Toarșu’ Iliescu, disident comunist, ”bați din palme ca să rămâi în viață”?

Surprize, surprize... A, erai tu, Promy (titanul Prometeu, prietenul și eroul meu)? M-am săturat de surprizele Țarului și Califului. Și ale regimului sirian. Noi metode de tortură și execuție pentru copilași, femei însărcinate, medici, echipe de salvare, intelectuali, jurnaliști sau activiști, noi arme chimice, noi cutremure cu ajutorul bombelor-butoi (căci se pare că 50 pe zi sunt insuficente), noi blocade ale foamei. Stare de șoc, groază, paralizie, neputință, oroare, incertitudine, neliniște, frământare, neînțelegere, furie, frustrare, vinovăție, rușine, dezgust, coșmaruri, agonie (mi-a dat Dumnezeu să mă doară titanic ficatul lui Promy), depresie, mizerie (care nu se curăță oricâte dușuri faci), deznădejde. Apoi încerc să-mi adun bucățile împrăștiate de bombele-butoi sau rămase după festinul bestiilor antropofage care s-au înfruptat din mine. Sunt, ca tine, Promy, o legumă putrezită. Mâncați-mă (dar, vă rog, complet, nu mai lăsați nimic), tovarăși-zei, talibani și Big Brotheri, dacă nu vă e prea scârbă de mine să mă atingeți. Ne-am obișnuit să ne devorați, nu ne mai e atât de frică, dar ne doare, am obosit și ne-am săturat de showul ăsta.

Și, dacă mi-e frică uneori, ce dacă? Mi-e mai frică de conștiința mea care mă arde în focul Gheenei în fiecare zi și în fiecare noapte. De fapt, de ce să-mi fie rușine de frică? Și Her (Heracle, prietenul și salvatorul lui Promy) leșină când vede teste pozitive de sarcină sau când se gândește că ne-ar putea zdrobi, într-un acces de furie și nebunie, pe Promy și pe mine așa cum și-a ucis proprii copii, posedat de Madame Hera, fosta stăpână a Olimpului, din gelozie (de-asta, de multe ori, se teme să-l țină în brațe și să-l mângâie chiar și pe Pesi, motanul nostru, că Guru nu stă decât la mine și la Promy). Desigur că ar fi vrut să-și șteargă memoria, la fel ca Promy. A îndeplinit cele 12 munci ca să ispășească păcatul (da, el se simțea și se simte vinovat, nu Madame Hera!), a ucis monștri fără număr, fără număr (nu și monstrul din el de care se teme), iar 30 de ani din viață i-a petrecut alergând după o căprioară de-a lui Artemis, găsind în fuga asta amețitoare, epuizantă și disperată, dacă nu pacea și izbăvirea, măcar o alinare și un sens, precum Forest Gump. Doar că nu poți fugi de tine.

Promy, deși era primul care vroia să-și șteargă memoria și are coșmaruri tot timpul (pe care le împărtășesc, odată cu întreg coșmarul istoriei din care nu ne mai putem trezi), nu doar că s-a zbătut să se construiască Memorialul Holocaustului Olimpian (în vechiul Tartar, după Revoluția noastră din Olimp), ci a compus și dirijat o simfonie în memoria victimelor/martirilor holocausturilor (fasciste, comuniste, jihadiste etc.), în special a intelectualilor. Ba chiar, când am demisionat eu de la scris (de peste doi ani, deși, în mod stupid, mai fac voluntariat câteodată), a preluat tot el sărmanul crucea (după o scurtă grevă nud sub chador a tăcerii). Vrea să moară, dar mai mult vrea să trăiască. Și-a dat seama că e viu pentru că eu, altminteri complet confuză în ce privește identificarea viilor/morților, îi aprind totuși lumânare la vii, cu toate că el nu-mi aprinde, la rândul său, la morți... ca să păstreze și memoria lui Madame Dezastru.

O dovadă că mai mult vrea să trăiască decât să moară (el neavând până de curând parte de viață și aproape nici de supraviețuire... că era mereu să nu mai rămână nici stânca de care era înlănțuit din el) e că, de fiecare dată când îl vizitează fiul său, Deu (Deucalion), îngrozit că iar (i) s-a mai întâmplat ceva și că a ajuns din nou în lanțuri, cu piroane, furii, fulgerașe și bestii antropofage pe Elbrus ori în Tartar drept răsplată că a mai ajutat pe cineva, este că Promy îl roagă să-l aresteze. Haide, Deu, dacă mă iubești, arestează-mă! Însă Deu a pus piciorul în prag: îl arestează numai dacă îi dă șpagă Maretti cu pizza, iar Promy, bineînțeles, refuză, doar are principii și nu se coboară la nivelul ăsta. Dacă ar fi să aleagă o altă viață, Promy ar vrea să fie Dietrich Berger, bunicul lui Malraux (o persoană care s-a sinucis inexplicabil, în plină glorie și a zis înainte de moarte: ”dacă aș alege altă viață, aș alege-o pe a mea”). Ce tupeu, logic, nu? Dar eu, deși fantomă și nu nemuritoare blestemată acum, nu aș vrea să fiu bunicul lui Malraux, ci un android (poate chiar propriul meu androind, aflat în prezent în pivniță, zăcând în brațele androidului lui Promy, cufundat într-un somn liniștit, fără griji). Ce viață au androizii ăștia! Suntem amândoi invidioși.

La urma urmei, de ce să mă zbat în deznădejde? De ce să nu apelez la Monica Tatatoiu și Cristian Tudor Popescu, guru universali care le știu pe toate și au idei geniale în orice problemă de la rețete de sărmăluțe, tratamente minune anti-cancer (inclusiv în politica românească) la salvarea leului Cecil (mai important, desigur, adică probabil, decât copiii și frații noștri din Siria, România sau din alte părți)? Sau la Mama Omida... că baba Promida ghicește numai de apocalipsuri, nu de succesuri (și mereu depășesc orice imaginație). Să-l (mai) chem pe Obama în ajutor? Ori vreun alt șef-fantomă de-al meu sau de-al planetei? Degeaba, Obama se uită și nu vede, oricât ne-ar spiona. La fel și ceilalți șefi-fantomă - în timp ce războaiele-fantomă, soldații-fantomă și torționarii de treabă-fantomă produc victime reale... ”pagube colaterale”. Nu, mai bine trântim un scuipat intelectual... Dacă suntem născuți din spuma balelor și nu a valurilor ca Afrodita, ce să facem, să răspundem cumva, chit că cerșim bezmetic la Ziduri, iar abandonul pe cruce, indiferența și comunicarea imposibilă ne îndurerează cel mai mult. Nimic nu e insuportabil în afară de faptul că nimic nu e insuportabil, Malraux? Ba da, asta e insportabil, și pentru mine, și pentru Promy, și pentru copiii și frații noștri din Siria, crede-mă, Malraux.

Nu avem chef de nimic, respingem (din vinovăție, rușine, oboseală sau exasperare) orice terapii (ca de exemplu jocul ”de-a Bill și Monica în Biroul Oval”), art-terapii (căci auzim doar urlete și tăcerea pumnului în gură) și aromo-terapii (când ne aducem aminte de fetițele Yazidi sclave sexuale ale Statului Islamic care nu pot îndepărta mirosul oricât s-ar spăla pe dinți) și nu ne mai arde nici de o baie cu spume.. ă, cu spumă (unde să zăcem ore în șir în cadă, să ne ținem în brațe și să ne sărutăm la nesfârșit, ca-n prima zi). Ah, Promy, poate că ar fi bine să umplem cada cu spumă (sau cu iaurt cu Stracciatella) și să ne sărutăm acum, până nu vin iar tovarășii-zei de pe pământ și din Olimp să ne mănânce, îl primim cu această ocazie în cadă și pe talibanul Jihadi John să dansăm un tango. Mai bine te devorez eu, nu mai vreau să dispari, ai fost absent, oricum, prea mult... nemotivat. O să te sărut ușor ca pe o petală de cactus de un albastru luminos și ireal sau ca pe un fulg de-al lebedelor mele (împușcate, odată cu visele mele, la Revoluția din Decembrie ’89), ești atât de bolnav și traumatizat, mi-e și frică să te ating, să nu te dezintegrezi instantaneu. Până atunci să lansăm măcar un scuipat intelectual. Bun și scuipatul intelectual la ceva! Să vedem ce mai scoate frustrarea din noi. Să nu uităm, sunt și surprize plăcute (care depășesc orice imaginație): descoperirea titanilor din Siria și din alte părți (pe care Promy îi recunoaște și care duc focul lui sacru mai departe, fie și în infern).

Titanii din Siria au nevoie multă putere, devotament și răbdare pentru a mai rezista provocărilor și a duce focul sacru mai departe, cu atât mai mult că se simt singuri pe cruce, abandonați și uitați de lume. Iar situația (și ei înșiși) continuă să se degradeze. Potrivit unui raport realizat de Syrian Observatory for Human Rights (subevaluat), au murit peste 250.000 persoane de la începutul războiului civil, printre care 74.426 civili, 12.517 copii și 8.062 femei. Circa 2 milioane au fost răniți și suferă de dizabilități permanente, în timp ce peste 11 milioane au fost dislocați de la casele lor.

Unul dintre factorii agravanți este chiar intervenția militară a Rusiei în Siria. Țarul își extinde colaborările din Orientul Mijlociu (în zona șiită/alawită - Iran, Irak, Siria), implicându-se potențial și într-o intervenție în Irak, nu doar în Siria. Deși se confruntă cu sancțiuni economice și descreșterea masivă a prețului barilului de petrol (care au condus la devalorizarea rublei și la o scădere economică de 5%), Rusia investește în aur (a cumpărat 55 tone pentru a avea rezerve și, totodată, pentru a submina dolarul, prin respingerea economiilor în dolari) și zone economice energetice strategice în Europa (de exemplu, preluarea de către Gazprom de la compania germană BASF a pachetului majoritar cu puţin peste 50% din acţiunile firmei Wingas, companie ce deţine o cincime din acţiuni pe piaţa de gaz a Germaniei şi, în plus, comercializează gazul în Austria, Belgia, Cehia, Olanda, Polonia şi Marea Britanie). Iar popularitatea Țarului a crescut cu 3.3%, atingând 90% după autointitulata ”cruciadă” din Siria. Merită, e un autentic spirit creștin care luptă pentru pace și democrație și face opere de binefacere prin intermediul ”omuleților verzi” și al bombelor, alături de un regim la fel de caritabil.

Însă rușii vor întâmpina probleme logistice din moment ce livările de echipamente se operează din Crimeea și transportul se desfășoară dificil, iar bugetul este limitat. De aceea, trebuie obținute rezultate rapid, prin eforturile susținute ale iranienilor, irakienilor, Hezbollah, sirienilor și rușilor, înainte de G20 din noiembrie (stabilizarea zonei din jurul Damascului și securizarea coridoarelor către Hama și coastă). Dovadă cele peste 50 atacuri pe zi, ajungând într-o zi la recordul de 86. S-au reunit toți șiiții în jurul talibanului-șef din Siria, inclusiv șiiții din Rusia și din Cuba! Cât de disperat să fie să apeleze la serviciile secrete și trupele cubaneze? Deocamdată, cu sprijin rusesc, regimul nu a reușit să recupereze semnificativ teritoriu (anul acesta a pierdut teritoriu în Hama și Latakia). Atât Statele Unite, cât și Rusia se tem de un potențial colaps al regimului. Dacă nu-i poate opri căderea talibanului-șef, Rusia vrea să-și demonstreze influența, înlocuindu-l cu cineva compatibil cu interesele Țarului. Totuși, unii experți americani precum Jeremy Shapiro continuă să parieze pe erorile strategice ale Rusiei (în ciuda aparentelor  victorii tactice) și citează din Napoleon: "Când dușmanul tău face o greșeală, nu-l întrerupe”.

Pe teren, rebelii se străduiesc să facă față asalturilor Rusiei și ale armatei siriene. Statele Unite nu furnizează rachete sol-aer pentru a doborî avioanele ruseşti (rachetele pot cădea în mâinile grupărilor teroriste şi pot fi folosite împotriva avioanelor de pasageri). În sfârșit, americanii (măcar unii dintre ei) au înțeles că eliminarea talibanului-șef din Siria (autorul principal al victimelor și al dezastrului curent) trebuie realizată înaintea distrugerii Statului Islamic, a cărui apariţie este în parte datorată nemulţumirii faţă de guvernarea alawită. Astfel, a fost inițiat un program CIA de a antrena şi finanţa 10.000 de rebeli sirieni care să lupte împotriva regimului, separat de noul program al Pentagonului pentru pregătire de comandanţi (în jur de 80) din rândul rebelilor în vederea derulării de operaţiuni militare împotriva Statului Islamic (după eșecul programului ”train and equip”... circa 60 de Superman răpiți a doua zi de al-Nusra).

În legătură cu situația din Siria și intervenția Rusiei, Iohannis a declarat: ”faptul că în ultima vreme Rusia s-a angajat militar în Siria nu ajută la soluţionarea crizei, după părerea noastră, ci complică situaţia. Singura cale de ieşire din această criză este calea negocierii. Toate părţile implicate trebuie să fie aduse la masa negocierilor şi atunci se vor găsi soluţii. Acesta este punctul de vedere oficial al României şi acest punct de vedere îl facem cunoscut peste tot. Nu este un punct de vedere simplu teoretic. România este printre puţinele ţări care mai are personal la ambasada din Damasc. Nu suntem unul din marii actori, însă, prin faptul că suntem acolo, putem fi facilitatori în discuţii care pot duce spre pace în zonă.” Interesant, în ce privește reacțiile la intervențiile militare în Siria, au existat în Occident mai multe (și mai consistente) proteste împotriva intervenției americane în Siria decât a celei rusești, ceea ce atestă dublul standard al unor pacifiști.

Între timp, situația refugiaților continuă să se deterioreze. Anul acesta, au ajuns în Europa peste 600.000 refugiați dintre care mai mult de 3.100 s-au înecat. Sub avalanșa refugiaților, UE (tot mai) caută să se eschiveze. Recent, s-a încheiat un acord între Turcia și UE: în schimbul liberalizării vizelor și al reenergizării discuțiilor de aderare a Turciei la UE, Turcia se angajează să reducă fluxul refugiaților. Turcia a solicitat și 3 miliarde Euro ajutor pentru refugiați. 1 miliard a fost oferit deja, dar 3 ar putea dezechilibra bugetul UE. Turcia a început să întoarcă forțat în Siria pe cei pe care-i prinde că încearcă să plece spre Europa. Gesturi caritabile, să nu uite cumva, să nu se dezobișnuiască... Banca Mondială, la rândul ei, se străduiește să finanțeze Iordania și Libanul (unde, în prezent, unul din cinci e refugiat sirian) prin împrumuturi ale căror dobânzi să fie achitate măcar parțial de alte țări donatoare. Și unii politicieni din Europa plătesc deja pentru susținerea refugiaților: pentru Merkel s-a construit o spânzurătoare la un protest, iar candidata la primăria oraşului Koln, Henriette Reke, a fost înjunghiată în plină stradă (o dovadă în plus că, până și în Europa (deși nu la fel ca-n Siria), cei care ajută sunt primii care au nevoie de ajutor). Din fericire, a supravițuit și s-a revanșat prin câștigarea alegerilor locale din primul tur.

După noul sistem de relocare la nivel european, care înlocuiește sistemul de cote, România ar trebui să primească 3,9% dintre refugiați. Povara refugiaților ar trebui, totuși, împărțită echitabil nu numai în Europa, ci și la nivel global. Amnesty International propune 8 idei de rezolvare a crizei refugiatilor:

1. Deschiderea unor căi sigure de acces pentru refugiați (vize umanitare și reunirea cu familia)

2. Relocarea (în mod special pentru categoriile vulnerabile ca supraviețuitorii torturii și persoanele cu probleme medicale grave – peste un milion de persoane din care țările bogate primesc anual sub 10%)

3. Operatiuni de salvare (peste 7.000 persoane s-au înecat în Mediterana)

4. Permiterea accesului cu sau fără documente de călătorie

5. Investigarea și condamnarea traficanților

6. Combaterea discriminării și xenofobiei

7. Strângerea de fonduri ONU pentru refugiați

8. Recunoașterea dreptului la azil și constituirea unor sisteme corecte și funcționale de primire a refugiaților.

Apropo, pesedistul speriat de invazie care analiza refugiații după ceasuri și telefoane și-i suspecta de cele mai negre intenții, noul lider PSD (candidatură unică, ales în unanimitate!), Liviu Dragnea, a condamnat solemn comunismul în fața ”disidentului” comunist și a ”martirului” comunist Iliescu, un personaj mânjit de sânge la Revoluție și mineriade, care, trezit din somn de colegi, s-a ridicat în picioare și a păstrat un moment de reculegere, probabil pentru victima comunismului ce a fost chiar el. „N-am avut o declaraţie de atac la adresa domnului Iliescu. Sincer. Domnul Ion Iliescu a fost un disident în regimul trecut“, a precizat Dragnea, să nu planeze cumva vreo umbră de îndoială. Totuși, Dragnea l-a exclus din forurile de conducere pe Iliescu, din Biroul Permanent Național, păstrându-i funcția de președinte de onoare... pentru meritele de disident probabil.

Alt lider PSD, Marian Oprișan, nu a vrut să-și ceară scuze și pentru mineriadă: „Eu cred că nu trebuie să ne cerem scuze. Imaginaţi-vă că astăzi, în Piaţa Universităţii, când avem o ţară democratică sar nişte oameni cu sticle Molotov şi cu corturi, se aşază în faţa Guvernului neautorizat. Ce credeţi că ar face forţele de ordine. Îmi pare rău, felul în care au intervenit a fost cât se poate de natural. Vreau să înţelegeţi un singur lucru: niciodată, în nicio democraţie consolidată... Uitaţi-vă în Statele Unite ale Americii, la violenţă se răspunde cu violenţă“ Adică la câteva corturi ridicate în Piața Universității și ”Jos Iliescu/comunismul!” se răspunde cu împușcături, sedii de partide istorice și facultăți devalizate, sute de capete sparte de mineri și ”moarte intelectualilor”. Și minerii identificau intelectualii după ochelari și barbă, logic, nu? Slavă Domnului, în sfârșit, Iliescu a fost acuzat pentru crime împotrive umanității în dosarul Mineriadei, împreună cu Virgil Măgureanu, iar procurorii cer aviz pentru Victor Stănculescu.

Să nu uităm de mărețele realizări ale comunismului: uniformizare, teroare, control totalitar, minciună grosolană, vulgaritate, cultul (obscen) al personalității, cenzură, poliție politică, închisori politice și lagăre de muncă de exterminare, egalitate în mizerie... materială, morală și culturală. Și o mărturie din Coreea de Nord, alt paradis al crimelor împotriva umanității: „Când Kim Jong-un face ceva greşit dă vina pe alţii. Aşa că oamenii sunt pedepsiţi sau executaţi, cu toate că nu ei au greşit“ spune un fost soldat nord-coreean care a reușit, după nenumărate încercări, să fugă din țară (unde murea de foame, bătăi și umilințe), deși nu e nici el un refugiat, ci un ”gunoi”, ”dușman al poporului”, ”vierme de trădător” și ”câine turbat de terorist”. Adaugă apoi ceva simplu și tulburător care reflectă esența comunismului: ”Bați din palme ca să rămâi în viață!” Din păcate, asta nu e viață. Și, de multe ori, nici măcar supraviețuire.