Poezii

     

      

      Lacrimile inorogului

Inorogii spălau

și vindecau

rănile

cu lacrimile lor.

Unde au dispărut inorogii

tocmai acum

când avem atâtea răni

și atâta nevoie de ei?

Où sont les neiges d'antan?

Où sont les licornes d'antan?

Dar eu îi aștept.

Sper să nu dureze atât,

cât o ședință ONU

unde numai salutul ține

cât o conferință a enților din ”Stăpânul inelelor”.

Ori să-mi dea veto China sau Rusia.

Deodată, tresar.

Am simțit ceva

care, bizar, nu mă sperie:

o atingere caldă și mătăsoasă,

delicată ca o ploaie de vară –

lacrimile unui inorog.

Le iau încet, cu emoție și sfială,

și le gust:

nu, nu sunt sărate ca ale noastre,

ci dulci ca ambrozia.

Acum plâng și eu,

recunoscătoare,

cu lacrimi de inorog,

dulci ca ambrozia.

      Baloane de săpun

Înainte percepeam întreaga lume

de zombie și fantome:

politicieni-fantomă,

ONU (O,NU) și consiliu de INsecuritate (”united nothings”)-fantomă,

moderatori și prezentatori TV-fantomă,

școli, profesori, studenți și diplome-fantomă,

firme-fantomă,

șefi-fantomă,

țări-fantomă

și războaie-fantomă... cu victime reale,

pagube colaterale, desigur.

Eram și eu un zombie și o fantomă

într-o mlaștină puturoasă,

colcăind de broaște râioase cu burka,

capre cu pantofi de firmă,  

porci cu diplome,

rinoceri cu i-Phone,

șobolani cu conturi în paradisuri fiscale,

papagali cu BMW decapotabil.

Acum, văd lumea vie:

simt aburul respirației copiilor

când suflă baloane de săpun.

Ori aburul respirației mele

când îmi șterg ochelarii.

Ori aburul respirației tale, iubire,

oricât de slabă, uneori gâfâitoare,

alteori cu întreruperi neliniștitoare.

Să ne înălțăm

și dansăm și noi

ca niște baloane de săpun

suflate de copii,

acum,

în aerul cald și luminos,

vibrând de curcubee.

      Spumă roz

În găleata mea cu mop

s-a înecat o sirenă.

Hm, cum ajunsese ea acolo

și de ce nu știa să înoate

tocmai ea, sirena?

Poate că apa nu avea salinitatea corespunzătoare apei mării

ca s-o mențină la suprafață.

Sau poate că apa era prea murdară

și i s-a făcut rău.

Am încercat să-i arunc bățul de la mop,

dar nu a reușit să se prindă de el

și s-a scufundat,

fără să se zbată prea mult.

Din ea a rămas numai

o spumă roz

pe care, ore la rând,

nu am îndrăznit

s-o arunc.