În
zonele cu refugiați condițiile sunt moderne și sublime, dar lipsesc cu
desăvârșire, la fel ca prezența și ajutorul ONU (O,NU, united nothings),
o instituție-fantomă pe care o mai chem în ajutor din reflex, la fel ca pe
Obama sau fostul meu șef-fantomă. O,NU o să vină la fel ca americanii pe care
îi așteptau bunicii mei la instalarea comunismului. Ori cum am așteptat cândva
un număr de dosar de la Parchet ori un bilet la telecabina din Bușteni (la o
coadă comunistă ori ca la vot în diaspora în 2014 și 2019). Și nu primesc nici
măcar un Sedatif PC pentru a mă calma, chit că nu are niciun efect.
În
Siria sunt mai mult de jumătate de populație dislocată (șase milioane intern și
șase milioane extern – peste un milion în Liban, (cel mai mare procent raportat
la populație), peste un milion în Iordania și peste 3.7 milioane în Turcia care
trăiesc în condiții de mizerie). Dar așa merită câinii ăștia de
refugiați-teroriști, în special bebelușii.
Ar
mânca și zeamă de pietre (dărâmături), numai că nu au cu ce să o gătească (nu sunt gaze sau
curent). Își mănâncă ghetele ca-n ”Goana după aur” a lui Charlie Chaplin.
Iarba, șobolanii și pisicile le-au consumat de mult. Ar mânca și vecinii numai
că aceștia sunt, la fel ca ei, un pachet de oase ce nu-i ajunge pe-o măsea unui
câine comunitar bucureștean. Bine că propaganda este necomestibilă și o
expectorează imediat. În cazul în care lucrează, medicii operează cu cuțitul de
bucătărie, la lumina telefonului mobil (dacă reușesc să-l încarce că nu e
curent), invidiind confortul și dotările din epoca de piatră.
Pe
11 noiembrie 2020 are loc o conferință la Damasc la care participă regimul și
Rusia și unde este promovată întoarcerea refugiaților pentru a ”reconstrui
țara”, după cum a declarat Putin. Este uimitor cum acești factori care continuă
să producă crime împotriva umanității în Siria cheamă refugiații să se întoarcă
fără nicio garanție a siguranței. Mulți refugiați se tem să se întoarcă din
cauza bombardamentelor, detenției, torturii și recrutării militare forțate.
Mulți nici nu mai au case să se întoarcă pentru că fie au fost distruse de
bombardamente, fie au fost preluate ilegal de regim. În Idlib peste un milion
de persoane trăiesc în condiții mizere în tabere de dislocați după ce orașele
lor au fost distruse de bombardamentele rusești și ale regimului. Deja țările
din UE, Canada și alte țări-donatoare și-au declinat prezența la conferință din
cauza crimelor de război comise în continuare de regim și aliați în Siria și
pentru că nu există condiții reale pentru o întoarcere voluntară sigură în
Siria a refugiaților. Printre participanți sunt organizații neguvernamentale
internaționale și agenții ONU din Damasc. Bune și conferințele la ceva, logic,
nu?
Activista
Jumana Hassan Shtiwe, activistă refugiată, ne povestește experiența sa legată
de această conferință și întoarcerea în Siria. A fost arestată în anul al
treilea când era la facultatea de farmacie, apoi și în anul patru. A fost
torturată (electrocutată și cu ”Scaunul German”), făcută ”teroristă”
nerecunoscătoare și amenințată cu moartea. Nu a putut să-și dea examenele. S-a
refugiat deși are surori și frați mai mici. ”De fiecare dată când vorbesc de
Siria cu surorile mai mici mă întreabă când te întorci? Nu am un răspuns. În ce
privește universitatea, desigur, m-au separat de ea și nu am putut obține nimic
de la ea și subiectul de a studia a devenit o obsesie și de
fiecare dată când am un examen, mă pregătesc pentru el cu atât mai mult că e
într-o altă țară. Când văd ce-mi doresc, nu mă pot gândi că nu-mi voi mai vedea
casa și să fiu în mijlocul familiei mele, încerc să nu fiu emoționată și
nervoasă și mă întreb dacă m-aș întoarce dacă ar fi o țară fără leu
(conducător)? Găsesc straturi de teroare, teamă, tristețe și memorii crunte,
acumularea lor face ca întoarcerea mea în țara închisoare să fie catastrofică.
Aflu pe Facebook despre conferința cu privire la întoarcerea refugiaților și mă
gândesc că nu voi reveni în țara închisoare din cauza panicii și a fricii. Nu
scriu pentru tristețe și regrete, sunt bine, tratată, dar este o oportunitate
de a reaminti pentru totdeauna brutalitatea pentru care nu se pot întoarce
refugiații”.
Tot
legat de întoarcerea sirienilor în Yarmouk (casă unde nu te simți acasă a
sirienilor palestinieni unde a fost o blocadă cruntă și au murit mii de foame),
regimul cere ca refugiații să demonstreze că au acte de proprietate și să
obțină aprobare de la poliția secretă. Lamis al-Khatib, activistă, dentist și
membră a Familii pentru Libertate aflată în Germania, care a părăsit Yarmuokul
în 2012, spune: ”Casa familiei mele a fost distrusă de bombardamente. Ei nu vor
să ne întoarcem. Nu am documente și munca mea de activist implică faptul că nu
voi primi aprobare de la poliția secretă. Rusia și al-Assad spun că vor ca
refugiații să se întoarcă, dar au făcut asta imposibil pentru noi. Desigur,
vreau să mă întorc acasă, dar nu pot atâta timp cât regimul sirian e la putere.
Sirienii continuă să fie arestați și să dispară și în ziua de azi. Soțul meu
Niraz Saeed a fost arestat de regim din 2015. Nu am pierdut doar casele, ci și
viața noastră ca familie”.
Pe
29 noiembrie 2020, refugiatul sirian Ameer al-Halbi, fotograf la Paris, este
bătut sălbatic și desfigurat de poliția franceză doar pentru că fotografia.
Pe
26 decembrie 2020, într-o tabără de refugiați din Liban (Minya), 115 corturi
sunt arse de localnici și peste 700 rămân fără adăpost.
Pe
5 martie 2021 Danemarca anulează 94 permise de rezidență siriene argumentând că
Siria este sigură. Refugiatul Akram
Bathiesh face infarct și moare când află
că i-a fost anulat permisul de rezidență și dreptul la azil. Celor din Damasc
(declarată zonă sigură) li se dă o lună să se întoarcă în Siria altfel ajungând
la o tabără de deportare, fără prieteni, joburi sau educație. Se încearcă
deportarea a sute de alți refugiați sirieni. Primul ministru Mette Frederiksen
urmărește scopul de ”zero căutători de azil” sub influența partidelor de
extremă dreapta. Campania Siria lansează o petiție împotriva acestei decizii și
sunt proteste în Siria și în Statele Unite și
în
UE. Mergem și noi la ambasada Danemarcei pentru a protesta împotriva acestei
decizii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu