Marele Zid chinezesc se
transformă uneori în Marile Ziduri (ca-n Pink Floyd – The Wall), în special în ce privește persecuția cultului Falun Gong
în China. Din anii ‘2000, de când au început arestările masive la adresa
cultului Falun Gong (din cauza popularității crescânde a cultului... regimul
comunist chinez nu vrea să fie cineva mai popular ca el), un cult desprins din
învățăturile vechi budiste, bazat pe principiile ”adevăr, compasiune,
toleranță”, au dispărut în închisoare cu milioanele. Mii și mii au fost
torturați până la moarte, respectiv mii și mii cu organele prelevate anual.
Sunt deținuți chiar și copiii, la fel ca în Siria sau Coreea de Nord. Sute de
mii ajung în lagăre de muncă unde devin o bancă vie de donatori de organe.
Revoltați de toate
acestea, medici precum dr. David Kilgour, ex-secretar de stat canadian şi dr.
David Matas, avocat specializat în materia drepturilor omului, fondatorii
fundației DAFOH (Doctors Against Forced
Organ Harvesting), au demonstrat prelevarea forțată de organe (în special
de la membri ai cultului Falun Gong) în raportul lor și au lansat o campanie la
nivel internațional împotriva recoltării forțate de organe.
În China, la închisoare,
prin grija regimului comunist chinez față de popor, un exemplu de adevăr,
compasiune și toleranță și el, mare maestru și master-chef numai la minciunele,
corupție și abuzuri (în serviciu) ca politicienii noștri, condițiile sunt atât
de umane încât nu mai vrei să pleci niciodată de acolo. Mai exact, ești
stimulat să recunoști că ești diavolul, ai distrus Pământul și planeta Krypton
a lui Superman cu bastoane electrice (până nu se mai recunoaște nimic din fața
ta ori organele sexuale), pus să faci tot felul exerciții de gimnastică de
întindere sau contorsionism până oasele tale sunt rupte sau strivite complet,
trimis la bazin... într-o cutie cu apă murdară luni la rând, ars, înghețat,
înfometat (mă rog, hrănit doar cu bătăi și cu un tub așezat în nas... cu apă
clocotită, urină, fecale, ulei cu piper, oțet etc.). Eu am simțit că mă înec și
mor numai când am făcut o endoscopie, cu un tub instalat în nas până în stomac,
acum 20 de ani, nu mai vreau să mă gândesc la restul (a fost cea mai neplăcută
analiză), nu vreau tub nazal de hrănire nici pentru boala Huntington.
În închisorile chineze
torturile încetează numai când ajungi să te renegi pe tine și principiile tale,
să te dezici de Falun Gong, să te declari reeducat și să mulțumești din inimă
partidului că te-a salvat din ghearele diavolului și ale superstiției. Din
leguma putrezită de 20-30 de kile se mai lasă, în China, doar organele pentru
recoltare și trafic. Indivizi practici și întreprinzători: un rinichi costă
62.000 de dolari, rinichi plus pancreas – 150.000 dolari, un ficat – 98-130.000
dolari, un plămân – 150-170.000 dolari, cornee – 30.000 dolari, o inimă –
130.000-160.000 dolari.
Se realizează circa 10.000 transplanturi anual, spune
partidul măreț și glorios, dar, de fapt, se estimează că numărul lor se înscrie
între 60.000 și 100.000, poate și mai mult. Declarațiile partidului sunt o
minciunea stricată, de neînghițit și de nedigerat. Mii de prizonieri de conștiință
sunt executați anual pentru organe, iar afacerea merge mai departe. Merge, merge
și așa, vorba românilor, sau nu? Să le urăm avânt revoluționar și elan
muncitoresc în activitatea efectuată cu sprijinul sistemului de sănătate, al
doctorilor și al spitalelor?
Pe lângă persecuția
cultului Falun Gong și traficul de organe, regimul comunist chinez se remarcă
și prin performanța de a deporta refugiații nord-coreeni (premiați cu o vacanță
într-un lagăr de exterminare nord-coreean sau, direct, cu execuția). Refugiații nord-coreeni din China au o viață (vorba vine
viață, de fapt, doar supraviețuire și, de multe ori, nici asta măcar) în
clandestinitate, fără acces la servicii medicale și școală și sunt victime ale
traficanților de carne vie și ale exploatării.
Mai mult, sistemul
comunist actual este și as în ce privește cenzura (nu mai poate apărea pe net
nici ursulețul Winnie the Pooh pentru că seamănă cu Ji Xinping, mai nou un
lider introdus oficial în statutul partidului cu aceeași autoritate ca Mao și
fondator al unei noi ere... epoci de aur). O, nu, ursulețul Winnie e mult mai
simpatic! Apropo de cenzură și represiune, Liu Chengjun a fost arestat și
torturat până la moarte pentru infiltrarea în sistemul de televiziune prin
cablu și prezentarea unui reportaj despre persecuția cultului Falun Gong.
Regimul e și maestru la
amnezie colectivă, începând cu uitarea miilor de victime ale protestelor de la
Tiananmen. Dar poate că totul e numai pentru pacea și liniștea noastră, de
fapt, nu liniștea, ci tăcere... a pumnului în gură (un președinte pentru
liniștea noastră era și Iliescu cândva, iar noi vroiam și noi să știm adevărul
despre revoluție și mineriadă).
În China, lumea a uitat,
nu prea mai vrea să știe sau e forțată să uite, arată foarte bine documentat,
impresionant și convingător Louisa Lim în îndrăzneața ei carte, ”Republica
Populară a Amneziei”. Printre puținii care încă rezistă, plâng victimele fără
lumânare (că nu e permis să faci o comemorare în spațiul public) și-și continuă
lupta pentru adevăr, se numără bătrânelele (bunicuțe) Zhang Xianling și Ding
Zilin, mame ale unor băieți uciși la proteste și fondatoarele asociației
”Mamelor celor din Piața Tiananmen”. Nu se tem de sistem, în ciuda hărțuirilor,
arestărilor și supravegherii permanente. Mai curând sistemul se teme de ele, ia
uitați, de niște bunicuțe.
Tare, ca de obicei,
deloc surprinzător, în ce privește ororile din China, ONU este modern și
sublim, dar lipsește aproape cu desăvârșire. Eventual, răspunde exclusiv prin
faptul că unicul și inegalabilul, autenticul și originalul Consiliu de
INseecuritate O,NU (”united nothings”)
dă un veto după altul (prin Rusia și China!) oricăror rezoluții de tragere la
răspundere a oricărui regim. Altă întrebare și niciun răspuns, în afară de
minciunele necomestibile? Sau o tăcere cutremurătoare ca un urlet?
Pentru a face un gest de
solidaritate cu victimele traficului de organe, refugiații coreeni deportați
(pentru a fi executați sau în lagăre de exterminare) și victimele protestelor
din Tiananmen, am încercat să ajung la Beijing (deși cu greu nimeresc buda și
acasă și nu mai știu să mă descurc cu ea, mi-am pierdut reflexele, nu mai e
nimic automat și totul e foarte complicat pentru mine din cauza bolii Huntington).
Cu ajutorul lui Dumnezeu
am reușit însă să fiu în piața Tiananmen și
să-mi fac micul meu protest, cu toate că eram foarte obosită (după un drum de
aproape 20 de ore), era aglomerat, mulți paznici, mă vedeam deja cu tubul nazal de
hrănire... cu apă clocotită, urină, fecale, ulei cu piper, oțet etc. (și eu nu
vroiam decât cu veninul Hidrei... ca la Heracle) și incapabilă să-mi rostesc
ultimele cuvinte (”cao ni ma” – ”pizda mă-sii” pentru partidul comunist și
mărețele sale realizări – singurele cuvinte pe care le știu în chineză de când
lucram la cazino). Am pus pancartele pe jos, le-am făcut poze sub nasul
paznicilor și al numeroșilor turiști și apoi am plecat la hotel.
Acolo, la
fel ca în Iran, am putut observa că internetul e modern și sublim, dar lipsește
aproape cu desăvârșire. Facebook, Twitter, youtube, gmail sunt interzise.
Există doar rețele locale de socializare, atent supravegheate și foarte
cenzurate. Când am reușit să mă loggez pe Hotmail și am trimis un mail (”am
ajuns”) ca să nu facă maică-mea infarct, m-am închinat, apoi n-am mai putut să
intru nici pe Hotmail. În mod bizar, am reușit să accesez site-ul sirian pentru
drepturile omului OSDO (Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului). Ăsta nu
era interzis!
Televiziuni
există (tot supravegheate și cenzurate) ca BTV, public, deținut de guvern
(generalist + artă, știință și educație, divertisment, finanțe, sport,
lifestyle, tineri, știri, copii) și CCTV, public (50 de canale) - canale TV similare
celor occidentale (apropo, Beijingul pare mai modern, mai civilizat și mai
curat ca Bucureștiul, are un look occidental (cu excepția imaginilor cu Mao) și
sunt prezente mărci ca Gucci, Prada, Chanel etc.). Supravegherea și birocrația
se observă chiar de la formularele de viză (complexe, cu multe informații și
unde trebuie să scrii programul pe zile).
Eu m-am
descurcat până la urmă cu micul protest și cu pancartele, nu și cu plățile în lei
și euro din aeroport (mă uitam la euro și la lei fără să recunosc bancnotele,
fără să înțeleg ce se întâmplă, noroc că m-au ajutat vânzătorii). La fel, mi-am
continuat dulcile căderi pe trepte, la baie și la toaletă, ca să nu cumva să-mi
pierd bunul obicei, dar Dumnezeu m-a ajutat și sunt bine. Surprinzător, am
făcut mai ușor plata în yuani.
Dar, dacă nu
aș fi încercat să merg, aș fi regretat. Acum sunt fericită că am
fost și încerc să mă gândesc la lucrurile frumoase din ororile astea cum ar fi rezistența
prizonierilor (în particular Falun Gong), a bătrânelelor - Mamelor
din Tiananmen și a celor solidari cu ei. Nu uitați să mulțumiți din
inimă partidului că trăiți bine. Nu, pentru partidul comunist chinez ”cao ni
ma” (”pizda mă-sii”), iar de mulțumit eu vă mulțumesc vouă, celor care ați
făcut un gest frumos cât de mic (deja a schimbat ceva, poate totul). Să dărâmăm
Marele Zid al minciunii, urii și al indiferenței! Semnați, vă rog, petiția
împotriva traficării de organe ale prizonierilor chinezi, la linkul de mai jos:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu