Câinii de teroriști dislocați intern în Siria se confruntă și ei cu mizerie
și condiții extreme. Sunt pradă frigului și furtunilor care le dărâmă și inundă
corturile. Cei din Sinjar (Idlib,
Maarret al Nu’man) se plâng că nu au văzut vreo organizație internațională în
sprijinul lor. Singurul ajutor e
Dumnezeu. ”Suntem inundați de ploaie. Nicio singură organizație nu a venit să
ne ajute să ne pregătim corturile. Oamenii utilizează saci, îi punem pe
corturi. Corturile au fost pătrunse de ploaie, peste tot, ajungând la copii.
(...) ”Nu avem încălzire. Oamenii nu-și permit aparate de încălzit.” spune un
locuitor. Altă persoană mărturisește: ”Suntem dislocați și a fost greu să
ajungem aici. Ne-a plouat mult, dar nu avem protecție. Avem nevoie de
dispozitive de încâlzit și de corturi”. În 11 tabere de refugiați sunt
inundații, iar peste 25.000 își pierd corturile. Echipele de salvare ”Căștile
albe” (”White Helmets”) ajută sinistrații. 500.000 de sirieni sunt la risc în
iarna asta. Copiii își doresc pentru noul an să-și regăsească părinții
dispăruți, să-și recupereze casele și să meargă la școală din nou.
***
Oamenii din Ratyan, un sat din nordul Alepului, au fost forțați să-și
părăsească casele din cauza bombardamentelor regimului cu doi ani în urmă. Însă
au construit un ”nou Ratyan” în nordul Idlibului, ca dovadă a rezistenței lor
și a importanței caselor pentru cei dislocați. În jur de 80 de familii (500 de
persoane) locuiesc aici.
***
La tabăra de dislocați Deir Ballout din nord-vest nu există medicamente. Un
om a murit din cauza lipsei de tratament medical. Turcia ar trebui să se ocupe,
dar a ignorat situația.
***
Când oamenii se refugiază de la Hajin și apoi Baghouz unde e blocadă a
Coaliției internaționale a Statelor Unite împotriva Statului Islamic, trebuie
să străbată deșertul înghețat pentru a ajunge la tabăra de refugiați de la
al-Hool, aflată sub administrare a Forțelor Democrate Siriene (formate dominant
din kurzii de la YPG). Lângă câmpul petrolier Omar, femei și copii, mulți cu
fețele devastate de erupții, coboară din camioane, acoperiți de praf și
epuizați. Dima Qatran, 22 de ani și-a înmormântat unul dintre gemeni (de 11
luni) și încearcă să-l salveze pe cel rămas. ”Aveam gemeni, spune Dima
plângând. ”L-am înmormântat pe unul și al doilea îmi moare. Are diaree și
vomită în continuu. Nu mai suport. Fiica mea a murit de frig și de foame”.
”Dormim pe stradă de 11 zile de când a fost bombardată casa din Baghouz”. Se refugiase
în Baghouz din Albukamal. Tot ce vrea e să fie reunită cu familia, soțul care
lucrează ca bucătar în Turcia. ”Mi-e teamă de ei”, spune în ce privește Statul
Islamic. Se plânge de foamete. La Baghouz zahărul costă 30.000 de lire (dolari
257), de 30 mai mult decât în alte părți. Nu au apă de băut și spălat, nici
mâncare sau medicamente.
Sara al-Sahar, 32, trece împreună cu copilul pe care încearcă să-l
liniștească. ”Este înfometat și bolnav”, spune mama. Amina Hajj Hassan, 28, a
plecat din Baghouz (fost al Statului Islamic) cu băiețelul ei de 5 ani. Soțul
ei s-a refugiat cu cinci luni în urmă în Turcia unde lucrează. ”A vrut să
plecăm când bombardamentul a început, cu luni în urmă, însă ni s-a spus:
”kurzii vă vor ucide””. Noura al-Ali spune că soțul ei a fost arestat. ”Lucra
la un restaurant”, spune Noura. Asculta muzică în secret. Nu dorește decât să
meargă în Turcia. Abeer Mohammad, de 35 de ani, mamă a trei copii, spune: ”Nu
am luat altceva decât haine și lapte pentru cel mic. NU ne-a mai rămas nimic
oricum”. Umm Mohammad, o femeie de 45 de ani care a fost rănită cu șase luni în
urmă, mărturisește: ”am luat hainele pe care le-am putut strânge”. Khawlah
Hama, o femeie de 53 de ani se îngrijorează pentru fiul ei de 14 ani: ”se
sperie, nu are decât 14 ani”. Spune că sunt mulți încă acolo, în Baghouz, iar
oamenii sunt pregătiți să plece. Milad Hussein, un băiat de 13 ani răpit de
Statul Islamic, povestește despre islamizare, lucrul cu armele și bătăi. I-e
dor de familie. ”Aș vrea să-i întâlnesc pe mama și frații mei”, spune el.
Oamenii se plâng că nu au mâncat de când cu bombardamentele și blocada.
Copiii țipă. Peste 58.000 s-au refugiat, după Observatorul Sirian pentru
Drepturile Omului (OSDO), iar în tabăra de la al-Hool sunt peste 70.000. Andrej
Mahecic, reprezentantul ONU pentru refugiați, spune că foametea și frigul sunt
cauzele morții copiilor. Evacuările au loc prin deșertul înghețat noaptea, în
mijlocul bombardamentelor, aproape fără bagaje, către o tabără cu corturi.
Echipele ONU au format forțe rapide de intervenție, dar nu e suficient. Pe drum
nu sunt acordate ajutoare celor înfrigurați și înfometați, majoritatea femei și
copii. Peste 260 de copii mor din cauza condițiilor de pe drum și din tabără de la începutul
anului până în aprilie 2019, între 10 și 20 oameni mor în fiecare zi în tabără,
iar peste 70.000 trebuie să înfrunte frigul, inundațiile, igiena precară, foametea și lipsa de medicamente din
tabăra de refugiați. Sute rămân fără corturi în urma inundațiilor. Atunci când
protestează cu privire la condițiile din tabără, Forțele Democrate Siriene,
susținute de Coaliția Internațională a Statelor Unite, care controlează
teritoriul pe care se află tabăra, trag asupra protestatarilo
În tabăra al-Hool sunt sute de copii neacompaniați, arată Comitetul
Internațional al Crucii Roșii (CICR). ”Prioritatea acum este de a identifica
copiii neacompaniați, de a notifica guvernele că am găsit copii fără părinți și
a vedea dacă undeva din China
până în Argentina găsim o familie la care
putem trimite copiii, spune Peter Maurer, președinte CICR. Două treimi sunt
copii la al-Hool și o treime mame. CICR este supraaglomerat în ce privește
evidența celor veniți în tabără. Sunt și victime ale Statului Islamic precum
sclavele yazidi. Este dificil de identificat fiecare categorie în parte, care
este victimă sau nu. Europa nu vrea să ia înapoi luptătorii Statului Islamic și
familiile lor. Franța a repatriat cinci orfani, dar judecă de la caz la caz.
Per total, din ianuarie până în august 2019 mor 386 de copii din cauza condițiilor.
***
La tabăra al-Zouf din Idlib. După un filmuleț realizat de Aleppo Media
Center, oamenii se confruntă cu frig și inundații. ”Un cort nu rezistă la
ploaia cea grea. Stăm treji toată noaptea când ploile devin mai grele”. Nouha
Khabazeh, 38, trăiește și predă în tabăra de refugiați. ”Situația este rea, rea la școală, rea în tabăra de
refugiați. Este prea frig pentru copii. Sunt multe boli. Auzim de celelalte
tabere din Liban inundate, copii înghețați până la moarte. Lucruri pe care
mintea nu le poate concepe. Este de necrezut că se pot întâmpla acum. Oamenii
din alte țări stau la căldură și noi murim de frig. Îmi pare rău de copii,
copiii de la școală”.
***
La tabăra Atmeh de asemenea condițiile sunt dificile. Oum Ibrahim, 41,
rezidentă în tabără mărturisește: ”Acum este iarnă, nu avem combustibil, nu
avem căldură, saltelele sunt ude. Nu avem ce pune pe jos pentru ca să ne doarmă
copiii. Trăim o viață de suferință și umilințe. Nu știu ce să facem. Dumnezeu
ne ajută, nu avem alte opțiuni. Nicio organizație nu ne ajută și nimeni nu se
uită la noi. Vrem ca să-i pese cuiva, dar nimănui nu-i pasă”.
***
La tabăra Kamara iarna e friguroasă, iar ajutoarele reduse și insuficiente.
Oamenii au încercat să se încălzească cu focuri improvizate. Astfel, a izbucnit
un incediu căruia i-a căzut victimă micuțul Abdul Majid Alaa al Qadi.
***
Într-o tabără de dislocați din Hama, atacă regimul cu rachete. Când oamenii
încearcă să găsească adăpost la un punct de control militar turcesc, turcii
trag asupra lor, speriindu-i.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu