Poezii

             

           Sânge de cactus albastru

Ce culoare are sângele de cactus albastru?

Verde ca al celorlalte plante?

Albastru ca petalele?

Violet ca nervurile din frunze?

Galben ca polenul?

Nu, surprinzător,

e roșu,

roșu aprins,

ca sângele oamenilor.

Când cineva suferă,

cactusul albastru sângerează.

Oamenii nu.

Acum, chiar în camera lui,

unde e așezat la pervaz,

un copil stă în colț

și plânge.

Are fața tumefiată,

ochii vineți, umflați de plâns,

buza spartă

și părul năclăit de sânge.

Sângele cactusului albastru se scurge

până la el în colț.

Fără să știe de ce, copilul îl gustă.

Bizar, are gust de cremă de vanilie.

Mergând pe dâra de cremă de vanilie,

copilul ajunge la pervaz,

unde e cactusul albastru.

Uluit, descoperă că țepii au devenit bețe de înghețată,

iar petalele – de ciocolată.

Copilul ia un țep în formă de băț de înghețată,

cu cremă de vanilie din sângele cactusului albastru

și crustă de ciocolată din petalele sale.

Mușcă din înghețată

și zâmbește

printre lacrimi.

 Când cerul e atât de aproape

Cu lanțurile de la picioare, zbor.

Nu pot să stau liniștit

când cerul e atât de aproape.

Cu scaunul de la birou, zbor.

Nu pot să stau liniștit

când cerul e atât de aproape.

Cu patul de spital, zbor.

Nu pot să stau liniștit

când cerul e atât de aproape.

Cu scaunul pe rotile, zbor.

Nu pot să stau liniștit

când cerul e atât de aproape.

Cu scriul din mormânt, zbor.

Nu pot să stau liniștit

când cerul e atât de aproape.

           Îngropați în petale

Un zarzăr alb ne-a troienit.

Suntem uimiți

cât de albi am ajuns.

Nu vreau să scutur petalele.

Vreau să rămânem așa,

la nesfârșit,

îmbrățișați

și îngropați în ele.