Examen cu Big Brother (36): De ce să fiu un loser când pot să fiu martir?

Împachetez. Mâinile îmi tremură, totul îmi scapă pe jos din palmele cuprinse de o transpirație rece. Azi e duminică, trebuie să plec. Chit că nu ajung mai departe de capătul străzii, apoi mă refugiez, mai mult sau mai puțin discret, înapoi în casă. Cât să mai merg (pe jos, fără să mă teleportez)? Cine îmi cară mie bagajele? Și unde mă duc? Cine îmi mai aduce mie papucii încălziți pe calorifer și cafeluța fierbinte la pat, cum făcea pe vremuri bunică-mea, Mama Coca?  

– Unde plecași tu, Ilenică? Cui mă lăsași tu, Ilenică? se lamentează Promy, frângându-și mâinile, pe punctul de a-și smulge părul din cap (iar el ține la coafură!).

– Promy, termină cu teatrul ăsta ieftin! Parc-ai fi o bocitoare.

– Păi ce, numai tu să-ți faci showul? Mie îmi bagi pumnul în gură? Am și eu drepturi. Și, spune-mi, nu trebuie să mă prefac că mă sperii și mă îngrijorez? Nu trebuie să vin să te caut pe stradă și să te strig disperat, chit că te văd pe iPhone 7 unde ești?

– Promy, dacă mă mai monitorizezi, nu mă mai întorc niciodată. Și, să știi, dacă ieși pe stradă după mine și mă vede lumea cu tine, sunt și mai în nesiguranță. Unde ești tu, acolo e pericolul.

– Dacă nu plâng după tine, sunt nesmțit, am ajuns un bolovan, a rămas numai stânca din mine, cum a zis Kafka. Dacă plâng, mă dau în spectacol sau mă prefac. Dacă nu vin după tine, ești în pericol și mie nu-mi pasă. Dacă vin după tine, ești și mai în pericol și mie nu-mi pasă. M-ai înnebunit, Ile. Vezi că-ți spun acum o ”odă pentru Kim Jong Ile” de să mă ții minte! Sau mai bine o ”predică de Nana”, exact ca mătușă-ta.

– Dacă începi acum o ”predică de Nana”, o să fug înainte să-mi fac bagajele, așa că va trebui să-mi împachetezi tu lucrurile și să mi le aduci.

– Bine, Ile, cu plăcere. De fapt, din dragoste și disperare. Dar, spune-mi, te rog, de ce-ți faci tu întotdeauna bagajele duminica, iar luni te întorci entuziastă aici, acasă, în Olimp?

– Păi, Promy, funcționez pe principiul lui Bulă: ”sarmale-sarmale”. Știi povestea lui Bulă? Mânca, sărmanul, numai sarmale de luni până duminică și tot așa. Lunea era un fan înfocat al sarmalelor, joia începea să-și piardă entuziasmul, iar duminica le blestema. Pentru ca să o ia de la capăt lunea, cu avânt revoluționar și o poftă nebună de sarmale. La mine se aplică varianta ”cașcaval-cașcaval” sau ”brânzici-brânzici”, de luni până duminică. Eu sunt în mod obișnuit o adoratoare a brânzicilor, dar, duminica, brusc, mă satur. Am fobie de brânzici. Logic, nu? E exact invers ca în morala angajatului, cea inscripționată pe plăcuțe de lemn și vândută adesea prin târguri: acolo, oamenii sunt foarte deprimați luni, când încep serviciul, și în extaz duminica, în weekend. Eu nu. Eu semăn cu Bulă.

– Sunt invidios. Ce n-aș da să am și eu parte de atâta variație! Eu sunt născut duminica. În duminica lui Bulă. Și am rămas blocat acolo, degeaba blestem sarmalele. Natural born on Sunday. God created on Sunday.

– Atunci așteaptă ziua de luni, Promy. Titanii știu să aștepte, nu? Indiferent de asta, sper că demisia mea de la voi (a treia în semn de protest) e valabilă. Nu mi-ai dat niciun formular specific pentru a-l completa, a rămas doar o demisie verbală... Se pune?

– Cum să nu se pună? Iar Bebe și cu mine am zis chiar să sărbătorim, tu n-ai vrut. Și formulare am, normal. Ce, mie nu-mi trebuie pentru demisia mea pe care sper să mi-o dau înainte să primești tu numărul de dosar de la Parchet? Vrei unul? Sau mai întâi te ajut să-ți faci bagajele?

Refuz mai mult sau mai puțin politicos și continui să împachetez. Ce am? Mi-am pierdut iar răbdarea? Mi-am pierdut-o eu sau ”timpul nu mai are răbdare”? Dacă azi e duminică, mâine va fi luni, logic, nu? Sigur? Sau cel puțin probabil? Nu pot să aștept măcar până îmi vine numărul de dosar de la Parchet? Acum, în sfârșit, în Olimp e liniște... după ce au fost executați Știi Tu Cine... Zeus și Madame Hera și a fost dejucată lovitura de stat al lui Pando și a Antenuței. Ambele în mod inteligent și discret, pentru a nu genera noi scandaluri și a amplifica problemele deja existente. Cu câteva zile înainte de nașterea lui Bebe junior, Bebe senior a fost teleportat pe SPP1001, i-a transformat pe cei doi foști stăpâni ai Olimpului într-un snop apetisant de trifoi cu patru foi și i-a înghițit cât ai clipi. A făcut-o din nou invidioasă pe Rocinante, ca la execuția legală a timpului... a lui nenea Cronos.

Să minți și să furi (focul sacru) ca să salvezi vieți nu e un păcat. De asemenea, să pui deasupra soarta unei planete comparativ cu cea a unor dictatori care o amenințau și ar fi urlat, după ce ar fi făcut praf planeta, ca întotdeauna, ”Prometeu e de vină” sau ”SPP1001 e de vină”. Al Gore e rău, Al Gore e de vină. Antropofagia nu mai e constituțională, dar fitofagia este, în continuare, permisă, deci, procedura s-a încadrat în limitele legii. Sau legea nu se mai aplică pe alte planete? Ori titanii pot fi și ei consumați din nou, având în vedere că sunt legume? Indiferent de asta, titanii (Mene, Deu și Promy) au dansat dezlănțuit, un sirtaki (”Zorba”) de s-a zguduit pământul.

Imediat după marele eveniment, a avut loc un protest ”Salvați mogulii!”, iar sărmanul Promy, ”băiat deștept” din energie și infrastructură, IT și sănătate, încă zdruncinat de ultimele întâmplări și amețit de extaz, a crezut că se referă la el sau la Apollo, marele artist al poporului, multiplu (auto)medialiat. Surprinzător, Apollo și Caliope au fost, în sfârșit, arestați și se află sub anchetă. Sperăm ca aceasta să dureze cât mai mult, măcar 10-20 de ani ca la București. Din păcate, protestul ”Salvați mogulii!” nu-l viza pe el, ci pe patronul Antenuțelor, ”motanul Felix”, proaspăt devenit erou-martir și deținut politic, victima lui Băsescu, evident.

Chiar în momentul nașterii lui Bebe junior, în timp ce Promy o asista pe Mi Ko,  a survenit lovitura de stat a lui Pando și a Antenuței. Cu ajutorul lui Pando, Antenuța reușise să-și încarce coiful dezactivat și se pregătea să evadeze din Tartar, dar Promy a izbutit în cele din urmă să o oprească și să-i sustragă coiful. Antenuța a rămas, așadar, sub maximă supraveghere, dezonorată, fără coif, cu acces la net doar o dată pe săptămână și condamnată la porție dublă de mâncare din aia bio scârboasă, iar Pando a fost exilată pe VJ45, la ginerele său, Deu. Nu știu ce a fost în capul lui Pando: Antenuța nu ar fi împărțit cu ea puterea sub nicio formă. Se folosise de ea ca s-o șteargă din închisoare și să acceadă la putere. Ar fi ținut-o o zi-două prin preajmă, pe lângă tron, însă ulterior ar fi expediat-o în Tartar (în cel real!), aruncând, impasibilă, spre Pando, fulgerașe din sceptru și surâzând engimatic precum un Sfinx.

Pando a crezut-o pe Antenuța? Mai curând a vrut s-o creadă. La fel cum Promy, în ciuda exploziei Pandoruței de pe Gliese (când ea și-a exprimat foarte direct nemulțumirile legate de revoluție și reformă), a vrut să creadă că e doar o cădere nervoasă (le cunoștea foarte bine și pe ale lui) și că singurul ei mare păcat e nimfomania. Dar e nimfomania un păcat? Dacă vă uitați la ”Nimfomana” lui Lars von Trier, deocamdată permis de CNC, devine problematică această conceptualizare. Pentru Promy nu nimfomania a fost un păcat capital, ci faptul că l-a trădat și Pando, scurt timp după Pan. O persoană apropiată, din familie, de care era atașat... Un nou ciob de presse-papier (unul elegant, din platină, încrustat cu cristale Swarovski de un albastru intens, ireal ca florile de cactus de pe Gliese ori ca ochii Pandoruței) i-a străpuns inima. Sau era un piron? Asta-i politica, ăsta-i sistemul, ce e corect? Promy a încercat să rezolve discret și, în același timp, prompt, problema, evitând în mod diplomatic scandalul, foarte periculos în acest acest moment nu doar pentru el și familia lui, ci și pentru reforma din Olimp.

Cu siguranță (adică probabil), sărmanul Deu l-a strâns în brațe titanic și l-a umplut de băluțe de fericire pe tăticuțul său pentru că i-a trimis-o pe soacră-sa în exil, după ce a dat o lovitură de stat. Să nu uite cumva că e născut din spuma balelor. Din fericire, Pando a șters-o urgent, cu prima delegație sosită pe VJ45. Toată lumea s-a bucurat, cu excepția lui Epi care continuă să plângă după scorpia lui de nevastă. La câteva zile după tentativa de lovitură de stat, deși pe moment l-am susținut pe Promy și eram pregătită să-mi scot colțișorii de vampir ca să-l apăr pe el și democrația din Olimp, am fost posedată de Pando într-o noapte: l-am făcut pe Promy ”zdreanță, cârpă, pămpălău și jeg de trădător”. Ba chiar intenționam să-i introduc în fund compasul mare, de tablă cu care vroiam să înțep în clasa a VII-a intelectualii. ”Moarte intelectualilor!” Apoi mi-a părut rău. Eu nu-i voi ierta niciodată un lucru lui Pando: nu că l-a pipăit pe Promy (sub blugii strategic rupți la spate), nici că m-a posedat pe mine, nici că l-a abandonat și l-a înșelat nonstop pe săracul Epi, nici că a dat lovitură de stat tocmai când lucrurile începuseră să se așeze în Olimp, ci că, la lansarea Startarului turistic, l-a invitat exclusiv pe Dracula din România, în ciuda listei actualizate de Promy și de mine care-l includea și pe legendarul rege Dapix, inventatorul sistemului cușmocentric, al cușmo-piramidelor și al celebrei expresii: ”Barzăcopilviezure”.   

Atlas, ca de obicei, n-a observat nimic, era cufundat în jocul ”Plante vs. Zombie”. Bebe l-a ajutat să finalizeze nivelul 7, apoi Promy l-a teleportat pe VJ45 la terapie intensivă. Prima probă pentru VJ, înainte de a-l convinge pe Mene să emigreze și pe Dio să se dezalcolizeze! După două ore, Atlas a apărut pe malul oceanului, adormit, fără consolă. De atunci, sforăie la competiție cu Europa. Secretul calmului său englezesc nu e ”Suleyman Magnificul” ca la Chiron, ci consola. Însă, dacă îi privezi de serial sau de joc, cred că se declanșează revolte de proporții cosmice, un tsunami universal de zboară și Kim Jong-un până pe SPP1001.

Aveam de sărbătorit trei mari evenimente: nașterea lui Bebe junior (care seamănă leit cu mama lui, Mi Ko, a moștenit trăsăturile ei delicate și ochișorii ei căprui, luminoși), condamnarea lui Știi Tu Cine... Zeus și dejucarea fermă și ingenioasă a loviturii de stat, așa că am mers cu toții pe Gliese, la bungalourile în culorile curcubeului – eu, Promy, Mene, Mi Ko, Bebe junior, Bebe senior, Deu, Her, Alex, Jill (fără Don Quijote, are interdicție pe această planetă până va renunța la spadă, la armură și la salvarea domnițelor petrecărețe). În plus, trebuia să-l ducem pe sărmanul Epi, foarte afectat de ultimele evenimente și îndurerat de dispariția scorpiei de Pando, să-l consoleze un pic sirenele.

În sfârșit, pe Gliese, Promy a jucat meciul de fotbal promis pe stadionul olimpic ”Meneceu”, construit chiar de fratele său, Mene. De când visează bietul titan o statuie jucând fotbal! Astfel, deși mereu presat de timp și foarte oboshit, Promy a conceput echipament albastru ca florile de cactus de pe Gliese atât pentru echipă (improvizată ad-hoc și intitulată ”Nu mă uita”), cât și pentru majorete. Păi, dacă tot se dau titanii în spectacol, s-o facem și noi, să nu se mai simtă, săracii, singuri pe cruce. Jill, Mi Ko și cu mine am acceptat cu entuziasm să fim majorete.

Înainte de meci, am țopăit și am zbierat cât ne țineau bojocii: ”Nu mă uita” e cea mai tare / Madame Dezastru dă bine din picioare / Blonda cu tirul, Mi Ko cu Excelul / Și pe dușmani îi trimitem la Bellu / Titanii au talent să se joace cu focul / Și nu ne va învinge nici potopul”. Da, am și eu trei calități (să mi le repet, să le știu dacă mă cheamă cineva vreodată la interviu): 1. dau bine din picioare, 2. sunt expertă în demisii în semn de protest (ofer consultanță în acest sens la prețuri promoționale – un bilet dus până-n Tartar, căci de-acolo nu mai există întoarcere, ”lasciate ogne speranza voi ch'entrate”), 3. ii iubesc pe Promy și pe Dumnezeu. Încă îi mai iubesc? Sigur? Măcar probabil? Și până când?

Pe stadionul de pe Gliese nu se înjură... prea mult, nu se aruncă cu cutii de bere sau Cola (astea se reciclează), și în niciun caz cu petarde, scaune rupte sau spectatori dezmembrați. Polițiștii nu arestează și nu amendează membrii galeriei pentru jigniri aduse ”organului canin” ca în România. Cum nu era timp de dezbatere și trebuia luată rapid o decizie, Her s-a sacrificat să fie, simultan, căpitan de echipă și antrenor. A organizat doar două antrenamente înainte meci. Promy a jucat ca mijlocaș, a alergat surprinzător de bine, a driblat, a creat multe faze de gol, a intrat și la atac și a dat 7 goluri (unul la vinclu). Înfrângere umilitoare pentru ”dușmani”, mai rău ca a Braziliei în fața Germaniei (7 la 1) – la noi, 17 la 1. Chiar că i-am trimis la Bellu.

Am sărbătorit, totul e bine acum, atunci de ce mai plec? Și-l las pe Promy singur, fie și numai până luni? Dacă se întâmplă ceva tocmai în noaptea asta? Hm, poate că e mai bine să-l iau și pe Promy cu mine. O să-l întreb imediat, să verific măcar dacă acum se simte acasă în Olimp.

– Ce-ar fi să emigrăm în țările nordice sau să facem măcar o plimbare? Cu bicicleta?

– Lasă-mă, Ile, știi că de-abia merg pe jos până la budă, darămite cu bicicleta. Și m-am săturat să emigrez. Sunt un prost de dau din abis în abis, exact ca Brunnhilde. Nici oamenii pe care i-am creat și i-am ajutat să progreseze nu-s prea departe de mine. Evoluția continuă. Se prostesc din ce în ce mai mult. Ai văzut, coeficientul de inteligență a scăzut cu 14 puncte procentuale din secolul XIX, din epoca victoriană până acum.

– Asta au descoperit cercetătorii britanici? Ăștia, cercetătorii britanici, au mai descoperit că găina mutantă care nu-și pierdea vremea pe Facebook, ci făcea ouă de aur a născut un șarpe înaripat. Nu, nu, era ”Evenimentul” lui Cristoiu, ci cercetătorii britanici. Poate că l-a născut pe Quetzalcoatl. Apropo, Quetzalcoatl, șarpele înaripat, zeul toltecilor și aztecilor, a inventat și el civilizația ca tine. Spune-mi, te rog, Pando și-a tras-o cu Quetzalcoatl? Nu l-am văzut la lansarea Startarului turistic. Oricum, valoroși cercetătorii britanici! Mai bine investești în Startar decât să le dai lor bani de cercetare. Sau mă pui pe mine să prezic viitorul.  

Ce-am pățit? Am febră, sunt posedată de Bush Jr. sau am inhalat prea mult praf de pe videoproiector? Și eu, și Promy am jurat împreună (pe democrație, Constituție, Maretti și iPhone, nu pe Al-Lac, Al-Cool sau Al-Cola!) că nu vom mai ghici niciodată viitorul. Apropo de viitor, se pare că trendul e întoarcerea la natură, la paradisul adamic și la inocență. În acest sens, un deputat rus a propus să fie interziși pantofii cu toc (deformează picioarele), apoi tenișii și espadrilele (provoacă platfus): în curând o să umblăm iar desculți, știința ne întoarce la natură. Și UE a interzis porcul, țăranul român, parfumul Channel no. 5 și țigările mentolate. Europa arde și Madame Merkel se piaptănă. Bine că are părtul scurt și drept deja, ce ne făceam dacă stătea să se coafeze câteva ore cu placa în fiecare dimineață, ca știm noi cine, persoană importantă, VIP fără drept de vot. Și clericii discutau la căderea Constantinopolului despre sexul îngerilor.

Promy așază ultimul tricou, împăturit impecabil, în pungă, apoi în valiză. Oftează, își suflă bretonul negru, lung până la bărbie, filat, asimetric, perfect îndreptat cu placa și zâmbește trist:

– Legat de Pando și Quetzalcoatl nu comentez, nu mă cobor la nivelul ăsta. În ce privește scăderea IQ-ului, din păcate, Ile, e pe bune. 

– Atunci ăsta e și efectul pervers al civilizației tale, iubire. Oamenii sunt comozi, puturoși și nu mai sunt în stare de nimic. Incapabili să reacționeze, nu, nu numai la Madame Dezastru, ci și la stimuli precum o catastrofă ecologică sau un război. Uite, Europa și Statele Unite în criza din Ucraina și în cele din Orientul Mijlociu. Sau Atlas.

– Eu cred că e și o problemă socio-demografică. Oamenii inteligenți refuză să mai procreeze. Ce om inteligent mai face copii pe planeta asta, în ziua de azi?

Tac și mă uit în jos. Iau punga plină de tricouri frumos împăturite din valiză și încep s-o mototolesc, fâșâind melodios, fără să rostesc niciun cuvânt. Nu, în ziua de azi, oamenii mai mult sau mai puțin inteligenți care sunt dispuși să se implice, să acționeze ca să lase ceva în urma lor își fac țară, nu copii. Păi, ce, există vreo legătură între copii și țară? Copiii se fac pentru țară sau țara pentru copii? Vorba lui Roger Waters de la concertul ”The Wall”, ”No fucking way!” sau... ”La dracu’, nu!”, în traducerea Irinei Margareta Nistor. Vai de mine, tocmai mi-am adus aminte de țara mea, Stracciatella, o neglijasem și vroiam să-l rog pe Promy ceva, neapărat, înainte să plec: 

– Promy, dacă acum tot universul e al tău, Stracciatella e și ea țara ta, te rog să o recunoști și să nu mi-o lași fantomă! Urăsc fantomele, spun precipitat, înroșindu-mă.

