vineri, 14 noiembrie 2014

Cine nu e cu noi e cu Băsescu, Ștefane!



Cum unii (hipsteri sau nu, cu tricouri și accesorii inscripționate ”mă piș pe el de vot”) refuză să voteze că așa e cool sau au oboshit să o facă la vârsta de 18 ani, după atâtea experiențe traumatizante, au apărut spoturi de motivare civică pentru a stimula partciparea la alegerile prezidențiale din 2014 (  Vino la vot!  ). Ștefan cel Mare, Mihai Viteazu sau Dracula, rămași singuri, fără armată, ne cheamă să nu ne pișăm pe el de vot și să mergem să alegem președintele țării. Eu nu mă piș pe el de vot: indiferent cât sunt de dezamăgită, când mă gândesc câți mor pentru dreptul la vot în alte părți și că, practic, democrația nu poate funcționa fără voturile noastre, mi se face rușine, mă târăsc până la cabina de vot și trântesc o ștampiluță pe partidul/personajul cel mai puțin toxic pentru Românica (în concepția mea). Și mi-e teamă că, dacă nu mă duc, vine muma lui Ștefan cel Mare cu furcoiul după mine!

Hm, nu știu dacă apelul lui Ștefan cel Mare a funcționat, dar mulți din diaspora au vrut să voteze, însă n-au mai apucat, după ce guvernul a modificat numărul și amplasarea secțiilor de votare. Au fost cozi ca-n vremea comunismului. Și numai Băsescu e de vină. În țara mea, Stracciatella (pe care mi-am instalat-o în cadă, umplând-o cu iaurt cu straciatella, pentru ca să fiu și eu la modă, căci în ziua de azi fiecare își face țară, pretutindeni pe glob) nu se întâmplă așa ceva, e totul impecabil organizat, observatorii OSCE pot confirma. Și să vedem dacă muma lui Ștefan cel Mare ar fi stat ore în șir pe drumuri și la coadă, în frig și zloată, ca să pună o șampilă. I-ar fi înțepat frumușel cu furcoiul pe toți. Ce să mai vorbim de tatăl nostru, Dracula! Cred că el i-a inspirat pe cei din echipa de campanie a lui Ponta să arunce cu 58 de găini moarte în curtea lui Iohannis, la sediul ACL. Doar nu o fi fost părintele Arsenie Boca, guru lui Ponta (cu care acesta se identifică potrivit ”icoanelor” electorale), la originea acestui gest creștinesc.

Din păcate, nu au lipsit atacurile la persoană, mizeriile de campanie negativă (ex. Iohannis nu e bun de președinte pentru că nu-i ”om complet” (n-are copii), e ”lucru”, neamț sau protestant). Dacă temele votului din diaspora (de mare actualitate), corupției, independenței justiției, plus unele aspecte economice (ținând mai curând de guvernare decât de președinție) au fost amplu discutate în dezbaterile TV dintre Ponta și Iohannis, tocmai subiectele legate de politica externă și afacerile europene (principala ocupație a președintelui), foarte fierbinți în contextul ascensiunii partidelor extremiste și tendințelor secesioniste în UE și al crizelor din Ucraina și din Orientul Mijlociu, nu au fost abordate corespunzător (la B1 TV – absență completă, iar la Realitatea TV (aproape la fel de amețită ca pe vremea când ”omora” protestatarii) – o singură întrebare referitoare la politica externă).

În schimb, băsismul a rămas o temă de campanie. Cine nu e cu noi e cu Băsescu. Puțin surprinzător și contradictoriu pentru un președinte care ”unește” România ca Ponta. Sau România nu e pentru băsiști? Ponta nu vrea să fie și președintele lui Băsescu? Ori al băsiștilor? Iohannis, la rândul lui, și-a subminat imaginea de neamț ”serios”, omul ”lucrului bine făcut” și exponentul unei Românii ”normale”: a venit cu răspunsuri improvizate, a părut nepregătit, paralel cu subiectele (mai ales la Realitatea TV, dezbaterea de la B1 TV fiind mai echilibrată, iar Iohannis ceva mai ofensiv). Nu că ”veverița Scrat”-Ponta-”Copy Paste” ar fi capabilă să producă altceva serios în afară de atacuri grave la adresa democrației și statului de drept din România, cum au fost cele din 2012. Pentru mine una, Iohannis a devenit uman și și-a recâștigat demnitatea când a cântat prima strofă din imnul României, la provocarea jurnaliștilor (  Klaus Iohannis a cantat imnul national intr-o conferinta de presa  ) și când a apărat discursul civilizat, în spiritul respectului față de adversar, cu orice riscuri: ”Decât să fiu mârlan, mai bine pierd”.

Indiferent de prestație, cei doi candidați s-au acuzat reciproc de băsism: Ponta pe Iohannis fiindcă e aliat cu oamenii lui Băsescu (ex. Blaga, Videanu, MRU) și are stilul lui Băsescu, Iohannis pe Ponta pentru că a semnat pactul de coabitare cu Băsescu în calitate de premier, iar Băsescu l-a acceptat pe Ponta ca prim-ministru, nu pe Iohannis. Băsismul e încă de actualitate și naște reacții virulente la televizor. Pământul arde și băsiștii se piaptănă în direct. Și numai Băsescu e de vină. Băsiștilor, treziți-vă!


P.S. Știe cineva, domnitorii din spotul de mobilizare la vot sunt și ei băsiști?



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu