Hei, Europa veselă vasală, nu-i așa că e bună și propaganda din buletinele meteo la ceva?

Ca urmare a retragerii Occidentului, a lipsei de strategie și a vidului de putere din Orientul Mijlociu, Țarul a profitat pentru a umple golul, ieșind în apărarea directă, militară, prin intermediul loviturilor aeriene, a talibanului-șef din Siria și a regimului său. Încearcă să mențină măcar zona alawită sub control și să-i facă loc talibanului-șef la masa de negocieri. Merită, doar luptă cu terorismul. Poate îi acordăm și premiul Nobel pentru Pace. Politicienii ruși consideră absolut ineficiente și ridicole acțiunile, foarte limitate de altfel, ale Occidentului în Siria. Astfel, parlamentarii ruși ironizează loviturile aeriene ale lui Obama împotriva Statului Islamic și strategia ”train and equip” care a contribuit la crearea unei trupe de senzație de circa 60 de Supermen pentru a lupta cu regimul și Statul Islamic (răpiți, sărmanii, a doua zi de al-Nusra, afiliată al-Qaida). Și, băi, idiotule, ratatule lipsit de soluții, vorba califului Statului Islamic, dacă vreți să negociem cu opoziția moderată, dați-ne nume! Care opoziție moderată? Care... opoziție? Și FSA ăștia ai voștri, rebelii ”moderați” (pe care nu, nu i-am bombardat noi, jurăm pe votcă, pe Țarul nostru și pe Țarul sirian, ci Statul Islamic) sunt extremiști/fabrică de extremiști sau o structură-fantomă.

Oops, dar ”omuleții verzi” ce-or fi? Războaie-fantomă cu victime reale! În stilul regimului sirian, Țarul derulează și el atacuri aeriene nediscriminate (utilizând arme fără precizie, fără capacități de targetare) cu victime civili: bombardează moschei, spitale de campanie, tabere de refugiați, monumente și situri arheologice la competiție cu Statul Islamic (de exemplu, satul antic Sanjella din Idlib). Peste 90% dintre atacuri nu vizează Statul Islamic, ci ceilalți rebeli. Din exces de zel (în lupta cu Statul Islamic, logic, nu?), a intrat și în spațiul aerian iranian (aliat al regimului) și turc (adversar) și a construit propria zonă de excluziune aeriană pentru talibanul-șef din Siria și regimul său, monopolizând spațiul aerian sirian. Ba a adus și trupele speciale Spețnaz ca să elimine pe oricine amenință pe talibanul-șef (adică toți copilașii, activiștii media, intelectualii, jurnaliștii, medicii, echipele de salvare). Se laudă că a ucis 300 de rebeli ”de la Statul Islamic” în 24 ore. Și nu doar atât: a lansat rachete și din Marea Caspică, provocator, într-o demonstrație de forță și fără să anunțe pe nimeni. Iar serviciile secrete americane par la fel de surprinse, confuze și paralizate ca Obama. Și numai Statul Islamic e de vină.

În legătură cu atacurile Rusiei, dr. Martini din Idlib, fondator al Orient Humanitarian Relief,  manager a 10 spitale de campanie, supraviețuitor... deocamdată al bombelor-butoi, al atacurilor chimice și al torturii regimului (un profesionist adevărat care și-a continuat munca după ce au fost uciși colegii săi și el însuși a fost arestat pentru că și-a respectat Jurământul lui Hipocrate și a refuzat să trateze exclusiv susținătorii regimului), comentează: “Forțele ruse au venit să continue ceea ce a început regimul. Cred că regimul le dă țintele și locațiile. Nu e Statul Islamic aici, absolut.” Și se pare că mai nimeni nu mai poate opera în spațiul aerian sirian. Cu excepția Țarului. Iar condițiile meteo în octombrie sunt ”ideale” pentru a bombarda Siria, conform buletinului meteo de la canalul TV Rossiya 24 (cu toate că rușii au declarat că au intrat accidental în spațiul aerian turc din cauza vremii urâte). Propaganda în buletinele meteo nu apărea nici în vechea URSS. E o întreagă campanie care arată spectaculos desfășurarea de forțe, exhibarea puterii Rusiei. Aceasta a determinat publicul din Rusia, inițial împotriva intervenției (declarându-se neinformat și temându-se probabil de un nou Afganistan), să fie acum e de acord într-un procent de 72%. Bună și propaganda din buletinele meteo la ceva!

În Statele Unite, criza refugiaților și intervenția Țarului în Siria fac mai populară ideea unei zone de excluziune aeriană, deși se manifestă temeri în legătură cu riscul unei confruntări cu Rusia. Zona de excluziune aeriană câștigă tot mai mulți adepți din motive de protecție a civililor, pentru oprirea refugiaților, pentru mărirea presiunii asupra Statului Islamic, pentru a realiza un pas înainte spre negocieri de pace, dar și pentru a riposta odată la intervențiile Țarului și creșterea influenței sale în Orientul Mijlociu, în paralel cu reducerea celei americane. Dintre prezidențiabili, Hilary Clinton, Chris Christie, John Kasich, Carly Fiorina, Marco Rubio și Bobby Jindal sprijină această idee. Senatorul John McCain a susținut-o de la început, împreună cu înarmarea rebelilor moderați. Interesant, Hilary Clinton vrea să inițieze o astfel de zonă prin colaborare cu Țarul. Oops, Țarul și-a creat-o deja pe a sa, pentru a proteja regimul, nu poporul masacrat de acesta (se pare că, dacă în alte părți regimurile trec, popoarele rămân, în Siria e invers). Desigur, adică probabil, dragă Hilary, Țarul e un partener de încredere, un bărbat adevărat care știe să comunice cu planeta doar cu bombe, tancuri și ”omuleți verzi”, la fel ca prietenii săi.

Reticent, în continuare, față de orice intervenție, rămâne Big Brotherul-fantomă, Obama, deși până și John Kerry, membru al cabinetului său, a propus o dezbatere serioasă în ce privește zona de excluziune aeriană. Obama crede că Țarul și-a vârât singur coada în capcană în Siria, ca-n Afganistan (să-i plângem de milă, nu?) și, pe de altă parte, apreciază că oamenii din Orientul Mijlociu trebuie să învețe mai întâi să conviețuiască, altfel degeaba intervenim (să-l invităm pe Obama să conviețuiască pașnic cu regimul sirian și cu Statul Islamic?). Armata americană are rețineri pentru că sunt miliarde de actori în spațiul aerian sirian (inclusiv Rusia) și, totodată, e dificil să selectezi trupe terestre credibile pentru coordonarea zonei. Unii se așteaptă și la al treilea război mondial, război nuclear sau apocalipsă. Dar, vorba unui critic rus al Țarului, poate declanșa așa ceva un fanfaron care își face injecții cu botox și poze la bustul gol? Să avem totuși grijă, mai târziu e prea târziu. Rățoiul Donald Trump, la rândul lui, este ostil oricărei intervenții americane în Siria, consideră că Țarul i-a dat o lecție de conducere lui Obama și ne asigură că acesta se va împotmoli în Siria ca în Afganistan, iar în legătură cu refugiații își exprimă franc temerile... nu numai de terorism, ci și de o potențială lovitură de stat. Mai periculoși ca Țarul, logic, nu?

Opinia publică americană este și ea din ce în ce mai favorabilă unei zone de excluziune aeriană, deși înțelege riscurile. Potrivit unui sondaj Rasmussen, reprezentativ la nivel național, desfășurat în perioada 6-7 octombrie, 45% dintre americanii cu drept de vot sunt de acord cu înființarea unei zone de excluziune aeriană în Siria față de 26% împotrivă, respectiv 29% care nu știu/nu răspund. 31% cred că o asemenea intervenție va reduce violența în Siria în timp ce 16% consideră că, dimpotrivă, aceasta va crește, iar alți 31% apreciază că nu va avea niciun impact asupra violenței. În același timp, majoritatea sunt îngrijorați de posibilitatea unei confruntări militare cu Rusia dacă se va introduce o zonă de excluziune aeriană (67%). De asemenea, 68% opinează că Statul Islamic va profita de o asemenea zonă de excluziune aeriană. În ce privește relația cu Rusia, doar 11% o privesc ca pe un potențial aliat în lupta cu Statul Islamic.

Dar ce spun sirienii, dacă interesează pe cineva de pe planetă? Is there anybody out there, Planet Syria? Iată ce ne comunică un sondaj în rândul refugiaților sirieni, realizat cu ajutorul Social Science Center Berlin: 70% fug de violența comisă de regim (față de 32% - de cea a Statului Islamic). 77% au plecat de teama arestărilor/răpirilor făcute de regim (față de 42% - de a arestărilor/răpirilor operate de Statul Islamic). Doar 8% vor să se stabilească în Europa, însă, pentru a se întoarce în Siria, talibanul-șef trebuie să plece (52%). De asemenea, 73% consideră bombele-butoi o amenințare la securitatea personală. Dintre potențialele măsuri pentru a ameliora situația în Siria și a-i ajuta să rămână în țară, 58% cred că o zonă de excluziune aeriană ar facilita acest lucru, în timp ce 24% menționează ajutorul umanitar sporit. În ce privește cauzele războiului civil, 79% opinează că reprimarea militară a protestelor din 2011 a condus la conflictul de azi.

Vox populi... dar ce propun politicienii din Statele Unite? Date fiind minusurile curente ale administrației Obama, pentru a crea o imagine de forță a Statelor Unite (spre deosebire de cea de azi) în raport cu Rusia, senatorul Ted Cruz recomandă: punerea în vigoare a Magnitsky Act (tragerea la răspundere a ofițerilor ruși acuzați de crime împotriva umanității), creșterea înarmării (a apărării anti-rachetă, reduse cu 25%), reintroducerea unor site-uri de interceptare în Polonia și Cehia (anulate în prezent). În acest moment, administrația Obama a renunțat la strategia ”train and equip” în Siria (care a condus la trupa de 60 de Supermen, răpiți a doua zi de al-Nusra), decizându-se să se axeze pe înarmarea unor lideri rebeli, atent selectați, pentru a lupta cu Statul Islamic. Însă rebelii au ca prioritate regimul (principalul pericol pentru sirieni și autorul dezastrului curent), nu Statul Islamic, și, dacă nu vor fi susținuți puternic militar, nu vor putea progresa semnificativ.

În Europa, intervenția Rusiei a declanșat critici vehemente din partea unor politicieni: Tony Blair și Hollande condamnă atacurile Rusiei, susțin înarmarea rebelilor moderați și solicită căderea talibanului-șef din Siria. Însă Hollande a venit cu o propunere cel puțin la fel de ciudată ca a lui Obama referitoare la trainuirea celor 60 de Supermen care să lupte cu Statul Islamic (nu și cu regimul, principalul pericol și responsabilul pentru dezastrul actual): FSA (rebelii moderați, sprijiniți de Occident) să colaboreze cu armata siriană în lupta cu Statul Islamic. Propunerea i-a plăcut numai Țarului, doar că nu știe cine e FSA. Deși îi bombardează de două săptămâni, la fel ca pe toți ceilalți rebeli, cu excepția Statului Islamic. În Marea Britanie, Andrew Mitchell (conservator) și Jo Cox (democrat) doresc creșterea ajutoarelor pentru refugiații sirieni din Liban, Iordania, Turcia (așa cum a procedat Marea Britanie), dar și introducerea unei zone de excluziune aeriană (interzisă bombardamentelor regimului și Statului Islamic) pentru protecția civililor și ca un pas înainte către negocieri de pace (un semnal transmis regimului/Rusiei pentru a veni la masa negocierilor).

Potrivit unei declarații adoptate de miniștrii de Externe ai statelor membre UE, soluționarea pe termen lung a conflictului sirian este o urgență, subliniindu-se că “nu poate exista pace durabilă cu actualii conducatori.” ”Regimul Assad poartă cea mai mare responsabilitate pentru cei 250.000 de morți cu care s-a soldat conflictul și pentru milioanele de persoane strămutate”, mai arată documentul citat, cerând tuturor părților să înceteze “bombardamentele nediscriminate”. Tusk și Schulz s-au întâlnit cu Erdogan (vechi promotor al unei zone de excluziune aeriană) pentru a discuta despre situația din Siria. În cadrul acestei întâlniri, Tusk a precizat: ”am căzut de acord că soluția nu poate avea loc având Rusia aliat al președintelui al-Assad și bombardând forțele opoziției”. De asemenea, la Consiliul European, a fost condamnată intervenția Rusiei pentru că prelungește conflictul, subminează un proces politic, agravează situația umanitară și stimulează radicalizarea.

Dar, surpriză, persistă unele diviziuni în cadrul UE, produse chiar de cineva care a lansat anterior un apel la unitate și solidaritate în ce privește criza refugiaților, nimeni altul decât președintele Comisiei Europene, veșnic glumețul Jean-Claude Junker: ”Europa ar trebui să trateze Moscova cu mai mult respect şi să lucreze pentru ameliorarea relaţiilor cu Rusia, asta în loc să cedeze diktatelor venite de la Washington. (...)  Da, spun cu mare sinceritate acest lucru, trebuie să-i tratăm pe ruşi în mod corect. Din conversaţiile mele cu Putin ştiu că nu acceptă fraze precum cele în care Barak Obama a afirmat că Rusia este o putere regională. Ce vrea să spună asta? Rusia nu poate fi tratată astfel!” A fost o glumă? Era vorba de Europa veselă sau vasală? Și, mai exact, cui trebuie să-i fie Europa veselă vasală? Rușilor sau americanilor? Rușii ne-au (tot) demonstrat cât de interesați sunt de democrația, stabilitatea și securitatea europeană, logic, nu?

Până ne hotărâm cui vrem să închinăm Europa veselă, să spunem din start, loviturile aeriene (fie ale Țarului, fie ale Coaliției împotriva Statului Islamic) nu sunt suficiente, e nevoie de trupe terestre cu care să colaborezi, iar în acest caz Țarul dispune de un avantaj: trupele terestre ale regimului, prin care și-a inserat și soldați-fantomă, ”omuleți verzi” ca-n Ucraina. Plus ”omuleții verzi” din Iran și Hezbollah. O, luptă împtriva terorismului alături de teroriștii de la Hezbollah și de un regim terorist. Bravo! Ar mai putea trimite 150.000 de ”voluntari” ruși, trupe terestre, conform Daily Mail. Să sărbătorim? Iranul și-a suplimentat și el trupele. Cu ajutorul loviturilor aeriene rusești, armata siriană, împreună cu Hezbollah și soldații-fantomă iranieni, a reușit să recupereze teritoriu: a recâștigat satul Kafr Nabudeh din Hama, un punct strategic ce poate deschide accesul spre Idlib, ocupat în prezent de rebeli.

Ca răspuns la intervenția Țarului și la reacția Iranului, Statele Unite au trimis 50 de tone de muniție rebelilor și rachete anti-tanc coaliției împotriva Statului Islamic formate de rebelii arabi de la Raqqa Revolutionaries Front și kurzii de la YPG (sperând să lanseze cât de curând o ofensivă asupra ”capitalei” ”califatului”, Raqqa). Arabia Saudită va crește suportul militar pentru rebeli și va introduce poate sancțiuni economice. Dar o chemare la jihad  cu Rusia din Arabia Saudită & Co. va spori, probabil, terorismul și instabilitatea, putând conduce la un război total în Orientul Mijlociu și la atentate în Rusia. Asta pe lângă jihadul cu Statele Unite, al căror președinte-fantomă este numit direct ”un idiot, ratat, lipsit de soluții”. Și Statul Islamic jubilează, atrăgându-și noi recruți. De fapt, se bucură nu numai Statul Islamic, ci și Țarul și regimul sirian (deși nu luptă unul cu altul pe teren, ci cu ceilalți rebeli): fiecare nouă atrocitate a celuilalt îl legitimează ca salvator al alawitilor/suniților, îi aduce simpatizanți și, totodată, îi lichidează competiția (ceilalți rebeli). Etern recunoscători unul altuia. Chiar acum, Statul Islamic și-a extins teritoriul asupra a cinci sate din zona Aleppo (eliberate de rebeli în urma bombardamentelor rusești) și-i mulțumește lui Allah, rușilor și regimului sirian.

Mai mult, în contextul intervenției rusești, Coaliția Națională (opoziția siriană recunoscută de Occident) va boicota discuțiile de pace propuse de ONU, în semn de protest față de acțiunile militare ale Rusiei și încercările de a-l păstra în funcție, într-un viitor guvern de tranziție, pe talibanul-șef din Siria. Să negociem și să avem încredere în cineva care, împreună cu prietenii săi, ajută poporul sirian arestând și ucigând zeci de mii prin tortură în centre de detenție/spitale militare, livârându-i 50 de cutremure pe zi, atacuri chimice și blocadele foamei? Se spune ritualic (de ani de zile) că situația din Siria e prea complexă pentru a se găsi vreo soluție. Mai exact, cine ce face în Siria? A sintetizat un sirian din Canada, Rex Brynen: "Într-adevăr, Siria nu este așa de complicată. Statul Islamic luptă cu necredincioșii (ucigând în principiu musulmani), turcii bombardează Statul Islamic (dar în realitate bombardează kurzii), rușii atacă Statul Islamic (dar, de fapt, atacă opoziția anti-Statul Islamic),  Hezbollah se luptă cu Israel (ucigând sirieni), saudiții luptă cu extremismul (sponsorizând extremiștii), iar regimul sirian bombardează teroriști (masacrând civili cu bombe-butoi)”.

În absența unei soluții pentru sirieni (căci, din păcate, deocamdată, nu s-au putut reconcilia pozițiile, nici identifica strategii eficiente, nici găsi voința politică pentru a le aplica), în timp ce Germania e asaltată și cu greu mai poate distinge sirienii reali de falșii sirieni (circa o treime), o parte dintre sirienii din Iordania, afectați de reducerea dramatică a ajutoarelor, au început să se întoarcă cu miile în Siria. Peste 10 milioane de sirieni sunt dislocați din casele lor și se confruntă cu insecuritate alimentară. ONU nu a reușit să acopere nici 50% din apelul pentru refugiați. Anul acesta au ajuns în Europa 557.899 refugiați, dintre care 3000 s-au înecat pe drum. Recent, Merkel a criticat țările din Est care s-au opus în consiliul JAI (pe 22 septembrie) primirii refugiaților (Cehia, Ungaria, România, Slovacia) pentru că ar reprezenta ”un pericol pentru Europa”: "Refuzul de a primi refugiaţi, în principiu, este - scuzaţi-mă că o spun atât de franc - un pericol pentru Europa" Da, să ne fie rușinică!

Uitată de lume, Siria se zbate în tăcere, printre dărâmături, strivită de bombe-butoi, arsă de sete, îmbătată de propriul sânge, strângând spasmodic în palmele descărnate, mânjite de funingine, resturi de organe sfărâmate. Și totuși, la Aleppo, puținii rămași se străduiesc să-și creeze un minim de normalitate în mijlocul infernului: se îndrăgostesc, se căsătoresc, fac copii, iar aceștia din urmă încă mai se joacă, în ciuda celor 50 de cutremure pe zi, și merg la școală (în buncăre). Un alt exemplu de rezistență este jurnalista Kholoud Waleed: urmărită atât de regim, cât și de rebeli, aceasta conduce mai departe un jurnal underground Enab Baladi (Grapes of My Country). Deși colegii și prietenii ei au fost arestați/uciși de regim, ea își continuă activitatea în condiții nu extreme, ci inimaginabile. Pentru curajul și meritele ei profesionale, a câștigat premiul Reach All Women in WAR (RAW in WAR) Anna Politkovskaya. A rămas în Siria pentru că trebuie să mărturisească adevărul, să informeze publicul și să demaște crimele regimului și ale celorlalte părți participante la conflict. "Media din Siria întotdeauna zic același lucru, nu a fost conflict, nu au fost demonstrații, nu au fost bombardamente, nimic. (...) Mesajul regimului este: ”soarele strălucește, păsările cântă, nimic, absolut nimic nu se întâmplă în Siria”. Îndrăznește să apară cu numele real, în poză, aproape dezbrăcată (vreau să spun cu capul descoperit) și ne arată o față serioasă, concentrată și încrâncenată de Harry Potter (care mie nu-mi mai iese... doar cea de bacterie putrezită și mizerie frustrată și neînțeleasă). Mâine s-ar putea să nu mai aibă față deloc și să dispară fără să mai găsim un fir de păr năclăit de sânge sau o unghiuță smulsă să îngropăm. Cu aspirații cel mult la o groapă comună, dacă are noroc.

Nu e niciun secret, o să facă, desigur, adică probabil, stop cardiac sau poate o să manifeste probleme respiratorii. Nimeni n-o s-o mai recunoască, ca-n fotografiile lui ”Caesar” (ale zecilor de mii uciși prin tortură) unde nu se știe cine e copil sau bătrân, fată sau băiat (”Caesar” nu și-a putut identifica proprii prieteni care au fost uciși în câteva luni). O s-o pună să repete că ”nu există alt Dumnezeu decât Bashar”, iar ea o să refuze (cum a observat ”Caesar” că procedează armata cu oamenii de pe stradă și, dacă remarcă vreo reținere, îi execută pe loc). Apropo de Dumnezei și tovarăși-zei, și eu, când eram în clasa a V-a și trebuia să recit o poezie la televizor, la ”Cântarea României”, pregătită de acasă cu poezii de Nichita Stănescu, Marin Sorescu sau Eminescu, m-am trezit în fața unei găleți imense, pline cu poezii omagiale (tipărite șters, pe bilețele gălbui) dedicate lui Tovarășu’ (al cărui cult personal îl detestam). Cuprinsă de o transpirație rece, albă ca varul, am scotocit vreo oră prin găleată, căutând disperată o poezie fără Tovarășu’, în timp ce tovarășa-cenzor mă asigura că ”toate sunt la fel” și îmi adresa întrebări indiscrete, inclusiv despre familie și cei plecați din țară. Brusc, am conștientizat că or fi toate la fel, însă eu nu sunt la fel (și nu vreau să devin o Tovarășă), tatăl meu e tata și tatăl nostru e Dumnezeu (și niciun tovarăș) și, dacă mă arestează cineva (împreună cu toată familia, eventual și cățelul, Charlie), nu sunt eu de vină, că nu mă arestez singură (ci Tovarășu’ și ai lui). În momentul în care m-am hotărât să nu spun o poezie cu Tovarășu’, orice s-ar întâmpla, s-a petrecut un miracol: am descoperit o poezie cu pionierii (fără Tovarășu’). Mi-am zis: cineva acolo sus mă iubește, și nu Tovarășu’.

De ce ar mai vrea să intre cineva în armata siriană? Foarte mulți, de altfel, au refuzat, cu prețul de a ajunge în fotografiile lui ”Caesar” (albumul de animale, legume, mizerii și bacterii al familiei, din care nimeni nu mai poate identifica ce specie e). Hm, nu mai poți recunoaște un loc sau o persoană în Siria. Dacă te apuci să compari poze (înainte și după), ți se sfâșie inima și imaginile te bântuie la nesfârșit, fără să te lase să dormi. În prezent, numai ruine, praf, cenușă. Au avut cel puțin curajul de a protesta și a rezista în asemenea condiții (nu doar de cinci ani, de când a început războiul civil, ci de când s-a instaurat regimul Baas, tot un fel de socialism cu mărețe realizări). Dar poate că într-o zi din ruine se va ridica încet, spre cer, praf de stele și din cenușă va renaște pasărea Phoenix.