– Da, Ile, universul e al meu, Stracciatella e a mea, sigur că da, dar nu e țara mea. E o cadă, nu o țară! Dacă mă chemi în cada ta, vin cu mare plăcere. Însă, dacă mă inviți în țara ta, o să te refuz, răspunde Promy pe un ton aparent calm și detașat, surâzând ușor superior.

– Și eu care vroiam să-ți ofer numai ție viză! Lasă, Promy, când o să-mi ceri tu azil în Stracciatella, o să te refuz și eu, o să-ți dau brânci afară din cadă, vreau să spun din țară.

– Ba din cadă. Și să știi că m-am săturat să emigrez. Am pierdut șirul agoniilor, infarcturilor, evadărilor și emigrărilor...

Îmi ia punga șifonată din mână și o pune la loc tacticos în geamantan. Apoi închide valiza și se așază pe ea încet pe ea, tronsnindu-și oasele. Își scoate o pungă de Maretti cu pizza, o desface și începe să crănțene bruschettele una câte una, plescăind și lingându-și degetele, cu pupilele dilatate de plăcere.

– Să-ți spun drept, dacă e ceva pentru care merită să mă întorc pe Pământ, acela e Maretti cu pizza, reia Promy. Totuși, când mă duc la shopping, trebuie să am grijă să nu care cumva să mă rătăcesc precum soldații-fantomă, ”omuleții verzi” ruși, la graniță. Prin țările sau... căzile altora! Misterioase sunt căile ”omuleților verzi”...

– Iubire, dacă văd ”omuleți verzi” în cada... ăăă... țara mea, îmi scot colțișorii de vampir. Fii atent, dacă te mai bate gândul să emigrezi, grăbește-te. Mai târziu e prea târziu. O să ajungă califatul talibanilor de la Statul Islamic (din Siria și Irak) până aici, în Grecia, ba chiar și în România. Acoperă și zonele care au aparținut/au fost supuse Imperiului Otoman. Iar Obama se uită și nu vede. Abia aștept s-o zăresc pe Antenuța fără coif, cu chador/burka, mutilată genital și încuiată în casă, la bucătărie, că muierile n-au voie să circule neînsoțite de un bărbat. Să nu deschidă gura neîntrebată și să răspundă atunci doar ce vrea califul. Iar Dio să consume Al-Cola, nu Al-Cool. Na, uite c-o să reușești asta fără să-l internezi la clinică pentru dezalcoolizare. Și poate că o să lupt și eu de partea talibanilor. De ce să rămân în țara mea mică și de căcat când pot alege puritatea islamică? De ce să fiu asfixiată de falsuri grosolane, minciună și copy-paste când pot asculta vocea lui Allah, să mă cutremur de adevăr și să urmez calea cea dreaptă a jihadului, la fel ca mii de alți europeni? Unica și adevărata, autentica și originala, inconfudabila și inegalabila voce a lui Allah este Statul Islamic și numai el. De ce să fiu o mizerie, un jeg, un gunoi nereciclabil când pot să fiu un taliban? De ce să lupt cu sistemul până mă fac praf când pot să port un război sfânt? De ce să fiu un loser când pot să fiu martir?

– Știi de ce, Ile? Mai ții minte când a-a-am-am... a-a-vut în-în-tâlnirea de gradul minus 25, altitudine 5500 metri cu Știi Tu Cine... Știi Tu Unde, tu apărai telecomanda de la portalul infernului și eu mi-am reproșat că nu m-am făcut un pic taliban ca să te salvez? Tu mi-ai spus că mai bine mori decât să fii salvată de un taliban și că mă iubești așa zdreanță, cârpă și pămpălău cum sunt, de nu-s capabil să omor o muscă și nu aș vrea să sufere nici o Drosophila Melanogaster. Eu însumi mi-am zis de nenumărate ori că prefer să fiu o legumă putrezită și storcită decât să mă fac zeu.

– Da, Promy, ai dreptate. Mereu ai dreptate, nu și drepturi. Chiar dacă împărtășesc cu talibanii revolta anti-sistem, nevoia de puritate, jihadul interior, spiritual (lupta cu sine pentru purificare și perfecționare, în numele lui Dumnezeu), dezgustul față de idolatrie și cultul sacrificiului, nu înseamnă că sunt de acord și cu scopul (califatul islamic unde se aplică una dintre cele mai opresive legi, sharia) ori cu mijloacele lor (jihadul exterior, războiul sfânt în forma sa militară).

Accepțiunea jihadului, atât în vechime, cât și în contemporaneitate, este dominant una militară, însă există și un înțeles spiritual (apărut sub influența sufismului) – războiul sfânt ca luptă interioară. Violența este permisă doar ca autoapărare, conform unor versete din Coran. Dar autoapărarea ce semnifică exact și până unde poate merge? Unii se pot simți atacați de cultura occidentală, cu valorile ei, și, astfel, îndreptățiți să riposteze prin forța armelor. Din păcate, deși a preluat (ca profeți), din cultura ebraică și creștină, pe Adam, Noe, Iosif, Moise, David, Solomon, Avraam, Iona sau Iisus, Coranul înregistrează unele atitudini intolerante la adresa persoanelor de altă religie (evrei, creștini) sau fără religie, exploatate de jihadiști pentru a se legitima. Mai ales în surele de la Medina, comparativ cu cele de la Mecca, atunci când profetul Mahomed se confrunta cu provocări mai numeroase și mai diverse, în calitate de lider religios, militar și politic. Unii spun că acestea din urmă ar avea prioriate, plasându-se cronologic ulterior.

În ultimele luni, mii de copii și tineri nu doar din Irak și Siria, ci și din Europa, Turcia sau Statele Unite au hotărât să asculte cuvântul lui Allah din Coran și să se înroleze în Statul Islamic. Abu Hattab, un băiețel de 13 ani (de vârsta lui fii-miu) din Turcia, recent înscris în Statul Islamic, știe deja să tragă cu mai multe arme, inclusiv cu mitraliera. El a declarat presei: „Nu vreau să mai ies cu prietenii mei, să mă distrez. Allah ne-a ordonat să luptăm pentru viaţa viitoare. Înainte mă duceam în parc, la mare, însă mi-am dat seama că greşeam. Acum am ales calea dreaptă. (...) Îmi place Statul Islamic, deoarece ucide necredincioşii, non-suniţii şi cei care s-au convertit la alte religii decât Islamul. Oamenii ucişi de Statul Islamic sunt agenţi americani. Trebuie să-i eliminăm, aşa cum spune Allah în Coran.” Și în Coran e cuvântul Domnului, transmis direct profetului (nu mediat cum e în Biblie), incontestabil și etern valabil, oriunde pe pământ.

Și, pentru a duce cuvântul Domnului mai departe, jihadiștii decapitează, crucifică, lapidează, iau oameni în sclavie, trec prin foc și sabie (la propriu) sate, orașe și cimitire ale ”necredincioșilor” (yazidi, creștini) sau ”ereticilor” (musulmani șiiți), dar și ale credincioșilor de origine kurdă, suniți aidoma lor. Nu au milă nici monumentele străvechi: au aruncat în aer mormântul lui Iona (profet islamic!) din Mosul, împreună cu moscheea sa (sunită!) – un gest simbolic în lupta lor anti-idolatrie, pentru redeșteptarea adevăratei credințe și reînvierea practicilor religioase originare. Israelul, de asemenea, a reușit anul acesta, în timpul războiului său ”chirurgical” din Gaza, performanța de a produce distrugerea moscheei Al-Omari, monument istoric și cultural. Iar, apropo de Iona, în Iran, Mohsen Amir Aslani, un ”eretic”, ”dușman al poporului”, a fost executat pentru insultarea profetului Iona. ”Pagube colaterale!”

Talibanii de la Statul Islamic au reușit asemenea performanțe de purificare religioasă și etnică (nu doar împotriva minorităților creștine/yazidi sau ”ereticilor” șiiți, ci și contra kurzilor suniți ca și ei), încât până și al-Qaida lui Bin Laden din care se trag (originară din mujahedinii sponsorizați de americani să lupte contra Rusiei sovietice în Afganistan) s-a dezis de ei. Binecuvântați să fie Al-Lac, Al-Cola, Qatar, Arabia Saudită, Turcia și... Statele Unite care au sponsorizat sărmanii martiri jihadiști sau au închis ochii atunci când Statul Islamic făcea prăpăd în Siria, pentru a trece ulterior la Irak. Somnul rațiunii naște monștrii, nu-i așa, Obama?

Promy își suflă cu forță bretonul, își îndreaptă spatele anchilozat milenii de paralizie liber alaseă și se ridică în picioare. Are fața congestionată, îmbrobonită de sudoare, iar ochii negri melancolici, umbriți de gene lungi, îi ard. Inspiră adânc, încercând să-și regleze respirația, apoi rostește încet, dar apăsat:

– Iar ideea de a nu forța pe nimeni să adere la islamism, prezentă într-unul dintre versete și citată ca exemplu de toleranță religioasă, ce înseamnă, Ile? Ai de ales între convertire, sclavie sau moarte? La Statul Islamic cel puțin cam așa e. Indiferent de asta, scopul NU scuză mijloacele. O acțiune este definită în primul rând prin mijloacele ei, nu prin scopurile ei. Republici comuniste, fasciste, califat islamic, țări-fantomă, toate sunt niște utopii construite și consolidate prin minciună și teroare. Să premiem atunci minciuna și teroarea? Să le cauționăm? Ce vorbeam mai înainte? Suntem capabili de orice? Nu, și asta e bine. Capabili de orice sunt doar bărbați adevărați ca Știi Tu Cine, țarul Putin sau califul Ibrahim al Statului Islamic.

– Să facem atunci, cu toții, din dragoste și disperare, un jihad spiritual pentru a rămâne oameni și a calcula corect ”2+2=4”, pentru că toți suntem frați și toți ne uităm la ”Suleyman Magnificul”, evrei, creștini, musulmani sau budiști, spun cu glas tremurător și ochii în lacrimi. Să nu ne temem decât de noi înșine, căci ”Binele ce te întâmpină vine de la Dumnezeu, iar răul ce te întâmpină vine de la tine însuți”, spune atât de frumos Coranul, și pentru toți ”Dumnezeu e un scut îndeajuns.” Invitația la jihad interior și la aromonie exterioară o lansează cineva cu autoritate. O ”nebună”, ”maimuță posedată”, ”femeie născută la PMS”, ”catastrofă”, ”dezastru”, ”vacă proastă”, ”intelectual depresiv”, ”sclavă obraznică”, ”băgăcioasă”, ”Vampi”, ”Fata lui Dracula”, ”golancă”, ”ciumpalacă”, ”homosexual” (care critică mari filosofi, deținuți politici și martiri creștini ca Gigi Becali), ”teroristă” și ”trădătoare”! Jur pe Al-Cool, ă, pardon, pe Al-Cola, ă, pe Mecca! Și-așa plecasem pe drum spre Mecca precum emirul din poezia lui Macedonski când am început lupta cu sistemul din România. Jur pe Mecca!

– Ba să te juri pe fabrica ta de diplome, doamna!

– Taci, Promy! Ține-ți ciocul ăla cârcotaș. Am și eu demnitatea mea. Dacă-mi mai zici așa, te decapitez! Scuze, am glumit. Nici nu știu ce să mai spun. Pneumoultramicroscopicsilicovolcaniconioză...

– Barzăcopilviezure, barzăcopilviezure, barzăcopilviezure...