Illumirata: Madame Dezastru în Țara Minunior. Cap. 9. O condamnare la decapitare și un blestem de a fi pisică și a ajunge în insula Pink unde am făcut prima oară dragoste cu Promy

Bun și rânjetul de pisică de Cheshire la ceva, fie și fără cap, deși, nu știu de ce, în ciuda inutilității demonstrate (yahoo-ii n-au nevoie de cap), țin la capul meu și acum parcă-mi pierd capul. Mi-oi fi pierdut și colții de vampir? Încă nu. Dar nu am plătit facturile, nici n-am depus declarația de consum, nici nu i-am dat lui Promy datoria la votcă (28 de sticle), nici nu am apucat să trimit un ultim SMS acasă la maică-mea și la Alex, fie și cu întrebările și răspunsurile tâmpite: ”ce faci? Ești bine? Unde ești? De ce nu răspunzi? Ce s-a întâmplat? Ce-ai pățit? Pe unde și cu cine umbli?” O să mă omoare maică-mea. Să mă împuște Bombo! Stai, nu trage, Adriane! Obama, ONU, șefu-fantomă, veniți odată! Dați-mi măcar un Sedatif PC!

Am nevoie de un Sedatif PC urgent căci califul hotărăște să ne judece, pe mine și pe Promy, pisicuța de Cheshire, cu toate că e absolut evident că suntem vinovați și trebuie să ne taie capul. Vom fi implicați așadar într-un nou proces spectacol (al câtelea oare?), improvizat și jucat ad-hoc, ai cărui actori-victime suntem chiar noi. Mai putem fi noi înșine într-un asemenea proces spectacol? Și la ce identitate anume mă refer? Ce animal, legumă, zombie, fantomă, monstru, vampir, mutant, terorist, trădător, dușmanul poporului, catastrofă, dezastru și coșmar universal sunt? Sunt în stare de șoc, copleșită, dar mă străduiesc să nu uit că sunt Madame Dezastru, dottore El-Gol și Don Quijote castrat și fără vise, fie și în mijlocul unui proces trucat, un dans macabru al măștilor. Sunt Madame Dezastru, dottore El-Gol și Don Quijote castrat și fără vise, îmi repet.

Între timp (dar nu mai am noțiunea timpului, fiecare secundă durează parcă miliarde de ani), de teamă că am putea fugi (sau poate pentru a ne umili și mai mult), ni se pun lanțuri la mâini și la picioare mie și lui Promy, pisicuței de Cheshire. N-am mai terminat odată cu ele? O luăm de la capăt? Ne aduc aminte de lanțurile de pe Elbrus și mie, și lui Promy. Dulce paralizie, dulce agonie, dulce degradare, dulce comă, dulce moarte, dulce frică, dulce vinovăție, dulce rușine, dulce exil, dulce disperare, dulce abandon, dulce blestem. Singurul avantaj e că de data asta se pare că scăpăm mai repede, cu o simplă lovitură de sabie, în locul agoniei și descompunerii continue de pe Elbrus, de la birou (din cercetare de piață) sau de la boala Huntington. Așadar, bună și decapitarea la ceva!

Califul Ibrahim, regele de cupă este, bineînțeles, și procurorul și judecătorul, logic, nu? Cine altcineva ar putea fi? Când mă uit spre el cu coada ochiului, observ că nu-și schimbă ținuta pentru proces, nu-și pune robă și perucă pentru a nu copia cumva regulile occidentale, ci rămâne cu haina lui neagră, lungă și turbanul negru pe cap. Bea o gură de apă (ce n-aș da să sorb și eu o înghițitură!), își trage sufletul, apoi zice pe un ton răstit, grăbit și scârbit către iepurele alb de pe vasul Titanic-fantomă de la ONU, cel rus, mangă, cu ochii împăienjeniți, nasul roșu, mersul împleticit, îmbrăcat în costum Armani, cu badge de aur și ceasul Rolex furat de la american și totodată înzestrat cu o trompetă aurită:

– Citeşte actul de acuzare!

Atunci iepurele alb rus suflă de trei ori în trompeta aurită și se pregătește să spună actul de acuzare, însă, înainte de a apuca să deschidă gura, regele de cupă, califul Ibrahim al Statului Islamic, îl întrerupe:

– Să dăm verdictul! Ce mai stăm? Lasă actul de acuzare! E evident. Tăiați-le capul! Tăiați-le capul!

– Încă nu, încă nu, insistă iepurașul rus, urmărind în același timp expresia califului pentru a ști când să se oprească la nevoie. Mai sunt multe până atunci. Dacă nu doriți să spun actul de acuzare, să chemăm măcar martorii. Să vină primul martor.

Deși este convins că martorii și dovezile sunt de prisos, califul acceptă în cele din urmă simulacrul de proces, cu condiția ca să se termine repede. Uitându-se grăbit la ceasul Rolex al lui, califul cheamă primul martor. Acesta, iepurașul american de pe vasul Titanic-fantomă de la ONU, îmbrăcat cu costum Armani, fără badge de aur și fără ceasul Rolex luat de rus, își face apariția imperturbabil în fața califului, fără nicio tresărire, jucându-și jocul Pokemon pe telefonul mobil. Când ajunge în fața califului, zâmbește larg (un surâs de star hollywodian cu dinții de un alb orbitor) și spune încântat:

– Suntem mândri de ajutorul oferit planetei, de nobila misiune de încălzire a planetei. Trăiască încălzirea globală! Trăiască Pokemon! Trăiască luminăția sa califul cel întunecat, regele de cupă al Statului Islamic universal! Trăiască puritatea islamică, incoruptibilitatea și justiția fermă, divină! Nici nu știți cât apreciez pumnul de fier, la noi în State nu se poate așa ceva, deși, odată cu venirea ducelui, a rățoiului Donald Trump, lucrurile par să o ia pe un făgaș mai bun, America e mare.

– Treci la mărturie, altfel te voi decapita și pe tine, pufnește califul.

– Păi, luminăția ta... întunecimea ta, e simplu ce s-a întâmplat. Mai întâi, inculpata a produs potopul și oceanul de lacrimi de era să ne înecăm cu toții. Noroc cu Titanicul nostru-fantomă de la ONU, că era deja scufundat, altfel ce făceam! Apoi, inculpata mi-a furat ceasul Rolex, lucru care nu mă miră deloc la o vampiruță, Fata lui Dracula. Ulterior, am trimis-o în casă să-mi aducă alt ceas Rolex și mi-a distrus vila: mi-a făcut praf mobila și tablourile, și-a băgat ditamai piciorul prin horn și mi-a spart fereastra cu mâna ei gigantică. Tot personalul meu și cu mine era să murim atunci și e numai vina ei. E foarte periculoasă. După cum s-a putut observa, nici Zidul de piper al ducelui Donald Trump n-o poate reține. Așa că cred că singura pedeapsă eficientă pentru ea e decapitarea. E doar un șarpe cu clopoței (și cu ochelari), nebună, maimuță posedată, bețivă, pupăză, femeie născută la sindrom premenstrual, catastrofă, dezastru, cățea turbată, vacă proastă, șobolan împuțit, băsistă, intelectual de-al lui Băsescu, sclavă obraznică, băgăcioasă, Vampiruță, Fata lui Dracula, golancă, ciumpalacă, bulangiu / homosexual (care critică mari filosofi, deținuți politici și martiri creștini ca Gigi Becali), teroristă, trădătoare, jegoasa de la nouă, indian, fantomă, curvă finanțată din diaspora, animal nazist și o mutantă.

Cuvintele iepurașului american de la ONU mă fac să mă scurg, să mă micșorez, să mă înnegresc ca Michael Jackson înainte de operația de schimbare de pigment și să mă transform în toate lucrurile menționate. Noroc cu Concertul numărul 2 în do minor de Rahmaninov care se aude (deși aici muzica e haram și motiv de decapitare), înălțându-mă la propriu și la figurat, aducându-mă la forma umană, culoarea și dimensiunile de dinainte. Și, dacă muzica e motiv de decapitare, mai contează? Un motiv în plus sau în minus? Oricum eram condamnați.

Următoarea mărturie va consfinți acest lucru. De această dată, apare ducele rățoiul Donald Trump îmbrăcat elegant, la costum, agitându-se, turbat de piperul inhalat nonstop, suflându-și țâfnos bretonul lung, gălbejit și zbârlit și zbierând:

– Rău v-am găsit, onorată instanță și luminăția ta, califul cel întunecat. Am zis corect: ”rău v-am găsit”, nu ”bine v-am găsit”. Totul parcă e rău pe lumea asta și, dacă n-am fi noi, luminăția ta, califul cel întunecat și cu mine, toate jegurile de bulangii, muieri, imigranți, musulmani, latino și negri, toți teroriștii pomanagii și-ar face de cap și ar distruge planeta. Adopt căței și am adoptat chiar câinele din Baskerville, poate îl adopt și pe E.T., însă lighioane din astea niciodată. În ce o privește pe vampiruța asta, după cum ați văzut, am făcut totul să o opresc pe invadatoare, pe fiica asta a lui Dracula, dar, cum Zidul meu de piper n-a putut-o reține, cred că numai decapitarea va funcționa în cazul ei. Și, la urma urmei, e un șarpe cu clopoței (și cu ochelari), nebună, maimuță posedată, bețivă, pupăză, femeie născută la sindrom premenstrual, catastrofă, dezastru, cățea turbată, vacă proastă, șobolan împuțit, băsistă, intelectual de-al lui Băsescu, sclavă obraznică, băgăcioasă, Vampiruță, Fata lui Dracula, golancă, ciumpalacă, bulangiu / homosexual (care critică mari filosofi, deținuți politici și martiri creștini ca Gigi Becali), teroristă, trădătoare, jegoasa de la nouă, indian, fantomă, curvă finanțată din diaspora, animal nazist și o mutantă.

Vorbele rățoiului Donald Trump mă fac să scad, să mă înnegresc ca Michael Jackson înainte de operația de schimbare de pigment și să mă preschimb în toate lucrurile menționate. Însă o altă melodie (complet interzisă aici ca orice melodie... cu excepția odelor pentru calif), ”Hey you” (Pink Floyd), mă ajută să cresc la loc, să mă albesc și să revin la forma umană. Together we stand / Divided we fall.

Al treilea rând de martori sunt cei doi nebuni, Iepurele de Martie Nigel Farage și Pălărierul Boris Johnson. Ei apar cu ceștile de ceai într-o mână și cu farfuria cu pâine prăjită cu unt în cealaltă, zăngănind tare din ele de emoție. Cei doi sunt îmbrăcați elegant, dar cu hainele pătate de unt și de ceai. Pălărierul Boris își suflă și el nervos bretonul blond, lung, strâmb și spălăcit. Îndată ce-l văd pe calif, se reped amândoi să vorbească, înainte să fie invitați să depună mărturie (atât de calif, cât și de iepurașul rus de la ONU):

– A venit nepoftită la masa noastră! izbucnește Iepurele Nigel.

– A intrat nepoftită la masa noastră! se indignează și Pălărierul Boris.

– A venit așa la masa noastră, cu steagul României și periuța de dinți, spumegă Iepurele Nigel.

– Nu cu periuța de dinți, frățioare! Poate de colți... Nu are dinți, ci colți de vampir, e doar fiica lui Dracula, punctează Pălărierul Boris.

– Da, a venit cu steagul României, periuța de colți de vampir, reia Iepurele Nigel, ne-a invadat intimitatea, s-a așezat la masa noastră, ne-a mâncat untul și pâinea prăjită și ne-a băut ceaiul.

– Încă un pic și ne mânca și pe noi și ne bea sângele ca un vampir ce e! se îngrozește Pălărierul Boris.

– Și ne dădea peste cap și timpul fixat mereu la ora cinci, ora ceaiului, odată cu bunele noastre obiceiuri britanice! se ambalează Iepurele Nigel.

– Imaginează-ți, frățioare, ne distrugea programul și identitatea noastră britanică, fără nicio remușcare, în sălbăticia ei primitivă, țipă Pălărierul Boris. Dar ce ne mai miră la ea? E un șarpe cu clopoței (și cu ochelari), nebună, maimuță posedată, bețivă, pupăză, femeie născută la sindrom premenstrual, catastrofă, dezastru, cățea turbată, vacă proastă, șobolan împuțit, băsistă, intelectual de-al lui Băsescu, sclavă obraznică, băgăcioasă, Vampiruță, Fata lui Dracula, golancă, ciumpalacă, bulangiu / homosexual (care critică mari filosofi, deținuți politici și martiri creștini ca Gigi Becali), teroristă, trădătoare, jegoasa de la nouă, indian, fantomă, curvă finanțată din diaspora, animal nazist și o mutantă.

– Iar pisica asta de Cheshire e cel puțin la fel de obraznică, ticăloasă și sălbatică precum stăpâna ei, merită din plin decapitarea, adaugă Iepurele Nigel. A vrut să ne regleze ceasul rămas la ora cinci a ceaiului!

– Da, vrea și ea să ne distrugă obiceiurile și identitatea britanică! Tăiați-i capul! Tăiați-le capul amândurora! strigă Pălărierul Boris.

