Maarat al-Numan și în jur de 8.400 de alte familii au migrat aici recent. În fiecare familie e o mamă care trece prin aceleași emoții ca mine. Nu îl avem decât pe Dumnezeu”.                                                                          

Noor al-Dein al-Dimashqi, de 45 de ani, refugiată din Ghouta de Est în Idlib s-a confruntat cu multiple dislocări, tortură, arestare, blocadă și înfometare, după cum arată un articol al lui Hussein Akoush în The Guardian. Și-a pierdut soțul în luna iulie 2019 din cauza bombardamentelor din Idlib în orașul lor Maarat al-Numan, iar băiatul în 2014. ”Am construit o viață timp de 30 de ani și am suferit atât împreună. Gustul morții e amar și greu de acceptat. Probabil singurul lucru cu care nu te obișnuiești niciodată”. ”Bombardamentul este fără oprire. Devine exact cum am experimentat în Ghouta”. Legat de soțul ei, ”Lucrul de care mi-e cel mai dor este băutul cafelei împreună”. ”L-am pierdut pe iubitul Saleem și pe tatăl său. Am pierdut casa. Sunt departe de sora mea din Ghouta. Războiul nu s-a încheiat. Dar eu mă simt învinsă.”

Pe 30 august mii de oameni au protestat împotriva atacurilor din Idlib, inclusiv din Bab al-Hawa la granița cu Turcia. Peste 1.000 de civili au fost uciși de la sfârșitul lui aprilie până pe 30 august și circa 500.000 au fost dislocați potrivit Campaniei Siria și OSDO. Unii au încercat să treacă granița și au fost opriți de turci, trăgându-se asupra lor și dând cu gaze lacrimogene. Extremiștii de la Hayat Tahrir al Sham aflați în control asupra zonei au tras asupra protestatarilor. Un nou acord de încetare a focului a fost anunțat. Dacă va dura cât primul care a fost încălcat după trei zile. Dar era necesar pentru a lupta cu teroriștii. Teroriștii bebeluși.                                                           

                 

***

     

Dar așa le trebuie câinilor ălora de teroriști (bebeluși îndeosebi). Și mai e puțin până la distrugerea completă a celor 3 milioane de civili din Idlib (din care peste un milion persoane venite din alte părți, care și-au pierdut casele deja și un milion de copii).

Situația economică din Idlib e proastă, nu sunt joburi, iar medicamentele sunt rare. Mulți trăiesc doar cu ajutoare umanitare, insuficiente și ele. Cumpără apă când își permit            . De asemenea, plătesc pentru a avea electricitate câteva ore pe zi. Oamenii aleargă pentru a-și încărca telefoanele înainte să se taie electricitatea  iar.  

 Ascensiunea rebelilor jihadiști, afiliați al-Qaida, de la Hayat Tahrir al-Sham (HTS) în nordvest, în Idlib, Hama și Alep agravează situația. Sunt reduse fondurile internaționale acordate spitalelor. Furtuna a lovit regiunea, ucigând 15 copii dislocați. Directoratul pentru Sănătate din Alep a dat alarma în ce privește tăierea fondurilor din cauza ascensiunii jihadiștilor. Situația se înrăutățește, spune Laila Kiki, director executiv al Campaniei Siria. ”Criza umanitară se agravează căci familiile din taberele de dislocați lovite de inundație și obligate să depindă de ajutorul umanitar nu au îndeplinite milioane nevoile de mâncare, apă și adăpost.”, spune Laila. ”Guvernele internaționale și organizațiile umanitare trebuie să facă mult mai mult pentru a proteja copiii și familiile lor de frig.” Centrele medicale sunt în pericol din cauza tăierii fondurilor, centrele de poliție ca Poliția Siriană Liberă și-au suspendat operațiunile, întreaga infrastructură civilă riscă să intre în colaps. Echipele de salvare ”Căștile Albe” merg însă mai departe. Consiliile locale alese democratic sunt pe punctul de a-și încheia activitatea și părăsi Idlibul.

Reputația jihadiștilor e proastă, sunt acuzați de management prost, autoritarism și preocupare pentru a răspândi legea islamică în locul libertăților civile. Jihadiștii sunt caracterizați de abuzuri și corupție spune Elisabeth Tsurkov, cercetător specializat în Siria, de la Forumul pentru Gândire Regională. Aceștia sunt în acest fel în ce privește 3 lucruri: colectarea taxelor, impunerea unei interpretări stricte a legii islamice și persecutarea oponenților (activiști, membri ai societății civile etc.). Echipamentele Poliției Siriene Libere au fost cerute de             HTS și deocamdată predate consiliilor locale, spune Mahmoud Al-Abbi, translator de la Poliția Siriană Liberă. Abbi spune că sunt deja lucruri în afara legii precum răpirile și asasinatele. Activiștii sunt foarte îngrijorați, mulți se gândesc să se ducă în nord în Afrin sau în Turcia. O dată ce HTS își consolidează puterea, următoarea mișcare este să țintească pe cei care se opun sau care reprezintă o amenințare, spune Haid Haid, cercetător la Casa Chatam. ”Preluarea teritoriului de HTS este o tragedie pentru cei care au stat bravi pentru o Siria liberă și democratică timp de ani de zile. Doar cu câteva luni în urmă, rezidenții din provincie au ieșit pe străzi pentru a protesta împotriva unei conduceri extremiste.”, spune Laila de la Campania Siria. ”Grupurile locale se tem de viitorul comunităților și cer acțiune internațională și ajutoare”, spune ea. 

Atarib, orașul, a fost cucerit de HTS care încearcă să obțină legitimitate, conform unui reportaj al lui Hussein Akoush și Bilge Kotan în TRT World. A încercat să evite confruntarea cu populația. Pe lângă păzirea punctelor de control militar, jihadiștii de la HTS merg în oraș cu pistoale și arme. Vor să câștige inimile locuitorilor. Dar este un mare deficit de încredere. Sarout al Shamal este un activist student care s-a opus HTS, regimului sirian și Statului Islamic. În timpul ofensivei pentru Atarib, casa activistului Shamal a fost lovită. Politica mai soft este menită pentru a obține un grad de independență pe teren. Acum HTS controlează consiliul local și poliția. Trebuia să fie alegeri pentru consiliul local, dar acum e controlat de HTS. Spitalele au cerut ajutor umanitar indiferent cine e în control asupra orașului. Poliția liberă și-a întrerupt activitatea și a înmânat echipamentele guvernului de salvare. În 2015, rezidenții din Atarib, cu Armata Siriană Liberă au învins regimul și Statul Islamic. ”Era mult altruism, flexibilitate și libertate în activitățile societății civile a orașului”, spune Shamal înainte de venirea HTS. HTS nu doar a hărțuit și arestat criticii, ci a și împușcat activiști și lideri religioși care au denunțat grupul pentru violență. Dirar Samer, activist, spune că arestările vor fi răspândite, activiștii fiind arestați zilnic. Oamenii se tem să mai facă activități civice. Atât Shamal cât și Samer se tem că orașul va fi etichetat ca paradis al jihadiștilor, după cum cele mai multe organizații umanitare au încetat să opereze aici. Voluntarii de la ”Căștile albe” (”White Helmets”) spun că oamenii au rămas descoperiți. Moustafa Shami, activist, și-a dedicat viața documentării crimelor HTS, cu riscul vieții. De aceea, Moustafa a părăsit orașul ca să nu fie arestat. Și-a lăsat familia și n-o va mai revedea curând.