Cuvintele lor mă fac să descresc, să mă înnegresc ca Michael Jackson înainte de operația de schimbare de pigment și să mă transform în toate lucrurile spuse. Însă o altă melodie interzisă, ”All apologies” (Nirvana) mă ajută să redevin albă la loc și să-mi recuperez forma umană și dimensiunile:

What else should I be?

All apologies.

What else could I say?

Everyone is gay.

What else could I write?

I don't have the right.

What else should I be?

All apologies.

Gata cu martorii, urmează deliberările finale, cred că ar trebui să savurez ultimul minut, să-mi pregătesc ultimul rânjet și ultimele cuvinte (dar, nu știu de ce, nu reușesc, am amorțit (dulce paralizie!), sunt înghețată de groază, iar gura și gâtul mi-au luat foc de sete). Uitându-se pentru ultima dată la ceasul său Rolex, califul se încruntă și ne spune mie și lui Promy, pe același ton răstit, grăbit și scârbit:

– Cred că e clar și era clar de la început, nu înțeleg de ce am pierdut timpul cu procesul. E clar, m-ați sfidat, nu v-ați plecat în fața mea, nici tu, nici mâța și ăsta e cel mai grav lucru pe care l-ați făcut. Fiecare faptă a voastră merită o pedeapsă eternă mai mare ca înlănțuirea pe Elbrus a titanului Prometeu, cu piroane și vulturi mâncători de ficat, așa că să fiți recunoscători că scăpați ieftin, cu decapitarea. Mai punctez doar câteva aspecte. Ținuta asta e indecentă (mănușa nu stă cum trebuie), iar muzica e interzisă (”Break on through” (The Doors), ce ați ascultat când ați venit în grădina califatului și ulterior Concertul numărul 2 în do minor de Rahmaninov, ”Hey you” (Pink Floyd) și ”All apologies” (Nirvana)). Mai mult, mâța asta s-a frecat de tine pe sub rochiță și ți-a dat o limbuță, ceea ce e haram. Atingerile nu sunt permise. Semnul victoriei, pe care l-ați ridicat cu lăbuța stângă este, desigur, ilegal și el. La fel, toate lucrurile pe care ai jurat tu, vampiruțo: Maretti cu măsline, Ceaikovski și Rahmaninov, Pink Floyd, The Doors, Nirvana și Muse, bere, pizza Capricciosa (cu ciuperci, șuncă și măsline), rulouri cu crenvurști și cașcaval, uleiul de cocos, democrația și constituția. De asemenea, după cum s-a depus mărturie și știi și tu, vampiruțo, ai produs potopul și oceanul de lacrimi care era să înghită întreaga planetă, ai furat ceasul și ai distrus casa iepurașului american de la ONU, ai sfidat Zidul de piper al rățoiului Donald Trump și te-ai așezat neinvitată la masa nebunilor de Iepure Nigel Farage și Pălărier Boris Johnson. Și, oricum, ești un șarpe cu clopoței (și cu ochelari), nebună, maimuță posedată, bețivă, pupăză, femeie născută la sindrom premenstrual, catastrofă, dezastru, cățea turbată, vacă proastă, șobolan împuțit, băsistă, intelectual de-al lui Băsescu, sclavă obraznică, băgăcioasă, Vampiruță, Fata lui Dracula, golancă, ciumpalacă, bulangiu / homosexual (care critică mari filosofi, deținuți politici și martiri creștini ca Gigi Becali), teroristă, trădătoare, jegoasa de la nouă, indian, fantomă, curvă finanțată din diaspora, animal nazist și o mutantă.

Discursul califului mă face să mă scurg, să mă micșorez, să mă înnegresc și mă transform în toate lucrurile specificate. Frecatul lui Promy de mine (haram, dar acum nu mai contează, e ultima mea alinare) mă ajută să-mi revin la culoarea, forma umană și dimensiunile normale. Unul dintre soldați îl lovește pe Promy tare cu patul puștii, când îl observă frecându-se de mine. Promy tresare și își reprimă un geamăt.

– E clar, de ce mai trebuie să repet? Tăiați-le capul! Tăiați-le capul! răcnește califul.

Mă mai surprinde ceva? Nu ne-am învățat deja să ghicim viitorul de tip ”care viitor”? Vine mereu potopul, tot timpul au loc condamnări absurde pentru care nu e nimeni sancționat. Sunt una dintre milioanele de victime-civili, iată, în războiul din Siria (martie 2011 – septembrie 2017) s-a ajuns la 212.786 victime-civili: 192.793 victime ale regimului (peste 90%), 5.233 ale rușilor, 4.227 ale extremiștilor islamici, 4.002 ale armatelor de opoziție, 3.556 ale altor armate, 2.217 ale Coaliției internaționale a Statelor Unite, 758 ale forțelor kurde, după raportul Syrian Network for Human Rights (SNHR). Mai mult, 732 de lucrători în domeniul medical din Siria au fost uciși de la începutul războiului civil până în septembrie 2017. Nu mă mai surprinde nimic, dar tot mă doare, mă îngrozește și mă șochează. Și, deși e ceva cu totul obișnuit, o banalitate cotidiană, eu una încă refuz să accept asemenea lucruri. ”Obișnuit” nu înseamnă și ”normal”. Nu pot accepta realitatea oamenilor agățați pe frânghia de rufe cu agrafe:

Frânghia de rufe

La mine pe frânghia de rufe

sunt agățați niște oameni.

Nu, nu chiar oameni...

s-au aplatizat atât

și s-au albit atât

încât au ajuns ca rufele,

cu toții,

fără a mai putea fi distinși unul de celălalt.

Îi dau jos de pe frânghie,

le vorbesc,

îi zgâlțâi

și le fac chiar respirație gură la gură.

Aș vrea să se trezească,

să le strălucească ochii din nou

și să-și recapete culoarea.

Însă ei sar înapoi pe frânghie

în cârligele lor de rufe.

Dar pe cine încerc să conving? Nici pe mine nu mă pot salva, sunt albită și prinsă și eu cu cârligul pe frânghie, iar eu voi fi o rufă încă și mai atrăgătoare – fără cap sau, mă rog, cu capul înfipt într-un proțap, cu o ulcea de colectare a sângelui sub el. Albul rufelor spălate și prinse cu agrafe pe frânghie mă sperie: are ceva din puritatea islamică... forțată și omogenizatoare. Tânjesc după un strop de mizerie, pământul murdar și corupt să vină și să se lipească iar de mine, lent, cu voluptate:

Pământ

Uneori vroiam să emigrez pe altă planetă.

Să scap de Pământul ăsta atât de murdar și de corupt.

Dar dacă în loc de planeta feerică Pandora din ”Avatar”

era o planetă cu Cutia Pandorei deschisă pe ea,

cu toate relele și

fără nicio Speranță?

Iar dacă era vreo utopie de califat, comunism sau fascism,

mai bine lipsă!

Și chiar dacă ar fi fost o planetă idilică, paradisiacă,

tot nu mă puteam desprinde de Pământ.

Iubeam Pământul

așa murdar și corupt cum era

și atunci când se lipea de mine,

nu-l respingeam,

ci mă cufundam în noroi

tot mai adânc,

cu voluptate,

în loc să zbor.

Mai bine pământul murdar și putred ce se lipește de tine și te întinează și pe tine decât puritatea islamică ori a oamenilor-rufe prinși în cârlige pe frânghie. Și, dacă ne simțim prea murdari (fizic și psihic), putem face o baie:

Baie

Oricâte dușuri făceam,

tot mă simțeam murdar.

Eram un biet oscior

acoperit de o crustă uriașă de jeg

pe care n-o mai curăța

nici potopul.

Apreciam totuși baia

căci mii de ani,

înlănțuit pe Elbrus,

nu mă spălasem decât în sânge...

și în balele zeilor

când nu uitau și să mă scuipe.

Dar, când ai venit tu

și mi-ai lins cicatricele și rănile (comune)

de pe corp și din suflet,

m-am simțit iar curat

ca un bebeluș.

Da, chiar așa, îmi aduc aminte, ne-am curățat foarte bine de mizerie când ne-am lins cicatricele și rănile (comune): atunci, într-adevăr, ne-am simțit curați ca niște bebeluși. Însă, chiar și atunci când suntem condamnați, ar trebui să ne simțim curați ca niște bebeluși (chit că nu într-un mod impus și uniform de rufă albită și agățată la uscat). Indiferent ce spun ei (că nu mai știm ce animale, legume, zombie, fantome, monștri, vampiri, mutanți, teroriști, trădători, dușmanii poporului, coșmaruri, catastrofe și dezastre suntem, nici ce planete am distrus, inclusiv planeta Krypton a lui Superman) și ce ne fac ei, ar trebui să ne simțim flori de cactus de un albastru luminos și neverosimil:

Și totuși erai o floare de cactus albastră

Ți-au zis că ești atâția Zombie, fantome, animale, legume, vampiri, mutanți, teroriști, trădători, dușmanii poporului, gunoaie, coșmaruri, catastrofe și dezastre

de n-ai mai înțeles nimic.